ICCJ. Decizia nr. 6097/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6097/2012
Dosar nr. 936/83/2009
Şedinţa publică din 9 octombrie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de fată, a reţinut următoarele:
Judecată fiind singura îndreptăţită la o astfel de apreciere, în raport de circumstanţele concrete ale cauzei.
Rolul activ nu înseamnă, încălcarea principiului disponibilităţii în procesul civil, deoarece obligaţia de a-şi proba apărările revine reclamantului, în condiţiile dispoziţiilor art. 1169 C. civ., instanţa neputând să se substituie voinţei părţilor, judecătorul fiind însă obligat să descopere adevărul şi să dea părţilor, în egală măsură, îndrumare în apărarea drepturilor şi intereselor legitime.
Este o sarcină excesivă a impune judecătorului să aibă un rol activ mai accentuat în administrarea probatoriului decât însăşi partea care doreşte realizarea unui drept sau apărarea lui.
Judecătorul, în exerciţiul rolului activ, trebuie doar să atragă atenţia părţilor asupra drepturilor şi obligaţiilor lor procedurale, iar nu să se substituie acestora în exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor, pentru că ar fi încălcat un alt principiu fundamental al procesului civil - principiul disponibilităţii.
Aşadar, concluzia este aceea că judecătorul are posibilitatea de a manifesta un rol activ, în limitele prevăzute de lege, însă neexercitarea acestei facultăţi nu reprezintă un motiv pentru desfiinţarea hotărârii.
Având în vedere aceste aspecte teoretice, se constată că, pretinzând neexercitarea unui rol activ de către instanţa de apel, reclamantele se prevalează, în fapt, de propria culpă în neîndeplinirea obligaţiilor procedurale prevăzute de art. 129 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora părţile au obligaţia să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului, precum şi de a-şi proba pretenţiile şi apărările.
În mod corect instanţa de apel a statuat că reclamantele, deşi au solicitat atât prin acţiunea introductivă, cât şi prin cererea de apel, proba cu expertiza de specialitate, nu au reiterat această probă şi nu s-au prezentat la termenele de judecată pentru a-şi asuma obligaţiile pe care această probă le incumbă, respectiv obligaţia de a achita contravaloarea acesteia în condiţiile art. 171 C. proc. civ, în condiţiile în care au fost asistate de un avocat.
În aceste condiţii, este evidentă lipsa de diligenţă a reclamantelor care nu şi-au probat pretenţiile din motivele de apel, mai mult, au dat dovadă de pasivitate şi în faţa primei instanţe, deşi au fost prezente, prin avocat, beneficiind astfel de asistenţă juridică.
Cât timp îndeplinirea propriilor obligaţii procedurale era posibilă, nu poate fi acceptată invocarea lipsei de rol activ al instanţei, potrivit principiului, ce operează şi în procesul civil, potrivit căruia este inadmisibilă invocarea propriei culpe, consacrat explicit de art. 108 alin. (4) C. proc. civ. în materia nulităţii actelor de procedură.
Pentru aceste argumente şi în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii S.I.I. şi A.E. împotriva Deciziei nr. 39/2011-A din data de 15 februarie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6095/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6098/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
