ICCJ. Decizia nr. 553/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 553/2012
Dosar nr. 1750/117/2010
Şedinţa publică din 1 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Cluj reclamanta Rusu Măria a chemat în judecată pârâtul Statul Român (reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice), solicitând să se constate caracterul politic al condamnării aplicate soţului său R.A. prin sentinţa pronunţată la data de 02 martie 1953 de Tribunalul Militar Oradea, precum şi să se dispună obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 20.000 euro cu titlul de despăgubiri.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanta a arătat că soţul său R.A., în prezent decedat, a fost arestat la data de 15 august 1952 de către organele de securitate din Cluj, fiind anchetat timp de trei luni în condiţii dure, după care timp de o lună a fost reţinut la Tribunalul Cluj, iar apoi transferat la Penitenciarul Oradea.
Ulterior, a fost achitat de sub învinuirea de săvârşire a delictului de uneltire contra ordinii sociale.
Prin sentinţa civilă nr. 456 din 19 mai 2010 a Tribunalului Cluj s-a dispus respingerea acţiunii reclamantei, reţinându-se în motivarea sentinţei, în esenţă, că din biletul de eliberare nr. 616/B/1953 întocmit de Direcţiunea Generală a Penitenciarelor, Coloniilor şi Unităţilor de Muncă - Penitenciarul Oradea, R.A. a fost depus ca deţinut de Procuratura Militară Oradea la data de 13 august 1952 şi eliberat la data de 03 martie 1953.
Arestarea s-a făcut în baza mandatului nr. 21/1952 sub învinuirea de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută şi pedepsită de art. 209 partea II lit. f) C. pen.
Prin sentinţa penală nr. 111 din 02 martie 1953 a Tribunalului Militar Oradea, R.A. a fost achitat.
R.A. a decedat la data de 15 ianuarie 1989, reclamanta fiindu-i soţie supravieţuitoare.
Întrucât soţul reclamantei a fost achitat, nu poate fi reţinută existenţa unei condamnări politice în sensul art. 1 din Legea nr. 221/2009, fiind însă vorba despre o măsură administrativă cu caracter politic în sensul art. 4 alin. (2) din aceeaşi lege.
în calitate de soţie supravieţuitoare a lui R.A., reclamanta a beneficiat în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 de drepturi materiale ce i s-au plătit începând cu data de 09 noiembrie 1993, astfel că prin aceasta i s-a asigurat deja o despăgubire satisfăcătoare, nemaifiind necesară dezdăunarea sa şi în baza Legii nr. 221/2009.
În ce priveşte cererea de constatare a caracterului politic al măsurii arestării, aceasta a fost respinsă ca lipsită de interes câtă vreme pretenţia în despăgubiri apare ca nefondată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta R.M., solicitând schimbarea ei în sensul admiterii acţiunii, deoarece:
a) Prima instanţă a greşit atunci când a apreciat că este lipsit de interes capătul de cerere privitor la constatarea caracterului politic al măsurii arestării, deşi despăgubirile băneşti puteau fi solicitate numai ca urmare a unei asemenea constatări. Mai mult, instanţa nu s-a pronunţat nici asupra caracterului politic al măsurilor ulterioare de interzicere a continuării studiilor universitare şi excludere din corpul didactic a lui R.A., deşi avea obligaţia legală de a o face.
b) Nejustificat s-a apreciat şi că pretenţiile băneşti sunt neîntemeiate, căci suferinţele pricinuite soţului reclamantei pe timpul arestării, dar şi ulterior, fac necesară acordarea unor despăgubiri şi în temeiul Legii nr. 221/2009.
Privarea în libertate timp de 8 luni i-a marcat viaţa, nefiindu-i permisă reluarea studiilor universitare, după cum şi atunci când s-a angajat ca învăţător nu a fost menţinut în funcţie, fiind considerat un duşman al ordinii sociale.
Prin Decizia civilă nr. 42/ A din 21 ianuarie 2011 Curtea de Apel Cluj a admis în parte apelul, a schimbat în parte sentinţa în sensul admiterii în parte a acţiunii constatând că măsura arestării reprezintă o măsură administrativă cu caracter politic şi a respins celelalte capete de cerere.
In considerente a reţinut că prin hotărârea penală nr. 111 din 02 martie 1953 a Tribunalului Militar Oradea, rămasă definitivă prin nerecurare, s-a dispus achitarea lui R.A. „de orice penalitate de sub învinuirea delictului de uneltire contra ordini sociale prevăzute de art. 209 partea II lit. f) C. pen.", de pe acest temei fiind, de altfel, realizată şi punerea în libertate (f. 5 dosar Tribunal).
Măsura arestării preventive astfel dispusă, constituie, neîndoielnic, o măsură administrativă cu caracter politic în sensul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, acuzaţia penală în raport de care R.A. a fost arestat preventiv privind împotrivirea faţă de regimul totalitar instaurat la data de 05 martie 1945.
În prezentul proces, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 221/2009, interesând, în concret, cele ale art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi privitoare la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic sau, după caz, prin luarea unor măsuri administrative cu caracter politic în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Aceste dispoziţii legale au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010, însă legiuitorul nu a dispus, nici în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei în M. Of., nici ulterior, măsuri pentru punerea de acord cu Constituţia a dispoziţiilor declarate neconstituţionale.
Astfel fiind, pretenţiile reclamantei privitoare la obligarea Statului Român la plata de despăgubiri pentru repararea prejudiciului moral suferit au rămas fără temei legal.
împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâtul, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ. susţinând că soţul reclamantei a fost achitat şi nu condamnat politic, iar cererea formulată de reclamantă nu se încadrează în prevederile legii 221/2009. A precizat că măsura reţinerii sau a arestării este o măsură dispusă în cadrul unui proces penal şi nu poate constitui o măsură administrativă cu caracter politic. De asemenea, drepturile de care a beneficiat reclamanta în baza decretului lege 118/1990 constituie o despăgubire rezonabilă pentru prejudiciul moral suferit. In consecinţă, reclamanta nu justifică un interes pentru constatarea caracterului politic al măsurii arestării.
Recursul este fondat pentru considerentele care succed.
Contrar susţinerilor din recurs, instanţa de apel s-a pronunţat asupra caracterului politic al măsurii administrative luate împotriva soţului reclamantei, soluţia de admitere a apelului reclamantei fiind rezultatul interpretării greşite a dispoziţiilor legale incidente pe acest aspect - art. 3 alin. (1) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009.
Astfel, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 defineşte măsura administrativă cu caracter politic ca fiind „orice măsură luată de organele fostei miliţii sau securităţi, având ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative (…)".
Art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, permite, într-adevăr, persoanelor care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, să solicite, de asemenea, instanţei de judecată constatarea caracterului politic al acestora, sens în care prevede că art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
Conform art. 1 alin. (3), „constituie condamnare cu caracter politic şi condamnarea pronunţată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârşirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din OUG nr. 214/1999."
Scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din OUG nr. 214/1999 sunt:
„a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalităţii, terorii comuniste, precum şi abuzului de putere din partea celor care au deţinut puterea politică;
b) militarea pentru democraţie şi pluralism politic;
c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii faţă de aceasta;
d) respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului,
recunoaşterea şi respectarea drepturilor civile şi politice, economice, sociale şi culturale;
e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naţionalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenenţă sau de opinie politică, de avere ori de origine socială."
Rezultă că, în interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, constituie măsură administrativă cu caracter politic măsura aplicată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru fapte prin a căror săvârşire s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din OUG nr. 214/1999.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat să se constate caracterul politic al condamnării soţului său care a fost-arestat preventiv, la data de 2 martie 1953, pentru săvârşirea infracţiunii de uneltire contra ordinii publice, precizând că acesta a fost ulterior achitat prin sentinţa penală nr. 111 din 2 martie 1953 a Tribunalului Militar Oradea.
După cum am arătat anterior, Legea nr. 221/2009 propune acordarea despăgubirilor morale pentru persoanele care au suferit o condamnare politică, or, în cazul de faţă nu există o astfel de condamnare din moment ce soţul reclamantei a fost achitat.
Cât priveşte măsura arestării preventive a soţului reclamantei, nu se poate reţine că aceasta ar constitui o măsură administrativă cu caracter politic întrucât ea a fost dispusă în cadrul unui proces penal şi nu de organele fostei miliţii sau securităţi, astfel cu prevede expres legea.
În aceste condiţii, nefiind întrunite exigenţele art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, în mod nelegal instanţa de apel a concluzionat că soţul reclamantei a fost supus unei măsuri administrative cu caracter politic, cu consecinţa infirmării soluţiei fondului de respingere a acţiunii, ca neîntemeiată.
Deoarece s-a reţinut că soţul reclamantei nu a fost supus unei măsuri administrative cu caracter politic în sensul Legii nr. 221/2009, apare ca inutilă analizarea celeilalte critici formulate de recurent privind suficienţa măsurilor reparatorii de care a beneficiat reclamanta în temeiul decretului lege nr. 118/1990.
Faţă de considerentele expuse, urmează a se reţine că hotărârea atacată a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii, astfel că sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul conform art. 312 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ. şi va modifica Decizia atacată în sensul respingerii apelului declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj împotriva deciziei nr. 42/ A din 21 ianuarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.
Modifică Decizia atacată în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta R.M. împotriva sentinţei nr. 456 din 19 mai 2010 a Tribunalului Cluj, secţia civilă
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 556/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 552/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
