ICCJ. Decizia nr. 5048/2012. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea depusă la Judecătoria Călărași în data de 12 februarie 1999 și înregistrată sub nr. 805/1999, reclamanții B.T.C., T.A. și T.R.C. au chemat în judecată Statul român prin Ministerul Finanțelor și Consiliul Local al Municipiului Călărași solicitând instanței să constate preluarea fără titlu sau fără titlu valabil a imobilelor din municipiul Călărași, str. Sf. Nicolae, (actualmente str. 6 Martie), jud. Călărași și a imobilului din str. Grivița și acordarea de despăgubiri, respectiv 238.000 RON pentru imobilul din str. Grivița și 1.000.000 RON pentru cel din str. Sf. Nicolae.
Prin cererea precizatoare, reclamanții au solicitat tribunalului, la termenul din 6 septembrie 2010, să fie aplicate în cauză dispozițiile Legii nr. 10/2001.
în motivarea cererii s-a menționat că pentru ambele imobile reclamanții au adresat notificării în baza Legii 10/2001.
Pentru imobilul din str. Sf. Nicolae s-a emis inițial dispoziția nr. 4447 din 07 decembrie 2005 depusă de către reclamanți (fila 277, vol. II), apoi și dispoziția nr. 460 din 30 ianuarie 2006 depusă de pârâții Consiliul Local Călărași și Municipiul Călărași, ambele emise în baza aceleiași notificări nr. 389/2001, fiind propuse despăgubiri pentru acest imobil.
Pentru imobilul din str. Grivița reclamanții au notificat sub nr. 7635 din 21 noiembrie 2010 Prefectura Călărași, care a înaintat cererea spre competență soluționare Primăriei municipiului Călărași deoarece se solicitase restituirea în natură a imobilului. Tot cu privire la același imobil a fost notificată și SC E.G. SA Călărași, fostă SC P. SA Călărași (societate cu capital majoritar de stat) prin biroul executorului judecătoresc la data de 07 septembrie 2001 și apoi la 28 mai 2002, notificări rămase fără răspuns după cum se reține în aceeași sentință și în prezentul dosar în xerocopie (pag.342, vol. I).
Prin sentința civilă nr. 3262 din 18 noiembrie 2010, Tribunalul Călărași a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității acțiunii invocate de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Călărași, în calitate de reprezentant al Ministerului Finanțelor și acesta în calitate de reprezentant al Statului Român; a respins excepțiile tardivității și inadmisibilității cererii precizatoare a reclamanților la solicitarea tribunalului prin încheierea din 17 iunie 2010, excepții ridicate de către pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților; a admis în parte acțiunea reclamanților; a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere al acțiunii reclamanților B.C., A.T. și R.C.T. formulată împotriva pârâților statul român, prin Ministerul Finanțelor, Municipiul Călărași, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Călărași, prin primar, Primarul Municipiului Călărași și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, privitor la constatarea preluării fără titlu/ fără titlu valabil a imobilului din Municipiul Călărași, str. Sf. Nicolae, (actualmente str. 6 Martie), jud. Călărași; a admis excepția inadmisibilității acțiunii reclamanților, ridicată din oficiu, împotriva acelorași pârâți și a respins, ca inadmisibilă, solicitarea reclamanților privind acordarea de despăgubiri pentru același imobil în cuantum de 1.000.000 RON; a admis acțiunea reclamanților formulată împotriva acelorași pârâți și a constatat preluat fără titlu imobilul din Municipiul Călărași, str. Grivița, jud. Călărași; a constatat ca rămas fără obiect capătul de cerere privind constatarea preluării fără titlu valabil a aceluiași imobil; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a tuturor pârâților cu privire la capătul de cerere privind restituirea contravalorii aceluiași imobil, în sumă de 238.000 RON și, ca atare, a respins acțiunea reclamanților, ca îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins cererea reclamanților privind plata cheltuielilor de judecată.
Cauza a fost suspendată succesiv în temeiul art. 47 al Legii nr. 10/2001 și al art.244 pct. l C. proc. civ., până a soluționarea dosarului aflat pe rolul Tribunalului Călărași și al dosarului aflat pe rolul Judecătoriei Călărași, de la 9 aprilie 2001 până la 28 mai 2010.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut, cu privire la excepțiile invocate, următoarele:
Statul român are calitate procesuală pasivă în cauză și în raport de acțiunea inițială și de precizarea finală a acțiunii deoarece acesta este garantul respectării drepturilor recunoscute persoanelor fizice și juridice. Or, în cauză, cel puțin cu privire la imobilul din str. Grivița nr.167, nici până la data soluționării prezentului dosar reclamanții nu au primit un răspuns în demersurile lor efectuate în baza Legii nr. 10/2001.
Excepția inadmisibilității acțiunii a fost fundamentată pe faptul că pentru imobilele în cauză reclamanții au deschisă calea prevăzută de Legea nr. 10/2001 și, ca atare, trebuie parcursă procedura precizată de această lege, reclamanții neputând fructifica drepturile lor pe calea dreptului comun. Nici această excepție nu este întemeiată întrucât precizările la acțiune ale reclamanților (pag.226, vol. I) la data ridicării excepției aveau ca temei Legea nr. 10/2001 or, în cauză s-a făcut dovada că reclamanții începuseră procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 pentru toate imobilele solicitate a fi restituite, însă nu primeau răspuns la acestea. Prin urmare, acțiunea nu viza dreptul comun, așa cum și-a fundamentat pârâta excepția.
Pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a ridicat excepțiile tardivității modificării acțiunii și a inadmisibilității acesteia (pag.287, vol. II) excepții care au fost respinse ca nefondate pentru următoarele considerente:
Instanța a solicitat reclamanților să-și precizeze obiectul acțiunii având în vedere că o parte din imobile primise o soluționare pe parcursul soluționării dosarului. Ca atare, reclamanții nu și-au modificat acțiunea chiar dacă au solicitat ca pârâta să fie introdusă în cauză, extinzându-și și pretențiile și asupra sa, fapt care însă nu o prejudicia cu nimic și nici procesul în sine. Pe aceleași considerente, în esență, s-a fundamentat și inadmisibilitatea. Dispozițiile art.60 și 64 C. proc. civ. nu reprezintă un cadru procedural limitat pentru a fi invocate. Excepția urmează a fi respinsă pe aceleași considerente reținute și la excepția tardivității.
Cu privire la acțiunea reclamanților, Tribunalul a admis-o în parte.
A respins acțiunea reclamanților privind imobilul din Călărași, str. Sf. Nicolae, jud. Călărași (actualmente str. 6 Martie) pentru capătul de cerere privind preluarea imobilului fără titlu/ fără titlu valabil, deoarece preluarea de către stat s-a realizat prin procesul verbal din 02 noiembrie 1948 (pag. 302, vol. II) și apoi a fost expropriat prin Decretul de expropriere nr. 98/1980 și nu s-a dovedit că acest decret de expropriere nu constituie un titlu valabil. Câtă vreme imobilul în litigiu nu a fost preluat în temeiul Decretului nr. 92/1950, de care reclamanții fac vorbire, s-a apreciat că titlul statului este valabil.
în ceea ce privește cererea reclamanților cu privire la același imobil din str. Sf. Nicolae de a li se acorda despăgubiri, rezultă din actele dosarului că Primarul Municipiului Călărași, prin dispoziția nr. 460/2006, le-a acordat despăgubiri, iar acestea sunt în procedura de cuantificare.
întrucât pentru acest imobil există în derulare o procedură de acordare a despăgubirilor în baza Legii nr. 10/2001, ca lege specială, reclamanții nu pot veni și pe cale separată pentru stabilirea și plata acestor despăgubiri. într-o atare situație, tribunalul a ridicat din oficiu și a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind acordarea despăgubirilor pentru imobilul din str. Sf. Nicolae.
Privitor la imobilul din str. Grivița din municipiul Călărași, jud. Călărași, nu s-a făcut dovada modului de preluare de către stat, cu titlu sau fără titlu, astfel încât s-a apreciat că imobilul a fost preluat fără titlu. Pe cale de consecință, a fost respins, ca rămas tară obiect, capătul de cerere privind constatarea preluării fără titlu valabil. Acțiunea a fost respinsă pentru lipsa calității procesual pasive a pârâților în contradictoriu cu care a fost solicitată acordarea de despăgubiri, deoarece nici unul dintre pârâți nu este instituția implicată în privatizare. Imobilul, fiind în patrimoniul unei societăți comerciale cu capital majoritar de stat, supusă privatizării, face obiectul art. 29 din Legea nr. 10/2001 care precizează că măsurile reparatorii se propun de instituția publică care efectuează sau a efectuat privatizarea.
Prin decizia civilă nr. 340/ A din 29 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul reclamanților; a admis apelul declarat de statul român; a schimbat în parte sentința, în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice; a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată și precizată, îndreptată împotriva acestui pârât, pentru lipsa calității procesuale pasive; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a apreciat că pentru imobilul din str. Grivița se aplică art. 29 al Legii nr. 10/2001, calitate procesuală pasivă având unitatea care a realizat privatizarea, iar pentru imobilul din str. Sfântul Nicolae s-a stabilit că imobilul a fost preluat cu titlu, deci nu intră sub incidența art. 28 alin. (3) al Legii nr. 10/2001, singurul articol care acordă statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice, calitatea procesuală pasivă pentru imobilele care intră sub incidența Legii nr. 10/2001. Oricum, preluarea cu titlu sau tară titlu e nerelevantă, odată cu modificarea art. 2 care permitea acordarea de măsuri reparatorii, indiferent de această distincție fiind suficient ca preluarea să fie abuzivă.
Curtea a considerat îndreptățite criticile apelantului pârât statul român privitoare la lipsa calității sale procesuale pasive în cauza de față. Legea nr. 10/2001, republicată, aplicabilă cazului dedus judecății, conferă legitimare procesuală pasivă statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice, într-un singur caz, cel al art.28 alin. (3), neincidente în speță.
în privința imobilului din str. Grivița nr. 167, se reține că a devenit proprietatea SC E.G. SA fostă SC P. SA, societate a cărei obligare la soluționarea notificării lor trimisă pentru acest imobil în baza Legii nr. 10/2001 reclamanții au obținut-o în temeiul sentinței civile nr. 125 din 13 februarie 2004 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosar, rămasă definitivă și irevocabilă. Această societate a fost privatizată, iar bunul în discuție a fost înstrăinat de SC E.G. SA către SC F.R. SRL, astfel că, în raport de aceste date, imobilul vizat de reclamanți prin cererea lor intră în sfera de reglementare a art. 29 din Legea nr. 10/2001 republicată, iar nu a art. 28 alin. (3).
Instanța de apel a apreciat că legitimarea procesuală pasivă a statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice, nu se justifică în prezenta cauză nici prin conținutul raportului de drept material dedus judecății și nici prin dispozițiile speciale ale Legii nr. 10/2001.
Referitor la criticile reclamanților formulate în raport de soluția dată de prima instanță pretențiilor lor vizând imobilul, fost cinematograf Modern, situat la adresa din Călărași, str. Sf. Nicolae, se reține că prima instanță a stabilit caracterul preluării realizată de stat ca fiind cu titlu, deși imobilul a fost preluat inițial de stat la 2 noiembrie 1948 pe bază de proces-verbal de predare - primire, el a făcut ulterior obiectul Decretului de expropriere nr. 98 din 24 martie 1980, poziția 5 din tabelul anexă 10. Este adevărat că imobilul a fost înscris în anexa 10 a decretului, privitoare la fondurile fixe - proprietate de stat ce se scot din funcțiune și se demolează, iar nu în anexa 9 a decretului, în care sunt menționate imobilele ce au fost preluate de stat prin expropriere și, de asemenea, demolate, însă nu se poate considera că Decretul nr. 98/1980 ar putea constitui un titlu nevalabil de preluare al statului asupra bunului în discuție.
De altfel, această distincție a preluării cu titlu sau fără titlu de către stat a bunurilor imobile notificate, în actuala formă a Legii nr. 10/2001, dată în urma republicării sale, nu mai prezintă nici o relevanță asupra întinderii drepturilor ori formelor de despăgubire a foștilor proprietari sau succesorilor lor în drepturi, art. 2 din lege nemaimenținând această distincție, ci calificând orice formă de preluare realizată de către stat ca având caracter abuziv, atribuit valabil și în cazul imobilului situat în str. Sf. Nicolae.
Cât privește nesoluționarea pe fond a cererii reclamanților de acordare a despăgubirilor bănești în considerarea faptului că cererea de față a fost formulată anterior Legii nr. 247/2005 (ea datând din anul 1999), instanța de apel a constatat că aceste critici nu pot fi primite, dat fiind că obiectul pretenției dedusă judecății relative la acest imobil a constat în recunoașterea dreptului reclamanților la a primi una din formele de reparație reglementate de Legea nr. 10/2001, în raport cu situația actuală a bunului. Or, probatoriul administrat a relevat că, mai înainte de soluționarea prezentei cauze, acest drept a fost recunoscut reclamanților, soluția corectă ce s-ar fi impus a fi adoptată față de această situație fiind cea a respingerii cererii reclamanților, ca rămasă fără obiect în privința imobilului din str. Sf. Nicolae, soluție care ar fi atras tot consecința nesoluționării pe fond a acestei pretenții. Prezenta acțiune nu constituie o contestație la aceste dispoziții, referitoare la cuantumul valoric concret al despăgubirii, fie la ineficienta Legii nr. 247/2005.
Este fără relevanță, sub acest aspect, data anterioară a cererii de față, care datează din anul 1999, față de procedura administrativă a Legii nr. 10/2001 inițiată de reclamanți la momentul intrării în vigoare a acesteia, neexistând nici un temei de a considera că această anterioritate ar fi trebuit să confere și prioritate soluționării cererii aflată în procedura judiciară, după cum au pretins apelanții reclamanți.
Forma în vigoare a Legii nr. 10/2001, atât la momentul emiterii celor două dispoziții administrative, cât și la momentul judecării cauzei în primă instanță nu recunoștea, ca formă de dezdăunare a foștilor proprietari sau succesori ai acestora, despăgubirile bănești. La ineficacitatea acestor proceduri ori a Fondului Proprietatea au concurat chiar reclamanții, contestând cele două dispoziții și apoi solicitând suspendarea acelor judecăți.
Prezenta acțiune, astfel cum a fost modificată la 6 septembrie 2010, se întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001 și a fost declarată inadmisibilă de judecătorul fondului doar în partea sa privitoare la acordarea daunelor de 1.000.000 RON pentru imobilul din str. Sf. Nicolae, numai ca urmare a constatării că reclamanților li se recunoscuse deja dreptul la a primi despăgubiri pentru același imobil în condițiile Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 247/2005, prin două dispoziții anterioare ale Primarului municipiului Călărași.
Cât privește imobilul din Călărași, str. Grivița, în mod corect prima instanță a apreciat că acesta intră sub regimul art. 29 din Legea nr. 10/2001 în raport de care, în mod corect prima instanță a apreciat că nici unul dintre pârâții chemați în judecată nu justifică legitimare procesuală pasivă în cauză, în raport de pretențiile reclamanților relative la acest bun.
în considerarea faptului că aspectul tardivității modificării cererii inițiale a reclamanților și al neregularității atragerii sale în proces ca pârât au fost dezlegate prin dispozitivul sentinței primei instanțe, că pârâta A.N.R.P. nu a promovat calea de atac a apelului împotriva acesteia pentru a critica dezlegarea dată lor de prima instanță, dar și datorită caracterului de drept privat a normei art. 132 C. proc. civ., care a permis reclamanților modificarea cererii lor inițiale atât sub aspectul obiectului, temeiului juridic, dar și al părților chemate în judecată, nu s-a putut lua în discuție în cadrul judecății de apel elementele criticate nici măcar ca motive de ordine publică, neputându-se deci pronunța asupra lor în lipsa unei căi de atac a apelului provenit de la această parte.
împotriva menționatei decizii au declarat și motivat recurs, în termen legal, apelanții-reclamanți B.C., T.A., T.R.C., pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
Referitor la imobilul din Călărași str. Grivița, se arată că, deși se recunoaște preluarea tară titlu, nu se admite acordarea nici unor măsuri reparatorii în bani, deși în acest caz este incidență decizia nr. 73/1995 a Curții Constituționale care impune restitutio in integrum, fiind vorba despre o preluare tară titlu câtă vreme imobilul nu a fost niciodată proprietatea statului.
Statul s-a îmbogățit repetat, prin naționalizarea iară titlu, dar și tară acordarea de despăgubiri, însă, prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a statului, prin Ministerul Finanțelor Publice, nici o parte nu are calitate procesuală pasivă, astfel că nu se dispune nicio compensare, fiind ignorate prevederile care garantează actul de justiție precum art. 21 din Constituția din 2003 și art. 6 CEDO tocmai pentru că nu se mai poate vorbi de un proces echitabil, fiind încălcate atât prevederile art. 481 C. civ., cât și ale art.44 alin. (3) și alin. (8) Constituția din 2003 pentru că, deși se recunoaște preluarea rară titlu, nu se asigură efectiv nici o despăgubire, deși bunul a fost vândut repetat și terțe persoane s-au îmbogățit.
Referitor la imobilul din Călărași str. Sf. Nicolae, s-a invocat art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ.
S-a arătat că sunt împlinite condițiile instituite prin art. 304 pct.6 C. proc. civ., deoarece nu s-a acordat ce s-a cerut adică verificarea preluării cu titlu sau fără titlu a acestui imobil.
Un imobil preluat fără titlu/ fără titlu valabil nu permite juridic decât soluția restitutio in integrum, astfel încât greșit instanța de apel a susținut ideea că nu se impune judecarea capătului de cerere privind preluarea fără titlu/ fără titlu valabil pentru că aceasta nu mai produce practic efecte juridice în pofida celor prevăzute de lege și reafirmate prin practica judiciară.
în ceea ce privește art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se ignoră obligația ce revine entității administrative de a asigura compensare echitabilă și efectivă pentru prejudiciul provocat, ceea ce încalcă art. 481 C. civ., art. 44 alin. (3) și alin. (8) din Constituția din 2003 și art. 1 din Protocol nr. 1 adițional la CEDO.
Faptul că au fost emise două dispoziții pentru acordarea unor măsuri reparatorii în condițiile Titlului VII al Legii nr.247/2005 nu îndreptățește instanța de a nu judeca capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea la măsuri reparatorii prin plata sumei de bani care acoperă prejudiciul pentru că nu se poate susține incidența în cauză a Legii nr.247/2005, dată fiind preluarea fără titlu a imobilului, care impune regula restitutio in integrum, iar, în caz de imposibilitate, cum se întâmplă în situația unui imobil demolat, trebuie acordate măsuri reparatorii în bani, la prețul de circulație, ca o dreaptă despăgubire, efectivă și într-un termen rezonabil.
Prin decizia nr. 830/2008, Curtea Constituțională a stabilit că Legea nr.247/2005 nu se aplică unor raporturi juridice născute anterior intrării sale în vigoare.
în absența acordării efective a unei compensații într-un interval de 12 ani, a cuantificării despăgubirilor recunoscute prin cele două dispoziții emise în temeiul Legii nr. 10/2001, în anii 2005 și 2006, care sunt lipsite de eficiență și nu au fost comunicate niciodată, este evidentă încălcarea obligației de realizare efectivă a reparației, deci a art. 481 C. civ. și a art. 44 alin. (3) din Constituția României, practica CEDO care impune ca măsurile reparatorii să fie efective și într-un termen rezonabil de timp acordate.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate, înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
în ceea ce privește imobilul din str. Grivița, soluția este legală, fiind în mod corect admisă excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la acest imobil, câtă vreme, potrivit art. 29 al Legii nr. 10/2001, în situația imobilelor evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), inclusiv atunci când acestea au fost înstrăinate, măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea.
Conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate, SC P. SA Călărași a fost proprietara inițială a imobilului și avea capital de stat. Ulterior, SC P. SA Călărași s-a transformat în SC G. SA care s-a privatizat, iar imobilul a fost vândut către SC F.R. SRL, ceea ce atrage incidența în cauză a art. 29 al Legii nr. 10/2001.
Instanța de apel a constatat că acest imobil a fost preluat tară titlu și a respins cererea de acordare a despăgubirilor în contradictoriu cu pârâții din prezenta cauză deoarece, conform legii, aceștia nu aveau obligația legală de a acorda astfel de despăgubiri, nefiind, nici unul dintre aceștia, instituția publică prin care s-a efectuat privatizarea.
Constatarea preluării tară titlu a imobilului nu afectează soluția dată asupra calității procesuale pasive, aceasta fiind corectă cât timp, conform art. 29 alin. (3) al Legii nr. 10/2001, despăgubirile se puteau acorda doar de către instituția publică implicată în privatizare, respectiv Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, care nu a fost introdusă în cauză de către reclamanți.
Deoarece Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului deținea capacitate de exercițiu proprie și a fost desemnată prin Legea nr. 10/2001 să acorde despăgubiri pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), statul român nu putea fi chemat în judecată în locul acestei instituții publice.
Greșita îndreptare a acțiunii împotriva altor persoane decât cea care justifică în cauză calitate procesuală pasivă nu îi îndreptățește pe reclamanți să critice soluția sub aspectul încălcării dreptului lor de proprietate.
Nemulțumirile recurenților din această ultimă perspectivă privesc aspecte de fond, respectiv necesitatea acordării de despăgubiri bănești în considerarea deciziei nr. 73/1995 a Curții Constituționale, exced soluției pronunțate de instanța de apel care vizează exclusiv excepția lipsei calității procesuale pasive, astfel încât nu pot fi dezlegate în faza procesuală a recursului deoarece depășesc motivarea instanței de apel. O asemenea analiză ar încălca art. 316 coroborat cu art. 295 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care instanța de recurs va verifica, în limitele cererii de recurs, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către instanța de apel.
Nu este fondată nici critica recurenților privind încălcarea dreptului lor de proprietate prin admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a statului român, reprezentat legal prin Ministerul Finanțelor Publice, deoarece prin această soluție nimeni nu ar fi obligat la reparație.
Aceasta deoarece, astfel cum s-a motivat anterior, Legea nr. 10/2001 stabilește că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului are calitate procesuală pasivă cu privire la imobilul din str. Griviței, iar recurenții s-au îndreptat greșit împotriva altor persoane juridice. Prin urmare, recurenții nu își pot invoca propria turpitudine pentru a obține protecția drepturilor lor în afara cadrului legal reprezentat de art. 29 alin. (3) al Legii nr. 10/2001, întemeindu-se pe o pretinsă îmbogățire fără justă cauză a statului român.
Analizând criticile recurenților privind modul de soluționare a cauzei în ceea ce privește imobilul din str. Sfântul Nicolae, înalta Curte constată motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct.6 și 9 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.
Astfel, criticile care susțin art. 304 pct. 6 C. proc. civ., se întemeiază pe faptul că s-ar fi acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut, prin aceea că s-ar fi realizat o greșită apreciere asupra distincției între preluarea cu titlu și fără titlu valabil a imobilului, aspect care ar avea relevanță asupra posibilității restituirii în natură a imobilului.
înalta Curte apreciază că această critică vizează de fapt modul de aplicare a legii, recurenții fiind nemulțumiți de modul de interpretare a noțiunilor de preluarea cu titlu și tară titlu valabil și o încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
De altfel, în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se invocă tocmai inaplicabilitatea Legii nr. 247/2005 ca urmare a faptului că preluarea imobilului s-a realizat fără titlu.
Asupra modului de preluare de către stat a imobilului, fost cinematograf, situat în municipiul Călărași, str. Sfântul Nicolae, înalta Curte constată că acesta se regăsește în anexa nr. 10 a Decretului de expropriere nr. 98/1980 și a fost demolat, anterior fiind trecut în proprietatea statului în fapt, astfel cum rezultă din proces-verbal din 2 noiembrie 1980 aflat la fila 302 vol. II al dosarului primei instanțe, fără a se menționa actul normativ de preluare.
Pentru acest imobil au fost acordate, reținându-se că imobilul a fost preluat abuziv, prin dispozițiile nr. 4447 din 7 decembrie 2005 și nr. 460 din 30 ianuarie 2006, despăgubiri care urmează a fi stabilite și cuantificate în temeiul Legii nr. 247/2005.
Nefuncționalitatea procedurii de executare reglementată de această lege nu poate îndreptăți pe reclamanți la eludarea prevederilor din Titlul VII al acestei legi, privind stabilirea și cuantificarea modalităților de despăgubire recunoscute în temeiul Legii nr. 10/2001, prin solicitarea acordării de către instanță a măsurilor reparatorii și a stabilirii cuantumului lor, deoarece s-ar încălca principiul electa una via non datur recursus ad alteram.
S-a reținut în cuprinsul acestor dispoziții că imobilul a fost preluat abuziv și că a fost solicitată numai restituirea prin echivalent a imobilului. Instanța de apel a considerat că distincția între preluare cu titlu, fără titlu sau fără titlu valabil nu mai prezintă relevanță.
Această concluzie este corectă în raport de situația imobilului în discuție, deoarece imobilul în litigiu a fost expropriat și intră sub incidența art. 11 al Legii nr. 10/2001, care, în scopul restituirii în natură, nu impune condiția ca preluarea de către stat să se fi realizat cu titlu valabil, fără titlu valabil sau fără titlu.
Pentru toate celelalte imobile care intră sub incidența Legii nr. 10/2001, această distincție devine lipsită de importanță juridică, restituirea în natură fiind condiționată numai de existenta unui teren liber, în accepțiunea legii, fiind suficient ca preluarea de către stat a imobilului să fie abuzivă, astfel cum noțiunea de preluare abuzivă este definită în art. 2 al Legii nr. 10/2001 (în care se includ preluările cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal).
De asemenea, se va avea în vedere că respingerea cererii de restituire în natură a imobilului nu s-a datorat greșitei aprecieri asupra unei astfel de distincții, ci faptului că reclamanții au solicitat doar măsuri reparatorii în echivalent, iar nu restituirea în natură, iar aceste despăgubiri au fost deja recunoscute în procedura administrativă, astfel încât nu mai pot fi acordate și pe această cale.
Tocmai de aceea, deși acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, din motivare rezultă că s-a avut în vedere lipsa de obiect a prezentei cauze datorită recunoașterii dreptului pretins într-o altă procedură, făcându-se în mod corect aplicarea principiului electa una via non datur recursus ad alteram.
Faptul că prezenta acțiune a fost introdusă în 1999, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și a modificării aduse acesteia prin Legea nr. 247/2005, nu îi îndreptățește pe reclamanți să eludeze procedura Legii nr. 10/2001 pentru a îndrepta, pe calea dreptului comun, soluțiile pe care le-au primit în procedura administrativă, deoarece reclamanții au renunțat la procedura dreptului comun prin precizarea acțiunii din data de 6 septembrie 2010 în sensul că și-au modificat temeiul juridic al acțiunii, arătând că înțeleg să se prevaleze de dispozițiile Legii nr. 10/2001 (după ce, în prealabil, au cerut și obținut suspendarea prezentei cauze în temeiul art. 47 al Legii nr. 10/2001, în perioada 9 aprilie 2001 - 28 mai 2010). Apare astfel ca evidentă voința reclamanților de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Pe de altă parte, înalta Curte observă, în aplicarea principiului electa una via non datur recursus ad alteram, că nu este permis reclamanților să uzeze de două căi pentru valorificarea drepturilor lor, cât timp au renunțat la procedura dreptului comun în favoarea legii speciale.
Nici criticile privind greșita respingere a cererii de acordare de despăgubiri bănești în cuantumul solicitat nu sunt fondate, deoarece, pe de o parte, astfel cum s-a motivat anterior, chiar reclamanții au ales aplicarea legii speciale, iar, pe de altă parte, această lege nu mai prevedea, în momentul la care pricina se judeca pe fond, acordarea de despăgubiri bănești.
Odată cu modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, a fost înlăturată din art. 1 alin. (2) posibilitatea acordării acestui tip de despăgubire. Dispozițiile prin care s-a recunoscut dreptul reclamanților au fost emise la data de 7 decembrie 2005 și 30 ianuarie 2006, deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247 din 19 iulie 2005.
Astfel fiind, dreptul pretins de reclamanți era recunoscut prin dispozițiile menționate la momentul apariției Legii nr. 247/2005, însă exercițiul dreptului astfel născut urma a fi realizat în cadrul procesului. Prin urmare, modalitatea de realizare a reparației nu reprezenta un fapt consumat la data apariției noii legi, ci un fapt juridic în curs, care intră sub incidența legii noi, în considerarea principiului aplicării imediate a legii civile noi.
în consecință, modalitățile prin care este valorificat dreptul la despăgubiri sunt cele la care se face referire în art. 1 alin. (2) al Legii nr. 10/2001, republicată, conform modificărilor legislative care erau în vigoare la momentul soluționării cauzei pe fond, iar la acel moment textul menționat nu prevedea posibilitatea acordării de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri bănești, astfel că instanța nu putea dispune obligarea pârâtei la acordarea acestui tip de măsuri reparatorii.
Recurenții aveau posibilitatea contestării modalității de acordare a măsurilor reparatorii și a cuantumului acestora, dispuse prin dispozițiile emise în procedura administrativă, pe calea contestației, însă ei au ales o altă cale în raport de care nu își pot valorifica drepturile, pentru motivele învederate anterior.
în acest context, înalta Curte apreciază că nu prevederile Legii nr. 10/2001 au dus la lipsirea reclamanților timp îndelungat de obținerea unor despăgubiri echitabile și efective, ci atitudinea lor, aceștia fiind nemulțumiți de măsurile reparatorii propuse, motiv pentru care au determinat întoarcerea de la evaluare a dosarului creat în temeiul dispozițiilor nr. 4447/2005 și nr. 460/2006, ca urmare a continuării acțiunii inițiate în anul 1999, în scopul obținerii restituirii în natură a imobilului.
Recurenții consideră că trebuia aplicată jurispruden?a Curții Europene a Drepturilor Omului menționată în cauza Păduraru contra României, fără a dezvolta această susținere. însă înalta Curte observă că, pentru ca judecătorul național să poată face aplicarea directă a prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, trebuie să se dovedească faptul că prevederile legii interne incidente în cauză, iar nu cele care țin de executarea hotărârii judecătorești, vin în contradicție cu Convenția, aspect care nu a fost probat în cauză.
Pentru aceste argumente și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5057/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5049/2012. Civil → |
|---|
