ICCJ. Decizia nr. 5696/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5696/2012
Dosar nr. 9524/1/2011
Şedinţa publică din 25 septembrie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, la 11 mai 2009, reclamantul P.A. a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, solicitând anularea dispoziţiei din 17 aprilie 2009, emise în temeiul Legii nr. 10/2001 prin care i s-au respins notificările din 28 martie 2001, având ca obiect imobilul situat în Bucureşti, Calea F., nr. 105, şi din 28 martie 2001, având ca obiect imobilul din Calea F., nr. 103.
Prin sentinţa civilă nr. 990 din 12 iulie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a, a respins contestaţia ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, prin dispoziţia din 17 aprilie 2009, pârâta Primăria Municipiului Bucureşti a respins notificarea reclamantului P.A., reţinând că acesta nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului situat în Bucureşti, Calea F., nr. 105.
Prima instanţă, având în vedere dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. a) şi 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 a reţinut că reclamantul nu a depus la dosar un certificat de moştenitor de pe urma fostului proprietar P.D.I., din actele de stare civilă depuse la dosar rezultând că acesta este strănepot de frate al pretinsului autor, bunicul său P.G. fiind, conform propriilor susţineri, fratele lui P.D.I.
În termenul legal, împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, solicitând obligarea pârâtei Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, prin Primarul General, şi a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 de a emite o dispoziţie prin care Statul Român să îl despăgubească cu suma de 2.000.000 euro, pentru demolarea celor două clădiri din Calea F., nr. 105 şi 103, şi să-i restituie suprafaţa de 635 m.p. teren pe vechiul amplasament.
În motivarea apelului, apelantul P.A. a arătat că nu are de unde să ştie locul decesului străbunicului său P.D.G., care a fost frate cu fostul proprietar al imobilelor revendicate.
De asemenea, a susţinut că tribunalul nu a avut în vedere actele de proprietate depuse la dosar şi nici sentinţa civilă nr. 5730 din 01 octombrie 2004 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin decizia nr. 117 A din 04 octombrie 2011, a respins apelul reclamantului ca nefondat.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere că, aşa cum rezultă din adresa din 17 iulie 2000, emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, imobilele situate în Bucureşti, Calea F., nr. 103-105, au trecut în proprietatea statului potrivit prevederilor Decretului nr. 92/1950, fiind preluate de la fostul proprietar P.I.
Curtea a apreciat că s-a făcut o corectă interpretare şi aplicare în cauză a prevederilor art. 4 alin. (2) şi ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, precum şi a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, care statuează în sensul că, pentru a se dovedi calitatea de persoană îndreptăţită la aplicarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, este necesară depunerea actelor, doveditoare ale calităţii de moştenitor, potrivit legii române.
S-a reţinut, astfel, că deşi apelantul a făcut dovada cu certificatul său de naştere că este succesor al defunctului P.G., având ca părinţi pe P.T. şi P.E., nu a fost în măsură să dovedească calitatea străbunicului său, P.G., de frate al lui P.D.I., decedat în anul 1963, (având ca părinţi pe P.D. şi P.T.), după cum nu a făcut dovada calităţii de succesor al acestuia al fostului proprietar al imobilului, conform procesului-verbal din 03 iunie 1940 emis de Comisia pentru înfiinţarea cărţilor funciare în Bucureşti, imobil dobândit de la defunctul său unchi A.P.
Ca urmare a verificărilor dispuse din oficiu de către instanţă, conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ., Arhivele Naţionale - Serviciul Judeţean Gorj au comunicat că, în perioada 1830-1875 nu s-a identificat înregistrarea naşterii lui P.D.G., cu părinţii P.D. şi P.T., ci naşterea în 1868 a lui G.P., cu părinţii G.P. şi D., Curtea a constatat că nu poate fi vorba de străbunicul apelantului, atâta timp cât se invocă faptul că autorul comun ar fi avut prenumele „D.”, existând discrepanţe şi cu privire la vârsta tatălui la naşterea copilului (G.P. având 27 de ani, în timp ce P.D. avea la naşterea lui P.I., în anul 1903, vârsta de 37 de ani).
Pe de altă parte, instanţa de apel a reţinut că, şi în împrejurarea în care apelantul ar reuşi să facă dovada că străbunicul său P.G. a fost frate cu P.I., tot nu ar avea vocaţie succesorală la moştenirea presupusului frate al străbunicului său, întrucât ar face parte din clasa a patra de moştenitori legali, cea a colateralilor ordinari, care sunt chemaţi la moştenire până la gradul IV inclusiv (apelantul fiind colateral ordinar de gradul V faţă de defunctul P.I.).
În aceeaşi împrejurare, s-a reţinut că nu poate fi acceptată nici ideea că apelantul ar veni la moştenire prin reprezentare legală, deoarece una dintre condiţii este ca cel reprezentat să fie decedat la data deschiderii succesiunii (lui P.I., în 1963), iar tatăl apelantului, P.G., a decedat în anul 1998. În plus, o altă condiţie este ca cel ce vine la moştenire prin reprezentare să aibă vocaţie succesorală generală proprie, iar în cazul descendenţilor din fraţi şi surori, aceştia pot veni la moştenire prin reprezentare numai până la gradul IV inclusiv, deoarece, pe linie colaterală, legea conferă vocaţie succesorală generală numai până la acest grad.
S-a considerat că nu poate fi ignorat faptul că, din actele comunicate din dosarul administrativ, rezultă că ar fi depus notificare şi V.A., sora fostului proprietar P.I.
S-au respins ca nefondate criticile potrivit cărora nu s-ar fi avut în vedere sentinţa nr. 1579 din 11 decembrie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, şi sentinţa civilă nr. 5370 din 01 octombrie 2004 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, deoarece prin hotărârile menţionate s-a reţinut doar neîndeplinirea de către intimată a obligaţiei de a răspunde la notificările din 28 martie 2001, iar nu asupra calităţii apelantului de persoană îndreptăţită sau a temeiniciei pretenţiilor sale.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul P.A., fără a-l motiva în drept.
Dezvoltând motivele de recurs, reclamantul a susţinut că, în mod eronat s-a reţinut că nu şi-a dovedit calitatea de moştenitor, deşi atât P.I., cât şi străbunicul său, P.G., au aceeaşi iniţială a tatălui „D”, astfel cum rezultă din actele depuse la dosar.
De asemenea, recurentul a precizat că nu are de unde să obţină actul de naştere şi de deces al străbunicului său P.G., această situaţie fiind comunicată şi de Arhivele Naţionale.
Recurentul a învederat totodată că este lipsită de relevanţă împrejurarea că, după acelaşi autor P.I. ar fi formulat notificare şi V.A., câtă vreme aceasta a decedat, fără moştenitori.
O altă critică a vizat neluarea în considerare a sentinţei nr. 5370 din 01 octombrie 2004 şi a deciziei nr. 1579 din 11 decembrie 2006.
Examinând criticile invocate de recurentul reclamant raportat la motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., căruia, în parte, acestea i se circumscriu, Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Invocând cele două hotărâri judecătoreşti, respectiv sentinţa nr. 1579 din 11 decembrie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, şi sentinţa civilă nr. 5370 din 01 octombrie 2004 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, recurentul critică decizia atacată pentru nesocotirea puterii de lucru judecat a acestora.
În realitate, instanţa de apel a făcut referire la aceste hotărâri, însă a apreciat, în mod corect, că prin acestea instanţele nu s-au pronunţat asupra calităţii reclamantului de persoană îndreptăţită sau asupra temeiniciei pretenţiilor acestuia, ci doar au reţinut neîndeplinirea de către intimată a obligaţiei de a răspunde la notificările din 28 martie 2001, prin emiterea unei dispoziţii motivate potrivit Legii nr. 10/2001.
Critica formulată prin primul motiv de recurs vizând nereţinerea calităţii reclamantului de moştenitor al fostului proprietar în baza unei prezumţii, respectiv aceea că P.I. şi P.G. ar avea autor comun, întrucât au aceeaşi iniţială a tatălui, nu poate fi examinată, întrucât nu se circumscrie niciunuia dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., referindu-se la modul de interpretare a probatoriului administrat, control de netemeinicie, ce excede limitelor textului de lege menţionat, cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 11, singurul ce permitea cenzurarea în recurs a greşelilor grave de fapt, consecutive greşitei aprecieri a probelor, fiind abrogat.
Pentru aceleaşi considerente nu va fi examinată nici critica recurentului referitoare la reţinerea ca relevantă de către instanţa de apel a formulării unei alte notificări cu privire la acelaşi imobil de către numita V.A., sora fostului proprietar P.I.
Va fi înlăturată şi susţinerea recurentului în sensul că este în imposibilitate de a obţine actele de naştere şi de deces ale lui P.G., având în vedere că, potrivit art. 11 alin. (2) şi (3) raportat la art. 16 din Legea nr. 119/1996, republicată, acesta avea posibilitatea de a obţine pe calea unei cereri administrative sau a unei acţiuni în justiţie reconstituirea actelor de stare civilă ale străbunicului său.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că recursul reclamantului este nefondat şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul P.A. împotriva deciziei nr. 117/A din data de 04 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5694/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5704/2012. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
