ICCJ. Decizia nr. 5657/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5657/2012
Dosar nr. 2716/95/2011
Şedinţa publică din 21 septembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 14 februarie 2011 pe rolul Tribunalului Gorj, reclamanta C.P. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând, în temeiul art. 998-999 C. civ., obligarea pârâtului la plata sumei de 520.000 RON despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, ca urmare a faptului că, în perioada 01 iulie 1942 - 01 iulie 1944, a fost deportată în Transnistria din motive etnice.
Prin sentinţa civilă nr. 196 din 5 aprilie 2011, Tribunalul Gorj, secţia civilă, a respins acţiunea ca fiind prescrisă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acţiune, având un obiect material, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.
Tribunalul a considerat că cererea reclamantei are natură patrimonială, chiar dacă sursa prejudiciului nu este una de acest fel, iar conform art. 3 din actul normativ sus-menţionat, termenul general de prescripţie pentru creanţe este de 3 ani. Fiind vorba despre repararea unui prejudiciu pricinuit de o faptă ilicită, în temeiul răspunderii civile delictuale, tribunalul a reţinut că dreptul la acţiune curge de la momentul când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea, conform art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.
În concret, tribunalul a reţinut că reclamanta nu putea acţiona pe pârât în judecată de la momentul repatrierii, iulie 1944, atât timp cât regimul politic instaurat în România a fost unul totalitar, până la momentul Revoluţiei din decembrie 1989.
Ulterior însă, reclamanta putea să se adreseze instanţelor judecătoreşti pentru valorificarea dreptului la repararea pagubei invocate, cunoscând atât prejudiciul suferit, cât şi autorul faptei ilicite.
Pe de altă parte, tribunalul a reţinut că pentru persoanele deportate pe motive etnice au fost edictate de Statul Român alte acte normative în care s-au prevăzut drepturi pentru acestea, precum Decretul-lege nr. 118/1991, ceea ce înseamnă că cel târziu de la acest moment reclamanta trebuia să cunoască pe cel care i-a produs prejudiciul invocat, în actul normativ menţionat recunoscându-se caracterul ilicit al acţiunilor statului român din perioada deportărilor, indicată şi de parte.
Ca atare, în temeiul art. 998-999 C. civ., reclamanta trebuia să-şi exercite dreptul material la acţiune în termen de trei ani de la momentul anterior evocat. Or, introducând acţiunea abia în anul 2011, termenul de prescripţie s-a împlinit. împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta.
Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia nr. 272 din 16 iunie 2011, a confirmat soluţia tribunalului prin respingerea apelului.
În esenţă, instanţa de apel a reţinut că tribunalul a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale care reglementează prescripţia extinctivă, stabilind în mod judicios că dreptul la acţiune s-a prescris.
Instanţa de apel a motivat că susţinerea reclamantei cum că în cauză a operat o cauză de suspendare a cursului prescripţiei în sensul art. 13 lit. a) din Decretul nr. 167/1958 până la 22 ianuarie 2010, când a aflat, citind într-un articol de ziar (Evenimentul zilei), că un deportat a câştigat daune morale printr-o hotărâre a Tribunalului Galaţi şi că din acel moment începe să curgă efectiv termenul de prescripţie de 3 ani, în condiţiile art. 15 alin. (1) din decret, nu poate fi admisă. Sub acest aspect a reţinut că necunoaşterea unor elemente de fapt şi de drept, ce au făcut sau nu obiectul unei analize particulare în justiţie, nu poate fi considerată ca fiind o împrejurare cu efect echivalent forţei majore, definită ca împrejurare de origine externă, cu caracter extraordinar, absolut imprevizibilă si inevitabilă.
Conchizând, instanţa a reţinut că nu a operat suspendarea în perioada cuprinsă între momentul 1990 şi data formulării cererii - 2011, deoarece nu au intervenit evenimente exterioare şi piedici insurmontabile, cu caracter extraordinar, absolut imprevizibile si inevitabile, care să-l fi pus pe reclamant în situaţia de a nu putea face un act întrerupător de prescripţie - potrivit art. 13 lit. a) şi art. 16 lit. b) din Decret nr. 167/1958.
Pe de altă parte, instanţa a reţinut că nu a operat nici o repunere în termen în sensul art. 19 alin. (2) din decretul menţionat.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamanta a declarat recurs, invocând dispoziţiile art. 304pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, reclamanta a susţinut că hotărârea instanţei de apel este nelegală, întrucât cererea privind acordarea de despăgubiri pe care a formulat-o nu se întemeiază pe dispoziţiile art. 7 alin. (2) din O.G. nr. 105/1999 pentru a fi formulată până la 31 decembrie 2006. A susţinut că dreptul unei persoane de a solicita despăgubiri de la Statul Român nu este reglementat de o lege specială care să prevadă anumite termene. A mai susţinut că instanţele nu au reţinut corect faptul că a luat cunoştinţă că are dreptul la daune morale abia în luna ianuarie 2010, din ziarul „Evenimentul Zilei”, dintr-un articol se făcea vorbire că un deportat a câştigat daune morale, printr-o hotărâre a Tribunalului Galaţi, iar prescripţia începe să curgă de la acea dată.
Recursul este nul, pentru considerentele care urmează:
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. 3 din acelaşi cod, indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea acestuia, dacă este posibilă încadrarea lor într-una din ipotezele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
per a contrario, rezultă că, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unui din cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea unuia din cazurile reglementate de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia să se circumscrie unor critici privind legalitatea deciziei atacate, raportat la motivul de recurs invocat.
În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.
În speţă, recurenta reclamantă a indicat, prin cererea de recurs ca temei legal al criticilor formulate, art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., fără să arate ce text de lege a fost încălcat sau aplicat greşit de către instanţa de apel şi în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, susţinând că acţiunea privind obligarea Statului Român la acordarea de daune morale nu este supusă unor termene de prescripţie sau că instanţele nu au reţinut corect faptul că a luat cunoştinţă că are dreptul la daune morale abia în luna ianuarie 2010, din ziarul „Evenimentul Zilei”, ceea ce nu este suficient pentru investirea instanţei cu exercitarea controlului judiciar pe calea recursului.
Altfel spus, recurenta nu a precizat în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate sau precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă, în legătură cu aceste dispoziţii legale.
În consecinţă, constatând că recurenta reclamantă nu s-a conformat exigenţelor cerute de art. 302 C. proc. civ., potrivit art. 306 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanta C.P. împotriva deciziei nr. 272 din 16 iunie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5656/2012. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5658/2012. Civil → |
|---|
