ICCJ. Decizia nr. 5847/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5847/2012
Dosar nr. 6184/83/2010
Şedinţa publică din 1 octombrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 10 iulie 2008 pe rolul Tribunalul Satu Mare, reclamanta Episcopia R.U. cu R.G.C. de Baia Mare a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Mănăstirea Ortodoxă Română „S.A.P.P.";, obligarea acesteia să-i predea în deplină proprietate şi posesie imobilele din H.G. nr. 466/1992 poziţia nr. A şi B, situate în comuna B., judeţ Satu Mare înscrise în C.F. nr. X nr. top. P şi R.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că reclamantei i s-a reconstituit prin Decretul-Lege nr. 126/1990 şi individualizat prin H.G. nr. 466/1992 poziţia A şi B, dreptul de proprietate asupra imobilelor înscrise în C.F. nr. Y şi transcrise în C.F. nr. X cu nr. top. P şi R. Asupra acestor imobile s-a emis pârâtei Mănăstirea Ortodoxă Română „S.A.P.P.";, titlul de proprietate din 16 februarie 1996, titlu ce a fost anulat prin Decizia nr. 1564/2009 a Tribunalului Prahova, pronunţată în Dosar nr. 700/266/2006.
Prin încheierea civilă nr. 1517 din 18 februarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a admis cererea de strămutare a cauzei formulată de reclamantă şi s-a dispus strămutarea cauzei la Tribunalul Mehedinţi, unde a fost înregistrată sub nr. 6184/83/1010 la data de 04 martie 2011.
Prin sentinţa civilă nr. 180 din 27 mai 2011, Tribunalul Mehedinţi, secţia civilă, a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 10.908 m.p. situată în comuna B. înscrisă în C.F. X nr. top. P, astfel cum a fost identificată în expertiza efectuată de expert C.I. în Dosar nr. 700/266/2006 al Judecătoriei Negreşti Oaş prin culorile maro (750 m.p.), mov (585 m.p.), portocaliu (2763 m.p.), roz (300 m.p.) şi galben (6.510 m.p.), precum şi a suprafeţei de 180 m.p. situată la aceeaşi adresă, înscrisă în C.F. nr. X nr. top. R, identificată în expertiza arătată mai sus prin culoare albastru închis.
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul a reţinut că, în temeiul Decretului-Lege nr. 126/1990, reclamantei i-au fost retrocedate imobilele individualizate prin H.G. nr. 466/1992, respectiv, cele aflate la poziţiile A şi B, situate în comuna B., compuse din o clădire ce avea destinaţie de preventoriu pentru copii handicapaţi şi o suprafaţă de 11.541 m.p., respectiv, o clădire cu destinaţie de spaţiu pentru activităţi specifice copiilor handicapaţi internaţi în preventoriu şi curtea aferentă în suprafaţă de 193 m.p.
Din considerentele deciziei civile nr. 1654 din 11 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Prahova în Dosar nr. 700/266/2006 şi expertiza tehnică judiciară efectuată de expert C.I. în dosarul în care s-a pronunţat aceasta, rezultă că prin titlul de proprietate din 16 februarie 2006 s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea pârâtei pentru parte din aceste terenuri, iar instanţa învestită cu acţiunea de anulare a acestui titlu a admis această cerere, dispunând, totodată, radierea dreptului de proprietate al pârâtei din C.F. - drept de proprietate ce fusese intabulat de aceasta la momentul obţinerii titlului de proprietate.
Potrivit H.G. nr. 466/1992, imobilele clădiri ce i-au revenit în proprietate reclamantei erau deţinute la momentul intrării sale în vigoare de către Spitalul Orăşenesc N.O., iar din relaţiile comunicate de Consiliul Judeţean Satu Mare şi Primăria Bixad, coroborate cu înscrisurile depuse de reclamantă reiese că predarea acestora către reclamantă, astfel cum stipula art. 2, nu s-a putut realiza efectiv din cauza manifestărilor de revoltă a locuitorilor din zonă.
În ce priveşte suprafeţele de teren, s-a reţinut că prin titlul de proprietate din 16 februarie 2006 - titlu ce a fost anulat prin decizia civilă nr. 1654 din 11 noiembrie 2009 a Tribunalului Prahova - pârâtei i-a fost reconstituit dreptul de proprietate doar pentru parte din acestea, din expertiza tehnică invocată de reclamantă şi care a fost efectuată de expert C.l., reieşind că suprafaţa de 193 m.p., în fapt 180 m.p., (identificată prin culoare albastru închis) intabulată în C.F. X Bixad nr. top. P, precum şi parte din suprafaţa de 11.542 m.p. (identificată în schiţa parte integrantă a expertizei prin culorile galben, maro, mov, portocaliu, albastru, verde şi roz) intabulată în C.F. nr. X cu nr. top. P, respectiv, terenurile indicate prin culorile maro, portocaliu, roz, albastru şi verde, în suprafaţă de 750 m.p., 2.763 m.p., 300 m.p., 115 m.p. şi 518 m.p. nu au făcut obiectul reconstituirii în favoarea pârâtei, totuşi, cu excepţia suprafeţelor de 115 m.p. şi 518 m.p. şi care reprezintă tocmai terenurile aferente clădirilor revendicate, acestea sunt în folosinţa pârâtei.
S-a concluzionat că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor revendicate ca şi a faptului tulburării fără drept aduse de pârâtă atât asupra suprafeţelor identificate în expertiza mai sus enunţată prin culorile galben şi mov, tulburare ce rezidă în aceea că a obţinut pentru aceste suprafeţe un titlu de proprietate pe care l-a şi intabulat în C.F. (titlu anulat ulterior), cât şi asupra terenurilor identificate prin culorile maro, portocaliu, albastru închis şi roz, din aceeaşi expertiză reieşind că are folosinţa acestora.
Instanţa de fond a reţinut că din probele administrate nu rezultă nici împrejurarea că reclamanta ar fi avut vreodată folosinţa construcţiilor ce i-au fost retrocedate, şi nici faptul exercitării în prezent, de către pârâtă, a posesiei asupra clădirilor revendicate.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi.
Reclamanta a criticat respingerea acţiunii în revendicarea construcţiilor, susţinând că a făcut dovada posesiei pârâtei asupra construcţiilor cu raportul extrajudiciar de evaluare a clădirilor efectuat la cererea pârâtei şi că nu este corectă soluţia primei instanţe de a obliga la restituirea terenului de sub clădiri, dar nu şi a clădirilor.
Pârâta a arătat că expertiza efectuată de expert C.l., care a constituit singura dovadă avută în vedere de instanţă, constituie o probă administrată în alt dosar şi considerată neconcludentă deoarece nu s-au avut în vedere planurile cadastrale iar concluziile expertului au fost în sensul că nu sunt amplasate pe terenurile pârâtei cele două construcţii. S-a susţinut că suprafaţa totală de teren înscrisă în titlul pârâtei a fost de 7.095 m.p., ceea ce duce la concluzia că nu se putea admite acţiunea pentru o suprafaţă de 10.908 m.p. S-a mai susţinut că probele au fost interpretate în mod contradictoriu şi că se impune suspendarea judecăţii până la soluţionarea irevocabilă a Dosarului nr. 700/266/2006.
Prin decizia civilă nr. 341 din 25 octombrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul reclamantei; a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a obligat pârâta să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie construcţia cu destinaţie de preventoriu copii handicapaţi şi construcţia cu destinaţie spaţiu pentru activităţi specifice, edificate pe terenul înscris în C.F. nr X, sub nr. top. P, R, situat în comuna B.; a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei; a respins, ca nefondat, apelul pârâtei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că, promovând acţiunea în revendicare în condiţiile art. 480 C. civ. şi solicitând recunoaşterea dreptului său de proprietate şi restituirea bunului, reclamantul trebuie să facă dovada că este proprietarul neposesor al bunului în litigiu şi că pârâtul ocupă fără drept bunul respectiv , fie în calitate de posesor, fie ca detentor precar.
Temeiul juridic al revendicării îl reprezintă dreptul de proprietate al reclamantului asupra lucrului, în speţa de faţă asupra unei suprafeţe de teren şi două construcţii. Reclamanta a dovedit că este proprietarul bunurilor, în temeiul Decretului-Lege nr. 126/1990, act normativ potrivit căruia bunurile preluate de către stat prin efectul Decretului nr. 358/1948, aflate în patrimoniul statului, s-au restituit Bisericii R.U. cu R.G.C. Bunurile ca atare au fost prevăzute în anexa la H.G. nr. 466/1992, poziţiile A şi B, identificate ca fiind preventoriul din comuna B. cu terenul aferent în suprafaţă de 11.541 m.p. şi spaţiul pentru activităţi specifice ale copiilor handicapaţi, cu terenul aferent de 193 m.p.
Potrivit art. 2 din Hotărârea de Guvern, predarea-preluarea bunurilor trebuia să se facă pe bază de protocol încheiat între actualii deţinători, reprezentanţii statului, şi reprezentanţii Bisericii R.U. cu R.G.C. Dispoziţiile art. 3 din Decretul-Lege nr. 126/1990 reglementează situaţia juridică a lăcaşurilor de cult şi a caselor parohiale care au aparţinut Bisericii R.U. cu R.G.C. şi au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română, aşa încât nu sunt aplicabile în speţă, obiectul revendicării constituindu-l terenuri şi construcţii, care nu au avut niciodată destinaţia de lăcaşuri de cult sau case parohiale.
În executarea dispoziţiilor Hotărârii de Guvern, între reprezentanţii Primăriei Bixad şi cei ai Bisericii R.U. cu R. a Maramureşului s-a încheiat un protocol la 25 august 1999, prin care s-a încercat predarea bunurile identificate la poziţiile A, B din H.G. nr. 466/1992, cu menţiunea că proprietatea s-a transmis la data intrării în vigoare a actului normativ.
Consiliul Judeţean Satu Mare a comunicat instanţei că anterior anului 1992 preventoriul aparţinea Spitalului Orăşenesc N.O. şi că la 10 septembrie 1999 s-a constituit o comisie de predare-primire a clădirii către reclamantă, însă reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică nu au reuşit să pună efectiv pe reclamantă în posesie deoarece a avut loc o revoltă a locuitorilor. Începând cu data de 1 septembrie 1999 activitatea medicală din cadrul preventoriului a încetat, clădirea fiind neutilizată şi în prezent.
Aceste aspecte de fapt au fost confirmate şi prin adresa din 14 aprilie 2011 a Spitalului de Pneumoftiziologie Satu Mare. În plus, din adresa din 19 mai 2011 a Primăriei Bixad rezultă că în prezent cele două construcţii sunt într-o stare avansată de degradare, reprezentând un pericol pentru cetăţeni.
Terenul aflat sub cele două construcţii, ca şi suprafaţa aferentă acestora au făcut obiectul constituirii dreptului de proprietate în favoarea pârâtei, conform titlului de proprietate din 16 februarie 1996. Reclamanta a solicitat în instanţă anularea titlului de proprietate, acţiunea sa fiind admisă prin decizia nr. 1654 din 11 noiembrie 2009 a Tribunalului Prahova, instanţa concluzionând că din raportul de expertiză întocmit de expert C.I. rezultă că din terenul fosta proprietate a reclamantei, pârâta a fost pusă în posesie cu suprafaţa de 7.095 m.p. iar cele două construcţii sunt amplasate pe nr. top. P.
Instanţa de apel a mai reţinut că este nefondată apărarea pârâtei în sensul că raportul de expertiză întocmit în Dosar nr. 700/266/2006 nu poate constitui o probă, pe considerentul că instanţa care a administrat-o a ajuns la concluzia că are un caracter ambiguu şi că expertul nu avut în vedere planurile cadastrale.
Pârâta ignoră faptul că hotărârea primei instanţe, Judecătoria Ploieşti, care a administrat nemijlocit proba cu expertiza tehnică, a fost modificată în recurs, instanţa de control judiciar ajungând la o concluzie diferită şi întemeindu-şi raţionamentul pe raportul expertului C.I., despre care arată explicit că este confirmat şi de expertiza realizată în Dosarul nr. 1049/2006 al Judecătoriei Negreşti Oaş. În atare situaţie, sentinţa Judecătoriei Ploieşti nu poate fi adusă ca argument de fapt sau de drept într-un nou litigiu, ea neavând autoritate de lucru judecat.
Faptul că Tribunalul Mehedinţi nu a administrat o nouă probă cu expertiza tehnică nu atrage nelegalitatea sau netemeinicia hotărârii. Instanţa de apel a pus în discuţia părţilor efectuarea unei expertize în calea devolutivă de atac, însă părţile s-au opus. Deşi art. 169 C. proc. civ. instituie principiul nemijlocirii administrării probelor, expertiza întocmită într-un alt dosar, având ca obiect un litigiu purtat între aceleaşi părţi şi cu privire la aceleaşi bunuri constituie un mijloc de probă, un înscris cu valoare probatorie pe care instanţa îl analizează prin coroborare cu celelalte înscrisuri depuse la dosar. În plus, cele statuate prin decizia nr. 1654 din 11 noiembrie 2009 a Tribunalului Prahova au intrat în puterea lucrului judecat, bucurându-se de autoritate de lucru judecat nu numai dispozitivul deciziei, ci şi considerentele acesteia.
Concluzia care se impune este aceea că raportul de expertiză tehnică întocmit în Dosarul nr. 700/266/2006 constituie o probă concludentă şi pertinentă, pe care instanţa o are în vedere pentru a stabili că pârâta ocupă suprafaţa de 10.908 m.p. din terenul reclamantei. Chiar dacă pârâta a avut titlu de proprietate emis pentru suprafaţa de 9.366 m.p., pentru diferenţa de teren s-a constatat că se exercită ocupaţiunea, terenul fiind parţial îngrădit, expertul arătând că o parte din terenul folosit de pârâtă a făcut obiectul constituirii dreptului de proprietate conform Legii nr. 18/1991, iar o altă parte este deţinut în fapt. Trebuie subliniat faptul că expertul C.I. s-a referit la suprafaţa de teren ce a fost inclusă în titlul pârâtei şi care este proprietatea reclamantei din anul 1992, aceasta constituind obiectul dosarului în care s-a administrat proba cu expertiza, astfel că nu se poate susţine în acţiunea în revendicare de faţă că doar suprafaţa de 7.095 m.p. este ocupată de pârâtă. Concluziile expertizei nu sunt contradictorii, cât timp suprafaţa totală de teren ce este deţinută de pârâtă rezultă din cuprinsul lucrării şi din schiţa anexă la raport.
Susţinerea pârâtei privind promovarea contestaţiei în anulare împotriva deciziei civile nr. 1654/2009 nu are relevanţă în speţă, deoarece s-a anulat decizia doar în ce priveşte soluţionarea cererii reconvenţionale promovată de pârâtă, care are ca obiect constatarea dreptului de proprietate al pârâtei asupra unor construcţii nou edificate, obiectul acestei cereri neavând legătură cu imobilele în litigiu.
Aşadar, Tribunalul a reţinut în mod corect că pârâta ocupă fără drept o suprafaţă de 10.908 m.p., admiţând acţiunea în revendicare pentru acest teren.
Cât priveşte cele două construcţii, expertul C.I. a concluzionat, într-adevăr, că ele nu sunt amplasate pe terenul în suprafaţă de 7.095 m.p. pentru care pârâtei i s-a eliberat titlu de proprietate şi care au făcut obiectul înscrierii în cartea funciară, însă acesta nu constituie un argument pentru respingerea cererii reclamantei, deoarece, aşa cum s-a arătat deja, pârâta deţine şi suprafeţe de teren ce nu au făcut obiectul constituirii.
Dovada ocupării construcţiilor de către pârâtă rezultă din raportul de evaluare întocmit în iulie 2006, la cererea pârâtei, înscris probator care emană de la pârâtă şi poate fi opus acesteia, ca şi din interpretarea logică a expertizei realizată în dosarul Judecătoriei Ploieşti.
Astfel, în raportul de evaluare s-a arătat că preventoriul pentru copii se află în folosinţa Mănăstirii Ortodoxe B., fiind într-o stare tehnică satisfăcătoare. Coroborând această lucrare cu adresele de la Consiliul Judeţean Satu Mare, Spitalul de Pneumoftiziologie Satu Mare şi Primăria Bixad rezultă că preventoriul şi construcţia anexă nu sunt folosite de aceste instituţii din anul 1999, iar în temeiul H.G. nr. 867/2002, H.G. nr. 2198/2004, nu au fost identificate ca făcând parte din domeniul public sau privat o serie de alte construcţii (centrala termică, bloc alimentar, clădiri deservire, pavilion de cură, gheretă portar) fiind menţionate în anexele la hotărârile de guvern.
Dat fiind faptul că terenurile de sub cele două construcţii se află în detenţia pârâtei, care exercită o ocupaţiune abuzivă, fără titlu, este evident că şi construcţiile sunt cel puţin în paza materială a acestei părţi, chiar dacă în prezent starea lor tehnică nu permite o folosinţă efectivă.
Instanţa de apel a constatat astfel că acţiunea în revendicarea construcţiilor a fost greşit soluţionată de prima instanţă, care a dat o interpretare greşită concluziilor expertului C.I., acesta referindu-se doar la faptul că pe terenul ce a făcut obiectul titlului emis pârâtei conform legii fondului funciar nu sunt amplasate construcţiile. Din raportul de evaluare, din faptul că niciuna dintre construcţii nu mai este în folosinţa primăriei sau a vreunei instituţii medicale şi din faptul că terenul de sub construcţii este folosit de pârâtă, rezultă că reclamanta a dovedit acţiunea sa şi cu privire la acest capăt de cerere.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Mănăstirea Ortodoxă „S.A.P.P."; întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., arătând că hotărârea atacată este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii şi conţine motive contradictorii şi străine de natura pricinii.
În motivare, recurenta-pârâtă a arătat că în mod greşit instanţa de apel a constatat că expertiza întocmită într-o altă cauză, respectiv, în Dosar nr. 700/266/2006 al Tribunalului Prahova reprezintă un mijloc de probă ce se coroborează, în prezenta cauză, cu celelalte înscrisuri depuse la dosar, sens în care hotărârea este contradictorie.
Expertiza topografică efectuată de expertul C.I. a fost dispusă într-o cauză strămutată de la Judecătoria Negreşti Oaş la Judecătoria Ploieşti, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 3360 din 20 martie 2009, în motivarea căreia s-a arătat că această expertiză nu poate fi avută în vedere, întrucât nu a fost fundamentată pe planurile cadastrale care s-au depus ulterior la dosar.
Pe de altă parte, această expertiză concluzionează că cele două construcţii în litigiu nu sunt amplasate pe terenul proprietatea tabulară a Mănăstirii Ortodoxe B. concluzie pe care, deşi instanţa de apel o recunoaşte şi o consemnează în motivare, apreciază că nu constituie un argument pentru respingerea cererii reclamantei.
Recurenta-pârâtă mai arată că, raportul de evaluare a celor două construcţii în litigiu, depus în dosarul strămutat la Ploieşti, efectuat pentru ca în ipoteza în care s-ar fi stabilit că respectivele construcţii sunt edificate pe terenul proprietatea pârâtei, aceasta să poată fi obligată la plata contravalorii acestora, a fost interpretat în mod greşit de către instanţa de apel în sensul că faptul că s-a depus o expertiză de evaluare dovedeşte existenţa posesiei.
Caracterul contradictoriu al hotărârii atacate rezultă şi în raport de relaţiile solicitate şi obţinute prin adresa din 14 aprilie 2011 a Spitalului de Pneumoftiziologie Satu Mare şi adresa din 19 mai 2011 a Primăriei comunei B., din care rezultă că cele două construcţii sunt într-o stare avansată de degradare, fiind un pericol pentru cetăţeni, precum şi din relaţiile oferite de Consiliul Judeţean Satu Mare în sensul că aceste clădiri au aparţinut Spitalului Orăşenesc N.O. şi că la 10 septembrie 1999 s-a constituit o comisie pentru predarea imobilelor, dar că acest lucru nu s-a putut realiza datorită revoltei locuitorilor.
Recurenta-pârâtă mai arată că Hotărârile de Guvern la care a făcut referiri instanţa de apel, respectiv, H.G. nr. 867/2002 şi H.G. nr. 2198/2004, nu au nicio legătură cu prezenta cauză.
Referitor la terenul menţionat în H.G. nr. 466/1992 la poziţiile A şi B, în respectiva expertiză se precizează că parcelele pentru care a fost pusă în posesie recurenta-pârâtă se suprapun doar cu o suprafaţă de 795 m.p. peste terenul proprietatea reclamantei, sens în care arată că, deşi titlul său de proprietate a fost anulat prin hotărârea Tribunalului Prahova, aceasta nu constituie un argument pentru obligarea de a lăsa în liniştită posesie şi folosinţă o suprafaţă mult mai mare de teren, respectiv, 10.908 m.p., pe care nu i-a deţinut niciodată.
Dealtfel, întreaga suprafaţă de teren intravilan cuprinsă în titlul de proprietate anulat, este de 9.366 m.p., în care sunt incluse şi terenurile cuprinzând curţi şi construcţii, altele decât cele care fac obiectul prezentei cauze, situaţie faţă de care apreciază că hotărârile instanţelor anterioare sunt nelegale, neexistând nicio dovadă privind posesia pârâtei asupra terenurilor şi construcţiilor.
Mai arată că, uşurinţa cu care au fost tratate probele, într-un mod atât de contradictoriu şi maniera forţată în care s-a făcut presupusa dovadă a posesiunii pârâtei asupra imobilelor revendicate, reprezintă o dovadă a lipsei de temei legal a celor două hotărâri pronunţate în cauză.
Recursul este nul, pentru următoarele argumente:
Potrivit art. 3021 lit. a) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind evidenţiate limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din acelaşi Cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.
În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.
În speţă, se constată că succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată, din punct de vedere juridic, în aşa fel încât să se poată reţine, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs, chiar dacă formal susţinerile recurentei-pârâte au fost întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 din acelaşi Cod.
În cererea de recurs nu se fac referiri la soluţia respingerii apelului şi nu se arată care sunt, în concret, motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, ci recurenta-pârâtă arată că „(...) în mod greşit instanţa de apel a constatat că expertiza întocmită într-o altă cauză, respectiv, în Dosarul nr. 700/266/2006 al Tribunalului Prahova reprezintă un mijloc de probă ce se coroborează, în prezenta cauză, cu celelalte înscrisuri depuse la dosar, sens în care hotărârea este contradictorie (...)";; că în mod greşit instanţa de apel s-a raportat la expertiza topografică efectuată de expertul C.I., despre care instanţa care a dispus efectuarea ei, într-un alt dosar, a reţinut că nu poate fi avută în vedere, întrucât nu a fost fundamentată pe planurile cadastrale care s-au depus ulterior la dosar; că în mod greşit instanţa de apel a considerat că efectuarea unui raport extrajudiciar de evaluare a celor două construcţii în litigiu constituie dovada posesiei pârâtei asupra acestora; că în mod greşit au fost interpretate adresele şi relaţiile administrate în cauză provenind de la diversele entităţi şi autorităţi locale; că nu s-a făcut nicio dovadă cu privire la posesia pârâtei asupra bunurilor în litigiu şi că modalitatea de interpretare şi administrare a probatoriilor constituie un motiv de nelegalitate a hotărârilor pronunţate.
Rezultă în mod evident, că aspectele pe care recurenta-pârâtă le supune analizei în calea extraordinară de atac a recursului vizează exclusiv probatoriile administrate în cauză (expertiză, raport extrajudiciar de evaluare, adrese şi relaţii de la diverse instituţii, etc.) şi modalitatea în care aceste probatorii au fost evaluate de către instanţa de judecată, ceea ce este de neconceput în prezenta cale de atac, în care sunt analizate doar chestiuni ce ţin de nelegalitatea hotărârilor pronunţate.
Aspectele invocate ca motive de recurs vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate rezultând din aprecierea eronată a probelor administrate în cauză, recurenta-pârâtă indicând probele care nu au fost luate în considerare sau au fost greşit apreciate şi făcând propria analiză şi reapreciere, cu concluzia finală că hotărârile pronunţate în baza acestora sunt nelegale, impunându-se modificarea acestora.
Astfel, deşi recurenta-pârâtă a încadrat formal calea de atac în dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., susţinerile acestuia nu se circumscriu cazului de casare indicat şi nu reprezintă chestiuni de nelegalitate care să poată fi analizate ca atare de instanţa de recurs, întrucât pentru a motiva recursul în sensul legii este insuficientă simpla indicare a textului legal, fiind necesară raportarea acestuia la hotărârea atacată.
Or, în speţă, recurenta-pârâtă nu arată în ce modalitate decizia instanţei de apel nu este conformă legii, nici în ce constă interpretarea şi aplicarea greşită a normelor despre care susţine că nu au fost corect analizate, ci se limitează la a enumera şi critica mijloacele probatorii administrate în cauză, concluzionând că „(...) uşurinţa cu care au fost tratate probele, într-un mod atât de contradictoriu şi maniera forţată în care s-a făcut presupusa dovadă a posesiunii pârâtei asupra imobilelor revendicate, reprezintă o dovadă a lipsei de temei legal a celor două hotărâri pronunţate în cauză";.
Susţinerile recurentei-pârâte conform căreia „Caracterul contradictoriu al hotărârii atacate rezultă şi în raport de relaţiile solicitate şi obţinute prin adresa din 14 aprilie 2011 a Spitalului de Pneumoftiziologie Satu Mare şi adresa din 19 mai 2011 a Primăriei comunei B. (...)";, ori că „(...) în mod greşit instanţa de apel a constatat că expertiza întocmită într-o altă cauză, respectiv, în Dosar nr. 700/266/2006 al Tribunalului Prahova reprezintă un mijloc de probă ce se coroborează, în prezenta cauză, cu celelalte înscrisuri depuse la dosar, sens în care hotărârea este contradictorie";, nu pot fi primite, întrucât contradictorialitatea unei hotărâri nu este dată de probele administrate în cauză, ci de concluziile exprimate în considerente.
Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept, iar când criticile formulate nu se raportează punctual, la conţinutul deciziei supusă acestei căi extraordinare de atac, chiar încadrate sau încadrabile în drept, atrag nulitatea recursului, întrucât sunt străine problemelor rezolvate prin respectiva hotărâre.
Pentru considerentele arătate, constatând şi că în speţă nu sunt date motive de ordine publică, Înalta Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul dedus judecăţii este lovit de nulitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâta Mănăstirea Ortodoxă „S.A.P.P."; împotriva deciziei nr. 341 din 25 octombrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5844/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 5848/2012. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
