ICCJ. Decizia nr. 4235/2012. Civil. Acţiune în constatare. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA a II-a CIVILĂ
Decizia nr. 4235/2012
Dosar nr. 155/30/2011
Şedinţa publică din 30 octombrie 2012
Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş - Secţia Comercială şi de contencios Administrativ la data de 12 ianuarie 2011, reclamantul C.V., în contradictoriu cu pârâta V.R. SA sucursala Timişoara a solicitat a se constata nelegalitatea comisionului de risc aplicat de pârâtă în contractele de credit din 13 februarie 2008 şi 22 februarie 2008, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 40548,68 CHF, achitată de reclamant cu titlu de comision de risc de la data încheierii contractelor de credit la zi.
Prin sentinţa civilă nr. 871/PI din 26 aprilie 2011, Tribunalul Timiş a admis excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile a concilierii directe, invocată de pârâtă şi a respins acţiunea reclamantului C.V. ca fiind prematur formulată.
În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că raportat la obiectul acţiunii introductive, litigiul este unul comercial, evaluabil în bani şi în consecinţă, reclamantului îi incumba obligaţia, ca anterior promovării cererii de chemare în judecată, să efectueze procedura concilierii directe, în Modalitatea şi la termenul reglementat de art. 7201 C. proc. civ.
De asemenea, a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii acestei proceduri şi că nu â încercat în prealabil soluţionarea litigiului pe cale amiabilă.
În raport de dispoziţiile art. 720 C. proc. civ., care prevăd caracterul obligatoriu al concilierii directe, ca procedură prealabilă şi de art. 109 alin. (2) din acelaşi cod, care statuează că, în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea procedurii prealabile, prima instanţă a apreciat că neparcurgerea de către reclamant a acestei proceduri constituie un fine de neprimire a acţiunii, astfel încât a respins cererea ca prematur formulată.
Împotriva sentinţei civile nr. 871/PI din 26 aprilie 2011 pronunţate de Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ a declarat recurs, ulterior calificat ca fiind apel, reclamantul C.V., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate si trimiterea cauzei pentru rejudecarea cererii reclamantului.
Curtea de Apel Timişoara - Secţia a Ii-a Civilă, învestită cu soluţionarea căii de atac, prin decizia civilă nr. 273/A din 12 decembrie 2011 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul C.V.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de control a reţinut următoarele:
Acţiunea formulată de către reclamant, în întregul său, a fost calificată în mod corect, ca fiind o acţiune comercială evaluabilă în bani şi în mod corect prima instanţă a constatat că nu s-a îndeplinit procedura concilierii directe prealabile prevăzute de art. 7201 C. proc. civ., respingând cererea ca prematur introdusă.
Susţinerea reclamantului-apelant potrivit căreia a învestit prima instanţă cu o acţiune având două capete de cerere, dintre care, doar pentru cel de-al doilea petit, cel subsidiar, evaluabil în bani, era necesară parcurgerea procedurii concilierii directe, astfel că instanţa de fond trebuia să admită primul capăt de cerere şi nu să-i respingă acţiunea în întregime, este o susţinere neîntemeiată. Aceasta deoarece, câtă vreme primul capăt de cerere nu a fost disjuns şi nu s-a renunţat la cel de-al doilea capăt de cerere privind pretenţii, petitele sunt indisolubil legate, cel de-al doilea nefiind admisibil decât în eventualitatea admiterii primului, acţiunea nu putea fi privită decât ca un tot unitar, procedura concilierii directe fiind necesar a fi îndeplinită cu pârâta.
Împotriva deciziei civile nr. 273/A din 12 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara - Secţia a Ii-a Civilă, în termen legal, a declarat recurs reclamantul C.V., criticând-o pentru motivul de nelegalitate prevăzut la pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului, cu consecinţa desfiinţării hotărârii şi trimiterea cauzei spre soluţionare primei instanţe.
În dezvoltarea criticilor formulate, reclamantul a reiterat practic susţinerile formulate în apel, arătând că hotărârea atacată, ca şi sentinţa primei instanţe, au fost pronunţate cu încălcarea dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ.
Astfel, reclamantul a arătat că în contextul, în care a formulat o cerere având două petite, instanţa de fond avea obligaţia soluţionării primului capăt de cerere, neevaluabil în bani, şi nu cum în mod greşit a procedat, să respingă acţiunea în tot, pentru neparcurgerea procedurii concilierii directe, cu atât mai mult cu cât cel de-al doilea petit, având ca obiect pretenţii era auxiliar primului, în raport de care nu erau incidente prevederile art. 720 C. proc. civ.
Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurile de drept invocate, înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau aplicarea greşită a legii.
Niciuna din cele două ipoteze nu se verifică în cauză.
Aspectele criticate de reclamant, respectiv greşita calificare a acţiunii ca având două petite, dintre care cel principal neevaluabil în bani, ca fiind un tot unitar în raport de incidenţa prevederilor art. 7201 C. proc. civ., au fost corect soluţionate de instanţa de apel în faţa căreia au fost invocate pentru prima oară.
Potrivit dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ.: „în procesele şi cererile dintre profesionişti evaluabile în bani şi derivate din raporturi contractuale, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului fie prin mediere, fie prin conciliere directă cu cealaltă parte";.
În condiţiile în care reclamantul nu a făcut dovada parcurgerii acestei proceduri, în mod corect instanţele de fond au tăcut aplicarea dispoziţiilor art. 109 alin. (2) C. proc. civ., respingând acţiunea ca prematur formulată.
Referitor la susţinerile reclamantului, în sensul că, instanţa de fond ar fi trebuit să soluţioneze primul capăt al cererii introductive, cel neevaluabil în bani, înalta Curte apreciază că în mod corect s-a reţinut prin hotărârile anterioare că acţiunea introductivă, constituie un ansamblu unitar motivat, de caracterul accesoriu al celui de-al doilea capăt de cerere în raport de primul, de finalitatea urmărită de reclamantă prin acţiunea formulată.
Din această perspectivă, critica reclamantului nu constituie un argument suficient pentru a susţine lipsa de temei legal a deciziei criticate sau aplicarea greşită a normei invocate.
Altfel spus, argumentele reclamantului nu relevă nicio încălcare a dispoziţiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluţiei adoptate.
Pentru a răspunde aplicării greşite a legii, reclamantul se afla în situaţia de a demonstra argumentat că, din conţinutul deciziei recurate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, ipoteză care nu este însă prezentă în speţă, întrucât dispoziţiile art. 720 C. proc. civ. au fost corect aplicate.
Pentru toate argumentele care preced, înalta Curte constată că hotărârea recurată este la adăpost de orice critică, motiv pentru care, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C.V. împotriva deciziei civile nr. 273/A din 12 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara - Secţia a Ii-a Civilă, menţinând decizia instanţei de apel, ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C.V. împotriva deciziei civile nr. 273/A din 12 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara - Secţia a Ii-a Civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 octombrie 2012
| ← ICCJ. Decizia nr. 4233/2012. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4236/2012. Civil. Pretenţii. Cerere de ajutor... → |
|---|
