ICCJ. Decizia nr. 4405/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4405/2012
Dosar nr. 44509/3/2009
Şedinţa publică din 14 iunie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Bucureşti la data de 18 noiembrie 2009 reclamantele T.A. şi T.P. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice ca prin sentinţa ce se va pronunţa acesta să fie obligat la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea penală cu caracter politic suferită de tatăl (bunicul) P.A., în favoarea reclamantei T.P. - fiică - 500.000 euro plus 3.000 euro echivalentul valorii bunurilor confiscate ca urmare a condamnării, în favoarea reclamantei T.A. - nepoată de fiică 300.000 euro cu cheltuieli de judecată. Prin precizarea de acţiune de la data de 29 iunie 2010 s-a renunţat la despăgubirile materiale.
În drept au invocat dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 221/2009.
Prin sentinţa civilă nr. 1043 din 09 iulie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis în parte cererea precizată a obligat pârâtul la plata către reclamanta T.P. a sumei de 5.000 euro, în echivalent RON la data plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea tatălui reclamantei, P.A., a luat act de renunţarea reclamantelor la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata echivalentului valorii bunurilor confiscate şi a obligat pârâtul la plata către reclamanta T.P. a sumei de 582 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că prin sentinţa penală nr. 436 din 17 octombrie 1956, pronunţată de Tribunalul Militar Constanţa, autorul reclamantelor, P.A., a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare corecţională şi 4 ani interdicţie corecţională pentru infracţiunea de agitaţie publică, prevăzută de art. 327 alin. (3) C. pen. din 1953. S-a reţinut în considerentele sentinţei penale menţionate că P.A. a fost un duşman al Gospodăriei Agricole Colective, a avut o atitudine ostilă faţă de colectivizare şi a instigat cetăţenii la ură şi la refuzul de a mai lucra în colectiv.
Tribunalul a apreciat că autorul reclamantelor a suferit în mod categoric un prejudiciu moral, ca urmare a condiţiilor inumane şi degradante din perioada detenţiei, care i-au afectat în mod iremediabil sănătatea şi i-au curmat viaţa.
S-a constatat că reclamantele au calitatea de descendente ale defunctului P.A., dar numai reclamanta T.P., în calitate de fiică a defunctului P.A., este îndreptăţită la repararea prejudiciului moral suferit de autorul său ca urmare a condamnării cu caracter politic, având în vedere că dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 conferă calitate procesuală activă descendenţilor până la gradul al II-lea inclusiv, după decesul persoanei care a făcut obiectul condamnării cu caracter politic, în vederea obţinerii de despăgubiri în numele autorului.
Reclamanta T.A. nu este îndreptăţită la repararea prejudiciului bunicului său, atât timp cât despăgubirea se acordă mamei sale, T.P., fiica defunctului. Reclamantele nu au solicitat despăgubiri în nume propriu ci în numele autorului lor decedat, astfel încât numai reclamanta T.P., în calitate de descendent de gradul I, este îndreptăţită la acordarea despăgubirilor, nu şi fiica sa.
Reţinând că sunt îndeplinite dispoziţiile prevăzute de art. 1 şi art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, Tribunalul a admis în parte cererea precizată şi a obligat pârâtul la plata către reclamanta T.P. a sumei de 5.000 euro, echivalent în RON la data plăţii, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic a tatălui său, P.A. La stabilirea cuantumului despăgubirilor, s-a avut în vedere faptul că autorul reclamantei a fost lipsit de libertate pentru o perioadă de 3 ani, fiind supus unor suferinţe fizice şi psihice majore, datorate condiţiilor inumane de detenţie şi decedând în închisoare. S-a ţinut cont totodată de importanţa valorilor morale lezate, respectiv libertatea, sănătatea şi în final viaţa autorului reclamantelor.
Totodată, în baza dispoziţiilor art. 246 C. proc. civ., Tribunalul a luat act de renunţarea reclamantelor la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata echivalentului valorii bunurilor confiscate.
În temeiul art. 274 C. proc. civ.,Tribunalul a obligat pârâtul la plata către reclamanta T.P. a sumei de 582 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat, achitat potrivit chitanţei din 23 decembrie 2009 şi contravaloarea transportului.
Împotriva sentinţei primei instanţe au formulat apel reclamantele, pârâtul şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Apelantele - reclamante T.A. şi T.P. au criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie solicitând admiterea apelului, modificarea sentinţei în parte şi drept consecinţă, să fie obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 2.000.000 euro în favoarea reclamantei T.P. şi 1.000.000 euro în favoarea reclamantei T.A., precum şi la plata cheltuielilor de judecată făcute în apel, pentru următoarele motive:
Apelantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a criticat sentinţa arătând că trebuia să se reţină incidenţa în cauză a deciziei referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) Teza I din Legea nr. 221/2009 publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010, instanţa nemaiputând acorda în acest caz vreo sumă de bani cu titlu de daune morale.
Apelantul - pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a criticat sentinţa ca fiind netemeinică şi nelegală solicitând admiterea apelului, aşa cum a fost formulat şi schimbarea sentinţei civile atacate, în sensul respingerii acţiunii reclamantelor ca neîntemeiată.
În subsidiar, în măsura în care se va aprecia că acţiunea este legală şi temeinică, pe fondul cauzei, s-a apreciat că suma de 5.000 euro reprezentând despăgubiri morale pentru perioada de 3 ani închisoare petrecută de tatăl reclamantei T.P. în închisorile comuniste, este exagerat de mare.
Prin decizia nr. 448A din 27 aprilie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul reclamantelor, a admis apelurile pârâtului şi Ministerului Public Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi a schimbat în parte sentinţa în sensul că a respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect acordarea de daune morale.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa a analizat sentinţa instanţei de fond, în raport de dispoziţiile art. 296 C. proc. civ. şi de Deciziile nr. 1358 şi nr. 1360 din 21 octombrie 2010 pronunţate de Curtea Constituţională, definitive şi obligatorii, conform art. 31 din Legea nr. 47/1992.
Urmare sesizării Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 şi soluţionării acestei excepţii prin deciziile nr. 1358 şi nr. 1360 din 21 octombrie 2010, s-a stabilit de către această instanţă, că aceste dispoziţii legale, sunt neconstituţionale.
Potrivit art. 31 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată: „decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatorie";.
În conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţie: ";Dispoziţiile din legile (...) constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea Deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept";.
Cum aceste Decizii nr. 1358 şi nr. 1360 din 21 octombrie 2010 au fost publicate în M. Of. nr. 807/3.12.2010 iar până la data soluţionării cauzei, termenul de 45 zile, anterior menţionat s-a împlinit, fără a avea loc o punere de acord a prevederilor neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, instanţa de apel nu poate decât să procedeze la aplicarea acestor decizii definitive şi obligatorii în prezenta cauză.
Având în vedere că dispoziţiile art. 5 alin. (11) din Legea nr. 221/2009, introduse prin art. I pct. 2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, fac trimitere în mod expres la prevederile alin. (1) din acelaşi articol, Curtea Constituţională a constatat că trimiterile la lit. a) alin. (1) al art. 5 din Legea nr. 221/2009, au rămas fără obiect, prin declararea art. 5 alin. (1) lit. a) Teza întâi din Legea nr. 221/2009 ca fiind neconstituţional.
Curtea Constituţională a analizat prevederile actelor normative incidente în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă şi a constatat că există două norme juridice - art. 4 din Decretul-Lege nr. 118/1990 şi art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 - cu aceeaşi finalitate.
Curtea Constituţională a constatat că prin art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009, scopul urmărit de legiuitor este identic celui prevăzut de art. 4 din Decretul-Lege nr. 118/1990, diferenţa constând doar în modalitatea de plată - adică prestaţii lunare, până la sfârşitul vieţii, în cazul art. 4 din Decretul-Lege nr. 118/1990 şi o sumă globală, în cazul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Deşi despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă ar trebui să fie drepte, echitabile, rezonabile şi proporţionale cu gravitatea şi suferinţele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative, Curtea Constituţională a constatat că despăgubirile prevăzute de dispoziţiile de lege criticate, având acelaşi scop ca şi indemnizaţia prevăzută de art. 4 din Decretul-Lege nr. 118/1990, nu pot fi considerate drepte, echitabile şi rezonabile.
Prin Decretul-Lege nr. 118/1990, legiuitorul a stabilit condiţiile şi cuantumul indemnizaţiilor lunare, astfel încât intervenţia sa prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, după 20 ani de la adoptarea primei reglementări cu acelaşi obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esenţiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie.
Totodată, astfel cum a statuat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, tot în domeniul măsurilor reparatorii, însă în ceea ce priveşte restituirile de bunuri, este necesar a se face în aşa fel încât atenuarea vechilor violări să nu creeze noi nedreptăţi (hotărârea din 5 noiembrie 2002 în cauza Pincova şi Pine contra Cehiei, hotărârea din 7 octombrie 2009 în cauza Padalevicius contra Lituaniei).
De asemenea, nu s-ar putea susţine că prin adoptarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, persoanele în cauză ar putea avea o „speranţă legitimă"; (astfel cum este consacrată în jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului) la acordarea despăgubirilor morale, întrucât, aşa cum a statuat instanţa de la Strasbourg, prin hotărârea din 28 septembrie 2004 în cauza Kopecky contra Slovaciei, atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne şi atunci când cererile reclamanţilor sunt respinse în mod irevocabil de instanţele naţionale, nu se poate vorbi despre o „speranţă legitimă"; în dobândirea proprietăţii.
Totodată, prin decizia asupra admisibilităţii din 2 decembrie 2008 în cauza Slavov şi alţii contra Bulgariei, instanţa de contencios al drepturilor omului a acordat o „importanţă deosebită faptului că dispoziţia de lege referitoare la obţinerea compensaţiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operaţiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituţionalitate al acesteia";, ceea ce a condus la concluzia Curţii în sensul că reclamanţii nu au putut dobândi o „speranţă legitimă"; în obţinerea compensaţiilor respective.
Având în vedere toate aceste considerente, Curtea Constituţională a constatat că acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de foştii deţinuţi politici, astfel cum a fost reglementată prin art. 5 alin. (1) lit. a) Teza întâi din Legea nr. 221/2009, contravine art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală privind statul de drept, democratic şi social, în care dreptatea este valoare supremă.
Efectele pentru viitor date deciziilor instanţei constituţionale, în controlul „a posteriori";, semnifică faptul că ele nu se aplică situaţiilor juridice sau drepturilor câştigate sub imperiul legii înainte de declararea ei ca neconstituţională, or, în cazul de faţă, hotărârea de primă instanţă este atacată cu apel.
Împotriva acestei decizii reclamantele au formulat recurs invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În critici se susţine că:
- în critici se arată că declararea neconstituţionalităţii art. 5 alin. (1) lit. a) Teza I din Legea nr. 221/2009 prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu are incidenţă în speţă - fiind aplicabile normele juridice în vigoare la data introducerii acţiunii; reclamantele se bucură de o speranţă legitimă, beneficiază de un bun potrivit dispoziţiilor art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului;
- faptul că unor reclamanţi în situaţii similare li s-au acordat daune morale echivalează cu o discriminare a reclamantelor, fiind încălcate dispoziţiile art. 14 din Protocolul 12 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului;
- ţinând seama de dispoziţiile art. 147 din Constituţie, care prevede că Deciziile Curţii Constituţionale produc efecte din momentul publicării în Monitorul Oficial, dispoziţiile declarate neconstituţionale erau în vigoare la data pronunţării sentinţei instanţei de fond;
- decizia recurată cuprinde motive străine de natura pricinii deoarece în motivare s-a referit la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358/2010;
- instanţa de apel nu s-a pronunţat pe solicitarea apelantelor de a se acorda cheltuieli de judecată în apel.
Recursul nu este fondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Cu prioritate este de observat că motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. au fost invocate formal, deoarece nu a fost dezvoltată nicio critică de natură a fi încadrabilă ipotezelor pe care aceste motive le reglementează: când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii.
Sub aspectul criticilor încadrabile în conţinutul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acestea vor fi analizate din perspectiva aplicării legii civile în timp.
Problema de drept care se pune în speţă este aceea dacă dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai pot fi aplicate acţiunii, în condiţiile în care au fost declarate neconstituţionale, printr-un control a posteriori de constituţionalitate, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010.
Această problemă de drept a fost corect dezlegată de instanţa de apel, care a reţinut că Decizia Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 produce efecte în cauză, în sensul că textul declarat neconstituţional nu mai poate constitui temei juridic pentru acordarea de daune morale.
Cu privire la efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 asupra proceselor în curs de judecată s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curţi, publicată în M. Of. nr. 789/07.11.2011, stabilindu-se că, urmare a acestei Decizii a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) Teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în M. Of.
Conform art. 3307 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în M. Of., aşa încât, în raport de decizia în interesul legii susmenţionată, se impune păstrarea soluţiei din hotărârea recurată, pentru argumentele reţinute de instanţa supremă în soluţionarea recursului în interesul legii.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele la 45 de zile de la publicarea Deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziţii fiind suspendate de drept.
La alin. (4) al art. menţionat se prevede că Deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării în M. Of., sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, aceleaşi dispoziţii regăsindu-se şi în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare.
Faţă de această reglementare, constituţională şi legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituţionalităţii unui text de lege prin Decizie a Curţii Constituţionale, care produce efecte pentru viitor şi erga omnes, se aplică şi acţiunilor în curs sau numai situaţiei celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.
Această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte în soluţionarea recursului în interesul legii, în sensul că Decizia nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepţia situaţiei în care la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă.
Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) Teza I din Legea nr. 221/2009 şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în M. Of.
În speţă, la data publicării în M. Of. nr. 761/15.11.2010 a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1358/2010 nu se pronunţase în apel decizia atacată, cauza nefiind aşadar soluţionată definitiv la data publicării deciziei respective.
Nu se poate spune deci că, fiind promovată acţiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezenţa unui act juridic convenţional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.
Dimpotrivă, este vorba despre o situaţie juridică obiectivă şi legală, în desfăşurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituţionalităţii articolului citat.
Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituţie este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală şi imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituţional să continue să producă efecte juridice, ca şi când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituţia refuză în mod categoric.
Pe de altă parte, împrejurarea că Deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câştigate sau situaţiilor juridice deja constituite.
În speţă, nu se poate pretinde că există însă un drept definitiv câştigat, reclamantă nu era titulara unui „bun"; susceptibil de protecţie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Concluzionând, prin intervenţia instanţei de contencios constituţional, urmare a sesizării acesteia cu o excepţie de neconstituţionalitate, s-a dat eficienţă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituţionalitate.
De aceea, nu se poate susţine că prin constatarea neconstituţionalităţii textului de lege şi lipsirea lui de efecte erga omnes şi ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfăşura făcând abstracţie de cadrul normativ legal constituţional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenţei dreptului, al coerenţei şi al stabilităţii juridice.
Pentru aceste considerente, rară a mai analiza celelalte critici formulate, faţă de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., instanţa va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantele T.A. şi T.P. împotriva deciziei civile nr. 448A din 27 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4404/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 4406/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
