ICCJ. Decizia nr. 4362/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4362/2012
Dosar nr. 33381/3/2009
Şedinţa publică din 13 iunie 2012
Asupra recursului constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa nr. 1451 din 12 noiembrie 2010 a admis în parte cererea reclamantei N.S.Z. în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice. A obligat pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 5.000 euro, echivalent în RON la data plăţii, reprezentând daune morale şi la plata sumei de 5.000 euro, echivalent în RON la data plăţii, reprezentând daune materiale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat, din înscrisurile de la dosar, că tatăl reclamantei N.A. a fost condamnat, prin sentinţa penală nr. 151 din 24 martie 1960 a Tribunalului Militar Teritorial Craiova, la o pedeapsă de 8 ani închisoare şi 4 ani interdicţia unor drepturi, pentru săvârşirea infracţiunii de uneltire contra ordinii sociale, faptă prevăzută de art. 209 C. pen. din 1936, fiind pus în libertate la data de 28 iulie 1964.
De asemenea, Tribunalul a reţinut că mama reclamantei N.A.F. a fost condamnată, prin sentinţa penală nr. 298 din 24 octombrie 1960 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi confiscarea averii pentru săvârşirea infracţiunii de uneltire contra ordinii sociale, faptă prevăzută de art. 209 C. pen. din 1936, fiind pusă în libertate la data de 14 aprilie 1964.
Pornind de la dispoziţiile art. 2 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009, Tribunalul a reţinut că respectivele condamnări reprezintă unele cu caracter politic în sensul legii.
În aceste condiţii, Tribunalul a constatat că potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ, în prezenţa caracterului politic al condamnării suferite de părinţii săi, reclamanta, în calitate de fiică - descendent de gradul I - are dreptul la acordarea de daune morale.
Instanţa de fond a mai constatat că stabilirea prin lege a caracterului politic al condamnării în temeiul art. 209 C. pen. din 1936 nu reprezintă o reparaţie suficientă pentru suferinţa morală a părinţilor reclamantei şi a reclamantei.
În aprecierea cuantumului concret al daunelor acordate, Tribunalul a avut în vedere că din actele cauzei nu a rezultat că reclamanta ar fi primit alte despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit urmare condamnării părinţilor săi.
Tribunalul a mai avut în vedere, de asemenea, că deşi acţiunea a fost promovată anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 62/2010, cuantumul despăgubirii este cel prevăzut în acest act normativ, care se aplică şi cererilor în curs de soluţionare.
În ceea ce priveşte daunele materiale, Tribunalul a reţinut că acestea au fost solicitate de reclamantă în cuantum de 100.000 euro, reprezentând contravaloarea animalelor şi bunurilor mobile confiscate de la părinţii săi - oi, vite, cai, tractoare, batoze, pluguri, grape, etc.
Din procesul verbal din data de 29 iulie 1945, Tribunalul a reţinut ca tatălui reclamantei i-au fost lăsate următoarele bunuri de către Comisiunea pentru înfăptuirea reformei agrare-plasa D.V.: un tractor, o semănătoare, o batoză, iar potrivit martorului N.A., părinţilor reclamantei le-au fost confiscate un tractor, un plug, semănătoare, 5-6 oi, 2 vaci şi o bivoliţă.
Având în vedere prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 şi ţinând cont că reclamanta a făcut dovada că părinţilor săi le-au fost confiscate bunuri mobile, urmare sentinţei penale de condamnare, Tribunalul a constatat că acţiunea acesteia de obligare la plata daunelor materiale este întemeiată.
În ceea ce priveşte cuantumul acestor daune, Tribunalul, în lipsa unei evaluări a respectivelor bunuri la data confiscării, a apreciat că suma de 5.000 de euro, echivalent în RON la data plăţii este îndestulătoare pentru acoperirea prejudiciului material.
Prin decizia nr. 651 A din 30 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelurile declarate de pârât şi de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei Tribunalului, pe care a schimbat-o în tot, în sensul respingerii acţiunii în totalitate, ca neîntemeiată.
Instanţa de apel a reţinut că prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 publicată în M. Of. al României din 15 noiembrie 2010, Curtea Constituţională a statuat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 sunt neconstituţionale.
Pornind de la dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţia României şi ale art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, s-a reţinut că deciziile Curţii Constituţionale sunt opozabile „erga omnes";, sunt general obligatorii, inclusiv pentru instanţele judecătoreşti, ele având putere numai pentru viitor, după publicare, având efect şi asupra cauzelor aflate în curs de soluţionare sau care se vor soluţiona în viitor.
În consecinţă, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, declarate neconstituţionale, nu se mai pot aplica, astfel că instanţa sesizată cu soluţionarea acţiunii, având ca temei dispoziţiile legale menţionate, continuând să soluţioneze cauza, are obligaţia să constate că devin inaplicabile respectivele prevederi.
Curtea a constatat astfel că practic nu mai există temeiul juridic pentru acordarea daunelor morale solicitate potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, putând fi acordate, în continuare, doar despăgubirile la care se referă art. 5 alin. (1) lit. b) şi c) din lege.
Referitor la daunele materiale, apreciate la cuantumul de 5.000 euro, în considerentele instanţei de fond s-a arătat că au fost reţinute pe baza declaraţiei unui martor, iar cuantumul lor a fost luat prin apreciere.
Şi sub acest aspect motivele de apel au fost găsite întemeiate pentru că singura declaraţie a unui martor nu este convingătoare (testus unus, testas nullus), iar pe de altă parte s-au primit despăgubiri în baza Decretului-Lege nr. 118/1990. Totodată, dacă totuşi se reţinea existenţa lor, cuantificarea trebuia făcută (prejudiciul cert şi real), pe bază de probe (eventual expertiză) şi nu prin apreciere, situaţie în care motivele de apel au fost considerate întemeiate (art. 1169 C. civ.).
Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs reclamanta N.S.Z., întemeiat pe motivele de nelegalitate cuprinse la art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea deciziei atacate, respingerea apelurilor şi menţinerea hotărârii instanţei de fond.
A arătat că părinţii săi au avut sute de hectare de teren agricol, au deţinut tractoare, batoze, semănători, secerători, care au fost preluate de stat la aplicarea reformei agrare din 1945 fără nicio despăgubire.
A criticat soluţia pronunţată de instanţa de apel pentru netemeinicie şi nelegalitate şi a arătat că decizia Curţii Constituţionale a privit numai daunele morale nu şi pe cele materiale.
A precizat că deşi daunele materiale acordate de instanţa de fond au fost stabilite forfetar, au avut o anumită semnificaţie. A considerat că este posibil ca un tractor, o batoză (echivalentul unei combine statice), o semănătoare să valoreze doar 5.000 euro, chiar dacă respectiva determinare a fost realizată fără expertiză, cu atât mai mult cu cât a acceptat respectiva valoare.
A arătat că instanţa de apel a înlăturat însă în mod arbitrar daunele materiale acordate, în condiţiile în care a depus procesul verbal de „restituire"; semnat de autorităţile comuniste, restituire care a fost de scurtă durată, fiind urmată de procese penale, condamnări penale nedrepte şi domiciliu obligatoriu.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed.
Criticile formulate de reclamantă prin motivele de recurs privesc doar daunele materiale, recurenta precizând că Decizia Curţii Constituţionale nu vizează şi acordarea acestora.
Într-adevăr, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 a fost constatată neconstituţionalitatea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) Teza I nu şi a celor cuprinse la lit. b) a aceluiaşi articol, după cum corect reiese şi din considerentele deciziei pronunţate în apel.
Potrivit art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 „Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obţinut despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare";.
Se reţine deci din condiţia impusă de legiuitor pentru acordarea despăgubirilor materiale, respectiv aceea ca respectivele bunuri să nu fi fost restituite sau să nu se fi obţinut despăgubiri prin echivalent în condiţiile Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 247/2005, că numai echivalentul bănesc al bunurilor ce intră în domeniul de aplicare al legii speciale de reparaţie poate fi solicitat în temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009. Numai în acest fel se justifică trimiterea expresă făcută de legiuitor în cuprinsul textului articolului la prevederile Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 247/2005.
Or, în domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005, nu intră decât terenurile şi construcţiile (imobile prin natură) şi imobilele prin destinaţie.
Prin urmare, chiar dacă art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 nu foloseşte sintagma „bunuri imobile";, prin trimiterea la legile speciale de reparaţie menţionate, această concluzie derivă implicit, întrucât sfera de aplicare a actelor normative la care face referire vizează bunuri imobile.
În cauză însă, bunurile a căror contravaloare a fost solicitată de reclamantă sunt bunuri mobile, după cum se arată chiar prin cererea de chemare în judecată, respectiv utilaje agricole (tractor, semănătoare, plug, batoză), precum şi animale din gospodărie, care nu intră în sfera de reglementare a art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009.
Pentru aceste considerente, faţă de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta N.S.Z. împotriva deciziei nr. 651 A din 30 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4360/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 4363/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
