ICCJ. Decizia nr. 4746/2012. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 4746/2012
Dosar nr. 34278/3/2010
Şedinţa publică de Ia 29 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti - secţia a Vi-a comercială, reclamanta SC I. SA Bucureşti a chemat în judecată pârâta A.V.A.S. Bucureşti solicitând obligarea la plata despăgubirii reprezentând prejudiciu suferit de reclamantă, ca urmare a restituirii către foştii proprietari a imobilului situat în Bucureşti, în sumă de 69.930.000 Euro, în echivalent lei, la cursul B.N.R. din ziua plăţii.
Reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 324 din Legea nr. 99/1999, care a modificat O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, art. 998 şi art. 999 şi urm. C. civ.
Prin sentinţa comercială nr. 15379 din 1 septembrie 2011, pronunţată în dosarul nr. 34278/3/2010. Tribunalul Bucureşti - secţia a Vi-a comercială a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins acţiunea reclamantei SC I. SA, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti, ca fiind prescrisă.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni din 23 martie 2001, A.V.A.S. a vândut către SC M. SA un număr de 13.180 de acţiuni reprezentând 2.018% din valoarea capitalului social subscris al societăţii privatizate SC I. SA, iar prin contractul de vânzare cumpărare de acţiuni din 22 august 2001, A.V.A.S. a vândut aceluiaşi cumpărător un număr de 5.649 acţiuni, reprezentând 0,865% din valoarea capitalului social subscris al SC I. SA.
Prin certificatul din 11 octombrie 2000, emis de Ministerul Industriilor, s-a atestat dreptul de proprietate al SC I. SA asupra suprafeţei de teren de 29.772 m.p.
Prin sentinţa civilă nr. 327 din 23 martie 2001 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a IlI-a Civilă, reclamanta a fost obligată să lase în deplină proprietate şi posesie terenul de 29.772 m.p., foştilor proprietari.
Hotărârea a rămas definitivă şi irevocabilă prin decizia nr. 7588 din 4 octombrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia Civilă şi de Proprietate Intelectuală.
Pârâta A.V.A.S. Bucureşti a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei. În raport de dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 137/2002, modificată privind termenul special de prescripţie de o lună cât şi art. 3228 din O.U.G. nr. 88/1977, privind termenul special de prescripţie de 3 luni, dar şi în raport de termenul general de prescripţie prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.
Tribunalul a respins susţinerile intimatei A.V.A.S., reţinând că în cauză nu sunt incidente termenele de prescripţie speciale reglementate de dispoziţiile art. 32 din O.U.G. nr. 88/1997. respectiv art. 39 din Legea nr. 137/2002, deoarece acţiunea analizată nu atacă un act sau o operaţiune şi nu valorifică drepturi în legătură cu derularea procesului de privatizare.
Mai mult, teza a Ii-a a art. 39 din Legea nr. 137/2002 stipulează că cererilor privind executarea obligaţiilor prevăzute în contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni ale societăţilor comerciale privatizate li se aplică termenul general de prescripţie, iar acest termen este cel de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune în sens material, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
A reţinut că data naşterii dreptului la acţiune este momentul în care societatea reclamantă a fost evinsă, mai exact când a fost deposedată de dreptul de proprietate asupra imobilului atribuit foştilor proprietari.
A considerat instanţa că apărarea reclamantei în sensul că data la care s-a născut dreptul său la acţiunea în despăgubire este data încheierii procesul verbal de punere in posesie a foştilor proprietari, respectiv 21 noiembrie 2007, nu poate fi reţinută deoarece până la momentul executării silite a sentinţei civile nr. 327 din 23 martie 2001 a Tribunalului Bucureşti - secţia a II-a civilă, reclamanta a continuat să exercite doar o stăpânire de fapt asupra imobilului ce nu poate fi confundată cu dreptul de proprietate, acesta fiind pierdut irevocabil la data pronunţării deciziei nr. 7588 din 4 octombrie 2005 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care sentinţa civilă nr. 327 din 23 martie 2001 a Tribunalului Bucureşti - secţia a IIl-a civilă a rămas irevocabilă.
Având în vedere că reclamanta a introdus acţiunea în despăgubire la data de 15 iulie 2010. respectiv după expirarea termenului de 3 ani de la dala la care hotărâre:
- de retrocedare a imobilului către foştii proprietari a rămas irevocabilă, tribunalul a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins acţiunea reclamantei ca fiind prescrisă.
Prin decizia civilă nr. 131 din 19 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a Civilă a admis apelul formulat de reclamanta SC I. SA, cu sediul în Bucureşti, împotriva sentinţei comerciale nr. 1537 din 1 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a Vl-a Comercială în dosarul nr. 34278/3/2010, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma susţinerilor părţilor, în considerarea motivelor de apel, curtea a apreciat că apelul este fondat, pentru următoarele argumente:
Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că instanţa de fond a făcut o corectă apreciere a situaţiei de fapt, iar în completare, a subliniat faptul că sentinţa civilă nr. 327 din 23 martie 2001 a fost pusă în executare la data de 21 noiembrie 2007, împrejurare probată de procesul verbal de punere în posesie întocmit de executorul judecătoresc (filele 61-62 din dosarul de fond) şi că instanţa de fond a analizat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei, prin raportare la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus restituirea în natură a activului reprezentat de terenul în suprafaţă de 29.026 mp situat în Bucureşti.
În opinia instanţei de control judiciar, prin luarea în considerare şi a conţinutului deciziei nr. 18 din 17 octombrie 2011 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, această apreciere a instanţei de fond nu este corectă, fiind făcută cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, întrucât dreptul reclamantei apelante de a pretinde despăgubiri nu se naşte de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului teren, ci la data ieşirii efective din patrimoniul reclamantei a bunului deoarece numai de la acest moment reclamanta a fost evinsă şi a putut cunoaşte întinderea despăgubirilor pe care le putea pretinde.
În speţă, acest moment este data la care executorul judecătoresc a întocmit procesul verbal de punere în posesie a persoanelor îndreptăţite, respectiv 21 noiembrie 2007.
În plus, curtea a constatat că înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 18/2011 dată în soluţionarea recursului în interesul legii, decizie obligatorie din perspectiva dispoziţiilor art. 330 alin. (3) C. proc. civ., a înţeles să raporteze valoarea despăgubirilor datorate în temeiul art. 32 din O.U.G. nr. 88/1997 la momentul ieşirii efective a bunului din patrimoniul societăţii. Prin urmare, anterior acestui moment reclamanta s-ar fi aflat în imposibilitatea obiectivă de a cuantifica despăgubirile pe care le pretinde de la A.V.A.S., atât timp cât bunul nu a ieşit electiv din patrimoniul său şi, deci, întinderea dreptului său valorificat în contradictoriu cu A.V.A.S. nu era cunoscută.
Prin urmare, curtea a apreciat că în cauză a fost în mod greşit admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune de instanţa de fond.
Instanţa de apel a respins susţinerile intimatei A.V.A.S. cuprinse în notele de şedinţă potrivit cărora în cauză erau incidente termenele de prescripţie speciale reglementate de dispoziţiile art. 32 din O.U.G. nr. 88/1997, respectiv art. 39 din Legea nr. 137/2002.
Astfel, în mod corect instanţa de fond a reţinut că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 32 deoarece acţiunea analizată nu atacă un act sau o operaţiune şi nu valorifică drepturi în legătură cu derularea procesului de privatizare.
Tot astfel, teza a Ii-a a art. 39 din Legea nr. 137/2002 stipulează că cererilor privind executarea obligaţiilor prevăzute în contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni ale societăţilor comerciale privatizate li se aplică termenul genera! de prescripţie, iar acest termen este cel de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune în sens material, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
În mod evident, data naşterii dreptului la acţiune este momentul în care societatea reclamantă a fost evinsă, mai exact când a fost deposedată de dreptul de proprietate asupra imobilului atribuit foştilor proprietari.
Ceea ce a invocat intimata se referă, neîndoios, la o operaţiune, sau un act săvârşit în cursul procesului de privatizare şi se referă stricto sensu la exercitarea dreptului subiecţilor implicaţi în procesul de privatizare de a fi despăgubiţi de către instituţiile implicate în procesul de privatizare
În speţă, este vorba de o răspundere obiectivă, independentă de orice culpă, legiuitori; instituind dreptul la despăgubiri al societăţilor comerciale privatizate pentru imobilele care au intrat în proprietatea acestor societăţi ca urmare a privatizării (a se vedea decizia nr. 1426 din 27 aprilie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 24377/3/2006).
Împotriva deciziei civile nr. 131 din 19 martie 2012, pronunţată de Curtea do Apoi Bucureşti - Secţia a Vi-a Civilă, a declarat recurs pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului formulat de reclamanta SC I. SA.
În criticile formulate recurenta pârâtă a susţinut în esenţă că decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 39 din Legea nr. 137/2002, privind termenul special de prescripţie de o lună, cât şi a prevederilor art. 3228 din O.U.G. nr. 88/1977, privind termenul special de prescripţie de 3 luni, deoarece se află în cazul valorificării unui drept prevăzut de actele normative din domeniul privatizării, în speţă art. 324 O.U.G. nr. 88/1977.
Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă s-a solicitat valorificarea unui drept prevăzut de acest act normativ, respectiv repararea prejudiciului suferit prin restituirea către foştii proprietari a unui bun imobil preluat de stat, ce cade în sarcina instituţiei publice implicate în procesul de privatizare, situaţie în care sunt aplicabile termenele speciale de prescripţie menţionate.
Recurenta a mai susţinut că decizia din apel a fost pronunţată cu încălcarea art. 324 din O.U.G. nr. 88/1977, astfel că în mod corect a reţinut instanţa de fond că data la care s-a născut dreptul reclamantei de a pretinde despăgubiri este data la care a rămas irevocabilă hotărârea judecătorească de restituire a imobilului în natură.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 31 iulie 2012, intimata-reclamantă SC I. SA Bucureşti a cerut respingerea recursului ca nefondat, avându-se în vedere că soluţia instanţei de apel este legală.
Analizând decizia nr. 131 din 19 martie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a Vi-a Civilă, în raport de criticile formulate în limitele controlului de legalitate şi temeiurile de drept invocate, s-a constatat că recursul este nefondat avându-se în vedere considerentele ce urmează:
Este de necontestat că reclamanta SC I. SA Bucureşti prin cererea de chemare în judecată a pârâtei A.V.A.S. Bucureşti a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 69.930.000 Euro, în echivalent lei la cursul oficial stabilit de B.N.R. în ziua plăţii, reprezentând prejudiciu estimativ suferit ca efect al executării obligaţiei de restituire în natură, către foştii proprietari a imobilului situat în Bucureşti.
Din verificarea documentaţiei aflate la dosarul cauzei a rezultat că prin sentinţa civilă nr. 327 din 23 martie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - secţia a IlI-a civilă, reclamanta SC I. SA a fost obligată să lase în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 29026,26 mp, situat în Bucureşti, foştilor proprietari, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia nr. 7588 din 4 octombrie 2005 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia Civilă şi de proprietate Intelectuală şi că sentinţa civilă nr. 327 din 23 martie 2001 a fost pusă în executare la data de 21 noiembrie 2007, împrejurare probată de procesul verbal de punere în posesie întocmit de executorul judecătoresc (filele 61-62 din dosarul de fond).
Critica recurentei prin care a susţinut că în cauză sunt incidente termenele de prescripţie speciale reglementate de dispoziţiile art. 3228 din O.U.G. nr. 88/1977 şi de art. 39 din Legea nr. 137/2002, aceasta urmează a fi respinsă.
Conform dispoziţiilor art. 3228 din O.U.G. nr. 88/1977 termenul de prescripţie pentru introducerea cererii prin care se atacă o operaţiune sau un act prevăzut de această ordonanţă, ori se valorifică un drept în acest cadru legal, era de 3 luni de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască existenţa operaţiunii sau actul atacat ori de la data naşterii dreptului.
Legea nr. 137/2002 a abrogat art. 3228 din O.U.G. nr. 88/1977 şi a stabilit în art. 39 teza I un termen de o lună.
Ulterior, prin Legea nr. 556/2003 s-a stabilit că termenul de prescripţie pentru introducerea cererii prin care se atacă o operaţiune sau un act prevăzut din cele prevăzute de legile speciale din domeniul privatizării ori se valorifică un drept conferit de acestea este de o lună de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască existenţa operaţiunii sau actul atacat ori de la data naşterii dreptului, cu excepţia cererilor privind executarea obligaţiilor prevăzute în contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni ale societăţilor privatizate, precum şi a celor în desfiinţarea acestor contracte cărora li se aplică termenul general de prescripţie.
Or, în speţă reclamanta prin cererea de chemare în judecată a A.V.A.S. nu a atacat nici o operaţiune, act sau drepturi născute în procesul de privatizare, ci a solicitat plata unei sume reprezentând prejudiciu estimativ suferit ca efect al executării obligaţiei de restituire în natură, către foştii proprietari a unui activ din patrimoniul său.
Tot astfel, teza a Ii-a a art. 39 din Legea nr. 137/2002 stipulează că cererilor privind executarea obligaţiilor prevăzute în contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni ale societăţilor comerciale privatizate li se aplică termenul general de prescripţie, iar acest termen este cel de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune în sens material, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Din această perspectivă apare cât se poate de evident că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile cuprinse în art. 3 din Decretul nr. 167/1958, acţiunea fiind supusă termenului general de prescripţie de 3 ani, care a început să curgă de la data la care executorul judecătoresc a întocmit procesul-verbal de punere în posesie a persoanelor îndreptăţite, respectiv 21 noiembrie 2007.
Faţă de cele de mai sus, nu se poate reţine nici critica recurentei pârâte prin care a susţinut că decizia din apel a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 324 din O.U.G. nr. 88/1977, în sensul că dreptul reclamantei de a pretinde despăgubiri este prescris în raport de data la care a rămas irevocabilă hotărârea judecătorească de restituire a imobilului în natură.
Pentru considerentele anterior expuse, înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1), urmează să respingă recursul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 131 din 19 martie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a Vl-a Civilă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 131 din 19 martie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a Vi-a Civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 29 noiembrie 2012
| ← ICCJ. Decizia nr. 4744/2012. Civil. Fond funciar. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4747/2012. Civil → |
|---|
