ICCJ. Decizia nr. 585/2012. Civil. Obligatia de a face. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 585/2012
Dosar nr. 7383/1/2011
Şedinţa publică din 9 februarie 201.
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 1100 din 15 martie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în dosarul nr. 531/111/2008 a fost anulat ca netimbrat recursul declarat de C.M.M. împotriva deciziei nr. 88 din 28 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte a reţinut că recursul nu a fost timbrat anticipat şi nici pentru termenul stabilit, respectiv 15 martie 2011, că în cauză nu operează scutirea legală a recurentei de obligaţia timbrării, astfel încât s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţiei în anulare recurenta invocând faptul că hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă aşa cum rezultă din art. 317 C. proc. civ.
În motivarea contestaţiei se arată că în fond cauza a fost soluţionată de un complet specializat în cauze de contencios administrativ, în timp ce, în apel, cauza a fost recalificată ca şi cauză comercială şi a fost soluţionată de un complet de apel comercial.
Se susţine că împrejurarea că judecătorul de fond face parte atât din secţia comercială cât şi din cea de contencios administrativ este irelevantă.
În fond, acţiunea a fost soluţionată de instanţa de contencios administrativ, în sensul prevăzut de Legea nr. 554/2004, iar, în apel, de instanţa de drept comun, adică de secţia comercială.
Soluţia este de casare cu trimitere spre rejudecare, fie la instanţa de apel, astfel încât această cauză să fie soluţionată în recurs de secţia de contencios administrativ, fie la instanţa de fond, astfel încât cauza să fie rejudecată în fond de un complet specializat de drept comercial.
Se arată că prezenta cauză nu are caracter de comerţ, ci vizează activitatea reţelei publice de utilităţi, activitate desfăşurată în baza unei hotărâri de consiliu local, prin urmare, o activitate de interes public, astfel încât orice litigiu legat de aceasta este de competenţa instanţelor de contencios administrativ.
Analizând contestaţia în anulare prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. „hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă”.
Conform art. 159 C. proc. civ., astfel cum era în vigoare la momentul pronunţării deciziei în apel şi a sentinţei în fond „necompetenţa este de ordine publică (absolută); când pricina este de competenţa autorităţilor de alt grad; când pricina este de competenţa altei instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura”.
Prevederile art. 317 pct. 2 C. proc. civ. se aplică la toate cele trei cazuri de necompetenţă absolută, generală materială şi teritorială în cazurile expres prevăzute de lege.
În cauză, hotărârea nu a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă. Astfel, la fond, cauza a fost soluţionată de Tribunalul Bihor, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, iar în apel de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa pronunţată de Tribunalul Bihor a fost respinsă acţiunea formulată de SC C.A. Oradea, iar în apel, a fost admisă în parte această acţiune şi a fost obligată pârâta-contestatoare să asigure accesul angajaţilor societăţii reclamante în vederea montării unui contor de apă rece în căminul de apometru situat în incinta imobilului din Oradea şi să permită citirea periodică a acestui contor.
Prin încheierea de la 24 iunie 2010 Curtea de Apel Oradea a calificat calea de atac declarată de C.M.M. împotriva sentinţei civile nr. 61/CA/2011 ca fiind apel, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, precum şi faptul că reclamantul desfăşoară activităţi comerciale, acţiunea are caracter comercial, fiind neevaluabilă în bani.
Apelul, fiind o cale devolutivă de atac, calificarea acţiunii ca fiind comercială în acest stadiu al judecăţii cauzei nu conduce la concluzia că au fost încălcate normele imperative privind competenţa instanţelor judecătoreşti.
Contestatoarea C.M.M. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 88 din 28 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, însă nu a indicat motivele de drept ale cererii sale, conform dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ.
Întrucât nu a fost achitată anticipat taxa judiciară de timbru, recursul a fost anulat ca netimbrat.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cază nu sunt întrunite cerinţele art. 317 C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, contestaţia în anulare urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea C.M.M. împotriva deciziei nr. 1100 de la 15 martie 2011 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 9 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 624/2012. Civil. Contestaţie la executare.... | ICCJ. Decizia nr. 531/2012. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
