ICCJ. Decizia nr. 4558/2012. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4558/2012
Dosar nr. 117/121/2011
Şedinţa publică din 15 iunie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 6 ianuarie 2011 pe rolul Tribunalului Galaţi, reclamanta Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A.S., să se dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în Italia a acestuia pentru o perioadă de cel mult trei ani, ca urmare a returnării sale din Italia la data de 16 octombrie 2010, măsura fiind luată datorită comportamentului inadecvat şi a gradului scăzut de integrare în perimetrul statului italian şi având în vedere că acesta a avut o activitate infracţională prin care a adus atingere ordinii şi siguranţei publice.
Prin sentinţa civilă nr. 387 din 25 februarie 2011, Tribunalul Galaţi, secţia civilă, a dispus încetarea de drept a procedurii judiciare iniţiată de reclamantă împotriva pârâtului, în baza dispoziţiilor art. II alin. (1) lit. c) din Legea nr. 206 din 17 noiembrie 2010, pentru modificarea Legii nr. 248/2005.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, care prevedea măsura restrângerii temporare a exercitării dreptului unui cetăţean român la libera circulaţie în statele membre ale Uniunii Europene s-a modificat prin Legea nr. 206/2010.
Potrivit reglementării mai sus-menţionate, art. II pct. 1, la data intrării în vigoare a acestei legi încetează de drept toate procedurile judiciare aflate în curs de desfăşurare şi pentru care nu există o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, pentru instituirea unei măsuri de limitare a dreptului la liberă circulaţie în străinătate începute în temeiul art. 38 lit. a) şi art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, cu modificările şi completările ulterioare .
Având în vedere motivele pentru care pârâtul a fost returnat din Italia, instanţa de fond a dispus încetarea de drept a procedurii judiciare iniţiată de reclamantă împotriva acestuia.
Potrivit art. 38 lit. b), restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a cetăţenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani numai în condiţiile şi cu privire la următoarele categorii de persoane: cu privire la persoana a cărei prezenţă pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfăşoară sau ar urma să o desfăşoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relaţiilor bilaterale dintre România şi acel stat.
Deşi în partea introductivă a acţiunii reclamanta face trimitere la dispoziţiile art. 38 lit. b) din Legea 248/2005, se constată că nu a făcut dovada că este instituţia cu competenţe în domeniul apărării, ordinii publice sau siguranţei naţionale care deţine date ori informaţii cu privire la activitatea pe care persoana o desfăşoară sau urmează să o desfăşoare în străinătate, respectiv, că pârâtul s-ar afla într-una dintre situaţiile prevăzute de acest text de lege , motivarea cererii de chemare în judecată conţinând argumente referitoare la returnarea cetăţeanului român în baza unui acord de readmisie, ipoteză reglementată de art. 38 lit. a).
Împotriva acestei decizii a declarat apel reclamanta, care a arătat că în mod eronat instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 38 lit. a) au fost abrogate, când în realitate acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.
Prin decizia civilă nr. 126/A din 1 iunie 2011, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a respins, ca nefondat, apelul.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că H.G. nr. 1347/2007 cuprinde planul de măsuri privind sprijinirea cetăţenilor români aflaţi în Italia, ca urmare a situaţiei create prin adoptarea de către statul italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu, iar prin dispoziţiile obiectivului 2 lit. d) - invocat ca temei de drept al acţiunii de faţă, s-a prevăzut înaintarea de către Ministerul Internelor şi Reformei Administrative Bucureşti - Direcţia Generală de Paşapoarte, sau după caz, Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor Bucureşti, către instanţe, a „dosarului de îndepărtare";, menţionându-se totodată în acest text că demersul trebuie efectuat în directă corelare cu prevederile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005.
Or, potrivit art. 38 lit. b) din lege, se poate limita dreptul la circulaţie persoanei a cărei prezenţă pe teritoriul unui stat prin activitatea pe care o desfăşoară ar aduce atingere gravă intereselor României sau relaţiilor bilaterale dintre România şi acel stat.
In speţă, deşi pârâtul a fost expulzat pe motivul că a avut un comportament ce constituie o ameninţare concretă, efectivă şi gravă la adresa demnităţii umane, nu s-a făcut nici o dovadă în acest sens, astfel că nu se poate reţine că comportamentul acestuia constituie o ameninţare pentru ordinea şi siguranţa publică.
In legislaţia primară, art. 18.1 TCE prevede că orice cetăţean al Uniunii are dreptul de a circula şi de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor şi condiţiilor prevăzute de tratat şi de dispoziţiile luate pentru aplicarea sa.
In legislaţia secundară, Directiva Consiliului nr. 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004, privind libera circulaţie a cetăţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 şi de abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE şi 93/96/CEE , publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabileşte prin art. 27, că limitarea dreptului cetăţenilor statelor membre la liberă circulaţie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică, cu respectarea principiului proporţionalităţii şi să se bazeze exclusiv pe comportamentul personal al individului vizat.
Întrucât reclamanta nu a probat în condiţiile art. 1169 C. civ., incidenţa vreunuia dintre cazurile de limitare prevăzute în Directivă, instanţa de apel a constatat că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, arătând că, deşi instanţa de apel a constatat că pârâtul a fost expulzat datorită unui comportament inadecvat, în mod greşit a constatat că un asemenea motiv nu justifică îngrădirea dreptului la liberă circulaţie, nefiind făcută nicio dovadă că o astfel de conduită reprezintă o ameninţare pentru ordinea şi siguranţa publică.
Reclamanta a mai arătat că dovada că atitudinea pârâtului este o ameninţare la adresa drepturilor fundamentale ale persoanei şi a integrităţii publice o constitui însuşi Decretul de îndepărtare emis de către Prefectul Provinciei Forli-Cesena, în care se menţionează că pârâtul a avut un comportament infracţional încă din anul 2004, fiind reţinut pentru săvârşirea infracţiunilor de furt agravat, viol, jaf şi încălcarea interdicţiei anterioare, măsura returnării făcând dovada faptului că pârâtul nu a respectat condiţiile de şedere în străinătate.
Instanţa de apel a ignorat prevederile art. 27 din Directiva nr. 2004/3 8/CE, conform cărora restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor uniunii se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză, faptele reţinute de autorităţile italiene în sarcina pârâtului, de natură să demonstreze că prezenţa acestuia pe teritoriul Italiei reprezintă o ameninţare gravă la adresa unor valori fundamentale, precum şi dispoziţiile obiectivului nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007, conturând, de-a lungul timpului, o practică constant nefavorabilă solicitărilor acestei instituţii.
Recursul este nefondat, pentru argumentele ce se vor arăta:
Alături de libera circulaţie a produselor, libera circulaţie a serviciilor şi libera circulaţie a capitalurilor, libertatea de circulaţie a persoanelor constituie una dintre cele patru libertăţi fundamentale din cadrul pieţei interne a Uniunii Europene.
Esenţa acestei libertăţi constă în eliminarea discriminărilor referitoare la condiţiile de intrare, deplasare, muncă, angajare sau remuneraţie între cetăţenii statului membru şi cetăţenii altor state, care îşi desfăşoară activităţile pe teritoriul acestuia.
Reglementarea legală comunitară a liberei circulaţii a persoanelor o reprezintă dispoziţiile art. 18(8A) din Tratatul de la Roma, care statuează dreptul cetăţenilor Uniunii de a circula şi de a rezida liber pe teritoriul statelor membre, text legal în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE, care, prin art. 27, stabileşte restricţionarea dreptului la liberă circulaţie numai pentru motive de ordine publică, siguranţă publică ori sănătate publică, arătând că măsura luată trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze pe conduita persoanei în cauză. Dispoziţiile legale sus-menţionate sunt parţial neconcordante cu legislaţia naţională în materie, motiv pentru care interpretarea lor trebuie raportată la principiul preeminenţei dreptului comunitar care, spre deosebire de reglementarea internă, cu caracter general, stabileşte situaţii de excepţie în care operează restrângerea dreptului la liberă circulaţie.
Dealtfel chiar dispoziţiile constituţionale statuează că, ori de câte ori dispoziţia legală internă contravine dispoziţiei legale comunitare, se va aplica cu prioritate aceasta din urmă, astfel încât rezultatul să fie compatibilizarea şi armonizarea celor două categorii de norme.
In cauză nu s-a făcut dovada incidenţei vreunuia din cazurile de limitare prevăzute de Directiva 2004/38/CE, astfel încât instanţele de fond şi apel în mod corect au stabilit că dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 248/2005 nu sunt aplicabile, ele trebuind analizate şi raportate la legislaţia comunitară.
Referitor la obiectivul nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007, acesta prevede înaintarea, de către Ministerul Internelor, prin Direcţia generală de Paşapoarte sau, după caz, Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanei or (în prezent Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date), către instanţe, a dosarului „de îndepărtare";, cu precizarea că acest demers trebuie făcut în corelare cu dispoziţiile art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005. Or, având în vedere că art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 trebuie interpretat în corelare cu dispoziţia comunitară care reglementează cazurile de restrângere a dreptului la liberă circulaţie, rezultă că şi această prevedere trebuie circumscrisă aceleiaşi norme, înaintarea dosarului instanţei de judecată nereprezentând pentru aceasta o obligaţie de a se pronunţa în sensul restrângerii dreptului fundamental analizat.
Dealtfel, prin decretul de expulzare al Prefectului Provinciei Forli-Cesena, emis la data de 15 octombrie 2010, s-a luat deja măsura interzicerii pârâtului de a se mai afla pe teritoriul Italiei pe o perioadă de 5 ani, sub sancţiunea executării pedepsei privative de libertate.
Având în vedere această împrejurare, precum şi faptul că dispoziţiile art. 27 alin. (2) din Directiva nr. 2004/38/CE prevăd ca măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză, aplicarea acesteia în speţă ar echivala cu o dublă sancţionare a pârâtului şi, deci, cu o încălcare a criteriilor prevăzute de textul legal anterior arătat.
Faţă de argumentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date împotriva deciziei nr. 126/A din 1 iunie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4554/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 4559/2012. Civil. Contestaţie la executare.... → |
|---|
