ICCJ. Decizia nr. 5070/2012. Civil
| Comentarii |
|
La data de 11 mai 2010, reclamanții M.A., I.M., M.M. și N.M.S. au solicitat instanței:
- obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, să constate caracterul politic de drept al condamnării soțului, respectiv tatăl reclamanților M.V., prin sentința penală nr. 902/1958 a Tribunalului Militar Cluj, la pedeapsa de 15 ani muncă silnică, confiscarea totală a averii și interdicție civilă, pentru infracțiunea de nedenunțare raportat la infracțiunea de trădare de patrie prev. de art. 186 alin. (1) C. pen. anterior;
- să constate caracterul politic al măsurilor administrative de restricție de deplasare, urmărire informativă și interdicție civilă;
- obligarea pârâtului la plata sumei de 2.000.000 euro în echivalent la cursul de schimb din data plății reprezentând prejudiciu moral suferit prin și după condamnare de condamnat și familia sa;
- obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 euro în echivalent lei la cursul de schimb din ziua plății reprezentând prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurilor administrative luate împotriva condamnatului și a familiei sale după eliberare;
- obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 euro în echivalent lei la data plății reprezentând contravaloarea bunurilor distruse ale condamnatului și familiei sale;
- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în caz de opunere.
în motivele cererii, reclamanții au arătat că prin sentința penală nr. 902/1958 a Tribunalului Militar al Regiunii a III-a Cluj, M.V. a fost condamnat la pedeapsa de 15 ani muncă silnică pentru săvârșirea infracțiunii de nedenunțare raportat la infracțiunea de trădare de patrie, prev. de art. 186 alin. (1) C. pen. . A fost depus în arest prin mandatul nr. 1522/1958 la data de 16 februarie 1958 și a fost eliberat la data de 25 iunie 1964 pe baza Decretului nr. 310/1964.
A executat efectiv 6 ani, 4 luni și 9 zile de muncă silnică în penitenciare de mare siguranță, într-un regim de detenție inuman, supuși la munci deosebit de grele și forțate, fără alimentație corespunzătoare, fără medicamente, dar bătuți, torturați fizic și psihic.
Măsura luată împotriva lui M.V. și consecințele ulterioare au produs suferințe în toate planurile, moral, social, profesional, au lezat demnitatea, onoarea dar și celelalte drepturi nepatrimoniale, nu numai ale sale, dar și ale celorlalți membrii ai familiei.
Nu a beneficiat de drepturile prevăzute de Decretul nr. 118/1990 și alte legi speciale, deoarece a decedat la 6 luni de la răsturnarea de la putere a regimului.
Ca efect al condamnării, au fost confiscate sau luate fără temei toate bunurile din gospodărie, mobilier, haine, veselă, lenjerie pat, unelte agricole și gospodărești, animalele, vacile, fiind chiar periclitată siguranța alimentației.
Au susținut că sumele solicitate prin acțiune ar avea un minim caracter compensatoriu, de natură a alina, chiar tardiv, prejudiciile de ordin moral suportate de M.V. și familia sa, fără ca aceasta să ducă la o îmbogățire fără just temei, fiind o satisfacție suficientă și echitabilă.
în drept, s-a invocat Legea nr. 221/2009.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat instanței respingerea acțiunii, ca inadmisibilă, întrucât acțiunea întemeiată pe prevederile Legii nr. 221/2009 poate fi introdusă de către persoana condamnată sau împotriva căreia a fost luată o măsură administrativă, iar după decesul acesteia de către soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-a inclusiv.
Or, acțiunea a fost formulată atât de către soția supraviețuitoare, cât și de cei trei copii. Raportat la cele de mai sus, pârâtul invocă excepția lipsei calității procesuale active a descendenților defunctului M.V. în promovarea acțiunii.
Deoarece soția supraviețuitoare are domiciliul în Brașov, consideră că Tribunalul Cluj nu este competent în soluționarea cererii ce face obiectul prezentului dosar.
învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Cluj, prin sentința civilă nr. 849 din 12 octombrie 2010, a respins excepția necompetenței materiale; a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților I.M., M.M. și N.M.S., invocate de pârât; a admis în parte acțiunea civilă formulată de către reclamanții Mudure Anica, I.M., M.M. și N.M.S. contra pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice; a constatat caracterul politic de drept al condamnării defunctului M.V., prin sentința penală nr. 902 din 08 iulie 1958, pronunțată de Tribunalul Militar al Regiunii a III-a Militară Cluj, în dosar casată parțial prin decizia nr. 222 din 12 august 1958, pronunțată de Tribunalul Suprem al RPR în dosar, la 15 ani muncă silnică pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 284 pct. 1 și alin. ultim C. pen. combinat cu art. 186 alin. (1) C. pen.; a obligat pârâtul să achite reclamanților suma de 4.000 euro, cu titlul de daune morale; a respins toate celelalte pretenții și cererea pentru acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active, că prin formularea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 legiuitorul nu a exclus concursul descendenților cu soțul supraviețuitor, regulile devoluțiunii legale succesorale stabilind această coparticipare la culegerea masei succesorale a soțului defunct. Această convingere a instanței se bazează și pe faptul că prin O.U.G. nr. 62/2010, în modificarea articolului arătat s-a stabilit că se pot acorda 5.000 de euro pentru soțul/soția și descendenții de gradul I.
Referitor la cea de-a doua excepție, în condițiile în care există coparticipare procesuală activă și una dintre reclamante, respectiv I.M.,are domiciliul în municipiul Cluj-Napoca, conform copiei cărții de identitate, Tribunalul Cluj este competent teritorial să judece această acțiune, operând o prorogare de competență.
Analizând fondul cererii de chemare în judecată, tribunalul a admis-o în parte, pentru următoarele considerente:
Prin sentința penală nr. 902 din 08 iulie 1958, pronunțată de Tribunalul Militar al Regiunii a III-a Militare Cluj în dosar, antecesorul reclamanților a fost condamnat la 15 ani muncă silnică și 8 ani degradare civică, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 6 alin. (1) combinat cu art. I, II din C.D. 1950, art. 7 din același decret, art. 157 C. pen., art. 25 pct. 1 și art. 58 pct. 1-4 C. pen., reținându-se în sarcina acestuia că a întreținut legături cu fugarul C.I., inițiatorul unei organizații contrarevoluționare până la începutul lunii decembrie 1957, vizitându-l în repetate rânduri la locuința lui L.G., unde l-a condus pentru a fi găzduit, ulterior solicitându-le același lucru și numiților L.I. și G. De asemenea, i-a cumpărat diferite obiecte și i-a făcut diverse servicii, cunoscând că fugarul este înarmat și că multiplică și răspândește manifeste contrarevoluționare.
Sentința a fost modificată prin Decizia nr. 222 din 12 august 1958, pronunțată de Tribunalul Suprem al RPR în dosar, urmare a admiterii recursurilor formulate de o parte din inculpați, schimbându-se încadrarea juridică în ceea ce îl privește pe defunctul M.V. în infracțiunea prev. de art. 284 pct. 1 și alin. ultim C. pen. combinat cu art. 186 alin. (1) C. pen.
Potrivit Biletului de eliberare, emis de Ministerul Afacerilor Interne, defunctul a început executarea pedepsei în data 16 februarie 1958 și a fost eliberat în 21 iunie 1964, executând aproximativ 6 ani și 4 luni.
Tribunalul a constatat că aceasta este de drept o condamnare politică, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
în consecință, defunctul este îndreptățit la daune morale, potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din același act normativ.
Traumele morale ale fiecărui condamnat politic au fost generate, pe de o parte, de regimul de detenție inuman, iar pe de altă parte, de urmările acestei condamnări după executarea pedepsei, având consecințe atât în plan familial, material și social.
Tribunalul a acordat reclamanților echivalentul în lei la data plății a sumei de 4.000 euro, cu titlul de daune morale, admițând în parte pretențiile formulate, raportat, pe de o parte, la limitările aduse de O.U.G. nr. 62/2010 Legii nr. 221/2009, și pe de altă parte, având în vedere faptul că reclamanții și-au invocat și propriul prejudiciu, însă Legea nr. 221/2009, care stabilește cadrul legal al condamnărilor cu caracter politic și măsurilor administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, îi vizează exclusiv pe condamnații politici și nicidecum pe rudele acestora.
De asemenea, Tribunalul a respins cererea privind acordarea daunelor morale pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a măsurilor luate împotriva condamnatului și a familiei sale după eliberare, întrucât din dosarul de urmărire informativă al defunctului rezultă că a fost, într-adevăr, în evidențele securității fiind supus, ca și orice alt dizident, unei supravegheri permanente, însă această măsură nu se circumscrie celor prevăzute în art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, fiind o consecință a condamnării politice.
în privința familiei nu s-a probat, în conformitate cu art. 1169 C. civ. coroborat cu art. 129 alin. (1) C. proc. civ., că a fost supusă unor asemenea măsuri și nici cuantumul prejudiciului privind bunurile confiscate, respectiv numărul animalelor și al obiectelor efectiv preluate, aceste petite fiind respinse.
Cheltuielile de judecată, respectiv onorariu avocațial, nu au fost acordate, deoarece nu au fost justificate prin depunerea chitanței care să ateste plata acestora.
împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanții M.A., I.M., M.M. și N.M.S. cât și pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.
Reclamanții Mudure Anica, I.M., M.M. și N.M.S., au criticat sentința arătând că în mod greșit prima instanță a admis acțiunea numai în limitele prejudiciului moral al autorului comun, iar nu și al reclamanților, ca membri de familie, care au suportat un prejudiciu moral și material propriu. Or, legea permite și repararea prejudiciului pe care familia condamnatului l-a suportat ca efect al unei astfel de condamnări.
Cuantumul daunelor morale este mic în raport cu starea de fapt reținută și suferințele condamnatului, inclusiv ale familiei acestuia, în condițiile în care nu s-a beneficiat de prevederile Decretului-lege nr. 118/1990, iar limitările impuse prin O.U.G. nr. 62/2010 sunt neconstituționale.
Instanța a apreciat greșit faptul că măsura administrativă de urmărire informativă, luată față de condamnat și familia acestuia după eliberare, nu este una cu caracter politic, în sensul Legii nr. 221/2009.
Referitor la măsura confiscării averii, au fost administrate probe care fac dovada pretențiilor decurgând din luarea acestei măsuri, iar dacă instanța avea nelămuriri, era obligată, în virtutea rolului activ, să procedeze la o suplimentare a probatoriului.
Totodată, s-au formulat pretenții cu titlul de cheltuieli de judecată în proces, iar instanța nu le-a acordat, apreciind în mod greșit că onorariul plătit avocatului poate fi dovedit exclusiv prin depunerea chitanței care atestă plata.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, în întregime, iar în subsidiar, reducerea cuantumului despăgubirilor acordate în primă instanță.
A criticat faptul că prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Mudure Anica, în calitate de soție.
A susținut că la cuantificarea daunelor morale s-au avut în vedere aprecieri subiective, imposibil de controlat judiciar, ajungându-se astfel la o supraevaluare a prejudiciului.
Nu s-a făcut aplicarea prevederilor art. 5 alin. (11) din Legea nr. 221/2009.
A invocat în apel Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010, care a declarat neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin decizia nr. 202 din 30 martie 2011, a admis în partea apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a admis apelul declarat de reclamanții M.A., I.M., M.M. și N.M.S., a înlăturat obligația pârâtului de plată a sumei de 4.000 euro daune morale; a obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 28.000 lei cu titlul de daune materiale; a obligat pârâtul să plătească reclamanților cheltuieli parțiale de judecată în sumă de 800 lei în primă instanță și 1.000 lei cheltuieli de judecată în apel și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței tribunalului.
Argumentele Curții au fost următoarele:
Cu referire la decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, instanța de apel a apreciat că existența unui proces în curs în cadrul căreia reclamanții își întemeiază pretenția pe dispoziția legală declarată neconstituțională nu împiedică aplicarea deciziei Curții Constituționale, cu toate implicațiile ce decurg din aceasta asupra acțiunii promovate de reclamanți.
în prezentul proces, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 221/2009, interesând, în concret, cele ale art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâia privitoare la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic sau, după caz, prin luarea unor măsuri administrative cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Aceste dispoziții legale au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010, însă legiuitorul nu a dispus, nici în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei în M. Of., nici ulterior, măsuri pentru punerea de acord cu Constituția a dispozițiilor declarate neconstituționale.
Astfel fiind, pretențiile reclamanților privitoare la obligarea Statului Român la plata de despăgubiri pentru repararea prejudiciului moral suferit au rămas fără temei legal, fiind de avut în vedere că declararea ca neconstituționale a prevederilor legii sus arătate, conjugată cu inexistența unor alte dispoziții normative în vigoare care să consacre dreptul la despăgubire pe care reclamanții îl invocă, obligă la concluzia că acest drept nu mai poate fi recunoscut de către instanță, căci s-ar ajunge la săvârșirea de către judecători a unui exces de putere.
Pe aspectul calității procesuale active a reclamantei M.A., Curtea a constatat că actele de stare civilă depuse în copii în dosarul Tribunalului (pag. 9 - 14), coroborate cu informațiile pe care le revelă dosarul de penitenciar al defunctului M.V., aflat în arhiva C.N.S.A.S. (pag. 116), fac dovada deplină a calității procesuale active a reclamantei M.A., aceasta fiind soția condamnatului M.V., în prezent decedat.
Or, Legea nr. 221/2009 prin dispozițiile art. 5 alin. (1) legitimează procesual activ, în cadrul unei astfel de acțiuni, soțul supraviețuitor și descendenții până la gradul al II-lea inclusiv.
Cu privire la critica vizând constatarea caracterului politic al măsurilor administrative de restricție de deplasare, urmărire informativă și interdicție civilă, la care au fost supuși condamnatul și familia sa, după eliberare din penitenciar, Curtea a apreciat că în mod corect prima instanță a respins ca neîntemeiată cererea acestora, întrucât din perspectiva Legii nr. 221/2009, această măsură nu este una administrativă cu caracter politic, ea neavând obiectul pe care îl precizează art. 3 din acest act normativ.
Potrivit dosarului de urmărire informativă al defunctului M.V., ulterior eliberării din penitenciar, acesta a fost luat în evidențele securității și supus unei supravegheri permanente, în considerarea infracțiunii pentru care a fost condamnat. în realitate, nu este vorba despre o măsură administrativă distinctă luată față de condamnat și familia acestuia, ci de supunerea condamnatului unui anumit regim de viață ulterior eliberării, consecință a condamnării cu caracter politic.
Or, recunoscând dreptul la reparație pentru condamnările cu caracter politic, legiuitorul a urmărit prin aceasta să înlăture toate consecințele negative ale unor astfel de condamnări, toate efectele ei, statuând în privința dreptului la despăgubiri bănești atât pentru perioada de detenție, cât și pentru perioada care a urmat acesteia.
Cu privire la solicitarea reclamanților de a le fi acordate despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare, Curtea a constatat că este certă aplicarea pedepsei complementare a confiscării totale a averii condamnatului M.V.V., prin sentința penală nr. 902 din 8 iulie 1958 (pag. 105 - 107 dosar).
Totodată, martorii audiați în primă instanță confirmă punerea în executare a acestei pedepse (pag. 126-127 dosar tribunal), informații care se coroborează cu cele cuprinse în procesul-verbal (opisul averii) încheiat în data de 16 februarie 1958 (pag. 23 dosar apel).
Din analiza și sinteza depozițiilor celor doi martori, N.T. și C.R. (pag. 19-22 dosar) rezultă faptul că defunctul M.V. avea la momentul confiscării averii sale o gospodărie mare, cu aproximativ 10 ha de pământ, aparținând "categoriei familiilor avute din sat". Imediat după condamnare, s-a procedat la confiscarea averii acestuia, martorii precizând că au fost confiscate următoarele bunuri: o bivoliță, în valoare medie de 3.000 lei; un vițel, în valoare medie de 1.500 lei; scroafă cu purcei în valoare de 1.500 lei; 5 oi, în valoare medie de 1.000 lei; haine (lenjerie, îmbrăcăminte, cuverturi), în valoare medie de 1.800 lei; mobilă din lemn masiv, în valoare medie de 3.000 lei; veselă, în valoare medie de 300 lei; un plug, în valoare medie de 500 lei; un car, în valoare medie de 1.500 lei și o semănătoare, în valoare de 700 lei; grâul pe care familia îl avea în hambare, aproximativ 13.200 kilograme, în valoare medie de 13.200 lei.
Totalul valorii actuale a bunurilor confiscate, astfel cum acestea au fost dovedite mai sus, este de 28.000 lei.
Curtea a apreciat incidente dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, care conferă reclamanților dreptul la despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de confiscare cu caracter politic.
Referitor la obligația de plată a cheltuielilor de judecată, Curtea a constatat că ele au fost dovedite în primă instanță prin chitanța de plată a onorariului avocațial din data de 10 iunie 2010, în cuantum de 1.000 lei, iar în apel prin chitanța de plată a onorariului avocațial din 20 ianuarie 2011, în cuantum de 1.000 lei (pag. 28-29 dosar apel).
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru următoarele motive:
1. în mod greșit s-a menținut prin decizia atacată dispoziția sentinței civile nr. 849 din 12 octombrie 2010 a Tribunalului Cluj, privind constatarea caracterului politic al condamnării suferite de defunctul M.V., întrucât, potrivit legii, infracțiunea pentru care a fost condamnat, prevăzută de art. 284 pct. 1 alin. ultim C. pen., constituie de drept o condamnare cu caracter politic.
2. Se critică decizia și din perspectiva faptului că, în mod nelegal instanța de apel a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Mudure Anica, întrucât din interpretarea probelor rezultă o altă situație de fapt, respectiv aceea că defunctul M.V. era divorțat și locuia singur.
3. O altă critică vizează interpretarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009 întrucât textul normativ privește doar bunurile imobile confiscate. Pe de altă parte, susține că nu există probe sub formă de înscrisuri referitoare la confiscarea acestora, proba testimonială nefiind pertinentă în cauză.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, înalta Curte reține următoarele:
1. Prima critică vizează lipsa de interes în constatarea caracterului politic al condamnării autorului reclamanților și este fondată potrivit celor ce succed:
Astfel, finalitatea inițierii acțiunii pendinte o constituie reparația morală pentru situația în care autorul reclamanților a fost pus de autoritățile fostului regim comunist, în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 și daune materiale pentru bunurile confiscate ca măsură complementară condamnării, în condițiile art. 5 alin. (1) lit. b) din aceeași lege.
în condițiile Legii nr. 221/2009, act normativ în baza căruia reclamantul a inițiat prezentul litigiu, acordarea daunelor morale pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic în baza legii era deschisă, așa cum s-a menționat deja, în temeiul dispoz. art. 5 alin. (1) lit. a), text declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale.
Prin urmare, constatarea caracterului politic al condamnării dispuse în perioada de referință a legii interesează doar în condițiile în care aceasta constituie o premisă obligatorie pentru recunoaștere unor drepturi prin legea specială prin raportare la art. 5 alin. (1), respectiv dreptul de a-i fi acordate daune morale pentru prejudiciul suferit în condițiile lit. a) sau daune materiale pentru bunurile confiscate ca măsură complementară condamnării, în condițiile art. 5 alin. (1) lit. b) din aceeași lege.
Or, în situația în care dispoz. art. 5 alin. (1) lit. a) au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, lipsind de fundament juridic solicitarea de daune morale și cum daune materiale nu se pot acorda în temeiul acestei legi de reparație pentru bunurile mobile, pentru argumentele ce vor succeda, apare ca lipsit de interes actual capătul de cerere din acțiunea reclamanților privind constatarea caracterului politic al condamnării autorului lor; aceasta cu atât mai mult cu cât condamnarea respectivă are caracter politic de drept, conform art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Pe cale de consecință, soluția fondului va fi reformată în sensul respingerii capătului de cerere privind constatarea caracterului politic de drept a condamnării autorului reclamanților, ca lipsit de interes.
2. Cu privire la a doua critică formulată de pârât, vizând interpretarea probelor din care ar rezulta o altă situație de fapt, respectiv că M.V. era divorțat, astfel încât fosta soție M.A. nu se legitimează procesual activ, urmează a se reține că nu poate constitui motiv al cercetării judecătorești în această cale extraordinară de atac modul în care instanța de apel interpretând probele cauzei a stabilit o anumită situație de fapt, întrucât nu mai constituie motiv de recurs după abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ., reformarea unei hotărâri în recurs nu se poate face decât pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie.
Pe cale de consecință, criticile legate de interpretarea probelor care au condus la stabilirea situației de fapt nu pot fi încadrate în cazurile de modificare ale deciziei atacate și prin urmare nu pot fi primite.
Analizând ultima critică formulată de pârât, care se circumscrie doar motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., înalta Curte, având în vedere și precizările reclamanților din recurs, o constată fondată pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat și obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 28.000 lei, despăgubire stabilită cu titlu de daune materiale pentru bunurile mobile confiscate prin hotărârea de condamnare, precizând expres în recurs ( fila 19 dosar recurs) că despăgubirea nu se referă la bunuri imobile.
Motivarea instanței de apel este greșită cât privește sfera de aplicare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, textul de lege nevizând și bunuri mobile.
Astfel, potrivit textului de lege sus-menționat, persoanele prevăzute de lege pot solicita "acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare".
Prin urmare, prima din condițiile impuse de textul de lege citat se referă în mod expres la bunuri care au fost confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative abuzive dispuse în regimul comunist.
Subsecvent acestei cerințe, aria sa de aplicare vizează exclusiv bunuri, care, totodată, fac și obiectul legilor speciale de reparație menționate în text și pentru care încă nu s-au obținut măsuri reparatorii.
Aceasta deoarece, în cuprinsul dispoziției enunțate, se arată că pot fi solicitate daune materiale constând în echivalentul bunurilor confiscate "_dacă bunurile respective nu i-au fost restituite_în temeiul Legii nr. 10/2001 sau al Legii nr. 247/2005".
în acest context al analizei, bunurile care se circumscriu ariei de referință ale art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 vizează cele două legi de reparație, Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005, sub imperiul cărora partea interesată trebuie să nu fi obținut deja o reparație.
Prin urmare, obiectul pretențiilor materiale formulate în temeiul Legii nr. 221/2009 nu pot fi decât imobile prin natura lor sau prin destinație preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiuni de natură politică, prevăzute de legislația penală, săvârșite ca manifestare a opoziției față de regimul totalitar comunist sau ca efect al unei masuri administrative și care nu au fost restituite la încetarea măsurii abuzive; or, Curtea de Apel a dispus acordarea de daune materiale pentru bunuri mobile ce nu intră în sfera de reglementare a art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte va admite recursul declarat de pârât, va modifica în parte decizia recurată în sensul că va respinge capătul de cerere privind constatarea caracterului politic de drept a condamnării autorului reclamanților, ca lipsit de interes, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți și va înlătura obligația de plată a cheltuielilor de judecată în fond și apel, stabilită în sarcina pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Totodată, va menține celelalte dispoziții ale deciziei.
Văzând și dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., raportat la soluția de admitere a apelului și recursului pârâtului și de respingere a acțiunii reclamanților, înalta Curte a înlăturat obligația de plată a cheltuielilor de judecată în fond și apel, stabilită în sarcina pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5080/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5055/2012. Civil → |
|---|
