ICCJ. Decizia nr. 866/2012. Civil. Despăgubiri Legea nr.221/2009. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.866/2012
Dosar nr.13945/3/2010
Şedinţa publică din 10 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La 18 martie 2010, B.D.F. a solicitat instanţei - în contradictoriu cu Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice - să constate caracterul politic al măsurii administrative de privare de libertate în arestul Securităţii Târgovişte, a autorului său Bogdan Ion şi să oblige pârâtul la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, în cuantum de 1.000.000 euro.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că bunicul său patern, Bogdan Ion proprietar a 150 ha de pădure, a fost arestat de mai multe ori de către Securitatea Târgovişte pentru „acte de adversitate" împotriva regimului, incendierea de pădure şi „duşmănie" contra regimului, interval în care a fost supus la adevărate torturi şi condiţii inumane de subzistenţă,urmare cărora a şi decedat la 26 decembrie 1948.
La 27 aprilie 2010, au formulat în cauză cereri de intervenţie, întemeiate pe dispoziţiile art. 49 şi următoarele C. proc. civ., R.M.B., R.D., D.G., O.V.A. şi B.F.E.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 1437 din 30 septembrie 2010, a respins ca neîntemeiată cererea principală şi cererea de intervenţie formulată de intervenientele D.G., O.V.A. şi B.F.E., reţinând în esenţă că efectuarea de cercetări împotriva autorului reclamantului, pentru acte de adversitate contra regimului şi respectiv întocmirea, în legătură cu acesta, a unui dosar operativ nu pot duce la concluzia că împotriva acestuia a fost luată o măsură administrativă cu caracter politic, care să intre în domeniul de reglementare al Legii nr. 221/2009.
De altfel, se arată, Dosarul nr. 68105 (12014/6) aflat în arhivele C.N.S.A.S., a fost întocmit mult ulterior decesului autorului reclamantului, respectiv la data de 20 octombrie 1964, când a fost ataşată şi „fişa" defunctului.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, care, prin Decizia nr. 201/ A din 24 februarie 2011, a respins ca nefondat apelul reclamantului, reţinând în esenţă că în condiţiile în care a expirat termenul de 45 de zile de la data la care dispoziţiile legale pe care s-a fundamentat cererea au fost declarate neconstituţionale, acestea sunt suspendate de drept iar legiuitorul are posibilitatea de a interveni legislativ pentru remedierea deficienţelor.
Ca atare, prevederile art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu-şi mai produc efectele, atât sub aspectul acordării de daune morale titularului (celui care a fost condamnat politic în timpul regimului comunist sau celui care a făcut obiectul unor măsuri cu caracter administrativ abuzive) cât şi sub aspectul îndreptăţirii la obţinerea acestor despăgubiri de către soţul sau descendenţii de gradul 1 şi 2 ai titularului.
În cauză, au declarat recurs în termen legal, reclamantul B.D.F., precum şi intervenientele D.G., O.V.A. şi B.F.E. care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel pe considerentul că în mod greşit nu s-a reţinut că în cauză, autorul lor nu a suferit o „simplă" măsură administrativă ci o condamnare cu caracter politic, fiind supus unor torturi fizice şi psihice care, până la final i-au cauzat decesul.
Tot astfel, se mai arată, cu ignorarea prevederilor Legii nr. 221/2009, instanţa a dat o interpretare greşită art. 3 din acest act normativ, în sensul că poate cere constatarea caracterului politic al condamnării, doar persoana care a făcut obiectul acelei condamnări.
Indiferent de caracterul neconstituţional al prevederilor art. 5 al Legii nr. 221/2009, conchid recurenţii, trebuie avut în vedere prejudiciul, ca element primordial al răspunderii civile, adică rezultatul dăunător, de natură patrimonială şi nepatrimonială, ca efect al încălcării drepturilor subiective şi al intereselor legitime ale unei persoane.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea celor ce succed.
Problema de drept la care se face trimitere prin motivarea deciziei atacate - ultraactivitatea unui text de lege şi după publicarea în M. Of. a deciziei Curţii Constituţionale prin care se constată neconformitatea acestuia cu legea fundamentală - a fost definitiv tranşată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care (în compunerea prevăzută de art. 3306 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum acesta a fost modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010) prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 - publicată în M. Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011 - Partea I, a statuat că efectele dispoziţiei legale declarată ca nefiind conformă Constituţiei nu se întind în timp pe toată durata desfăşurării procedurii judiciare, ca în cazul actelor juridice convenţionale, ale căror efecte sunt guvernate după regula tempus regit actum.
Astfel, s-a decis că nu este vorba, în această situaţie, despre raporturi juridice determinate de părţi, cu drepturi şi obligaţii precis stabilite, pentru a se aprecia asupra legii incidente la momentul la care acestea au luat naştere.
Din punctul de vedere al aplicării legii în timp, respectiv al supravieţuirii sau nu a legii vechi, trebuie făcută distincţie între situaţii juridice de natură legală, cărora li se aplică legea nouă şi situaţii juridice voluntare, care rămân supuse, în ceea ce priveşte validitatea condiţiilor de fond şi formă, legii în vigoare la data întocmirii actului juridic care le-a dat naştere.
Or, din perspectiva acestei dezlegări, la momentul la care instanţa de apel, devoluând fondul, a fost chemată să se pronunţe asupra pretenţiilor formulate de reclamant, norma pe care s-a întemeiat demersul judiciar al acestuia, nu mai exista şi nici nu se putea considera că ultraactivează, în absenţa unei dispoziţii legale exprese.
Tot astfel, nefiind pronunţată în cauză o hotărâre definitivă, susceptibilă de a fi pusă în executare, nu se putea invoca nici existenţa unui „bun" din perspectiva art. 1 al Protocolului nr. 1, adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Ca atare, în mod corect instanţa de apel, a examinat efectele deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curţii Constituţionale asupra textului pe care s-a fundamentat demersul judiciar.
Astfel, potrivit art. 147 alin. (4) din legea fundamentală, deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României iar de la data publicării sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Corelativ, art. 11 alin. (3) al Legii nr. 47/1992, republicată, „privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale" dispune că deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale se publică în M. Of. al României, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Este stabilit astfel, fără echivoc, efectul ex nunc al deciziilor instanţei de contencios constituţional, aceasta fiind o aplicare - în materia controlului constituţionalităţii legilor - a principiului general al neretroactivităţii legilor.
Altfel spus, deşi încă de la pronunţarea deciziei Curţii Constituţionale, este deja stabilit că legiuitorul a încălcat norma constituţională, efectul constatării neconformităţii textului incriminat cu legea fundamentală, nu poate retroactiva, acesta producându-se doar pentru viitor, respectiv de la data publicării deciziei în M. Of.
Ca atare, numai până la această dată, prezumţia de constituţionalitate nu este înlăturată şi aplicarea legii nu este afectată, respingerea acţiunii formulată de reclamant justificându-se prin faptul că la data de 24 februarie 2011, când s-a soluţionat apelul, dreptul pretins de aceasta nu mai avea niciun fundament în legislaţia internă şi nici nu se putea invoca existenţa unui „bun" în sensul art. 1 al Protocolului 1, adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Or, judecătorul nu putea aplica o normă de drept inexistentă din punct de vedere juridic, ale cărei efecte au încetat, fără ca prin aceasta să nu-şi depăşească exerciţiul funcţiei sale jurisdicţionale.
Ca atare, în considerarea acestei chestiuni, de ordine publică, recursul se priveşte ca nefondat, lipsirea de fundament juridic a demersului judiciar în contextul pronunţării deciziei de neconstituţionalitate mai sus invocată, făcând de prisos analizarea celorlalte critici.
Aşa fiind, faţă de cele ce preced, recursul urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B.D.F. şi de intervenienţii D.G., O.V.A. şi B.F.E. împotriva deciziei nr. 201/ A din 24 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 869/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 863/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
