ICCJ. Decizia nr. 601/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 601/2012

Dosar nr. 4536/866/2011

Şedinţa din camera de consiliu de la 2 februarie 2012

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la data de 12 mai 2011 pe rolul Judecătoriei Bistriţa sub nr. 5238/190/2011, petenta SC C.I.E. SRL a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei încheiat la data de 14 aprilie 2011.

Prin sentinţa civilă nr. 6268 din 24 iunie 2011, Judecătoria Bistriţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi, în consecinţă, a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei având ca obiect plângere contravenţională promovată de petenta SC C.I.E. SRL împotriva procesului-verbal de contravenţie întocmit la data de 18 noiembrie 2010 de intimata C.N.A.D.N. SA, în favoarea Judecătoriei Paşcani.

Pentru a hotărî astfel, instanţa iniţial învestită a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din OG nr. 2/2001, aprobată prin Legea nr. 180/2002, plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia, iar în speţă contravenţia s-a săvârşit de către petentă pe raza localităţii Moţca, jud. Paşcani, fiind în circumscripţia Judecătoriei Paşcani.

Învestită prin declinare, Judecătoria Paşcani a pronunţat sentinţa civilă nr. 3551 din 09 decembrie 2011, prin care şi-a declinat, la rândul său, competenţa în favoarea primei instanţe sesizate, Judecătoria Bistriţa şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanţă a reţinut că procesul verbal contestat de petentă din 14 aprilie 2011, vizează o faptă contravenţională indicată a fi săvârşită pe raza localităţii Tiha Bârgăului, judeţul Bistriţa Năsăud, iar această localitate este situată în raza de competenţă teritorială a Judecătoriei Bistriţa.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În prezenta cauză, prin plângerea contravenţională formulată de petentă s-a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei încheiat la data de 14 aprilie 2011, şi nu a procesului verbal din 18 noiembrie 2010.

Or, potrivit menţiunilor cuprinse în procesul verbal contestat, fapta contravenţională a fost săvârşită la Tiha Bârgăului, în judeţul Bistriţa Năsăud.

În raport de această împrejurare şi de dispoziţiile art. 32 alin. (2) din OG nr. 2/2001, potrivit cărora plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia, se constată că, în cauză, competenţa teritorială de soluţionare a plângerii contravenţionale revine Judecătoriei Bistriţa.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., instanţa competentă teritorial să judece pricina este Judecătoria Bistriţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bistriţa.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 601/2012. Civil. Conflict de competenţă. Fond