ICCJ. Decizia nr. 5077/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5077/2012
Dosar nr. 5929/62/2009
Şedinţa publică din 29 iunie 2012
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Reclamantul Municipiul Săcele a chemat în judecată pe pârâtul M.A.P.D.R. şi Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei obligarea acestora la plata sumei de 1.800.537, 6473 lei cu titlu de compensaţii, reprezentând contravaloarea produselor pe care nu le recoltează de pe terenurile forestiere proprietatea sa, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, cu cheltuieli de judecată.
Iniţial, cererea a fost înregistrată la secţia comercială şi de contencios administrativ sub nr. 5023/62/Com/2009, fiind trimisă secţiei civile, prin încheierea din 29 iunie 2009.
Reclamantul a susţinut că a efectuat calculul acestei sume, la cererea Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Braşov, subordonat Ministerului Mediului şi Pădurilor, calcul verificat şi aprobat, prin devizul justificativ, de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov.
Cererea de acordare a compensaţiilor a fost respinsă, deşi această sumă trebuia aprobată potrivit legislaţiei subsecvente Legii nr. 26/1996, respectiv Normele metodologice din 16 august 2006, aprobate prin H.G. 1071/2006, întrucât Normele metodologice de acordare a sumelor prevăzute de art. 98 din Legea nr. 46/2008 nu au fost aprobate în 90 zile de la intrarea în vigoare a C. civ., cum rezultă din art. 99 şi 138 al acestei legi.
În acest sens s-a exprimat şi M.A.P.D.R. în răspunsul din 02 iunie 2008 adresat Primăriei Râşnov.
A apreciat cererea scutită de taxe de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997, sumele solicitate facându-se venit la bugetul public.
În drept, cererea a fost motivată pe dispoziţiile art. 97 lit. b), art. 98, 99 şi 122, 138 din Legea nr. 46/2008, H.G. 1071/2006 şi art. 274 C. proc. civ.
Pârâtul M.A.P.D.R. s-a opus admiterii acţiunii, susţinând că este nefondată şi invocând excepţiile netimbrării şi inadmisibilităţii, pe motiv că nu a fost îndeplinită procedura prealabilă.
A susţinut că acţiunea nu se încadrează în excepţiile prevăzute de art. 17 din Legea nr. 146/1997 şi trebuie timbrată conform art. 1 din această lege, fiind formulată de o autoritate administrativ - teritorială, iar sumele solicitate se fac venit la bugetul public al localităţii, ceea ce nu este de natură a satisface cerinţa legii, apreciind că aceasta face vorbire de venituri la bugetul de stat.
Totodată, a susţinut că reclamantul nu a respectat procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, prevăzută de art. 7 ca o condiţie de admisibilitate a acţiunii, în termenele prevăzute de art. 11 din lege, considerând ca inadmisibilă acţiunea pentru acest motiv.
A mai invocat excepţia de necompetenţă materială a secţiei civile, susţinând competenţa secţiei de contencios administrativ, reclamanta contestând un refuz nejustificat ce-i vatămă interesul, care poate fi protejat doar pe această cale, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
A susţinut că pretenţiile reclamantului se întemeiază pe dispoziţiile Legii nr. 46/2008 şi H.G. 1071/2006, astfel că acţiunea se circumscrie ipotezei reglementate de art. 1 alin. (8) teza finală şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Odată cu reorganizarea sa, M.A.P.D.R. a devenit Ministerul Mediului şi Pădurilor, preluând toate drepturile şi obligaţiile celui dintâi, conform art. 3 din H.G. 1635/2009.
Pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, sarcina plăţii sumelor solicitate cu titlu de compensaţii aparţinând autorităţii publice centrale care răspunde de agricultură, conform Legii nr. 46/2008.
A susţinut că nu are nici o culpă în respingerea cererii reclamantului întrucât nu există temei legal, nefiind aprobate Normele metodologice de acordare a sumelor solicitate.
Aprobarea decontului justificativ de către reprezentantul D.G.F.P. nu determină achitarea sumelor de către Ministerul Finanţelor Publice, plata realizându-se din bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, conform art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 146/2008.
În probaţiune s-au depus înscrisuri.
Investit cu soluţionarea cererii, Tribunalul Braşov, prin sentinţa civilă nr. 128/ S din 9 aprilie 2010, a respins excepţiile necompetenţei materiale, a netimbrării acţiunii şi a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov.
A admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul Municipiul Săcele, prin Primar în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Ministerul Finanţelor Publice.
A obligat pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor să achite reclamantului suma de 1.800.537,6473 lei cu titlu de compensaţii şi 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A respins aceeaşi acţiune în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov. Excepţiile invocate de pârâţi au fost respinse pentru următoarele considerente:
Reclamantul este autoritate publică locală, proprietar al terenurilor evidenţiate în titlu de proprietate, astfel că sumele acordate, urmare a imposibilităţi legale de a beneficia de valorificarea masei lemnoase, înlocuiesc preţul pe carte l-ar fi obţinut, preţ convertit în sumele compensatorii care au tot caracter de venituri publice ale autorităţii locale, astfel că devin aplicabile prevederilor art. 17 din Legea nr. 146/1997, care prevăd scutirea de taxe de timbru a acţiunilor având ca obiect astfel de venituri.
Competenţa de soluţionare a cauzei aparţine secţiei civile, obiectul acestei cauze constituindu-l pretenţii ce reprezintă fructe civile ale unor imobile, ce atrage această competenţă. De altfel, iniţial cererea a fost înregistrată le secţia de contencios administrativ, de unde a fost transpusă la cea civilă, fără ca pârâtul să atace această soluţie.
Nu se justifică inadmisibilitatea acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, procedura de stabilire şi acordare a acestor compensaţii neputând fi asimilată cu cea prevăzută de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Aprobarea decontului justificativ de către reprezentantul D.G.F.P. este prevăzută de Norma Metodologică şi justifică prezenţa în proces a Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de această Direcţie.
Pe fond, analizând cererea reclamantului în raport cu dispoziţiile legale în materie şi probele existente la dosar, prima instanţă a reţinut că reclamantul este proprietarul unei suprafeţe de 7240 ha, 9200 mp teren cu vegetaţie forestieră din fondul forestier naţional (fila 16 Dosar iniţial nr. 5023/62/2009).
Prin Decont Justificativ întocmit de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Braşov s-a stabilit în favoarea reclamantului o sumă de 1.800.537,6473 lei cu titlu de compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care acesta nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice ce determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă (filele 12 - 13), după depunerea cererii din 11 iulie 2008 (fila 15).
Art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, Codul silvic, prevede acordarea unor compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, sume ce se pun la dispoziţia proprietarilor, conform art. 98 din acelaşi cod. Din coroborarea prevederilor art. 99 alin. (1) cu cele ale art. 122 şi 138 C. silvic, rezultă că la data promovării acţiunii erau în vigoare şi aplicabile prevederile Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 1071 din 16 august 2006 pentru acordarea, utilizarea şi controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora.
Anexa 7 a acestor Norme reprezintă Decontul Justificativ privind acordarea unor compensaţii reprezentând contravaloarea bunurilor pe care nu le recoltează proprietarii, datorită restricţiilor impuse prin amenajamentele silvice în pădurile cu funcţii speciale de protecţie, decontul depus de reclamant fiind întocmit în condiţiile acestor norme.
De altfel, după promovarea acţiunii, legiuitorul a abrogat H.G. nr. 1071/2006 prin H.G. nr. 861/2009, dar inexistenţa acestor ultime norme nu poate fi reţinută ca motiv întemeiat de refuz al plăţii compensaţiilor stabilite în favoarea reclamantului, cum susţine pârâtul.
Art. 97 alin. (1) C. silvic prevede alocarea sumelor necesare plăţii acestor compensaţii de la buget, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, ceea ce justifică obligarea pârâtului Ministerul Mediului şi Pădurilor la plata sumelor solicitate, dar şi respingerea acţiunii faţă de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov.
În temeiul art. 247 C. proc. civ., pârâtul a fost obligat şi la plata cheltuielilor de judecată ale reclamantului, reprezentând onorariu apărător, însă, într-un cuantum redus faţă de cel solicitat, apreciindu-se că acesta este prea mare în raport cu complexitatea cauzei şi nu se justifică.
Împotriva hotărârii a declarat apel pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor, solicitând modificarea în tot a acesteia, în sensul respingerii acţiunii introductive.
Motivele de apel au structurat următoarele critici:
1. Excepţia de netimbrare a cererii de chemare în judecată, pârâtul criticând faptul că în mod greşit prima instanţă a reţinut incidenţa prevederilor art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, câtă vreme nu există certitudinea, în opinia sa, că sumele pretinse de reclamantă se fac venit la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale.
2. Excepţia necompetenţei materiale a secţiei civile a instanţei de judecată, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, C. Silvic, ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, competenţa materială de soluţionare a acţiunii revine instanţei de contencios administrativ. Strâns legat de competenţa materială a instanţei de contencios administrativ, se invocă inadmisibilitatea acţiunii, pentru lipsa procedurii prealabile, conform dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 544/2004.
3. Hotărârea este lipsită de suport legal, întrucât la adoptarea acesteia tribunalul a ignorat dispoziţiile H.G. nr. 861/2009.
Potrivit art. 6 din menţionatul act normativ, formele de sprijin prevăzute de Legea nr. 46/2008 – C. Silvic, se vor finanţa numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat. Cum o astfel de decizie a forului european nu a fost emisă, în opinia pârâtului dreptul reclamantului nu este exigibil, neexistând un temei legal cu privire la recunoaşterea acestuia.
Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia civilă nr. 77/ Ap din 9 iunie 2011 a respins apelul pârâtului.
Argumentele Curţii au fost următoarele:
1. Pe excepţia de netimbrare a acţiunii, instanţa de apel a reţinut caracterul de venituri publice a compensaţiilor solicitate prin obiectul acţiunii, reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care reclamantul, în calitate de proprietar al fondului forestier, nu o poate exploata, sumele încasate cu acest titlu se încadrează veniturilor bugetului public al unităţii administrativ teritoriale, potrivit Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale.
Drept consecinţă, despăgubirile solicitate, încadrându-se capitolului de venituri publice ale reclamantei, acţiunea este supusă prevederilor art. 17 din Legea nr. 146/1997, fiind scutită de plata taxei judiciare de timbru.
2. Nici critica purtând asupra excepţiei competenţei materiale a instanţei civile nu a fost acceptată, fiind vorba de competenţa funcţională a primei instanţe, organizată pe secţii de specialitate, a cărei reglementare nu este de ordine publică.
Natura despăgubirilor solicitate de reclamantă încadrează litigiul în categoria acţiunilor de drept comun, prin obiectul cererii de chemare în judecată fiind reclamate pretenţii, fără a se invoca prevederile Legii nr. 544/2004 privind contenciosul administrativ.
3. Pe fondul litigiului, Curtea a reţinut că adoptarea H.G. nr. 861/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare şi control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale şi pentru aprobarea Procedurii de realizare a serviciilor silvice şi de efectuare a controalelor de fond, nu este de natură a schimba soluţia pronunţată pe fondul raportului litigios.
Dispoziţiile art. 6 din menţionata hotărâre de guvern dispun:
„(1) Formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. a), la art. 97 alin. (1) lit. b) pentru persoane juridice şi la art. 97 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 – C. silvic, cu modificările şi completările ulterioare, se vor finanţa numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.
(2) Toate formele de sprijin prevăzute în Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare, vor fi continuate după data de 1 ianuarie 2010 numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat."
Pretenţiile reclamantei privind despăgubirile se încadrează în art. 97 lit. b) din Legea nr. 46/2008 - acordarea unor compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă.
Prevederile art. 6 ale H.G. nr. 861/2009 nu anulează acordarea compensaţiilor, ci se referă doar la momentul la care acestea se acordă, după data de 1 ianuarie 2010, determinat de primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat, dispoziţii care nu afectează temeinicia acţiunii reclamantului.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată avansate de reclamant în apel, constând în onorariul de avocat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 4, 5 şi 9 C. proc. civ.
Reluând criticile formulate în apel, pârâtul a arătat că litigiul a fost instrumentat şi soluţionat de o instanţă necompetentă material, întrucât cauza trebuia analizată în baza regulilor specifice contenciosului administrativ şi nu în procedura dreptului civil.
În strânsă legătură cu această critică pârâtul susţine că nu a fost urmată procedura prealabilă, astfel încât acţiunea este inadmisibilă.
Se critică şi faptul că în mod nelegal a fost respinsă excepţia netimbrării acţiunii, întrucât nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 146/1997, simpla afirmaţie că sumele solicitate de Municipiul Săcele se fac venit la bugetul public al autorităţii nefiind suficientă pentru ca reclamantă să fie scutită de plata taxelor de timbru.
Pârâtul a criticat şi faptul că instanţa de apel a ignorat H.G. 861/2009 prin care s-a abrogat H.G. nr. 1071/2006, iar în măsura în care Comisia Europeană nu va da o decizie favorabilă şi va permite acordarea acestor ajutoare de stat pârâtul va fi pus în situaţia să încalce obligaţiile impuse de Comisie, atrăgând consecinţe păgubitoare pentru el şi statul român.
Analiza instanţei de recurs:
I. Motivele de recurs reglementate de art. 304 pct. 4 şi 5 C. proc. civ. au fost invocate numai formal nefiind dezvoltată nicio critică de natură a se subsuma ipotezelor pe care aceste motive le reglementează.
Astfel, depăşirea atribuţiilor „puterii judecătoreşti" motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., reprezintă o situaţie de natură a înfrânge principiul separaţiei puterilor în stat şi se concretizează într-o imixtiune a instanţei de judecată în sfera activităţii executive sau legislative, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică.
Potrivit dispoz.art. 304 pct. 5 C. proc. civ. se poate solicita casarea unei hotărâri judecătoreşti când instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Or, recurenta nu a dezvoltat argumentele pentru care decizia atacată nu este legală în temeiul acestor motive de recurs, rezumându-se doar la a le menţiona.
II. Analizând criticile de nelegalitate a hotărârii în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine:
Cu privire la critica vizând modul de soluţionare a excepţiei de netimbrare, se constată că stabilirea taxelor de timbru este în sarcina instanţelor de fond, competente să soluţioneze şi cererea de reexaminare, cale de atac prevăzută de Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi că acest aspect nu mai poate face obiectul controlului de legalitate în recurs.
Nu poate fi primită nici critica referitoare la modul de soluţionare a excepţiei necompetenţei materiale a instanţei civile, întrucât natura litigiului nu îl poate încadra in dispoziţiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. In acest context al analizei, instanţa de apel a decis corect că nu este incidenţă cauzei excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Este însă fondată critica referitoare la necercetarea îndreptăţirii reclamantei la pretenţiile privind ajutorul compensatoriu prevăzut de Legea nr. 46/2008, din perspectiva contextului legislativ existent la data soluţionării litigiului, prin raportare la art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Aşa cum au reţinut instanţele de fond, reclamantul este proprietarul unei suprafeţe de 9200 mp teren cu vegetaţie forestieră din fondul forestier naţional.
Potrivit dispoziţiilor art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 – C. silvic proprietarii de păduri, în vederea îndeplinirii politicii forestiere naţionale de gestionare durabilă a pădurilor şi realizarea funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamentele silvice, au dreptul la acordarea unor compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită restricţiilor în recoltarea de masă lemnoasă.
Prin decontul justificativ întocmit de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Braşov s-a stabilit în favoarea reclamantului suma de 1.800.537,6473 lei cu titlu de compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care acesta nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice ce determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, în baza cererii nr. 5163 din 11 iulie 2008.
Prin H.G. nr. 1071/2006 au fost aprobate Normele metodologice pentru acordarea, utilizarea şi controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora, act normativ în vigoare la data promovării acţiunii şi care în anexa 7 prevedea decontul justificativ privind acordarea compensaţiilor pentru bunurile pe care nu le recoltează proprietarii fondului forestier.
Prin H.G. nr. 861 din 22 iulie 2009 publicată în M. Of., Partea I nr. 573 din 18 august 2009 s-a abrogat H.G. nr. 1071/2006 iar potrivit art. 6 alin. (1) s-a dispus că formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. a), la art. 97 alin. (1) lit. b) pentru persoane juridice şi la art. 97 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 – C. silvic, cu modificările şi completările ulterioare, se vor finanţa numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.
Totodată, în alin. (2) al art. 6 din acelaşi act normativ se prevede că toate formele de sprijin prevăzute în Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare, vor fi continuate după data de 1 ianuarie 2010 numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.
Interpretând textul legal anterior menţionat, instanţa de apel a reţinut că acesta se referă doar la momentul acordării compensaţiilor, fără însă a anula dreptul la aceste compensaţii.
Nemulţumirea recurentului pe acest aspect, care critică faptul că instanţa de apel interpretând greşit norma legală nu a constatat că prin hotărârea de guvern menţionată se instituie o condiţie imperativă fără îndeplinirea căreia ajutoarele prevăzute de Codul Silvic nu pot fi acordate, este fondată pentru următoarele considerente:
Este adevărat că în temeiul legii s-a născut în patrimoniul reclamantului proprietar un drept de creanţă care nu poate fi ignorat, dar, în aceeaşi măsură nu s-a lămurit dacă formalităţile procedurii de acordarea a compensaţiilor solicitate au fost finalizate.
Fiind vorba de un raport juridic în curs de desfăşurare nu se poate ignora existenţa noului act normativ, respectiv H.G. nr. 861/2009, norma juridică edictată de acesta fiind de imediată aplicare.
În acest context al analizei, Înalta Curte reţine că argumentele instanţei de apel care nu au dat eficienţă acestei apărări a pârâtului sunt eronate.
În aceeaşi măsură, apărarea pârâtului că era necesar avizul Comisiei Europene pentru finalizarea demersurilor reclamantului în a obţine compensaţiile solicitate nu este suficientă în a respinge de plano acţiunea iniţiată de acesta în valorificarea unui drept conferit de legea naţională.
Astfel, instanţa de apel, în temeiul art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., urma a cerceta dacă pârâtul a iniţiat demersurile pentru obţinerea sumelor necesare acordării ajutoarelor destinate să faciliteze dezvoltarea anumitor regiuni economice, în baza Tratatului privind Funcţionarea Uniunii Europene, ajutoare care includ categoria de compensaţii reclamate în prezenta cauză.
Totodată, instanţa de apel trebuia să verifice îndeplinirea condiţiilor prevăzute de H.G. nr. 861/2009, act normativ incident raportului juridic dedus judecăţii în temeiul principiului aplicabilităţii imediate a legii noi, respectiv dacă Comisia Europeană a considerat că ajutoarele de stat în domeniul forestier îndeplinesc condiţiile pertinente din Liniile directoare comunitare în acord cu Regulamentul C.E. şi a dat sau nu aviz favorabil acordării lor.
Prin urmare, instanţa de apel nu a procedat, în raport de această critică a pârâtului, la o cercetare integrală a cauzei, fiind necesare administrarea de noi probe.
Cum omisiunea de examinare a acestor aspecte echivalează cu necercetarea fondului, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ., va admite recursul pârâtului, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel, urmând ca aceasta să verifice situaţia fondurilor necesare acordării compensaţiilor solicitate de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor împotriva Deciziei civile nr. 77/ Ap din 9 iunie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi Curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5075/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5071/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
