ICCJ. Decizia nr. 5644/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5644/2012
Dosar nr. 3862/118/2006
Şedinţa publică din 21 septembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 3862/118/2006, reclamantul Lascaridis Ianis în contradictoriu cu pârâta SC Ş.N.C. SA a solicitat instanţei să dispună prin hotărâre judecătoreasca anularea Deciziei nr. 29 din 20 septembrie 2004 emise de Consiliul de Administraţie al pârâtului şi obligarea acestuia să-i restituie în natură imobilul situat în Constanţa. În cazul în care restituirea în natură nu mai este posibilă, a solicitat să fie despăgubit printr-o sumă de bani care să reprezinte valoarea actuală a imobilului.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin decizia contestată pârâtul i-a respins cererea de restituire în natură a imobilului sus-menţionat, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 prin notificarea nr. 134 din 01 septembrie 2003, reţinând că nu a făcut dovada calităţii de moştenitor al autorului sau, dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat, dovada proprietăţii autorului şi a identităţii dintre imobilul deţinut de acesta şi cel revendicat, precum şi a preluării acestuia fără titlu de către stat.
A susţinut reclamantul că toate argumentele expuse în cuprinsul deciziei sunt nefondate, pentru următoarele motive: - cu actele anexate notificării s-a făcut dovada ca imobilul in litigiu a fost proprietatea autorului sau, L.L. şi a fratelui acestuia, L.D.; - conform certificatelor de moştenitor din 03 septembrie 1997 si din 26 iunie 2003 el este unicul moştenitor al celor 2 proprietari; - conform actului de vânzare-cumpărare din 09 februarie 1904 şi foii de date pentru cartea funciară imobilul dobândit de autorul reclamantului era situat în Constanţa şi era compus dintr-un corp de casă şi teren în suprafaţă de 783 mp; - imobilul a fost preluat abuziv în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 92/1950, figurând la poziţia 367 în anexa acestui act normativ, iar identitatea dintre cel preluat si cel existent în prezent la adresa din Constanţa, nu poate fi contestat, chiar daca acesta a suferit unele reparaţii şi modificări pentru întreţinere; - deşi prin notificare s-a solicitat şi acordarea de despăgubiri băneşti în cazul imposibilităţii de restituire în natură a imobilului, nu s-a dat niciun răspuns acestei solicitări.
În drept, a invocat disp. art. 7 alin. (1), art. 10 alin. (1), art. 18 lit. c), art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Pentru dovedirea pretenţiilor formulate, reclamantul a înţeles să se prevaleze de proba cu înscrisuri, interogatoriu şi expertiza tehnica de specialitate, pentru identificarea şi evaluarea imobilului.
Pârâtul a depus întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, motivând ca terenul în suprafaţă de 518 mp face parte din patrimoniul privat al municipiului Constanta, societatea neobţinând până la data finalizării privatizării, certificat de atestare a dreptului de proprietate; pentru construcţie, reclamantul poate solicita măsuri reparatorii prin echivalent, în condiţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, de la A.V.A.S. Bucureşti.
Pe fond, pârâtul a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată, motivând că reclamantul nu a făcut dovada calităţii de moştenitor al autorului L.L. şi nici a dreptului de proprietate asupra imobilului la data naţionalizării, în lista anexa, la poziţia 367 figurând L.D., cu 14 apartamente în str. M.
În plus, în foaia de date pentru Cartea Funciară se face trimitere la un corp de casă, fără completarea rubricilor referitoare la proprietar şi modul de transmitere a proprietăţii, iar cu privire la suprafaţa de teren există adăugiri evidente, care alterează înscrisul.
A mai susţinut pârâtul că în actul de vânzare-cumpărare din 09 februarie 1904 imobilul nu este identificat prin stradă, număr, compunere şi teren, că imobilul compus din teren şi construcţia C.F. este considerat, potrivit Legii nr. 10/2001, ca preluat cu titlu valabil de către stat, iar construcţia clubului nu se identifică cu fosta clădire existentă la data naţionalizării. În aceste condiţii, restituirea în natura nu este posibilă, iar eventuale despăgubiri pot fi solicitate de la Municipiul Constanţa pentru teren şi de la A.V.A.S. Bucureşti pentru construcţie, dacă se dovedeşte că cererea este fondată.
În susţinerea poziţiei sale procesuale, pârâtul a solicitat administrarea probei cu interogatoriu, relaţii de la Direcţia Patrimoniu, de la P. SA şi expertiza pentru identificarea construcţiei.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a fost respinsă ca nefondată prin încheierea de şedinţă din 25 martie 2005, instanţa reţinând ca reclamantul a chemat în mod corect în judecată pe emitentul deciziei, acesta întrunind dubla calitate: aceea de persoană chemată în judecată şi de titular al obligaţiei a cărei executare se solicită prin acţiune. S-a reţinut, totodată, că aspectele invocate în susţinerea excepţiei ţin de fondul cauzei.
Prin sentinţa civilă nr. 1126 din 08 iulie 2005 Tribunalul Constanţa a respins contestaţia reclamantului, apreciind ca acesta a formulat notificarea la data de 01 septembrie 2003, peste termenul maxim prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 şi O.U.G. nr. 145/2001.
Ca urmare a apelului declarat de reclamant, Curtea de Apel Constanta a pronunţat Decizia civilă nr. 931/ C din 14 decembrie 2005, prin care a desfiinţat sentinţa civilă menţionată anterior şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe, pentru soluţionarea fondului.
În considerentele deciziei, instanţa de control judiciar a reţinut că prima notificare prin care reclamantul a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Constanta, a fost înregistrată la Primăria Constanţa din 19 ianuarie 2001 şi la B.E.J. V.D.G. sub nr. 3457 din 16 ianuarie 2001.
Cu adresa din 20 august 2003 a Administraţiei Publice Locale i s-a răspuns ca imobilul nu se află în evidentele R.A.E.D.P.P. şi că prin hotărâre a Consiliului Local s-a consimţit la obţinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului aferent acestuia de către Ş.N.C.
Urmare a acestei adrese, reclamantul a solicitat restituirea în natură a imobilului de la intimatul pârât, prin notificarea înregistrată la B.E.J. V.D.G. sub nr. 134 din 01 septembrie 2003, iar aceasta notificare a fost formulată în termenul stabilit de art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, adică în maxim 12 luni de la data primirii comunicării prin care persoana juridică notificată a comunicat persoanei îndreptăţite care este persoana deţinătoare a imobilului solicitat.
Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Constanta sub nr. R 631/2006 (nr. în format nou 3862/118/2006).
Prin sentinţa civilă nr. 1568 din 25 septembrie 2007 Tribunalul Constanţa a admis în parte acţiunea reclamantului L.I. şi a dispus anularea Deciziei nr. 29 din 20 septembrie 2004 emisă de pârâta SC Ş.N.C. SA. S-a respins ca nefondată cererea de restituire în natură a imobilului situat în Constanţa, compus din teren în suprafaţă de 183 mp, conform actelor (167,581 mp din măsurători) şi construcţie P+1E.
S-a apreciat că pentru imobilul individualizat mai sus, reclamantul este îndreptăţit la despăgubiri conform legii speciale.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că terenul notificat de reclamant a fost identificat prin expertiza tehnică imobiliară ca fiind situat în Constanţa, iar în conformitate cu planul cadastral al oraşului Constanţa din anul 1936, se poziţionează în careul 76 şi corespunde cu imobilul din Registrul de proprietăţi cu lotul 4, careu nou 174, din fosta stradă C., conform dimensiunilor din carnetul de schiţa anexă la planul cadastral.
S-a mai reţinut că, pe amplasamentul loturilor 4, 3, 2 şi 1 din planul cadastral din 1936 s-a edificat de către stat, în anul 1960 blocul de locuinţe S5, cu două scări şi un portic cu balcon, care s-a folosit ca intrare în sala de spectacole a Clubului S.N.C., construcţie realizată în anul 1952 pe amplasamentul lotului 7.
Cum toate construcţiile ce au aparţinut autorului reclamantului, situate pe lotul nr. 4 au fost demolate, iar pe terenul în suprafaţă de 183 mp (din acte) s-a ridicat o construcţie nouă Bloc X, iar diferenţa de teren rămasă neconstruită deserveşte exploatarea normală a acestor construcţii noi, tribunalul a concluzionat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 10 şi 26 din Legea nr. 10/2001, în sensul că reclamantul este îndreptăţit exclusiv la măsuri reparatorii în echivalent, conform legii speciale -Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal au declarat apel atât reclamanta L.G. prin preluarea calităţii procesuale de la autorul său Lascaridis Ianis, decedat în timpul procesului, cât şi pârâta SC Ş.N.C. SA.
Prin Decizia nr. 375/ C din 21 septembrie 2011, Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins apelul declarat de reclamanta L.G., împotriva sentinţei civile nr. 1568 din 25 septembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia civilă.
A admis apelul declarat de pârâta SC Ş.N.C. SA, împotriva aceleiaşi sentinţe şi a schimbat în parte sentinţa apelată, obligând pârâta SC Ş.N. să înainteze Comisiei Centrale de despăgubiri propunere de acordare de despăgubiri însoţită de notificarea reclamantei şi întreaga documentaţie anexată pentru imobilul din Constanţa, compus din 183 mp teren şi construcţie P+1E (în prezent, demolată), imobil ce nu mai poate fi restituit în natură.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
A fost obligată apelanta reclamantă la 595 lei cheltuieli de judecată către apelanta pârâtă SC Ş.N.C. SA.
I. În ce priveşte apelul reclamantei, instanţa de apel a reţinut că mecanismul de punere în aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 este format din două etape succesive, din care prima etapă - cea administrativă prealabilă are caracter obligatoriu, iar cea de a doua - procedura judiciară, având caracter facultativ, este folosită numai de cei nemulţumiţi de modul de soluţionare a cererilor de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate abuziv de către persoanele juridice notificate, în scopul satisfacerii drepturilor lor.
În sensul caracterului obligatoriu al procedurii administrative instituită de Legea nr. 10/2001 s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 21/2004, publicată în M. Of. al României nr. 315 din 09 aprilie 2004. Nerespectarea termenului de depunere a notificării (termen ce s-a împlinit la data de 14 decembrie 2002) atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau în echivalent.
Conform dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din Lega nr. 10/2001, notificarea constituie actul de declanşare a procedurii administrative, însă, instanţa de apel a apreciat că problema ce se impune a fi lămurită în cauză, în raport de criticile formulate atât de apelanţii reclamanţi cât şi de apelanta pârâtă, o constituie limitele investirii instanţei de fond prin cererea de chemare în judecată, şi implicit obiectul notificării nr. 134/2003 formulată de reclamantul I.L., ştiut fiind faptul că în apel nu se poate modifica obiectul cererii în raport de dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
În speţă, din analiza cererii de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub numărul 631/2006, s-a constatat că reclamantul L.I. - autorul apelantei reclamante L.G., a solicitat anularea Deciziei nr. 29 din 20 septembrie 2004 emisă de SC Ş.N.C. SA şi obligarea pârâtei să îi restituie în natură imobilul situat în Constanţa, imobil despre care reclamantul a arătat în mod expres în acţiune că a fost dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare transcris sub nr. 89 din 09 februarie 1904 de la vânzătorul M.T.D. S-a mai arătat că imobilul notificat se compunea la data preluării, „dintr-un corp de casă şi teren în suprafaţă de 783 mp”, iar „corpul de casă era cu etaj, la parter cu destinaţie de prăvălii şi la etaj de locuinţă (două camere şi dependinţe cu intrare cu scară), bunul fiind preluat în temeiul Decretului nr. 92/1950 - poziţia nr. 367 din anexă.
În procedura Legii nr. 10/2001, notificarea persoanei ce se consideră îndreptăţită, constituind actul declanşator al procesului de reparare a prejudiciului cauzat prin preluarea abuzivă a imobilelor de către stat, stabileşte limitele în care se desfăşoară atât procedura administrativă cât şi cea judiciară, prin indicarea imobilului ce se solicită a fi restituit, în natură sau prin echivalent.
Din analiza notificării autorului apelantei - L.I., înregistrată sub nr. 134 din 01 septembrie 2003 la Biroul Executorului Judecătoresc V.D.G., instanţa de apel a reţinut că rezultă că bunul notificat l-a constituit „imobilul situat în Constanţa, imobil care potrivit foii de date pentru Carte Funciară figura la adresa din „Constanţa, compus dintr-un corp de casă şi teren în suprafaţă de 783 mp”. Lascaridis Ianis a menţionat în notificare, ca elemente de identificare a imobilului notificat, că acest „corp de casă avea destinaţia de prăvălii - la parter şi locuinţe la etaj- 2 camere şi dependinţe cu intrare pe scară”.
În raport de conţinutul şi limitele stabilite prin notificare de L.I.- autorul reclamantei, s-au apreciat a fi nefondate criticile apelantei reclamante L.G. ce vizează nepronunţarea instanţei de judecată cu privire la întregul imobil ce a fost notificat, respectiv, şi cu privire la construcţia de tip S+P+2 E şi terenul aferent acestuia, fost lot 7, imobil aflat în prezent în patrimoniul pârâtei SC Ş.N.C. SA.
Din înscrisurile administrate în apel, foii de date pentru carte funciară şi expertize topografice de construcţii, a rezultat că nu există identitate între imobilul care a fost situat în Constanţa, compus din teren în suprafaţă de 183 mp (conform datelor din Cartea Funciară din 31 octombrie 1940 şi un corp de clădire P+1 Etaj, având destinaţia de prăvălii la parter, şi de locuinţă la etaj, cu două camere şi dependinţe cu intrare pe scară - fila 38 dosar fond) şi imobilele ce au fost situate în Constanţa, lot. 7 şi strada M., lot 8, compuse din teren în suprafaţă de 1.010 mp şi un corp de casă şi atelier în curte, imobil care se învecina, conform datelor din Cartea funciară din 01 noiembrie 1940 pe „două părţi cu şcoala şi zidul casei proprietate personală”.
S-a reţinut astfel, că la momentul notificării şi ulterior la data formulării acţiunii, reclamantul a depus în dovedirea dreptului său de proprietate pentru imobilul notificat două înscrisuri: 1) actul de vânzare-cumpărare transcris la Grefa Tribunalului Constanţa, încheiat între vânzătorul M.T.D. şi L.A.L., autorul notificatoarei prin succesiuni succesive, care viza transmiterea dreptului de proprietate asupra „una casă cu atenuansele şi curtea lor” - act care nu cuprinde nicio menţiune cu privire la structura unicului corp de casă menţionat şi nici cu privire la întinderea terenului aferent acestei construcţii cu dependinţe şi 2) Matricola nr. 2 (impozit pe clădiri) pentru imobilul din strada C., proprietar S.D. şi M.L., - numărul rolului fiscal 400/1942 (filele 15 şi 16 dosar fond).
La Matricola nr. 2 - (Impozit pe clădiri)- care cuprinde menţiuni pentru perioada 1942-1947, imobilul din Constanţa, proprietatea S.D. şi M.L., este descris ca fiind compus din - „imobil construcţie foarte veche de zid cu duşumele de rânduri şi mozaic, fără sobe de teracotă”, iar sub aspectul structurii clădirii se arată în mod expres că acesta se compune din parter - cu prăvălii, un balcon şi camere anexe pentru atelier şi un etaj - cu 5 camere, hol, bucătărie, săli spălător - bunul păstrându-se în această structură până la data preluării lui de către stat, conform Decretului nr. 92/1950, în act făcându-se menţiunea că a fost naţionalizat la poziţia nr. 367 (fila 15 dosar fond -1988/2004).
Ulterior naţionalizării, în perioada 1946-1947 cu referire la acest imobil, apare menţiunea „reconstruit” (fila 15 dosar nr. 1988/2004 al Tribunalului Constanţa).
Pentru identificarea terenului şi a clădirii - imobil situat în Constanţa - ce a făcut obiectul notificării reclamantului, şi descris în foaia de date pentru care funciară din 31 octombrie 1940 şi Matricola nr. 2 (Impozit clădiri) - acte ataşate de reclamant la notificare pentru justificarea dreptului său de proprietate asupra bunului notificat, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice imobiliare la instanţa de fond, probă completată în apel cu o expertiză topografică.
Din expertiza tehnică N.L. - administrată la fond - a rezultat că terenul identificat în prezent la adresa din Constanţa, este, în conformitate cu planul cadastral al oraşului Constanţa din 1936, înregistrat la arhiva statului, în careul 76 şi corespunde cu imobilul din Registrul de proprietăţi cu lotul 4, careul nou 174 din fosta stradă C. şi care avea ca vecinătăţi la est - lotul 11 şi 7, la vest strada C., la sud lotul nr. 5 şi la nord lotul nr. 3.
Suprafaţa de teren a lotului 4, conform dimensiunilor din carnetul de schiţe este de 167, 581 mp.
S-a mai reţinut că potrivit carnetului de schiţe în colţul de nord-est se află amplasat imobilul format din două corpuri de clădiri - o clădire tip parter având dimensiunile 2,13 x 4,7 ml cu destinaţia de magazie, şi o clădire P +1E cu dimensiunile 6.90 x 3,90 ml cu destinaţia de locuinţă şi magazin la parter. Aceste construcţii, situate pe lotul nr. 4, au fost demolate, iar pe teren s-a realizat în anul 1960 o clădire nouă, blocul S 5, cu două scări A şi B şi un portic cu balcon prin care se asigură intrarea în imobilul din spatele blocului de locuinţe, respectiv, către sala de spectacole a clubului S.N.C., clădire amplasată pe lotul nr. 7 din vechea parcelare a Municipiului Constanţa, conform schiţelor cadastrale din anul 1936 (filele 51-56 dosar Tribunalul Constanţa nr. 3862/118/2006).
Pentru lămurirea situaţiei terenului notificat de reclamant, şi avându-se în vedere faptul că apelanta reclamantă L.G. a susţinut că atât lotul nr. 4 cât şi lotul nr. 7 formau un singur imobil, proprietatea autorilor săi, situat la adresa din Constanţa, în apel s-a dispus completarea materialului probator pentru identificarea celor două loturi de teren şi pentru a se lămuri dacă acestea formau un singur imobil, având o adresă comună sau, dimpotrivă, constituiau imobile distincte, ce au avut aceeaşi proprietari şi pentru care se impunea formularea unor notificări distincte în temeiul Legii nr. 10/2001.
Din expertiza topografică efectuată de expert D.F. a rezultat că lotul nr. 4 - fostă proprietate L. a avut o suprafaţă de 167,58 mp, şi este ocupat în prezent de blocul de locuinţe S5, iar lotul nr. 7 este în prezent aferent clubului S.N.C., care are o suprafaţă de 432 mp (fila 51 dosar apel vol. I).
Din expertiza imobiliară ing. A.Ş., a rezultat rezultă că o parte din construcţiile ce au aparţinut lui L.I. şi L., situate pe lotul nr. 4 cu o suprafaţă de 167,58 mp, situat în prezent la adresa din Constanţa, au fost demolate, iar în baza proiectului de execuţie nr. 4424/1959 a fost executat Blocul X, fiind menţinut şi păstrat holul de acces în sala de spectacole şi partea de magazin prăvălie din vechea clădire de la 1904 şi care se regăsesc încorporate în noua construcţie realizată de stat în anul 1960.
Referitor la clădirea Club S.N.C. - despre care reclamanta a susţinut că a fost parte integrantă a proprietăţii autorului său, şi a făcut obiectul notificării, fiind identificată ca „Magazinul L.”, expertul a concluzionat că acesta este o construcţie nouă, situată pe lotul nr. 7 şi nu se identifică cu fostul „Magazin L.”.
Expertul a arătat faptul că prăvălia menţionată în foaia de date pentru carte funciară, situată în Constanţa, era cunoscută în perioada celui de al doilea război mondial sub denumirea „La milion” sau „Magazinul L.” comercializând obiecte de îmbrăcăminte şi pasmanterie (fila 56 dosar apel volumul II), aspect confirmat de altfel de apărătorul reclamantei care a arătat că „Magazinul L.” avea faţada şi intrarea la bulevardul T.
Prin urmare, instanţa de apel a constatat că imobilele care au fost realizate pe loturile nr. 4 şi 7 nu formau o construcţie unitară „un corp de casă care avea destinaţia de prăvălii- la parter şi locuinţe la etaj - 2 camere şi dependinţe cu intrare pe scară” „situate în Constanţa - Magazinul L.” astfel cum e descris bunul notificat de reclamantul L.I. atât în notificarea adresată pârâtei - (fila 7 Dosar nr. 1988/2004 al Tribunalului Constanţa) cât şi în cererea de chemare în judecată, ci constituiau imobile distincte, cu adrese diferite şi care au fost preluate în baza Decretului nr. 92/1950 de la proprietarii Moştenitori L. cu menţionarea adreselor la care acestea figurau la data naţionalizării: I.V. Stalin 96 (pentru imobilul situat pe lotul nr. 4 în carnetul de schiţe întocmit în anul 1936, P+1E, Magazinul L.) şi strada M. pentru imobilul situat pe lotul nr. 7), imobil care, în prezent, are o structură (S+P+2 Etaje şi care se află în patrimoniul pârâtei S.N.C. (fila 23 Dosar nr. 3862/118/2006 al Tribunalului Constanţa).
De altfel, împrejurarea că cele două loturi de teren - loturile 4 şi 7 au reprezentat imobile diferite, cu două corpuri principale de clădiri şi cu adrese diferite este dovedită şi cu foile de date pentru carte funciară - înscrisuri depuse în apel - imobilele fiind intabulate distinct, pe adrese diferite, strada Carol nr. 96 şi strada M.
Astfel în timp ce imobilul din strada C. (Magazinul L.) este descris în Foaia de date pentru carte funciară din 31 octombrie 1940 ca fiind un corp de clădire - locuinţe cu prăvălii (parter - prăvălie şi intrarea cu scară, etaj - 2 camere, dependinţe cu un teren aferent de 183 mp (filele 43 şi 48 dosar apel Volumul II), imobilul situat pe lotul nr. 7 (fila 69 dosar apel Volumul I) era înregistrat ca imobil distinct la adresa din M., în foaia de date pentru cartea funciară întocmită la 1 noiembrie 1940 menţionându-se că acest imobil este compus dintr-un teren de 1.010 mp „despărţit de proprietăţile vecine prin gard la nord, două părţi şcoală şi zidul casei proprietate personală” şi un corp de casă şi curte, cu destinaţia de atelier (filele 33, 34 dosar apel Volumul II).
Curtea de apel a apreciat că nu poate fi reţinută susţinerea apelantei reclamante, în sensul că a intenţionat, prin notificarea adresată Ş.N. să solicite ambele imobile, amplasate pe loturile nr. 4 şi 7, şi a indicat generic adresa din bulevardul T., având în vedere faptul că ambele clădiri au în prezent intrarea comună, prin bulevardul T., iar suprafaţa de teren menţionată în notificare şi în acţiune - 783 mp, corespunde ambelor loturi de teren, fiind superioară terenului aferent imobilului - Magazin L. care avea numai 183 mp (lotul 4), faţă de înscrisurile ataşate la dosar, atât cu ocazia soluţionării cauzei în primă instanţă cât şi în raport cu actele ataşate notificării, - cu referire expresă la Foaia de date pentru carte funciară pentru imobilul din Constanţa.
Astfel, s-a reţinut că înscrisul depus în copie de către reclamantă la dosarul instanţei, reprezentând Foaia de date pentru Carte funciară pentru imobilul din Constanţa, a fost alterat în mod grosolan, prin transformarea cifrei 1 în cifra 7, astfel încât, suprafaţa de 183 mp teren aferentă imobilului din strada C. (fost lot 4 conform expertizei topografice şi carnetului de schiţe din 1936) a devenit 783 mp. În raport de această împrejurare, s-a susţinut la termenul de judecată din 17 septembrie 2008 (fila 37 dosar apel Volumul I), că imobilul a cărui restituire se solicită este situat în prezent în bulevardul T., iar acesta, la data dobândirii construcţiei, ocupa o suprafaţă mai mare, decât cea ocupată în prezent de Blocul X.
Ulterior, s-a depus la dosar, o copie conformă cu originalul foii de carte funciară pentru imobilul din Constanţa, emisă de Arhivele statului, înscris în care este menţionată suprafaţa reală a lotului nr. 4, - imobil strada C. - ca fiind 183 mp.
Prin urmare, s-a apreciat că referirea reclamantului L.I. în notificarea adresată pârâtei Ş.N. şi ulterior, în acţiunea dedusă judecăţii la o suprafaţă de teren de 783 mp, nu viza restituirea celor două loturi de teren - lot 4 - strada C. (183 mp), şi lot 7 strada M., (1.010 mp), ci doar suprafaţa de teren modificată din 183 mp în 783 mp din foaia de date pentru carte funciară întocmită la 31 octombrie 1940 pentru imobilul din strada C. (filele 38 şi 39 dosar apel Volumul I).
De altfel, nici în notificare şi nici ulterior în cererea de chemare în judecată reclamantul L.I. (în prezent, decedat) nu a făcut nicio menţiune cu privire la construcţia situată pe lotul nr. 7 - în prezent clubul SNC, care are o structură S+P+2 Etaje, acesta solicitând explicit un singur corp de clădire, - în natură sau despăgubiri, ce a avut la data preluării o structură P+1 Etaj - denumit „Magazinul L.”, imobil care niciodată nu a format un corp comun cu proprietatea situată în Constanţa.
Instanţa de apel a mai apreciat că împrejurarea conform căreia autorii reclamantei, moştenitorii L.D. ş.a., au avut la momentul naţionalizării mai multe imobile, situate în Constanţa, la adrese diferite - Constanţa, I.V. Stalin, strada M., şi bulevardul T. (fila 23 Dosar nr. 1988/2004 al Tribunalului Constanţa), iar reclamantul Lacaridis Ianis nu a formulat notificare conform Legii nr. 10/2001 pentru toate aceste imobile, nu justifică extinderea cadrului procesual sub aspectul modificării acţiunii reclamantului şi asupra imobilului din C., K., fost lot 7, cât timp notificarea formulată în termenul legal conform Legii nr. 10/2001 nu a vizat şi acest imobil, întrucât actul de învestire a instanţei este explicit, el rezumându-se exclusiv la fostul „Magazin L.” construcţie P+1E şi 183 mp teren aferent imobilului situat pe strada C. (în prezent, bulevardul T.).
Constatând că prima instanţă s-a pronunţat în limitele învestirii, în raport de obiectul notificării nr. 134 din 01 septembrie 2003, cu privire la imobilul situat în Constanţa, bulevardul T. (fost C.), Curtea de apel a constatat că sunt nefondate criticile apelantei reclamante cu privire la omisiunea instanţei de a analiza şi de a se pronunţa cu privire la modalitatea de reparare a prejudiciului suferit de autorul reclamantei ca urmare a preluării de către stat a imobilului din Constanţa, imobil ce nu a făcut obiectul notificării supuse controlului judiciar în prezenta cauză.
Totodată, în raport de această împrejurare, s-a constatat că celelalte critici ale apelantei reclamante ce vizau existenţa unei identităţi între actualul club S.N.C. - imobil aflat în patrimoniul pârâtei şi imobilul construit de autorii reclamantei pe lotul 7, sunt lipsite de relevanţă şi urmează a nu mai fi analizate.
II. În ceea ce priveşte criticile apelantei pârâte SC Ş.N. SA Constanţa, constatându-se că obiectul notificării nu l-a formulat şi construcţia S+P+2 Etaje realizată pe lotul nr. 7, Curtea reţine că în referire la acest imobil reclamanta nu are calitate de unitate deţinătoare, în sensul Legii nr. 10/2001 şi nu poate fi obligată la restituire în natură sau la plata unor despăgubiri pentru acest imobil, aşa cum pretinde apelanta reclamantă.
În ceea ce priveşte imobilul din bulevardul T., fost lot 4, compus la data naţionalizării din teren în suprafaţă de 183 mp şi construcţie P+1 Etaj cu destinaţia de prăvălie (parter - Magazinul L.) şi locuinţă la etaj, curtea de apel a constatat din probatoriul că reclamanta a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită să beneficieze de măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, aceasta probând că bunul s-a aflat în patrimoniul autorilor săi - moştenitorii lui L.D. (L.S. şi L.Ş.), bunul fiind naţionalizat conform Decretului nr. 92/1950, şi menţionat la poziţia nr. 367 - la adresa din I.V.S., proprietar L.D.
În raport de aceste considerente, au fost înlăturate ca nefondate criticile apelantei pârâte ce au vizat lipsa calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantei pentru acest imobil.
Reclamantul L.I. a formulat în termen legal o notificare pentru restituirea bunului, notificare adresată iniţial Municipiului Constanţa în calitate de deţinător al terenului aferent blocului de locuinţe executat pe lotul nr. 4 după naţionalizarea imobilului, aspect confirmat de Primăria Municipiului Constanţa cu adresa X; notificarea nu a fost soluţionată de Primarul Municipiului Constanţa ca urmare a faptului că Municipiul Constanţa şi-a declinat calitatea de unitate deţinătoare a imobilului din bulevardul T., indicând reclamantei o altă persoană ca fiind deţinătoarea bunului, respectiv, pârâta SC Ş.N.C. SA.
Din probatoriul administrat în cauză, înscrisuri şi expertize imobiliare realizate de ing. A.Ş. şi N.L., s-a reţinut că din fosta clădire P+1E preluată în temeiul Decretului nr. 92/1950 de la autorul reclamantei (fostul Magazin L.) s-au menţinut după sistematizarea zonei, numai holul de acces din stradă spre imobilul amplasat pe lotul nr. 7, în prezent Sala de spectacole din Clubul S.N.C., aflat în patrimoniul pârâtei, şi partea de magazin prăvălie, construcţii ce au fost înglobate în noul edificiu realizat de stat în anul 1960, respectiv în blocul de locuinţe S5, rezultând astfel un imobil nou, funcţional, cu magazin la parter şi locuinţe la etaj.
În raport de această situaţie, curtea de apel constatat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în sensul că pentru construcţiile care, prin transformările survenite în raport cu forma iniţială le-au fost adăugate corpuri de zidărie sau volume din alte materiale ce reprezintă peste 100%, raportat la aria desfăşurată existentă la data preluării (etajări, etc.) se vor acorda numai despăgubiri.
În ceea ce priveşte terenul acesta a fost ocupat integral de construcţia noului bloc locuinţe X şi de trotuarul din faţa imobilului, situaţie în care devin aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (2) din lege.
Imposibilitatea restituirii în natură a terenului în suprafaţă de 183 mp a fost corect apreciată de instanţa de fond, pentru că actuala destinaţie a terenului intră în aria de cuprindere a sintagmei „amenajări de utilitate publică a localităţii urbane şi rurale”, astfel cum este definită de prevederile art. 10.3 din Normele Metodologice de Aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, fiind afectat unor amenajări destinate nevoilor comunităţii (bloc de locuinţe, trotuar şi cale de acces).
În raport de această situaţie, s-a apreciat că în mod corect a reţinut tribunalul că reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, despăgubiri ce nu vor fi plătite însă de pârâtă, ci de către stat, după epuizarea procedurilor reglementate în baza legii speciale şi emiterea titlului de despăgubiri de către Comisia Centrală de Despăgubiri.
Deşi pârâta SC Ş.N. SA Constanţa nu este deţinătoarea întregului imobil notificat de reclamant - fostul lot nr. 4 - compus la data preluării de către stat din 183 mp şi construcţie P+1 Etaj, ci deţine numai un hol de acces din fosta construcţie, demolată parţial şi reamenajată într-un ansamblu de locuinţe şi magazine, curtea de apel a dispus ca pârâta SC Ş.N.C. SA să înainteze propunere de despăgubiri împreună cu notificarea reclamantului şi întreaga documentaţie aferentă acesteia, Comisiei Centrale de Despăgubiri în vederea finalizării procedurii reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 pentru acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 183 mp şi construcţia existentă la momentul preluării abuzive pe acest teren.
Limitarea soluţiei instanţei de apel numai la obligarea pârâtei de a direcţiona notificarea reclamantei către unitatea administrativ teritorială - Municipiul Constanţa, în calitate de deţinătoare a terenului notificat, ar fi de natură să afecteze grav dreptul reclamantei la un proces echitabil, sub aspectul duratei rezonabile de soluţionare a cererii sale, astfel cum este reglementată această garanţie de art. 6 din C.E.D.O., întrucât, practic, reclamanta s-ar afla în aceeaşi situaţie cu cea de la data formulării notificării, în urmă cu 10 ani (2001).
Scopul soluţionării cauzei într-un termen rezonabil - garanţie a unui proces echitabil - îl reprezintă protejarea părţilor împotriva duratei excesive a procedurilor, asigurarea eficienţei şi credibilitatea actului de justiţie, evitarea menţinerii părţilor într-o stare de nesiguranţă cu privire la drepturile lor fundamentale.
În termen legal, împotriva acestei decizii, reclamanta a promovat recurs, prevalându-se de dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
1. În dezvoltarea criticilor formulate pe temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a învederat că motivele arătate de instanţa de apel pentru respingerea apelului său, sunt contradictorii.
Astfel, s-a reţinut că că imobilele care au fost realizate pe loturile 4 şi 7 au fost preluate în baza Decretului nr. 92/1950 de la Moştenitorii L., iar pe de altă parte că ulterior naţionalizării, în perioada 1946-1947, cu referire la acest imobil, apare menţiunea reconstruit.
Or, cele două argumente sunt contradictorii, întrucât perioada 1946-1947 este anterioară perioadei în care s-a produs naţionalizarea, anul 1952, astfel că, în perioada 1946-1947 acest imobil nu putea apărea ca fiind deja reconstruit.
2. Referitor la cel de al doilea motiv de recurs - art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de apel a schimbat natura cât şi interesul vădit neîndoielnic al actului dedus judecăţii.
Aşa cum s-a arătat, prin notificarea adresată Municipiului Constanţa, recurenta (prin autorul său) a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Constanţa, compus din teren în suprafaţă de cca. 800 m.p. şi construcţie - Magazinul L.
Ulterior, după ce a aflat că unitatea deţinătoare este pârâta SC Ş.N. SA Constanţa, prin notificarea din 01 septembrie 2003, a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Constanţa, compus din 783 m.p. şi construcţii.
Prin Decizia contestată, emisă de Consiliul de Administraţie al pârâtei, s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului sus menţionat, cu motivarea că nu a făcut dovada calităţii de moştenitor, a dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat a autorului deposedat de stat, dovada identităţii dintre imobilul deţinut de acesta şi cel revendicat, precum şi dovada preluării imobilului fără titlu de către stat.
În aceste condiţii, este de neînţeles concluzia instanţei de apel în sensul că atât prin notificare cât şi prin acţiunea formulată în instanţă, s-a solicitat doar imobilul din B-dul T., compus din clădirea existentă pe lotul 4 şi terenul aferent acestei clădiri, în suprafaţă de 183 m.p.
După ce judecătorul fondului a încercat pe de o parte să acrediteze ideea că la pârâtă se află doar o suprafaţă de 183 mp, iar pe de altă parte, lotul 7 nu ar fi fost proprietatea autorilor săi, instanţa de apel conchide că şi lotul 7 a fost proprietatea lui L., dar nu s-a solicitat prin notificare acest lot.
Or, recurenta arată că prin intermediul autorului său, atât prin notificări cât şi prin acţiunea ce face obiectul prezentei cauze, acesta a solicitat restituirea în natură a unui imobil pe care l-a identificat după posibilităţile sale, prin adresă, suprafaţa aproximativă de teren - cca. 800 mp şi descrierea sumară a construcţiilor, fără a face vreodată referire la vreun lot, astfel că nu se justifică cele reţinute de instanţa de apel că a fost învestită să judece solicitarea de restituire în natură doar a lotului în suprafaţă de 183 mp.
Faptul că autorii săi au avut mai multe imobile în Constanţa, imobile ce erau învecinate, nu se poate constitui în niciun caz într-un argument împotriva recurentei, astfel cum l-a reţinut instanţa de apel.
Aceste imobile ale autorilor recurentei, se mai arată de aceasta se aflau de fapt într-un dreptunghi, mărginit de mai multe străzi, cu numere diferite, majoritatea construcţiilor fiind demolate, în timp ce terenurile au fost ocupate de blocuri.
Astfel, din totalitatea acestor imobile deţinute de autorii săi, a rămas doar imobilul revendicat - construcţie şi teren - şi care are ca adresă B-dul T., acesta fiind singura cale de acces la imobilul menţionat.
Instanţa de apel a reţinut că recurenta ar fi trebuit să solicite restituirea în natură şi a imobilului teren, situat în Constanţa şi care formează lotul 7, însă, ceea ce nu s-a arătat nici în expertize, după cum nici curtea de apel nu a observat este faptul că nu există în realitate acces la acest imobil teren si construcţii (ce formează lotul 7) prin strada M. şi nici prin strada C., întrucât singura cale de acces şi la acest teren este tot prin bulevardul T., imobilul solicitat prin notificare.
Recurenta mai susţine că motivarea dată de instanţa de fond cât şi de cea de apel, potrivit cu care construcţiile aflate pe terenul în cauză ar fi fost demolate, iar în locul lor ar fi fost ridicate alte construcţii, respectiv blocul X şi ";Clubul S.N.C."; nu îşi găsesc susţinere în materialul probator existent la dosarul cauzei.
În primul rând, în perioada 1946-1947 imobilul construcţie apare cu menţiunea ";reconstruit";, ceea ce ar impune concluzia că la momentul naţionalizării, în 1950, imobilul era proaspăt reconstruit.
În al doilea rând, dacă ";Clubul S.N.C.” ar fi fost o construcţie nouă, ar fi existat o autorizaţie de construire, aşa cum există în cazul Blocului X, bloc care a afectat doar o mică parte din terenul revendicat.
Or, pretinsele acte depuse de pârâtă, existente la filele 82-95 din dosar nu fac dovada faptului că imobilul existent pe lotul nr. 7 a fost demolat şi că în locul lui s-a edificat de către pârâtă o clădire nouă, actualul Club S.N.C. Acele înscrisuri atestă doar faptul că s-a edificat blocul X pe o parte din terenul ce a aparţinut autorilor recurentei, însă ele nu dovedesc că şi Clubul S.N.C. este o construcţie nouă, edificată în anul 1952.
Pretinsele autorizaţii şi schiţe, planuri, etc. nu au fost date pentru o construcţie nouă, ci doar pentru reamenajarea construcţiei preluate abuziv de către stat, astfel că pârâta doar a reamenajat clădirea şi a făcut doar câteva compartimentări pentru a putea fi folosită în scopul atribuit clădirii de aceasta.
Nu în ultimul rând, nici motivarea instanţei de apel potrivit căreia imobilul construcţie revendicat de recurentă avea doar P+ 1E, în timp ce actualul imobil are P+2E, nu poarte fi primită, întrucât nicio probă a cauzei nu dovedeşte cum şi când ar fi fost adăugat acest etaj sau că acest al doilea pretins etaj nu dovedeşte faptul că ar fost construit după apariţia Legii nr. 10/2001 şi formularea notificării prin care s-a solicitat restituirea lui.
3. Cu referire la cel din urmă motiv de recurs, recurenta susţine că decizia instanţei de apel ca şi hotărârea tribunalului au încălcat şi aplicat greşit legislaţia internă şi cea europeană, fiind pronunţate în dispreţul Constituţiei României, Convenţiei Europene a drepturilor omului, al Legii nr. 10/2001 şi al C. civ.
Intimatul pârât nu a formulat întâmpinare la motivele de recurs ale reclamantei, depunând însă, concluzii scrise cu privire la recursul acesteia prin care a solicitat menţinerea deciziei instanţei de apel.
Recurenta reclamantă, la solicitarea Înaltei Curţi a depus la dosar copia notificării iniţiale, notificare nr. 3457 din 16 ianuarie 2001 (probabil, din 16 ianuarie 2002, dată fiind intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 la 14 februarie 2001 şi termenul de 1 an prevăzut de art. 22 pentru formularea notificărilor) adresată Primăriei Municipiului Constanţa.
Recursul formulat este fondat, potrivit celor ce urmează.
Prin notificarea iniţial înregistrată la Primăria Municipiului Constanţa, autorul recurentei reclamante a solicitat restituirea în natură a imobilului din Mun. Constanţa, Magazinul L.; în cuprinsul aceleiaşi notificări, s-a arătat că „imobilul este compus din teren în suprafaţă de 800 mp şi construcţie” şi a fost proprietatea autorului său L.L., fiind dobândit de la M.D., în baza actului de vânzare cumpărare încheiat nr. 89 din 9 februarie 1904.
Ulterior, urmare a comunicării realizate de Primăria Municipiului Constanţa prin adresa din 20 august 2003 către autorul recurentei, în sensul că imobilul se află în posesia unei alte unităţi deţinătoare, anume Ş.N.C., acesta a formulat notificarea nr. 134 din 1 septembrie 2003 pe care a adresat-o pârâtului din prezenta cauză.
Prin această nouă notificare, autorul recurentei a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Constanţa; s-a arătat că „potrivit Foii de date pentru cartea funciară, autorul său figura cu proprietate imobil în Constanţa, compus dintr-un corp de casă şi teren în suprafaţă de 783 mp”.
În plus, prin contestaţia înregistrată pe rolul primei instanţe, formulată împotriva deciziei nr. 29 din 20 septembrie 2004 emisă de SC Ş.N.C. (prin care notificarea a fost respinsă), autorul recurentei a precizat din nou fără echivoc că solicită restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 783 mp şi corpului de casă de pe acesta (parter - prăvălii şi locuinţă la etaj) ce se aflau în Constanţa, imobil preluat în baza Decretului nr. 92/1950 - poziţia 367 din anexa la Decret.
În aceste condiţii, conform susţinerilor recurentei, reiese cu evidenţă că în actul de învestire a instanţei (ca de altfel, şi prin notificările la care s-a făcut anterior referire) aceasta nu identificat imobilul prin referirea la vreun lot, ci a solicitat fie o suprafaţă de cca. 800 mp (în notificarea iniţială), fie de 783 mp (în notificarea din 2003 şi, ulterior, prin contestaţie) menţionând adresa poştală din Mun. Constanţa.
Prin urmare, instanţele de fond în mod nelegal s-au considerat învestite cu cererea de acordare a măsurilor reparatorii doar pentru imobilul identificat în lotul 4, iar nu şi cel din lotul 7, constatându-se că notificarea însăşi nu a fost formulată şi pentru imobilul de la adresa din Str. M., corespunzătoare lotului 7, diferită de cea din Bd. T.; în acest sens, instanţa de apel a reţinut că „actul de învestire a instanţei este explicit, el rezumându-se exclusiv la fostul „Magazin L.” construcţie P+1E şi 183 mp teren aferent imobilului situat pe strada C. (în prezent, bulevardul T.).”
Înalta Curte constată că o atare soluţie este contrară dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, conform cărora: „Notificarea va cuprinde denumirea şi adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptăţite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum şi valoarea estimată a acestuia.”
Aşa fiind, rezultă că legea specială nu impune decât indicarea unor elemente de identificare a bunului imobil solicitat, fiind excesiv a se stabili în sarcina părţilor indicarea unor elemente tehnice precise şi riguroase, corespunzătoare cunoştinţelor unor persoane de specialitate (nr. lot, nr. top., nr. cadastral, etc.), esenţial fiind ca prin „elementele de identificare a bunului imobil solicitat” prezentate de notificator, acesta să poată fi determinat, din perspectiva obiectului material al notificării.
Către o asemenea interpretare a normei invocate conduc şi dispoziţiile art. 22.1 din H.G. 250/2007 de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, valabil fiind un argument de analogie a legii, sens în care legiuitorul stabileşte prevalenţa principiului realizării dreptului în raport de cel al respectării procedurii.
În plus, astfel cum a reţinut instanţa de apel şi aşa cum reiese din schiţa anexă a raportului de expertiză topo de la fila 58 dosar apel, din vechiul edificiu (corespunzător lotului 4) intimatul pârât deţine numai un hol de acces, construcţia anterioară fiind demolată parţial şi reamenajată într-un ansamblu de locuinţe şi magazine; or, instanţa de apel a reţinut imobilul „Sala Clubului S.N.C.” se află integral poziţionată pe lotul nr. 7 din str. C., M., însă, tocmai acest hol de acces din lotul 4 către lotul nr. 7 demonstrează că imobilul de pe Bd. T. are aceeaşi intrare (ori cel puţin o cale de acces) cu cel care se identifică prin adresa poştală din str. C. şi, respectiv, M., ansamblul revendicat având faţadă la 3 străzi distincte.
Ca atare, Înalta Curte constată că în mod nelegal instanţa de apel nu a analizat criticile formulate de reclamantă cu privire la întreaga suprafaţă de teren solicitată prin notificare, analizând parţial pretenţiile acesteia doar pentru o suprafaţă de 183 mp (lot 4), iar nu de 783 mp (lot 7), încălcându-se astfel dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., ceea ce determină reţinerea motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.; totodată, Înalta Curte constată că această neregularitate a deciziei recurate nu este susceptibilă de încadrare în prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., astfel cum recurenta a susţinut.
Pe de altă parte, în raport de limitele învestirii sale, instanţa de apel era ţinută să stabilească şi să identifice restul suprafeţei de teren de până la concurenţa celei totale de 783 mp, câtă vreme aceasta a fost indicată explicit în conţinutul notificării, deoarece instanţa, într-o interpretare excesiv de formală s-a raportat doar la adresa poştală, or, ca elemente de identificare a imobilului solicitat, autorul recurentei a indicat, pe lângă adresa poştală, şi o anume suprafaţă de teren, iar acest rest al suprafeţei de teren nu a primit nicio dezlegare din punct de vedere al măsurilor reparatorii solicitate; în plus, instanţa de apel, nu s-a preocupat a lămuri nici inadvertenţa dintre adresa poştală asupra căreia s-a pronunţat, în ce priveşte denumirea anterioară a acesteia (str. C.).
În consecinţă, având în vedere şi dispoziţiile art. 312 alin. (5), precum şi cele ale art. 314 C. proc. civ., întrucât pretenţia recurentei reclamante a fost analizată pe fond numai în parte şi constatându-se că nu au fost lămurite toate împrejurările de fapt ale pricinii, se va casa decizia recurată şi se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
În rejudecare, urmează a fi avute în vedere şi criticile privind argumentele contradictorii reţinute de instanţa de apel şi dezvoltate de recurentă pe temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., referitoare la pretinsa reconstruire a imobilului (Clubul S.N.C.) în perioada 1946-1947, ulterior naţionalizării ce s-a realizat în baza Decretului nr. 92/950, în anul 1952.
De asemenea, vor fi reevaluate şi aspectele privind structura pe verticală a construcţiei solicitate prin notificare (parter - magazinul L. şi etaj - locuinţă) faţă de actuala structură ce cuprinde (P+2E), în soluţionarea pretenţiilor pe fond, fiind esenţial a se stabili data realizării construcţiilor sau vechimea acestora, faţă de datele contradictorii reţinute de instanţa de apel cu privire la acest aspect.
Pe de altă parte, instanţa de apel urmează a avea în vedere că dacă se va impune concluzia că vechea construcţie a fost integral demolată devin incidente dispoziţiile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (pentru construcţia integral demolată şi terenul de 783 mp), pe când dacă se reţine aplicabilitatea art. 19 din Legea nr. 10/2001 (cu privire la Sala Clubului S.N.C.), modalitatea de reparaţie prevăzută de lege este diferită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta L.G. împotriva Deciziei nr. 375/ C din 21 septembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5642/2012. Civil. Marcă. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5645/2012. Civil. Legea 10/2001.... → |
|---|
