ICCJ. Decizia nr. 5839/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5839/2012
Dosar nr. 50136/3/2009
Şedinţa publică din 1 octombrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 787 din 4 iunie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis contestaţia formulată de reclamanta R.D. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General (Primăria Municipiului Bucureşti); a obligat pe Primarul General al Municipiului Bucureşti să emită o dispoziţie prin care să o propună pentru reclamanta R.D. acordarea unor despăgubiri echivalente, reprezentând diferenţa dintre valoarea de piaţă a imobilului situat în Bucureşti, str. P.S. nr. X, sector 2, clădire cu subsol, parter şi patru etaje compusă din cinci apartamente şi suma de 273.588.480 ROL primită potrivit Legii nr. 112/1995, cu Ordinul de plată nr. 636 din 19 decembrie 1998, actualizată cu indicele statistic de inflaţie intervenit de la data de 19 decembrie 1998 şi până la data stabilirii efective a despăgubirilor; a obligat pe Primarul General al Municipiului Bucureşti să înainteze dispoziţia, prezenta sentinţă şi documentaţia aferentă către Comisia Centrală pentru Stabilirea şi Plata Despăgubirilor; a obligat pe Primarul General al Municipiului Bucureşti la 2.000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a analizat înscrisurile din dosar, reţinând că prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5835/1936, autorul reclamantei T.A. a dobândit imobilul situat în Municipiul Bucureşti, str. P.S. nr. X, de la acesta fiind naţionalizat conform Decretului nr. 92/1950.
Prin Hotărârea nr. 2003 din 22 noiembrie 1998 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, i s-au acordat reclamantei-moştenitoare, despăgubiri de 249.749.040 ROL, pe care le-a încasat prin Ordinul de plată nr. 636 din 19 decembrie 1998, în baza acestei legi, constatându-se că este imposibilă restituirea în natură, apartamentele componente fiind vândute cu respectarea Legii nr. 112/1995, către foştii chiriaşi.
Prin Notificarea nr. 4228 din 22 octombrie 2001, adresată potrivit Legii nr. 10/2001, reclamanta-moştenitoare a solicitat despăgubiri corespunzătoare valorii de piaţă a imobilului, însă notificarea nu a fost soluţionată până în prezent, deşi au trecut peste opt ani de zile de la înregistrarea acesteia, astfel că cererea nu a fost rezolvată într-un termen rezonabil, în prezent procedura administrativă fiind suspendată.
Conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, „persoanele care au primit despăgubiri în condiţiile Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, pot solicita restituirea în natură numai în cazul în care imobilul nu a fost vândut până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi numai după returnarea sumei reprezentând despăgubirea primită, actualizată cu indicele de inflaţie”.
Totodată, alin. (2) din acelaşi articol, prevede că, „în cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, persoana îndreptăţită are dreptul numai la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piaţă corespunzătoare a întregului imobil, teren şi construcţii, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare. Dacă persoanele îndreptăţite au primit despăgubiri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, ele au dreptul la diferenţa dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele inflaţiei, şi valoarea corespunzătoare de piaţă a imobilului.
Notificarea adresată de reclamantă a fost întemeiată potrivit acestei dispoziţii legale, iar tergiversarea rezolvării acestei cereri nu reprezintă decât un refuz nejustificat de soluţionare, aşa cum s-a stabilit şi prin Decizia nr. XX din 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul recursului în interesul legii.
Având în vedere starea de fapt menţionată şi dispoziţiile legale relevante menţionate mai sus, tribunalul a admis acţiunea în justiţie formulată de reclamanta-moştenitoare şi a obligat pe Primarul General al Municipiului Bucureşti să emită o Dispoziţie prin care să propună acordarea unor despăgubiri echivalente, reprezentând diferenţa dintre valoarea de piaţă a imobilului situat în Bucureşti, str. P.S. nr. X, sector 2, clădire cu subsol, parter şi patru etaje compusă din cinci apartamente şi suma de 273.588.480 ROL primită potrivit Legii nr. 112/1995, cu Ordinul de plată nr. 636 din 19 decembrie 1998, actualizată cu indicele statistic de inflaţie intervenit de la data de 19 decembrie 1998 şi până la data stabilirii efective a despăgubirilor.
Totodată, Primarul General al Municipiului Bucureşti a fost obligat să înainteze dispoziţia, prezenta sentinţă şi documentaţia aferentă, către Comisia Centrală pentru Stabilirea şi Plata Despăgubirilor, iar conform art. 274 C. proc. civ., a fost obligat la 2.000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă, reprezentând onorariul de avocat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Primarul General al Municipiului Bucureşti iar prin Decizia civilă nr. 801 din 16 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie s-a respins apelul, reţinându-se următoarele considerente:
Potrivit art. 16 din Legea nr. 247/2005 deciziile sau dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare care nu au fost soluţionate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoţite de deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administraţiei publice centrale conţinând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi de întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispoziţiilor sau după caz, a ordinelor.
Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale vor fi centralizate pe judeţe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoţite de referatul conţinând avizul de legalitate al instituţiei prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.
Deciziile/dispoziţiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoţite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parţial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deţinute de entitatea învestită cu soluţionarea notificării.
În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central constituit prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1329/2003 va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentaţiilor depuse de către titularii deciziilor/dispoziţiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală şi care nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură.
Instanţa de apel a reţinut astfel că Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
În raport de dispoziţiile legale arătate mai sus, se constată că dispoziţia instanţei de obligare a apelantului să înainteze dispoziţia, prezenta sentinţă şi documentaţia aferentă către Comisia Centrală pentru Stabilirea şi Plata Despăgubirilor este corectă, deoarece nu exclude obţinerea avizului de legalitate al prefectului, nefiind în sarcina instanţei să identifice în concret toate etapele ce trebuie urmate, referirea la documentaţia aferentă incluzând şi obţinerea acestui aviz.
Instanţa de apel a mai reţinut că hotărârea prin care s-a reţinut calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită la despăgubiri şi imposibilitatea restituirii în natură nu pot fi cenzurate pe calea avizului de legalitate al prefectului, ci exclusiv în căile de atac prevăzute de lege.
De altfel, raţiunea legii este aceea de a accelera procedura administrativă şi obţinerea efectivă a despăgubirilor de către persoanele îndreptăţite, în acest sens fiind şi dispoziţia instanţei de trimitere a dosarului către Comisia Centrală.
S-a mai apreciat ca nefondată şi critica vizând greşita obligare a apelantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată aferente fondului, fiind incidente dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. în raport de care partea ce cade în pretenţii datorează, la cerere cheltuielile. Pe de altă parte, reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată este o chestiune de apreciere a instanţei, raportat la munca depusă de avocat şi nu o obligaţie care se impune în toate cazurile.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Primarul General al Municipiului Bucureşti.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel pârâtul susţine că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii, prin raportare la dispoziţiile Deciziei nr. 52/2007 dată în recurs în interesul legii de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi la dispoziţiile art. 16 alin. (1) al Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
Se mai susţine că nu poate fi instituită obligaţia de înaintare directă a dispoziţiei primarului către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, deoarece o astfel de soluţie ar priva instituţia Prefectului de exercitarea controlului de legalitate, atribuţie conferită de Legea nr. 215/2001.
O altă critică vizează cuantumul cheltuielilor de judecată, raportat la criteriile pentru stabilirea onorariului de avocat în condiţiile art. 132 din Statutul persoanei de avocat.
Examinând hotărârea instanţei de apel prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele
Acţiunea reclamantei a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, faţă de Hotărârea nr. 2.003 din 22 noiembrie 1998 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, (prin care i s-au acordat reclamantei-moştenitoare, despăgubiri de 249.749.040 ROL, pe care le-a încasat prin Ordinul de plată nr. 636 din 19 decembrie 1998, în baza acestei legi, constatându-se că este imposibilă restituirea în natură, apartamentele componente fiind vândute cu respectarea Legii nr. 112/1995, către foştii chiriaşi) dar şi raportat la nesoluţionarea Notificării nr. 4228 din 22 octombrie 2001, formulată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001.
Astfel, conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, „persoanele care au primit despăgubiri în condiţiile Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, pot solicita restituirea în natură numai în cazul în care imobilul nu a fost vândut până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi numai după returnarea sumei reprezentând despăgubirea primită, actualizată cu indicele de inflaţie”.
Totodată, alin. (2) din acelaşi articol, prevede că, „în cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, persoana îndreptăţită are dreptul numai la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piaţă corespunzătoare a întregului imobil, teren şi construcţii, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare.
Dacă persoanele îndreptăţite au primit despăgubiri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, ele au dreptul la diferenţa dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele inflaţiei, şi valoarea corespunzătoare de piaţă a imobilului.
Cum notificarea formulată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001 şi întemeiată pe dispoziţiile legale sus-evocate, nu a fost soluţionată în termenul legal prevăzut de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, tergiversarea soluţionării ei constituie într-adevăr un refuz nejustificat de soluţionare, raportat şi la dispoziţiile Deciziei nr. XX din 2007, pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţiile Unite.
Or, faţă de obiectul dedus judecăţii, nu sunt incidente dispoziţiile Deciziei nr. 52/2007 dată în recurs în interesul legii de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici dispoziţiile art. 16 alin. (1) al Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
Astfel prin art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 s-a reglementat că "imobilele preluate în mod abuziv de către stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite, se restituie, în natură, în condiţiile prezentei legi”, iar prin alin. (2) din aceleaşi articol s-a prevăzut că „în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent”, precizându-se, în continuarea aceluiaşi alineat, că "măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv".
Tot astfel, în conformitate cu alin. (3) din acelaşi articol, „măsurile reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii se acordă prin decizia sau, după caz, dispoziţia motivată a entităţii învestite potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării”, iar „măsurile reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate mod abuziv se propun a fi acordate prin decizia sau, după caz, dispoziţia motivată a entităţii învestite potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării”.
Pentru asigurarea ducerii la îndeplinire a acestor măsuri într-un spirit rezonabil pentru părţile implicate în astfel de litigii, prin titlul VII din Legea nr. 247/2005 a fost reglementat regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Astfel, în titlul menţionat, prin art. 16 alin. (1) din cap. V, privind procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, s-a stabilit că „deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei centrale învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a acestei legi”.
Tot în acest cadru s-a mai precizat, în cuprinsul alin. (2) al aceluiaşi articol, că „notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care nu au fost soluţionate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoţite de deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale conţinând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi de întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispoziţiilor sau, după caz, a ordinelor”.
Într-adevăr, aşa cum reiese din cele două alineate menţionate ale art. 16 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, legiuitorul a înţeles să facă distincţie între notificările ce erau deja soluţionate la data intrării în vigoare a acestei legi, prin consemnarea în cuprinsul unor decizii/dispoziţii a sumelor ce urmau a fi acordate ca despăgubire, ipoteză la care se referă alin. (1), şi notificările care nu erau încă soluţionate într-o asemenea modalitate, în privinţa cărora s-a reglementat, în cuprinsul alin. (2), să fie predate Secretariatului Comisiei Centrale, însoţite de documentele cu propuneri de acordare a despăgubirilor.
Dar, din perspectiva reglementării de ansamblu a conţinutului art. 16 alin. (1) şi (2) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, prin notificări soluţionate până la data intrării în vigoare a noii legi nu pot fi înţelese decât acele notificări pe baza cărora entităţile învestite au emis decizii sau dispoziţii motivate prin care au stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, precum şi cuantumul acestora, neatacate în instanţă în termenul prevăzut în art. 24 din Legea nr. 10/2001 (devenit art. 26 după modificare).
De aceea, deciziile sau dispoziţiile care se aflau pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a noii legi, ca urmare a atacării lor cu contestaţie, ca şi cele care au fost ulterior atacate pe această cale, în termenul prevăzut de lege, nu mai pot fi trimise Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ci rămân supuse controlului instanţelor judecătoreşti, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, atât timp cât acestea au fost învestite cu o cale de atac legal exercitată, în raport cu prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001, astfel cum acestea erau în vigoare la data emiterii actului.
A da o altă interpretare dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 ar însemna să se contravină prevederilor art. 3 C. civ., potrivit căreia judecătorului nu îi este îngăduit să refuze a judeca, precum şi dreptului de acces liber la justiţie reglementat prin art. 21 din Constituţie, republicată, şi art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Or, refuzul de a se da curs căii de atac legal exercitate în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 împotriva deciziei sau, după caz, a dispoziţiei de respingere a notificării ar constitui o ingerinţă nepermisă în dreptul celor având vocaţia de a primi despăgubirea, incompatibilă cu reglementarea dată protecţiei proprietăţii prin art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Evident, în măsura în care, în cazul notificărilor soluţionate înainte de intrarea în vigoare a noii legi, contestaţiile formulate privesc nu doar îndreptăţirea persoanelor la măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv, ci şi, după caz, natura sau întinderea acestora, instanţele se vor pronunţa asupra contestaţiilor în limitele învestirii lor, în baza principiului plenitudinii de competenţă.
Prin Decizia nr. 52/2007 dată în recurs în interesul legii de ICCJ - Secţiile Unite s-a statuat că “prevederile cuprinse în art. 16 şi următoarele din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
Cum în cauză însă nu suntem în prezenţa unei astfel de situaţii, este nefondată critica recurentului legată de incidenţa Deciziei nr. 52/2007 a ICCJ - Secţiile Unite dată în recurs în interesul legii.
În ce priveşte critica legată de obligaţia de înaintare directă a dispoziţiei primarului către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, sunt de reţinut următoarele, faţă de obiectul dedus judecăţii.
Prin dispoziţiile art. 24 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 se reglementează situaţia în care, în urma reanalizării potrivit Legii nr. 10/2001, a proceselor-verbale întocmite prefecturi prin care s-au consemnat sume ce urmează a se acorda ca despăgubiri, cu consecinţa păstrării acestei forme de reparaţie, ca urmare a imposibilităţii restituirii imobilului în natură, se înaintează dosarul întocmit la Secretariatul Comisiei Central, însoţit de situaţia juridică actuală a imobilului şi de ordinul conţinând propunerea motivată a prefectului de acordare a despăgubirii. În speţa de faţă însă nu se regăseşte o atare situaţie ci s-a dispus obligarea pârâtului la emiterea unei dispoziţie cu propunere pentru reclamanta R.D. de acordare a unor despăgubiri echivalente, reprezentând diferenţa dintre valoarea de piaţă a imobilului situat în Bucureşti, str. P.S. nr. X, sector 2, clădire cu subsol, parter şi patru etaje compusă din cinci apartamente şi suma de 273.588.480 ROL primită potrivit Legii nr. 112/1995, cu Ordinul de plată nr. 636 din 19 decembrie 1998, actualizată cu indicele statistic de inflaţie intervenit de la data de 19 decembrie 1998 şi până la data stabilirii efective a despăgubirilor; în condiţiile legii speciale, respectiv Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
În acest caz devine incident art. 16 alin. (21) din titlul sus-menţionat, în sensul ca dispoziţiile autoritarilor administraţiei publice locale vor fi centralizate pe judeţe, la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoţite de referatul conţinând avizul de legalitate al instituţiei prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate, de către acesta. În consecinţa, Primarul Municipiului Bucureşti nu poate înainta el dispoziţia cu propuneri la despăgubiri împreună cu dosarul întocmit către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, astfel cum a dispus instanţa, ci trebuie să înainteze dispoziţia către Instituţia Prefectului, prefectul fiind abilitat să înainteze dispoziţia respectivă către Comisie, după exercitarea controlului de legalitate, sens în care va emite, dacă este cazul, şi avizul de legalitate.
Din această perspectivă apare ca nelegală dispoziţia prin care a fost obligat Primarul Municipiului Bucureşti la înaintarea dispoziţiei, a sentinţei şi a documentaţiei aferente către Comisia Centrală pentru Stabilirea şi Acordarea Despăgubirilor, întrucât realizarea efectivă a dreptului nu poate avea loc decât cu respectarea cadrului legal prezentat anterior.
Ca atare, doar din această perspectivă şi doar cu privire la aspectele expuse, constatând incidenţa dispoziţiilor prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se admite recursul, a se modifica în tot hotărârea instanţei de apel, în sensul admiterii apelului pârâtului Primarul General al Municipiului Bucureşti, împotriva Sentinţei nr. 787 din 4 iunie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, ce urmează a fi schimbată în parte, în sensul înlăturării măsurii obligării Primarului Municipiului Bucureşti privind înaintarea dispoziţiei, sentinţei şi documentaţiei către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.
Astfel ca urmare a admiterii apelului pârâtului urmează a se înlătura şi obligaţia privind plata cheltuielilor de judecată în apel, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul General al Municipiului Bucureşti, împotriva Deciziei nr. 801/A din 16 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică în tot decizia recurată.
Admite apelul pârâtului Primarul General al Municipiului Bucureşti, împotriva Sentinţei nr. 787 din 4 iunie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Schimbă în parte sentinţa, în sensul că înlătură măsura obligării Primarului Municipiului Bucureşti privind înaintarea dispoziţiei, sentinţei şi documentaţiei către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.
Înlătură obligaţia apelantului privind plata cheltuielilor de judecată în apel.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5809/2012. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 5841/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
