ICCJ. Decizia nr. 469/2012. Civil. Acţiune în constatare. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 469/2012
Dosar nr. 592/35/2010
Şedinţa publică de la 7 februarie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, reclamantul D.Ş. în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin M.F.P., M.I.R.A. şi S.R.I. a solicitat instanței să constate că a fost victima regimului poliţienesc până la data de 22 decembrie 1989, deoarece activitatea pârâţilor în perioada 1945 -1989 a avut în România caracter de represiune, caracterul politic al condamnării sale, și să oblige Statul Român prin intermediul M.F.P. la plata unor despăgubiri materiale în cuantum de 800.000 lei datorate faptului că lipsirea sa de libertate şi activitatea de urmărire a avut consecinţe în primul rând în planul vieţii private şi profesionale, inclusiv după momentul eliberării, până la data de 22 decembrie 1989 şi la plata unor despăgubiri morale în cuantum de 800.000 lei.
Prin sentinţa nr. 45/CA/2009 – PI pronunţată de Curtea de Apel Oradea s-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Bihor, constituindu-se Dosarul nr. 166/35/2009 al Tribunalului Bihor unde s-a indicat temeiul de drept al prezentei cereri ca fiind Legea nr. 221/2009 reclamantul renunţând la judecarea cererii în contradictoriu cu M.I.R.A. şi S.R.I., calitatea procesuală pasivă aparţinând doar Statului Român prin M.F. în baza prevederilor art. 4 alin. (4) teza ultimă din Legea nr. 221/2009.
Ca urmare a indicării temeiului juridic al acţiunii ca fiind Legea nr. 221/2009 s-a precizat şi acţiunea în sensul de a se constata caracterul politic al condamnării reclamantului prin sentinţa penală nr. 645 din 24 martie 1949 pronunţată în Dosarul nr. 399/1949 al Tribunalului Militar Cluj pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 209 pct. II lit. a), e) şi f) C. pen., obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, în cuantum de 1.000.000 lei; înscrierea pe sentinţa penală nr. 645 din 24 martie 1949 pronunţată în Dosar nr. 399/1949 al Tribunalului Militar Cluj, a menţiunii caracterului politic al condamnării, în baza art. 6 din Legea nr. 221/2009.
Prin sentinţa civilă nr. 111/C din 9 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Bihor, s-a admis în parte cererea precizată formulată de către reclamantul D.Ş. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin M.F.P. Bucureşti şi în consecinţă s-a constatat caracterul politic al condamnării reclamantului prin sentinţa penală nr. 645 din 24 martie 1949 pronunţată în Dosarul nr. 399/1949 al Tribunalului Militar Cluj pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 209 pct. II lit. a), e) şi f) C. pen. iar pârâtul a fost obligat la plata sumei de 350.000 lei daune morale.
S-a dispus înscrierea pe sentinţa penală nr. 645 din 24 martie 1949 pronunţată în Dosar nr. 399/1949 al Tribunalului Militar Cluj a menţiunii caracterului politic al condamnării, în baza art. 6 din Legea nr. 221/2009.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Statul Român prin M.F.P. Bucureşti reprezentat de D.G.F.P. Bihor.
Prin încheierea din 29 martie 2011 instanţa a recalificat calea de atac drept recurs, faţă de împrejurarea că valoarea obiectului litigiului precizată în această cale de atac se situează sub plafonul de 100.000 lei, în aplicarea art. 2821 C. proc. civ. cu referire la decizia în interesul Legii nr. 32/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, prin Decizia nr. 807 din 29 martie 2011, a admis recursul formulat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. împotriva sentinţei atacate pe care a modificat-o în parte în sensul că a micşorat cuantumul daunelor morale la care a fost obligat pârâtul în favoarea reclamantului de la 350.000 lei la 100.000 lei menţinând restul dispoziţiilor sentinţei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Bihor.
Recurentul-pârât îşi subsumează criticile motivelor de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 1, 3, 4 şi 9 C. proc. civ., solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare, pe fond, în apel, iar, în subsidiar, modificarea în totalitate a deciziei, cu consecinţa admiterii recursului declarat de pârât, respingerea acţiunii şi înlăturarea obligaţiei privind plata sumei de 100.000 lei.
În argumentarea criticilor aduse deciziei recurate, recurentul-pârât invocă următoarele:
- calea de atac a recursului este admisibilă dată fiind greşita recalificare atribuită de prima instanţă de control judiciar căii de atac a apelului promovat de pârât împotriva hotărârii instanţei de fond. Sub acest aspect recurentul precizează că despăgubirile au fost greşit acordate în temeiul dreptului comun, a art. 1 din Protocolul 1 al Convenţiei şi dispoziţiilor 14 din C.E.D.O. şi nu raportat la Legea nr. 221/2009, că valoarea la care trebuia să se raporteze instanţa era aceea de 42.000 euro, situaţie în care instanţa de control judiciar a dat o calificare greşită căii de atac. Recurentul-pârât precizează că prin pronunţarea deciziei recurate, a fost privat de un grad de jurisdicţie, fapt ce contravine dispoziţiilor art. 6 paragraf 1 din C.E.D.O. Se arată în continuare, în susţinerea aceleiaşi critici că exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalităţii, aceasta fiind consacrată şi constituţional în art. 129 din Constituţia României, principiul legalităţii căilor de atac fiind unul dintre argumentele ce susţin teza potrivit căreia calificarea greşită de către instanţă a căii de atac exercitate, nu poate răpi dreptul părţii la respectiva cale de atac, partea neputând fi culpabilizată pentru o eroare imputabilă instanţei.
În continuarea acestei critici recurentul pârât precizează că soluţia pronunţată prin decizia recurată încalcă astfel şi normele imperative privind compunerea instanţei, în opinia sa, în speţă fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ.
Următoarele critici aduse de recurentul-pârât vizează, în esenţă, fondul cauzei deduse judecăţii, respectiv criteriile avute în vedere de instanţă în cuantificarea daunelor morale, efectele Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale asupra acţiunii de faţă din perspectiva declarării neconstituţionalităţii temeiului său juridic, respectiv art. 5 din Legea nr. 221/2009.
Recurentul-pârât formulează critici şi cu privire la modul în care a fost timbrată acţiunea în raport de Legea nr. 146/1997.
Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate constată că recursul este fondat pentru motivele ce se vor arăta.
Prin acţiune reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 800.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale şi 800.000 lei cu titlu de despăgubiri morale iar în faţa Tribunalului Bihor, reclamantul şi-a precizat temeiul acţiunii, ca fiind Legea nr. 221/2009.
În faţa instanţei învestită cu soluţionarea apelului declarat de pârâtul Statul Român prin M.F. – D.G.F.P. Bihor Oradea intimatul reclamant, prin moştenitori, îşi precizează cuantumul pretenţiilor la 100.000 lei. De reținut este, așadar, faptul că precizarea de acţiune a fost făcută în calea de atac a apelului.
Procedând la recalificarea căii de atac promovată, din apel în recurs, în raport de precizarea intimatului-reclamant curtea de apel a nesocotit pe de o parte dispoziţiile art. 18 C. proc. civ., potrivit cărora instanţa investită potrivit dispoziţiilor referitoare la competenţa după valoarea obiectului cererii rămâne competentă chiar dacă, ulterior învestirii intervin modificări în ceea ce priveşte cuantumul valorii aceluiaşi obiect. Aşadar, cum limitele competenţei materiale, după valoare, sunt exclusiv cele trasate de reclamant prin acţiune, regimul căilor de atac aplicabil hotărârilor formulate în cauză este cel guvernat de art. 282 C. proc. civ. care configurează practic principiul legalităţii căilor de atac.
Nu este lipsită de relevanţă juridică în prezenta cauză precizarea temeiului juridic al acţiunii, respectiv art. 5 din Legea nr. 221/2009. Aceasta pentru că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 202 din 25 octombrie 2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, care suprima calea de atac a apelului în cauzele întemeiate pe Legea nr. 221/2009, în cauză era deja pronunţată hotărârea instanţei de fond, împrejurare faţă de care, în temeiul art. 26 din Legea nr. 202/2010 regimul căilor de atac în speţă a rămas nemodificat.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că prin decizia recurată instanţa de control judiciar dând o calificare greşită căii de atac promovată de intimatul-pârât, a încălcat practic normele de ordine publică privind competenţa materială, după valoare nesocotind astfel și o regulă cu valoare de principiu constituțional, cea a legalității căilor de atac potrivit căreia căile de atac sunt instituite prin lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege.
Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.
Așadar, reținându-se culpa instanței constând în calificarea greșită a căii de atac exercitată de parte, precum și efectele încălcării principiului legalității căilor de atac concretizate în împiedicarea părții de a-și exercita cu bună credință drepturile procesuale, Înalta Curte apreciază ca fundamentate criticile subsumate art. 304 pct. 3 C. proc. civ., fapt ce face inutilă examinarea celorlalte motive de recurs.
Cât priveşte critica întemeiată pe art. 304 pct. 1 C. proc. civ. aceasta nu poate fi primită întrucât constituirea completului a fost corect realizată în funcţie de calea de atac soluţionată, aspect ce trebuie analizat, distinct de legalitatea recalificării căii de atac.
În considerarea celor ce preced Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea căii de atac a apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Cu opinie majoritară.
Admite recursul declarat de recurentul-pârât Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Bihor împotriva Deciziei nr. 807/R din 29 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, casează decizia recurată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea căii de atac a apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 467/2012. Civil. Nulitate act juridic. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 470/2012. Civil → |
|---|
