ICCJ. Decizia nr. 858/2012. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.858/2012
Dosar nr.581/119/2010
Şedinţa publică din 10 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 18 martie 2010, reclamantul I.F., a solicitat instanţei - în contradictoriu cu Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice – ca în temeiul art. 1 şi art. 3 din Legea 221/2009 să constate caracterul politic al măsurilor de urmărire şi cercetare dispuse de organele de securitate împotriva sa, în perioada 1986 - 1989, precum şi a condamnărilor pronunţate prin sentinţele penale nr. 28/1986 şi 117/1987 de către Tribunalul Militar Cluj, pentru săvârşirea infracţiunilor de neprezentare la încorporare.
Sa mai solicitat totodată ca, în baza art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, să fie obligat pârâtul la plata sumei de 30.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Covasna, secţia civilă, prin sentinţa nr. 1303 din 21 octombrie 2010, a admis în parte acţiunea şi constatând caracterul politic al condamnărilor suferite de reclamant pentru săvârşirea infracţiunilor de neprezentare la încorporare, prin sentinţele penale nr. 28 din 18 februarie 1986 şi nr. 117 din 1 decembrie 1987, ambele pronunţate de Tribunalul Militar Cluj, a obligat pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 5.000 euro, echivalentul în lei la data plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
A respins capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului politic al măsurilor de urmărire şi cercetare privind pe reclamant, în perioada 1986 - 1989 şi acordarea daunelor morale sub acest aspect.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că, condamnarea reclamantului s-a datorat în principal faptului că acesta trebuia reeducat în spiritul doctrinei oficiale din acea vreme, a celei ateiste, el intrând în „coliziune" cu autorităţile nu doar pentru simpla apartenenţă la cultul „M.I." ci pentru că practicând religia acestui cult, a avut „curajul" ca să se opună încorporării sale, ceea ce a fost interpretat ca un act de nesupunere a individului, faţă de stat, reprezentat prin intermediul aparatului său represiv, respectiv fosta securitate.
Apelurile declarate împotriva acestei sentinţe de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna şi pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, a fost admis de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, care, prin Decizia nr. 36/ AP din 1 martie 2011, a schimbat în parte sentinţa în sensul că a respins în tot cererea de chemare în judecată formulată de reclamant.
A păstrat din sentinţă doar dispoziţia de respingere a capătului de cerere vizând constatarea caracterului politic al măsurilor de urmărire şi cercetare din perioada 1986 - 1989 şi a plăţii daunelor morale pentru acestea.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că, condamnarea reclamantului ca urmare a sustragerii de la încorporare, nu are un caracter politic şi nu se circumscrie nici uneia din situaţiile strict enumerate de art. 1 din Legea nr. 221/2009. Fapta reclamantului, care din motive de conştiinţă a refuzat satisfacerea serviciului militar obligatoriu determinat de apartenenţa la organizaţia religioasă „M.I." a fost încadrată juridic în dispoziţiile art. 354 C. pen.
Întrucât instituirea obligaţiei de exercitare a serviciului militar a privit toţi cetăţenii fără discriminare pe motive religioase, nu se poate considera că scopul acestor reglementări a fost determinat de raţiuni politice specifice orânduirii comuniste şi ca atare nu se poate pune problema existenţei unei infracţiuni cu caracter politic, dobândit prin apartenenţa la un cult religios, ci pentru săvârşirea unei fapte prevăzute de o normă penală ce vizează legiferarea modului de efectuare a stagiului militar.
Condamnarea pentru infracţiunea de neprezentare la încorporare nu reprezintă o încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului ori o nerespectare a drepturilor civile şi politice, deoarece în perioada respectivă Constituţia garanta atât libertatea conştiinţei, dar prevedea la art. 40 şi obligativitatea serviciului militar. Aşadar, restrângerea libertăţii de conştiinţă în legătură cu executarea serviciului militar obligatoriu ţine de cadrul instituţional şi legal de îndeplinire a unei obligaţii constituţionale.
Comisia Europeană a Drepturilor Omului se mai arată, a decis că dispoziţiile art. 4 paragraful 3 lit. b) din Convenţie nu obligă statele contractante să prevadă un serviciu civil de substituţie a serviciului militar pentru cei care nu sunt în măsură să îl satisfacă din motive de conştiinţă, obligaţia îndeplinirii lui fiind compatibilă cu exigenţele textului Convenţiei. (Johansen c/a Norvegiei, 14 octombrie 1985).
Aceeaşi orientare a Comisiei, conchide instanţa de control judiciar, se menţine şi în jurisprudenţa recentă a Curţii Europene a Drepturilor Omului care, cu referire la o condamnare dispusă în anul 2002 pentru refuzul de îndeplinire a serviciului militar din motive de conştiinţă, determinate de apartenenţa persoanei la Organizaţia Religioasă „M.I." a concluzionat că art. 9 din Convenţie, interpretat în lumina prevederilor art. 4 paragraful 3 lit. b), nu garantează dreptul de a refuza serviciul militar obligatoriu din motive de conştiinţă (Bayatyan c/a Armeniei, hot. din 27 octombrie 2009).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică Decizia din apel, pe considerentul respingerii greşite a acţiunii, în condiţiile în care, se arată, infracţiunile săvârşite de el au vizat afirmarea respectiv recunoaşterea şi respectarea unui drept fundamental, garantat de Constituţie respectiv acela de a-şi exercita liber cultul religios.
Cât priveşte aplicarea deciziei nr. 1358/2010 a Curţii Constituţionale, aceasta, se arată, încalcă principiul neretroactivităţii, consacrat prin art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât la data introducerii cererii de chemare în judecată, era născut dreptul la acţiune pentru a solicita despăgubiri vizând prejudiciul moral suferit.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea celor ce succed.
Prin Decizia dată în interesul legii nr. 32/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. a) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele condamnate definitiv pentru infracţiuni contra capacităţii de apărare a ţării, prevăzute de art. 334 şi art. 354 din C. pen., săvârşite din motive de conştiinţă, nu pot beneficia de drepturile acordate pentru persoanele persecutate din motive politice.
Deoarece condamnarea recurentului se încadrează în art. 354 C. pen., fapta fiind săvârşită ca urmare a refuzului de încorporare motivat de apartenenţa recurentului la cultul religios „M.I.", situaţia de fapt din prezenta cauză este identică cu cea care a făcut obiectul recursului în interesul legii, prin urmare şi argumentele avute în vedere în susţinerea acestei soluţii pot fi preluate în motivarea respingerii prezentei acţiuni, astfel cum corect a apreciat instanţa de control judiciar. Preluarea motivării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se justifică prin aceea că instanţa supremă şi-a exprimat deja opinia sub aspectul dedus judecăţii în prezenta cauză şi, chiar dacă recursul în interesul legii vizează alt text legal, opinia instanţei supreme nu poate fi alta în eventualitatea în care ar fi solicitată să se pronunţe, în recurs în interesul legii, asupra dispoziţiilor art. 1 alin. (1) al Legii nr. 221/2009, vizând caracterul politic al aceleiaşi infracţiuni prevăzut de art. 354 alin. (2) C. pen., pentru infracţiunea de neprezentare la încorporare.
Instanţa de apel a făcut o amplă argumentare a lipsei caracterului politic al condamnării întemeiat pe faptul că neprezentarea la încorporare nu s-a realizat ca împotrivire faţă de regimul totalitar instaurat în perioada 6 martie 1945, ci ca o exprimare a unei convingeri religioase, care a atras o sancţiune ce nu este specifică regimului dictatorial.
O astfel de infracţiune a format obiect de reglementare şi în statele democratice, nefiind specifică sistemului de represiune comunist, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat în cauzele Grandrath c/a R.F.G. 12 decembrie 1966, N. c/a Suediei, 11 octombrie 1984, A. c/a Elveţiei, 9 mai 1984, în sensul inexistenţei caracterului politic al unei astfel de condamnări.
Aşadar, restrângerea libertăţii de conştiinţă, în legătură cu executarea serviciului militar obligatoriu, nu ţinea strict de regimul dictatorial comunist, ci de cadrul instituţional şi legal de îndeplinire a unei obligaţii constituţionale, cadru menţinut şi în perioada postcomunistă, până la reglementarea serviciului militar alternativ şi apoi a celui profesionist, astfel cum în mod corect a apreciat instanţa de apel.
Prin urmare, o eventuală represiune a serviciului de securitate prin raportare la refuzul de încorporare nu constituie o persecuţie de natură politică, cât timp motivul represiunii nu s-a datorat opoziţiei recurentului faţă de regimul comunist, în sensul menţionat în art. 2 alin. (1) din OUG nr. 214/1999, ci convingerilor sale religioase.
Deşi recurentul susţine că politica regimului comunist era aceea de a nu se accepta decât doctrina partidului comunist de natură ateistă şi, prin urmare, refuzul de a primi arma, datorat convingerilor religioase a echivalat cu o oponenţă neechivocă împotriva principiilor statului comunist totalitar, o astfel de concluzie excede noţiunii de împotrivire faţă de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945, la care face referire art. 1 alin. (1) al Legii nr. 221/2009 şi care se referă la dezavuarea directă a idealurilor politice ale comunismului.
Se constată că instanţa de apel a făcut o corectă interpretare asupra caracterului politic al condamnării, preluând motivarea deciziei nr. 32/2009 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care, referindu-se la aceeaşi ipoteză, însă prin raportare la prevederile Decretului-lege nr. 118/1990, a concluzionat că persoanele condamnate pentru infracţiunile contra capacităţii de apărare a ţării prevăzute de art. 334 şi art. 354 C. pen., săvârşite din motive de conştiinţă, nu pot beneficia de drepturile acordate pentru persoanele persecutate din motive politice.
Existând identitate de situaţii premisă, între cea care a stat la baza pronunţării deciziei nr. 32/2009 şi cea de la care s-a plecat în promovarea prezentei acţiuni, considerentele deciziei nr. 32/2009 se impuneau a fi preluate în prezenta cauză, pentru identitate de raţionament juridic.
Nefondat este şi cel de-al 2-lea motiv de recurs vizând aplicarea deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. din 15 noiembrie 2010.
Astfel, în speţă Decizia din apel a fost pronunţată la 1 martie 2011, dată la care - urmare declarării neconformităţii art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, cu legea fundamentală şi a publicării în M. Of. a deciziei instanţei de contencios constituţional, care a constatat această neconformitate - norma juridică pe care s-au întemeiat pretenţiile reclamantului, nu mai exista, şi în lipsa unor dispoziţii legale exprese, nici nu se putea considera că ultra-activează.
În consecinţă, la momentul la care instanţa de apel, devoluând fondul, a fost chemată să se pronunţe asupra pretenţiilor formulate prin cererea introductivă, dreptul pretins nu mai avea niciun fundament în legislaţia internă şi nici nu se putea invoca existenţa unui „bun" din perspectiva art. 1 al Protocolului nr. 1, adiţional la CEDO, în condiţiile în care în cauză nu fusese pronunţată a hotărâre definitivă, susceptibilă de a fi pusă în executare.
Aşa fiind, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul I.F. împotriva deciziei nr. 36/ AP din 1 martie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 854/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 852/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
