ICCJ. Decizia nr. 5852/2012. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 5852/2012
Dosar nr. 19134/3/2008
Şedinţa publică din 1 octombrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 448 din 1 aprilie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, a respins acţiunea formulată de reclamanta B.A.L., în contradictoriu cu pârâţii I.P., I.N. şi D.R., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins acţiunea în contradictoriu cu pârâta D.A.L., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul a reţinut că reclamanta a trăit o relaţie de concubinaj cu numitul D.l.V., autorul pârâtei, locuind şi gospodărind împreună, începând cu luna ianuarie 1996 şi până în 04 noiembrie 2006, când acesta a decedat, dar că nu a făcut nici dovada contribuţiei sale efective la dobândirea bunurilor succesorale şi nici a suportării din venituri proprii a cheltuielilor de înmormântare.
Astfel, Tribunalul a constatat că apartamentul nr. a din strada Z.N. a fost dobândit de defunct (care ulterior a încheiat şi o promisiune de vânzare-cumpărare pentru acesta cu numiţii P.Ş. şi P.F., care i-au achitat un avans de 5.000 euro, din preţul de 29.000 euro convenit).
În contractul de vânzare-cumpărare s-a menţionat încasarea de către vânzătoare a preţului de 168.000 ROL (nefacându-se vreo dovadă că ar fi vorba de un preţ simulat), iar în perioada dobândirii apartamentului (12 septembrie 1999) reclamanta avea un salariu modic, în timp ce afacerile defunctului „mergeau";, potrivit chiar susţinerilor reclamantei şi ale martorilor B.D., Z.R. şi D.D., care au arătat că situaţia firmelor defunctului s-a deteriorat abia după 2001-2002.
Tot astfel, Tribunalul Bucureşti a reţinut că apartamentul nr. p din strada P.N., a fost dobândit prin moştenire de defunct la data de 14 martie 2001, achitat fiind anterior de testatoarea D.L., cel mai probabil cu împrumutul de la defunct.
În lipsa unor dovezi contrare celor consemnate în înscrisurile de mai sus, garantarea şi de către reclamantă a cumpărătoarei D.L., după ce aceasta primise împrumutul de la defunct nu echivalează în niciun caz cu plata efectivă a restului de preţ sau cu dovada contribuţiei reclamantei la aceasta.
Tribunalul Bucureşti a reţinut, de asemenea, că şi celelalte bunuri imobile la care face referire reclamanta, respectiv, cotele-părţi din terenul din Chitila şi garajele, dar şi drepturile succesorale asupra apartamentelor c şi d din strada C., cu terenul aferent, care au constituit sediul SC C.V. SRL, au fost dobândite anterior anului 2001 de către defunct, rară a se putea stabili vreo legătură între dobândirea acestor bunuri şi o eventuală contribuţie a reclamantei, cu atât mai mult cu cât, din carnetul de muncă al reclamantei reiese că în acea perioadă aceasta obţinea venituri salariale modice, în timp ce defunctul desfăşura activitate comercială, obţinând pentru sumele de bani relativ mici împrumutate, în regim de amanet, executarea silită a unor imobile cu mult mai valoroase, de unele dintre acestea dispunând ulterior prin vânzare sau prin promisiuni de vânzare cu încasarea unor avansuri, astfel cum rezultă, atât din sentinţele şi contractele depuse la dosar, cât şi din depoziţia martorului D.D., propus chiar de reclamantă (rudă apropiată a defunctului şi persoana care se ocupa de recuperarea sumelor de la datornici).
În plus, până în anul 2001, reclamanta a fost căsătorită, prezumându-se că veniturile sale au constituit bunuri comune cu fostul sot, existenţa unor economii personale anterioare concubinajului nu a fost dovedită, iar împrumuturile acordate de părinţii reclamantei defunctului, pentru derularea afacerilor firmelor acestuia, nu pot fi reţinute ca şi contribuţie la dobândirea de bunuri, respectiv, ca temei al dreptului de creanţă pretins de reclamantă.
Referitor la autoturismele marca D.B. şi R.C., Tribunalul Bucureşti a constatat, din înscrisuri, că ambele autovehicule au fost dobândite în anul 1998 şi 1999 de către SC C.V. SRL, persoană juridică cu patrimoniu propriu, distinct de cel al defunctului, nefăcându-se vreo dovadă că, până la introducerea acţiunii, acest patrimoniu ar fi fost lichidat, iar bunurile ar fi fost dobândite de către pârâtă în calitatea sa de moştenitoare a defunctului.
Tribunalul Bucureşti a mai stabilit că reclamanta nu a făcut nici dovada contribuţiei sale la îmbunătăţirile aduse apartamentului nr. p, constând în montarea unui hidrofor, precum şi a gresiei şi faianţei pe hol, baie şi bucătărie.
În ceea ce priveşte centrala termică pe gaz, cumpărată de către reclamantă, cu preţul de 1.916,42 euro, conform contractului de vânzare-cumpărare pe credit din 24 februarie 2005, Tribunalul Bucureşti a constatat că nu s-a făcut dovada că aceasta a constituit o cheltuială necesară şi utilă, iar în măsura în care se prezumă că este vorba de o cheltuială voluptorie, pentru sporirea confortului propriu, reclamanta poate să solicite ridicarea efectivă a acesteia, care se poate realiza cu uşurinţă, fără deteriorări ale imobilului sau ale aparatului.
Referitor la bunurile mobile (mobilier şi aparatură), reclamanta nu a făcut dovada că, la data achiziţionării acestora de către defunct, aceasta ar fi avut vreo contribuţie sau că defunctul ar fi fost lipsit de mijloace materiale, în timp ce martorii audiaţi în cauză au declarat că o parte din mobilier a fost realizat de tatăl defunctului pentru acesta şi că bunurile aflate în apartamentul nr. p le-au văzut şi în locuinţele anterioare ale defunctului.
Cât priveşte creanţele pretinse de reclamantă, provenite din hotărâri judecătoreşti, acestea au fost stabilite în favoarea defunctului sau a SC C.V. SRL, în cadrul unor procese de executare silită vizând recuperarea de împrumuturi sau executarea unor garanţii ale unor împrumuturi acordate de defunct sau de SC C.V. SRL, astfel că pretenţiile reclamantei de „contribuţie"; sunt vădit nefondate.
În ceea ce priveşte cheltuielile făcute cu înmormântarea defunctului, Tribunalul a reţinut că, atât reclamanta, în cuprinsul acţiunii, cât şi martorul D.D., propus de ea, au arătat că aceste cheltuieli au fost suportate din sume obţinute prin amanetarea bijuteriilor defunctului, şi nu din sume personale ale reclamantei.
Susţinerile martorului D.D., în sensul că reclamanta ar mai fi împrumutat în plus suma de 2.000 RON, tot pentru înmormântare, nu a putut fi reţinută, în condiţiile în care nu se coroborează cu alte probe, iar reclamanta însăşi a pretins cheltuieli de doar 800 RON.
S-a constatat irelevantă, sub aspectul obligaţiei de restituire a cheltuielilor de înmormântare, împrejurarea că reclamanta a optat pentru înhumarea defunctului în cripta familiei sale, în condiţiile în care cunoştea că există posibilitatea de a concesiona un loc de veci de la Administraţia cimitirelor, dacă defunctul nu avea un loc de veci în proprietate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta B.A.L., arătând că din momentul începerii relaţiei de concubinaj şi până la începerea unei afaceri în cadrul unei societăţi comerciale, a existat o perioadă în care defunctul nu a realizat nici un venit, fiind susţinut de reclamantă şi părinţii acesteia, situaţie dovedită cu contractele de împrumut depuse la dosarul cauzei, respectiv, 22.900 dolari SUA şi 6.200 RON, sume puse la dispoziţie defunctului de tatăl reclamantei; 470 RON, puşi la dispoziţia defunctului de mama reclamantei; 3.900 RON, puşi la dispoziţia defunctului de însăşi reclamanta.
Reclamanta a mai arătat că, în perioada concubinajului său cu D.I.V. a fost singura care a avut permanent venituri, din salarii, ajutor de şomaj, într-o scurtă perioadă, la acestea adăugându-se importante sume în valută (45.999 dolari SUA + 3.780,95 dolari SUA) realizate din colaborări cu firme străine, precum şi creanţele contractate de aceasta, întrucât concubinul sau nu putea prezenta băncilor creditoare garanţiile cerute.
Sumele obţinute din acordarea creditelor au fost folosite pentru acoperirea unor datorii ale defunctului sau, în unele cazuri, a unor datorii comune, dar rambursarea lor nu s-a făcut în totalitate până în momentul decesului concubinului, rămânând în continuare datoria sa exclusivă.
O contribuţie concretă a avut la dobândirea de către ruda defunctului, D.L., a apartamentului din strada P.N. nr. e, testat de aceasta concubinului său.
Cu privire la bunurile dobândite în timpul concubinajului, în perioada ianuarie 1996 - noiembrie 2006 (perioada concubinajului), menţionează faptul că s-au dobândit următoarele bunuri:
- bunuri imobile: un apartamentul nr. a situat în Bucureşti, strada Z.N., din valoarea căruia, la data decesului concubinului său mai urma să se încaseze suma de 24.000 euro; un teren însumând 375 m.p., situat în comuna C., teren dobândit prin cumpărarea a 4 terenuri în suprafeţe cuprinse între 150 m.p. şi 75 m.p., toate actele de vânzare-cumpărare fiind întocmite în anul 1998; un teren în suprafaţă de 413,34 m.p., situat în strada C., dobândit în anul 1999; o construcţie situată pe terenul din strada C.; două garaje, unul situat în zona Gării de Nord, altul pe strada G.N.; apartamentul nr. p din Bucureşti, strada P.N. Deşi acest apartament este dobândit de defunctul D.I.V. prin moştenire de la D.L., cumpărarea apartamentului şi plata ratelor s-au făcut cu bani comuni ai reclamantei şi ai concubinului său.
- bunuri mobile: cele două autoturisme menţionate în acţiunea care a învestit instanţa; obiectele de mobilier menţionate în aceeaşi acţiune; aparatura menţionată în acţiune; bunurile sub formă de creanţe menţionate tot în acţiune. Despre unele din aceste bunuri, se face vorbire în sentinţa fondului, de regulă, la modul general. Despre cele mai multe, nu se face nici o referire în considerentele hotărârii.
Valorile bunurilor nu sunt însă neglijabile: cele mobile însumează, în raport de moneda în care au fost achiziţionate, 25.916,42 euro + 6.915 dolari SUA + 324.000 RON; automobilele însumează 23.500 RON; mobilierul valorează 18.450 RON; aparatura valorează 8.000 RON; creanţele valorează 37.965 dolari SUA + 20.499,85 RON.
A aprecia că toate aceste bunuri sunt dobândite doar cu contribuţia defunctului D.I.V., nu constituie doar o greşeală de judecată, ci şi o evidentă lipsă de obiectivitate, fiind de neconceput ca într-un concubinaj care a durat mai bine de 10 ani, perioadă în care s-au dobândit numeroase şi valoroase bunuri, concubina să nu fi avut absolut nici o contribuţie, meritul dobândirii tuturor bunurilor fiind exclusiv al concubinului.
Referitor la cheltuielile de înmormântare, arată că, chiar pârâta, la întrebările 8 şi 9 din interogatoriu, recunoaşte că nu a contribuit cu nimic la cheltuielile impuse de înmormântarea bunicului său şi este de acord să-i plătească reclamantei suma solicitată prin acţiune, că în mod greşit s-a reţinut că aceste cheltuieli au fost suportate din sumele dobândite din amanetarea bijuteriilor defunctului şi nu din sume personale ale reclamantei şi că în afara banilor obţinuţi din amanetarea bijuteriilor, a mai cheltuit, din bani împrumutaţi de la colegi, modesta sumă de 800 RON, pe care judecătorul fondului a considerat că este în spiritul ideii de dreptate şi justiţie, să nu o oblige pe pârâtă să i-o restituie.
Intimata-pârătă D.A.L. a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului, pentru motivele dezvoltate pe larg în actul procedural arătat.
Prin decizia civilă nr. 100 din 14 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata, către reclamantă, a contravalorii centralei termice achiziţionate în baza contractului de vânzare-cumpărare pe credit cu plata în rate lunare, din 24 februarie 2005; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada contribuţiei sale efective la dobândirea bunurilor succesorale, prezumţia proprietăţii devălmaşe aplicându-se soţilor, în baza art. 30 C. fam., reluând, sub acest aspect, considerentele instanţei de fond.
Referitor la centrala termică pe gaz, cumpărată de către reclamantă, în baza contractului de vânzare-cumpărare pe credit cu plata în rate lunare din 24 februarie 2005, cu preţul de 1.916,42 euro, conform contractului de vânzare-cumpărare pe credit din 24 februarie 2005, instanţa de apel a reţinut că, cheltuielile voluptorii constituie sume de bani sau muncă, învestite de către posesorul unui lucru pentru a-şi satisface plăcerea lui personală şi care nu măresc valoarea lucrului. Proprietarul nu poate fi obligat să restituie aceste cheltuieli indiferent dacă posesorul care le-a efectuat a fost de bună-credinţă sau de rea-credinţă. Cheltuielile utile reprezintă suma de bani sau muncă, învestite de către posesorul unui lucru în scopul ameliorării stării materiale a acestuia şi care, deşi nu sunt necesare, sporesc valoarea lucrului. Proprietarul este obligat să restituie atât posesorului de bună-credinţă, cât şi celui de rea-credinţă cheltuielile acestea, dacă au creat un spor de valoare a lucrului, evaluat în momentul restituirii acestuia de către posesor.
Nu se poate constata că acele cheltuieli, efectuate pentru achiziţionarea unei centrale termice pe gaz, au un caracter voluptoriu urmărind înfrumuseţarea bunului, pentru plăcerea reclamantei. O astfel de interpretare este netemeinică, cheltuiala fiind, fără îndoială, una utilă, care sporeşte valoarea bunului în care s-a încorporat.
Referitor la cheltuielile de înmormântare, instanţa de apel a constatat că Tribunalul Bucureşti a reţinut temeinic faptul că, atât reclamanta, în cuprinsul acţiunii, cât şi martorul D.D., au arătat că aceste cheltuieli au fost suportate din bunurile succesiunii (sume obţinute prin amanetarea bijuteriilor defunctului), şi nu din sume personale ale reclamantei. Nici faptul că reclamanta ar mai fi împrumutat în plus suma de 2.000 RON, pentru înmormântare, nu a putut fi reţinut, declaraţia martorului D.D. necoroborându-se cu alte probe.
Faptul că intimata s-a arătat dispusă să-i plătească reclamantei pretinsele cheltuieli realizate de aceasta cu înmormântarea defunctului nu echivalează cu o recunoaştere a efectuării cheltuielilor, ci reprezintă doar o consecinţă potenţială a dovedirii de către reclamantă a pretenţiilor invocate, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
Referitor la calitatea procesuală pasivă a intimatei-pârâte, aceasta a fost stabilită de prima instanţă, pe baza tuturor înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, care atestă că este moştenitoarea defunctului D.I.V., în situaţia în care, prin mai multe hotărâri judecătoreşti au fost anulate certificatele de moştenitori ale rudelor defunctului (mama sa, I.P., fratele său, I.N. şi sora sa, D.R.).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta B.A.L., formulând următoarele critici:
I. În mod greşit instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada contribuţiei sale efective la dobândirea bunurilor succesorale.
În acest sens, recurenta-reclamantă că în urma perioadei îndelungate de concubinaj cu defunctul a avut venituri permanente, susţinând activitatea comercială a acestuia atât din venituri proprii, cât şi din bani provenind de la părinţii reclamantei; că la data achiziţionării apartamentului din strada Z.N. nr. d, reclamanta avea un salariu substanţial în valută, aceasta contribuind la achiziţionarea imobilului; că l-a girat pe defunct în achiziţionarea apartamentului nr. p situat în strada P.N., dobândit de la D.L.; că împrejurarea că promisiunea de vânzare-cumpărare încheiată de defunct cu numiţii P.Ş. şi F. nu este de natură a lipsi de temei legal pretenţiile reclamantei, pretenţii care au vizat drepturile de creanţă, iar nu dreptul de proprietate; că sumele de bani acordate cu titlu de împrumut de către defunct şi nerestituite au avut ca suport inclusiv sume de bani provenind de la reclamantă şi părinţii acesteia; că promisiunile de vânzare-cumpărare încheiate de către defunct cu proprietarii imobilelor situate în Bucureşti strada H.B. şi Bulevardul R.M. nu s-au finalizat, bunurile neintrând în proprietatea acestuia, dar au determinat obţinerea unor drepturi de creanţă ca urmare a acţiunii promovate de către reclamantă; că dovada contribuţiei reclamantei la dobândirea hidroforului aferent apartamentului din strada P.N. a fost dovedită cu actul de dobândire al acestuia depus la dosarul cauzei.
În cadrul acestei critici, recurenta-reclamantă a mai arătat că în mod greşit instanţele anterioare au reţinut că a fost căsătorită până în anul 2001, diminuând astfel, în mod nejustificat perioada concubinajului, în condiţiile în care aceasta a depus la dosarul cauzei hotărârea de divorţ din care rezultă că nu mai era căsătorită din anul 1995.
II. În mod greşit instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu a contribuit la cheltuielile de înmormântare, acestea fiind suportate din bunurile defunctului, în condiţiile în care în urma amanetării bijuteriilor acestuia s-a obţinut o sumă modică de 2.000 RON, ce nu putea acoperi cheltuielile de înmormântare, iar moştenitorii nu au contribui în vreun fel la funeralii.
III. În mod greşit instanţa de apel a reţinut că intimata-pârâtă D.A.L. are calitate procesuală pasivă în cauză, aceasta fiind nepoata de fiu predecedat al defunctului, care îşi pierduse calitatea de moştenitoare a acestuia ca urmare a înfierii ei după decesul tatălui său, de către următorul soţ al mamei sale.
Recursul este nul, pentru următoarele argumente:
Potrivit art. 3021 lit. a) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind evidenţiate limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din acelaşi Cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.
În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.
În speţă, se constată că succesiunea de fapte şi afirmaţii din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată, din punct de vedere juridic, în aşa fel încât să se poată reţine, din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.
În cererea de recurs nu se arată care sunt, în concret, aspectele de nelegalitate ale deciziei recurate, ci recurenta-reclamantă arată că este nemulţumită de rezultatul probatoriilor administrate cu prilejul judecării cauzei în fond şi apel, despre care arată că au fost interpretate contrar situaţiei de fapt deduse judecăţii.
Aspectele legate de aportul reclamantei la dobândirea bunurilor succesorale, de cuantumul acestuia şi perioada de timp în care el s-a realizat, de modalitatea în care a contribuit sau nu la cheltuielile de înmormântare, reprezintă chestiuni de fapt a căror dezlegare, pe baza probelor administrate, revine instanţelor de fond şi apel, neputând fi puse în discuţie în recurs, cale de atac în care se verifică exclusiv conformitatea hotărârii atacate cu dispoziţiile legale incidente.
Problema calităţii procesuale pasive a intimatei-pârâte D.A.L. este criticată în recurs tot prin raportare la probele administrate, neputând fi analizată în prezenta cale de atac din această perspectivă.
Rezultă în mod evident, că aspectele pe care recurenta-reclamantă le supune analizei în calea extraordinară de atac a recursului vizează exclusiv stări de fapt stabilite prin probatoriile administrate în cauză şi modalitatea în care aceste probatorii au fost evaluate de către instanţa de judecată, ceea ce este de neconceput în prezenta cale de atac, în care sunt analizate doar chestiuni ce ţin de nelegalitatea hotărârilor pronunţate.
Astfel, susţinerile recurentei-reclamante nu se circumscriu cazului de casare indicat de mandatarul acesteia în şedinţa publică din 1 octombrie 2012, respectiv, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru că nu reprezintă chestiuni de nelegalitate care să poată fi analizate ca atare de instanţa de recurs, ci chestiuni de fapt care repun în discuţie probele administrate.
Recurenta-reclamantă nu arată în ce modalitate decizia instanţei de apel nu este conformă legii, ci se limitează la a enumera şi critica rezultatul probatoriilor efectuate în cauză şi a interpretărilor date de instanţele anterioare acestora, or, cazul de casare prevăzut de pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. a fost abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
Pentru considerentele arătate, constatând şi că în speţă nu sunt date motive de ordine publică, Înalta Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul dedus judecăţii este lovit de nulitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamanta B.A.L. împotriva deciziei nr. 100 din 14 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5849/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 5853/2012. Civil → |
|---|
