ICCJ. Decizia nr. 4895/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 4895/2012
Dosar nr. 47/30/2009
Şedinţa publică din 27 iunie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 5 ianuarie 2009 pe rolul Tribunalului Timiş, reclamanta D.V.M.A.Z.L. a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul Judeţean Timiş, obligarea pârâtului să-i restituie în natură imobilul teren de aproximativ 600 m.p. şi construcţii: clădire, parter, terasă, piscină, imobil situat în Timişoara, strada D.L. (fost N.B.) înscris în CF nr. A. Timişoara, nr. top x.
În motivare, reclamanta a arătat că imobilul a fost înscris în CF nr. B. Timişoara, nr. top y până în anul 1995, când a fost dezmembrat în top z, care a rămas în CF nr. B., şi top x, care a fost transcris în CF nr. A. Timişoara.
Imobilul a fost proprietatea mamei sale, L.E. (I.) născută M. şi a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 111/1951 prin sentinţa civilă nr. 3768 din 28 iunie 1956 dată de Tribunalul Popular Timişoara în Dosarul nr. 4154/1956, fiind considerat abandonat.
Preluarea a fost efectuată fără titlu valabil, fiind încălcate, la pronunţarea sentinţei, dispoziţiile referitoare la citare precum şi prevederile art. 480 C. civ. şi ale Constituţiei din 1948, fiind incidente dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 213/1998.
A mai arătat că imobilul rămas în CF nr. B. Timişoara („casa franceză”) i-a fost restituit, şi că, deşi a notificat unitatea deţinătoare, aceasta nu a răspuns la notificare devenind, astfel, incidente dispoziţiile deciziei nr. XX/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pe cale de întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată şi a depus dispoziţia din 16 februarie 2009, prin care a respins cererea de restituire în natură a imobilului.
În consecinţă, reclamanta şi-a precizat obiectul cererii de chemare în judecată şi a solicitat anularea dispoziţiei, arătând că pe teren au existat construcţii ce au aparţinut mamei sale (pavilion cu terasă, piscină, garaj); garajul a fost demolat, terasa a fost betonată şi transformată în popicărie, iar piscina a fost micşorată şi modificată însă construcţiile au existat şi formează o unitate arhitectonică împreună cu imobilul ce i-a fost deja restituit.
Urmare a raportului de expertiză efectuat în cauză şi a înscrisurilor depuse la dosar, reclamanta şi-a precizat din nou acţiunea, solicitând introducerea în cauză în calitate de pârâtă a SC I.S. SA, urmând ca instanţa să constate nulitatea absolută a actelor adiţionale înscrise în registrul comerţului sub nr. RR din 21 iulie 2003, prin care Consiliul Judeţean Timiş a înstrăinat construcţiile notificate prin majorarea capitalului social al SC I.S. SRL sau, în subsidiar, să o oblige pe pârâtă la restituirea în natură a construcţiilor ori, tot în subsidiar, să i se acorde măsuri reparatorii în echivalent pentru construcţiile demolate.
În motivare, a arătat că, ulterior depunerii notificărilor, construcţiile au fost înstrăinate de pârâtul Consiliul Judeţean Timiş prin majorarea capitalului social al societăţii comerciale sus-menţionate, astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, precum şi dispoziţiile 9.1 din H.G. nr. 250/2007, noul deţinător putând fi obligat la restituire, urmând ca în situaţia în care restituirea nu este posibilă, să se dispună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Prin încheierea de şedinţă din 2 decembrie 2009, modificarea acţiunii a fost respinsă ca fiind tardivă.
Prin sentinţa civilă nr. 1125/PI din 5 mai 2010, Tribunalul Timiş, secţia civilă, a admis în parte cererea; a anulat în parte dispoziţia din 16 februarie 2009 emisă de pârâtul Consiliul Judeţean Timiş; a dispus restituirea în natură a imobilului- teren de 109 m.p. identificaţi cu nr. top v-w în CF iniţială nr. A. Timişoara prin expertiza tehnică şi completarea la aceasta, efectuată de expert A.C., acte ce fac parte integrantă din hotărâre; a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilele construcţii constând în: Turn P plus 1E, terasa circulabilă, piscina şi garaj demolate, precum şi pentru diferenţa de teren intravilan până la întinderea de 426 m.p. imposibil de restituit în natură, în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005; a obligat pârâtul Consiliul Judeţean Timiş, în calitate de reprezentant al unităţii notificate ca, la rămânerea irevocabilă a hotărârii, să transmită dosarul Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit procedurii configurate de acelaşi Titlu VII al Legii nr. 247/2005; a respins în rest pretenţiile reclamantei.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut că prin dispoziţia din 16 februarie 2009 emisă de pârâtul Consiliul Judeţean Timiş, s-a recunoscut reclamantei calitatea de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001 republicată şi în soluţionarea notificării remise iniţial sub nr. NN din 14 august 2001, s-a propus acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 426 m.p. situat în Timişoara, Bd. C.I., înscris în CF Timişoara nr. A., nr. top. X (în prezent parte din nr. top unificat v-x), reţinându-se că acesta este ocupat de construcţii, şi ca atare, nu poate fi restituit în natură. În ceea ce priveşte construcţiile edificate, pârâtul a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada existenţei acestora la momentul preluării imobilului de către Statul Român.
Tribunalul a mai reţinut că, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, o suprafaţă de 109 m.p. din nr. top iniţial nr. x, identificată cu nr. nou topografic r-p (rezultat în urma dezmembrării nr. top vechi v-x) delimitată prin Planul de situaţie anexat prin conturul poligonal a-b-c-6 (din completarea la raportul de expertiză tehnică iniţial) este liberă în accepţia art. 10 din Legea nr. 10/2001 şi a Normelor metodologice de aplicare a acesteia aprobate prin H.G. nr. 250/2007, fiind aptă a fi restituită în natură (acest aspect fiind confirmat şi de pârât prin adresa din 27 aprilie 2010).
Context în care, în aceste limite, Tribunalul a apreciat, pe baza concluziilor lucrării de specialitate, că suprafaţa de teren supra identificată poate fi restituită în natură petiţionarei urmând ca pentru diferenţa de până la 426 m.p. (cât a avut iniţial nr. top x) să fie acordate despăgubiri în condiţiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
În ceea ce priveşte construcţiile de pe acest teren cu nr. top x, Tribunalul a reţinut că din lucrarea de specialitate dispusă în cauză şi din suplimentul la aceasta, efectuate de expert P.D., rezultă că pe teren au existat următoarele construcţii vechi: piscină, terasă circulabilă, Turn cu P plus 1E şi garaj auto independent de aceste construcţii; toate aceste construcţii au fost demolate, turnul iniţial fiind şi el demolat şi reconstruit pe un alt amplasament.
Cum existenţa construcţiilor la data preluării imobilului de către Statul Român a fost dovedită prin raportul de expertiză în specialitatea construcţii efectuat în cauză (având la bază şi documentaţiile depuse la dosar), necontestat de către pârât (care, de altfel, nu a înţeles să formuleze obiecţiuni la niciuna din cele două lucrări tehnice de specialitate dispuse în cauză), Tribunalul a apreciat că reclamanta este îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordate conform procedurii Titlului VII al Legii nr. 247/2005 şi pentru edificatele demolate ulterior, pe perioada detenţiei precare a Statului Român (unele din ele fiind reconstruite pe alt amplasament, cum este cazul turnului disputat).
Împotriva sentinţei au declarat apel atât reclamanta D.V.M.A.Z.L., cât şi pârâtul Consiliul Judeţean Timiş.
Reclamanta D.V.M.A.Z.L. a solicitat schimbarea în parte a sentinţei, în sensul restituirii în natură şi a turnului P+ 1E şi a terenului aferent, arătând că acesta face parte structural din imobilul în care funcţionează în prezent Centrul Cultural Francez (imobil ce i-a fost restituit) cu care formează o evidentă unitate arhitectonică, prima instanţă procedând la o greşită interpretare a probelor din care a rezultat că turnul nu a fost demolat şi reconstruit, care însă există şi în prezent în forma iniţială.
Pârâtul Consiliul Judeţean Timiş a solicitat schimbarea în parte a sentinţei, în sensul identificării corecte a terenului restituit în natură, arătând că terenul a cărui restituire în natură s-a dispus a fost eronat identificat. Astfel, deşi în suplimentul de expertiză din 5 mai 2010 se face vorbire despre parcela nr. top v-w, în considerentele şi dispozitivul hotărârii atacate se face referire la parcela nr. top v-w.
A mai arătat că suplimentul la raportul de expertiză nu i-a fost comunicat pentru a formula obiecţiuni la datele reţinute, iar situaţia reţinută la punctul B „după dezmembrare” nu corespunde cu situaţia de carte funciară de la data realizării suplimentului de expertiză. În prezent, imobilul este înscris în CF nr. C. Timişoara, terenul fiind proprietatea Consiliului Judeţean Timiş, iar construcţiile- proprietate a SC I.S. SRL.
Prin decizia civilă nr. 973/A din 21 iunie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, a respins, ca nefondate, ambele apeluri.
Referitor la apelul reclamantei, instanţa de apel a reţinut că, pe calea cererii de chemare în judecată precizată ulterior, aceasta a solicitat anularea dispoziţiei de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului (teren şi construcţii existente), constatarea nulităţii absolute a actelor de înstrăinare către SC I.S. SRL a imobilelor şi obligarea acestei pârâte la restituirea în natură a construcţiilor dobândite sau, în subsidiar, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru construcţiile care au existat şi au fost demolate.
Instanţa de apel a mai reţinut că în cauză nu s-a contestat calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul în litigiu, iar precizarea de acţiune vizând pârâta SC I.S. SRL a fost respinsă, ca tardiv formulată, soluţia primei instanţe sub acest aspect nefiind criticată de reclamantă.
Instanţa de apel a reţinut că prin cererile adresate în faza administrativă unităţii deţinătoare în sensul Legii nr. 10/2001, reclamanta a solicitat restituirea în natură a imobilului nr. top x teren cu clădire parter pentru popicărie, terasă, piscină de 426 m.p., ulterior efectuării expertizei construcţii expertul constatând că pe teren există şi un turn P+1E, situaţie faţă de care, reclamanta, prin reprezentant, a solicitat efectuarea unei noi expertize pentru a se stabili dacă turnul a fost realmente demolat şi reconstruit.
Astfel, expertul R.C. a constatat că pe terenul în litigiu a existat un turn P+1 care, însă, a fost demolat şi reconstruit pe un alt amplasament; la aceleaşi concluzii a ajuns şi expert P.D., care a arătat că vechiul turn (cel preluat abuziv) a fost demolat (mai puţin fundaţia realizată din cărămidă dinspre top 113) şi reconstruit conform autorizaţiei din 6 martie 1971 pe alt amplasament, fiind refolosite elemente de decoraţiuni, ferestre şi uşa de ieşire pe terasă, demontate din turnul iniţial.
În condiţiile în care, conform memoriului justificativ al proiectului de efectuare de lucrări s-a stabilit că noul turn va fi acoperit cu şarpantă din lemn şi învelitoare din ţiglă, iar stilul arhitectonic exterior va fi acelaşi cu cel al clădirii existente (muzeul) de care se leagă clădirea proiectată, finisajele exterioare urmând a fi executate din acelaşi material şi în acelaşi stil, cu forma tâmplăriei identice cu cea a clădirii vecine, este evident că noile construcţii par că ar reprezenta o unitate arhitectonică alături de cele deja existente.
La aceleaşi concluzii - demolarea vechiului turn cu păstrarea unei părţi din fundaţie şi ornamente şi reconstruirea pe actualul amplasament ajung şi cei trei experţi care au efectuat contraexpertiza dispusă de instanţa de apel, aceştia conchizând şi că în anii 1970 a fost edificată o construcţie turn-nouă, fiind folosite materiale din veche construcţie în procent de circa 5%.
La aceleaşi concluzii (existenţa terenului pe un alt amplasament, respectiv, pe o poziţie deplasată cu circa 11,85 m. către vest, dimensiunile diferite ale actualului turn în raport cu cel vechi) a ajuns şi expert asistent B.M., propus de reclamantă, a cărui apreciere însă potrivit căreia din vechiul turn s-au folosit circa 60% materiale din construcţia veche, a fost înlăturată de instanţa de apel, nefiind coroborată cu celelalte expertize întocmite în cauză şi nici cu memoriul justificativ - anexă la proiectul construcţiei, memoriu mai sus arătat.
Având în vedere că declaraţiile martorilor audiaţi la propunerea reclamantei nu au contrazis concluziile experţilor, respectiv reconstruirea turnului pe alt amplasament, dar în acelaşi stil, fiind folosite unele materiale (ornamente) din veche construcţie, rezultă că în mod corect prima instanţă a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi a respins cererea reclamantei de restituire în natură a turnului şi a terenului aferent acestuia, apreciind că acesteia i se cuvin măsuri reparatorii în echivalent în sensul Titlului VII din Legea nr. 10/2001, modalitatea în care noua construcţie a fost realizată (demolarea celei vechi şi edificarea pe alt amplasament a celei noi cu utilizarea unor materiale provenite din vechea construcţie) excluzând incidenţa dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 10/2001.
Referitor la apelul pârâtului Consiliul Judeţean Timiş, instanţa de apel a reţinut că deşi în cuprinsul hotărârii (inclusiv în dispozitiv) prima instanţă face referire la parcela nr. top v-w de 109 m.p. susceptibilă de restituire în natură şi că, în realitate, parcela are nr. top v-p, astfel cum rezultă din suplimentul la expertiza domnului inginer A.C., totuşi, făcând referire în cuprinsul considerentelor la terenul ce poate fi restituit, instanţa menţionează numărul topografic corect, iar în dispozitiv face referire la expertiza efectuată de expert A.C. şi la completarea la aceasta.
În consecinţă, prima instanţă a săvârşit o eroare materială în sensul art. 281 C. proc. civ., iar criticile pârâtului nu sunt întemeiate ca temeiuri de anulare sau schimbare a sentinţei.
Instanţa de apel a înlăturat susţinerile vizând necomunicarea suplimentului de expertiză, întrucât acest supliment a fost realizat avându-se în vedere adeverinţa ce emană de la pârât însuşi şi care confirmă că suprafaţa de 109 m.p. teren, parte din parcela nr. top y este liberă de amenajări de utilitate publică.
Pe de altă parte, inexactitatea din acest supliment invocată de apelant ar consta în aceea că, în prezent, imobilul se află înscris în CF nr. C. Timişoara, susţinere care corespunde realităţii, însă CF nr. C: Timişoara este provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. A. Timişoara, carte funciară avută în vedere de expertul topograf care a efectuat expertiza şi care a completat-o.
Prima instanţă nu a dispus restituirea în natură a construcţiilor ci doar a terenului de 109 m.p., iar eventualitatea unor viitoare litigii afirmată de pârât nu se constituie în temei de admitere a apelului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta D.V.M.A.Z.L., arătând că instanţa de apel a făcut aplicarea greşită a prevederilor art. 181 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 247/2005, prin raportare la art. 10 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, cu referire la regimul juridic diferenţiat instituit în mod expres asupra următoarelor categorii de imobile-construcţii ce fac parte din imobilele preluate în mod abuziv sau care se găsesc edificate pe terenurile preluate în mod abuziv: 1. construcţiile edificate pe terenuri şi rămase nedemolate; 2. construcţiile edificate pe terenuri şi demolate; 3. construcţiile noi, edificate în baza unei autorizaţii.
Recurenta-reclamantă arată că, în condiţiile în care legea prevede soluţii pentru fiecare din categoriile de imobile-construcţii anterior enumerate, instanţa a fost învestită cu o cerere vizând o a patra categorie, nereglementată de lege, şi anume, construcţiile edificate pe terenuri, demolate şi reedificate pe un alt amplasament, ce nu putea fi asimilate celor expres prevăzute de lege, cum în mod greşit au reţinut instanţele anterioare.
În acest sens, recurenta-reclamantă arată că asimilarea construcţiilor demolate şi reedificate pe un alt amplasament cu categoria construcţiilor edificate şi demolate este contrară principiilor şi reglementărilor Legii nr. 10/2001, acestea fiind asimilabile cu categoria construcţiilor edificate pe terenuri şi rămase nedemolate, fiind contrar logicii juridice să se creeze, prin faptul reedificării pe un alt amplasament a construcţiei demolate, un regim juridic mai puţin favorabil fostului proprietar decât în ipoteza în care construcţia nu ar fi fost demolată sau faţă de situaţia în care, în urma demolării, terenul ar fi rămas liber de construcţii.
Recurenta-reclamantă mai arată că instanţele anterioare ar fi trebuit să constate că imobilul construcţie Turn P+1E nu reprezenta o construcţie nouă, în sensul categoriei nr. 3 menţionate anterior, ci o reedificare a unor construcţii demolate tocmai cu scopul reedificării lor pe un alt amplasament, deci care se impun a fi asimilate din punctul de vedere al regimului juridic cu construcţiile edificate şi nedemolate din categoria nr. 1.
Prin urmare, regimul juridic aplicabil imobilului construcţie Turn P+1E se impunea a fi cel aplicabil construcţiilor edificate şi nedemolate, reglementat prin art. 10 alin. (1) Teza I din Legea nr. 10/2001, conform căruia „în situaţia imobilelor preluate în mod abuziv şi ale căror construcţii edificate pe acestea au fost demolate total sau parţial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile rămase nedemolate”, sintagma „construcţii nedemolate” incluzând atât construcţiile care nu au făcut obiectul demolării, cât şi construcţiile demolate cu scopul reedificării pe un alt amplasament şi care au fost reedificate.
Pentru a se reţine faptul esenţial al reedificării pe un alt amplasament a construcţiei demolate era suficientă o reinterpretare a Legii nr. 10/2001, a circumstanţelor de fapt ale demolării şi reedificării, respectiv, demolarea s-a realizat în vederea construirii imobilului Turn P+1E pe un alt amplasament; reedificarea acestui imobil s-a realizat cu refolosirea elementelor decorative, a ferestrelor şi a uşilor demontate din turnul iniţial, ceea ce dovedeşte intenţia de reedificare a construcţiei vechi, iar nu de edificare a unei construcţii noi; turnul a fost reedificat într-un stil arhitectonic identic cu cel al clădirii existente de care se lega, finisajele exterioare fiind executate din acelaşi material şi în acelaşi stil, cu forma tâmplăriei identică cu cea a clădirii vecine, astfel încât construcţia reedificată formează o unitate arhitectonică alături de cele existente.
Un argument în plus în sensul celor arătate îl constituie dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care asimilează cu imobilele, în sensul acestei legi, bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în aceste construcţii, situaţie faţă de care, dacă mobilele devenite imobile prin încorporare sunt imobile în sensul legii, atunci bunurile mobile care dobândesc această natură prin desprindere din imobilele demolate trebuie să aibă acelaşi regim juridic, dar redobândesc natura bunurilor imobile prin încorporare în construcţii.
Cu toate acestea, nu volumul materialelor folosite are caracter esenţial, ci intenţia de reedificare pe un alt amplasament a unei construcţii existente şi demolate, intenţie pusă în practică prin menţinerea unităţii arhitectonice originare.
Recurenta-reclamantă mai arată că instanţele anterioare trebuiau să constate aplicabilitatea dispoziţiilor art. 181 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 247/2005 (art. 19 după renumerotare), a căror incidenţă nu poate fi înlăturată cu argumentul că în speţă este în litigiu o construcţie nou edificată pe un alt amplasament, subsecvent demolării construcţiei vechi, cu materiale provenite de la aceasta.
Instanţa de apel nu precizează care dintre dispoziţiile legale menţionate sunt excluse de la aplicare, în condiţiile în care art. 19 reglementează mai multe situaţii distincte, care nu au fost analizate de această instanţă, respectiv, pe de o parte, imobilele construcţii cărora le-au fost adăugate pe orizontală şi/sau verticală, în raport cu forma iniţială, noi corpuri a căror arie desfăşurată însumează peste 100% din aria desfăşurată iniţial, în cazul cărora se acordă foştilor proprietari măsuri reparatorii în echivalent, iar pe de altă parte, imobilele construcţii cărora le-au fost adăugate pe orizontală şi/sau verticală în raport cu forma iniţială, corpuri suplimentare de sine-stătătoare, în cazul cărora foştilor proprietari li se restituie, în natură, suprafaţa deţinută în proprietate la data trecerii în proprietatea statului.
Pentru ipoteza prevăzută de art. 19 alin. (1) dacă în urma probelor administrate se stabilea că imobilelor construcţii le-au fost adăugate, în raport cu forma iniţială, noi corpuri, urma a fi reţinut că aria desfăşurată a Turnului P+1E nu însumează peste 100% din aria desfăşurată iniţial, urmând a fi aplicată regula restituirii în natură.
Pentru ipoteza prevăzută de art. 19 alin. (2) dacă în urma probelor administrate se stabilea că imobilelor construcţii le-au fost adăugate, în raport cu forma iniţială, corpuri suplimentare, urma a se stabili că aceste corpuri sunt de sine stătătoare, caz în care foştilor proprietari urma să li se restituie, în natură, suprafaţa deţinută în proprietate la data preluării abuzive, inclusiv construcţia Turn P+1E, fie că aceste corpuri nu sunt de sine stătătoare, caz în care urma a se analiza aplicabilitatea art. 19 alin. (1) conform celor anterior menţionate.
Recursul este nefondat, pentru argumentele ce succed:
Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, „În situaţia imobilelor preluate în mod abuziv şi ale căror construcţii edificate pe acestea au fost demolate total sau parţial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile rămase nedemolate, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent”, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi art., „În cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcţii preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcţii, autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent”.
Din textul legal anterior citat, rezultă că legea specială de reparaţie instituie un regim juridic distinct în cazul construcţiilor edificate pe terenurile preluate în mod abuziv, după cum acestea sunt construcţii demolate total sau parţial [art. 10 alin. (1) Teza I.] construcţii nedemolate [art. 10 alin. (1) teza II.], sau construcţii noi, edificate în baza unei autorizaţii [art. 10 alin. (2)].
Recurenta-reclamantă susţine însă că imobilul solicitat a fi restituit în natură nu se încadrează în categoriile expres prevăzute de lege, ci constituie o a patra categorie, distinctă, respectiv, construcţii edificate pe terenuri, demolate şi reedificate pe un alt amplasament, situaţie faţă de care soluţiile adoptate de instanţele anterioare, de acordare a măsurilor reparatorii în temeiul Titlului VII al Legii nr. 247/2005, prin raportare la art. 10 alin. (1) Teza II din Legea nr. 10/2001, sunt greşite, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) Teza I privind construcţiile rămase nedemolate şi art. 19 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ.
Critica recurentei-reclamante nu poate fi primită, întrucât din probatoriile administrate atât cu prilejul cercetării pe fond a cauzei, cât şi cu ocazia judecării acesteia în apel, a rezultat, în mod evident, că Turnul P+1 la care face referire recurenta-reclamantă, existent la data preluării abuzive, a fost ulterior demolat şi reconstruit pe un alt aplasament, astfel încât în mod corect instanţele anterioare au reţinut incidenţa art. 10 alin. (1) al Legii nr. 10/2001 şi au dispus acordarea de măsuri reparatorii în conformitate cu Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Astfel, raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea construcţii întocmit de expert R.C. cu prilejul judecării cauzei în primă instanţă a stabilit că pe terenul în litigiu a existat, printre altele, o construcţie Turn cu P+ 1E „care a fost demolată şi reconstruită în capătul construcţiei (al popicăriei)”, iar această construcţie „constituie o unitate arhitectonică cu arhitectura exterioară a clădirii retrocedate”.
De asemenea, raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert P.D. a concluzionat că „turnul iniţial a fost demolat (cu excepţia fundaţiei din cărămidă de sub zidul dinspre top. h) şi reconstruit pe un alt amplasament”, că diametrul iniţial al turnului (8,5 x 9,5 m.) este mai mare decât diametrul actual (4,5 x 4,5 m.) şi că în turnul actual au fost folosite elemente de decoraţiuni (ghirlandele de piatră de deasupra geamurilor), ferestrele şi uşa de ieşire pe terasă, demontate din turnul iniţial.
Raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în apel de către experţii B.M., B.I.V. şi B.Mi. a concluzionat, la obiectivul nr. 1, respectiv, dacă turnul a fost realizat din materiale tradiţionale specifice perioadei de construcţie a întregii clădiri, că „majoritatea materialelor folosite sunt materiale diferite dar cu aspect asemănător”; la obiectivul nr. 2, respectiv, dacă s-au efectuat eventuale amenajări şi lucrări de întreţinere, că „faţă de construcţia veche s-au făcut numeroase amenajări care au dat funcţiuni noi”, „suprafaţa construită actuală (357 m.p.) fiind de aproape trei ori mai mare decât suprafaţa construită veche (123 m.p.)”; la obiectivul nr. 3, respectiv, dacă turnul se află pe amplasamentul iniţial sau a fost demolat şi reconstruit pe alt amplasament că „turnul a fost demolat şi reconstruit pe alt amplasament la o distanţă de 11,85 m.p. de vechiul amplasament”; la obiectivul nr. 4, respectiv, în ce procent s-a păstrat vechiul edificiu, că „edificiul turn este o construcţie nouă (…) care reprezintă cca 5% din vechea construcţie”.
Raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit în apel, la solicitarea recurentei-reclamante, de expert B.Mi., conţine aceleaşi concluzii, respectiv, că turnul „(…) este amplasat pe o poziţie deplasată cu circa 11,85 m.p. către vest (…)”, că „dimensiunile în plan ale turnului sunt mai mici faţă de cele iniţiale, respectiv, forma de octogon are 4,5 m. şi 4,5 mp. distanţe măsurate între laturile opuse iar turnul iniţial a avut 8,5 m.p. şi 9,5 m.p. (…)”, că turnul „(…) este realizat pe un nou aplasament dar are zidăria din pereţii exteriori, tâmplăria, ancadramentele din piatră, şarpanta şi învelitoarea din ţiglă din vechiul edificiu”, proporţia acestor materiale fiind apreciată „(…) la 60% din întregul volum de materiale folosit numai pentru turn”.
În acest context, afirmaţia recurentei-reclamante potrivit căreia sintagma „construcţii rămase nedemolate” conţinută în alin. (1) al art. 10, Teza II din Legea nr. 10/2001 ar include, pe lângă construcţiile care nu au făcut obiectul demolării, construcţiile demolate în scopul reedificării pe un alt amplasament şi care au fost în fapt reedificate, este eronată, adaugă la lege şi nu poate fi primită.
Rezultă astfel că în mod corect s-a reţinut, de către instanţele anterioare că în cauză este vorba de o construcţie demolată în sensul art. 10 alin. (1), Teza II din Legea nr. 10/2001, faţă de care modalitatea de restituire este aceea a măsurilor reparatorii prin echivalent în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, foştilor proprietari li se acordă sau, după caz, propun măsuri reparatorii prin echivalent, atunci când imobilelor construcţii care fac obiectul notificării „le-au fost adăugate, pe orizontală şi/sau verticală, în raport cu forma iniţială, noi corpuri a căror arie desfăşurată însumează peste 100% din aria desfăşurată iniţial”, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi art., foştilor proprietari li se restituie în natură, suprafaţa deţinută în proprietate la data trecerii în proprietatea statului, atunci când imobilelor construcţii care fac obiectul notificării „le-au fost adăugate, pe orizontală şi/sau verticală, în raport cu forma iniţială, corpuri suplimentare de sine stătătoare”.
În speţă, nu se regăsesc însă niciuna din cele două ipoteze prevăzute de textul legal anterior citat, întrucât din rapoartele de expertiză efectuate în cauză a rezultat că „dimensiunile în plan ale turnului sunt mai mici decât cele iniţiale, respectiv, 4,5 m.p. şi 4,5 m.p., faţă de 8,5 m.p. şi 9,5 m.p., edificiul turn este o construcţie nouă care reprezintă 5% din vechea construcţie, situaţie faţă de care ipoteza adăugării, la imobilul vechi, a unor corpuri suplimentare de sine stătătoare este inexistentă.
Susţinerile recurentei-reclamante în sensul că dacă aria desfăşurată a Turnului P+1E nu însumează peste 100% nu este îndeplinită condiţia-premisă instituită de art. 19 alin. (1) pentru a acorda foştilor proprietari măsuri reparatorii prin echivalent, urmând a fi aplicat regula generală a restituirii în natură, sunt eronate şi denaturează înţelesul dispoziţiei legale anterior menţionate.
Astfel, neîndeplinirea condiţiei privind existenţa unei arii desfăşurate de peste 100% nu înlătură acordarea măsurilor reparatorii în favoarea restituirii în natură, ci înlătură însăşi aplicarea, în speţă, a dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Ipoteza prevăzută de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 conform căreia „Prin imobile în sensul prezentei legi, se înţeleg terenurile, cu sau fără construcţii, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv, precum şi bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în aceste construcţii”, nu constituie un argument în conturarea unei a patra categorii de imobile în plus faţă de cele prevăzute de art. 10 alin. (1) şi (2) din lege, respectiv, a construcţiilor edificate pe terenuri, demolate şi reedificate pe un alt amplasament, cum greşit susţine recurenta-reclamantă.
Împrejurarea că la edificarea noii construcţii s-au folosit materiale provenind de la vechea construcţie nu conferă acesteia regimul juridic către care tinde recurenta-reclamantă, respectiv, nici acela de „construcţie rămasă nedemolată” şi nici acela de „imobil nou” în sensul legii speciale de reparaţie, astfel încât dispoziţiile legale sus-menţionate nu au nicio relevanţă în soluţionarea prezentei cauze.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta D.V.M.A.Z.L. împotriva deciziei nr. 973/A din 21 iunie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4764/2012. Civil. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 4901/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
