ICCJ. Decizia nr. 4413/2012. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4413/2012
Dosar nr. 836/3/2011
Şedinţa publică din 14 iunie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 30 decembrie 2010, reclamanta Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date a chemat în judecată pe pârâtul S.S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună restrângerea exercitării dreptului pârâtului la libera circulaţie în Italia, pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a fost expulzat din Italia la data de 30 octombrie 2010 în baza Decretului Prefectului de Roma, măsură datorată comportamentului pârâtului având în vedere că acesta a fost arestat pentru furt, aducând atingere ordinii şi siguranţei publice, astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 38 lit. b), art. 39 şi art. 5 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, modificată şi completată prin O.G. nr. 5/2006, precum şi art. 27 din Directiva 2004/38/CE.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 5, art. 38, art. 39 din Legea nr. 248/2005.
Prin sentinţa civilă nr. 615 din 8 aprilie 2011 Tribunalul Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, a respins cererea ca neîntemeiată, pe motiv că nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, potrivit căruia „restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a cetăţenilor români poate fi dispusă cu privire la persoana a cărei prezenţă pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfăşoară sau ar urma să o desfăşoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relaţiilor bilaterale dintre România şi acel stat.
S-a reţinut că din talonul de returnare şi declaraţia pârâtului rezultă că în cursul lunii mai 2010, prin punctul de frontieră N., a părăsit România cu destinaţia Italia, fiind reţinut de autorităţile italiene pentru săvârşirea infracţiunii de furt, pentru care a fost condamnat la 4 luni închisoare, iar după executare, a fost returnat din B.
Cererea reclamantei a fost întemeiată pe Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, astfel cum a fost completată şi modificată prin O.G. nr. 5/2006, art. 38 lit. b) şi art. 39. Instanţa a reţinut că aceste dispoziţii sunt contrare libertăţii de circulaţie a persoanelor şi dreptului de stabilire al acestora, consacrate de art. 39-42 şi art. 43-48 din Tratatul C.E. (legislaţie comunitară primară) şi Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European şi Consiliului Uniunii Europene (legislaţie comunitară secundară), urmând ca dispoziţiile legii interne să fie înlăturate de la aplicare, iar dreptul comunitar să primească aplicare directă (conform principiilor stabilite prin hotărârile Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene Flaminio Costa v. Enel şi Amministrazionne della Finanze dello Stato c. Simmenthal).
Talonul de returnare şi a declaraţiei pârâtului, nu pot constitui dovezi ale pericolului social care să justifice luarea unei măsuri grave - cum este restrângerea dreptului la liberă circulaţie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date.
În motivarea apelului, reclamanta a arătat că, în conformitate cu prevederile obiectivului nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007 pentru aprobarea planului de măsuri privind sprijinirea cetăţenilor români aflaţi în Italia, ca urmare a situaţiei create prin adoptarea de către statul italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu, coroborate cu prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor aflaţi în străinătate, are obligativitatea de a înainta la instanţa competentă dosarul de îndepărtare a cetăţenilor români expulzaţi din Italia.
Măsura restrictivă dispusă de autorităţile italiene se justifică din perspectiva încălcării ordinii publice a statului italian, pârâtul perseverând în atitudinea sa nelegală, cât şi a ordinii de drept a Statului Român, prin ignorarea dispoziţiilor interne şi internaţionale ratificate de România vizând obligaţiile cetăţenilor români aflaţi în străinătate şi măsurile de combatere a migraţiei ilegale.
După cum rezultă din Decretul de îndepărtare emis de Prefectul de Roma, pârâtul a avut o conduită ce constituie o ameninţare concretă, efectivă şi gravă la adresa demnităţii umane, a drepturilor fundamentale ale persoanei şi a integrităţii publice, făcând ca permanenţa sa pe teritoriul italian să fie incompatibilă cu o convieţuire civilizată şi în siguranţă, fiind considerat un pericol public, deoarece a fost reţinut de autorităţile italiene pentru săvârşirea infracţiunii de furt, pentru care a fost condamnat la 4 luni pedeapsa cu închisoarea.
În mod greşit a considerat instanţa de fond faptul că situaţia de fapt din speţă nu se încadrează în dispoziţiile art. 27 şi art. 28 din Directiva 2004/38/CE, având în vedere faptul că pârâtul recunoaşte că nu a avut nici un loc de muncă, a furat, fiind prins şi condamnat la pedeapsa cu închisoarea.
Prin decizia nr. 676A din 28 iunie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins apelul.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa a reţinut că acţiunea este întemeiată pe un text de lege în vigoare, având în vedere că lit. b) a art. 38 al Legii nr. 248/2005 nu a fost abrogată prin Legea nr. 206/2010.
Instanţa a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru limitarea exercitării dreptului la liberă circulaţie, în sensul că norma internă invocată ca temei juridic al acţiunii este parţial neconcordantă cu norma comunitară, a cărei aplicare se impune cu prioritate.
Astfel, potrivit legislaţiei europene în materie, dreptul la liberă circulaţie nu este un drept absolut, însă conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie se poate dispune numai pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică.
În alin. (2), textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze exclusiv pe conduita celui în cauză.
De asemenea, prin art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană se statuează că drepturile fundamentale trebuie respectate, aşa cum sunt acestea garantate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
În consecinţă, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie a pârâtului trebuie examinată din perspectiva condiţiilor prevăzute de art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislaţia comunitară.
În speţă, în mod corect a reţinut Tribunalul faptul că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 27 din Directivă.
În ceea ce priveşte obiectivul nr. 1 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007, invocat de către apelanta-reclamantă prin motivele de apel, s-a reţinut că aceasta este o normă de procedură care instituie obligaţia D.G.P. sau I.N.E.P. de a înainta „dosarul de îndepărtare"; instanţei care prevede însă că demersul trebuie efectuat în directă corelare cu dispoziţiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.
Cu privire la critica susţinută prin motivele de apel referitoare la faptul că instanţelor le incumbă obligativitatea pronunţării unei decizii care să vizeze interzicerea deplasării cetăţenilor expulzaţi din Italia, pe o perioadă determinată, s-a reţinut că, alături de libera circulaţie a produselor, libera circulaţie a serviciilor şi libera circulaţie a capitalurilor, libertatea de circulaţie a persoanelor constituie una dintre cele patru libertăţi fundamentale din cadrul pieţii interne a Uniunii Europene.
Directiva 2004/38/CE a fost adoptată în baza dispoziţiilor art. 18 (8A) din Tratatul de la Roma, care statuează dreptul cetăţenilor Uniunii de a circula şi de a rezida liber pe teritoriul statelor membre. Or, esenţa acestei libertăţi constă în eliminarea discriminărilor referitoare la condiţiile de intrare, deplasare, muncă angajare sau remuneraţie între cetăţenii statului membru şi cetăţenii altor state care îşi desfăşoară activităţile pe teritoriul acestuia.
În baza dispoziţiilor constituţionale potrivit căreia, ori de câte ori dispoziţia legală internă contravine dispoziţiei legale comunitare, se va aplica cu prioritate aceasta din urmă, şi raportând dispoziţiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 la legislaţia comunitară, în speţă la prevederile art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, care stabilesc că restricţionarea dreptului la libera circulaţie poate avea loc numai pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică, şi că măsura luată trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze pe conduita persoanei în cauză, s-a reţinut că în cauză nu s-a făcut dovada incidenţei vreunuia din cazurile de limitare prevăzute de Directiva 2004/38/CE.
Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat recurs.
Recurenta nu încadrează criticile în conţinutul art. 304 C. proc. civ., dar din analiza acestora, rezultă că pot fi încadrate în conţinutul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Decizia este criticată arătându-se că Decretul de îndepărtare emis de Prefectul de Roma pentru pârât a fost emis în concordanţă cu art. 28 din Directiva nr. 2004/38/CE şi cu H.G. nr. 1347/2007 pentru aprobarea Planului de măsuri privind sprijinirea cetăţenilor români aflaţi în Italia, ca urmare a situaţiei create prin adoptarea de către statul italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu.
Măsura returnării face dovada faptului că pârâtul nu a respectat condiţiile de şedere în străinătate, acesta recunoscând, de altfel, prin declaraţia olografa că neavând nici un loc de muncă a furat.
Decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE. Pârâtul, a fost reţinut de autorităţile italiene pentru săvârşirea infracţiunii de furt, pentru care a fost condamnat la 4 luni pedeapsă cu închisoarea. Comportamentul pârâtului constituie o ameninţare la adresa demnităţii umane, a drepturilor fundamentale ale persoanei, prezenţa sa pe teritoriul Italiei este incompatibilă cu o convieţuire civilizată.
Au fost încălcate dispoziţiile Legii nr. 248/2005 art. 5 lit. a) şi b), care consacră în sarcina cetăţenilor obligaţia respectării legislaţiei României şi a statului în care se află.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte reţine că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Într-adevăr limitarea circulaţiei cetăţenilor români nu este una absolută, ea trebuind să se desfăşoare cu respectarea cerinţelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin. (1), Teza I din Constituţie.
Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate nu stabileşte că prin simpla returnare dintr-un stat a unui cetăţean român trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulaţie.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla limitare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exerciţiului dreptului la liberă circulaţie, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept.
În legislaţia primară, art. 18.1 Tratat C.E. prevede că orice cetăţean al Uniunii are dreptul de a circula şi de a locui liber pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor şi cerinţelor prevăzute de tratat şi de dispoziţiile luate pentru aplicarea sa.
În legislaţia secundară, Directiva 2004/38/CE a Protocolului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulaţie şi rezidenţă a cetăţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului CEE nr. 1612/68 şi de abrogare a Directivelor nr. 64/221/CEE, nr. 68/360/CEE, nr. 72/194/CEE, nr. 73/148/CEE, nr. 75/34/CEE, nr. 75/35/CEE, nr. 90/364/CEE, nr. 90/365/CEE şi nr. 93/96/CEE publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabileşte prin art. 27 că limitarea dreptului cetăţenilor statelor membre la liberă circulaţie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.
Prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României, a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi a Spaţiului Economic European aprobată prin Legea nr. 260/2005 şi care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva nr. 38/2004/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004.
Drept urmare normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport de normele de drept comun.
Întrucât reclamanta nu a probat în condiţiile art. 1169 C. civ. incidenţa vreuneia din cauzele de limitare prezentate în Directivă instanţa de apel a dat eficienţă dispoziţiilor normei comunitare, nefiind astfel incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Faţă de cele expuse, recursul reclamantului urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date împotriva deciziei civile nr. 676A din 28 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4412/2012. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4414/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
