ICCJ. Decizia nr. 4357/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4357/2012
Dosar nr. 189/45/2011
Şedinţa publică din 13 iunie 2012
Asupra recursurilor civile de faţă,
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin decizia nr. 63 din 27 mai 2011, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca inadmisibilă cererea formulată de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Iaşi privind revizuirea deciziei civile nr. 17 din 4 februarie 2011 a Curţii de Apel Iaşi.
Curtea de Apel a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 1525 din 7 iulie 2010 a Tribunalului Iaşi, s-au respins excepţiile prescripţiei dreptului material la acţiune, lipsei calităţii procesuale active, lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Iaşi, inadmisibilităţii acţiunii şi prescripţiei achizitive.
A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâtului Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi şi a fost respinsă, în consecinţă, acţiunea formulată de reclamanta SC S. SA Iaşi în contradictoriu cu acest pârât.
S-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC S. SA Iaşi, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Iaşi şi intervenientul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice.
A fost obligat pârâtul Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Iaşi şi intervenientul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de teren de 1.254,55 m.p. situată în Iaşi.
A fost respinsă cererea de chemare în judecată a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative şi Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi, formulată de pârâtul Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Iaşi.
A fost anulată ca netimbrată cererea reconvenţională formulată de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Iaşi.
Prin decizia civilă nr. 17 din 4 februarie 2011, Curtea de Apel Iaşi a respins cererile de apel formulate de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean şi de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Iaşi împotriva deciziei civile nr. 17 din 4 februarie 2011 a Curţii de Apel Iaşi a formulat cerere de revizuire Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Iaşi, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Ulterior Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Iaşi a completat cererea de revizuire, invocând şi dispoziţiile art. 322 pct. 2 şi pct. 9 C. proc. civ.
Curtea de Apel a mai reţinut că hotărârea atacată prin intermediul revizuirii nu este criticată în raport de materialul dosarului la data pronunţării, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanţă la data pronunţării.
Cât priveşte susţinerile referitoare la art. 322 pct. 2 C. proc. civ., Curtea de Apel a reţinut că revizuentul a criticat modul în care instanţa a analizat criticile formulate în apel, aspect ce nu poate face obiect de analiză în cadrul acestei căi extraordinare de atac, care are în vedere pronunţarea instanţei, ultra, extra, sau minus petita, în raport de pretenţiile care alcătuiesc fondul cauzei şi nu în raport de motivele pentru care se exercită o cale de atac.
S-a mai reţinut că înscrisul la care face referire revizuentul nu întruneşte cerinţele prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., deoarece simplul fapt că partea a descoperit anumite înscrisuri probatorii nu este de natură să justifice admiterea cererii de revizuire, atâta timp cât nu s-a făcut dovada unei împrejurări de forţă majoră care să o fi împiedicat să şi le procure şi să le aducă la cunoştinţa instanţei în timpul procesului care, de altfel nu s-a finalizat, aflându-se în calea de atac a recursului.
Cât priveşte motivul prevăzut la art. 322 pct. 9 C. proc. civ., s-a constatat că nu există o hotărâre a C.E.D.O. pronunţată în cauză.
În consecinţă, cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă şi, faţă de împrejurarea că intimata nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată solicitate, a fost respinsă şi cererea formulată în acest sens.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs revizuentul Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Iaşi şi intimata SC S. SA Iaşi.
Recurentul revizuent Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Iaşi a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ. şi a arătat că decizia atacată este nelegală, deoarece nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, hotărârea fiind dată cu aplicarea greşită a legii şi cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
Astfel, cererea de revizuire nu este inadmisibilă prin raportare la dispoziţiile art. 322 alin. (1) Teza a II-a C. proc. civ. şi motivat de faptul că nu au fost epuizate toate căile de atac.
Recursul şi revizuirea pot fi promovate concomitent, exercitarea revizuirii nefiind condiţionată de exercitarea sau nu a recursului, instanţa trebuind doar să constate că hotărârea atacată a devenit definitivă în apel.
Recurentul revizuent a mai arătat că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, pentru că instanţa a reţinut că, în cauză, a fost exercitată calea de atac a recursului, deşi din susţinerile părţilor nu rezultă că această cale de atac ar fi fost exercitată.
De altfel, această împrejurare nu este de natură a limita accesul la calea de atac a revizuirii, cu atât mai mult cu cât revizuirea a fost formulată înainte ca decizia pronunţată în apel să fie comunicată părţilor.
În acest sens, a invocat decizii pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Revizuentul a mai arătat că, în ceea ce priveşte motivul de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 din C. proc. civ., obiectul pricinii dedus judecăţii a fost suplimentat nelegal de către instanţa de apel, diferenţa între ceea ce s-a cerut şi ceea ce s-a dat constând în delimitarea topografică a imobilului, cerere ce nu a fost formulată de intimată şi care nu a fost pusă în discuţia părţilor.
Nici al doilea motiv de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. nu a fost raportat la criticile din apel, pentru că acest motiv s-a referit la faptul că instanţa s-a pronunţat numai în raport de întinderea suprafeţelor de teren solicitate, fără a analiza şi importanţa probatorie a valorii de inventar înscrisă în protocolul prin care imobilul solicitat a fost transferat în administrarea Ministerului de Interne.
Cu privire la acest aspect nu trebuie ignorat nici înscrisul pe care intimata l-a depus odată cu întâmpinarea formulată la cererea de revizuire (procesul verbal al comisiei de cenzori) şi prin care devenea evidentă obligaţia ca întinderea suprafeţei de teren să fie determinată şi prin valoarea contabilă cu care imobilul era înscris în activul patrimonial.
În condiţiile în care Curtea de Apel nu a analizat acest motiv de revizuire, a pronunţat o hotărâre care nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi care este nelegală.
Recurentul revizuent a mai arătat că cererea de revizuire nu este inadmisibilă nici din perspectiva art. 322 pct. 5 C. proc. civ., deoarece înscrisurile noi de care a înţeles să se folosească (documentaţia care a însoţit adresa din 16 februarie 2011 a Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri) nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, întrucât ele nu se găsesc la O.C.P.I. Iaşi, iar anterior, prin adresa din 18 ianuarie 2011, Ministerul Economiei a răspuns că înscrisurile nu se găsesc la această instituţie.
Cererea este admisibilă şi pentru faptul că înscrisurile în discuţie sunt înscrisuri noi, nu au existat la data pronunţării şi, dacă ar fi fost cunoscute de instanţă, soluţia ar fi putut fi alta.
Instanţa de revizuire nu a luat în considerare nici Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1569/1957, primită de la Ministerul Apărării Naţionale prin adresa din 8 februarie 2011, act care nu a fost publicat şi care nu este menţionat în nici un alt înscris aflat la dosar.
Hotărârea este nemotivată şi sub acest aspect, pentru că instanţa de revizuire s-a limitat doar la a menţiona că nu a fost dovedită forţa majoră.
A mai arătat recurentul revizuent, că hotărârea a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, deoarece instanţa nu s-a pronunţat şi nu a pus în discuţia părţilor excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, invocată la data de 17 mai 2011.
În acest mod, instanţa de revizuire a încălcat şi dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Recurenta intimată SC S. SA a invocat la modul general dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. şi a arătat că decizia este nelegală în ceea ce priveşte soluţionarea cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Instanţa de apel a constatat în mod nelegal că acestea nu au fost dovedite, deşi, până la judecata în fond a cauzei, o astfel de dovadă a fost făcută.
Recursurile declarate nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare:
În ceea ce priveşte recursul declarat de revizuentul Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Iaşi se constată că motivele invocate permit analiza recursului din perspectiva art. 304 pct. 7, 8 şi 9 din C. proc. civ.
Sub un prim aspect, revizuentul susţine că cererea de revizuire este admisibilă prin raportare la dispoziţiile art. 322 alin. (1) Teza a II-a din C. proc. civ. şi motivat de faptul că nu au fost epuizate toate căile de atac.
Această susţinere este corectă, deoarece, potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul.
Prin urmare, conform dispoziţiilor legale amintite, pot fi atacate pe calea extraordinară de atac a revizuirii nu doar hotărârile pronunţate în recurs, ci şi cele rămase definitive în instanţa de apel, cum este cazul de faţă.
În acest sens s-au conturat puncte de vedere şi în jurisprudenţă şi doctrină, motivate de împrejurarea că, din moment ce recursul urmăreşte, în principiu, remedierea erorilor de drept, iar revizuirea îndreptarea erorilor săvârşite în legătură cu situaţia de fapt stabilită, cele două căi de atac sunt complementare şi pot fi exercitate concomitent.
Această constatare, însă, nu este de natură a schimba soluţia instanţei care a soluţionat cererea de revizuire sub celelalte aspecte, care interesează admisibilitatea.
Astfel, în ceea ce priveşte motivul de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., acesta este incident atunci când, prin hotărârea a cărei revizuire se cere, instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Acest caz de revizuire îşi regăseşte fundamentul în ocrotirea principiului disponibilităţii în procesul civil, care îndreptăţeşte partea să fixeze limitele în care judecata urmează a avea loc în ceea ce priveşte pretenţia concretă dedusă judecăţii.
Recurentul revizuent susţine că art. 322 pct. 2 C. proc. civ. este incident sub două aspecte, şi anume, instanţa a dat mai mult decât a cerut, pentru că a delimitat topografic imobilul, în condiţiile în care reclamanta nu a solicitat aceasta şi nu a ţinut seama de valoarea de inventar a imobilului solicitat.
Acestea, însă, nu sunt elemente care să poată atrage incidenţa dispoziţiilor art. 322 pct. 2 din C. proc. civ.
Faptul că instanţa a determinat topografic terenul nu reprezintă o pronunţare plus petita, deoarece, sesizată fiind cu o acţiune în revendicare, instanţa era obligată să analizeze nu doar titlu de proprietate exhibat de parte, ci să-şi individualizeze imobilul, pentru a determina dacă posesia este exercitată de un neproprietar posesor.
Prin urmare, chiar dacă, în cadrul acţiunii în revendicare, reclamanta nu a solicitat identificarea topografică a imobilului, aceasta era o condiţie intrinsecă analizei temeiniciei cererii cu care instanţa a fost învestită, cu atât mai mult cu cât, din suprafaţa totală de teren solicitată, a fost restituită doar o parte.
Nici faptul că instanţa nu s-a pronunţat în limitele valorii de inventar a terenului nu reprezintă o soluţionare plus petita a cauzei, deoarece acest aspect interesează circumstanţele de fapt ale cauzei şi nu o eventuală încălcare a principiului disponibilităţii în procesul civil.
Faptul că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a indicat o anumită valoare a bunului solicitat, nu prezintă relevanţă prin raportare la valoarea de inventar, din moment ce instanţele de judecată au avut în vedere întocmai pretenţia concretă formulată şi suprafaţa de teren solicitată, dispunând restituirea unei suprafeţe mult mai mici decât cea solicitată.
Tot în ceea ce priveşte motivul de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuentul a susţinut că neanalizarea acestora echivalează cu o lipsă de motivare a hotărârii.
Această susţinere nu poate fi primită, pentru că hotărârea instanţei care a soluţionat cererea de revizuire a fost motivată corespunzător soluţiei pronunţate, prezentându-se toate argumentele în fapt şi în drept care au determinat instanţa să constate că cererea este inadmisibilă.
Nefondate sunt şi criticile formulate de revizuent cu privire la modul în care instanţa a soluţionat revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Potrivit acestui text de lege, revizuirea unei hotărâri se poate cere şi atunci când, după pronunţarea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
Recurentul revizuent a pretins că înscrisurile noi de care a înţeles să se folosească, respectiv documentaţia care a însoţit adresa din 16 februarie 2011, emisă de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1569/1957 nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
Împrejurările prezentate, însă, de revizuent nu sunt mai presus de voinţa părţilor, deoarece înscrisurile se aflau în posesia unor autorităţi publice, de la care puteau fi obţinute, iar revizuentul cunoştea sau măcar bănuia existenţa şi conţinutul acestora, dovadă în acest sens fiind chiar faptul că a făcut demersuri pentru a le obţine.
Intrarea cu întârziere în posesia noilor înscrisuri nu este de natură a atrage incidenţa art. 322 pct. 5 C. proc. civ., deoarece, cu ocazia judecării acţiunii în revendicare, revizuentul putea formula cerere de probatorii, solicitând ajutorul instanţei pentru a obţine înscrisurile pe care nu le-a putut obţine prin demersurile proprii.
Şi în ceea ce priveşte motivul de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 5 C. proc. civ. recurentul a invocat nemotivarea hotărârii, aspect ce nu poate fi primit, întrucât hotărârea instanţei a fost motivată corespunzător soluţiei pronunţate, şi anume de respingere ca inadmisibilă şi a acestei cereri.
Nefondată este şi critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Recurentul a susţinut că instanţa nu s-a pronunţat şi nu a pus în discuţia părţilor excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor invocată la data de 17 mai 2011.
Această susţinere nu este corectă, deoarece, la termenul de judecată din data de 20 mai 2011, instanţa a constatat că a fost invocată excepţia de nelegalitate, dar, raportat la dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., a acordat cu prioritate cuvântul asupra excepţiei inadmisibilităţii cererii de revizuire, urmând ca după soluţionarea acestei excepţii să fie soluţionată şi excepţia de nelegalitate.
Sub acest aspect, se constată, că atât excepţia inadmisibilităţii cât şi excepţia de nelegalitate sunt excepţii de fond.
Legea nu prevede ordinea în care urmează a fi soluţionate excepţiile de acelaşi tip, limitându-se a dispune doar în art. 137 alin. (1) C. proc. civ., că instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
În cazul excepţiilor de acelaşi tip, atât practica judiciară cât şi doctrina au stabilit că, în lipsa unei reglementări exprese, instanţa trebuie să deducă ordinea de soluţionare a excepţiilor procesuale din caracterul şi efectele produse de excepţiile invocate.
Or, faţă de problema de drept pe care Curtea de Apel avea a o rezolva, analiza admisibilităţii cererii de revizuire prima analizei legalităţii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, care, de altfel, nici nu avea legătură cu judecata cererii de revizuire, ci cu fondul cauzei.
De aceea, nu a avut loc nici încălcarea dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenţie, care presupune tocmai respectarea regulilor de drept procesual şi material.
În ceea ce priveşte recursul declarat de intimata din cererea de revizuire, SC S. SA Iaşi, se constată că, prin hotărârea atacată, Curtea de Apel Iaşi a respins cererea formulată de acordare a cheltuielilor de judecată, motivat de faptul că acestea nu au fost dovedite.
Soluţia pronunţată este legală şi sub acest aspect, deoarece, prin înscrisurile existente la dosar recurenta nu a dovedit faptul că s-ar fi efectuat cheltuieli de judecată şi nici cuantumul acestora.
Pentru considerentele mai sus expuse, ambele recursuri se vor privi ca nefondate şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., vor fi respinse ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de revizuentul Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Iaşi şi de SC S. SA împotriva deciziei nr. 63 din 27 mai 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4355/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 4358/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
