ICCJ. Decizia nr. 5844/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5844/2012
Dosar nr. 2329/2/2009
Şedinţa publică din 1 octombrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 05 februarie 2003, sub nr. 660/2003, reclamantul T.M.A. a chemat în judecată pe pârâţii Primăria Municipiului Bucureşti şi Municipiul Bucureşti, prin Primar General, solicitând obligarea acestora să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti, strada I.C., compus din două camere cu balcon situate la faţada clădirii, ce au făcut parte din apartamentul nr. D şi au fost desprinse în mod abuziv şi fără autorizaţie din acesta şi incluse în apartamentul nr. A de la parter, fiind astfel transformate în birou comercial.
Prin încheierea de şedinţă din 28 martie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului Bucureşti, iar prin sentinţa civilă nr. 663 din 30 iunie 2004 a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General.
Prin decizia civilă nr. 419 din 20 mai 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei susmenţionate, pe care a schimbat-o, în sensul că a respins acţiunea pentru autoritate de lucru judecat.
Prin decizia nr. 493 din 23 ianuarie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamant împotriva acestei din urmă decizii, dispunând casarea ei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi Curte de Apel, pe motiv că aceasta nu a intrat în cercetarea fondului, reţinând greşit autoritatea de lucru judecat.
În rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a pronunţat decizia nr. 839A din 03 noiembrie 2011, prin care a constatat perimată cererea de apel formulată de reclamant, pentru următoarele considerente:
În şedinţa publică de la data de 06 mai 2010, s-a dispus suspendarea judecării cererii de apel, conform art. 242 pct. 2 C. proc. civ., având în vedere lipsa părţilor legal citate şi faptul că acestea nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Din oficiu, instanţa a repus cauza pe rol în vederea discutării excepţiei de perimare a cererii de apel.
În şedinţa publică de la 16 iunie 2011, apelantul-reclamant, prin avocat, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri pentru a face dovada imposibilităţii sale de a primi comunicarea încheierii de suspendare, făcută în perioada când a fost internat în spital, cerere încuviinţată de către instanţă, conform art. 250 alin. (3) C. proc. civ.
Deşi au fost acordate două termene consecutive pentru administrarea acestei probe, apelantul-reclamant, prin avocat, a arătat că nu deţine înscrisul solicitat, solicitând judecarea apelului.
În consecinţă, sunt întrunite condiţiile perimării prevăzute de art. 248-252 C. proc. civ., având în vedere că de la data suspendării cererii de apel a trecut mai mult de un an, părţile neefectuând niciun act de procedură întrerupător de perimare.
Decizia dată în rejudecare de Curtea de Apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către reclamant, care a formulat următoarele critici:
- încheierea de suspendare a judecăţii din data de 06 mai 2010 trebuia comunicată la sediul avocatului său A.Ş., în Bucureşti, strada J.K.;
- el a fost în imposibilitate de a primi încheierea de suspendare comunicată la domiciliu, fiind internat în spital în perioada respectivă;
- el a depus la dosar cerere de repunere pe rol a cauzei, însă instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra acestei cereri, considerând greşit că termenul de perimare de 1 an a fost împlinit, în realitate, acest termen fiind întrerupt.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, care fac posibilă încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, încheierea de suspendare a judecării apelului din data de 06 mai 2010 nu trebuia comunicată la sediul avocatului său, în condiţiile în care la dosar nu se regăseşte nicio cerere a părţii prin care să-şi fi ales domiciliul procesual la avocat, potrivit art. 93 C. proc. civ.
În absenţa unei astfel de cereri, comunicarea actelor de procedură se face la domiciliul părţii, cum corect s-a procedat în cauză în ceea ce priveşte încheierea de suspendare din 06 mai 2010.
Conform menţiunilor din dovada de comunicare din dosarul de apel rejudecare, ce potrivit art. 100 alin. (4) C. proc. civ. fac probă deplină până la înscrierea în fals, încheierea de suspendare a fost comunicată recurentului-reclamant la domiciliu, prin afişare pe uşa locuinţei, pentru că nicio persoană dintre cele care ar fi putut primi actul de procedură nu a fost găsită, aceasta fiind modalitatea legală de comunicare a actelor de procedură în situaţia în care destinatarul nu este găsit la domiciliu, sens în care sunt dispoziţiile art. 92 alin. (4) Teza a II-a C. proc. civ.
Susţinerea recurentului în sensul că a fost în imposibilitate de a cunoaşte încheierea de suspendare şi implicit, de a stărui în judecată, întrucât în perioada respectivă a fost internat în spital, este lipsită de suport probator, aşa încât nu se poate lua în discuţie suspendarea cursului perimării, în condiţiile art. 250 alin. (3) C. proc. civ.
Cât priveşte faptul că recurentul ar fi formulat cerere de repunere pe rol a cauzei după suspendarea judecăţii, din verificarea dosarului de apel rejudecare rezultă că o asemenea cerere a fost, într-adevăr, formulată, dar la data de 03 iunie 2011, după data repunerii cauzei pe rol, din oficiu, în vederea discutării perimării (26 mai 2011) şi după împlinirea termenului de perimare.
Astfel, suspendarea pentru lipsa părţilor s-a dispus la data de 06 mai 2010, aşa încât termenul de perimare de un an, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., s-a împlinit la data de 06 mai 2011.
Or, fiind depusă la data de 03 iunie 2011, deci după împlinirea termenului de perimare, cererea de repunere pe rol formulată de recurentul-reclamant era lipsită de orice eficienţă pe aspectul întreruperii termenului de perimare, numai o cerere de repunere pe rol făcută în interiorul acestui termen putând avea efect întreruptiv de perimare, în sensul dispoziţiilor art. 249 C. proc. civ.
Aşa fiind, în mod legal Curtea de Apel a constatat întrunite condiţiile perimării prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cât timp după suspendarea judecării apelului pe temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., părţile au lăsat să treacă un an fără ca în acest interval de timp să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecăţii.
Faţă de considerentele prezentate, reţinând că hotărârea atacată a fost pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 248 alin. (1), art. 249 şi art. 250 alin. (3) C. proc. civ. şi că astfel nu sunt întrunite în speţă cerinţele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamant, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul M.T.A. împotriva deciziei nr. 839/A din 3 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5765/2012. Civil. Drepturi băneşti.... | ICCJ. Decizia nr. 5847/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
