ICCJ. Decizia nr. 531/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 531/2012
Dosar nr. 4367/99/2010
Şedinţa publică din 8 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 344/2011 din 18 februarie 2011, Tribunalul Iaşi, secţia comercială şi contencios administrativ, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC R.C. SRL în contradictoriu cu D.A.C .Paşcani şi, în consecinţă, a obligat pârâta să rebranşeze reclamanta la reţeaua de apă şi canalizare la imobilul proprietate a SC R.C. SRL situat în Paşcani. Instanţa a respins cererea formulată de reclamantă, privind obligarea pârâtei la plata de daune materiale şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 3.884,3 lei reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar şi onorariu avocat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că la data de 10 februarie 2004 D.A.C. Paşcani a încheiat cu SC R.C. SRL contractul nr. 1200/2004, având ca obiect - potrivit art. 5 - asigurarea serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare-epurare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Potrivit adreselor nr. 122 din 13 iulie 2007, nr. 81 din 21 mai 2007, nr. 64 din 16 aprilie 2007, nr. 137 din 13 august 2007 şi nr. 139 din 14 august 2007 emise de SC R.C. SRL, precum şi adreselor de răspuns emise de pârâtă, rezultă că între părţi a apărut un conflict, generat de diferenţele de facturare la apa potabilă şi canal, diferenţe facturate de D.A.C. Paşcani peste consumul efectuat. Neclarităţile au apărut din luna ianuarie 2007, când pe facturile emise de pârâtă a apărut rubrica diferenţe de apă cu valori exagerat de mari, raportat la consumul efectuat. Cu titlu de exemplu a reţinut instanţa că la un consum de 2 mc apăreau în plus 20 mc sau chiar 33 mc (facturile la dosar, filele 9 – 19).
Conform art. 7.12 şi art. 7.13 din contractul părţilor, operatorul are obligaţia de a aduce la cunoştinţa utilizatorilor modificările de tarif şi alte informaţii referitoare la facturare, prin adresa ataşată facturii, prin afişare la utilizator sau prin alte mijloace şi de a aduce la cunoştinţa utilizatorilor, prin orice mijloace, eventualele modificări privind contorizarea branşamentului imobilului, schimbarea contorului, etc.
Tribunalul a constatat că s-a modificat cadrul legislativ şi au intrat în vigoare Legea nr. 51/2006 şi Legea nr. 241/2006, care aduc o serie de lămuriri şi modificări în modul de calcul şi de facturare a serviciilor de utilităţi publice ce nu poate fi privit decât prin prisma prevederilor contractului încheiat între parţi, în baza căruia toate modificările intervenite trebuiau aduse la cunoştinţa utilizatorului, într-un fel sau altul. Or, pârâta nu a făcut în niciun fel dovada acestei comunicări sau a încheierii unor acte adiţionale, care să specifice o altă modalitate de facturare decât cea din contract.
În adresele depuse la dosar, D.A.C. Paşcani a invocat faptul că în cazul imobilelor tip condominium contorul de branşament este cel montat pe branşamentul blocului, pe conducta ce face legătura între reţeaua interioară de distribuţie a imobilului şi reţeaua publică de distribuire a apei reci şi consumul acestuia este avut în vedere la stabilirea consumurilor şi emiterea facturilor. În contractul încheiat între părţi se specifică – însă – că la stabilirea cantităţilor de apă furnizate se vor avea în vedere înregistrările aparatelor de măsură, consemnate într-un proces-verbal încheiat între operator şi utilizator.
Ca atare, atât timp cât contractul încheiat este legea părţilor, iar pârâta nu a făcut în niciun fel dovada încunoştinţării reclamantei asupra utilizării sau necesitaţii utilizării unui alt mod de calcul, tribunalul a constatat că debranşarea pentru neplata diferenţelor facturate este nelegală, fapt pentru care a obligat pârâta să rebranşeze reclamanta la reţeaua de apă şi canalizare la imobilul proprietatea sa, situat în Paşcani.
În ceea ce priveşte daunele materiale solicitate ca urmare a debranşării, instanţa le-a respins având în vedere că, deşi s-au depus acte privind existenţa unor deprecieri la acel spaţiu, nu se face dovada legăturii de cauzalitate între acele deprecieri şi daunele suferite.
Astfel, faptul că la dosar au fost depuse înscrisuri ce atestă deteriorările spaţiului comercial, cu devizul estimativ de reparaţii nu se demonstrează existenţa vreunei legături de cauzalitate între acestea şi debranşarea reclamantului. De asemenea, nu s-au depus acte din care să rezulte - aşa cum s-a pretins - afectarea capacităţii de muncă a angajaţilor sau afectarea sistemului de încălzire. Nici împrejurarea că reclamanta a fost nevoită să procure apă şi s-o transporte pentru consumul angajaţilor nu a putut fi luată în considerare ca justificând pretenţiile materiale, câtă vreme potrivit actelor depuse nu s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate pe care o presupune angajarea răspunderii delictuale.
Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, prin Decizia nr. 59/2011 din 7 iulie 2011 a admis apelul formulat de reclamanta SC R.C. SRL împotriva sentinţei nr. 344/2011 din 18 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia comercială şi contencios administrativ, hotărâre pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte capătul de cerere privind daunele materiale şi a obligat pârâta D.A.C. Paşcani să-i plătească reclamantei SC R.C. SRL, cu titlu de daune, suma de 12.257 lei, păstrând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A respins apelul declarat de pârâta D.A.C. Paşcani împotriva sentinţei nr. 344 din 18 februarie 2011 a Tribunalului Iaşi, secţia comercială şi contencios administrativ.
A obligat D.A.C. Paşcani să plătească SC R.C. SRL cheltuieli de judecată în apel în sumă de 738 lei.
Examinând actele şi lucrările dosarului, conform art. 295 alin. (1) C. proc. civ., curtea de apel a constat că este în parte fondat apelul reclamantei şi este nefondat apelul pârâtei.
a. Referitor la apelul pârâtei D.A.C. Paşcani, curtea a reţinut că, în pofida criticilor acesteia, tribunalul a stabilit corect situaţia de fapt în ce priveşte modul de derulare a raporturilor contractuale dintre părţi, care îşi află pe deplin corespondent în dovezile administrate şi a aplicat judicios dispoziţiile legale relevante.
Instanţa de apel a reţinut că este de principiu, potrivit articolului 969 C. civ., că au putere de lege între părţi convenţiile legal făcute şi că acestea trebuie executate cu bună-credinţă, conform art. 970 C. civ.
În speţă, în aplicarea contractului nr. 1200 din 10 februarie 2004, curtea a considerat că reclamanta are dreptul de a beneficia de serviciile publice de alimentare cu apă şi de canalizare convenite cu pârâta (art. 8.1 din convenţie) şi că întreruperea furnizării apei şi a preluării apelor uzate în reţeaua publică de canalizare – operată de D.A.C. Paşcani – nu a respectat condiţiile art. 6.3 din acelaşi contract.
Aceasta întrucât plata doar în parte a facturilor de către reclamantă a fost consecinţa nerespectării – de furnizor – a modalităţii de stabilire a consumului de apă şi a debitelor de apă evacuată în reţeaua publică (convenite în art. 10 din contract) cu apariţia unor diferenţe semnificative între consumul efectiv şi cel facturat, diferenţe puse în evidenţă de tribunal, în considerentele sentinţei.
Instanţa de fond a constatat că, în pofida celor susţinute de apelanta-pârâtă, aceasta nu a făcut dovada că a notificat SC R.C. SRL să se prezinte la negociere în vederea încheierii unui nou contract, în care modalitatea de stabilire a consumului să fie diferită.
În ce priveşte împrejurarea că în timpul soluţionării cauzei la prima instanţă s-a realizat rebranşarea reclamantei, aceasta nu este de natură a lăsa fără obiect cererea de chemare în judecată ori a exonera pârâta de plata cheltuielilor de judecată (corect stabilite de tribunal, în aplicarea art. 274 C. proc. civ.), câtă vreme rebranşarea executată în mai 2010 este consecinţa unei măsuri vremelnice, dispuse de tribunal pe calea ordonanţei preşedinţiale (a se vedea sentinţa nr. 574/com. din 6 aprilie 2010 a Tribunalului Iaşi).
b. Referitor la apelul reclamantei SC R.C. SRL Iaşi, curtea de apel a reţinut că este de principiu – potrivit art. 1169 C. civ. - că acela ce face o propunere în faţa judecăţii trebuie să o dovedească.
Tribunalul a stabilit corect culpa pârâtei în ceea ce priveşte debranşarea reclamantei de la reţeaua de alimentare cu apă curentă, iar, din coroborarea dovezilor administrate la fond cu proba testimonială din apel, curtea a apreciat că reclamanta a probat legătura de cauzalitate între prejudiciul suferit şi actele pârâtei. Legătura nu priveşte, însă, decât acele reparaţii strict legate de efectele dăunătoare ale debranşării, în speţă deteriorarea zugrăvelii şi apariţia mucegaiului pe pereţii neîncălziţi.
Curtea de apel a considerat că dintre daunele materiale pretinse de reclamantă nu au legătură directă cu acţiunea pârâtei decât acelea de la punctele 3 (liniuţa 1), 4, 5 şi 6 din procesul – verbal de constatare din 23 martie 2010, pentru remedierea cărora suma necesară este de 10.300 lei plus T.V.A. (după cum rezultă din devizul estimativ aflat la fila 283 a dosarului tribunalului şi devizul de reparaţii de la filele 285 – 286), în total 12.257 lei. Nu se poate face conexiune între sistarea alimentării cu apă şi necesitatea reparării instalaţiilor termice şi sanitare, ale căror deteriorări, menţionate în acelaşi proces-verbal (fila 282 dosar fond) au constat în deformări ale elementelor, fisuri şi exfolieri.
Instanţa de prim control judiciar a observat că reclamanta nu a cuantificat pierderile pretins suferite prin diminuarea programului de lucru şi a randamentului salariaţilor şi nu a dovedit diferenţa suportată, prin procurarea apei din alte surse decât de la pârâtă.
În baza art. 274 C. proc. civ., pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată, în sumă de 738 lei.
Împotriva deciziei nr. 59/2011 din 7 iulie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, a declarat recurs pârâta SC P.S.A. SA Paşcani, întemeiat pe dispoziţiile art. 299 – 316 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului reclamantei şi admiterii apelului său, schimbarea sentinţei instanţei de fond în sensul respingerii în tot a acţiunii reclamantei.
În motivarea recursului său pârâta, nu indică motivele de nelegalitate pe care îşi întemeiază recursul, ci expune situaţia de fapt, după care se referă la interpretarea greşită a probelor.
Recurenta SC P.S.A. SA Paşcani arată că în mod eronat instanţa de apel a reţinut că reclamanta a fost debranşată de la reţeaua de apă pentru nerespectarea prevederilor contractuale, fără să aibă în vedere faptul că vinovată de situaţia creată este numai aceasta care a refuzat sistematic să se prezinte la încheierea unui nou contract ca urmare a schimbării legislaţiei în domeniu, motivând că există deja un contract încheiat între cele două părţi.
Cum reclamanta SC R.C. SRL a achitat parţial contravaloarea facturilor emise, pârâta SC P.S.A. SA Paşcani a procedat la notificarea reclamantei în vederea achitării debitului restant şi la debranşarea imobilului de la reţeaua de apă potabilă.
Recurenta mai susţine că deşi reclamanta a fost rebranşată la reţeaua de apă potabilă, din data de 20 mai 2010 conform procesului-verbal nr. 8305, aceasta nu a adus la cunoştinţă instanţei de judecată acest lucru.
Intimata reclamantă SC R.C. SRL prin întâmpinarea depusă la dosar solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a deciziei instanţei de apel, avându-se în vedere culpa pârâtei în situaţia creată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 137 C. proc. civ., a invocat din oficiu, excepţia nulităţii cererii de recurs prin raportare la dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Potrivit art. 302 ind.1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.
Conform, art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate, prevăzute expres şi limitativ la punctele 1 – 9, iar potrivit dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ. indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Deşi recurenta-pârâtă formulează critici se reţine că acestea nu fac referire la dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., iar dezvoltarea motivelor de recurs făcute nu indică în mod concret dispoziţia legală încălcată sau greşit aplicabilă, astfel că acestea nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care să conducă la casarea sau modificarea hotărârii atacate, şi nici nu pot face obiectul controlului de legalitate.
Motivarea recursului, aşa cum s-a arătat mai sus, vizează numai aspecte de netemeinicie legate de stabilirea situaţiei de fapt şi greşita interpretare de către instanţa de apel a probelor administrate în cauză, elemente ce nu vizează nelegalitatea.
Prin urmare, recursul nefiind o cale de atac devolutivă care să permită reanalizarea situaţiei de fapt şi reinterpretarea probelor, nefiind posibilă nici reîncadrarea criticilor în alte motive de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu se poate realiza un examen al deciziei atacate, sub aspectul legalităţii acesteia.
Or, art. 304 alin. (1) şi art. 3021 C. proc. civ. nu numai că stabilesc condiţiile promovării recursului, ci sancţionează cu nulitatea nerespectarea lor.
Constatându-se, totodată, că nu sunt nici motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia şi va constata nulitatea cererii de recurs, conform art. 302 ind.1 (1) lit. c) C. proc. civ. raportat la art. 306 alin. (1) din acelaşi cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de pârâta SC P.S.A. SA PAŞCANI împotriva deciziei nr. 59/2011 din 7 iulie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 585/2012. Civil. Obligatia de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 566/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
