ICCJ. Decizia nr. 526/2012. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 526/2012
Dosar nr. 3130/1/2011
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:
Prin decizia nr. 8212 din 16 decembrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a respins cererile de rectificare a încheierilor din 11 martie 2008 şi 6 mai 2008; s-a luat act de renunţarea la judecata cererii de intervenţie formulată de I.I.M.; s-au respins ca nefondate excepţiile de tardivitate a declarării recursurilor de către G.C. şi SC C. SA; s-au respins ca nefondate recursurile declarate de contestatorii G.C. şi G.I., şi de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva deciziei nr. 219 din 4 mai 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie; a admis recursul declarat de pârâta SC C. SA Sinaia împotriva aceleiaşi decizii, care a fost casată în parte, cu trimiterea cauzei spre rejudecarea capătului de cerere referitor la acordarea despăgubirilor civile, aceleiaşi instanţe; au fost menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei.
La data de 2 iulie 2009, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrată cererea formulată de contestatorii G.I. (decedat la 21 decembrie 2009), succesori fiind G.R., în calitate de soţie supravieţuitoare şi G.I.M., în calitate de fiică, conform certificatului de calitate de moştenitor nr. 17 din 26 martie 2010 eliberat de B.N.P. R.J. şi G.C., prin care au solicitat îndreptarea erorilor materiale strecurate în decizia nr. 8212 a acestei curţi, precum şi de completare a dispozitivului aceleiaşi decizii.
Prin decizia nr. 260 din 18 ianuarie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis în parte cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în considerentele deciziei civile nr. 8212 din 16 decembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia civilă şi de proprietate intelectuală, formulată de petenţii G.I.M., G.C. şi G.R.; a dispus îndreptarea erorii de la fila 6 paragraful 2 din decizie, în sensul că în loc de „P.C.” se va scrie „P.D.C.”, precum şi îndreptarea erorii de la fila 13 paragraful 8, unde în loc de „art. 204 alin. (2) C. proc. civ.” se va scrie „art. 294 alin. (2) C. proc. civ.”; a respins, ca nefondată, cererea de completare a dispozitivului deciziei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că art. 281 alin. (1) C. proc. civ. instituie posibilitatea rectificării erorilor sau omisiunilor existente în cuprinsul unei hotărâri, erori sau omisiuni referitoare doar cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale ce nu presupun schimbarea ori înlăturarea considerentelor avute în vedere de instanţa de judecată la pronunţarea hotărârii judecătoreşti.
Examinând cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 281 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că pot fi încadrate în noţiunea de eroare materială, astfel cum este stabilită de doctrină şi jurisprudenţă, doar cererile referitoare la fila 2, paragraful 2 din decizie, întrucât într-adevăr numele corect este P.D.C. şi nu P.C., precum şi eroarea existentă la fila 13 paragraful 8, unde în loc de art. 294 alin. (2) C. proc. civ., din eroare s-a trecut art. 204 alin. (2) C. proc. civ.
Aspecte menţionate la pct. 1, 2, 5, 6, 7, 8 şi 9,ca fiind erori materiale, nu îmbracă acest caracter, ele fiind veritabile critici aduse considerentelor instanţei de recurs. Aşadar, cum cele arătate nu reprezintă erori în sensul art. 281 alin. (1) C. proc. civ., cererea a fost admisă doar în parte, în sensul celor menţionate.
Totodată, instanţa a arătat că aspectul invocat la pct. 3 (referitor la poz. 3 ultimul paragraf) nu a mai fost analizat, în raport de precizarea părţii din cuvântul în fond că nu mai insistă în această cerere.
Potrivit dispoziţiilor art. 2812 C. proc. civ., dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, partea interesată poate cere completarea hotărârii.
În cazul hotărârilor pronunţate în recurs, completarea hotărârii poate fi dată doar în cazul hotărârilor date în fond, după casarea cu reţinere în termen de 15 zile de la pronunţare.
Înalta Curte a reţinut că decizia pentru care se pretinde aplicarea dispoziţiilor art. 2812 C. proc. civ. nu a fost pronunţată în condiţiile art. 314 C. proc. civ., aşa încât faţă de dispoziţiile de procedură mai sus arătate, cererea de completare a dispozitivului nu poate fi primită.
Pe de altă parte, aspectele referitoare la nulitatea absolută parţială a H.G. nr. 1041/1990, a reprezentat motiv de apel şi motiv de recurs, motive ce au fost cercetate de ambele instanţe.
Împotriva acestei decizii, la data de 11 aprilie 2011 au formulat contestaţie în anulare G.M.I., G.C. şi G.R., invocând în drept dispoziţiile art. 2813 alin. (1) C. proc. civ. şi ale art. 318 C. proc. civ.
În motivare, contestatorii au arătat că menţiunea din decizia contestată referitoare la analizarea H.G. nr. 1041/1990 este contrară realităţii, căci în ce priveşte recursul nu se reţine nimic în legătură cu nulitatea de ordine publică invocată de contestatorii-recurenţi nici în considerentele deciziei nr. 8212 din 16 decembrie 2008 şi nici în dispozitivul acesteia.
Contrar menţiunii din decizia nr. 260 din 18 ianuarie 2011, în judecata fondului în apel, nulitatea absolută în parte a H.G. nr. 1041/1990 nu a fost analizată de instanţă, fiind respinsă în bloc, cu toate cererile noastre, cu motivaţia absurdă că Legea nr. 99/1999 de aprobare şi modificare a O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale „aprobă etapele anterioare ale privatizării”. Această „motivare” echivalează cu nemotivarea respingerii excepţiei nulităţii absolute în parte a H.G. nr. 1041/1990, dar ea a fost constatată ca şi legală de către completul format pentru soluţionarea recursului.
Contestatorii au arătat că soluţia asupra excepţiei respective nu se regăseşte în dispozitivul deciziei nr. 8212/2008, iar instanţa supremă, care a pronunţat această hotărârea are obligaţia respectării ordinii de soluţionare a procesului stabilită de legiuitor, a cărei nerespectare este sancţionată cu nulitatea hotărârii.
De asemenea, în motivarea contestaţiei în anulare s-a arătat cu privire la considerentele hotărârii atacate nr. 260/2011, că acestea nu sunt susţinute de doctrina şi practica judiciară, sens în care s-au pronunţat Ioan Les în „Codul de procedură comentat pe articole”, Ion Deleanu în „Tratat de procedură civilă” ediţia II, Mihaela Tăbârcă, Gheorghe Buta în „Codul de procedură comentat”.
Contestaţia în anulare va fi respinsă pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 318 teza I C. proc. civ., precizat ca temei de drept de contestatori, hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale esenţiale, determinante pentru soluţia pronunţată.
Textul de lege vizează greşeli materiale cu caracter procedural care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate. În această categorie intră greşeli de fapt, involuntare, comise prin confundarea unor date esenţiale ale dosarului cauzei.
Or, în speţă, contestatorii au formulat critici în legătură cu soluţia pronunţată în recurs prin decizia nr. 8212/2008, considerând că instanţa de recurs nu a analizat şi nu s-a pronunţat cu privire la nulitatea de ordine publică invocată de contestatorii-recurenţi în legătură cu H.G. nr. 1041/1990.
Aceasta, deşi contestaţia în anulare a fost formulată împotriva deciziei nr. 260 din 18 ianuarie 2011, prin care au fost soluţionate cererea de îndreptare a erorilor materiale strecurate în considerentele deciziei nr. 8212/2008, precum şi cererea de completare a dispozitivului aceleiaşi decizii.
Aşadar, contestatorii nu formulează critici privind o eventuală greşeală materială esenţială în sensul textului legal enunţat, privind decizia nr. 260 din 18 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Ca urmare, motivele invocate de contestatori nu pot fi primite, întrucât nu se circumscriu ipotezei prevăzute de textul de lege invocat ca temei de drept al contestaţiei în anulare.
De altfel, contestaţia în anulare nu implică reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, aşa cum tind în realitate contestatorii, prin motivele invocate prin această cale extraordinară de atac.
Faţă de cele ce preced, nu sunt îndeplinite cerinţele art. 318 teza I C. proc. civ., aşa încât contestaţia în anulare este nefondată, urmând a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorii G.M.I., G.C. şi G.R. împotriva deciziei nr. 260 din 18 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 520/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 527/2012. Civil → |
|---|
