ICCJ. Decizia nr. 4221/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4221/2012
Dosar nr. 10003/63/2009
Şedinţa publică din 08 iunie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, la data de 31 iulie 2009, reclamanţii M.M.A., M.V. şi M.V.S. au formulat contestaţie împotriva dispoziţiei din 31 decembrie 2008, emisă de Primarul Municipiului Craiova, solicitând restituirea parţială în natură a imobilului constând în teren liber şi corp 3 de clădire, situate în Craiova, str. B., nr. 45, corespondent cu str. P., nr. 2, modificarea dispoziţiei privind propunerea de acordare de despăgubiri pentru corpurile 1 şi 2 având destinaţia de locuinţe, înstrăinate şi suprafaţa aferentă de teren şi anularea art. 3 din dispoziţie, care instituie amânarea emiterii dispoziţiei pentru restituirea în natură a terenului liber şi corpului 3 de clădire.
La data de 08 octombrie 2009 a fost depusă la dosar cerere de intervenţie de către B.A.T., care a arătat că înţelege să atace alături de reclamanţi dispoziţia din 31 decembrie 2008, cerere care a fost admisă în principiu prin încheierea de şedinţă din data de 11 martie 2010.
Pârâtul L.N.T. a depus întâmpinare prin care a solicitat citarea în cauză a numitului B.I.
Prin precizarea acţiunii, reclamanţii contestatori au solicitat introducerea în cauză a numiţilor B.I. şi B.I.O.
Pârâţii B.I.O. şi B.I. au depus întâmpinare prin care au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Prin sentinţa civilă nr. 292 din 08 iulie 2010, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia civilă, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâţilor B.I.O. şi B.I.
S-a respins acţiunea formulată împotriva pârâţilor B.I.O. şi B.I., ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală.
A fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţii M.M.A., M.V., M.V.S. şi cererea de intervenţie formulată de intervenientă B.A.T., în contradictoriu cu Primăria Municipiului Craiova, prin Primar.
S-a modificat dispoziţia din 31 decembrie 2008, emisă de Primarul Municipiului Craiova, în sensul că s-a dispus acordarea de despăgubiri în condiţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, către petenţii B.A.T., L.N.T., M.M.A., M.V.S. şi M.V. pentru corpul 2 şi 3 locuinţă, în suprafaţă construită de 129 m.p., respectiv 26 m.p., situate în str. P., nr. 2, care au fost înstrăinate către B.I. şi B.I.O., conform contractului de vânzare-cumpărare din 1975, precum şi pentru corpul 1 locuinţă în suprafaţă construită de 272 m.p., situat în str. B., nr. 45, care a fost înstrăinat către L.N.T. şi L.C., prin contractul de vânzare-cumpărare din 1975, despăgubiri ce se vor acorda şi pentru terenul aferent construcţiilor, în suprafaţă totală de 541 m.p. şi care vor fi compensate cu suma primită de notificatori conform Legii nr. 112/1995.
S-a dispus restituirea în natură către petenţi a diferenţei de teren de 554 m.p., identificată în schiţa anexă la raportul de expertiză efectuat în cauză de expert D.D.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor B.I. şi B.I.O., instanţa a constatat că aceasta este întemeiată, deoarece potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în cadrul acţiunii de contestare a dispoziţiei emise în baza Legii nr. 10/2001, au calitate procesuală doar persoanele îndreptăţite să atace dispoziţia şi entitatea care a emis-o.
Cu privire la fondul cauzei, instanţa a reţinut că, prin dispoziţia din 31 decembrie 2008, emisă de Primarul Municipiului Craiova, s-a propus acordarea de despăgubiri către reclamanţi, intervenientă şi pârâtul L.N.T. pentru corpul 2 (locuinţă), în suprafaţă construită de 126,48 m.p., situat în str. P., nr. 2, care a fost înstrăinat către B.I.O. şi B.I., prin contractul de vânzare-cumpărare din 1975 şi pentru corpul 1 (locuinţă) în suprafaţă de 243,68 m.p., situat în str. B., nr. 45, care a fost înstrăinat către L.N.T. şi L.C.
Prin art. 2 al acestei dispoziţii s-a aprobat înaintarea dosarului de notificare către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, în vederea compensării obligaţiilor reciproce de plată, respectiv suma primită de petenţi cu titlu de despăgubire potrivit Legii nr. 112/1995 şi obligaţia constând în despăgubiri pentru corpul de clădire vândut către B.I. şi B.I.O., prin contractul de vânzare-cumpărare din 1975 şi pentru terenul ocupat de acesta şi de anexe în suprafaţă de 324,43 m.p.
Potrivit art. 3 al dispoziţiei, s-a amânat pronunţarea soluţiei privind restituirea în natură a diferenţei de teren în suprafaţă de 705,65 m.p., ulterior emiterii deciziei privind compensarea celor două obligaţii reciproce menţionate la art. 2.
Prima instanţă a mai reţinut că, prin contractul de vânzare-cumpărare din 1975, L.N.T. şi L.C. au cumpărat locuinţa situată în str. K., nr. 45, compusă din 5 camere de locuit cu o suprafaţă de 192,23 m.p. şi pivniţă.
Ulterior, acestora li s-a emis Ordinul Prefectului nr. 144 din 07 iulie 2009, prin care li s-a atribuit în proprietate suprafaţa de 249,90 m.p., teren aflat în intravilanul localităţii Craiova str. B., nr. 45.
Prin contractul de vânzare-cumpărare din 1975, a fost înstrăinată către B.I. şi B.I.O. locuinţa situată în Craiova, str. P., nr. 2, compusă din 5 camere cu o suprafaţă de 107,85 m.p., pivniţă şi camere de serviciu în subsol.
Prin titlul de proprietate din 27 februarie 1976, s-a atestat numiţilor B.I. şi B.I.O. dreptul de proprietate asupra locuinţei compusă din 5 camere, bucătărie, baie, hol, wc, cameră serviciu, verandă, pivniţă, situată în str. P., nr. 2.
Prin decizia nr. 15/1992, a Prefecturii Dolj, s-a atribuit numitului B.I. suprafaţa de 140,20 m.p., teren situat în str. P., nr. 2.
Autoarei reclamanţilor, L.N.A.A., i s-a expropriat imobilul situat în Craiova, str. K., nr. 63, compus din 3 corpuri de clădire, aşa cum a rezultat din procesul-verbal încheiat în 1961, precum şi suprafaţa de 1.095 m.p. teren, aşa cum a rezultat din buletinul clădirii.
Potrivit hotărârii nr. 715 din 04 aprilie 1997 şi hotărârii nr. 712 din 4 aprilie 1997, ale Comisiei Judeţene Dolj de aplicare a Legii nr. 112/1995, s-au acordat despăgubiri pentru apartamentele situate în str. B., nr. 45, şi str. P., nr. 2.
Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză de expert D.D., în fapt, în str. B., nr. 45, există o suprafaţă de teren de 672 m.p. pe care se află casa construită din cărămidă care ocupă o suprafaţă de 272 m.p. (inclusiv intrările), un garaj pe schelet metalic, o copertină şi un wc construit din cărămidă în suprafaţă de 4 m.p.
Conform aceluiaşi raport de expertiză în str. P., nr. 2, există o suprafaţă totală de teren de 317 m.p. pe care se află o casă (C2) construită din cărămidă în suprafaţă de 129 m.p., o casă (C3), construită din cărămidă în suprafaţă de 26 m.p. şi un wc de 4 m.p.
În raport de concluziile raportului de expertiză, instanţa a reţinut că prin contractul de vânzare-cumpărare din 1975 s-au cumpărat ambele corpuri de casă C1 şi C2, precum şi wc-ul.
Constatând că imobilele C1, C2 şi C3 au fost înstrăinate legal către cumpărătorii L.N.T. şi L.C., respectiv, B.I. şi B.I.O. şi având în vedere prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, prima instanţă a apreciat că restituirea în natură a acestor imobile nu este posibilă, aşa încât, pentru construcţii şi pentru terenul aferent se impune acordarea de despăgubiri în baza art. 26 din lege, despăgubiri ce vor fi compensate în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (2) teza a II-a.
Conform raportului de expertiză au fost identificate 3 suprafeţe de teren neocupate de construcţii, şi anume, S1 de 372 m.p. şi S10 de 24 m.p. în str. B., respectiv S12 de 158 m.p. în str. P. nr. 2., terenuri pentru care instanţa a dispus restituirea în natură, urmând ca pentru restul suprafeţei de 541 m.p. să se acorde despăgubiri.
Prima instanţă nu a avut în vedere sentinţa civilă nr. 14785 din 05 noiembrie 2007 a Judecătoriei Craiova, reţinând că aceasta nu este opozabilă reclamanţilor din prezenta cauză, fiind obţinută în contradictoriu cu pârâţii Primăria Craiova şi Consiliul Local Craiova.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii B.I., B.I.O., Primăria Municipiului Craiova, prin Primar, şi intervenienta B.A.T.
Pârâţii B.I. şi B.I.O. au susţinut că măsura restituirii în natură a suprafeţei de 158 m.p. (S2) este contrară art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, întrucât terenul respectiv nu este liber, iar pe de altă parte, reprezintă singura cale de acces la corpurile de clădire C2 şi C3 şi anexe, fiind în acelaşi timp afectat de utilităţi.
Apelanţii-pârâţi au mai arătat că în mod greşit s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, deşi din probe rezultă că apelanţii-pârâţi sunt proprietari ai terenului în suprafaţă de 158 m.p.
În apelul formulat, intervenienta B.A.T. a susţinut că, în mod greşit, s-a dispus ca reclamanţilor să li se acorde despăgubiri pentru corpurile de clădire 2 şi 3. De asemenea, aceasta a arătat că, în mod greşit, nu s-a restituit în natură construcţia C3 şi terenul ocupat de această construcţie, că nu îi este opozabilă hotărârea prin care pârâţii au devenit proprietari ca efect al uzucapiunii şi, de asemenea, că nu solicită restituirea în natură a suprafeţei de 24 m.p. (S10), deoarece aceasta nu poate fi exploatată efectiv.
Pârâta Primăria Municipiului Craiova, prin Primar, a invocat ca motiv de apel excepţia tardivităţii introducerii acţiunii de către reclamanţi. Pe fond a arătat că, în mod greşit, s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 554 m.p., atâta timp cât autoritatea locală nu s-a pronunţat prin dispoziţie privind compensarea obligaţiilor reciproce ale părţilor. Aceeaşi apelantă a susţinut că imobilul a făcut obiectul Legii nr. 112/1995 şi, astfel, devine impropriu restituirii în natură, potrivit Legii nr. 10/2001.
Prin decizia nr. 213 din 07 aprilie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins excepţia tardivităţii introducerii acţiunii, invocată de pârâta Primăria Municipiului Craiova, prin Primar; a respins apelul declarat de reclamanţi şi intervenientă; a admis apelurile declarate de pârâţii Primăria Municipiului Craiova, prin Primar, B.I. şi B.I.O., a schimbat sentinţa civilă apelată, în sensul că a înlăturat dispoziţia de restituire în natură către petenţi a diferenţei de teren de 554 m.p., identificată în schiţa anexă la raportul de expertiză efectuat în cauză de expert D.D. şi a dispus acordarea de despăgubiri pentru această suprafaţă de teren, despăgubiri care vor fi compensate cu suma primită de către petenţi, conform Legii nr. 112/1995. Prin aceeaşi decizie au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Cu privire la excepţia invocată de apelanta pârâtă, privind tardivitatea formulării acţiunii, instanţa de apel a reţinut, din dovezile administrate, că reclamantului M.V. i-a fost comunicată dispoziţia contestată la data de 29 iunie 2009. Sub acest aspect, instanţa a reţinut, că cel puţin în privinţa acestuia, dispoziţia comunicată a fost atacată în termenul legal de 30 de zile de la comunicare, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, iar plângerea făcută în termen profită tuturor celorlalţi reclamanţi, în baza art. 48 alin. (2) C. proc. civ.
În privinţa criticilor de fond, invocate în apel de Primăria Municipiului Craiova şi pârâţii B., instanţa a reţinut că imobilele construcţii C1, C2 şi C3 se află în proprietatea pârâţilor L. şi B., potrivit contractelor de vânzare-cumpărare din 1975, iar prin ordinul prefectului, în baza legilor fondului funciar, aceştia au devenit proprietari şi pe terenul aferent, în timp ce reclamanţii au primit despăgubiri, aşa cum rezultă din hotărârile nr. 711 din 04 aprilie 1997 şi nr. 712 din 04 aprilie 1997.
S-a mai reţinut că, ulterior notificării făcute la primărie, reclamanţii au revenit asupra acesteia, învederând primarului, la data de 21 februarie 2008, prin cererea aflată la dosarul de fond, că solicită despăgubiri prin compensarea obligaţiilor reciproce de plată.
Instanţa de apel a apreciat că terenul în suprafaţă de 554 m.p., identificat de expert în anexa la raportul de expertiză prin SL 1 - 372 m.p. şi SL 2 - 158 m.p. şi care a fost restituit în natură de instanţa de fond, nu poate fi restituit în natură, deoarece acesta nu este teren liber în sensul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Din schiţa la raportul de expertiză, aflată la dosarul de fond, instanţa de apel a reţinut că suprafaţa de 158 m.p. nu este liberă în sensul legii, deoarece reprezintă singura cale de acces la corpurile de clădire C2 şi C3 şi anexe, aflate în proprietatea familiei B., terenul are o deschidere mică la stradă de 8,7 m.p., este afectat de utilităţi, reţele de apă, conducte de canalizare şi gaze, aşa cum rezultă din expertiza tehnică aflată la dosarul de apel. La aceasta se mai adaugă şi împrejurarea că prin legile fondului funciar, după anul 1989, pârâţii au devenit proprietari pe terenul aferent construcţiei cumpărate, astfel că acest teren nu poate fi restituit în natură.
Instanţa a considerat că nici suprafaţă de 372 m.p., care face parte din suprafaţa de 554 m.p., nu poate fi restituită în natură, deoarece, pe de o parte, suprafaţa respectivă a făcut obiectul legilor fondului funciar după anul 1989, pârâţii L.N. şi C. obţinând titlu de proprietate prin ordin al prefectului, ca teren aferent construcţiei cumpărate în anul 1975. Pe de altă parte, acest teren este necesar proprietarilor clădirii, reprezentând singura cale de acces la construcţia de locuit, dar şi la magazie, garaj şi wc aflate în curte.
S-a apreciat că nici suprafaţa de 24 m.p., care face parte din suprafaţa de 554 m.p., restituită în natură de instanţa de fond, nu poate fi restituită în natură deoarece, pe de o parte, nu a fost cerută de reclamanţi, iar pe de altă parte, având în vedere modul în care este situată, deschiderea la stradă de 2,26 m.p. şi suprafaţa mică a acestui teren, îl face impropriu folosinţei.
În ceea ce priveşte construcţia C3 şi terenul ocupat de aceasta, instanţa de apel a considerat că nici acest imobil nu poate fi restituit, el făcând parte din proprietatea familiei B., potrivit considerentelor expuse anterior.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamanţii M.M.A., M.V., M.V.S. şi intervenienta B.A.T.
În motivarea recursului se susţine că, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut că ar fi făcut obiectul vânzării către familia B. şi corpul de clădire C3, care se află în aceeaşi curte cu corpul C2. Acesta nu a fost cumpărat de nimeni, ci familia B. a ocupat-o în mod abuziv, a racordat-o la utilităţi şi canalizare fără nicio aprobare, depunând la dosar nişte schiţe neoficiale cu conductele de apă, canalizare şi reţeaua electrică.
Recurenţii mai solicită a li se restitui cele două WC, pentru care pârâţii persoane fizice nu au făcut dovada cumpărării, ele fiind construite după preluarea imobilului de către stat.
Se mai arată de către recurenţi că terenul restituit în natură nu este afectat de utilităţi, aşa cum a susţinut Primăria Municipiului Craiova, ci este ocupat fără acte de cumpărătorii construcţiilor.
Recurenţii susţin că au primit despăgubiri în sumă de 249.749.040 RON, sumă ce solicită a se compensa cu cea pe care urmează să o primească potrivit Legii nr. 10/2001. Arată că dosarul încă nu a fost comunicat Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, aşa cum s-a arătat în dispoziţia contestată.
Recurenţii mai invocă principiul restituirii în natură, care rezultă din legea reparatorie şi susţin că acest principiu este încălcat de primărie, care a dispus amânarea cererii de restituire în natură, până la acordarea despăgubirilor.
Se mai arată că sentinţa civilă nr. 14785 din 05 noiembrie 2007 a Judecătoriei Craiova nu le este opozabilă recurenţilor, care nu au fost părţi în acel proces.
În finalul motivelor de recurs se solicită restituirea curţii libere de 588,33 m.p., a corpului C3 şi a celor 2 wc, susţinându-se că nu există dovezi că acestea ar fi fost vândute către pârâţii L. şi B.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reţine următoarele:
Majoritatea criticilor formulate de recurenţi vizează situaţia de fapt, aceştia făcând referire la probele administrate şi solicitând instanţei de recurs o reevaluare a probatoriului şi stabilirea altei stări de fapt decât cea reţinută de instanţa de apel. Astfel, se solicită a se reexamina înscrisurile privind vânzarea corpurilor de clădire către pârâţii persoane fizice şi expertiza topografică de identificare a imobilelor, pentru a se ajunge la concluzia susţinută de recurenţi, aceea că, în ce priveşte corpul C3, acesta nu a făcut obiectul vânzării către chiriaşi, că terenul cu privire la care s-a dispus restituirea în natură prin sentinţa primei instanţe, este liber în sensul Legii nr. 10/2001 şi că cele două corpuri de wc, solicitate a fi restituite, au fost construite după preluarea imobilului de către stat, nu au fost vândute către chiriaşi şi, ca atare, ar putea fi restituite, odată cu terenul liber, către moştenitorii fostei proprietare.
Aceste susţineri ale recurenţilor nu pot forma obiect al cenzurii în faţa instanţei de recurs, deoarece modul de apreciere a probatoriului nu constituie motiv de nelegalitate care să se încadreze în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. Dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care reglementau ca motiv de recurs greşeala gravă de fapt, decurgând din aprecierea eronată a probelor, nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
Singurul motiv de recurs, care s-ar putea încadra în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este cel referitor la modul în care instanţa de apel a aplicat principiul restituirii în natură, prevăzut de art. 1 alin. (1) şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Într-adevăr, dispoziţiile legale menţionate instituie, ca regulă, restituirea imobilelor în natură, însă această regulă nu are caracter absolut. În cazul în care imobilul a fost înstrăinat către chiriaşi, restituirea în natură nu mai este posibilă, pentru că, altfel, s-ar încălca dreptul de proprietate dobândit de aceştia prin cumpărare. În această situaţie, legea stabileşte dreptul foştilor proprietari sau al moştenitorilor acestora la măsuri reparatorii în echivalent.
Sub aspectul obiectului vânzării, instanţa de apel a reţinut, pe baza probelor administrate, că au fost vândute către chiriaşi toate cele trei corpuri de construcţie. De asemenea, s-a stabilit, tot pe baza examinării probatoriului, că terenul pe care recurenţii îl pretind în natură este traversat de reţele de utilităţi şi este necesar accesului la clădirile cumpărate de pârâţii persoane fizice, neputând fi restituit în natură. Aşa cum s-a arătat mai sus, situaţia de fapt sub acest aspect nu poate intra sub cenzura instanţei de recurs, care face exclusiv controlul de legalitate, şi nu de temeinicie, al deciziei recurate.
În raport de situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel, soluţia respingerii cererii de restituire în natură a fost dată cu respectarea prevederilor legale, deoarece terenul solicitat de recurenţi este afectat normalei utilizări a construcţiilor vândute.
În ce priveşte situaţia celor două corpuri de wc, solicitate a fi restituite şi despre care se susţine în motivarea recursului că au fost construite după preluarea imobilului de către stat, că nu au fost vândute către chiriaşi şi că ar putea fi restituite, odată cu terenul liber, Înalta Curte constată că aceste aspecte nu au fost formulate sub forma unor critici în apel, iar pe de altă parte, vizează situaţia de fapt, neputând fi examinate de instanţa de recurs.
Împrejurarea că dosarul încă nu a fost comunicat Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, în vederea calculării despăgubirilor, excede cadrului procesual al prezentei pricini, instanţa fiind învestită cu o contestaţie împotriva dispoziţiei emise de primar, nu cu o cerere vizând neîndeplinirea obligaţiei de înaintare a dosarului către autoritatea competentă să stabilească întinderea despăgubirilor.
Se mai susţine de către recurenţi că sentinţa civilă nr. 14785 din 05 noiembrie 2007 a Judecătoriei Craiova nu le este opozabilă. Or, această susţinere este străină de considerentele care au stat la baza deciziei instanţei de apel, considerente care nu se întemeiază pe efectele hotărârii judecătoreşti menţionate. De altfel, prima instanţă a reţinut în mod expres în motivarea sentinţei de fond că sentinţa civilă nr. 14785 din 05 noiembrie 2007 a Judecătoriei Craiova nu este avută în vedere la pronunţarea soluţiei, deoarece nu este opozabilă reclamanţilor, aspect pe care instanţa de apel nu l-a infirmat, schimbarea în apel a sentinţei fiind argumentată din altă perspectivă.
În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţi şi intervenientă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii M.M.A., M.V., M.V.S. şi intervenienta B.A.T. împotriva deciziei civile nr. 213 din 07 aprilie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 08 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4219/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4225/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
