ICCJ. Decizia nr. 5537/2012. Civil. Exequator (recunoasterea inscrisurilor si hotararilor straine). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5537/2012
Dosar nr. 4146/85/2010
Şedinţa publică din 20 septembrie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de fată, a reţinut următoarele:
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin decizia nr. 2 A din 28 martie 2011, Curtea de Apel Alba lulia, secţia pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul declarat de pârâta P.O. împotriva încheierii civile nr. 1133 din 12 noiembrie 2010 dată de Tribunalul Sibiu, secţia civilă.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel, a reţinut că în mod corect Tribunalul, a apreciat că sunt îndeplinite cerinţele art. 171 lit. c) din Legea nr. 105/1992, în contextul în care intimata a recunoscut în faţa instanţei de fond că a primit formularele de divorţ, pe care nu le-a completat, iar ulterior a primit şi hotărârea de divorţ pe care o contestă pentru că nu conţine o ştampilă a unui Tribunal.
Contrar susţinerii apelantei, în cauză s-a făcut dovada cu certificatul privind înregistrarea divorţului că hotărârea de divorţ este definitivă din 3 decembrie 1996.
Susţinerile apelantei referitoare la actele false depuse la dosar sunt simple afirmaţii, înscrisurile depuse de petent făcând dovada până la data înscrierii în fals.
2. Recursul
2.1. Motive
P.O. a declarat recurs prin care a invocat faptul că la judecarea fondului cauzei nu au fost respectate cerinţele art. 162, 167 şi 171 ale Legii nr. 105/1992.
În loc să verifice existenţa condiţiilor impuse de aceste texte instanţa de apel nici nu a făcut referire la ele.
Instanţa nu a fost chemată să verifice dacă hotărârea este legală conform legislaţiei SUA, ci să verifice dacă îndeplineşte condiţiile Legii nr. 105/1992.
Nu sunt îndeplinite cumulativ prevederile art. 167 din lege pentru că nu s-a făcut dovada cu nici un act sau ştampilă a faptului că sentinţa este definitivă.
Nu există dovada citării corecte şi în timp util a reclamantei la termenul dezbaterilor şi nici că i s-ar fi comunicat sentinţa în timp util pentru a avea posibilitatea exercitării căilor de atac. Pârâta a aflat mult mai târziu de sentinţa de divorţ, după ce au trecut toate termenele de atac prevăzute de legislaţia străină.
Sentinţa este un fals şi deşi reclamanta a solicitat o verificare de scripte instanţele nu s-au pronunţat cu privire la această cerere şi nici nu au solicitat depunerea originalului sentinţei la dosarul cauzei.
2.2. Analiza recursului
Recursul nu este întemeiat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Conform art. 139 C. proc. civ., partea care a depus un înscris în copie certificată este datoare să aibă asupra sa la şedinţă originalul înscrisului sau să-l depună mai înainte în păstrarea grefei, sub pedeapsa de a nu se ţine seama de înscris.
În practicaua încheierii civile nr. 1133 din 12 noiembrie 2010 s-a reţinut că, în urma confruntării între exemplarul hotărârii de divorţ prezentate de către intimata P.O. şi exemplarul hotărârii depuse de către reclamant, instanţa a constatat identitatea dintre înscrisuri.
De asemenea, instanţa a constatat că petentul a prezentat originalul apostilei aplicată pe cererea de divorţ.
Şi în faţa instanţei de apel, în încheierea de la 17 ianuarie 2011, s-a consemnat faptul că reclamantul a prezentat originalul hotărârii de divorţ, apostilată.
Aceste constatări personale ale instanţelor, consemnate în cuprinsul încheierilor, fac dovada până la înscrierea în fals. Or, P.O. s-a limitat numai la invocarea declarativă a falsului, fără să ceară declanşarea procedurii prevăzute la art. 180-184 C. proc. civ. în cadrul căreia să se şi facă o examinare în acest sens.
Pe de altă parte, verificarea de scripte, pe care susţine recurenta că a solicitat-o instanţelor de fond, nu este posibil de folosit cu privire la un înscris autentic, aşa cum este hotărârea străină a cărei recunoaştere s-a solicitat.
Faţă de atitudinea procesuală avută în cursul desfăşurării procesului înaintea instanţelor de fond, recurenta nu mai poate deduce în recurs aspecte care nu ţin de legalitatea hotărârii de recunoaştere a hotărârii de divorţ, de vreme ce, în etapele procesuale anterioare nu a administrat dovezi pentru combaterea înscrisurilor prezentate de către reclamant.
În acelaşi timp, chiar recurenta susţine, în motivarea recursului, că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 166 din Legea nr. 105/1992. Conform acestui text, hotărârile străine sunt recunoscute deplin drept în România, dacă se referă la statutul civil al cetăţenilor statului unde au fost pronunţate.
Având în vedere cele mai sus arătate, criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta P.O. împotriva deciziei nr. 2 A din 28 martie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5535/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 5538/2012. Civil. Evacuare. Recurs → |
|---|
