ICCJ. Decizia nr. 609/2012. Civil. Brevete de invenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 609/2012
Dosar nr. 908/54/2010
Şedinţa publică din 03 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 17 ianuarie 2008, reclamanta A. SA Slatina a chemat în judecată pe pârâtul G.M.M., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să-l oblige pe pârât la plata sumei de 1.556.114,88 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariile de avocat şi cheltuielile de transport ocazionate de următoarele litigii: litigiul având ca obiect acţiunea în pretenţii formulată de G.M.M., în legătură cu inovaţia denumită „Lopată tehnologică";, soluţionat irevocabil prin Decizia nr. 10416 din 15 decembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi litigiul având ca obiect acţiunea în pretenţii formulată de G.M.M., în legătură cu inovaţia denumită „Dispozitiv articulaţie ciocan";, soluţionat irevocabil prin Decizia nr. 5455 din 2 iunie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Într-un prim ciclu procesual, Tribunalul Olt, prin sentinţa civilă nr. 192 din 02 septembrie 2008, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA Slatina, împotriva pârâtului G.M.M. şi a fost obligat pârâtul la plata sumei de 10.000 lei despăgubiri, precum şi la plata sumei 683 lei cheltuieli de judecată, către reclamantă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a stabilit fazele procesuale care s-au parcurs în cele două litigii indicate de reclamantă şi a identificat totodată, facturile şi chitanţele care fac dovada achitării onorariilor avocaţiale.
În drept, tribunalul a reţinut că, potrivit art. 274 alin. (2) C. proc. civ., judecătorii nu pot micşora cheltuielile de timbru, taxele de procedură şi impozit proporţional, plata experţilor, despăgubirea martorilor, precum şi orice alte cheltuieli pe care partea care a câştigat va dovedi că le-a făcut.
Judecătorii au însă dreptul, potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Totodată, a reţinut şi practica în această materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, conform căreia partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli, decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil (cauzele Costin împotriva României, Străin împotriva României, Stere şi alţii împotriva României, Raicu împotriva României), precum şi Decizia nr. 401 din 14 iulie 2005 a Curţii Constituţionale, prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Referitor la litigiul în legătură cu inovaţia denumită „lopată tehnologică";, tribunalul a reţinut că în faza recursului s-au efectuat plăţi disproporţionat de mari pentru onorariile avocaţiale, că nu există documente justificative privind orele prestate şi nu rezultă în ce a constat activitatea avocaţilor pentru a lua cunoştinţă de actele şi probele dosarului, cu atât mai mult cu cât, soluţia pronunţată de Curtea de Apel Craiova era favorabilă pârâtei SC A. SA astfel încât, în faza de recurs nu s-a făcut altceva decât să se susţină soluţia instanţei de fond, invocându-se ca principal argument pronunţarea unei alte soluţii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-un dosar cu obiect identic.
În ceea ce priveşte litigiul referitor la inovaţia „Dispozitiv articulaţie ciocan";, Tribunalul a reţinut că în perioada martie 2005 - mai 2007 începând cu susţinerea cererii de strămutare, s-au efectuat plaţi disproporţionat de mari şi că nu există de asemenea documente justificative, cu atât mai mult cu cât, în această cauză soluţia Curţii de Apel Braşov - la care s-a strămutat pricina - a fost ulterioară Deciziei nr. 177/2005 a Curţii de Apel Craiova, creându-se astfel precedentul admiterii excepţiei prescripţiei.
Având în vedere că şi în acest litigiu soluţia Curţii de Apel Braşov a fost favorabilă pârâtei, efortul ulterior al avocaţilor în faza de recurs şi de contestaţie în anulare, a fost simţitor diminuat.
S-a mai reţinut că, numai examinând plăţile efectuate de la încheierea contractului de asistenţă şi până la soluţionarea cererii de strămutare, în perioada februarie 2005 - 15 aprilie 2005, acestea totalizează 278.475 lei, sumă total nejustificată în ceea ce priveşte activitatea de specialitate din partea avocaţilor angajaţi de pârâtă.
Prin Decizia nr. 9 din 13 ianuarie 2009 Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în parte sentinţa şi l-a obligat pe pârât la plata sumei de 63,51 lei cu titlul de despăgubiri civile, a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei şi l-a mai obligat pe pârât la plata sumei de 3,73 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a decide astfel, Curtea a avut în vedere următoarele considerente:
Susţinerile apelantei reclamante, în sensul lipsei de abilitare a instanţei de judecată de a proceda la reducerea onorariului de avocat cu ocazia soluţionării cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, fie cu caracter accesoriu, fie pe cale principală, sunt nefondate.
Această abilitate este dată de dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., care au fost declarate constituţionale prin Decizia nr. 401 din 14 iulie 2005 a Curţii Constituţionale.
În considerentele acestei decizii s-a arătat că nici o dispoziţie din legea fundamentală nu interzice expres consacrarea prin lege a prerogativelor instanţei de a cenzura cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată cuantumul onorariului convenit între părţile contractului de asistenţă juridică, prin prisma proporţionalităţii cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse.
O asemenea prerogativă este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică dacă a căzut în pretenţii, ceea ce presupune în mod necesar să-i fie opozabil, iar opozabilitatea este consecinţa însuşirii sale de către instanţă prin hotărârea judecătorească, creanţa dobândind astfel caracter cert, lichid şi exigibil.
În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că onorariile avocaţiale urmează să fie recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare şi au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.
Dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. nu contravin nici dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, conform cărora, contractul dintre avocaţi şi client nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect de nici un organ al statului.
Aceste prevederi se aplică exclusiv raporturilor contractuale dintre părţile contractului de asistenţă juridică, fiind o aplicaţie particulară a art. 969 C. civ., care consacră principiul obligativităţii respectării contractului de către părţi, clientul având obligaţia de a achita integral onorariul, pe care însă nu îl va putea recupera de la partea adversă, în măsura în care va câştiga procesul, decât dacă instanţa va aprecia asupra caracterului său real, necesar şi rezonabil.
În ceea ce priveşte temeinicia hotărârii tribunalului, Curtea de Apel Craiova a reţinut că este adevărat că valoarea pricinilor în care s-au efectuat cheltuielile de judecată pretinse a fost de aproximativ 22 miliarde lei vechi, însă ambele litigii au fost soluţionate în temeiul excepţiei peremptorii a prescripţiei dreptului la acţiune, soluţiile fiind menţinute de toate instanţele de control judiciar, ceea ce fundamentează presupunerea că munca prestată de avocat, raportată la gradul de complexitate redus al cauzei, nu a fost de o amplitudine deosebită.
Ca atare, suma de 1.556.051,37 lei, constând în onorarii de avocat deşi are un caracter cert, nu îndeplineşte condiţiile de a fi necesară şi rezonabilă şi în consecinţă, diminuarea sa în limita sumei de 10.000 lei apare ca fiind legală şi proporţională cu complexitatea cauzei şi efortul depus din partea apărătorului.
Instanţa de apel a reţinu ca fondat motivul de apel referitor la omisiunea obligării pârâtului la plata cheltuielilor de transport suportate de reclamantă pe parcursul derulării celor două litigii, dovedite prin chitanţele fiscale depuse la dosar şi totalizând 63,51 lei.
Făcând aplicarea dispoziţiile art. 276 C. proc. civ., curtea de apel a mai stabilit în sarcina pârâtului obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată efectuate în apel, proporţional cu pretenţiile admise, respectiv a sumei de 3,73 lei.
Împotriva deciziei Curţii de Apel Craiova a declarat recurs reclamanta, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei, admiterea apelului, modificarea în parte a sentinţei şi obligarea pârâtului la plata sumei de 1.556.114,88 lei cheltuieli de judecată, precum şi la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.
Prin Decizia nr. 10144 din 15 decembrie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 109/104/2008, s-a admis recursul declarat de reclamanta A. SA Slatina, împotriva Deciziei nr. 9 din 13 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
S-a casat decizia şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că reclamanta a formulat în apel şi critici referitoare la modul în care a fost stabilit, prin reducere, onorariul de avocat la suma de 10.000 lei, însă instanţa de apel s-a limitat să arate că admiterea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, menţinută de instanţele de control judiciar, fundamentează presupunerea că munca prestată de avocat, raportată la gradul de complexitate redus al cauzei, nu a fost de o amplitudine deosebită.
Înalta Curte a apreciat că această motivare nu corespunde cerinţelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi nici art. 274 alin. (3) C. proc. civ., fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
S-a remarcat că există două litigii purtate între părţi, pentru care nu s-a plătit un singur onorariu care să fie inclus printr-o operaţiune matematică la suma de 10.000 lei, că dimpotrivă, cele două litigii au parcurs fiecare mai multe faze procesuale în care s-au achitat onorarii avocaţiale distincte.
Că, în nici unul din cele două litigii excepţia prescripţiei dreptului la acţiune nu a fost soluţionată la primul termen de judecată; că, s-au formulat cereri de strămutare şi căi extraordinare de atac.
În atare situaţie, instanţa de apel avea obligaţia să analizeze prin prisma dispoziţiilor legale menţionate, fiecare onorariu achitat de reclamantă în funcţie de faza procesuală şi actul de procedură, pentru îndeplinirea căruia a fost convenit de părţi.
Primind cauza spre rejudecare, Curtea de Apel Craiova respectând îndrumările date de înalta Curte prin decizia de casare, obligatorii potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., prin Decizia nr. 206 din 23 iunie 2010 a constatat că apelul este fondat şi l-a admis, a schimbat în parte sentinţa în sensul obligării pârâtului la suma de 15.000 lei despăgubiri către reclamantă, reprezentând onorariul de avocat, 1060,32 lei taxă timbru şi 49,32 lei cheltuieli de transport.
Instanţa de apel a reţinut că, potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ. „partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată";, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol Judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat";.
Principiul care rezultă din dispoziţiile înscrise în art. 274 C. proc. civ., la baza căruia stă culpa procesuală, precum şi unicitatea procesului civil, impune ca aceste cheltuieli să cuprindă toate cheltuielile făcute cu procesul în toate fazele sale recurs, contestaţie în anulare, indiferent cu ce titlu, necesar fiind ca în final partea care la cere să fi triumfat în proces.
Astfel, cheltuielile de judecată vor cuprinde taxele de timbru, plata expertizelor, despăgubirea martorilor, onorariile de avocat, plata memoriilor, costul dactilografierii actelor depuse la dosar, strict necesare pentru buna desfăşurare a procesului.
În acest sens, a statuat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 367/2008, când a reţinut că obligativitatea plăţii cheltuielilor de judecată, incluzând taxele de timbru şi onorariile avocaţilor, revine părţii ale cărei pretenţii nu au fost admise, însă această decizie vizează dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 401/2005 a Curţii Constituţionale, chiar dacă este anterioară, s-a statuat asupra dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., dispoziţii a căror aplicare a făcut-o tribunalul, iar instanţele de control analizează legalitatea aplicării acestora.
În decizia mai sus - menţionată Curtea Constituţională a subliniat faptul că instanţa are prerogativa de a cenzura cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocatului convenit, prin prisma proporţionalităţii sale cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse.
O asemenea prerogativă este cu atât mai necesară, cu cât respectivul onorariu convertit în cheltuielile de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică dacă a căzut în pretenţii, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil.
Or, opozabilitatea sa faţă de partea potrivnică, care este terţ în raport cu convenţia de prestare a serviciilor avocaţiale, este consecinţa însuşirii sale de instanţa judecătorească prin al cărei efect creanţa dobândeşte caracter cert, lichid şi exigibil.
Curtea Constituţională a menţionat faptul că în sensul celor arătate este şi jurisprudența C.E.D.O. care, fiind investită cu soluţionarea pretenţiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare şi au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.
Instanţa de apel a apreciat că, în speţa dedusă judecăţii, reclamanta a solicitat cheltuielile de judecată, reprezentând onorarii de avocat, cheltuielile de transport ocazionate de cele două litigii având ca obiect pretenţii în legătură cu inovaţiile „Lopată tehnologică"; şi „Dispozitiv articulaţie ciocan";, finalizate prin decizii irevocabile, instanţa de apel fiind ţinută de îndrumările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În litigiul înregistrat sub nr. 2762/2002 la Tribunalul Olt, reclamantul G.M.M., a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA Slatina, reclamantă în cauza de faţă, pentru drepturi băneşti de creaţie intelectuală, pentru inovaţia „dispozitiv articulaţie ciocan";.
De la data înregistrării, 28 februarie 2002 la Tribunalul Olt, cauza a suferit amânări la termenele din 1 aprilie 2002, 16 aprilie 2002, 14 mai 2002, 21 mai 2002, 11 iunie 2002, 2 iulie 2002, 27 august 20022, 24 septembrie 2002, 29 octombrie 2002 ultim termen la care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 941/2002, prin care s-a respins ca neîntemeiată excepţia necompetenţei materiale a instanţei civile şi s-a anulat ca insuficient timbrată acţiunea formulată de reclamant. La toate aceste termene de judecată, apărarea reclamantei SC A. SA a fost asigurată de consilierul juridic al societăţii, N.D.
Redactarea apelului şi susţinerea a fost făcută de avocat G.N., iar prin Decizia nr. 333 din 12 noiembrie 2003 Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, a admis apelul declarat de G.M.M., a anulat sentinţa şi a reţinut cauza spre rejudecare, fixându-se termen la 10 decembrie 2003.
La termenele de judecată din 10 decembrie 2003, 21 ianuarie 2004, 23 februarie 2004, 2 martie 2004, 6 aprilie 2005, 25 mai 2004, 7 iulie 2004, 15 septembrie 2004, 26 ianuarie 2005, apărarea pârâtei a fost asigurată de consilier juridic V.D.
În cauză s-a formulat cerere de strămutare de către reclamanta SC A. SA Slatina, cerere susţinută de avocat V.S., la data de 15 aprilie 2005.
Prin încheierea nr. 3062 din 15 aprilie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a strămutat judecarea cauzei la Curtea de Apel Braşov, instanţă la care s-a formulat cerere de amânare pentru termenul din 23 iunie 2005, pentru imposibilitate de prezentare a avocatului S.V., amânarea fiind susţinută de consilier juridic C.I.
În Dosarul nr. 679/Ap./2005 al Curţii de Apel Braşov (fila 18), există împuternicirea avocaţială întocmită de Baroul Bucureşti - Societatea civilă A.S.A., precum şi împuternicirea consilierului juridic C.I., să reprezinte reclamanta pentru termenul din 23 iunie 2005.
La termenul din 15 septembrie 2005 s-a dezbătut apelul, pronunţarea fiind amânată la 21 septembrie 2005, dată la care s-a pronunţat Decizia civilă nr. 651/Ap./2005 de Curtea de Apel Craiova, în sensul admiterii excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune şi respingerii acţiunii formulate de G.M.
Au fost depuse concluzii scrise şi apelul a fost susţinut de avocat S.V.
Împotriva deciziei a declarat recurs G.M.M., dosarul fiind înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 29237/1/2006.
Cauza a suportat amânări la termenele din 3 martie 2006, 24 martie 2006, 19 mai 2006, termen la care s-a amânat pronunţarea pe 2 iunie 2006, când s-a pronunţat Decizia civilă nr. 5455 din 2 iunie 2006, prin care s-a respins recursul declarat de G.M.M.
La termenele din 24 martie 2006 şi 19 mai 2006 s-a prezentat avocat V.S., prezent şi la dezbaterea recursului, depunând în acest sens concluzii scrise.
Împotriva deciziei în recurs se formulează contestaţie în anulare, înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub nr. 19998/1 din 1 martie 2007, la cele două termene de judecată au participat avocaţi ai societăţii de avocaţi S. În acest dosar împuternicirea avocaţială s-a încheiat de Societatea S.A., în baza contractului de asistenţă juridică nr. 175 din 3 mai 2007.
Deci, în acest dosar avocat S.V. a asigurat apărarea societăţii reclamante la 7 termene de judecată şi au fost emise facturi pro forma, prin care s-au stabilit onorarii, după cum urmează: prin factura pro - forma din 16 februarie 2005 ce cuprinde perioada 31 ianuarie - 3 martie 2005, s-a stabilit onorariul de 20.000 euro, fără TVA ; factura ce cuprinde perioada 31 ianuarie - 3 martie 2005 s-a stabilit onorariul de 4000 euro; factura din 18 aprilie 2005 ce cuprinde perioada 15-3 mai 2005, s-a stabilit onorariul de 15.000 euro; factura din 28 martie 2006, ce cuprinde perioada 1 martie - 1 aprilie 2006 s-a stabilit onorariul de 25.000 euro; factura nr. 2040 din 6 iunie 2006, ce cuprinde perioada 30 martie 2006 - 21 iunie 2006 s-a stabilit onorariul de 50.000 euro, total onorariul stabilit 114.000 euro.
Examinând facturile emise în perioada 31 ianuarie - 3 mai 2005, până la susţinerea cererii de strămutare, s-au emis facturile pentru care s-au perceput onorarii în cuantum de 30.000 euro fără TVA.
Pentru susţinerea apelului la Curtea de Apel Braşov a recursului şi a contestaţiei în anulare, au fost emise facturile, pentru care s-au perceput 75.000 euro.
Deci, apărarea a fost asigurată de această societate de avocaţi doar în susţinerea cererii de strămutare, în susţinerea apelului la Curtea de Apel Braşov, a recursului şi a contestaţiei în anulare la I.C.C.J.
Onorariile percepute au fost disproporţionat de mari, faţă de complexitatea cauzei şi de soluţionarea acesteia pe excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, şi în atare situaţie Curtea a apreciat că pentru susţinerea cererii de strămutare onorariul de 2000 lei este suficient, iar pentru susţinerea apelului 3000 lei, pentru susţinere recursului 5000 lei, iar pentru apărarea asigurată în contestaţie în anulare 2000 lei, astfel că onorariul pe care Curtea l-a stabilit în toate aceste etape procesuale este de 12.000 lei.
În dosarul înregistrat la Tribunalul Olt sub nr. 2763 din 28 februarie 2002, reclamantul G.M.M., a solicitat drepturi băneşti ca urmare a realizării de beneficii a inovaţiei personale sub denumirea de „lopată tehnologică";.
Cauza a suferit amânări la termenele din 1 aprilie 2002, 16 aprilie 2002, 14 mai 2002, 21 mai 2002, 11 iunie 2002, 2 iulie 2002, 27 august 2002, 17 septembrie 2002, 24 septembrie 2002, 22 octombrie 2002, 29 octombrie 002, apărarea societăţii fiind asigurată de consilier juridic N.D.
Prin sentinţa nr. 942 din 29 octombrie 2002 a Tribunalului Olt, a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia necompetenţei materiale a instanţei civile invocate de G.M.M. şi a fost anulată ca insuficient timbrată acţiunea.
Sentinţa a fost apelată de reclamantul G.M.M. (pârât în cauza de faţă), dosarul fiind înregistrat la Curtea de Apel Craiova sub nr. 596/2003, soluţionat prin Decizia nr. 37 din 3 martie 2003, apărarea societăţii fiind asigurată de consilierul juridic N.D.
Prin Decizia nr. 3 7/2003, s-a admis apelul declarat de G.M.M., a fost anulată sentinţa nr. 942/2002 şi a fost trimisă cauza spre competentă soluţionare la Tribunalului Olt, secţia comercială.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC A. SA Slatina, recurs redactat de consilier juridic N.D., dosarul fiind înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub nr. 2187/2003, pronunţându-se Decizia civilă nr. 2695 din 20 iunie 2003, de respingere a recursului.
Apărarea societăţii în acest dosar a fost asigurată de consilier juridic N.G.
La Tribunalul Olt, secţia comercială, dosarul a fost înregistrat sub nr. 119/2004, cauza a suferit amânări la 21 ianuarie 2004, 11 februarie 2004, iar la termenul din 10 martie 2004, s-a pronunţat sentinţa nr. 102/2004, prin care a fost anulată ca insuficient timbrată acţiunea.
În acest dosar, apărarea a fost asigurată de consilier juridic V.D.A.
Împotriva sentinţei civile nr. 102/2004 a fost declarat apel de G.M.M., cauza comportând amânări la termenele din 7 iunie 2004, 5 iulie 2004, 12 iulie 2004, apărarea societăţii fiind asigurată de consilier juridic N.D.
Prin Decizia nr. 305 din 12 iulie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, a fost admis apelul declarat de reclamantul pârât G.M.M., a fost anulată sentinţa nr. 102/2004, a fost reţinută cauza spre rejudecare, fixându-se termen în acest sens la 13 septembrie 2004.
Împotriva deciziei a declarat recurs societatea, recursul, fiind redactat de consilier juridic V.D., la I.C.C.J. dosarul a fost înregistrat sub nr. 1305/2004, iar cauza a fost soluţionată la 15 aprilie 2005 prin Decizia nr. 2327/2005, prin care s-a respins recursul declarat de societate.
În atare situaţie, dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Craiova pentru rejudecare nr. 1183/COM/2004.
Cauza a suferit următoarele amânări: 13 septembrie 2004, 18 octombrie 2004, 1 noiembrie 2004, 22 noiembrie 2004, 17 ianuarie 2005, 7 februarie 2005, 21 februarie 2005, 11 aprilie 2005, 23 mai 2005 dată la care se amână pronunţarea pentru 25 mai 2005, când se pronunţă Decizia nr. 177/2005 prin care se respinge acţiunea reclamantului ca prescrisă.
La toate termenele mai sus menţionate apărarea a fost asigurată de consilier juridic V.D.
Împotriva deciziei s-a declarat recurs de către G.M.M., înregistrat la I.C.C.J. 11111/1/2005 (sub nr. 2682/2005), iar prin încheierea din 2 februarie 2006 cauza a fost trimisă, în raport cu obiectul litigiului - drepturi patrimoniale izvorâte din creaţie intelectuală, spre competentă soluţionare Secţiei civile a I.C.C.J., dosarul fiind înregistrat sub nr. 3426/2006, cauza a suferit amânări la 22 iunie 2006, 6 octombrie 2006, societatea fiind reprezentată de avocat V.S.
Prin Decizia civilă nr. 10416 din 15 decembrie 2006 I.C.C.J. a respins recursul declarat împotriva Deciziei nr. 177/2005, la dezbaterea recursului fiind prezent avocat V.S.
În dosarul având ca obiect inovaţia „Lopată tehnologică";, avocat S.V. a fost prezent la trei termene.
Pentru serviciile prestate, Societatea S.A. a încasat onorariile, după cum urmează: în dosarul nr. 2682/2005 înregistrat la I.C.C.J. s-a încheiat contractul de asistenţă juridică din 3 noiembrie 2005 şi s-au emis factura pro - forma din 15 decembrie 2005, ce cuprinde perioada 1 noiembrie 2005 - 30 decembrie 2005, pentru care s-a stabilit onorariul de 3583,33 euro, fără TVA; factura din 18 aprilie 2006, ce cuprinde perioada 1 februarie 2006 - 3 mai 2006, pentru care s-a stabilit onorariul de 150 euro; factura din 10 august 2006, ce cuprinde perioada 1 iunie 2006 - 20 august 2006, pentru care s-a stabilit onorariul de 3275 euro; factura din 30 decembrie 2006, ce cuprinde perioada 1 iulie 2006 - 24 ianuarie 2007, pentru care s-a stabilit onorariul de 2537 euro; factura pro - forma din 20 decembrie 2006, emisă pentru care s-a stabilit un onorariu suplimentar în sumă de 25.000 euro, total 9.545,33 + 25.000 onorariul suplimentar = 34.545,33 euro, fără TVA.
În aceste facturi se menţionează că plata se va efectua în lei la cursul BNR din data efectuării plăţii.
Instanţa de apel a constatat că onorariile percepute sunt disproporţionat de mari, se face o plată dublă pentru perioade de timp care se suprapun şi pentru o prezenţă asigurată doar la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile în care şi acest litigiu a fost soluţionat pe excepţia prescripţiei acţiunii.
Mai mult, se stabileşte şi un onorariu suplimentar, care nu-şi găseşte justificarea.
Faţă de aceste aspecte, Curtea a apreciat că pentru prestaţia încorporată în serviciul de asistenţă şi reprezentare avocaţială, onorariul ce se cuvine este de 3000 lei, deci onorariul ce se cuvine în cele două dosare este de 15.000 lei, la care se adaugă 1.060,32 lei cheltuielile reprezentând taxa de timbru fond şi recurs suportate de apelantă şi 49,32 lei cheltuielile de transport.
În sprijinul concluziei sale, instanţa de apel a apreciat că munca îndeplinită de avocat trebuie preţuită, dar instanţa este ţinută să reacţioneze şi din oficiu în determinarea reparabilului, atunci când are o hotărâre în privinţa acordării cheltuielilor ce includ onorarii de avocat.
Prin compararea cheltuielilor de judecată, nu se intervine în contractul de asistenţă juridică încheiat între părţi, fiind de notorietate că obligaţia părţii care cade în pretenţii nu se confundă cu obligaţia clientului de achitare a onorariului avocatului său.
Raţiunea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., este şi aceea de evitare a îmbogăţirii sau sărăcirii părţilor prin mijloacele fixării şi rambursării onorariilor abuzive.
În finalul considerentelor deciziei, instanţa de rejudecare a arătat că toate cheltuielile suportate de parte trebuie să fie echitabile şi raţionale, să asigure acoperirea unui onorariu just, iar nu exagerat, disproporţionat faţă de previziunile fireşti ale părţilor, susceptibile de a fi o cauză de ruinare a unei părţi şi de îmbogăţire a celeilalte.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs, în termen legal, reclamanta SC A. SA Slatina, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ.
1. Criticile de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. în sensul că instanţa de casare a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. şi pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. privind motivarea necorespunzătoare, au vizat următoarele:
Instanţa de apel în rejudecare nu a respectat indicaţiile instanţei de recurs, încălcând astfel prevederile art. 315 C. proc. civ, în sensul că nu analizează fiecare onorariu plătit prin prisma actului de procedură îndeplinit şi fazei procesuale corespunzătoare. Instanţa de apel se limitează să enumere onorariile plătite de reclamantă şi procedează la reducerea acestora, stabilind cuantumul onorariului pe care îl consideră ca fiind suficient pentru fiecare proces, deci tot în mod global. Deosebirea faţă de ciclul procesual anterior constă doar în faptul că de această dată instanţa de apel procedează la reducerea onorariului per proces, pe când anterior onorariul fusese redus global pentru ambele procese, printr-o singură operaţiune matematică.
Din considerentele hotărârii recurate nu rezultă motivul pentru care instanţa a redus onorariul avocaţial şi nici motivele avute în vedere atunci când a stabilit cuantumul respectiv, aceasta preluând motivarea din ciclul procesual anterior în sensul că litigiul a fost soluţionat pe excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în condiţiile în care instanţa supremă a stabilit deja prin decizia de casare că acesta nu este un motiv justificat pentru reducerea onorariului avocaţial cu atât mai mult cu cât excepţia prescripţiei nu s-a soluţionat la primul termen de judecată.
2. Critica întemeiată pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se referă la faptul că instanţa de apel nu a respectat prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
A arătat că dreptul părţii de a recupera cheltuielile de judecată are ca fundament legea, nu înţelegerea lor, cheltuielile fiind acordate de instanţă în toate cazurile în favoarea părţii care a câştigat procesul în temeiul hotărârii judecătoreşti definitive.
În speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 274 alin. (3) C. proc. civ., respectiv nu se impune reducerea nici în raport cu valoarea litigiilor şi nici cu munca depusă de avocat.
În argumentarea celor susţinute a prezentat pe larg situaţia litigiilor, a etapelor procesuale şi a cheltuielilor ocazionate de fiecare litigiu, respectiv de fiecare etapă procesuală, sens în care, acestea sunt justificate, faţă de fiecare etapă procesuală şi faţă de valoarea pricinii şi munca depusă de avocaţi.
A susţinut, de asemenea că toate aceste cheltuieli efectuate de SC A. SA Slatina privind litigiile în contradictoriu cu G.M. sunt dovedite integral, prin documente justificative depuse la dosarul cauzei. A arătat că acestea au avut un caracter necesar, întrucât angajarea Societăţii civile de avocaţi specializată în domeniul proprietăţii intelectuale, cu experienţă şi reputaţie profesională se impunea, în caz contrar reclamanta riscând să se expună unui prejudiciu foarte mare. Totodată, aşa cum rezultă din contractele de asistenţă juridică, onorariile avocaţiale au fost stabilite tocmai în raport cu timpul efectiv prestat.
A invocat ca practică judiciară sentinţa comercială nr. 11019 din 22 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială prin care s-au acordat integral SC A. SA cheltuielile de judecată constând în onorariile avocaţiale plătite Societăţii A.S.A. într-un alt litigiu, în baza unor criterii care se aplică şi în speţa de faţă respectiv:"; suma nu este exagerată având în vedere că onorariul de avocat a fost stabilit în baza contractului de asistenţă juridică încheiat de reclamantă cu Societatea de avocaţi, ţinând seama de calitatea serviciilor prestate, dar şi de consecinţele de imagine şi de credibilitate";.
Analizând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:
1. Referitor la primele motive de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 7 C. proc. civ., recurenta tinde să demonstreze că instanţa de apel a ignorat dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile pronunţate de instanţa de casare sunt obligatorii.
Aceste critici nu sunt fondate având în vedere următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 10144 din 15 decembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost admisă calea de atac exercitată de reclamantă şi s-a dispus ca instanţa de apel să analizeze prin prisma dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi art. 274 alin. (3) C. proc. civ., fiecare onorariu achitat de reclamantă în funcţie de faza procesuală şi actul de procedură, pentru îndeplinirea căruia a fost convenit de părţi.
Contrar celor susţinute de recurentă, instanţa de apel, în rejudecare, s-a conformat dispoziţiilor deciziei de casare, neputându-se reţine, în acest sens, încălcarea art. 315 C. proc. civ., deoarece prin decizia de casare s-a stabilit doar obligativitatea analizării motivate a aplicabilităţii criteriilor legale prevăzute de dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ în raport de fiecare onorariu achitat de reclamantă.
Pe linia celor dispuse de către instanţa de casare, la termenul din 19 mai 2010, Curtea a constatat că se impune completarea probatoriului administrat în cauză cu proba cu înscrisuri, apreciind necesară depunerea la dosar a desfăşurătorului prestaţiilor avocaţiale, conform facturilor emise şi prinse la serviciul contabilitate al biroului de avocatură, pentru a se analiza de către instanţă, prin prisma dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. fiecare onorariu de avocat achitat de reclamantă, în funcţie de faza procesuală parcursă şi de actul de procedură pentru îndeplinirea căruia a fost convenit de părţi.
Prin încheierea de dezbateri din 16 iunie 2010 s-a reţinut că avocatul reclamantei a depus la dosar copii de pe facturile contabilizate în evidenţele acesteia pe contul reprezentând onorarii avocaţi, conform extraselor din sistemul informatic folosit de societate, pe care le-a comunicat şi reprezentantului pârâtului.
Faptul că, în urma analizei probelor administrate în vederea stabilirii aspectelor indicate prin decizia de casare, instanţa de apel nu a ajuns la concluzia susţinută de recurentă, nu echivalează cu încălcarea îndrumărilor din decizia de casare. Acestea au fost respectate, din moment ce instanţa de apel s-a pronunţat atât asupra fiecărui litigiu în parte, respectiv cele având ca obiect pretenţii în legătură cu inovaţiile „Lopată tehnologică"; şi „Dispozitiv articulaţie ciocan";, fiecărei faze procesuale parcurse în cadrul acestora, respectiv fond, apel, recurs, contestaţie în anulare, cerere de strămutare, precum şi actul de procedură pentru îndeplinirea căruia a fost convenit de părţi, stabilind flecare onorariu avocaţial distinct.
În consecinţă, soluţia de admitere a apelului reclamantei nu este rezultatul încălcării dispoziţiilor din decizia de casare, obligatorii, potrivit art. 315 C. proc. civ., ci al aplicării motivate a dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în interpretarea dată cu putere obligatorie prin decizia de casare la situaţia de fapt stabilită pe bază de probe în rejudecarea cauzei.
Instanţa a rejudecat procesul în sensul şi în limitele stabilite prin hotărârea pronunţată de instanţa superioară, respectiv soluţia adoptată fiind amplu motivată şi bine argumentată, justificând soluţia adoptată în sensul în care se impune aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
2. Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv pronunţarea hotărârii atacate cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. şi acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Cenzurarea hotărârii pronunţate din perspectiva modului în care instanţa a determinat cuantumul cheltuielilor de judecată în urma aplicării prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., se rezumă la a verifica aplicarea criteriilor legale în raport cu care se apreciază cuantumul onorariilor avocaţilor şi anume valoarea pricinii şi munca îndeplinită de avocat, proporţionalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.
În cauză, aceste criterii au fost avute în vedere de instanţă. Verificarea aprecierilor instanţei în aplicarea lor la desfăşurarea litigiului, ar însemna exercitarea unui control judiciar asupra temeiniciei hotărârii pronunţate şi o încălcare a dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ. conform cărora modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.
Cum potrivit art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol şi cum condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ, susţinerile menţionate, neîndeplinind aceste condiţii, nu învestesc în mod legal Înalta Curte cu analiza lor.
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că decizia instanţei de apel este legală şi corect motivată, astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamata SC A. SA Slatina împotriva Deciziei nr. 206 din 23 iunie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 608/2012. Civil. Marcă. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 848/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
