ICCJ. Decizia nr. 4398/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4398/2012
Dosar nr. 12415/3/2009
Şedinţa publică din 14 iunie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 26 martie 2009 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamanţii S.A.Ş. şi S.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Primăria Municipiului Bucureşti şi SC H.N. SA, obligarea acestora la plata sumei de 3.000.000 RON, reprezentând diferenţa dintre valoarea de piaţă a imobilului situat în Bucureşti, şi suma ce a fost restituită în urma anulării contractului de vânzare - cumpărare. Totodată, au precizat că această sumă include şi daunele morale aferente.
La data de 15 aprilie 2009, reclamanţii au arătat că înţeleg să se judece numai cu Ministerul Economiei şi Finanţelor, iar la termenul din 21 februarie 2011 au depus precizări, prin care au arătat că solicită ca despăgubirea să fie calculată la valoarea integrală a apartamentului, fără a se ţine seama că ratele nu au fost plătite în totalitate. Totodată, au arătat că solicită despăgubiri materiale în cuantum de 382.250,87 euro şi daune morale în cuantum de 387.787 euro.
Prin sentinţa civilă nr. 324 din 01 martie 2011, Tribunalul Bucureşt, secţia a III-a civilă, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, prin decizia civilă nr. 2766 din 11 decembrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, s-a constatat nulitatea contractului de vânzare - cumpărare din 16 decembrie 1996, contract încheiat în baza Legii nr. 112/1995 între SC H.N. SA şi reclamanţii din prezenta cauză.
Prin sentinţa civilă nr. 499 din 26 ianuarie 2007, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a fost obligat la plata sumei de 1.202,26 RON, actualizată conform indicelui de inflaţie, reprezentând avansul achitat pentru cumpărarea apartamentului.
Din analiza prevederilor legale incidente s-a reţinut că legiuitorul a avut în vedere, la stabilirea măsurii respective, numai situaţia în care contractele de vânzare - cumpărare au fost încheiate cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, fapt care rezultă de altfel şi din prevederile art. 20 alin. (21) din Legea nr. 1/2009.
Având în vedere că actul de vânzare - cumpărare al reclamanţilor nu a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, astfel cum s-a reţinut de către Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul a constatat că pretenţiile acestora nu se încadrează în prevederile legale mai sus menţionate.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti, la data de 28 martie 2011 au declarat apel reclamanţii S.A.Ş. şi S.M.
Examinând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate şi în conformitate cu prevederile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a reţinut următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare din 16 decembrie 1996, reclamanţii S.A.Ş. şi S.M. au dobândit, în temeiul Legii nr. 112/1995, de la Primăria Municipiului Bucureşti, reprezentată prin SC H.N. SA, locuinţa situată în Bucureşti.
Prin decizia civilă nr. 2766 din 11 decembrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, în Dosarul nr. 2507/2003, ca urmare a admiterii recursului declarat de recurentul reclamant M.O., s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare menţionat anterior.
Prin sentinţa civilă nr. 499 din 26 ianuarie 2007 pronunţată de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti în Dosarul nr. 15472/302/2006, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţi şi a fost obligat Ministerul Finanţelor Publice să le plătească suma de 1.202,26 RON, actualizată conform indicelui de inflaţie la data efectuării plăţii, reprezentând avans imobil, plătit ca preţ pentru apartamentul situat în Bucureşti.
Având în vedere că sumele de bani provenite din vânzarea apartamentelor, potrivit art. 39 din Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 fuseseră viraţi într-un fond al Ministerului Finanţelor Publice, acestuia îi revenea obligaţia de restituire a preţului actualizat.
S-a reţinut că, momentul naşterii dreptului chiriaşilor de a cumpăra apartamentele pe care le ocupau era cel la care s-ar fi stabilit că imobilul „nu se restituie în natură";.
Concluzia celor expuse este aceea că, dintr-o dublă perspectivă, contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat de reclamanţi cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
De asemenea, necunoaşterea cauzei de nulitate nu a condus la salvgardarea actului şi nu poate produce consecinţe nici în planul altor raporturi juridice, cum este şi cel dintre reclamanţi şi Ministerul Finanţelor Publice.
Sub un aspect distinct, invocat prin cel de-al doilea motiv de apel, Curtea a reţinut că sentinţa civilă nr. 499 din 26 ianuarie 2007 pronunţată de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti în Dosarul nr. 15472/302/2006 nu prezintă autoritate de lucru judecat, neexistând între cele două cereri tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, impusă de art. 1201 C. civ., mai precis identitatea de cauză. Astfel, cererea care a făcut obiectul Dosarul nr. 15472/302/2006 a fost admisă în temeiul art. 51 (devenit 50 după republicarea din 02 septembrie 2005) alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 184/2002 [pct. II, 1.2 lit. a)], în timp ce prezenta acţiune a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată ulterior, prin Legea nr. 1/2009 [pct. II, 1.3 lit. a)].
În fine, respingând în totalitate acţiunea, instanţa a constatat implicit că toate capetele de cerere, deci inclusiv cel formulat prin precizarea din 21 februarie 2011 şi care se referea la acordarea daunelor morale, sunt neîntemeiate.
Pentru aceste considerente Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia nr. 611A din 20 iunie 2011 a respins apelul.
Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanţii S.A.Ş. şi S.M. care au susţinut următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate.
Instanţa a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, în mod greşit, iar buna lor credinţă la încheierea contractului nu a fost analizată, deşi instanţele anterioare o constataseră şi o luaseră în considerare, respingând iniţial acţiunea.
Pe cale de consecinţă, încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 a fost făcută în exclusivitate de reprezentanţii Primăriei Municipiului Bucureşti.
Se consideră că neacordarea de despăgubiri la valoarea de piaţă a imobilului echivalează, din toate punctele de vedere, cu o expropriere fără justă cauză.
Analizând decizia recurată prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed:
Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. procedură civilă, este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greşită a legii sau să fie lipsită de temei legal.
În cauză, instanţa de apel a interpretat în mod just dispoziţiile legale incidente şi anume, art. 998-999 C. proc. civ., considerând că, pentru a fi admisibilă cererea de chemare în judecată era necesar a fi întrunite elementele răspunderii civile delictuale şi anume fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta ilicită şi vinovăţia.
Criticile recurentei vizează, în principal, „greşita"; constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare şi neanalizarea bunei lor credinţe la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, ce nu pot fi primite pentru următoarele considerente:
Prin decizia civilă nr. 2766 din 11 decembrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 16 decembrie 1996, cerere asupra căreia instanţa s-a pronunţat cu putere de lucru judecat.
Aşa cum a reţinut în mod just Curtea de Apel Bucureşti, prin decizia recurată, constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare, prin decizia civilă nr. 2766 din 11 decembrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în Dosar nr. 2507/2003 nu poate constitui o faptă ilicită, iar inexistenţa unei culpe a reclamanţilor la încheierea contractului, chiar reală, nu are nicio relevanţă, câtă vreme distincţia dintre cele două ipoteze prevăzute de art. 50 alin. (2) şi respectiv art. 50 alin. (21) din Legea nr. 10/2001 este făcută în funcţie de un alt element, şi anume încălcarea sau nu a prevederilor Legii nr. 112/1995, iar la eludarea dispoziţiilor legale, constând în însăşi semnarea actului, au participat şi reclamanţii.
Nici susţinerile recurenţiilor-reclamanţi privind „exproprierea fără justă cauză"; prin neacordarea de despăgubiri la valoarea de piaţă pentru imobil nu pot conduce la reţinerea nelegalităţii deciziei recurate, deoarece respingerea capătului de cerere privind acordarea de despăgubiri la valoarea de piaţă pentru imobil nu constituie o expropriere fără justă cauză, câtă vreme contractul de vânzare-cumpărare a fost anulat, a fost încheiat cu eludarea dispoziţiilor legale incidente şi anume ale Legii nr. 112/1995.
Pentru aceste considerente se va respinge recursul ca nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ. procedură civilă se va menţine decizia civilă recurată ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii S.A.Ş. şi S.M. împotriva deciziei civile nr. 611A din 20 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4397/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4399/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
