ICCJ. Decizia nr. 5753/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5753/2012
Dosar nr. 2646/54/2009
Şedinţa publică din 26 septembrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 22 februarie 2007 pe rolul Tribunalului Olt, reclamanta S.C. a chemat în judecată Primăria Municipiului Slatina şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta la emiterea unei dispoziţii de restituire în natură sau în echivalent bănesc pentru suprafaţa de 500 m.p., loc de casă situat în Slatina str. V.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 13 noiembrie 2001, a notificat pârâta în baza Legii nr. 10/2001 pentru restituirea în natură a unei case şi a terenului aferent în suprafaţă de 1.680 m.p. situat în Slatina, str. V., notificare soluţionată de pârâtă în sensul acordării de despăgubiri în echivalent, mai puţin pentru suprafaţa de 500 m.p. loc de casă. În temeiul dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, a formulat din nou notificare pentru suprafaţa de 500 m.p. loc de casă, însă Primăria Municipiului Slatina, prin hotărârea din 24 noiembrie 2006, i-a respins cererea.
Răspunsul pârâtei a fost contestat la data de 05 decembrie 2006, însă nu a mai primit nici un fel de răspuns.
Prin decizia nr. 399 din 19 aprilie 2007, Tribunalul Olt, a calificat cererea formulată de reclamantă ca fiind o contestaţie împotriva hotărârii din 24 noiembrie 2006 emisă de Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din cadrul Primăriei Municipiului Slatina, trimiţând cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei Slatina, ca litigiu de fond funciar.
Prin sentinţa civilă nr. 4168 din 28 august 2007, Judecătoria Slatina, a respins ca neîntemeiată contestaţia.
Recurenta-reclamantă S.C. a declarat recurs împotriva acestei hotărâri.
Prin decizia civilă nr. 2027 din 5 decembrie 2007, Tribunalul Olt, a admis recursul, a casat sentinţa şi a reţinut cauza pentru soluţionarea pe fond a litigiului.
Instanţa de control judiciar a avut în vedere că prin cererea iniţială reclamanta S.C. a solicitat emiterea unei dispoziţii de restituire în natură a suprafeţei de 500 m.p. teren situat în Slatina str. V., iar în situaţia în care acest lucru nu este posibil, a solicitat să-i fie acordate măsuri reparatorii prin echivalent.
Reclamanta a notificat Primăria Municipiului Slatina, conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, pentru restituirea în natură a unei case şi a terenului aferent în suprafaţă de 1.680 m.p..; notificarea a fost soluţionată de Primăria Municipiului Slatina în sensul că i-au fost acordate despăgubiri în echivalent pentru suprafaţa de 1.180 m.p., mai puţin pentru 500 m.p. teren aferent construcţiei demolate.
A reţinut instanţa de recurs, analizând cererea formulată de reclamantă, că în cauză sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 10/2001 modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005, situaţie în care competenţa soluţionării cererii formulate de reclamantă aparţine tribunalului în primă instanţă.
1. Prin sentinţa civilă nr. 405 din 2 aprilie 2008, Tribunalul Olt, a admis contestaţia formulată de petenta S.C., a anulat hotărârea din 24 noiembrie 2006 şi în parte dispoziţia din 23 august 2004 şi a obligată pârâta să emită dispoziţie de restituire în natură pentru imobilul-teren în suprafaţă de 500 m.p. situat în Slatina, str. V., potrivit variantei din raportul de expertiză efectuat.
Împotriva deciziei a formulat apel intimata Primăria Municipiului Slatina, invocând faptul că terenul a fost greşit identificat, cel identificat aparţine altor persoane fizice şi că din poziţionarea corectă a suprafeţei în litigiu, rezulta că terenul nu este liber în senul legii, astfel că nu poate fi restituit în natură.
2. Prin decizia nr. 288 din 22 septembrie 2008, Curtea de Apel Craiova, a admis apelul declarat şi a schimbat în tot sentinţa civilă din 02 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Olt, în sensul că a respins acţiunea formulată de petenta S.C.
Instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Prin sentinţa civilă nr. 399 din 19 aprilie 2007, Tribunalul Olt, a declinat competenţa de soluţionare a cererii reclamantei în favoarea Judecătoriei Slatina, retinându-se că obiectul acţiunii se circumscrie Legii nr. 18/1991 întrucât reclamanta a promovat acţiune împotriva hotărârii din 24 noiembrie 2006 emisă de Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole şi forestiere.
Această hotărâre nu a fost atacată de către reclamantă. însă, în recurs, prin decizia din 5 decembrie 2007, Tribunalul Olt, datorită precizărilor formulate de reclamantă în sensul că a solicitat imobilul în baza Legii nr. 10/2001, a statuat irevocabil că obiectul acţiunii se circumscrie acestei legii, acesta fiind cadrul procesual şi temeiul în care trebuie soluţionată prezenta cauză.
S-a reţinut că prin notificarea din 13 noiembrie 2001, reclamanta a solicitat doar contravaloarea suprafeţei de 1.180 m.p. neplătit la expropriere (loc de casă), expresia folosită în paranteză „(loc de casă)";, nereprezentând altceva decât o individualizare, o caracteristică în plus a terenului.
Curtea de Apel, a apreciat că, în mod eronat, în preambulul dispoziţiei din 23 august 2004 se menţionează că prin notificarea din 13 noiembrie 2001 reclamanta ar fi solicitat 1.680 m.p., atâta vreme cât reclamanta a solicitat doar 1.180 m.p. Mai mult, prin adresa din 23 iunie 2005 a D.G.F.P. Olt, se menţionează că s-au stabilit valorile pentru casă şi terenul în suprafaţă de 1.180 m.p. întrucât, numai aceasta a fost suprafaţa de teren solicitată prin notificarea din 13 noiembrie 2001.
A reţinut instanţa că, potrivit art. 22 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în mod obligatoriu, notificarea va cuprinde elementele de identificare a bunului imobil solicitat - întrucât acesta este actul de învestire, de sesizare al autorităţii, prin care reclamanta arată exact ce solicită, conform principiului disponibilităţii. în funcţie de aceasta, se soluţionează notificarea de către unitatea deţinătoare putând fi supusă controlului judiciar ulterior, într-un cadru procesual deja fixat. Or, în cauză, prima instanţă a depăşit acest cadru şi a acordat reclamantei mai mult decât a cerut prin notificare.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat şi motivat recurs reclamanta S.C.
Prin motivele de recurs s-a arătat că prin notificare s-au solicitat 1.180 m.p. teren plus loc de casă, în suprafaţă de 500 m.p., care nu a fost însă luat în calcul la acordarea de despăgubiri.
Prin decizia nr. 2977 din 24 februarie 2004 a Primăriei Slatina, s-a reconstituit reclamantei dreptul de proprietate pentru 1.680 m.p., dar, în mod greşit nu s-a calculat suma datorată şi pentru cei 500 mp teren loc de casă. în aceste condiţii, instanţa de apel, în mod nelegal a reţinut îndreptăţirea reclamantei la restituirea numai a suprafeţei de 1.180 m.p.teren, când deja i-a fost recunoscut dreptul de proprietate pentru întreaga suprafaţă de teren, ceea ce reprezintă privarea acesteia de un drept deja câştigat.
3. Prin decizia nr. 5868 de la 21 mai 2009 pronunţată de înainta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă şi de proprietate intelectuală în Dosar nr. 4239/311/2007 s-a admis recursul declarat de reclamanta S.C. împotriva deciziei nr. 288 din 22 septembrie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă. S-a casat decizia şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte, a constatat că recursul este fondat şi a fost admis, pentru următoarele considerente:
În adoptarea hotărârii recurate, Curtea de Apel, a pornit de la premisa eronată că, prin notificarea din 13 noiembrie 2001, reclamanta a solicitat restituire unei suprafeţe de 1.180 m.p. teren.
În cuprinsul notificării formulate, reclamanta a indicat drept act doveditor al dreptului său de proprietate, actul de vânzare-cumpărare din 18 martie 1958. Prin acest contract de vânzare-cumpărare, autorii reclamantei au dobândit un teren situat în Slatina, str. V., în suprafaţă de 1.680 m.p. teren viran, format din 480 m.p. loc de casă şi 1.200 m.p. teren arabil.
Câtă vreme în cuprinsul notificării, reclamanta a făcut trimitere la actul de proprietate menţionat, în baza căruia a solicitat restituirea bunului imobil ce face obiectul notificării, şi cât timp în cuprinsul acestui act, imobilul dobândit de autorii săi era un teren în suprafaţă de 1.680 mp., trebuie admis că voinţa juridică reală, determinantă a reclamantei a fost aceea de a obţine restituirea acestei suprafeţe de teren în procedura pe care a declanşat-o prin notificarea formulată.
Este lipsit de relevanţă, sub acest aspect, faptul că în cuprinsul notificării, după indicarea suprafeţei de 1.180 m.p., se menţionează „loc de casă";. Această menţiune nu poate constitui, aşa cum a apreciat Curtea de Apel, o individualizare, o caracteristică în plus a terenului în suprafaţă de 1.180 m.p., deoarece în cuprinsul actului de vânzare cumpărare din 18 martie 1958, locul de casă vândut, cuprins în suprafaţa de teren înstrăinată, avea o întindere de numai 480 m.p.
Cu atât mai puţin, voinţa reală a părţii, cea care interesează sub aspectul determinării conţinutului notificării, nu poate fi stabilită prin raportare la conţinutul adresei din 23 iunie 2005 a D.G.F.P. Olt, în care se menţionează că s-au stabilit valorile pentru casă şi terenul în suprafaţă de 1.180 m.p. întrucât, numai aceasta a fost suprafaţa de teren solicitată prin notificarea din 13 noiembrie 2001. Voinţa juridică a părţii a fost cea care rezultă din manifestarea sa de voinţă, iar nu cea care ar putea fi dedusă din conţinutul unui act emis de o autoritate sesizată cu soluţionarea pretenţiilor aceRON părţi.
Pe de altă parte, prin dispoziţie, Primăria Municipiului Slatina, a considerat că este învestită prin notificarea din 13 noiembrie 2001, cu o cerere de restituire în natură a imobilului compus din teren în suprafaţă de 1.680 m.p. şi construcţie şi a soluţionat notificarea, în limitele acestei învestiri.
A considera în procedura judiciară declanşată prin contestaţia formulată de reclamantă, că notificarea sa a vizat o suprafaţă mai mică de teren decât cea avută în vedere prin dispoziţia contestată, înseamnă a înrăutăţi situaţia reclamantei în calea de atac exercitată.
Prin urmare, Înalta Curte, constatat că notificarea formulată de reclamantă a vizat o suprafaţă de teren de 1.680 m.p., iar nu de 1.180 m.p., aşa cum a reţinut instanţa de apel.
Apreciind că notificarea a vizat suprafaţa de 1180 mp., Curtea de Apel a concluzionat că, prin hotărârea tribunalului prin care, considerându-se că obiectul notificării l-a constituit suprafaţa de 1.680 m.p., s-a admis contestaţia formulată de petenta S.C., s-a anulat hotărârea din 24 noiembrie 2006 şi în parte dispoziţia din 23 august 2004, şi a fost obligată pârâta să emită dispoziţie de restituire în natură pentru imobilul-teren în suprafaţă de 500 m.p., s-a acordat mai mult decât s-a cerut.
În consecinţă, Curtea de Apel, a admis apelul şi a schimbat sentinţa apelată, respingând contestaţia formulată şi, faţă de soluţia pronunţată, nu a mai intrat în cercetarea motivelor de apel care vizau fondului pretenţiilor deduse judecăţii.
Faţă de această împrejurare şi apreciind că notificarea formulată de reclamantă a vizat o suprafaţă de teren de 1.680 m.p., aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte, a admis recursul declarat, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceRONaşi Curţi de Apel care, cu ocazia rejudecării, va analiza toate motivele de apel formulate împotriva deciziei civile nr. 405 din 2 aprilie 2008 a Tribunalului Olt.
4. În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 2646/54/2009 fiind repartizată aleatoriu, în baza art. 98 alin. (6) din R.O.I. şi hotărârii din 16 februarie 2009 a Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Craiova, completului C.I.A., având ca prim termen de judecată data de 02 noiembrie 2009.
În raport de considerentele deciziei de casare şi de dispoziţiile art. 292 alin. (1) teza finală C. proc. civ., apelanta intimată a depus la dosarul cauzei înscrisuri referitoare la nomenclatorul stradal.
La data de 11 februarie 2010 petentele R.T. şi P.M. au formulat cerere de intervenţie accesorie, susţinând că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, în calitate de foşti proprietari, au notificat Primăria municipiului Slatina pentru ca aceasta să dispună restituirea în natură a imobilului teren în suprafaţă de 1.831,31 m.p. situat în Slatina, str. V. Prin Dispoziţia Primarului municipiului Slatina, Primăria municipiului Slatina a respins cererea de restituire în natură a terenului şi a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. Dispoziţia emisă a fost contestată la Tribunalul Olt care, prin sentinţa nr. 806/2006 rămasă definitivă şi irevocabilă prin respingerea tuturor căilor de atac, a admis contestaţia şi a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 1.831,81 m.p. situată pe vechiul amplasament, conform hărţii topografice realizată înainte de colectivizare, în prezent, în Slatina, str. V.
S-a mai susţinut că, în cauză a fost întocmit de expert C.D. un raport de expertiză care a identificat suprafaţa de teren solicitata de acestea pe vechiul amplasament, ca aflându-se în prezent în spatele blocului de pe str. V. Se susţine totodată că S.C. nu avut niciodată teren pe acest amplasament, ci pe aceeaşi stradă, dar cu câteva numere mai jos, fapt dovedit cu P.U.Z. şi cu documentaţia întocmită cu ocazia exproprierii.
Au solicitat admiterea în principiu a cererii de intervenţie accesorie, să se dispună comunicarea acesteia părţilor şi pe fond să se admită apelul formulat de Primăria municipiului Slatina în sensul restituirii către reclamantă a unui teren situat pe un amplasament corect.
În drept s-au invocat prevederile art. 49 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.
În şedinţa publică de la 15 martie 2010 s-a calificat cererea de intervenţie formulată de petentele R.T. şi P.M. ca fiind cerere de intervenţie accesorie, a fost încuviinţată în principiu, petentele fiind conceptate în cauză în calitate de interveniente - conform art. 50 alin. (3) şi (52) alin. (1) C. proc. civ.
Apreciind utile soluţionării cauzei administrarea de probatorii, în conformitate cu dispoziţiile art. 295 alin. (2) C. proc. civ., instanţa a încuviinţat proba cu expertiza tehnică de specialitate solicitată de apelanta intimată Primăria municipiului Slatina.
Prin decizia civilă nr. 326 din 6 octombrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul declarat de intimata Primăria Municipiului Slatina împotriva sentinţei civile nr. 405 din 2 aprilie 2008, pronunţată de Tribunalul Olt în dosar nr. 4239/311/2007, trimis spre rejudecare în urma casării deciziei civile nr. 288 de la 22 septembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 4239/311/2007, prin decizia de la 21 mai 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosar nr. 4239/311/2007, în contradictoriu cu petenta S.C. şi intervenientele în numele altei persoane R.T., P.M.
A admis pe fond cererea de intervenţie accesorie formulate de intervenientele R.T., P.M.
A schimbat în parte sentinţa civilă nr. 405 din 2 aprilie 2008, pronunţată de Tribunalul Olt în Dosar nr. 4239/311/2007 şi a stabilit dreptul la măsuri reparatorii în echivalent şi pentru suprafaţa de teren de 500 m.p. situaţi în Slatina, str. V.
În condiţiile art. VII Legea nr. 247/2005 s-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei civile nr. 405 din 2 aprilie 2008, pronunţată de Tribunalul Olt în Dosar nr. 4239/311/2007.
Curtea de Apel a reţinut următoarele:
În cauza nu sunt chestiuni litigioase elementele legate de calitatea de persoana îndreptăţită a reclamantei (moştenitor, beneficiar al legii speciale) - titulară a notificării, de dovada dreptului de proprietate al autorului reclamantei şi a întinderii acestuia, dar şi a faptului preluării imobilului de către stat, acesta încadrându-se în disp. art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Terenul în suprafaţă totală de 1.680 m.p. a trecut în proprietatea statului prin expropriere, de la autorul reclamantei S.M., după cum urmează: 500 m.p. prin Decret nepublicat nr. 269/1983 (poziţia 50, inclusiv construcţiile) şi 1.168 m.p. prin decret nepublicat nr. 173/1985, în scopul construirii unor blocuri de locuinţe cu dotările tehnico-edilitare aferente.
În primul ciclu procesual s-a stabilit irevocabil faptul că reclamanta a solicitat prin notificarea din 13 noiembrie 2001 formulată în condiţiile Legii nr. 10/2001, măsuri reparatorii (în natură sau prin echivalent), pentru întreaga suprafaţă de teren expropriată de 1.680 m.p. şi construcţii, iar nu pentru o suprafaţă mai mică de 1.180 m.p.
Dar, este la fel de adevărat faptul că în speţă, prin cererea propriu-zisă care a declanşat faza judiciară a procedurii speciale- Dosar Tribunal nr. 903/104/2007, reclamanta nu a formulat nemulţumiri cu privire la modul de stabilire a măsurilor reparatorii pentru suprafaţa de 1.180 m.p. ce s-a dispus a nu se restitui în natură, ci a formulat nemulţumiri numai cu privire la faptul că în privinţa suprafeţei de 500 m.p., în procedura prealabilă urmată, nu s-a stabilit niciun fel de drept.
Astfel, reclamanta atunci când s-a adresat instanţei de judecată (22 februarie 2007) nu a atacat direct hotărârea din 24 noiembrie 2006 şi dispoziţia din 23 august 2004, ci a invocat refuzul de a răspunde al autorităţii sesizate, la cererea formulată după intrarea în vigoare a modificărilor operate la nivelul Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, privind stabilirea unei măsuri reparatorii inclusiv în privinţa terenului de 500 m.p. expropriaţi iniţial autorului din totalul suprafeţei expropriate de 1.680 m.p.
Practic s-a invocat acest fapt, întrucât prin dispoziţia emisă anterior s-a respins cererea de restituire în natură a întregului teren de 1.680 m.p. - art. 1, construcţia fiind demolată, dar s-a stabilit dreptul la măsuri reparatorii în echivalent numai pentru suprafaţa de 1.180 m.p. şi construcţie – art. 2, împrejurare ce rezultă clar din modul de calcul al despăgubirilor (tarif şi metru pătrat, actualizate) şi este confirmată ulterior chiar de autorităţi.
Din adresa din 23 iunie 2005 - Dosar nr. 4239/311/2007 al Judecătoriei Slatina, rezulta ca suma totală de 394.425.296 RON, reprezintă contravaloarea terenului de 1.180 Ministerului Public - 273.649.340 RON şi contravaloarea construcţiei demolate- 120.775.956 RON.
Aşadar, deşi în art. 2 al dispoziţiei se prevede ca suma de 394.425.296 RON reprezintă valoarea echivalentă a imobilului imposibil de restituit, în realitate suma respectivă se refera numai la parte din imobil, nefiind stabilit dreptul pentru diferenţa de 500 m.p. - obiect al cauzei de fată.
Un alt argument al faptului că obiectul litigios priveşte dreptul la măsuri reparatorii, în natură sau prin echivalent, numai pentru terenul în suprafaţă de 500 m.p., iar nu pentru întreaga suprafaţă de 1.680 m.p., îl reprezintă şi faptul că prima instanţă în aceste limite s-a pronunţat, iar reclamanta nu a declarat apel.
Deci, în speţă se ridică problema de a şti ce tip de masuri reparatorii se cuvin reclamantei, respectiv dacă soluţia primei instanţe prin care s-a stabilit că terenul în suprafaţă de 500 m.p. poate fi restituit în natură (aşa cum susţine reclamanta), este temeinică şi legală sau dacă, terenul nu este liber în sensul legii (aşa cum susţin apelanta şi intervenienţii accesorii), nefiind susceptibil de restituire în natură, astfel că persoanei îndreptăţite i se cuvin măsuri reparatorii în echivalent, ca şi pentru restul suprafeţei de 1.180 m.p.
Pentru a răspunde corect la aceasta întrebare instanţa de apel a fost preocupată în a identifica terenul expropriat (toată suprafaţa de 1.680 m.p. compusă din 500 şi 1.180), în a stabili dacă poate fi restituit în natură terenul în litigiu şi dacă suprafaţa de teren de 500 m.p. identificată în prima instanţă, precum şi cea de 772 m.p. identificată de expertul primei instanţe într-o altă variantă de restituire, fac parte din terenul reclamantei, sau/şi dacă se suprapun peste terenurile restituite anterior intervenientelor.
Importantă este sublinierea că acestea din urma, au dreptul definitiv stabilit anterior tot prin urmarea unor proceduri, judiciare sau nu, reglementate prin legi speciale reparatorii: Legea nr. 18/1991 şi Legea nr. 10/2001, bucurându-se de un BUN în sensul art. 1 Protocolul 1 C.E.D.O.
Pentru stabilirea corectă a stării de fapt, în calea devolutivă a apelului şi potrivit art. 295 alin. (2) C. proc. civ., s-a suplimentat proba cu înscrisuri, s-a ataşat Dosarul nr. 20/civ/2006 al Tribunalului Olt în care s-a pronunţat în favoarea intervenientelor de astăzi şi s-a dispus refacerea expertizei tehnice în specialitatea topografie.
Analizând probele administrate în cauza, se reţine că terenul în suprafaţă de 500 m.p. în litigiu nu poate fi restituit în natură, nefiind liber în sensul legii, pentru motivele ce succed:
Imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini, potrivit art. 9 din acelaşi act normativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 10/2001, imobilele expropriate şi ale căror construcţii edificate pe acestea nu au fost demolate se vor restitui în natură persoanelor îndreptăţite, dacă nu au fost înstrăinate cu respectarea dispoziţiilor legale, sau în cazul în care construcţiile expropriate au fost demolate parţial sau total, dar nu s-au executat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, terenul liber se restituie în natură cu construcţiile rămase.
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, prin teren liber, restituibil în natură, se înţelege terenul neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică, ce nu afectează căile de acces (existenţa pe terenul respectiv a unor străzi, parcări, trotuare), existenţa sau utilizarea unor amenajări subterane (conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate - de mare calibru).
Dispoziţiile art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 10/2001 şi art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 trebuie interpretate în sensul că sintagma „amenajări de utilitate publică"; are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafaţa de teren supusă unor amenajări destinate a servi nevoile comunităţii, căi de comunicaţie, dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi altele.
Individualizarea acestor suprafeţe, în cadrul procedurilor administrative de soluţionare a notificărilor, este atributul entităţii învestite cu soluţionarea notificărilor. Inclusiv trotuarele şi carosabilul constituie amenajări de utilitate publică, în sensul dispoziţiilor legale, ele fiind destinate accesului spre locuinţe, folosinţei normale a acestora, astfel că suprafaţa de teren solicitată a fi restituită în natură, nu poate fi restituită decât prin echivalent.
În cauză, în cursul procedurii, atât prin dispoziţia emisă, cât şi prin întâmpinare, concluzii scrise şi prin motivele de apel, primarul şi primăria au susţinut constant că în realitate terenul de 500 m.p. în litigiu , parte din terenul de 1.680 m.p., nu este liber în sensul legii, fiind ocupat de blocuri şi afectat de detalii de sistematizare, dar şi ca terenul a fost greşit identificat în prima instanţă ca amplasament, acesta aparţinând altor persoane.
Expertul judiciar desemnat de instanţă ing. P.A. a concluzionat după cum urmează:
întreaga suprafaţă de 1.680 m.p. (măsuraţi pe teren 1.700 m.p.), din care face parte şi terenul în litigiu de 500 m.p. solicitat, este în totalitate ocupat de blocuri de locuinţe, alei pietonale şi carosabil aferent acestor blocuri, de strada V. în poziţionarea actuală a traseului cu carosabil şi trotuar pietonal şi spre est un complex proprietate particulara (P., imobil construit - autorizate), întregul amplasament fiind străbătut de reţele tehnice edilitare şi utilităţi aferente construcţiilor descrise, deci de dotările tehnico - edilitare aferente prevăzute în decretele de expropriere.
Suprafeţele de teren de 500 m.p. şi 772 m.p. identificate de expertul primei instanţe expert ing. P.M., ca fiind terenuri libere, în două variante, nu sunt în interiorul suprafeţei de 1.680 m.p. (1.700 măsuraţi) identificată de expert.
După stabilirea amplasamentului terenului restituit în natură intervenientelor în procedurile legilor speciale -1.831 m.p., s-a determinat că acesta nu s-ar suprapune peste vechiul amplasament decât pe o suprafaţă de 148 m.p., dar că există suprapunere totală a terenurilor de 500 m.p. şi 772 m.p. identificaţi în prima instanţă, peste terenurile restituite în natură celor două interveniente prin dispoziţia finală nr. 483/2008.
De subliniat ca obiectul cauzei de fata nu l-a constituit stabilirea existentei unei concordante depline între vechiul amplasament al proprietăţii intervenientelor şi cel restituit efectiv în procedurile legilor speciale. Un eventual răspuns în acest sens ar fi contat numai în măsura în care, s-ar fi determinat prin proba cu expertiză că reconstituirea terenului intervenientelor s-a făcut pe amplasamentul vechi al terenului reclamantei. Or, aceasta împrejurare nu s-a demonstrat. Dimpotrivă, prin expertiza din apel s-a stabilit că terenul identificat în primă instanţă face parte din terenul reconstituit al intervenientelor.
De altfel, împrejurarea că cele două terenuri identificate în primă instanţă ca fiind libere şi disponibile pentru restituirea în natură către reclamantă, nu au regimul juridic al unui teren aflat în proprietatea municipiului (privată sau publică), a fost susţinută anterior expertizei prin adresa a C.L. Slatina). De exemplu, acest înscris confirmă punctual faptul că terenul de 772 m.p. a fost restituit intervenientelor prin hotărâre judecătorească fiind emisă şi dispoziţie de punere în aplicare în acest sens. De asemenea, prin aceiaşi adresă se susţine că terenul de 500 m.p., este în proprietate privată.
Chiar dacă expertul a întâmpinat anumite dificultăţi în reconstituirea vechilor amplasamente, acesta a concluzionat că în zonă există totuşi teren liber şi neafectat de utilităţi şi detalii de sistematizare, dar că în urma oricăror reconstituiri tehnice a amplasamentului din str. V., suprafaţa de 1.680 m.p. (500 +1180), nu face parte din suprafaţa găsita liberă în zona în litigiu din str. V. aşa cum are în prezent traseul.
Pe de alta parte, din adresa din 27 octombrie 2010 a Primăriei mun. Slatina la care sunt ataşate două înscrisuri, rezultă că în zonă nu mai există teren liber în sensul legii, care să aparţină proprietăţii publice sau private a municipiului, iar un teren în suprafaţă de 1.940 m.p. a fost identificat ca aparţinând vechiului amplasament al proprietăţii unei alte persoane fizice (L.C.), cererea moştenitorilor fiind în curs de soluţionare la comisia de specialitate.
În ceea ce priveşte identificarea vechiului amplasament, instanţa nu poate să nu ţină seama de faptul că în legătură cu schiţele anexate ale planurilor cadastrale furnizate expertului, fie şi în extras, de către Primăria mun. Slatina - se atesta de către această entitate, că sunt conforme cu originalul P.U.Z. aflat în posesia SC O. SA şi că reprezintă planul cadastral al zonei anterior şi ulterior demolării, documentaţie urbanistică necesară la expropriere. în aceste condiţii, instanţa nu are motive întemeiate să aprecieze că această documentaţie urbanistică nu reflectă realitatea, cuprinzând menţiunea conformităţii cu originalul pe act, atestându-le acest fapt şi prin documentul separat arătat.
Pe cale de consecinţă şi concluziile expertului bazate pe aceste documente urbanistice, având în vedere inclusiv aparatura utilizată, metodele şi principiile folosite la identificarea vechiului amplasament, trebuie confirmate în egală măsură, instanţa neidentificând argumente obiective de înlăturare a acestora.
Suplimentar, în sprijinul confirmării concluziilor expertului, pe care le-a păstrat şi argumentat tehnic şi prin Suplimentul la Raport întocmit ca urmare a răspunsului la obiecţiuni, instanţa retine şi următoarele aspecte:
Din schiţa ridicare topo în extras din P.U.Z. suprapus peste fostele proprietăţi din zonă, rezultă că proprietatea de la nr. 11 al reclamantei este în zona actualului bloc şi că proprietatea al intervenientelor, se află în apropierea zonei blocului.
Or, în prima instanţă expert ing. P.M. identifică ambele suprafeţe de 500 şi de 772 în dreptul actualului bloc 34 la scările A şi respectiv B, iar nu în zona blocului nr. 32.
De observat şi dimensiunile acestor suprafeţe, cu trimitere expresă la lăţimea acestora, după cum urmează: suprafaţa de 500 m.p. are o lăţime de 20,60 m.p., iar cea de 772 m.p. are o lăţime de 19,30 m.p. Or, aşa cum rezultă din actul de proprietate al autorilor reclamantei act de vânzare transcris, s-a cumpărat o curea de teren pe o lungime de 140 m.p., cu o lăţime de 12 m.p., în condiţiile în care nu se contestă că imobilul la origine a fost amplasat perpendicular pe strada V., iar nu de-a lungul acesteia.
Cel puţin din această perspectivă, având în vedere neconcordanţa cu privire la lăţime, se demonstrează că cele două parcele identificate în prima instanţă ca fiind libere, nu fac parte din vechiul amplasament al terenului reclamantei. Iar, în zona blocului aşa cum a stabilit expertul P.A., nu există teren liber.
În concluzie, nu există teren liber şi aparţinând în proprietate publică sau privată a municipiului, nici în zona blocului.
De asemenea, susţinerea reclamantei în sensul că terenul în litigiu se afla în vecinătatea casei construite la C. actual, care ar demonstra o păstrare a nomenclatorului stradal, dar şi amplasamentul real al suprafeţei expropriate în aceasta vecinătate, este greşită, de vreme ce în primă instanţă expertiza a identificat o asemenea vecinătate la terenul de 772 m.p., iar nu la cel de 500 m.p., iar instanţa a confirmat varianta privind terenul de 500 m.p. şi reclamanta nu a declarat apel.
De asemenea, în privinţa terenului de 500 m.p. identificat în primă instanţă, este prevăzută ca vecinătate la Nord, ultima casă construită în prezent pe str. V. Or, acest imobil (înstrăinat de S. către V. cu număr cadastral apare ca fiind vecinătatea proprietăţii intervenientelor pe terenul din V.
Mai mult, reclamanta a susţinut, inclusiv prin planşele fotografice depuse în apel, că terenul liber dintre imobilul I.C. şi ultima casă construită pe str. V. aparţine fostei sale proprietăţi şi poate fi restituit în natură. Or, aşa cum s-a arătat în precedent, acesta era terenul de 772 m.p., iar nu cel de 500 m.p., aşa cum a evidenţiat chiar expertul primei instanţe, iar neconfirmarea variantei I nu a nemulţumit-o pe reclamantă.
Tot în privinţa chestiunii legate de vecinătatea terenului în litigiu cu imobilul, se poate aduce şi un argument legat de modificarea şi evoluţia numerelor factoriale. Astfel, din adresele Primăriei mun. Slatina, rezultă că din str. V. corespunde din str. E.T. Acest fapt demonstrează că nu s-au păstrat numerele factoriale, că numărul actual nu se învecinează cu fostul şi reprezintă, de asemenea, o dovadă a corectitudinii concluziei expertului cu privire la faptul că după expropriere, inclusiv traseul străzii V., s-a modificat.
În aceiaşi ordine de idei, se reţin şi informaţiile transmise în acest sens instanţei, prin adresa a Primăriei mun. Slatina, la care este ataşată adresa serviciului U.A.T., din care rezultă că pe strada V. (actualizată la recensământul din 2002), figurează blocul, un punct T. (la A) şi garaje (la B) - apel. Or, blocul din anexă la raport ing. P.I.A. (extras - schiţa P.U.Z. după demolare), se afla pe un alt aliniament decât blocul, unde s-au identificat parcelele libere în primă instanţă (500 şi 772 m.p.).
Într-adevăr la dosar apelanta intimată nu a depus şi planul de situaţie anexă la decretul de expropriere din anul 1983 nr. 269, ci numai la decretul de expropriere din anul 1985 nr. 173. Consiliul judeţean Dolj, care a transmis primăriei documentaţia cu privire la exproprierea din anul 1985, a comunicat instanţei ca nu deţine planul anexă la decretul de expropriere din anul 1983 - adresa nr. 5335/2011, dosar apel.
În aceste condiţii, instanţa a pus în vedere apelantei să depună la dosar un act care să confirme susţinerea acesteia în sensul că nu este în posesia planului şi că nici în arhivele predate potrivit legii, acest plan situaţie anexă, nu se găseşte. Prin adresa din 05 septembrie 2011 Primăria mun. Slatina a înaintat instanţei adresă a Serviciului judeţean Olt al Arhivelor Naţionale şi adresa a SC A. SRL Slatina, din care rezultă că nu se găseşte planul anexă la decretul de expropriere din anul 1983.
Dincolo de această împrejurare, s-a apreciat că lipsa planului anexă la decretul de expropriere din anul 1983 nu a fost de natură a conduce la imposibilitatea identificării vechiului amplasament al terenului expropriat. Pe de-o parte se are în vedere că cele două terenuri ce au fost expropriate de la autorul reclamantei nu au avut două amplasamente diferite, ci se aflau unul în continuarea celuilalt. Aşadar, identificarea terenului de 1.180 m.p. făcea posibilă identificarea diferenţei de 500 (loc de casă pe care erau edificate construcţiile) care a fost iniţial expropriat, dar şi invers.
Pe de altă parte, planul anexă la decretul din 1983 nu poate fi absolutizat ca probă, de vreme ce s-au întocmit în epocă documentaţii urbanistice ce pot fi utilizate, alături de alte elemente probatorii directe sau indirecte, pentru a da un răspuns corect la întrebarea privitoare la amplasamentul vechi al imobilului. În acest sens, s-a arătat în precedent caracterul pertinent şi concludent al schiţelor în extras din planul cadastral anterior şi ulterior demolării - anexele la raport ing. P.A., utilizate de acesta pentru a întocmi lucrarea solicitată.
S-a avut în vedere modul de soluţionare a contestaţiei prin dispozitivul hotărârii în primă instanţă, în sensul că tribunalul -deşi a soluţionat contestaţia pe fond, nu a tranşat situaţia conflictuală a fazei prealabile prin modificarea propriu -zisă a dispoziţiei, ci a dispus emiterea unei noi dispoziţii.
Acest procedeu, dacă ar fi fost păstrat în apel, ar fi condus la reluarea procedurii prealabile, fie şi dintr-un moment mai avansat, dar inutil, câtă vreme instanţa are plenitudine de jurisdicţie în privinţa modului de soluţionare a notificării sau al refuzului, existând un remediu procesual ferm - acela al stabilirii de către instanţă a măsurilor reparatorii, finalizându-se în acest mod procedura judiciară, în scopul derulării într-un termen rezonabil inclusiv a procedurii de stabilire şi plata de despăgubiri - în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Primăria municipiului Slatina, prin Primar, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs s-a invocat că instanţa a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., în sensul că nu a acordat cheltuielile de judecată efectuate în apel, deşi acestea au fost solicitate şi dovedite şi reprezintă onorariile pentru experţi.
Recursul nu este fondat.
Procedura judiciară în prezenta cauză a fost declanşată de reclamantă care a fost nemulţumită de faptul că în privinţa suprafeţei de 500 m.p., în procedura prealabilă urmată, nu s-a stabilit niciun fel de drept, fiindu-i contestată întinderea dreptului.
Prin dispoziţiile emise de Primăria Slatina s-a respins cererea de restituire în natură a întregului teren de 1.680 m.p.., şi s-a stabilit dreptul la măsuri reparatorii în echivalent numai pentru suprafaţa de 1.180 m.p. şi construcţie.
Prin decizia de casare s-a stabilit că reclamanta a făcut dovada întinderii dreptului sau, pentru întreaga suprafaţă de teren de 1.680 m.p., iar în rejudecarea apelului instanţa a analizat doar posibilitatea de restituire efectivă, în natură a suprafeţei de 500 m.p., apelul fiind admis doar în ce priveşte modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii prevăzută de legea specială - restituire în natură sau prin echivalent în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Se constată că prin hotărârea pronunţată, reclamanta nu a căzut în pretenţii, fiindu-i admisă acţiunea aşa cum a fost formulată în subsidiar, stabilirea de măsuri reparatorii în echivalent şi pentru suprafaţa de 500 m.p., în condiţiile art. VII din Legea nr. 247/2005, astfel că aceasta nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, pârâta fiind în culpă procesuală pentru declanşarea procedurii judiciare prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Având în vedere aceste considerente urmează ca în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. a se respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Slatina împotriva deciziei nr. 326 din 6 octombrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 571/2012. Civil | ICCJ. Decizia nr. 576/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
