ICCJ. Decizia nr. 4730/2012. Civil. Contestaţie în anulare. Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4730/2012
Dosar nr. 9149/1/2005
Şedinţa publică de Ia 29 noiembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
Prin cererea înregistrată sub nr. 1643/2009 pe rolul Secţiei Comerciale a Tribunalului Suceava, reclamanta Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor - prin I.P.S. P. a solicitat, în contradictoriu cu SC D.T. SA Vatra Dornei şi SC C.P.C. SRL Vatra Dornei constatarea nulităţii absolute a procesului verbal de licitaţie din 18 ianuarie 2002 şi a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între societăţile pârâte, având ca obiect imobilul - Policlinică veche, situat în municipiul Vatra Dornei.
S-a solicitat şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Tribunalul Suceava - secţia comercială, prin încheierea din 12 iunie 2003 a respins excepţia autorităţii de lucru judecat şi a necompetenţei materiale a secţiei, iar, prin sentinţa civilă nr. 1896 din 14 octombrie 2006, a admis în parte acţiunea, în sensul constatării nulităţii procesului verbal de licitaţie din 18 ianuarie 2002 şi a contractului de vânzare-cumpărare din 28 ianuarie 2002, capătul de cerere privind radierea înscrierilor efectuate în evidenţele de Carte Funciară fiind respins ca nefondat.
Prin decizia civilă nr. 23/2004, Curtea de Apel Suceava a admis apelurile declarate de pârâte, a schimbat în tot încheierea şi sentinţa, respingând acţiunea pentru autoritate de lucru judecat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul reclamantei şi a casat ambele hotărâri, trimiţând cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Suceava - Secţia Civilă (decizia civilă nr. 2491 din 19 septembrie 2006 a I.C.C.J.). Instanţa supremă a reţinut că reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile O.U.G. nr. 184 din 12 decembrie 2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001, iar competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă aparţine secţiei civile a tribunalului, potrivit art. 2 C. proc. civ. S-a recomandat instanţei de trimitere să se pronunţe asupra excepţiei privind calitatea procesuală activă a reclamantei şi să analizeze motivele de recurs şi de apel, ca apărări de fond.
În rejudecare, la termenul din 17 aprilie 2007 (f. 22 tribunal) a formulat cerere de intervenţie Fundaţia P. - 1946 – S. Suceava, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, susţinând că reclamanta nu este continuatoarea vechii entităţi juridice, mai mult, nu s-a probat că aceasta este proprietara imobilului în litigiu, în acest sens fiind invocată şi excepţia lipsei calităţii procesuale a reclamantei.
Prin încheierea din 15 iunie 2010, pronunţată de Tribunalul Suceava - Secţia Civilă 0.29) s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei ca nefondată, precum şi excepţia autorităţii de lucru Judecat a sentinţei civile din 28 iunie 2002.
S-a reţinut că reclamanta a invocat calitatea de proprietar al imobilului, drept continuatoare a Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, persoana înscrisă în cartea funciară, anterior Statului Român, motiv pentru care are interes propriu în prezenta acţiune, fiind vorba despre o nulitate absolută. În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, s-a reţinut că între cele două dosare nu există tripla identitate cerută de lege, cu referire specială la cauză (temeiul juridic). Prin aceeaşi încheiere a fost respinsă şi excepţia lipsei de interes a reclamantei în promovarea acţiunii.
Intervenienta a arătat, în scris,că înţelege să renunţe la cererea de intervenţie accesorie formulată în cauză.
Prin sentinţa civilă nr. 277 din 7 februarie 2011, Tribunalul Suceava a admis acţiunea şi a constatat nulitatea absolută a procesului verbal de licitaţie din 18 ianuarie 2002 şi a contractului de vânzare-cumpărare din 28 ianuarie 2002 încheiat între SC D.T. SA Vatra Dornei şi SC C.P.C. SRL Vatra Dornei, având ca obiect imobilul - „Policlinică Veche";, situat în municipiul Vatra Dornei, identic parcelei cadastrale a comunei cadastrale Vatra Dornei.
Părţile au fost repuse în situaţia anterioară. S-a luat act că intervenienta a renunţat la cererea de intervenţie accesorie.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 1/2001 (în redactarea iniţială), până la adoptarea reglementărilor privind regimul imobilelor care au aparţinut cultelor religioase, este interzisă înstrăinarea imobilelor în cauză sau schimbarea destinaţiei acestora. Potrivit art. VI alin. (3) din O.U.G. nr. 184/2002 „actele juridice de înstrăinare a imobilelor ce fac obiectul O.U.G. nr. 94/2000 modificată şi completată prin Legea nr. 501/2002, sunt lovite de nulitate absolută, dacă au fost încheiate cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării.";
Intimata SC D.T. SA Vatra Dornei a ignorat aceste prevederi legale atunci când a înstrăinat prin licitaţia organizată la 18 ianuarie 2002 către SC C.P.C. SRL imobilul ce face obiectul aplicării O.U.G. nr. 94/2000 şi care formează obiectul unei cereri de retrocedare, procedura administrativă de soluţionare fiind suspendată de Comisia specială de retrocedare, până la soluţionarea acţiunii în nulitatea vânzării.
Prima instanţă a mai reţinut că imobilul a fost preluat fără titlu, de Statul Român, în baza Deciziei nr. 273/1949, act normativ ce nu a fost publicat, iar dreptul de proprietate al persoanei deposedate nu s-a stins niciodată, nefiind desfiinţat legal. Instanţa a reţinut, în concluzie, că a fost încălcată norma imperativă prevăzută de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, aspect ce atrage nulitatea absolută a actului de înstrăinare, conform art. VI alin. (3) din O.U.G. nr. 184/2002.
Împotriva încheierii de şedinţă din data de 15 iunie 2010 şi a sentinţei civile, au formulat recurs, în termen legal, pârâtele SC C.P.C. SRL Vatra Dornei, şi SC D.T. SA Vatra Dornei.
Prin decizie nr. 69 din 1 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Suceava - secţia I civilă, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de pârâte.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii de reprezentant a preotului M.V., pentru reclamanta Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, instanţa de apel a apreciat-o ca neîntemeiată, reprezentarea procesuală fiind situaţia în care o persoană, numită reprezentant, îndeplineşte acte de procedură în numele şi în interesul altei persoane, care este parte în proces.
În speţă, acţiunea a fost formulată de preotul paroh al Parohiei Ortodoxe „Sfânta Treime"; Vatra Dornei, M.V., la data de 11 februarie 2003, în numele Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor.
Conform adresei din 16 decembrie 2010, emisă de B.N.P. „N.V."; şi adresei din 5 ianuarie 2011 a B.N.P. „P.A."; (f.57-60 dosar tribunal), au fost comunicate instanţei copii legalizate ale procurilor din 17 octombrie 2002 şi din 26 martie 2002, prin care preotul M.V. era mandatat să reprezinte interesele reclamantei, atât în general, în scopul retrocedării bunurilor imobile ce au aparţinut cultelor religioase, cât şi în special, în litigiile cu pârâta SC D.T. SA, în aprecierea aceluiaşi scop.
Reclamanta Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a ratificat actele efectuate de preot M.V. în dosarul de faţă (f.64 dosar Tribunal), astfel încât, chiar dacă se afirmă că mandatarul nu avea o procură judiciară specială la data introducerii acţiunii, cererea şi actele procedurale efectuate în cauză au fost confirmate ulterior de către reclamantă.
Referitor la excepţia autorităţii de lucru judecat, instanţa de apel a apreciat că nici aceasta nu poate fi reţinută în cauză, întrucât acţiunile ce fac obiectul celor două dosare sunt întemeiate pe acte normative distincte.
Astfel, dosarul nr. 4314/2002 în care s-a pronunţat sentinţa comercială nr. 812 din 28 iunie 2002 a Tribunalului Suceava, definitivă şi irevocabilă prin decizia comercială nr. 844 din 23 decembrie 2002 a Curţii de Apel Suceava, are ca obiect o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 iar acţiunea din prezentul dosar este întemeiată pe dispoziţiile art. VI pct. 3 teza II din O.U.G. nr. 184 din 12 decembrie 2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001. Cum nu există identitate de cauză, este evident că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1201 C. civ.
Instanţa de apel a constatat că apelanţii au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale a reclamantei, precum şi excepţia lipsei interesului, însă au reţinut că ambele excepţii au fost just soluţionate de către prima instanţă prin încheierea din 15 iunie 2010.
Astfel, în cauza de faţă s-a cerut constatarea nulităţii absolute a unor acte juridice de înstrăinare, pretins a fi încheiate cu încălcarea unor norme imperative ale legii, în speţă, art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 184/2002, în forma de la publicarea actului normativ. Conform acestei prevederi, sunt lovite de nulitate absolută actele juridice de înstrăinare a imobilelor ce fac obiectul O.U.G. nr. 94/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002, dacă au fost încheiate cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării. Bunurile ce fac obiectul O.U.G. nr. 94/2000 sunt cele ce au aparţinut cultelor religioase din România.
Nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes, prin această din urmă noţiune juridică înţelegându-se folosul practic urmărit de cel ce recurge la acţiunea civilă.
În speţa de faţă, reclamanta, care se pretinde continuatoarea proprietarului anterior al imobilului, justifică un interes în promovarea prezentei acţiuni prin aceea că a formulat o cerere de retrocedare, suspendată în cadrul procedurii administrative prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000 până la soluţionarea dosarului prezent. Prin urmare, nu este vorba despre o persoană complet străină de actul juridic din cauză ci de o persoană care are un interes justificat de a obţine constatarea nulităţii absolute a actelor juridice de înstrăinare către terţi.
Astfel cum rezultă din adresa nr. 8943 din 1 septembrie 2003 a Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România (f. 126 dosar nr. 1643/2003 ataşat), reclamanta a depus cerere de restituire a imobilului în litigiu încă din data de 20 ianuarie 2003, sub nr. 249, la o dată anterioară formulării prezentei acţiuni (11 februarie 2003), astfel că aceasta dovedeşte interes în cauză şi, prin urmare şi legitimare procesuală activă în acţiunea de constatare a nulităţii absolute a actelor juridice de înstrăinare a imobilului.
Toate susţinerile apelantelor referitoare la proba dreptului de proprietate asupra imobilului, la calitatea reclamantei de succesor al proprietarului tabular exced cadrului judecăţii prezente, instanţa nefiind chemată să stabilească îndreptăţirea reclamantei la restituirea imobilului. în acest sens, instanţa de apel nu şi-a însuşit motivarea primei instanţe în legătură cu caracterul preluării abuzive a imobilului de către Statul Român.
Referitor la fondul cauzei, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 a instituit sancţiunea nulităţii absolute pentru actele de înstrăinare a bunurilor ce fac obiectul O.U.G. nr. 94/2000, aprobată cu modificări şi completări de Legea nr. 501/2002, în cazul în care acestea au fost încheiate cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării.
La data înstrăinării, 28 ianuarie 2002 erau în vigoare dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora „până la adoptarea unui act normativ special care să reglementeze regimul juridic al imobilelor ce au aparţinut cultelor religioase şi care au fost preluate de stat este interzisă înstrăinarea imobilelor în cauză sau schimbarea destinaţiei acestora";. Menţiunile din cartea funciară puteau avertiza orice persoană diligentă că imobilul a aparţinut Fondului Bisericesc Ortodox al Bucovinei, acesta înscriindu-se astfel în interdicţia de înstrăinare, expresă a legii.
Nici susţinerea apelantei SC D.T. SA referitoare la neaplicarea art. 1 pct. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, în forma în vigoare la data înstrăinării, nemodificată prin Legea nr. 501/2002, nu poate fi reţinută. Într-adevăr, înstrăinarea imobilului operând la data de 28 ianuarie 2002, speţei îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 pct. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 (publicată în MO nr. 308 din 4 iulie 2000), înainte de a fi modificată şi completată prin Legea nr. 501 din 11 iulie 2002. Conform art. 1 pct. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, în această formă, „se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul Român, existente în natură şi deţinute de Statul Român sau de unităţile administrativ-teritoriale la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă (4 iulie 2000), altele decât lăcaşele de cult compuse din construcţii, împreună cu terenul aferent";. Apelanta a susţinut că la data vânzării bunul imobil, societatea vânzătoare SC D.T. SA, în patrimoniul căreia se afla bunul, era cu capital integral privat, şi, prin urmare, „Policlinica Veche"; nu făcea parte dintre bunurile ce puteau fi retrocedate foştilor proprietari.
Această susţinere nu a fost însă confirmată de probe. Din dosarul cauzei rezultă, din contră, că apelanta nu era integral privatizată la data vânzării bunului, dovadă fiind însăşi titulatura autodeclarată a acesteia din contractul de vânzare-cumpărare din 28 ianuarie 2002 - „SC D.T. SA, forma juridică - societate pe acţiuni, capital majoritar privat";. Din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni din 24 octombrie 2000 (f. 104 dosar nr. 1643/2003) şi din actul adiţional la acest contract (f. 112 acelaşi dosar) rezultă, de asemenea, că nu a fost înstrăinat un procent de 100% din valoarea capitalului social al societăţii şi, prin urmare, bunul se încadra în categoria celor ce se puteau retroceda, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 94/2000.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtele SC D.T. SA Vatra Dornei şi SC C.P. SRL Vatra Dornei.
I. În recursul său pârâta SC C.P. SRL Vatra Dornei a adus deciziei recurate următoarele critici:
1. Instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor art. 1201 C. civ., referitoare la puterea lucrului judecat, cu referire la sentinţa civilă nr. 812 din 28 iunie 2002 a Tribunalului Suceava - secţia comercială, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2457 din 20 iunie 2007 a I.C.C.J., ambele hotărâri având ca temei legal dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
2. Instanţa de apel a încălcat principiul neretroactivităţii legii atunci când a aplicat dispoziţiile O.U.G. nr. 184/2002 şi ale Legii nr. 501/2002, la speţa de faţă, contractul de vânzare-cumpărare încheindu-se în ianuarie 2000.
3. Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1294, 1295 şi 977 C. civ., dreptul de proprietate fiind transmis de la vânzător la cumpărător odată cu perfectarea înţelegerii.
Nu s-a ţinut cont de faptul că extrasul CF din anul 1994 era un fals, fiind depus în limba română, deşi în original el era în limba germană, neţinându-se seama de faptul că, în ce priveşte instituţiile publice, înscrisul respectiv nu avea valoare.
De asemenea, nu s-a ţinut cont de extrasul CF din 22 octombrie 2001, unde apare ca proprietar al clădirii, SC D.T. SA, iar asupra terenului, Statul Român.
S-a mai susţinut de către recurentă că la data vânzării, conform actelor aflate la filele 112-114, structura acţionariatului arăta faptul că SC D.T. SA era integral privatizată la data întocmirii actului de vânzare-cumpărare.
II. În recursul să recurenta-pârâtă SC D.T. SA a adus următoarele critici deciziei recurate.
1. Hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1201 C. civ., cu referire la sentinţa nr. 812 din 28 iunie 2002 a Tribunalului Suceava.
Din analiza considerentelor sentinţei nr. 812/2002, cât şi a considerentelor din decizia recurată, rezultă că ambele hotărâri au fost întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, singura diferenţă fiind aceea că în cea de-a doua acţiune au fost invocate şi dispoziţiile art. VI pct. 3 teza a Ii-a din O.U.G. nr. 184/2002, prin raportare la dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
În acest sens recurenta a susţinut că dispoziţiile art. VI pct. 3 teza II din O.U.G. nr. 184/2002, nu reprezintă decât o normă de trimitere, temeiul legal invocat în ambele hotărâri, care sunt, astfel, contradictorii, fiind acelaşi, respectiv art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
2. Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea principiului de ordine publică, referitor la justificarea calităţii procesuale şi a interesului în promovarea unei acţiuni injustiţie.
Astfel în mod greşit a reţinut instanţa de apel că nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are un interes, iar interesul ar fi fost justificat de faptul că reclamanta s-a pretins continuatoarea proprietarului anterior al imobilului şi că a şi depus o cerere de retrocedare a acestuia, nulitatea absolută neputând fi invocată de o persoană complet străină de actul juridic respectiv, cum este cazul reclamantei, fiind necesar ca reclamanta să dovedească şi un interes personal, concret, pentru a putea avea calitate procesuală activă.
În acest sens, recurenta susţine că reclamanta nu a tăcut dovada faptului că este continuatoare a F.O.B.R. român şi nici a faptului că imobilul ce face obiectul acţiunii ar fi aparţinut unui cult religios anterior preluării.
Cu privire la acest aspect s-a susţinut că prin sentinţa nr. 812/2002 a Tribunalului Suceava s-a reţinut că statul este prezumat ca fiind titularul dreptului de proprietate asupra acestui imobil, anterior intrării în proprietatea vânzătoarei, prin procesul de privatizare.
3. Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii prevăzut de art. 15 alin. (2) şi art. 114 alin. (4) din Constituţia României şi de art. l din vechiul C. civ.
Astfel, O.U.G. nr. 184/2002, a fost publicat în MO din 18 decembrie 2002, actele contestate fiind încheiate în luna ianuarie 2002, la acea dată dispoziţiile O.U.G. nr. 184/2002 nefiind în vigoare.
În acest sens, din cuprinsul dispoziţiilor O.U.G. nr. 184/2002 nu rezultă că dispoziţiile sale s-ar aplica şi actelor juridice încheiate înainte de intrarea sa în vigoare.
4. Hotărârea recurată a fost pronunţată cu interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii şi aplicarea greşită a legii, imobilul respectiv neregăsindu-se în sfera de aplicare a dispoziţiilor art. VI pct. 3 din O.U.G. nr. 184/2002, raportat la art. l pct. l din O.U.G. nr. 94/2000, deoarece la data intrării în vigoarea a O.U.G. nr. 94/2000 acest imobil era deţinut de o societate comercială cu capital social integral privat, acest lucru rezultând din înscrisurile ce arată structura acţionariatului înainte de momentul vânzării, or, dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000 se aplică doar pentru imobilele deţinute de statul român sau de unităţile administrativ teritoriale, imobilul ce face obiectul acţiunii de fată neîncadrându-se în aceste dispoziţii, prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiunii din 24 octombrie 2000, acţiunile SC D.T. SA fiind transferate integral către persoane de drept privat.
În acest sens, instanţa de apel a făcut şi o greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1294 -1295 şi art. 969 vechiul C. civ., atunci când a apreciat că în ce priveşte calitatea de proprietari ai acţiunilor societăţii comerciale vânzătoare, aceasta ar putea rezulta din alte înscrisuri decât cele care atestă transferul dreptului de proprietate.
De menţionat faptul că părţile au depus la dosarul cauzei înscrisurile încuviinţate ca mijloace de probă.
Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, înalta Curte a constatat că recursurile sunt fondate, pentru următoarele considerente:
O parte din criticile formulate în ambele recursuri sunt comune, astfel încât acestea vor fi analizate împreună.
Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1201 C. civ.
Astfel, prin sentinţa nr. 812 din 28 iunie 2002 a Tribunalului Suceava, a fost respinsă acţiunea formulată de către aceeaşi reclamantă împotriva aceloraşi pârâte, prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a procesului verbal de licitaţie nr. 124 din 18 ianuarie 2002 şi a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 28 ianuarie 2002 sub nr. 161, având ca obiect imobilul „Policlinica veche"; situat în Vatra Dornei, din considerentele acestei sentinţe reţinându-se că cererea a fost analizată din perspectiva dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, această sentinţă rămânând definitivă prin decizia nr. 844 din 23 decembrie 2002 a Curţii de Apel Suceava, şi irevocabilă prin decizia nr. 4257 din 20 iunie 2007 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În cauza de faţă, numai aparent temeiul juridic este altul, respectiv dispoziţiile art. VI pct. 3 teza a Ii-a din O.U.G. nr. 184/2002, deoarece acest text de lege face trimitere la Legea nr. 10/2001, şi tocmai la dispoziţiile art. 8 alin. (2) din această lege, astfel încât este evident faptul că cele două cereri de chemare în judecată au avut la bază acelaşi temei de drept.
Prin admiterea cererii formulate în cauza de faţă de către prima instanţă, şi menţinerea soluţiei de către instanţa de apel, s-au încălcat prevederile art. 1201 C. civ., prin prima hotărâre dându-se o dezlegare pricinii deduse judecăţii, astfel încât, nu mai era posibilă analizarea unei noi cereri întemeiată pe acelaşi temei de drept, între aceleaşi părţi, cererile având acelaşi obiect.
În altă ordine de idei, motivarea instanţei de apel încalcă şi principiul neretroactivităţii legii civile, deoarece O.U.G. nr. 184/2002 a fost publicată în MO din 18 decembrie 2002, deci la aproape un an după data încheierii actelor a căror nulitate absolută s-a cerut a fi constatată, acestea fiind încheiate în luna ianuarie 2002.
Textul art. VI pct. 3 teza a Ii-a din O.U.G. nr. 184/2002 nu se referă la faptul aplicării sale şi în ce priveşte actele încheiate înainte de apariţia sa, or, este ştiut că actul juridic civil se supune regulilor existente la data întocmirii sale.
De altfel, imobilul respectiv nici nu se afla în sfera de aplicare a dispoziţiilor art. VI pct. 3 din O.U.G. nr. 184/2002, raportat la art. l pct. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, deoarece la data întocmirii procesului verbal de licitaţie şi respectiv a contractului de vânzare-cumpărare din luna ianuarie 2002, SC D.T. SA Vatra Dornei era integral privatizată, aşa după cum rezultă din adresa din 27 iulie 2012 a A.V.A.S., aflată la dosar recurs, din care rezultă că prin contractul din 24 octombrie 2000 toate acţiunile pe care fostul F.P.S. (actual A.V.A.S.) le-a deţinut la SC D.T. SA au fost vândute, rezultând că la data încheierii actelor ce fac obiectul pricinii de faţă, această societate era integral privatizată, astfel încât nu erau incidente dispoziţiile legale invocate de către instanţa de apel în considerentele deciziei recurate.
Faţă de cele arătate mai sus, nu vor mai fi analizate criticile privind titularul dreptului de proprietate asupra imobilului respectiv, anterior trecerii acestuia în proprietatea statului român, precum şi criticile referitoare la calitatea de continuatoare a reclamantei fată de F.O.B.R. Român, precum şi cele cu privire la faptul că imobilul nu ar fi aparţinut unui cult religios anterior preluării de către Statul Român.
Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) şi (3), respectiv art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportat la art. 1, art. 969 şi art. 1201 C. civ., precum şi la dispoziţiile art. 15 alin. (2) şi art. 114 alin. (4) din Constituţia României, înalta Curte va admite recursurile formulate de către pârâţi, va modifica, în tot, decizia recurată, va admite apelurile declarate de către aceleaşi pârâte împotriva sentinţei nr. 277 din 7 februarie 2011 a Tribunalului Suceava - Secţia Civilă, pe care o va schimba, în sensul că va respinge acţiunea formulată de reclamantă.
În baza art. 274 C. proc. civ., va obliga pe reclamanta-intimată la 26913,58 lei cheltuieli de judecată către recurenta-pârâtă SC D.T. SA Vatra Dornei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâtele SC D.T. SA Vatra Dornei şi SC C.P. SRL Vatra Dornei împotriva deciziei civile nr. 69 din 1 noiembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Suceava - Secţia I Civilă, pe care o modifică în tot, în sensul că admite apelurile declarate de aceleaşi pârâte împotriva sentinţei nr. 277 din 7 februarie 2011 a Tribunalului Suceava - Secţia Civilă, pe care o schimbă, în sensul că respinge acţiunea reclamantei Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor prin I.P.S. P. - Vatra Dornei.
Obligă intimata-reclamantă Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor prin I.P.S. P. - Vatra Dornei la plata sumei de 26.913,58 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către recurenta-pârâtă SC D.T. SA Vatra Dornei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 29 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4681/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 4731/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
