ICCJ. Decizia nr. 4665/2012. Civil. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA a II-a CIVILĂ
Decizia nr. 4665/2012
Dosar nr. 3122/1/2012
Şedinţa publică de la 22 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 130 din 7 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, s-a respins cererea de revizuire formulată de P.C.M. împotriva deciziei civile nr. 151 din 16 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, sentinţă ce a fost menţinută.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Cererea de revizuire, cale extraordinară de atac, poate fi exercitată de părţi numai în modalitatea, termenele şi motivele prevăzute expres şi limitativ în codul de procedură civilă (art. 322, art. 328).
Hotărârea pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, Decizia nr. 1470 din 25 februarie 2011 este obligatorie pentru Curtea de Apel Iaşi şi în prezenta cauză asupra problemelor de drept soluţionate şi obiectului judecăţii, stabilit la revizuirea deciziei civile nr. 151/2009.
În conformitate cu art. 322 C. proc. civ. „Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere în cazurile expres enumerate în punctele 1-9, din care petenta a enunţat pentru decizia civilă nr. 151/2009 ";dispoziţii ce nu se poate aduce la îndeplinire";, ce poate fi încadrată în punctul 1.
Tribunalul Iaşi a soluţionat prin sentinţa civilă nr. 528 din 30 martie 2009 o cauză în primă instanţă pe care a calificat-o ca fiind „contestaţie la executare"; împotriva căreia P.C.M. a declarat apel, soluţionat de Curtea de Apel Iaşi prin decizia nr. 151/2009, obiect al prezentei cereri de revizuire.
Procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii în faza procesuală a apelului fiind stabilit obiectul judecăţii, la cererea şi urmare a precizărilor petentei, în sensul art. 129 alin. (6) şi art. 112 C. proc. civ. în cererea de încuviinţare a executării silite a unei hotărâri judecătoreşti.
Prin soluţia dată ce a impus stabilirea obiectului judecăţii şi instanţa competentă să judece cererea în primă instanţă, reglementată prin norme imperative, de ordine publică, a căror încălcare se sancţionează cu nulitatea absolută a hotărârii. Curtea a trimis cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei Iaşi.
În aplicarea şi interpretarea art. 326 alin. (3) C. proc. civ. „Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază";.
Raportat la redactarea dispozitivului deciziei civile nr. 151/2009 a Curţii de Apel Iaşi s-a constatat că nu cuprinde dispoziţii potrivnice ce nu pot fi aduse la îndeplinire. Efectele hotărârii sunt doar de anulare a sentinţei tribunalului, cât şi a tuturor actelor de procedură anterioare între care şi încheierile date în dosarul nr. 7649/99/2008 al aceleiaşi instanţe, pentru că hotărârile anulate, casate, desfiinţate nu au nici o putere. Totodată, faţă de manifestarea de voinţă a petentei în temeiul art. 159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Curtea a stabilit instanţa competentă să judece cererea pe care a investit-o şi anume Judecătoria Iaşi. Astfel fiind nu există nici un impediment pentru trimiterea cauzei la instanţa competentă.
Curtea a constatat că instanţa de apel a soluţionat cauza pe excepţia de necompetenţă, astfel că nu se impunea analizarea celorlalte critici pe fondul cauzei.
Exercitarea drepturilor procesuale de părţi trebuie făcută cu bună credinţă, în modalitatea, termenele şi potrivit competenţelor stabilite de lege pentru acestea şi cu aplicarea principiului legalităţii pentru participanţi şi instanţa de judecată.
Procesul civil se desfăşoară pe faze procesuale, în primă instanţă, căi de atac ordinare şi extraordinare, în care instanţa de judecată poate dispune numai măsurile şi pronunţa soluţii numai potrivit competenţei date prin lege, oricare ar fi cererile părţilor.
În consecinţă, Curtea a reţinut că cererea de revizuire nu îndeplineşte condiţiile cerute de art. 322 cu referire la art. 326 alin. (3) C. proc. civ. pentru a fi admisă.
Împotriva deciziei nr. 130 din 7 decembrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, a formulat, potrivit precizărilor formulate la termenul din 24 februarie 2012 (după repunerea pe rol a cauzei la cererea părţii, urmare a suspendării dispuse la termenul din 6 ianuarie 2012 în baza dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.) de către P.C.M., prin procurator, cerere de revizuire.
Verificând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că, prin sentinţa civilă nr. 528 din 30 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Iaşi s-a respins cererea calificată ca fiind „contestaţie la executare"; formulată de P.C.M. în contradictoriu cu A.V. Iaşi, precum şi excepţia de conexitate invocată de contestatoare, iar prin decizia civilă nr. 151 din 16 octombrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi a fost admis apelul formulat de P.C.M., prin mandatar, împotriva sentinţei civile anterior menţionate, sentinţă ce a fost anulată, trimiţându-se cauza spre rejudecare la Judecătoria Iaşi.
S-a reţinut că, faţă de precizările depuse la termenul din 15 decembrie 2008 (filele 81-82) obiectul dosarului îl constituie cererea de încuviinţare a executării silite a deciziei civile nr. 923 din 19 iulie 2000, cerere care este de competenţa materială a judecătoriei, tribunalul pronunţându-se în cauză asupra unui alt obiect decât cel cu care a fost investit de parte.
Prin urmare, instanţa de apel a soluţionat cauza pe, excepţia de necompetenţă, fără a analiza fondul cauzei, astfel că prin decizia nr. 130 din 7 decembrie 2011, care face obiectul prezentei cereri de revizuire, Curtea a constatat că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 322 cu referire la art. 326 alin. (3) C. proc. civ.
Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege. Aşa fiind, nu sunt supuse revizuirii hotărârile prin care instanţa a soluţionat cauza pe excepţia de necompetenţă, deoarece în această situaţie nu a avut loc o judecată în fond.
În consecinţă, în mod corect Curtea a constatat prin decizia atacată, că cererea de revizuire care face obiectul prezentei revizuiri nu îndeplineşte cerinţele impuse de art. 322 cu referire la art. 326 alin. (2) C. proc. civ.
În consecinţă, Curtea de Apel Iaşi Secţia Civilă, prin decizia nr. 21/2012 din 2 martie 2012 a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de P.C.M., prin procurator O.I., împotriva deciziei civile nr. 130 din 7 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în cadrul termenului legal P.C.M., prin procurator O.I. prin care a solicitat admiterea recursului, obligarea pârâtei la plata despăgubirilor integrale astfel cum au fost solicitate.
Recurenta a invocat nulitatea deciziei atacate în raport de motivul de nelegaiitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., raportat la art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
În motivarea recursului, recurenta a susţinut în esenţă că nu a beneficiat de o judecată dreaptă, intimata fiind favorizată de către instanţă.
Într-o altă ordine de idei, recurenta a susţinut că s-a încălcat necompetenţă generală a instanţelor judecătoreşti, iar Legea nr. 202/2010 a fost aplicată abuziv.
În conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu s-au înlăturat dispoziţiile contradictorii din cauzele ce formează obiectul dosarelor nr. 19540/215/2008 şi 7648/99/2008.
De asemenea, nu s-au înlăturat dispoziţiile contradictorii din dispozitivul deciziilor nr. 8410/2007, 606/2008, 23/2009, 1425/2006.
În finalul cererii arată că s-a aplicat abuziv legea în litigiul de muncă, fără a fi îndreptată eroarea judiciară.
De asemenea a arătat că hotărârea a fost pronunţată de un judecător recuzat.
Prin cererea formulată la data de 27 februarie 2012, P.C.M. a declarat recurs împotriva încheierii de şedinţă din data de 24 februarie 2012, înregistrată pe rolul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 1989/1/2012.
Prin încheierea din data de 22 noiembrie 2012, instanţa a dispus conexarea cererii de recurs formulată de recurentă împotriva încheierii de şedinţă din data de 24 februarie 2012, la cauza ce formează obiectul dosarului nr. 3122/1/2012, constatând că prezenta cauză are drept obiect recursul declarat împotriva unei încheieri de şedinţă premergătoare, prin care s-a amânat pronunţarea hotărârii.
Înalta Curte, analizând recursul declarat de către recurenta P.C.M. împotriva deciziei nr. 21/2012 din 2 martie 2012 a Curţii de Apel Iaşi şi încheierii de şedinţă din 24 februarie 2012 pronunţată în cadrul aceluiaşi dosar, în conformitate cu art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 3021 lit. c) C. proc. civ. a luat în examinare excepţia nulităţii recursului.
Potrivit art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în situaţiile prevăzute expres şi limitativ la punctele 1-9. Or, recurenta nu numai că nu a invocat vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dar dezvoltarea criticilor formulate de aceasta nici nu a făcut posibilă încadrarea acestora într-unui din motivele prevăzute procedural de art. 304 punctele 1-9 C. proc. civ.
Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al deciziei atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile mai sus menţionate, obligaţie care revine sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.
Indicarea de către recurentă a unor dispoziţii legale, nu atrage automat cerinţa motivării recursului în conformitate cu dispoziţiile aplicabile în materia recursului, cererea de recurs fiind supusă unor cerinţe de formă diferite de cele instituite pentru cererea de apel, cerinţe impuse de caracterul nedevolutiv al acestei căi de atac.
Nu în ultimul rând trebuie reţinut faptul că instanţa nu se poate substitui părţii pentru a imagina eventualele motive de nelegalitate, pentru că, potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părţile sunt cele care au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile stabilite de lege.
Constatând că recurenta nu s-a conformat obligaţiei prevăzută de art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii motivele de nelegalitate şi dezvoltarea lor, înalta Curte va aplica cererii de recurs sancţiunea nulităţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de recurenta P.C.M. împotriva deciziei nr. 21/2012 din 2 martie 2012 a Curţii de Apel Iaşi - secţia civilă şi împotriva încheierii de şedinţă din data de 24 februarie 2012 pronunţată de aceeaşi instanţă, în temeiul art. 302 lit. c) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2012
| ← ICCJ. Decizia nr. 4659/2012. Civil. Actiune în daune... | ICCJ. Decizia nr. 4668/2012. Civil. Pretenţii. Revizuire - Recurs → |
|---|
