ICCJ. Decizia nr. 4659/2012. Civil. Actiune în daune contractuale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA a II-a CIVILĂ
Decizia nr. 4659/2012
Dosar nr. 51355/3/2010
Şedinţa publică de la 22 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 15565 din 5 septembrie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a Vi-a comercială, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta SC P.S.V.C. SA Bucureşti, împotriva pârâtei SC I.V. SRL Oradea, prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 102.516 lei cu titlu de contravaloare mărfuri nelivrate, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti sub nr. 5118/299/2010, reclamanta SC P.S.V.C. SA prin R.V.A. I.S. SPRL, în calitate de administrator judiciar, a arătat că prin biletele la ordin din 16 februarie 2007 şi din 23 februarie 2007 a plătit în avans pârâtei contravaloarea unor mărfuri, bunuri pe care aceasta nu le-a livrat. Toate demersurile efectuate, prin care reclamanta a solicitat pârâtei restituirea sumelor plătite în avans, au rămas fără rezultat, pârâta refuzând să restituie sumele. Suma datorată a fost încasată necuvenit, astfel încât pârâta datorează şi dobânda legală de la încasarea sumei până la data restituirii sumei.
Prin sentinţa civilă nr. 16848 din 2 septembrie 2010 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi, în baza art. 2 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vi-a comercială, la data de 25 octombrie 2010 sub nr. 5135 5/3/2010.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul a reţinut că biletul la ordin este un titlu de credit,: la ordin, formal şi complet, care încorporează o obligaţie abstractă, autonomă şi necondiţionată de plată a unei sume de bani de către semnatarii săi. Fiind un titlu abstract, biletul la ordin are o existenţă de sine stătătoare, el existând independent de raportul juridic fundamental care a stat la baza emiterii sale.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la restituirea unor sume de bani pe care pârâta le-a încasat în urma punerii în plată a unor bilete la ordin emise de reclamantă. Reclamanta a susţinut că pârâta nu şi-a executat obligaţia de livrare a mărfurilor, astfel că biletele la ordin au fost încasate necuvenit.
Reclamanta nu a făcut vreo dovadă cu privire la existenţa, în coordonatele pretinse, a unui raport juridic fundamental.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, apelanta reclamantă apreciind soluţia instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică pentru următoarele considerente:
Contrar opiniei exprimate de instanţa de fond a apreciat că, indiferent de modalitatea sau instrumentul de plată prin care pârâta a încasat suma pretinsă, reclamanta poate obţine satisfacţie în justiţie indiferent de caracterul autonom al biletului la ordin sau de faptul că plata făcută printr-un asemenea instrument de plată nu individualizează prestaţia corelativă a beneficiarului plăţii.
Este adevărat că biletul la ordin încorporează o obligaţie abstractă şi că acesta există indiferent de raportul juridic fundamental, însă din momentul în care beneficiarul plăţii a încasat sumele de bani plătite de reclamantă prin intermediul acestui mijloc de plată, este evident că în patrimoniul reclamantei se naşte un drept subiectiv de creanţă asupra pârâtei care în mod evident este susceptibil de a fi valorificat şi ocrotit injustiţie.
A apreciat aşadar că, chiar în lipsa unui contract scris, tocmai avându-se în vedere principiul consensualismului ce guvernează de multe ori raporturile comerciale cotidiene, prima instanţă avea obligaţia legală de a încerca măcar să stabilească eventual pe baza interogatoriului pârâtei, şi cu aplicarea art. 225 C. proc. civ., care a fost obligaţia corelativă a pârâtei, pentru care reclamanta a ordonat plata unei sume substanţiale.
A accepta un alt punct de vedere decât cel anterior precizat ar însemna, cel puţin în opinia apelantei, a lăsa fără drept de repetiţiune o plată făcută unui terţ, în ciuda neîndeplinirii de către acesta a obligaţiei corelative asumate în mod consensual şi a cărei contravaloare a încasat-o prin intermediul chiar şi a unui bilet la ordin, tară a mai discuta şi despre îmbogăţirea fără justă cauză a terţului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 9 din 11 ianuarie 2012, a respins ca nefondat apelul reclamantei având în vedere următoarele considerente:
Prin biletele la ordin din 16 februarie 2007 şi din 23 februarie 2007 societatea reclamantă a plătit în avans pârâtei contravaloarea unor mărfuri, bunuri pe care aceasta nu le-ar fi livrat până la data introducerii acţiunii.
Reglementarea privitoare la biletul la ordin se află în Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin.
Biletul la ordin este un înscris prin care o persoană numită emitent se obligă să plătească o sumă de bani la scadenţă unei alte persoane.
Biletul la ordin presupune raporturi juridice numai între două persoane emitentul şi beneficiarul.
Biletul la ordin se aseamănă cu o recunoaştere de datorie de către debitor faţă de creditorul său.
Emitentul are calitate de debitor prin emiterea titlului, el se obligă să plătească o sumă de bani la scadenţă.
Beneficiarul are calitate de creditor el este îndreptăţit să primească plata.
Emiterea biletului la ordin este determinată de existenţa între părţi a unui raport juridic (raportul fundamental).
Specificul raporturilor juridice care se nasc din emiterea biletului la ordin determină particularitatea acestui titlu de credit.
Fiind un titlu comercial de valoare, biletul la ordin este un bilet de credit, la ordin formal şi complet, creditoarea încorporează o obligaţie abstractă autonomă şi necondiţionată, de plată a unei sume de bani.
În cazul de faţă, emitentul biletelor la ordin (reclamanta) prin emiterea şi semnarea acestor titluri de valoare are calitate de debitor şi implicit a recunoscut o obligaţie de plată abstractă, autonomă şi necondiţionată de plată a sumei de bani.
Nu rezultă din actele şi lucrările dosarului de ce emitenta - reclamantă a emis două bilete la ordin către beneficiar dacă susţine că această plată nu era datorată, implicit prin emiterea acestor titluri ar rezulta că a recunoscut o datorie.
Chiar din definiţia biletului la ordin rezultă şi funcţia acestuia de instrument de plată, mai mult printre menţiunile obligatorii ale biletului la ordin este cuprinsă şi promisiunea de a plat: o sumă de bani.
Nu s-au făcut în cauză, de către reclamantă, conform art. 1169 C. civ., probe din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor referitoare la plata nedatorată sau îmbogăţire tară justă cauză (art. 992-993 şi art. 1092 C. civ.) respectiv că a fost în eroare cu privire la emiterea biletelor la ordin.
Astfel potrivit art. 993 C. civ. „acela care din eroare, crezându-se debitor, a plătit o datorie, are drept de repetiţiune contra creditorului.
La rândul său, art. 992 C. civ. instituie obligaţia de restituire a accipiensului „cel ce, din eroare sau cu ştiinţă primeşte ceea ce nu-i este debit, este obligat a-l restitui aceluia de la care l-a primit.
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 1092 C. civ.
Faţă de aceste dispoziţii condiţiile plăţii nedatorate sunt: a) prestaţia pe care a executat-o solvensul să fi fost făcută cu titlu de plată; b) datoria în vederea căreia s-a făcut plata să nu existe din punct de vedere juridic; c) plata să fi fost făcută din eroare. Dovada se poate face prin orice mijloc de probă.
Din actele şi înscrisurile din dosar nu rezultă că plata a fost făcută din eroare.
Este culpa reclamantei care a emis două bilete la ordin în condiţiile pe care le susţine, dar prin emiterea acestor bilete la ordin a recunoscut implicit o datorie către beneficiarul biletelor la ordin - prezumţie ce nu a fost răsturnată în cauză.
Aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, pretinsa neexecutare a unor obligaţii asumate în cadrul raportului juridic fundamental nu poate constitui temei pentru cererea de restituire a unor sume încasate de pârâtă prin punerea în plată a biletelor la ordin .
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC P.S.V.C. SA în reorganizare judiciară, prin administrator judiciar R.V.A.I.S. SPRL, prin care a solicitat, în temeiul motivelor de nelegalitate reprezentate de art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei recurată şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vedere administrării de probatorii.
Prin criticile formulate, recurenta a susţinut că argumentele prezentate de instanţa de apel sunt străine de natura pricinii, întrucât prin acţiune s-a solicitat contravaloarea plăţii celor două bilete la ordin, care reprezintă plata în avans a unor mărfuri nelivrate de către pârâtă.
În continuare, a susţinut că acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 969 şi 970 C. civ., pe lângă cele menţionate de instanţă, respectiv art. 1169, 993 şi 1092 C. civ., sumele plătite în avans fiind suspuse repetiţiunii, indiferent de instrumentul de plată.
Astfel, afirmarea caracterului independent al biletului la ordin, nu poate conduce la respingerea acţiunii, în condiţiile în care instanţa nu a dispus administrarea probelor pe care le considera utile cauzei.
În concluzie, arată recurenta, a lăsa fără drept de repetiţiune o plată făcută unui terţ, în contra neîndeplinirii obligaţiei corelative asumate consensual, înseamnă a da eficienţă îmbogăţirii fără justă cauză.
Recursul este fondat urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Recurenta a invocat art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care vizează nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti, în ipoteza în care decizia instanţei de apel cuprinde motive străine de natura cauzei sau contradictorii.
Pentru a ne afla în situaţia acestui caz de modificare, Înalta Curte constată că instanţa de apel s-a pronunţat cu neobservarea obiectului cauzei şi prezentarea unor considerente străine de natura pricinii.
Astfel, prin cererea introductivă de instanţă s-a solicitat restituirea unor sume plătite în avans, prin intermediul a doua bilete la ordin, reprezentând contravaloarea unor mărfuri, care nu au fost livrate reclamantei.
În motivare, reclamanta a solicitat restituirea acestor sume de bani încasate necuvenit de către pârâtă, prin punerea în plată a biletelor la ordin, învederând din partea acesteia neexecutarea obligaţiei asumate în cadrul raportului juridic fundamental.
O primă observaţie are în vedere faptul că deşi reclamanta a formulat critici cu privire la sentinţa instanţei de fond, cu privire la repetiţiunea plăţii făcută unui terţ, în condiţiile neîndeplinirii obligaţiei corelative, plată efectuată prin intermediul unui bilet la ordin şi cu privire la îmbogăţirea fără justă cauză, instanţa de apel a apreciat că reclamanta nu a dovedit îndeplinirea condiţiilor referitoare la plata nedatorată sau îmbogăţirea fără justă cauză, respectiv eroarea cu privire la emiterea biletelor la ordin.
Pe fond, în mod greşit instanţa de apel şi-a bazat hotărârea încălcând principiul disponibilităţii, folosind drept argumente motive străine de natura pricinii, reţinând o stare de fapt greşită, astfel încât concluzia potrivit căreia este culpa reclamantei care a emis două bilete la ordin, în condiţiile în care prin emiterea acestora s-a recunoscut o datorie către beneficiarul acestora este cel puţin contradictorie.
În aceste condiţii, nu rezultă care sunt motivele de fapt şi de drept ce sprijină această soluţie, sub acest aspect hotărârea fiind nemotivată, aşa încât critica este întemeiată conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Dintr-un alt punct de vedere, înalta Curte constată că au fost nesocotite dispoziţiile art. 129 pct. 4 C. proc. civ. în sensul că instanţa aflându-se în faţa unor împrejurări de fapt nelămurite, trebuia să manifeste rol activ pentru elucidarea acestora.
Judecătorul, potrivit legii, conduce desfăşurarea procesului, ordonă măsurile necesare judecării cererii cu respectarea principiilor procesului civil. În ce priveşte pct. 4 din art. 129 C. proc. civ., rolul activ al judecătorului trebuie înţeles în sensul văzut de legiuitor şi anume că acesta se referă la împrejurări de fapt şi de drept care se înscriu în limitele cadrului procesual, sub aspectul obiectului şi persoanelor între care s-a stabilit raportul juridic procesual aşa cum a fost determinat de părţi. Prin urmare, deşi instanţa de apel reţine faptul că acţiunea de faţă poate fi supusă temeiului de drept privind plata nedatorată sau îmbogăţirea fără justă cauză, nu s-a preocupat de aspectul privind îndatorirea de a dispune administrarea unor probe pentru aflarea adevărului.
În consecinţă, neadministrarea tuturor probelor necesare cercetării fondului este un considerent în baza căruia se va reţine insuficienta cercetare a fondului cauzei şi incidenţa dispoziţiilor art. 315 alin. (5) C. proc. civ., cu consecinţa casării şi trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În speţă, se impune cercetarea fondului sub toate aspectele relevate şi în consecinţă administrarea tuturor probelor, din acest punct de vedere calea de atac a recursului fiind limitativă, aplicarea corectă a legii urmând a fi aplicată la împrejurări de fapt ce vor fi pe deplin stabilite.
Pentru aceste motive, de fapt şi de drept, recursul reclamantei urmează a fi admis, cauza urmând a fi trimisă aceleaşi instanţe pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC P.S.V.C. prin administrator judiciar R.V.A.I.S. SPRL împotriva deciziei civile nr. 9 din 11 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a V-a civilă, casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4653/2012. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4665/2012. Civil. Contestaţie la executare.... → |
|---|
