ICCJ. Decizia nr. 4762/2012. Civil. Pretenţii. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 4762/2012

Dosar nr. 41294/3/2009

Şedinţa publică din 22 iunie 2012

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 19 octombrie 2009 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamantul M.G. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâtul la plata de daune materiale şi morale în favoarea reclamantului, faţă de faptul că, prin decizia nr. 592 din 27 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, a fost respins recursul reclamantului.

Prin sentinţa civilă nr. 1589 din 3 decembrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins ca neîntemeiată cererea formulată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, iar prin decizia civilă nr. 617/A din 21 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că, deşi reclamantul şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe prevederile art. 96 din Legea nr. 303/2004, ca şi pe prevederile art. 4 şi 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în precizările scrise făcute în faţa primei instanţe la 22 aprilie 2010, a arătat că solicită obligarea pârâtului la plata daunelor materiale, constând în contravaloarea bunurilor proprii luate din domiciliile sale din Bucureşti de fostul regim totalitar, în cuantum de 40.000 RON, în contravaloarea salariului de 400 euro/lună pe perioada 1982 şi până la judecata în fond, în cuantum de 131.600 euro, dar şi la plata daunelor morale în sumă de 800.000 euro.

Deşi din conţinutul cererii de chemare în judecată şi al precizărilor sale ulterioare, se înţelege că apelantul reclamă săvârşirea unor erori judiciare, el nu explică în ce ar fi constat acestea şi nici modul în care înţelege să probeze producerea lor.

De asemenea, nu explică legătura cauză - efect între aceste pretinse neregularităţi săvârşite cu ocazia pronunţării sentinţei civile nr. 731 din 10 aprilie 2008 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori a deciziei nr. 592 din 27 octombrie 2008, completul de 9 judecători al aceleiaşi instanţe şi daunele materiale reclamate, constând în restituirea contravalorii bunurilor confiscate de fostul regim totalitar ori a salariului său lunar de 400 euro/lună începând cu anul 1982.

În mod corect a reţinut prima instanţă în cuprinsul hotărârii sale că în cauza de faţă nu s-a dovedit întrunirea condiţiilor angajării răspunderii patrimoniale a statului pentru comiterea de erori judiciare, reclamantul nereferindu-se în cuprinsul cererii sale la situaţii de exercitare cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă a funcţiilor de către judecători sau procurori, el însuşi calificând drept „erori materiale” anumite omisiuni din cuprinsul sentinţei civile nr. 731 din 10 aprilie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori greşita înregistrare a plângerii sale la un organ penal necompetent.

De asemenea, nu există nici o hotărâre definitivă de angajare a răspunderii penale sau disciplinare a judecătorului sau procurorului pentru vreo faptă săvârşită în cursul judecării vreunuia din procesele la care reclamantul se referă.

Tot astfel, reclamantul nu a oferit nici o explicaţie sau justificare suferinţelor de ordin moral a căror reparaţie a solicitat-o în cauza de faţă şi deşi se referă în mai multe ocazii la aducerea lui într-o situaţie de sclavie, invocând încălcarea art. 4 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu dă detalii precise cu privire la acte sau fapte care să-l fi adus pe el într-o astfel de situaţie.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs reclamantul M.G.

Înalta Curte urmează a constata nul recursul declarat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 3021 C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui art.

Cererea de recurs formulată în cauză nu conţine însă precizări de natură juridică a eventualelor greşeli pe care le conţine hotărârea recurată şi o minimă argumentare în drept a unor criticii de nelegalitate.

Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Nu se poate considera că simpla indicare a dispozițiilor art. 304 C. proc. civ. în cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate în sensul exigenţelor prevăzute de art. 3021 C. proc. civ. Cerinţele art. 3021 C. proc. civ. trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă.

În consecinţă, constatând că niciuna din criticile formulate nu pot fi încadrate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 302-303 C. proc. civ. şi 306 C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată nul recursul declarat de reclamantul M.G. împotriva deciziei civile nr. 617/A din 21 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4762/2012. Civil. Pretenţii. Recurs