ICCJ. Decizia nr. 5642/2012. Civil. Marcă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5642/2012
Dosar nr. 44168/3/2009
Şedinţa publică din 21 septembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată la data de 6 noiembrie 2009 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. 44168/3/2009, reclamantul L.C. a chemat în judecată pe pârâta SC V.I. SRL şi, pentru opozabilitate, şi I.N.C.D.I., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate încălcarea dreptului reclamantului de folosire exclusivă a mărcilor L., să se constate că numele de domeniu încalcă drepturile exclusive asupra mărcilor reclamantului, să se dispună interzicerea folosirii şi încetarea înregistrării numelui de domeniu amintit pe numele pârâtei SC V.I. SRL şi să fie obligat I.C.D.I. să opereze această modificare, să se dispună obligarea acestuia din urmă a efectua transferul numelui de domeniu către reclamant, să se dispună publicarea într-un ziar cu tiraj naţional, pe cheltuiala pârâtei, a dispozitivului hotărârii în cel mult 10 zile de la rămânerea definitivă a acesteia.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 35 alin. (2), art. 86 din Legea nr. 84/1998, art. 5 alin. (1) lit. b), art. 9 din Legea nr. 11/1991, art. 998 C. civ., art. 11 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 100/2005, art. 112 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 1379 din 28 octombrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis în parte acţiunea, a dispus încetarea înregistrării numelui de domeniu www.RONster.ro pe numele pârâtei SC V.I. SRL şi transferul acestui nume de domeniu către reclamant, a obligat pârâta SC V.I. SRL să înceteze folosirea numelui de domeniu www.RONster.ro, a respins celelalte cereri ca neîntemeiate şi a obligat aceeaşi pârâtă la plata către reclamant a sumei de 3.000 euro în echivalent RON la data plăţii, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC V.I. SRL, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală la data de 09 iunie 2011.
La termenul de judecată din 29 septembrie 2011 instanţa a invocat din oficiu şi a pus în discuţia părţilor excepţia de netimbrare a cererii de apel.
Prin decizia civilă nr. 223A din 29 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia invocată din oficiu şi a anulat apelul ca netimbrat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că pentru termenul de judecată din 29 septembrie 2011 apelanta-pârâtă a fost legal citată, cu menţiunea că are obligaţia de a achita până la primul termen de judecată taxa judiciară de timbru aferentă căii de atac declarate, stabilită conform art. 11 alin. (1) corob cu art. 13 din Legea nr. 146/1997, astfel cum a fost modificată, şi timbru judiciar conform art. 3 din O.G. nr. 32/1995; până la termenul din 29 septembrie 2011, apelanta-pârâtă nu şi-a îndeplinit această obligaţie.
Cu privire la legalitatea procedurii de înştiinţare a apelantei pârâte asupra termenului de judecată acordat şi asupra obligaţiei stabilite în sarcina sa, instanţa de apel s-a pronunţat în cadrul dezbaterilor din şedinţa publică, în sensul că citarea părţii s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 87 pct. 2 şi art. 92 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum s-a consemnat în practicaua deciziei.
Prin urmare, în baza art. 20 din Legea nr. 146/1997, care impune plata anticipată a taxelor de timbru, instanţa de apel a admis excepţia netimbrării şi a dispus anularea cererii de apel ca netimbrată.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, pârâta a formulat recurs, prevalându-se de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta pârâtă, în dezvoltarea motivelor de recur, a învederat că decizia atacată este nelegală întrucât instanţa de apel în mod greşit a apreciat valabilitatea procedurii de citare, astfel că, excepţia de netimbrare a fost admisă în mod nelegal.
Se susţine că menţiunile privind obligaţia de a timbra calea de atac nu pot fi opozabile pârâtei decât dacă din dovada îndeplinirii procedurii de citare rezultă că au fost respectate prevederile legale incidente materia comunicării actelor de procedură.
Or, din dovada de îndeplinire a procedurii de citare reiese că au fost încălcate dispoziţiile art 87 – 92 C. proc. civ., întrucât din procesul verbal de îndeplinire a procedurii rezultă că lipseşte semnătura persoanei însărcinate în mod oficial de către pârâtă cu primirea corespondenţei, precum şi ştampila pârâtei.
Or, agentul procedural a dat dovadă de lipsă de interes în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi a procedat la înscrierea în procesul verbal a datelor de identitate a unei persoane care este străină de recurentă, care nu are şi nici nu a avut calitatea de portar sau administrator al societăţii ori clădirii în care recurenţa îşi desfăşoară activitatea, ceea ce nu echivalează cu îndeplinirea procedurii de citare şi luării la cunoştinţă a obligaţiei privind timbrajul.
Pe de altă parte, agentul procedural nu a făcut dovada lipsei pârâtei de la adresa de citare şi nici nu a procedat la identificarea în mod complet (prin cod numeric personal) a persoanei are a procedat la primirea citaţiei în numele său.
Recurenta arată, totodată, că poate demonstra că niciodată nu a avut încadrată (ca salariat sau sub o altă formă de colaborare) nicio persoană cu datele de identificare consemnate de agentul procedural, ceea ce constituie dovada că citaţia emisă de instanţa de apel nu a ajuns niciodată la cunoştinţa sa.
În aceste condiţii, lipsa semnăturii unei persoane autorizate de către recurentă, mai susţine aceasta, precum şi lipsa ştampilei sale de pe dovada comunicării - în condiţiile în care agentul procedural nu face dovada lipsei sale de la sediul social – conduc la concluzia că singura modalitate legală de îndeplinire a procedurii de citare ar fi fost cea prin afişare pe uşa imobilului, iar nu prin încredinţarea citaţiei unei persoane care nu se află în niciu raport cu recurenta, persoană incomplet identificată de către agentul procedural.
La termenul de azi, în şedinţă publică, recurenta pârâtă a depus la dosar fişa postului ofiţerului de serviciu (agentului de pază) al ansamblului rezindenţial în care îşi desfăşoară activitatea, probă încuviinţată de instanţă în condiţiile art. 305 C. proc. civ.
Recursul formulat este fondat, potrivit celor ce urmează.
Deşi recurenta pârâtă îşi încadrează criticile formulate prin motivele de recurs în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată din dezvoltarea acestora că vătămarea reclamată este una procedurală, astfel că, acestea urmează a fi evaluate din perspectiva art. 304 pct. 5 C. proc. civ., ipoteza de nelegalitate de la pct. 9 nefiind compatibilă cu aplicarea greşită a unei norme de procedură, ci a uneia de drept substanţial, ceea ce nu este cazul în speţă, întrucât recurenta susţine încălcarea normelor de procedură privind legalitatea citării sale pentru termenul de judecare a apelului pe calea excepţiei de netimbrare.
Recurenta pârâtă este o persoană juridică de drept privat, iar pentru legalitatea citării sale trebuie respectate dispoziţiile art. 87 pct. 2, art. 91, 921 şi, consecutiv, art. 92 C. proc. civ.
În consecinţă, aceasta trebuie citată prin reprezentant legal la sediul său principal sau la cel al sucursale sau reprezentanţei (art. 87 pct. 2), însă, art. 921 C. proc. civ. nu permite aplicarea dispoziţiilor privind legalitatea citării procedurii de citare a unei persoane juridice prin afişare, decât dacă agentul procedural constată refuzul primirii citaţiei sau lipsa oricărei persoane de la sediul social; pe de altă parte, art. 91 C. proc. civ. dispune, între altele, că înmânarea citaţiei în cazul art. 87 pct. 2 se poate face funcţionarului sau persoanei însărcinate cu primirea corespondenţei, care îşi va arăta în clar numele şi prenumele, precum şi calitatea, iar apoi va semna dovada.
În raport de cea din urmă normă de procedură, instanţa de apel a constatat legalitatea îndeplinirii procedurii de citare a apelantei pârâte, reţinând că procesul verbal de comunicare a citaţiei a fost semnat de persoana însărcinată cu primirea corespondenţei, menţiune a cărei lipsă este sancţionată cu nulitatea actului de procedură, astfel cum dispune art. 100 alin. (3) rap. la art. 100 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.
Din procesul verbal de îndeplinire a procedurii de citare de la dosar apel, se constată că a semnat de primirea citaţiei o persoană care şi-a declinat calitatea de agent de pază, persoană care a fost identificată prin menţionarea unui nume şi iniţiala unui prenume, precum şi a seriei şi numărului unui act de identitate.
Or, astfel cum art. 87 pct. 2 C. proc. civ. prevede, reiese că persoana care poate recepţiona citaţia în numele unei persoane juridice, trebuia să fie cea însărcinată cu primirea corespondenţei (care trebui să îşi indice numele în clar şi calitatea în care primeşte actul, aplicarea ştampilei nefiind o condiţie prevăzută de norma de procedură), pentru a fi permisă concluzia legalităţii proceduii de citare, în caz contrar, fiind incidente dispoziţiile privind afişarea citaţiei, în termenii reglementaţi de art. 92 C. proc. civ.
Concluzia anterioară se impune întrucât, chiar prezenţa unei persoane fizice la sediul persoanei juridice, dacă aceasta nu are ca sarcină primirea corespondenţei în numele celei citate prin reprezentant legal, atrage constatarea de către agentul procedural uneia dintre ipotezele de excepţie prevăzute de art. 921 C. proc. civ. (lipsa oricărei persoane de la sediul său) şi obligaţia afişării citaţiei, în condiţiile art. 92 C. proc. civ.
Prin înscrisul depus în recurs, pârâta a demonstrat că ofiţerul de serviciu (agentul de pază) al ansamblului rezidenţial în care îşi defăşoară activitatea nu a primit din partea sa însărcinarea recepţionării corespondenţei sale.
În plus, Înalta Curte, constată că la termenul de judecare a apelului pe calea excepţiei de netimbrare, pârâta a fost reprezentată de un apărător ales cu delegaţie la dosar, însă, dispoziţiile art. 89 alin. (2) C. proc. civ. (acoperirea oricăror vicii de procedură prin prezenţa în instanţă la termen a părţii personal sau a mandatar) sunt operante numai în ce priveşte funcţia principală a citaţiei de a constitui mijlocul procedural de înştiinţare a acesteia cu privire la termenul de judecată acordat, iar nu şi pentru celelalte obligaţii menţionate în actul de procedură, precum cea referitoare la timbraj, obligaţia de timbrare apaţinând părţii înseşi, iar nu apărătorului său.
Prin urmare, legalitatea procedurii de citare a persoanei juridice era singura situaţie în care se prezuma că cel citat a luat cunoştinţă nu numai de termen, ci şi de obligaţiile procedurale puse în sarcina sa şi cu privire la care era înştiinţat prin citaţie, art. 89 alin. (2) neputând fi aplicat la alte situaţii (luarea la cunoştinţă de anumite obligaţii procesuale) decât cele avute în vedere de legiuitor, ca normă de excepţie, de strictă interpretare.
În plus, deşi partea care iniţiază un demers judiciar (cerere de chemare în judecată sau declararea unei căi de atac, etc.) are obligaia de achitare anticipată a taxei judiciare de timbru, astfel cum prevede art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, în organizarea aplicării acestui text, Normele Metodologice de aplicare a legii aprobate prin ordinul Ministrului Justiţiei nr. 760/C/1999 prevăd la art. 35 următoarele: „Taxele judiciare de timbru se datorează şi se plătesc anticipat, adică înainte de primirea (înregistrarea), efectuarea sau eliberarea actelor taxabile sau înainte de prestarea serviciilor.
(2) Instanţele judecătoreşti - cu totul excepţional, pentru motivele menţionate în rezoluţie - pot reţine cereri sau acţiuni netimbrate sau insuficient timbrate, obligând partea să plătească taxele până la primul termen de judecată.”
Pe de altă parte, art. 36 alin. (1) din acelaşi Ordin dispune că - instanţele judecătoreşti au obligaţia de a încunoştinţa părţile, odată cu citarea, despre taxele judiciare de timbru ce trebuie achitate, în cazurile în care acţiunile şi cererile au fost trimise prin poştă, cum este şi cazul apelului declarat de pârâta SC V.I. SRL.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte constată a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., astfel că, recursul pârâtei va fi admis în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., iar decizia recurată va fi casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare acelaiaşi instanţe de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC V.I. SRL, împotriva deciziei nr. 223A din 29 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5640/2012. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5644/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
