ICCJ. Decizia nr. 4225/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Rectificare carte funciară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4225/2012
Dosar nr. 42737/3/2009
Şedinţa publică din 08 iunie 2012
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 28 octombrie 2009 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamantul Municipiul Bucureşti, prin Primar General, a chemat în judecată pe pârâta Banca Naţională a României şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei de a-i lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul compus din teren în suprafaţă de 1.340,70 m.p. situat în Bucureşti, radierea din cartea funciară a titlului de proprietate al Băncii Naţionale a României şi înscrierea în cartea funciară a titlului de proprietate asupra terenului în favoarea Municipiului Bucureşti.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 480 C. civ., Legea nr. 7/1996.
Prin sentinţa civilă nr. 1994 din 22 decembrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a respins acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Bucureşti, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa aceasta sentinţa, Tribunalul a reţinut că între Primăria Municipiului Bucureşti şi Banca Naţională a României s-a încheiat convenţia din 24 aprilie 1940 prin care cele două instituţii şi-au cedat reciproc, în deplină proprietate şi posesie, anumite porţiuni de terenuri.
Din raportul de expertiză tehnică specialitatea topografie efectuat rezultă că în urma identificării terenurilor proprietatea părţilor, între aceste terenuri nu există suprapuneri, pârâta ocupând numai terenul în suprafaţă de 1.340,70 m.p. care este proprietatea sa potrivit actelor de proprietate, fără a încălca proprietatea reclamantei.
Reţinând că, din probatoriul administrat în cauză a rezultat că pârâta Banca Naţională a României a respectat toate dispoziţiile acestei convenţii, care este legea părţilor conform art. 969 C. civ., Tribunalul a respins acţiunea în revendicare formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
Împotriva sentinţei Tribunalului a declarat apel apelantul-reclamant Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, iar prin decizia civilă nr. 666 A din 28 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a anulat, ca netimbrat, apelul formulat.
Soluţionând apelul formulat, cu prioritate prin prisma excepţiei de netimbrare a apelului, excepţie peremptorie in raport de orice alt aspect, Curtea de apel a constatat următoarele:
La primirea cauzei de către instanţa de apel, a fost stabilită obligaţia apelantei de plată a unei taxe judiciare de timbru datorată pentru cererea de apel de 12.093,26 RON şi timbru judiciar în sumă de 5 RON.
În cauză, apelanta nu a timbrat legal cererea de apel la data introducerii şi a beneficiat de un termen de judecată pentru plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar legal datorate, conform procedurii legale, însă aceasta nu a satisfăcut aceste cerinţe.
Se reţine şi faptul că apelanta a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, cerere de reexaminare care a fost respinsă, în mod irevocabil.
Prin urmare, în baza art. 20 din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din O.G. nr. 32/1995, instanţa de apel a anulat, ca netimbrat, apelul formulat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat şi motivat recurs, reclamantul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General.
Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
1. În baza art. 17 din Legea nr. 146/1997, cererea reclamantului este scutită de plata taxei judiciare de timbru, având în vedere calitatea reclamantei de instituţie publică.
Pe de altă parte, întrucât obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie acţiunea în revendicare a unui imobilul, acţiunea formulată nu era supusă timbrajului, date fiind prevederile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997.
2. Se formulează totodată critici care ţin de fondul litigiului dedus judecăţii, recurentul susţinând că, prin convenţia din 24 aprilie 1940 încheiată între Primăria Municipiului Bucureşti şi Banca Naţională a României, părţile au convenit consacrarea unui drept de proprietate publică în favoarea Municipiului Bucureşti asupra suprafeţei de teren în suprafaţă de 1.340,70 m.p., subsolul rămânând în proprietatea Băncii Naţionale a României, conform convenţiei pârtilor.
Se arată că în cauză nu se poate vorbi de o servitute de trecere, că pârâta a transformat destinaţia acestui spaţiu din domeniu public în domeniu privat şi că a înscris, în mod neîntemeiat, dreptul său de proprietate în cartea funciară. În acest sens, Tribunalul a realizat o comparare sumară şi eronată a titlurilor de proprietate ce se opun.
Se mai susţine că Tribunalul a interpretat greşit probatoriului administrat în cauză şi se solicită modificarea în tot a sentinţei primei instanţe, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
1. Prin primul motiv de recurs, reclamantul susţine nelegalitatea deciziei recurate sub aspectul soluţiei pronunţate, de anulare ca netimbrat a apelului declarat de Municipiul Bucureşti, prin Primar General, pentru greşita interpretare a prevederilor art. 17 şi art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997. Susţinerea nu poate fi primită.
Apelantul a fost citat cu menţiunea achitării taxe judiciare de timbru datorată pentru cererea de apel, în sumă de 12.093,26 RON şi a timbrului judiciar în sumă de 5 RON.
La data de 25 mai 2011, Municipiul Bucureşti a formulat cerere de reexaminare a taxei de timbru fixate de instanţă, invocând aceleaşi motive pentru care, în prezentul recurs, susţine că este scutit de plata taxelor judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.
Prin încheierea de la data de 30 mai 2011, Curtea de Apel a respins, în baza art. 18 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, cererea de reexaminare formulată.
Având în vedere că dispoziţiile art. 18 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 146/1997 reglementează în mod expres calea de atac ce poate fi exercitată împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru şi faptul că încheierea care se pronunţă în soluţionarea unei cereri de reexaminare este una irevocabilă, care, potrivit art. 377 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. nu mai poate fi atacată cu recurs, Înalta Curte urmează a respinge criticile prin care recurentul susţine nelegalitatea deciziei recurate pentru aplicarea greşită a prevederilor art. 17 şi art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997.
2. Celelalte susţineri cuprinse în motivele de recurs formulate, vizând fondul litigiului, nu pot fi analizate de instanţa de recurs.
Instanţa de apel nu a cercetat fondului pretenţiilor deduse judecăţii, date fiind prevederile art. 137 C. proc. civ. şi caracterul peremptoriu al excepţiei de netimbrare a apelului.
Or, dat fiind principiul ierarhiei căilor de atac, instanţa de recurs nu poate să examineze, omissio medio, acele aspecte care nu au făcut obiectul controlului judiciar exercitat de instanţa de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Municipiul Bucureşti, prin Primar General, împotriva deciziei civile nr. 666 A din 28 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 08 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4221/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4235/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
