ICCJ. Decizia nr. 4320/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4320/2012
Dosar nr. 555/115/2010
Şedinţa publică din 12 iunie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 812 din 10 mai 2010, Tribunalul Caraş-Severin, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A.D. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin şi a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 euro, cu titlu de daune morale, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 18 iunie 1951 autorii reclamantei au fost deportaţi din localitatea de domiciliu N., jud. Caraş-Severin, în localitatea J.N.F., în Câmpia Bărăganului şi, conform adresei din 30 septembrie 2008 a Direcţiei Instanţelor Militare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, mamei reclamantei - C.E. - i s-a fixat domiciliu obligatoriu, conform deciziei M.A.I. nr. 200/1951, iar ulterior, prin decizia din 1955, la data de 20 decembrie 1955, familiei reclamantei i s-a ridicat această măsură.
Tribunalul a apreciat că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 3 şi art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 şi, faţă de împrejurarea că, prin înscrisurile depuse la dosar, reclamanta a făcut dovada că mama acesteia a beneficiat de dispoziţiile Decretului-Lege nr. 118/1990, acţiunea a fost admisă în parte.
Cât priveşte însă cuantumul daunelor morale acordate, instanţa a considerat că suma de 1.000.000 euro, solicitată prin acţiunea introductivă este exagerat de mare, acordând doar 100.000 euro, cu acest titlu, în funcţie de repercusiunile generate de această măsură administrativă cu caracter politic asupra sănătăţii, integrităţii şi demnităţii şi de efectele acesteia pe plan social, profesional şi familial.
Împotriva sentinţei civile nr. 812 din 10 mai 2010 a Tribunalului Caraş-Severin, a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin, invocând critici referitoare la cuantumul daunelor morale acordate, cu referire la faptul că suma de 100.000 euro este nejustificat de mare, în raport de întinderea prejudiciului real suferit, iar acesta nu poate fi transformat într-un izvor de îmbogăţire fără just temei.
Se mai arată că la stabilirea cuantumului despăgubirilor, instanţa de fond nu a avut în vedere şi măsurile reparatorii deja acordate în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990.
Prin decizia nr. 875 din 17 mai 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin împotriva sentinţei nr. 812 din 10 mai 2010 a Tribunalului Caraş-Severin, pe care a schimbat-o şi a respins acţiunea.
În urma examinării sentinţei atacate, în raport de motivele invocate şi de Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, instanţa de control judiciar ordinar a apreciat ca fiind întemeiat apelul, în considerarea argumentelor ce succed:
Prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010, Curtea Constituţională, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, cu modificările şi completările ulterioare, sunt neconstituţionale.
În ceea ce priveşte efectele Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale în raport cu cauza de faţă, Curtea are în vedere că sunt aplicabile dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie [prevăzute şi de art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992], potrivit cărora „dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea Deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei";.
De asemenea, s-a reţinut că sunt aplicabile speţei şi dispoziţiile art. 47 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora, Deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României, iar de la data publicării sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Astfel, având în vedere că Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale a fost publicată în M. Of. al României nr. 761/15.11.2010, iar în intervalul de 45 de zile de la publicare, Parlamentul nu a pus de acord prevederile declarate neconstituţionale [art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/1009] cu dispoziţiile Constituţiei, rezultă că aceste prevederi şi-au încetat efectele juridice, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi aplicate şi că nu mai sunt obligatorii, la fel ca normele abrogate.
Aşadar, fiind desfiinţat temeiul juridic care a stat la baza admiterii acţiunii reclamantei, respectiv art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, Curtea de Apel, a apreciat că se impune în cauză soluţia admiterii apelului pârâtului, cu consecinţa schimbării sentinţei şi respingerii acţiunii reclamantei.
S-a reţinut de instanţa de apel că Decizia Curţii Constituţionale, de la data publicării sale în M. Of. este obligatorie pentru instanţe, ipoteză ce are drept consecinţă interpretarea apelului declarat de către pârât, în sensul examinării temeiului juridic al hotărârii atacate şi, desigur, al acţiunii introductive.
Cum acest temei juridic bazat pe art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 a fost declarat în afara ordinii constituţionale şi nu mai poate produce efecte juridice, în exercitarea controlului de legalitate, Curtea a admis apelul declarat de către pârât, cu consecinţa schimbării în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii.
Împotriva deciziei nr. 875 din 17 mai 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
S-au dezvoltat critici, în sensul că instanţa de apel nu a avut în vedere că legea aplicabilă era aceea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, şi că nu se aplică Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale.
În acest sens, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora legea dispune numai pentru viitor, precum şi cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii.
Prin urmare, recurenta-reclamantă a arătat că dispoziţiile Legii nr. 221/2009 sunt aplicabile în speţă, deoarece acţiunea a fost formulată în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din lege, care erau în vigoare la data introducerii acţiunii, iar dispoziţiile privind neconstituţionalitatea acestui text de lege, nu sunt incidente în cauză.
A făcut referire, în acest sens, la necesitatea asigurării dreptului la un proces echitabil, garantat de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ce obligă la respectarea principiului neretroactivităţii şi a speranţei legitime, în contextul preeminenţei tratatelor şi a jurisprudenţei Curţii Europene.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Problema de drept a efectelor deciziilor Curţii Constituţionale asupra procedurilor jurisdicţionale aflate în curs de desfăşurare a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, în soluţionarea unui recurs în interesul legii.
Această decizie a fost publicată în M. Of. nr. 789/7.11.2011, ca atare nu poate fi ignorată în cauză, producându-şi efectele la data soluţionării prezentului recurs, în virtutea dispoziţiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, dezlegările date problemelor de drept judecate prin recursul în interesul legii sunt obligatorii pentru instanţe.
Prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, s-a statuat că „urmare a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 şi nr. 1360/2010, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios constituţional în M. Of.";.
Conform art. 3307 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept în recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanţe, de la data publicării deciziei în M. Of., aşa încât, în raport de decizia în interesul legii susmenţionată, se impune păstrarea soluţiei din hotărârea recurată, pentru argumentele reţinute de instanţa supremă în soluţionarea recursului în interesul legii.
În motivarea deciziei date în interesul legii, s-a arătat că, în raport atât de cadrul normativ intern, cât şi de blocul de convenţionalitate, reprezentat de textele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi de jurisprudenţa instanţei europene, creată în aplicarea acestora, cele două decizii ale Curţii Constituţionale trebuie să îşi găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfăşurare.
Ca atare, la momentul la care instanţa este chemată să se pronunţe asupra pretenţiilor formulate, norma juridică nu mai există şi nici nu poate fi considerată ca ultraactivând (nefiind vorba despre o situaţie voluntară), în absenţa unei dispoziţii legale exprese.
Aşa fiind, faţă de caracterul imperativ, de ordine publică al dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, aplicarea generală şi obligatorie a Deciziei Curţii Constituţionale nu poate fi tăgăduită, deoarece ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ceea ce nu este posibil faţă de dispoziţiile Constituţiei României.
Împrejurarea că Deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite, ceea ce nu este cazul în situaţia dată.
În speţă, nu există însă un drept definitiv câştigat, iar reclamanta nu este titulara unui bun susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Constituţionale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul reclamantei.
Concluzionând, prin intervenţia instanţei de contencios constituţional, urmare a sesizării acesteia cu o excepţie de neconstituţionalitate, s-a dat eficienţă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituţionalitate.
De aceea, nu se poate susţine că prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal constituţional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Situaţia de dezavantaj sau de discriminare în care reclamanta susţine că s-ar afla, dat fiind că cererea sa nu fusese soluţionată de o manieră definitivă la momentul pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale, are o justificare obiectivă, întrucât rezultă din controlul de constituţionalitate, şi rezonabilă, păstrând raportul de proporţionalitate dintre mijloacele folosite şi scopul urmărit, acela de înlăturare din cadrul normativ intern a unei norme neclare, imprecise.
Motivele de recurs, încadrate de reclamantă conform art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ. nu se identifică în conţinutul criticilor mai sus expuse.
Criticile de nelegalitate invocate sub incidenţa art. 304 pct. 9 din acelaşi Cod, referitoare la nelegalitatea deciziei din apel au fost respinse, potrivit considerentelor precedente.
Pentru aceste considerente, faţă de prevederile art. 312 alin. (1), teza a-II-a C. proc. civ., instanţa va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.D. împotriva deciziei nr. 875 din 17 mai 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4319/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4321/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
