ICCJ. Decizia nr. 5645/2012. Civil. Legea 10/2001. Completare/lămurire dispozitiv. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5645/2012
Dosar nr. 7058/3/2008
Şedinţa publică din 21 septembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 04 aprilie 2005, contestatorul S.J.E. a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 530 din 28 februarie 2005, emisă de intimatul M.A.I. şi a solicitat instanţei să dispună, prin hotărârea pe care o va pronunţa, desfiinţarea acesteia şi restituirea în natură a imobilului situat în localitatea Feldioara, judeţul Braşov, intabulat în C.F. Feldioara, cu drept de folosinţă asupra terenului pe durata existenţei construcţiei sau acordarea de măsuri reparatorii, constând în despăgubiri băneşti, reprezentând echivalentul valoric al imobilului.
În motivarea contestaţiei formulate, contestatorul a arătat că prin dispoziţia nr. 530 din 28 februarie 2005, emisă de intimatul M.A.I., a fost respinsă cererea sa de restituire în natură a imobilului sau de acordare de măsuri reparatorii, constând în despăgubiri băneşti reprezentând echivalentul valoric al acestuia, pentru motivul că preluarea imobilului nu s-a făcut abuziv, întrucât autorii săi au fost îndestulaţi prin preţul primit în baza Decretului nr. 223/1974.
Contestatorul a susţinut că preluarea imobilului de către stat a fost o măsură abuzivă, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile prevăzute de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, iar Decretul nr. 223/1974 nu constituie un titlu valabil pentru stat.
În drept, au fost invocate dispoziţiile prevăzute de Legea nr. 213/1998, ale Legea nr. 10/2001 şi din H.G. nr. 493/2003.
Prin sentinţa civilă nr. 1512 din 20 decembrie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă s-a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de contestatorul S.J.E.
Prin Decizia civilă nr. 439 din 13 octombrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul-contestator S.J.E., împotriva sentinţei civile nr. 1512 din 20 decembrie 2005, pronunţate de Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Prin Decizia civilă nr. 3131 din 18 aprilie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală a admis recursul formulat de recurentul-contestator S.J.E. împotriva Deciziei civile nr. 439 din 13 octombrie 2006, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a şi a admis apelul formulat de apelantul-contestator S.J.E. împotriva sentinţei civile nr. 1512 din 20 decembrie 2005, pronunţate de Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, dispunându-se desfiinţarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
Prin decizia de casare, instanţa de control a reţinut că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de către stat, astfel că acesta intră în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001, dispunându-se ca instanţa de fond să analizeze pe fond cererea de chemare în judecată formulată de contestatorul S.J.E.
Dosarul a fost înregistrat astfel pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. 7058/3/2008.
După desfiinţarea cu trimitere spre rejudecare, tribunalul a pus în vedere contestatorului să depună la dosarul cauzei titlul de proprietate pe care îl deţine pentru imobilul în litigiu, certificatul de moştenitor de pe urma autorului său, precum şi notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2010.
Pentru dovedirea contestaţiei, tribunalul a mai dispus, la cererea contestatorului, efectuarea în cauză a unei expertize topografice şi a unei expertize construcţii, privind imobilul în litigiu. Acestea au fost efectuate şi depuse la dosarul cauzei.
La data de 09 februarie 2010, contestatorul a depus la dosar o cerere precizatoare a contestaţiei prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului construcţie compus din două corpuri de clădire, şopron, grajd, şură şi teren construit şi neconstruit, în suprafaţă de 1.315 mp şi, de asemenea, a solicitat rectificarea înscrierii suprafeţei de teren în cartea funciară. Această precizare a fost făcută după depunerea la dosarul cauzei a celor două rapoarte de expertiză, ca urmare a concluziilor acestora cu privire la suprafaţa de teren şi la construcţia ce au fost identificate.
La termenul de judecată din data de 27 septembrie 2010, intimatul a invocat excepţia tardivităţii formulării cererii precizatoare, în raport de dispoziţiile prevăzute de art. 132 alin. (1) din C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 1514 din 11 octombrie 2010 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins ca neîntemeiate, excepţia tardivităţii formulării cererii precizatoare, invocată de intimatul M.A.I., precum şi contestaţia precizată formulată de contestatorul S.J.E.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut referitor la excepţia tardivităţii formulării cererii precizatoare, că precizarea formulată de contestator a fost făcută după prima zi de înfăţişare, ca urmare a concluziilor celor două rapoarte de expertiză depuse la dosar, ce au identificat imobilul în litigiu. Prima instanță a apreciat că această precizare nu constituie o modificare a cererii de chemare în judecată, întrucât prin ea s-a mărit câtimea obiectului acesteia, iar necesitatea formulării ei a fost determinată de concluziile celor două rapoarte de expertiză depuse la dosar.
În ce priveşte fondul cererii deduse judecăţii,prima instanță a apreciat că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, s-a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare din data de 11 octombrie 1969, S.I. şi soţia sa, S.R.A., au cumpărat de la S.J. nuda proprietate a imobilului situat în comuna Feldioara, înscris în C.F. Feldioara, compus din casă de locuit, formată din două corpuri de clădire şi curte, în suprafaţă totală de 800 mp.
Prin Decizia nr. 399 din 21 mai 1988, emisă de Consiliul Popular Braşov, imobilul situat în comuna Feldioara, înscris în C.F. Feldioara, compus din casă de locuit, anexe gospodăreşti şi teren în suprafaţă de 250 mp, proprietatea numiţilor S.l. şi S.R.A., a fost trecut în proprietatea statului, iar restul terenului în suprafaţă de 550 mp a rămas în proprietatea C.A.P. Feldioara. Această preluare a fost abuzivă, problemă de drept ce a fost dezlegată de instanţa de casare, prin Decizia civilă nr. 3131 din 18 aprilie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Din certificatul de naştere aflat în Dosarul nr. 9442/3/2005 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, a rezultat că S.l. s-a născut la data de 12 ianuarie 1920 şi este fiul lui S.J. şi S.A., iar din certificatul de deces, reiese că J.S. s-a născut la data de 07 ianuarie 1920, în Feldioara, judeţul Braşov şi a decedat la data de 16 iunie 2004, la Nurnberg.
Tribunalul a reţinut, de asemenea, că R.A.S., a decedat la data de 13 ianuarie 2001, în oraşul Stein din Germania.
La dosarul cauzei nu a fost depus însă un certificat de moştenitor eliberat de pe urma lui I.S. şi a soţiei sale R.A.S., născută S.
De asemenea, tribunalul a reţinut că nu s-a depus la dosarul cauzei niciun înscris care să dovedească, aşa cum susţine contestatorul, că este moştenitorul celor menţionaţi mai sus.
Totodtă, prima instanţă a apreciat că înscrisul intitulat „certificat de calitate de moştenitor” din data de 08 august 2005 nu constituie dovada calităţii de moştenitor. De asemenea, contestatorul nu a depus la dosarul cauzei nici certificatul său naştere, din care ar fi putut să rezulte gradul de rudenie pe care pretinde că îl are cu foştii proprietari ai imobilului în litigiu, respectiv, cu S.I. şi S.R.A.
Împotriva sentinţei a declarat apel contestatorul S.J.E., criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În apel, apelantul-contestator a depus la dosarul cauzei copia certificatului său de naştere, arătând că actele juridice care atestă calitatea sa de moştenitor sunt certificatul de moştenitor, actele de stare civilă şi testamentul.
Pe de altă parte, în faţa instanţei de apel, reclamantul şi o copie legalizată a certificatului de naştere a lui S.J., copie legalizată a certificatului de naştere a lui S.J.E., certificatul de deces al numitei S.R.A., precum şi copie legalizată a certificatului de deces al numitului S.J.E.
Intimatul M.A.I. a depus întâmpinare şi a solicitat respingerea apelului, ca neîntemeiat, deoarece imobilul nu poate face obiectul unei restituiri în natură, ci unei restituiri în echivalent, reprezentând diferenţa între valoarea de piaţă a locuinţei şi suma primită cu titlu de despăgubiri.
Prin Decizia civilă nr. 411/ A din 13 aprilie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul formulat de reclamant, a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul admiterii contestaţiei, iar pe fond, s-a dispus anularea dispoziţiei nr. 530 din 28 februarie 2005 a M.A.I., acesta fiind obligat să emită o nouă dispoziţie de acordare a măsurilor reparatorii în natură pentru imobilul din judeţul Braşov comuna Feldioara, format din construcţie.
Pentru a decide în acest sens, instanţa de apel a reţinut că prin dispoziţia nr. 530 din 28 februarie 2005 emisă de M.A.I., a fost respinsă cererea de restituire în natură sau prin echivalent a imobilului situat în comuna Feldioara, judeţul Braşov, deoarece imobilul nu a fost preluat abuziv de stat întrucât titularii dreptului de proprietate au primit despăgubiri în baza Decretului nr. 223/1974, apreciindu-se că reclamantul nu este îndreptăţit la măsuri reparatorii nici în natură şi nici prin echivalent.
Curtea de apel a constatat că imobilul a fost preluat în temeiul Decretului nr. 223/1974, astfel cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, iar prin Decizia civilă nr. 3131 din 18 aprilie 2007 a Înaltei Curii de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală s-a stabilit că acesta intră în domeniul de reglemenare a Legii nr. 10/2001.
Ca atare, prin decizia de casare, s-a stabilit irevocabil că imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv, însă, prima instanţă, în rejudecare, a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada calităţi de moştenitor de urma defuncţilor J.S. şi R.A.S., astfel că, a respins contestaţia ca neîntemeiată.
În etapa apelului s-au depus acte de stare civilă în completarea celor administrate la prima instanţă, respectiv certificatul de naştere al contestatorului, din care rezultă că acesta este fiul lui S.J. şi a lui S.R.A.
În consecinţă, instanţa de apel a constatat că apelantul a făcut dovada calităţii sale de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, întrucât se regăsesc la dosarul cauzei actele de stare civilă ale părinţilor săi, respectiv, certificatul de naştere a lui J.S. şi certificatul de deces al mamei sale, R.A.S., precum şi dovada calităţii de proprietari a părinţilor săi; în plus, în cauză a fost efectuat şi un raport de expertiză pentru identificarea imobilului.
De asemenea, la fila 41 dosar fond, există dovada preluării de către stat în temeiul Decretului nr. 223/1974 a imobilului situat în comuna Feldioara, judeţul Braşov, proprietatea numiţilor J.S. şi R.A.S., cât şi contractul de vânzare-cumpărare al părinţilor al acestora, ce reprezintă titlul de proprietate pentru imobilul ce a făcut obiectul notificării.
În consecinţă, curtea de apel a constatat că în cauză sunt îndeplinite dispoziţiile art. 23 din H.G. nr. 250/2007, apelantul contestator făcând dovada de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în natură în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul preluat în mod abuziv de către stat din proprietatea autorilor săi, imobil ce se află în continuare în posesia Statului Român.
Ulterior pronuţării acestei decizii, prin cererea înregistrată pe rolul instanţei de apel la data de 08 iulie 2011, petentul S.J.E. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul M.A.I., completarea Deciziei civile nr. 411/ A din 13 aprilie 2011.
În motivarea acestei cereri, apelantul a arătat că instanţa de apel a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa apelată, însă a omis să se pronunţe asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată; cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 2812 şi art. 274 C. proc. civ.
Prin cererea formulată la data de 11 iulie 2011, apelantul a formulat cerere de lămurire a dispozitivului Deciziei civile nr. 411/A/2011 a Curţii de Apel Bucureşti, în temeiul prevederilor art. 2811 C. proc. civ. şi a solicitat să se precizeze dacă intimatul este obligată să emită o nouă dispoziţie de restituire în natură a imobilului din judeţul Braşov, com. Feldioara, format din construcţie.
La data de 18 iulie 2011, petiţionarul S.J.E. a depus o cerere de precizare a cererii de completare a Deciziei civile nr. 411/A/2011, în sensul că a solicitat să se dispună şi cu privire la omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la cererile formulate, respectiv dreptul de folosinţă special asupra terenului restituit în natură, intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară, respectiv, componenţa imobilului construcţie, restituit în natură.
Petentul apelant a arătat că a solicitat un drept de folosinţă special asupra terenului restituit în natură şi intabularea dreptului de proprietate asupra construcţiei, cât şi înscrierea dreptului de folosinţă special asupra terenului în cartea funciară, însă, instanţa de apel nu a făcut menţiuni cu privire la aceste cereri.
Prin Decizia civilă nr. 711/ A din 14 septembrie 2011, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a admis cererea de lămurire a dispozitivului, dispunându-se restituirea în natură a construcţiei, iar nu obligarea pârâtului să acorde măsuri reparatorii în natură; a fost respinsă cererea de completare a dispozitivului în ce priveşte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ca şi cererea precizatoare privind acordarea dreptului de folosinţă specială asupra terenului.
Curtea de apel, analizând actele şi lucrările dosarului, a constatat că cererea de completare a dispozitivului formulată la data de 08 iulie 2011, referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată este nefondată, întrucât apelantul nu a depus la înscrisuri doveditoare ale cheltuielilor de judecată, înscrisurile depuse privind doar tichetele recomandate depuse la oficiul poştal şi comunicarea înscrisurilor prin poştă, în timp ce în cauză, apărătorul său, cu delegaţie la dosar nu s-a prezentat în faţa instanţei, comunicarea înscrisurilor fiind făcută prin poştă.
Ca atare, nefiind efectuată dovada onorariului de avocat şi luând în considerare faptul că acesta nu s-a prezentat niciodată în faţa instanţei pentru susţinerea cauzei, instanţa de apel a repins cerea de completare a dispozitivului deciziei, ca nefondată.
În ce priveşte cererea de lămurire a dispozitivului, formulată în temeiul prevederilor art. 2811 C. proc. civ., curtea de apel a admis-o şi a dispus lămurirea dispozitivului deciziei, în sensul înlocuirii dispoziţiei referitoare la acordarea de măsuri reparatorii în natură, cu aceea de obligare a pârâtului să emită o nouă dispoziţie de restituire în natură a imobilului - construcţie situat în judeţul Braşov, comuna Feldioara.
Referitor la cererea precizatoare a celei de lămurire a dispozitivului formulată la data de 18 iulie 2011, privind acordarea unui drept de folosinţă asupra terenului pe durata existenţei construcţiei, cât şi intabularea în cartea funciară a construcţiei şi terenului, instanţa de apel a respins această cerere, apreciindu-se că apelantul a făcut dovada dreptului de proprietate numai pentru construcţie, iar intabularea imobilului urmează să aibă loc în condiţiile prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 7/1996; pe de altă parte, dreptul de folosinţă asupra imobilului nu a făcut obiectul contestaţiei la dispoziţia de respingere a notificării nr. 530 din 28 februarie 2005, astfel că, instanţa nu s-a putut pronunţa decât în ceea ce priveşte cererile formulate prin notificare referitoare la restituirea în natură a imobilului - construcţie.
În termen legal, reclamantul a formulat recurs împotriva ambelor decizii ale instanţei de apel, în timp ce pârâtul M.A.I. a promovat recurs împotriva Deciziei civile nr. 411/ A din 13 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
1. Recurentul reclamant S.J.E., în recursul formulat împotriva deciziei de soluţionare a apelului său, s-a prevalat de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor sale de recurs a învederat că prin Decizia nr. 20 din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată de Secţiile Unite în recurs în interesul legii, instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond contestaţia formulată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, astfel că, atribuţia instanţei de judecată de a soluţiona calea de atac exercitată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererii de restituire a imobilului în natură nu este restrânsă doar la o prerogativă formală de a dispune emiterea unei alte decizii/dispoziţii în locul celei pe care o anulează, ci impune ca, în cadrul plenitudinii sale de jurisdicţie, nelimitată în această materie prin vreo dispoziţie legală, să dispună ea direct restituirea în natură a imobilului ce face obiectul litigiului.
Aşa fiind, recurentul arată că, începând din anul 2001 când a formulat notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001 şi până în prezent, au trecut 10 ani, iar soluţia instanţei nu este încă irevocabilă, caz în care instanţa de apel trebuia să soluţioneze pe fond contestaţia sa pentru a se evita retrimiterea dosarului la unitatea deţinătoare, situaţie care ar prelungi procedura de restituire.
Prin contestaţia formulată, recurentul a solicitat restituirea în natură a imobilului construcţie situat în localitatea Feldioara, jud. Braşov, intabulat în C.F. Feldioara şi un drept de folosinţă asupra terenului pe durata existenţei construcţiei.
Prin precizarea contestaţiei depusă în dosarul primei instanţe, recurentul a invocat dispoziţiile O.U.G. nr. 184/2002, Titlul II art. 2, care instituie în interesul cetăţeanului străin un drept de folosinţă special asupra terenului restituit în natură, solicitând, în consecinţă, ca instanţa să dispună intabularea în C.F. Feldioara a dreptului de proprietate al contestatorului asupra construcţiei cu titlu de restituire în natură în temeiul Legii nr. 10/2001 şi înscrierea dreptului de folosinţă special asupra terenului.
Totodată, în rejudecarea cauzei de prima instanţă, recurentul reclamant a precizat contestaţia, în sensul că a indicat componenţa construcţiei: două corpuri de clădire, şopron, grajd, şură.
Deşi instanţa a fost sesizată în sensul celor arătate mai sus, în decizia recurată nu se face nicio menţiune cu privire la restituirea terenului, la compunerea construcţiei şi întabularea dreptului de proprietate în cartea funciară.
Or, se impune o dispoziţie neechivocă cu privire la imobilul care face obiectul restituirii în natură, în contextul în care la dosar există înscrisuri, expertize tehnice care conduc indubitabil la concluzia că la momentul preluării de stat a imobilului acesta avea compunerea pe care recurentul a arătat-o şi care nu este modificată nici în prezent, astfel cum a rezultat din rapoartele de expertiză; această dispoziţie se impune cu atât mai mult cu cât prin întâmpinarea formulată de intimat în dosarul de apel, acesta a contestat structura imobilului.
2. Recurentul reclamant, prin motivele de recurs formulate împotriva Deciziei civile nr. 711/ A din 14 septembrie 2011 Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., învederează că prin aceasta, instanţa s-a pronunţat doar cu privire la cheltuielile de judecată, la dreptul de folosinţă asupra terenului şi intabularea dreptului de proprietate asupra construcţiei, omiţând şi de această dată să se pronunţe cu privire la compunerea construcţiei.
Astfel, recurentul arată că prin apelul declarat a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în ambele instanţe – tribunalul şi curte de apel, menţionând că aceste cheltuieli reprezintă onorarii de avocat şi expert, în sumă totală de 6.700 lei, cheltuieli ce sunt justificate prin chitanţele anexate la concluziile scrise depuse în dosarul primei instanţe, în etapa rejudecării.
Or, din moment ce prin Decizia nr. 411/2011 apelul său a fost admis şi s-a schimbat în tot sentinţa apelată, recurentul susţine că era îndreptăţit la recuperarea cheltuielilor de judecată în temeiul art. 274 C. proc. civ. în toate etapele procesuale, cheltuieli justificate prin înscrisuri doveditoare.
Referitor la dreptul de folosinţă asupra terenului şi intabularea în cartea funciară a construcţiei şi terenului, instanţa a apreciat cererea ca fiind nefondată având în vedere că s-a făcut dovada dreptului de proprietate numai pentru construcţie, iar întabularea imobilului urmează să aibă loc în condiţiile prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 7/1996; s-a mai reţinut că dreptul de folosinţă asupra terenului nu face obiectul contestaţiei la dispoziţia de respingere a notificării nr. 530 din 28 februarie 2005, instanţa apreciind că nu se poate pronunţa decât în ceea ce priveşte cererile formulate prin notificare de către petiţionar referitoare la restituirea în natură a imobilului construcţie.
Recurentul arată că prin notificarea nr. 2358 din 15 august 2001, formulată în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în localitatea Feldioara, jud Braşov şi, în subsidiar dacă acest lucru nu este posibil să se spună restituirea în echivalent, respectiv, acordarea de despăgubiri băneşti.
Din contextul notificării nu rezultă că a solicitat doar restituirea în natură a construcţiei, din moment ce s-a referit la imobil în general, astfel încât se subînţelege că avut în vedere imobilul compus din construcţie şi teren, situat la adresa menţionată, înscris în C.F. Feldioara, şi care a fost preluat abuziv de stat din proprietatea autorilor săi.
Pe de altă parte, prin contestaţia formulată la Dispoziţia nr. 530 din 28 februarie 2005, în primul ciclu procesual, a solicitat restituirea în natură a imobilului construcţie cu drept de folosinţă asupra terenului pe durata existenţei construcţiei (având în vedere faptul că recurentul era şi este cetăţean german).
Ca atare, dreptul de folosinţă asupra terenului a făcut obiectul contestaţiei la Dispoziţia nr. 530/2005 prin care s-a respins notificarea, contrar celor reţinute de instanţa de apel.
În plus, dispoziţia contestată nr. 530/2005 se referă şi ea la imobilul construcţie şi teren din Feldioara, înscris în cartea funciară menţionată mai sus, în care se menţionează casa de locuit şi terenul în suprafaţă de 800 mp.
De asemenea, nu se justifică nici concluzia instanţei de apel că reclamantul a făcut dovada doar a dreptului de proprietate pe construcţiei, având în vedere contractul de vânzare cumpărare care atestă dobândirea de către autorii săi a dreptului de proprietate asupra casei de locuit formată din două corpuri de clădire, şopron, grajd, şură, precum şi pentru terenul în suprafaţă totală de 800 mp; extrasul de C.F. Feldioara care atestă dreptul de proprietate al autorilor recurentului asupra casei de locuit şi curţii de 800 mp; Decizia de preluare nr. 399/1988; rapoartele de expertiză prin care a fost identificată atât construcţia cât şi terenul, situate în Feldioara, jud. Braşov.
Totodată, la filele 188-192 din Dosarul nr. 9442/3/2005 al Tribunalului Bucureşti (primul ciclu procesual), există precizarea contestaţiei formulate de reclamant, unde a menţionat că dreptul de folosinţă asupra terenului este un drept de folosinţă special, conform dispoziţiilor art. 2 din O.U.G. nr. 184/2002.
Recurentul mai arată că prin aceeaşi precizare la contestaţia formulată, a solicitat şi intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului construcţie şi înscrierea dreptului de folosinţă specială asupra terenului.
Dispoziţia de intabulare a unui drept în cartea funciară, este o menţiune obligatorie în sistemul de carte funciară, întrucât Biroul de carte funciară nu operează modificări în C.F. în lipsa unei asemenea dispoziţii, în caz contrar obligând partea interasată să formuleze acţiune separată de intabulare a dreptului.
Rapoartele de expertiză efectuate în cel de al doilea ciclu procesual (Dosarul Tribunalului Bucureşti nr. 7058/2008) au evidenţiat o anumită componenţă a imobilului construcţie şi o anumită suprafaţa de teren aferentă imobilului, însă, referitor la compunerea construcţiei contestate de intimatul M.A.I., recuentul arată că aceasta reiese cu claritate din contractul de vânzare cumpărare, din schiţa imobilului care a stat la baza încheierii acestuia, din rapoartele de expertiză care identifică două corpuri de clădire, şopron, grajd, şură şi curte de 1.315 mp.
Deşi în urma concluziilor rapoartelor de expertiză, prima instanţă a fost sesizată cu o precizare a contestaţiei, având ca obiect compunerea imobilului solicitat a fi restituit în natură, cerere asupra căreia prima instanţă nu s-a pronunţat, nici instanţa de apel nu a analizat-o prin Decizia civilă nr. 711/A/2011, cu toate că reclamantul a formulat şi cerere de lămurire a dispozitivului deciziei, pe care a precizat-o în acelaşi sens.
3. Recurentul pârât M.A.I., prin recursul său promovat împtriva Deciziei civile nr. 411/ A din 13 aprilie 2011, s-a prevalat de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Se învederează în dezvoltarea motivelor de recurs că instanţa de apel nu a făcut o apreciere corectă a actelor din dosar.
Astfel, imobilul revendicat este compus din casă şi teren în suprafaţă de 800 mp, în timp ce recurentul pârât are în administrare un imobil compus din două corpuri de clădire în suprafaţă construită de 720 m.p. şi teren în suprafaţă de 595 m.p.
Totodată, precizează că documentele depuse la dosar sunt insuficiente pentru a identifica suprafaţa de 800 mp revendicată de reclamant în cadrul imobilului actual care are o suprafaţă totală de 595 mp şi pe care sunt amplasate mai multe construcţii definitive şi provizorii, unele dintre ele fiind edificate de către recurentul pârât.
Recurentul pârât solicită instanţei de recurs a observa că raportul de expertiză topo efectuat în cauză nu a răspuns principalelor obiective, şi anume: identificarea fostei proprietăţi S. pe amplasamentul actual al imobilului aflat în administrarea sa; identificarea construcţiilor existente pe teren şi care fac parte din fosta proprietate; identificarea unor amenajări subterane cum ar fi conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru sau adăposturi militare pe terenul care face obiectul notificării.
Mai mult decât atât, recurentul arată că instanţa de apel nu a ţinut cont de obiecţiunile pe care le-a formulat la raportul de expertiză tehnică în construcţii efectuat în cauză.
Astfel, expertul a menţionat că „nimic nu a fost modificat sau demolat";, în timp ce la pct. 7 lit. b) referitor la existenţa unor construcţii noi, răspunsul este „da, s-a realizat o bucătărie şi o baie.";; pe de altă parte, pe planurile prezentate nu au fost identificate extinderile menţionate şi nici suprafaţa acestora.
Acelaşi recurent arat că a învederat instanţei faptul ca planul prezentat de către expert, urmare a obiecţiunilor formulate de către M.A.I., trebuie să cuprindă atât cotele măsurate pe teren ale construcţiilor iniţiale, precum şi ale celor folosite în prezent de către Postul de Poliţie Feldioara, în felul acesta putând fi evidenţiate construcţiile sau părţile de construcţii edificate după preluarea imobilului de către stat; prin urmare, era necesar ca expertul să prezinte mai multe elemente de identificare a construcţiei revendicate.
Potrivit celor arătate, recurentul conchide că bunul nu poate fi restituit în natură, astfel că reclamantul este îndreptăţit doar la măsuri reparatorii constând în despăgubiri, în condiţiile legii speciale - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, cu atât mai mult cu cât antecesorii săi au primit despăgubiri în baza Decretului nr. 223/1974.
În sensul soluţiei preconizate de recurentul pârât, acesta citează dispoziţiile art. 11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 şi cele din H.G. nr. 250/2007, anume, cap. II, pct. 1.4 lit. b) alin. (2) teza a II-a.
În consecinţă, în condiţiile în care imobilul în litigiu nu mai poate fi restituit în natură, reclamantul S.J.E. este îndreptăţit la despăgubiri în condiţiile legii speciale al căror cuantum va reprezenta diferenţa dintre suma încasată cu titlu de despăgubire în baza Decretului nr. 223/1974, actualizată cu coeficientul de actualizare legal şi valoarea de piaţă a locuinţei, stabilită conform standardelor internaţionale de evaluare.
Pe de altă parte, în situaţia în care instanţa va aprecia că imobilul în litigiu poate fi restituit în natură, măsura va trebui condiţionată de rambursarea de către persoana îndreptăţită a despăgubirii primite, actualizate cu coeficientul de actualizare prevăzut la art. 1 alin. (1) al Titlului II din O.U.G. nr. 184/2002.
Recurentul reclamant a formulat întâmpinare la motivele de recurs ale pârâtului, anexând şi o adresă emisă de Primăria comunei Feldioara prin care i se atestă că în imobilul situat în com. Feldioara, nu mai funcţoionează Postul local de Poliţie Fedioara al cărui sediu actual este în com. Feldioara.
Recursurile formulate sunt fondate potrivit celor ce urmează.
Prin notificarea nr. 2358/2001, recurentul reclamant a solicitat restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în comuna Feldioara, jud. Braşov, intabulat în C.F. Fedioara, compus din casă de locuit şi curte de 800 mp.
Imobilul a aparţinut autorilor săi S.R.A. şi S.I., fiind dobândit de aceştia prin contractul de vânzare cumpărare şi a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 223/1974 prin Decizia nr. 399/1988 care prevedea şi plata unor despăgubiri de 35.000 lei în favoarea proprietarilor; respectivul imobil era ocupat de Postul de Poliţie Feldioara, această afectaţiune a imobilului nemaiexistând în prezent, potrivit adresei depuse de recurent în dosarul de recurs (fila 30).
Prin dispoziţia nr. 530 din 28 februarie 2005 a M.A.I., contestată în prezenta cauză, s-a respins notificarea reclamantului.
Prin soluţiile pronunţate în cauză, pricina aflându-se în al doilea ciclu procesual, s-a dat dezlegare în drept unor aspecte ale pricinii, astfel: s-a stabilit prin decizia de casare că imobilul ce face obiectul notificării intră în domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001, fiind preluat în baza Decretului nr. 223/974, ceea ce îl circumscrie unei preluări abuzive potrivit art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001; s-a confirmat calitatea recurentului reclamant de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de legea specială, constatându-se prin decizia recurată că reclamantul este moştenitor al autorilor săi deposedaţi abuziv, după cum s-a reţinut şi dovedirea dreptului de proprietate al acestora.
Totodată, instanţa de apel a procedat şi la corecta identificare a măsurii reparatorii, constând în restituirea în natură a acestuia, având în vedere că imobilul se află în posesia unei unităţi deţinătoare dintre cele enumerate de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (M.A.I.) şi, în plus, nu s-a indicat şi nici identificat vreun impediment legal la măsura restiturii în natură prin decizia recurată.
Din acest punct de vedere, Înalta Curte urmează a înlătura criticile recurentului pârât privind vocaţia reclamantului la măsuri reparatorii în echivalent (despăgubiri, în condiţiile legii speciale - Titlul VII din Legea nr. 247/2005), iar nu la restituirea în natură, soluţia fiind contrară dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001; pe de altă parte, în mod impropriu recurentul pârât invocă prin motivele sale de recurs incidenţa art. 11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, întrucât în speţă preluarea imobilului din proprietatea autorilor reclamantului nu a avut loc prin expropriere ca modalitate de preluare abuzivă (caz în care ar fi fost aplicabil art. 11 din lege pentru determinarea măsurilor reparatorii), ci prin aplicarea Decretului nr. 223/1974, aşa cum deja s-a arătat.
Înalta Curte constată însă a fi fondate atât criticile reclamantului cât şi ale pârâtului cu privire la neidentificarea imobilului supus restiturii şi întindererea dreptului reclamantului, ceea ce decurge dintr-o incompletă stabilire a situaţie de fapt de către instanţa de apel, astfel încât, se va dispune casarea ambelor decizii date de instanţa de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în aplicarea prevederilor art. 314 C. proc. civ.; de altfel, reclamantul a solicitat instanţei de apel completarea şi lămurirea dispzitivului deciziei din acest punct de vedere, cereri respinse însă de instanţa de apel prin Decizia civilă nr. 711/A/2011.
Astfel cum se susţine prin motivele sale de recurs şi după cum deja s-a arătat, recurentul reclamant (cetăţean german) a formulat notificare nu numai cu privire la construcţie cum greşit a reţinut instanţa de apel, ci şi cu privire la teren, în conţinutul notificării indicând compunerea imobilului în legătură cu care a formulat notificarea, anume, construcţie şi teren de 800 mp; pe de altă parte, în cuprinsul aceleiaşi notificări a indicat dovada dreptului de proprietate al autorilor săi, respectiv, contractul de vânzare cumpărare şi C.F. Fedioara (casă de locuit şi teren de 800 mp); în plus, s-a depus la dosar extras de C.F. din care reiese aceeaşi structură a imobilului (fila 48 fond); totodată, după efectuarea la prima instanţă a expertizelor topo şi contrucţii (fila 188 dosar primă instanţă, primul ciclu procesual şi fila 154 în rejudecare), reclamantul şi-a precizat contestaţia formulată, arătând că solicită restituirea în natură a construcţiei şi un drept de folosinţă special asupra terenului, în suprafaţa identificată prin raportul de expertiză de 1.315 mp; rectificarea înscrierii în cartea funciară, etc.
În consecinţă, într-o corectă aplicarea a dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, instanţei de apel i se impunea concluzia dovedirii dreptului de proprietate a autorilor reclamantului nu numai pentru construcţie, aşa cum a reţinut, ci şi pentru teren (800 mp), date fiind şi dispoziţiile art. 17 din Decretul lege nr. 115/1938, recurentul reclamant solicitând măsuri reparatorii pentru ambele componente ale proprietăţii autorilor săi, iar curtea de apel era ţinută să se prounţe în limitele învestirii sale, potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
În ce priveşte întinderea dreptului de proprietate pentru care urmează a se dispune restituirea în natură (pentru teren fiind, într-adevăr, incidente prevederile art. 2 Titlul II din O.U.G. 184/2002 care prevăd vocaţia reclamantului doar la un drept de folosinţă special cu privire la teren, dată fiind cetăţenia germană a acestuia), reprezintă o chestiune neelucidată de instanţa de apel atât cu privire la teren, cât şi cu privire la construcţie.
Cu referire la teren, urmează a se consata că dispoziţiile art. 17 din Decretul nr. 115/1938 şi art. 23 din Legea nr. 10/2001 se opun a se recunoaşte reclamantului întinderea unui drept (drept de folosinţă, în cazul său) dincolo de limita celor 800 mp, suprafaţă corespunzătoare din C.F. Feldioara, astfel încât expertiza topo va trebui refăcută pentru identificarea celor 800 mp în limita celor 1.212 mp determinaţi de expert ca fiind ocupaţi de pârât ca teren aferent acestui imobil; eventual, se va proceda la refacerea expertizei topo după ce se va dispune o nouă expertiză construcţii, urmând ca expertul topograf să identifice suprafaţa de 800 mp (sau 250 mp, cum se va arăta) pornind de la amplasarea pe teren a construcţiilor vechi ce au aparţinut autorilor reclamantului, iar nu a celor eventual edificate de pârât după preluare (şi asupra acestor aspecte se va reveni în cuprinsul prezentelor considernte).
Totodată, în rejudecare, instanţa de apel va fi ţinută, în prealabil dispunerii expertizelor, să lămurească situaţia juridică a terenului şi dacă măsura restiturii acestuia (sub forma dreptului de folosinţă special) poate privi întraga suprafaţă de 800 mp sau doar cea de 250 mp, date fiind menţiunile din Decizia nr. 399/1988 emisă în aplicarea Decretului nr. 223/974, potrivit căreia doar 250 mp teren şi casa cu anexele gospodăreşti au fost preluaţi prin aplicarea acestui act normativ, în timp ce această decizie menţionează că „restul terenului în suprafaţă de 550 mp rămâne în proprietatea C.A.P. Feldioara.”
Cu referire la construcţie, Înalta Curte constată, astfel cum corect susţin ambii recurenţi (reclamantul în sensul neindicării compunerii acesteia, iar pârâtul sub aspectul concluziilor contradictorii ale expertizei care a conchis, în acelaşi timp, că nu au fost edificate construcţii noi după preluare, iar pe de altă parte, că s-a edificat o bucătărie şi baie – pct. 7 lit. b) din expertiza de la fila 112 fond) că instanţa de apel nu a identificat-o (pe teren aflându-se în prezent mai multe construcţii) şi nu i-a indicat compunerea, iar dintre edificiile ce se află pe terenul de 1.212 mp (identificat de expertul topo, cu depăşirea titlului autorilor reclamantului) nu se poate şti care dintre contrucţii este cea supusă restituirii.
În consecinţă, şi raportul de expertiză construcţii urmează a fi refăcut în rejudecare cu stabilirea unor obiective clare, concludente şi utile dezegării pricinii, după lămurirea aspectelor legate de suprafaţa de teren pe care contrucţia ce va fi supusă restituirii este amplasată, astfel cum deja s-a arătat (800 sau 250 mp).
În plus, Înalta Curte constată că această solicitare a reclamantului cu privire la descrierea construcţiei restituite nu a fost analizată de instanţa de apel în soluţionarea cererii de lămurire a dispozitivului decizie pronunţate în soluţionarea apelului, potrivit considerentelor Deciziei nr. 711/2011; de asemenea, dată fiind soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare, instanţa de apel urmează a reaprecia şi asupra cererii reclamantului de solicitare a cheltuielilor de judecată în ambele (toate) fazele procesuale.
Se va înlătura însă ca nefondată critica recurentului privind nelegala soluţionare a cererii de intabulare a dreptului său de proprietate (asupra contrucţiei), întrucât în mod corect instanţa de apel a constatat că acesta va trebui să se adreseze cu o cerere necontecioasă Oficiului de Carte funciară competent pentru înscrierea dreptului său, dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 7/1996 nefiind incidente; considerente sunt pe deplin valabile şi în ce priveşte înscrierea dreptului de folosinţă special ce va fi recunoscut reclamantului în condiţiile art. 2 din Titlul II al O.U.G. 184/2002.
Pe de altă parte, în rejudecare, instanţa de apel va vea în vedere şi critica pârâtului privind obligaţia de restituire ce va trebui dispusă în sarcina reclamantului, în cazul încasării efective a despăgubirilor de către autorii acestuia la momentul preluării imobilului în baza Decretului nr. 223/1974, în aplicarea prevederilor art. 12 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Faţă de cele ce preced, în baza art. 312 alin. (1) şi (3) rap. la art. 304 pct. 9 şi corob. cu art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite cele trei recursuri, va casa deciziile recurate şi va trimite cauza spre rejudecare acelaiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamantul S.J.E., împotriva Deciziilor nr. 411/ A din 13 aprilie 2011 şi nr. 711/ A din 14 septembrie 2011, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi de pârâtul M.A.I., împotriva Deciziei nr. 411/ A din 13 aprilie 2011, pronunţată de aceeaşi instanţă.
Casează ambele decizii şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5644/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5646/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
