ICCJ. Decizia nr. 573/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.573/2012
Dosar nr.1517/120/2010
Şedinţa publică din 1 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 7 noiembrie 2008 reclamanta D.G.A.S.P.C. Prahova a solicitat obligarea pârâtelor D.G.A.S.P.C. Dâmboviţa şi Consiliul Judeţean Dâmboviţa la plata unei sume de bani reprezentând diferenţa dintre costul mediu lunar şi contribuţia de plată a pârâtelor pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 iulie 2008.
S-a susţinut că suma a cărei plată o solicită este de 565.999 lei, suportată de reclamantă pentru 22 de beneficiari, din care 251.496 lei pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2007 şi 314.503 lei pentru perioada 1 ianuarie 2008 - 30 septembrie 2008.
Pârâta D.G.A.S.P.C. Dâmboviţa a formulat întâmpinare, invocând prematuritatea cererii, pe considerentul că reclamanta nu a aşteptat soluţionarea sa pe cale amiabilă, iar pe de altă parte a apreciat că temeiul legal invocat nu este aplicabil în speţă, întrucât persoanele cu handicap cărora reclamanta le-a acordat îngrijire, au fost admise în centre anterior apariţiei Legii nr. 448/2006 şi respectiv Normelor metodologice de aplicare a acesteia.
Pârâtul Consiliul Judeţean Dâmboviţa a invocat prin întâmpinare (filele 74-75) excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, cu argumentarea că pârâta D.G.A.S.P.C. Dâmboviţa are legitimare procesuală, în condiţiile în care are organe de conducere proprii, serviciu de contabilitate, cont în bancă şi buget propriu.
Totodată s-a menţionat că nu s-a respectat procedura prealabilă de soluţionare a cauzei pe cale amiabilă.
Prin sentinţa civilă nr. 1715 din 13 februarie 2009, Judecătoria Ploieşti a respins excepţiile prematurităţii cererii şi lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Judeţean Dâmboviţa, a admis cererea reclamantei şi a dispus obligarea pârâţilor la plata sumei de 565.999 lei, reprezentând diferenţa între costul mediu lunar şi contribuţia lunară de întreţinere ce revine ca obligaţie de plată beneficiarului/aparţinătorului pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 30 septembrie 2008, pentru un număr de 22 de beneficiari.
S-a argumentat în esenţă că în centrele rezidenţiale ale reclamantei, în perioada menţionată, s-a acordat asistenţă şi ocrotire unui număr de 22 de persoane cu handicap ce domiciliază în judeţul Dâmboviţa, internarea acestora având loc anterior apariţiei Legii nr. 448/2006, iar potrivit art. 53 din actul normativ arătat, în astfel de situaţii se decontează cheltuielile între autorităţile administraţiei publice locale, în baza costului mediul lunar al cheltuielilor efectuate în luna anterioară, de centrul în care este ocrotită persoana cu handicap.
S-a evidenţiat că după apariţia legii amintite, admiterea persoanelor cu handicap în centrele rezidenţiale publice din alt judeţ decât cel de domiciliu se face numai la solicitarea conducătorului direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din unitatea administrativ teritorială în care persoana cu handicap îşi are domiciliul, însă aceste dispoziţii nu sunt aplicabile persoanelor internate anterior apariţiei legii, cum este cazul persoanelor din speţa de faţă, deoarece legea nu retroactivează.
Excepţia prematurităţii cererii a fost respinsă cu argumentarea că litigiul nu este comercial şi nu i se aplică procedura concilierii prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., iar în privinţa lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de Consiliul Judeţean Dâmboviţa, s-a menţionat că în conformitate cu dispoziţiile art. 33 alin. (2) din HG nr. 268/2007, obligaţia de decontare a cheltuielilor prevăzute la alin. (1) revine consiliului judeţean sau consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti în a cărui/căror rază teritorială îşi are domiciliul persoana cu handicap, prin direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.
Recursurile declarate de pârâtele Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi D.G.A.S.P.C. Dâmboviţa au fost admise de Tribunalul Prahova, prin Decizia nr. 974 din 15 iunie 2009, prin care a fost casată sentinţa judecătoriei, cauza fiind reţinută spre soluţionare, pe considerentul că potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., obiectul cererii depăşeşte 5 miliarde lei vechi, competent în primă instanţă fiind tribunalul.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 3206/105/2009 şi prin Decizia civilă nr. 1898 din 2 noiembrie 2009 a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâtul Consiliul Judeţean Dâmboviţa, declinându-se competenţa în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, unde dosarul s-a înregistrat sub nr. 1517/120/2010.
La data de 20 mai 2010, Tribunalul Dâmboviţa a pronunţat sentinţa civilă nr. 907 prin care a respins excepţia prematurităţii cererii invocată de pârâta D.G.A.S.P.C. Dâmboviţa, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi admis cererea formulată de reclamanta D.G.A.S.P.C. Prahova în contradictoriu cu pârâţii D.G.A.S.P.C. Dâmboviţa şi Consiliul Judeţean Dâmboviţa, şi a obligat pârâţii la plata sumei de 565.999 lei cu titlul de diferenţă între costul mediu lunar şi contribuţia lunară de întreţinere ce revine ca obligaţie de plată beneficiarului / aparţinătorului, pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 30 septembrie 2008.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că, prin natura sa, obligaţia de plată a sumei pretinsă de reclamantă este de natură civilă, astfel că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ. care reglementează procedura concilierii în procesele şi cererile în materie comercială.
Pe de altă parte, corespunzător prevederilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a organiza, administra şi finanţa serviciile sociale destinate persoanelor cu handicap, în condiţiile legii.
De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 33 alin. (1) din HG nr. 268/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006, în sensul art. 53 alin. (4) din lege, decontarea cheltuielilor de face în baza unui cost mediu lunar al cheltuielilor, stabilit de consiliile judeţene, respectiv de consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.
Tot astfel, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, obligaţia de decontare a cheltuielilor prevăzute la alin. (1) revine consiliului judeţean sau consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, prin direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.
Prin urmare, Consiliul Judeţean Dâmboviţa are legitimare procesuală pasivă, calitate conferită de textul menţionat, împrejurare în care excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de acesta, nu se verifică.
Sub aspectul fondului litigiului, cererea reclamantei de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor avansate pentru acordarea asistenţei sociale persoanelor cu handicap este fondată, în condiţiile în care pârâţii nu au contestat cuantumul acestora ce rezultă din actele depuse care reflectă numărul persoanelor internate în centrele rezidenţiale ale reclamantei, precum şi calculul costului mediu lunar, determinat prin hotărâre a Consiliului Judeţean Prahova-filele 33-59 din dosarul Judecătoriei Ploieşti.
Prin Decizia nr. 33 din 15 februarie 2011 Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâte, reţinând următoarele:
Potrivit art. 54 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap „persoana cu handicap are dreptul să fie îngrijită şi protejată într-un centru din localitatea/judeţul în a cărei/cărui rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa".
În baza alin. (3) al aceluiaşi text de lege „ în cazul în care nevoile individuale ale persoanei cu handicap nu pot fi asigurate în condiţiile prevăzute la alin. (1), persoana cu handicap poate fi îngrijită şi protejată într-un centru aflat în altă unitate administrativ-teritorială.
Alin. (4) şi (5) ale art. 54 stabilesc că decontarea cheltuielilor dintre autorităţile administraţiei publice locale se face în baza costului mediu lunar al cheltuielilor efectuate în luna anterioară de centrul în care persoana cu handicap este îngrijită şi protejată, iar modalitatea de decontare va fi stabilită prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.
Normele Metodologice în discuţie au fost aprobate prin HG nr. 268/2007 publicată în M. Of. nr. 233 din 04 aprilie 2007.
Potrivit art. 34 alin. (1) din cuprinsul acestora „de la data publicării prezentelor norme metodologice, admiterea persoanelor cu handicap în centrele rezidenţiale publice din alt judeţ decât cel de domiciliu se face numai la solicitarea conducătorului direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din unitatea administrativ-teritorială în care persoana cu handicap îşi are domiciliul".
În lumina dispoziţiilor alin. (2) solicitarea cuprinde acordul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de a achita costul mediu lunar de cheltuieli stabilit pentru respectivul centru rezidenţial în care urmează să fie admisă persoana cu handicap.
Din interpretarea acestor texte de lege şi având în vedere principiile care guvernează aplicarea în timp a legii rezultă că pentru persoanele care cad sub incidenţa Legii nr. 448/2006 şi admise în centre rezidenţiale anterior datei de 4 aprilie 2007, data intrării în vigoare a HG nr. 268/2007 nu sunt necesare formalităţile prevăzute de Normele Metodologice de punere în aplicare a respectivului act normativ.
Numai că, aşa cum s-a arătat mai sus în chiar textul hotărârii de guvern, s-a menţionat că este necesară solicitarea conducătorului direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din unitatea administrativ-teritorială în care persoana cu handicap îşi are domiciliul de la data publicării acesteia, per a contrario nu este necesară o astfel de solicitare şi pentru persoanele internate anterior.
Mai mult decât atât a considera în mod contrar înseamnă a conferi reglementării efecte retroactive.
Aşa fiind, s-a reţinut ca fiind nefondate criticile pârâtelor potrivit cărora instanţa de fond a ignorat faptul că acordul D.G.A.S.P.C. Dâmboviţa nu există la dosarul cauzei, deşi conform art. 34 din HG nr. 268/2007 admiterea persoanelor cu handicap în centrele rezidenţiale publice din alt judeţ decât cel de domiciliu se face numai la solicitarea conducătorului direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din unitatea administrativ-teritorială în care persoana cu handicap îşi are domiciliul, solicitare ce trebuie să cuprindă şi acordul acelei direcţii de a achita costul mediu lunar de cheltuieli stabilit pentru respectivul centru rezidenţial în care urmează să fie admisă persoana cu handicap.
Cât priveşte cel de-al doilea motiv de apel formulat de pârâte în sensul că fiecare direcţie a obţinut de la bugetul de stat sumele necesare acoperirii cheltuielilor pentru beneficiarii pe care i-a raportat, iar admiterea cererii reclamantei ar presupune o dublă finanţare pentru aceeaşi beneficiari, curtea a constatat ca fiind de asemenea, este nefondat întrucât reclamanta a primit de la bugetul de stat o sumă mică pentru întreţinerea beneficiarilor aflaţi în centrele rezidenţiale de pe raza Judeţului Prahova, inclusiv pentru cei cu domiciliul în judeţul Dâmboviţa, sumă care a fost însă insuficientă şi suplimentată prin fonduri alocate de Consiliul Judeţean Prahova şi venituri proprii ale D.G.A.S.P.C. Prahova.
Împotriva susmenţionatei hotărâri au declarat recurs pârâtele, criticând-o pentru nelegalitate.
În dezvoltarea recursului său, pârâta D.G.A.S.P.C. Dâmboviţa a susţinut că în mod greşit a reţinut curtea de apel că decontarea cheltuielilor se fa e şi pentru persoanele cu handicap admise în centrele rezidenţiale din subordinea D.G.A.S.P.C. Prahova anterior apariţiei Legii nr. 448/2006 şi a Normelor metodologice aprobate prin HG nr. 268/2007.
S-a arătat că instanţa a interpretat/ aplicat art. 54 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 fără a avea în vedere şi Ordinul nr. 468/2009 în care se precizează că solicitarea conducătorului direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, reprezintă actul administrativ în baza căruia se realizează decontarea cheltuielilor.
Decontarea cheltuielilor se poate solicita numai pentru persoanele admise ulterior apariţiei HG nr. 268/2007 şi numai cu respectarea procedurii prevăzute de art. 34 din acelaşi act normativ, condiţii imperative şi aplicabile inclusiv cazului în care decontarea s-ar realiza şi pentru situaţii născute anterior apariţiei acestor acte normative (aspect ce rezultă din Ordinul nr. 468/2009).
Transferurile între ordonatori principali de credite (consiliile judeţene, în speţă) se face numai de către Ministerul Finanţelor Publice, singurul autorizat să introducă modificări corespunzătoare în structura bugetului de stat. Fiecare direcţie a obţinut de la bugetul de stat sumele necesare acoperirii cheltuielilor pentru beneficiarii pe care i-a raportat ca fiind incluşi în sistemul propriu de protecţie (cum este cazul beneficiarilor în cauză). Admiterea cererii reclamantei presupune o dublă finanţare pentru aceşti beneficiari, întrucât pentru aceleaşi persoane au fost alocate deja sumele necesare către D.G.A.S.P.C. Prahova. Ar fi trebuit ca reclamanta să facă dovada că pentru beneficiarii în speţă nu au fost alocate sumele corespunzătoare Consiliului Judeţean Prahova, neputând fi primită susţinerea reclamantei potrivit căreia suma alocată de această autoritate nu ar fi fost suficientă. Nu are temei legal alocarea unor sume din veniturile proprii ale pârâtei, întrucât finanţarea acesteia se asigură din bugetele locale ale judeţelor potrivit art. 8 din HG nr. 1434/2004 privind atribuţiile şi Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, republicată şi actualizată.
În susţinerea motivelor recursului său, a invocat şi adresa din 30 iunie 2010 emisă de A.N.P.H., care menţionează că decontarea cheltuielilor nu se realizează, în situaţia în care nu există solicitarea conducătorului direcţiei generale de asistenţă sociale şi protecţia copilului din unitatea administrativ-teritorială în care persoana cu handicap îşi are domiciliul, privind admiterea acesteia într-un centrul rezidenţial public din alt judeţ decât cel de domiciliu.
În recursul său, pârâtul Consiliul Judeţean Dâmboviţa a susţinut, în dezvoltarea motivului de recurs încadrat în prevederile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., că instanţa de judecată şi-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti întrucât excede competenţei instanţelor judecătoreşti soluţionarea litigiilor ce au ca obiect administrarea, angajarea şi utilizarea fondurilor publice, precum şi responsabilităţile instituţiilor publice implicate în procesul bugetar.
A susţinut că potrivit art. 50 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, doar Ministerul Finanţelor Publice este „autorizat" să introducă modificările corespunzătoare vizând trecerea de unităţi, acţiuni sau sarcini de la un conducător principal de credite la altul sau în cadrul aceluiaşi ordonator principal de credite. Prin urmare, competent a introduce modificările corespunzătoare prin trecerea sarcinii de la Consiliul Judeţean Prahova la Consiliul Judeţean Dâmboviţa ca urmare a apariţiei Legii nr. 448/2006 şi a HG nr. 268/2007 este Ministerul Finanţelor Publice, instanţa de judecată fiind în imposibilitatea de a se substitui acestuia.
Prin hotărârea instanţei de judecată s-a realizat în fapt o dublă finanţare a Consiliului Judeţean Prahova, odată cu suma alocată de la bugetul de stat şi a doua oară prin acordarea aceleiaşi sume prin hotărârea atacată.
În dezvoltarea motivului de recurs încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susţinut că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a legii, întrucât potrivit art. 34 din Legea nr. 448/2006 admiterea persoanelor cu handicap în centrele rezidenţiale din alt judeţ decât cel de domiciliu se face numai la solicitarea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din unitatea administrativ-teritorială în care persoana cu handicap îşi are domiciliul, respectiv de către D.G.A.S.P.C. Dâmboviţa.
Această solicitare constituie, potrivit art. 2 alin. (2) din Ordinul A.N.P.H. nr. 468/2009, actul administrativ în baza căruia se realizează decontarea cheltuielilor, solicitare ce nu s-a făcut în speţă, astfel încât obligarea sa la plata sumei de 565.999 lei s-a făcut în lipsa actului administrativ impus de lege.
Alin. (1) al art. 2 din ordinul menţionat prevede, de asemenea, că o persoană cu handicap poate fi admisă într-un centrul rezidenţial din alt judeţ numai în situaţia în care protecţia şi îngrijirea nu i se pot asigura în cadrul serviciilor din raza sa de domiciliu, condiţie neîndeplinită în cauză, întrucât nu a existat o astfel de solicitare din partea reclamantei.
În mod greşit s-a respins solicitarea sa de completare a probatoriului cauzei cu o expertiză contabilă care să stabilească în concret dacă suma pretinsă prin cererea de chemare în judecată a fost sau nu alocată în totalitate/ în parte de la bugetul de stat cu consecinţa obligării sale la suma recalculată, în caz contrar operând, în realitate o dublă finanţare în favoarea reclamantei.
Recursurile nu sunt fondate pentru considerentele ce succed:
Probaţiunea administrată în cauză, aspect de altfel necontestat, relevă împrejurarea, legal reţinută de instanţă, că persoanele pentru care s-a solicitat obligarea pârâtelor în cauză, în raza cărora îşi au domiciliul beneficiarii serviciilor de asistenţă prestate de reclamantă, au fost internate în centre aflate pe raza judeţului Prahova anterior apariţiei Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
În atare situaţie, legal s-a reţinut, că nu sunt incidente speţei dispoziţiile art. 34 din HG nr. 268/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap care impun, pentru admiterea persoanelor cu handicap în centrele rezidenţiale publice din alt judeţ decât cel de domiciliu, condiţia unei solicitări a conducătorului direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din unitatea administrativ-teritorială în care persoana cu handicap îşi are domiciliul, formulată în acest sens, solicitare ce cuprinde şi acordul acesteia (direcţii) de a achita costul mediu lunar de cheltuieli stabilit pentru respectivul centrul rezidenţial în care urmează să fie admisă persoana cu handicap.
Dimpotrivă, în aplicarea art. 54 din Legea nr. 448/2006 care stipulează „dreptul" persoanei cu handicap să fie îngrijită şi protejată fie într-un centrul din localitatea de domiciliu, fie, potrivit alin. (3) al aceluiaşi text, într-un centru aflat în altă unitate administrativ-teritorială, instanţele fondului au dispus obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor efectuate cu îngrijirea persoanelor respective cu respectarea criteriului impus de alin. (4) al aceluiaşi articol - costul mediu lunar al cheltuielilor efectuate în luna anterioară de centrul în care persoana cu handicap este îngrijită şi protejată.
Nu sunt de asemenea incidente cauzei normele cuprinse în Ordinul nr. 468/2009 prin care s-a realizat punerea în aplicare a normei legale evocate, începând cu data de 20 octombrie 2009, întrucât pretenţiile pretinse în cauză au vizat perioade anterioare momentului emiterii susmenţionatului ordin.
Nefiind contestată în speţă, nici prestarea serviciului şi nici a contravalorii acesteia sub aspectul modalităţii de determinare, se constată ca nefondate criticile privind obligarea pârâtelor la plata sumelor solicitate, legal datorate de cele două pârâte.
Nu pot fi primite nici criticile constând într-o dublă finanţare (de pe o parte de la bugetul de stat, iar pe de altă parte prin hotărârea pronunţată) întrucât potrivit probaţiunii cauzei, reclamantei nu i-a fost acordată suma pretinsă prin cererea dedusă judecăţii, aceasta figurând ca debit în evidenţele sale, aspect confirmat şi de Decizia Curţii de Conturi Prahova nr. 970 din 25 august 2008, ca şi de factura din 31 octombrie 2007 emisă de reclamantă, dar şi pentru că legea permite şi pretinde decontarea cheltuielilor efectuate cu persoanele vizate de legea specială între autorităţile administraţiei publice locale în baza criteriului legal enunţat de aceeaşi lege, (conduită de altfel adoptată şi de pârâte şi materializată în adresa din 5 august 2008, care a rămas în stadiul de propunere de compensare a cheltuielilor între autorităţile publice locale implicate (f. 8 dos. judecătorie).
Nu sunt fondate nici criticile din recursul pârâtului Consiliul Judeţean Dâmboviţa, încadrate în prevederile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., întrucât în accepţiunea acestei norme sfera de aplicaţiune a acestui motiv de recurs vizează ipoteza în care depăşirea atribuţiilor instanţelor judecătoreşti se concretizează într-o imixtiune a instanţei de judecată în sfera activităţii executive sau legislative, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică.
Or, nu se poate susţine că prin analiza fondului pretenţiilor deduse judecăţii, ce-şi găsesc corespondent în normele legale evocate, instanţele judecătoreşti s-ar fi interferat în activitatea unei alte instituţii, aparţinând executivului, dimpotrivă, în speţă, instanţele pronunţându-se în limitele lor de competenţă şi în acord cu prevederile art. 21 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
Ca urmare, faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile deduse judecăţii vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâţii D.G.A.S.P.C. Dâmboviţa şi Consiliul Judeţean împotriva deciziei nr. 33 din 15 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 575/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 562/2012. Civil → |
---|