ICCJ. Decizia nr. 4900/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 30 martie 2009 pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București, reclamanții V.P. și V.D. au solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, restituirea prețului de piață, stabilit conform standardelor internaționale, al apartamentului nr. 10, situat în București, str. Spiru Haret, sector 1.
Prin sentința civilă nr. 5171 din 18 iunie 2009, Judecătoria sectorului 5 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, având în vedere faptul că, potrivit raportului de expertiză tehnică, valoarea imobilului depășește suma de 500.000 lei.
Prin decizia nr. 90 din 27 ianuarie 2010, Tribunalul București, secția a III a civilă, a admis, la rândul său, excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București, având în vedere suma pretinsă de reclamanți prin acțiune și aplicabilitatea art. 18 din Codul de procedură civilă.
Constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul către Curtea de Apel București.
Prin sentința nr. 28 din 26 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a stabilit competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, constatând că reclamanții au modificat ulterior cererea de chemare în judecată, solicitând, restituirea prețului de piață al apartamentului la data de 28 noiembrie 2006, dar și restituirea prețului actualizat, împrejurare ce face ca valoarea litigiului să fie de peste 500.000 lei.
Fiind astfel sesizat cu soluționarea litigiului, Tribunalul București, prin sentința nr. 1712 a Secției a III a civilă, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
A admis în parte cererea formulată de reclamanți și a obligat pârâtul să le plătească suma de 13.337,19 lei, reprezentând prețul actualizat plătit de reclamanți conform contractului de vânzare - cumpărare din 16 ianuarie 1997, precum și cheltuielile de judecată.
Tribunalul a constatat că Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă, deoarece acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 501din Legea nr. 10/2001, republicată, iar cererea privind obligarea la plata prețului actualizat este întemeiat pe art. 50 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001.
în ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanții au cumpărat prin contractul de vânzare cumpărare apartamentul nr. 10, situat în București, str. Spiru Haret, cu prețul de 18.854,167 lei, achitat integral.
Prin decizia nr. 752/ R din 28 noiembrie 2006, Curtea de Apel București, secția a IX a civilă, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare din 16 ianuarie 1997 încheiat între SC H.N. SA, ca reprezentant al Primăriei municipiului București și soții V.
în cauză, reclamanții nu se încadrează în ipoteza reglementată de art. 50 din Legea nr. 10/2001, ci în cea prevăzută de art. 50 alin. (2) din lege, deoarece, prin decizia menționată s-a stabilit cu putere de lucru judecat că, la încheierea contractului de vânzare - cumpărare, nu au fost respectate dispozițiile Legii nr. 112/1995.
Prin decizia nr. 632/ A din 20 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanți și Ministerul Finanțelor Publice.
Instanța de apel a reținut că Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă, deoarece, potrivit art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, restituirea prețului plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare - cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, precum și restituirea prețului de piață al imobilelor, privind contractele de vânzare - cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se face de către Ministerul Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Nici referirile la restituirea comisionului de 1% nu pot fi avute în vedere, cât timp textul de lege menționat instituie în sarcina Ministerului Finanțelor Publice obligația de a restitui întregul preț către persoanele al căror contract a fost anulat.
în cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1337 C. civ., având în vedere dispozițiile speciale derogatorii de la dreptul comun cuprinse în Legea nr. 10/2001, iar pârâtul fiind căzut în pretenții, față de prevederile art. 274 din C. proc. civ., este în culpă procesuală, situație în care în mod corect s-a reținut în sarcina sa obligația de a plăti cheltuielile de judecată.
Susținerile reclamanților referitoare la încheierea contractului de vânzare - cumpărare cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 nu pot fi reținute, deoarece, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, s-a reținut reaua credință a cumpărătorilor rezultând și din faptul că aceștia nu au făcut minime verificări cu privire la situația juridică a imobilului. Prin decizia Curții Constituționale nr. 1351/10.12.2008, s-a arătat că acordarea unor despăgubiri la valoarea actuală a imobilelor are natura juridică a unei măsuri echitabile, menită să le ofere foștilor chiriași posibilitatea de a-și cumpăra o locuință. Acordarea despăgubirilor la valoarea actuală a imobilului este însă prevăzută de Legea nr. 10/2001 doar pentru cazul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
Curtea a mai constatat că regulile de acordare a despăgubirilor sunt prevăzute de legea specială care derogă, sub aspectul cuantumului acestora, de la dispozițiile Codului civil în materie de evic?iune.
Reglementarea de către legiuitor a cazurilor și condițiilor în care se acordă despăgubirile pentru persoanele ale căror contracte de vânzare - cumpărare au fost desființate nu încalcă art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
în cauză, rambursarea unei valori mai mici decât valoarea de piață se datorează faptului că, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, s-a constatat încălcarea legii de către apelanți la dobândirea bunului, iar pentru astfel de situații, Legea nr. 10/2001 a limitat cuantumul despăgubirilor. Instituirea criteriului constând în respectarea legii la încheierea contractului de vânzare - cumpărare pentru acordarea despăgubirilor la valoarea de piață respectă exigențele art. 1 din Protocolul nr. 1, fiind realizat un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit. Astfel, reclamanții au primit prețul reactualizat pe care l-au plătit, neputând invoca propria culpă rezultând din încălcarea legii la dobândirea bunului pentru a obține o compensație la valoarea de piață.
Nu se poate susține că aspectele reținute în decizia irevocabilă a Curții de Apel care a constatat nulitatea contractului de vânzare - cumpărare nu ar avea putere de lucru judecat, întrucât acestea reprezintă împrejurări care au fost stabilite irevocabil în cadrul litigiului finalizat prin constatarea nulității absolute a contractului respectiv.
împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanții și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
Reclamanții au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. și au arătat că hotărârea este nelegală.
Astfel, instanța de apela încălcat dispozițiile art. 1 din C. civ., deoarece, Legea nr. 10/2001, adoptată după pronunțarea sentinței de fond în dosarul aflat pe rolul Curții de Apel București nu se poate aplica situațiilor juridice anterioare sau pendinte pe rolul instanțelor.
Instanța de apel a încălcat și dispozițiile art. 1201 din C. civ., deoarece nu a existat identitate de obiect și de părți, iar ceea ce intră în puterea lucrului judecat este dispozitivul hotărârii, nu și considerentele.
Recurenții au mai arătat că instanța de apel a făcut și o greșită aplicare a dispozițiilor art. 50 și 51 din Legea nr. 10/2001, deoarece, la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare erau în vigoare doar dispozițiile Legii nr. 112/1995 și H.G. nr. 20/1996, în baza cărora valabilitatea titlului de preluare nu intra în discuție.
Instanța de apel, însă, a aplicat acte normative care nu existau la momentul încheierii contractului de vânzare - cumpărare și la momentul constatării nulității actului.
Neexistând autoritate de lucru judecat, instanțele investite cu judecarea cererii trebuiau să stabilească dacă contractul declarat nul a fost încheiat cu respectarea condițiile prevăzute de Legea nr. 112/1995 și a H.G. în vigoare la acel moment, potrivit dispozițiilor art. 51 din Legea nr. 10/2001. De altfel, acest text de lege se referă la desființarea contractelor și nu la anularea contractelor de vânzare - cumpărare.
Ministerul Finanțelor Publice a invocat, la rândul său, dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.
A arătat că nu are calitate procesuală pasivă,deoarece contractul de vânzare cumpărare produce efecte doar între părțile contractante, iar răspunderea pentru evicțiune trebuie stabilită în condițiile art. 1337, 1341 și urm. din C. civ., răspunderea aparținând Primăriei municipiului București.
Recurenta a mai arătat că, nefiind parte la încheierea contractului, nu a încasat comisionul de 1% reținut potrivit art. 13 din Legea nr. 112/1995, motiv pentru care chematul în garanție SC A. SA trebuia obligat la restituirea acestuia.
Pentru toate aceste motive și având în vedere că nu a existat o culpă procesuală, Ministerul Finanțelor Publice nu trebuia obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând recursurile declarate în limita criticilor formulate, se constată că acestea sunt nefondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
în ceea ce privește recursul declarat de reclamanți, aceștia și-au întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 50 și 501 din Legea nr. 10/2001, iar prima instanță și cea de apel au acordat despăgubiri în condițiile art. 50 alin. (2) și (3) din același act normativ.
Potrivit art. 501din Legea nr. 10/2001, proprietarii ale căror contracte de vânzare - cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, iar potrivit art. 50 alin. (2) din același act normativ, cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile sunt scutite de taxe de timbru.
Prin urmare, pentru a beneficia de despăgubiri reprezentând prețul actualizat sau prețul de piață al imobilului, este necesar a se stabili dacă contractul de vânzare cumpărare a fost încheiat sau nu cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995.
O asemenea analiză nu poate fi tăcută din nou, într-o nouă acțiune, chiar dacă obiectul acesteia este diferit, atunci când prin hotărâre judecătorească devenită definitivă și rămasă irevocabilă, s-a constatat deja că dispozițiile Legii nr. 112/1995 au fost încălcate.
Prin urmare, decizia nr. 752/ R din 28 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, prin care s-a constatat nulitatea contractului de vânzare cumpărare încheiat între Primăria municipiului București și reclamanți nu poate fi ignorată, deoarece căpătând puterea lucrului judecat, produce consecințe efectul pozitiv al puterii lucrului judecat.
Recurenții pretind faptul că față de ei nu funcționează autoritatea de lucru judecat, pentru că litigiul finalizat prin hotărârea care a anulat contractul de vânzare cumpărare a avut un alt obiect și s-a purtat între alte persoane, decât cele din prezentul litigiu.
în realitate, însă, prin criticile formulate, recurenții se referă la efectul negativ al puterii lucrului judecat, care împiedică o nouă judecată în fond, inaplicabil în prezenta cauză, ignorând cu desăvârșire efectul pozitiv, care nu presupune condiția triplei identități, ci pe aceea a existenței unei probleme litigioasă deja rezolvată de instanță și de care noua judecată nu poate face abstracție.
Cu privire la acest aspect, trebuie subliniat faptul că instanța de apel nu a reținut că în cauză operează excepția lucrului judecat, ci a făcut aplicarea efectului pozitiv al acestuia, reținând că statuările cuprinse într-o hotărâre irevocabilă nu pot fi contrazise printr-o nouă hotărâre judecătorească.
De aceea efectul pozitiv al lucrului judecat nu vizează strict mențiunile din dispozitiv, ci și acele considerente care au dezlegat problema de drept pe care se sprijină soluția pronunțată.
Cât privește critica referitoare la faptul că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1 din C. civ., nici aceasta nu poate fi primită, deoarece Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare anterior sesizării instanței cu cererea de constatare a nulității contractului de vânzare cumpărare, iar drepturile cumpărătorului evins nu sunt reglementate de dispozițiile dreptului comun, ci ale legii speciale care cuprinde dispoziții în acest sens.
Nefondată este și critica privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 50 din Legea nr. 10/2001, deoarece, așa cum s-a arătat, pentru a beneficia de despăgubiri reprezentând prețul de piață al imobilului este necesar a se stabili dacă contractul de vânzare cumpărare a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995.
Este evident că art. 501din Legea nr. 10/2001 nu este aplicabil situației reclamanților, deoarece, prin hotărâre judecătorească devenită definitivă și rămasă irevocabilă, s-a statuat că dispozițiile imperative ale Legii nr. 112/1995 nu au fost respectate, deoarece contractul de vânzare cumpărare a avut ca obiect un imobil care a fost preluat de stat tară titlu. în plus, s-a reținut că nu au fost respectate nici dispozițiile H.G. nr. 11/1997, pentru că imobilul avea un regim juridic incert, în condițiile în care foștii proprietari solicitaseră deja restituirea sa.
Recurenții mai susțin că nu le sunt aplicabile dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001, pentru că instanțele au dispus anularea contractului de vânzare cumpărare, iar nu desființarea acestuia. Critica este total lipsită de suport legal și nu poate fi primită, întrucât art. 20 alin. (21) din Legea nr. 10/2001 cuprinde în sfera noțiunii de contract desființat inclusiv contractul anulat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
în ceea ce privește recursul declarat de pârât, calitatea sa procesuală pasivă este conferită de dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora acestei instituții îi incumbă obligația de restituire a prețului, din fondul extrabugetar constituit conform Legii nr. 112/1995.
Prin urmare, răspunderea Ministerului Finanțelor Publice în raportul juridic dedus judecății este o răspundere legală, iar nu contractuală, așa cum susține.
De aceea, nu sunt aplicabile dispozițiile de drept comun privind evicțiunea, întrucât temeiul juridic al pretențiilor se regăsește în dispozițiile legii speciale care cuprinde reglementări specifice, de natură a înlătura norma generală.
Nici susținerile privind greșita obligare la plata cheltuielilor de judecată nu sunt fondate, din moment ce pârâtul este parte căzută în pretenții și trebuie să suporte cheltuielile de judecată avansate de partea care a câștigat procesul.
Față de cele prezentate, ambele recursuri s-au privit ca nefondate și, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., au fost respinse ca atare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5049/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5047/2012. Civil → |
|---|
