ICCJ. Decizia nr. 4363/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4363/2012
Dosar nr. 1068/83/2010
Şedinţa publică din 13 iunie 2012
Asupra recursului constată următoarele:
Tribunalul Satu Mare, secţia civilă, prin sentinţa nr. 1082/D din 18 iunie 2010 a admis în parte, întemeiat pe dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 221/2009, acţiunea formulată de reclamanta S.I. (născută Z.I.) împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice. A constatat, întemeiat pe dispoziţiile art. 4 alin. (2) raportate la art. 1 alin. (3) din lege, caracterul politic al măsurii administrative dispusă faţă de soţul reclamantei, constând în efectuarea de către acesta a prizonieratului pe teritoriul fostei U.R.S.S., ulterior survenind decesul în lagărul de prizonieri din localitatea N. la data de 19 mai 1945.
L-a obligat pe pârât, întemeiat pe dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) cu aplicarea art. 5 alin. (4) din acelaşi act normativ, să plătească reclamantei suma de 100.000 euro, echivalent în RON la data efectivă a plăţii, pretenţii reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral încercat de reclamantă ca urmare a măsurii administrative. A respins restul pretenţiilor formulate de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că soţul reclamantei a fost deportat pe teritoriul fostei U.R.S.S., în lagărul din localitatea N., unde a decedat.
Faţă de această stare de fapt şi raportat la temeiul juridic invocat de către reclamantă, instanţa de judecată a reţinut, ca un prim aspect, că în ce priveşte calitatea procesuală activă pentru promovarea unei acţiuni în despăgubiri întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 221/2009, aceasta se justifică, în conformitate cu art. 5 alin. (1) din lege.
Totodată, Tribunalul a constatat caracterul politic al măsurii administrative luate faţă de soţul reclamantei, în speţă efectuarea prizonieratului pe teritoriul fostei U.R.S.S., în raport de art. 3 din Legea nr. 221/2009, care reprezintă o măsură abuzivă şi în înţelesul art. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 214/1999 coroborat şi cu art. 1 alin. (2) lit. a) şi b) din Decretul-Lege nr. 118/1990.
Referitor la legitimarea procesuală pasivă în cauză, s-a reţinut că aceasta revine Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, conform art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009.
Asupra modalităţii concrete de reparare a prejudiciului cauzat soţului reclamantei prin adoptarea măsurii de mai sus, instanţa a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 şi din această perspectivă a găsit acţiunea ca întemeiată.
În ce priveşte însă cuantumul concret al despăgubirilor solicitate de reclamantă, instanţa a avut în vedere consecinţa extrem de gravă produsă de măsura administrativă, constând în decesul soţului reclamantei survenit pe teritoriul unui stat străin în urma deportării, ceea ce a determinat, pe lângă suferinţa de ordin afectiv şi o tulburare semnificativă a condiţiilor de existenţă, inclusiv pe plan material.
În al doilea rând, instanţa a încercat să realizeze o apreciere globală, în echitate, cu respectarea principiilor generale şi, în măsura în care există, a reglementărilor speciale în materie.
În vederea realizării acestui deziderat, o primă reparaţie a constatat că se realizează prin însăşi recunoaşterea, în cadrul hotărârii, a caracterului politic, abuziv, al măsurii luate faţă de soţul reclamantei.
Totuşi, instanţa a mai apreciat că, raportat la circumstanţele concrete ale cauzei, numai constatarea caracterului politic al măsurii administrative, prin ea însăşi, nu este în măsură să asigure o reparaţie completă a prejudiciului moral încercat de soţul reclamantei. În egală măsură, s-a reţinut că dreptul la repararea prejudiciului moral încercat are, în acest context şi un conţinut patrimonial, precum şi împrejurarea că acesta este susceptibil de a fi transmis pe cale succesorală moştenitorilor legali în condiţiile limitative instituite prin art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009. Prin urmare, instanţa a apreciat că reclamanta personal este îndreptăţită şi la acordarea unor măsuri reparatorii de natură pecuniară.
S-a reţinut, pe de altă parte, că daunele morale, de principiu, trebuie să fie proporţionale cu suferinţa provocată şi să nu constituie un mijloc de îmbogăţire pentru victimă.
Prin decizia nr. 166-A din 31 mai 2011, Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, a admis apelurile declarate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare şi de Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare împotriva sentinţei Tribunalului, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a redus la 10.000 euro cuantumul despăgubirilor stabilite în favoarea reclamantei. A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Curtea de Apel a reţinut că în mod corect, instanţa de fond a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantă, în calitate de succesoare a defunctului S.A., în privinţa căruia s-a luat măsura administrativă a prizonieratului pe teritoriul fostei U.R.S.S., survenind şi decesul acestuia în lagărul de prizonieri din localitatea N., măsură care are caracter politic prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 221/2009.
Faptul că măsura administrativă a fost luată de fosta U.R.S.S. înainte de 6 martie 1945 nu a fost de natură a înlătura răspunderea statului în repararea prejudiciului produs urmare acesteia, de vreme ce la data respectivă Rusia a fost aliata României împotriva Germaniei.
De asemenea, răspunderea statului s-a impus a fi angajată şi prin prisma faptului că după 6 martie 1945 acesta nu a depus diligenţe pentru recuperarea propriilor cetăţeni sau pentru încetarea măsurilor vădit abuzive luate faţă de aceştia.
S-a constatat de către Curtea de Apel că Legea nr. 221/2009 are ca obiect de reglementare stabilirea unor drepturi în favoarea persoanelor care, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, au făcut obiectul unor condamnări cu caracter politic ori al unor măsuri administrative asimilate acestora. Anterior acestei legi, au fost adoptate Decretul-Lege nr. 118/1990 şi O.U.G. nr. 214/1999 pentru repararea prejudiciilor morale şi materiale suferite în timpul regimului politic anterior de categorii de persoane expres prevăzute în actele normative.
S-a mai constatat că Legea nr. 221/2001 are caracter de complinire şi nu înlătură drepturile deja stabilite prin legile anterioare, având ca scop înlăturarea consecinţelor penale ale condamnărilor cu caracter politic pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, repunerea în drepturi a persoanelor pentru care s-a dispus, prin aceste condamnări, decăderea din drepturi sau degradarea militară, acordarea de despăgubiri morale, dacă reparaţiile obţinute prin efectul actelor normative anterioare nu sunt suficiente.
Cu privire la faptul că nu s-ar mai putea acorda în baza Legii nr. 221/2009 despăgubiri morale, s-a constatat că este adevărat că art. 5 alin. (1) din lege, care constituie temeiul juridic al dreptului de a obţine daune morale, a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale. Instanţa a considerat însă că, această decizie nu este aplicabilă cauzelor aflate pe rol (în primă instanţă sau căi de atac) la data pronunţării sale, în caz contrar aducându-se atingere inclusiv dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, părţile neputând fi puse în situaţia de-a suporta modificări ale legislaţiei care la data promovării litigiului le conferea dreptul la acordarea unor despăgubiri, având astfel o speranţă legitimă de dobândire a unui bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei.
S-a reţinut că a aprecia în alt mod, ar însemna să existe un tratament distinct aplicat persoanelor îndreptăţite la despăgubiri pentru condamnări politice, în funcţie de momentul la care instanţa de judecată a pronunţat o hotărâre definitivă şi irevocabilă, deşi au depus cereri în acelaşi timp şi au urmat aceeaşi procedură prevăzută de Legea nr. 221/2009, acest aspect fiind determinat de o serie de elemente neprevăzute şi neimputabile persoanelor aflate în cauză.
În consecinţă, după cum chiar Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa, respectarea principiului egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite.
Pe de altă parte, la data introducerii cererii de chemare în judecată, sub imperiul Legii nr. 221/2009, s-a născut un drept la acţiune pentru a solicita despăgubiri inclusiv în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a), astfel că legea aflată în vigoare la data formulării acţiunii este aplicabilă pe tot parcursul procesului, în sensul aplicării principiului neretroactivităţii fiind şi jurisprudenţa C.E.D.O. (hotărârea din 8 martie 2006 privind cauza Blecic c/a Croaţia).
S-a concluzionat că în cazul în care nu s-ar mai acorda despăgubiri reclamantei, deşi s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative abuzive, s-ar încălca principiul egalităţii în drepturi şi s-ar crea situaţii juridice discriminatorii faţă de persoane care au obţinut hotărâri definitive, ceea ce ar contraveni art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, avându-se în vedere totodată şi practica Curţii de Apel Oradea.
Au fost găsite însă fondate criticile privind cuantumul despăgubirilor acordate reclamantei, constatându-se că instanţa de fond a cuantificat în mod greşit despăgubirile cuvenite acesteia, discordant chiar şi faţă de jurisprudenţa C.E.D.O., care a acordat frecvent sume relativ modeste cu titlu de despăgubiri morale, iar uneori chiar deloc (cauza Hood c/a Marii Britanii, cauza Nicolova c/a Bulgariei).
Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare, solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei şi respingerea acţiunii reclamantei, ca neîntemeiată.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor, s-a arătat că acestea au fost supraevaluate şi s-a făcut trimitere la jurisprudenţa C.E.D.O. care a acordat frecvent sume relativ modeste cu titlu de daune morale.
S-a menţionat că este recunoscut dreptul statului de a reglementa o marjă naţională de apreciere, care să creeze un just echilibru, respectiv să fie proporţional cu suferinţa provocată dar să nu constituie un mijloc de îmbogăţire pentru reclamantă.
Recurentul a precizat în acest sens că în speţă repararea prejudiciilor a fost reglementată prin prevederile O.U.G. nr. 214/1999 şi ale Decretului-Lege nr. 118/1990, astfel încât se impune evitarea unei duble reparaţii pe calea Legii nr. 221/2009.
A solicitat totodată a se avea în vedere şi dispoziţiile O.U.G. nr. 62/2010.
În afara acestor motive, a arătat că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 au fost declarate neconstituţionale prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) Teza I din Legea nr. 221/2009, nemaiputându-se solicita despăgubiri morale în baza acestui text de lege.
Au apreciat că în astfel de situaţie, reclamanta nu poate susţine că are o „speranţă legitimă"; ca acţiunea să fie soluţionată în temeiul unei legi, după invalidarea acesteia.
Recursul se priveşte a fi fondat, pentru considerentele ce succed.
Deşi întemeiate motivele de recurs privitoare la declararea neconstituţionalităţii prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) Teza I din Legea nr. 221/2009 prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358/2010, ceea ce determină inexistenţa temeiului juridic al cererii de chemare în judecată, având în vedere şi decizia nr. 12/2011 dată în recursul în interesul legii, se reţine că în speţă, măsura administrativă la care a fost supus soţul reclamantei nu intră sub incidenţa Legii nr. 221/2009.
Astfel, prin Legea nr. 221/2009, legiuitorul a definit noţiunile de „condamnare cu caracter politic"; [art. 1 alin. (1)] şi de „măsură administrativă cu caracter politic"; (art. 3), a enumerat faptele care atrag condamnări şi măsuri administrative cu acest caracter, a prevăzut condiţiile în care şi alte fapte se încadrează în această categorie, fără a fi enumerate expres în lege şi, totodată, a prevăzut posibilitatea persoanelor care au suferit o condamnare sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative de acest gen de a se adresa instanţelor judecătoreşti pentru constatarea caracterului politic al condamnării pentru alte fapte decât cele expres enumerate în lege [art. 1 alin. (4) şi art. 4 alin. (1)] sau pentru constatarea caracterului politic al măsurii administrative [art. 3 şi art. 4 alin. (2)].
În cauză, reclamanta a solicitat, în baza Legii nr. 221/2009, acordarea daunelor morale prin constatarea caracterului politic al măsurii deportării la muncă de reconstrucţie în fosta U.R.S.S., măsură la care a fost supus soţul său.
Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, se reţine că analiza legalităţii şi temeiniciei pretenţiilor reclamantei, trebuie să se facă în raport de prevederile Legii nr. 221/2009, în ale cărei dispoziţii nu este reglementată situaţia concretă a soţului acesteia.
În cazul în speţă, reclamanta nu face parte din categoria persoanelor prevăzute de Legea nr. 221/2009 ca având posibilitatea de a solicita constatarea caracterului politic al măsurii la care a fost supus soţul său.
Împrejurarea că soţul reclamantei a fost deportat în fosta U.R.S.S. nu poate fi asimilată niciunei condamnări politice, astfel cum aceasta este definită în art. 1 din lege şi niciunei măsuri administrative cu caracter politic în condiţiile art. 3 din acelaşi act normativ.
Cocluzionând, se reţine că reclamanta nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 221/2009 pentru motivul că nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele reglementate de acest act normativ, incidenţa respectivelor dispoziţii neputând fi extinsă la cazuri neprevăzute de lege.
Totodată se constată neincidenţa în cauză a prevederilor Legii nr. 221/2009 şi sub aspectul că în actul normativ este delimitată expres perioada în cuprinsul căreia s-au aplicat sancţiunile cu caracter politic, respectiv 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Pentru aceste considerente, se va admite recursul şi se va modifica decizia, în sensul că urmare admiterii apelurilor pârâtului şi Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, se va schimba în tot sentinţa Tribunalului şi se va respinge acţiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu Mare împotriva deciziei nr. 166-A din 31 mai 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Modifică decizia atacată, în sensul că urmare admiterii apelurilor declarate de pârât şi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, schimbă în tot sentinţa nr. 1082/D din 18 iunie 2010 a Tribunalului Satu Mare, secţia civilă, şi respinge acţiunea.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4362/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 4364/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
