ICCJ. Decizia nr. 6103/2012. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6103/2012
Dosar nr. 435/44/2011
Şedinţa publică din 9 octombrie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată sub nr. 1086/121/2008 la Tribunalul Galaţi, reclamanta D.E. a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Galaţi prin Primar, SC V. SA Galaţi şi SC G. SA Galaţi pentru a fi obligat deţinătorul suprafeţei de teren de 400 mp din Galaţi, str. A., să îl restituie reclamantei.
În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 25, 27 alin. (2), 28 şi 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, precum şi ale Legii nr. 247/2005.
Prin Sentinţa civilă nr. 2378 din 19 noiembrie 2010, Tribunalul Galaţi, secţia civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Galaţi.
A respins excepţiile prematurităţii şi inadmisibilităţii acţiunii invocate de pârâtul Municipiul Galaţi, ca fiind invocate de o persoană fără calitate procesuală pasivă.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC V. SRL Galaţi prin L.M.E. SRL Galaţi.
A admis excepţia tardivităţii cererii de chemare în garanţie formulată de SC G. SA Galaţi invocată de intervenienţii în interes propriu P.D.A. şi P.L.Ş.
A respins ca tardiv formulată cererea de chemare în garanţie.
A respins ca fiind rămase fără obiect excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de chemata în garanţie AVAS Bucureşti.
A respins ca nefondată acţiunea civilă formulată de reclamanta D.E.
A respins ca nefondată cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienţii P.L.Ş. - prin procurist P.O., P.D.A. prin procurist P.O., şi P.E.
A respins ca fiind rămasă fără obiect cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta SC D. SRL Galaţi.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Mun. Galaţi a constatat că aceasta este întemeiată întrucât terenul revendicat de reclamantă şi intervenienţii P.L.Ş., P.D.A. şi P.E. nu se află în administrarea municipiului Galaţi.
Prin adresa din 24 iunie 2006, notificarea reclamantei (nr. 362 din 10 iulie 2001) a fost trimisă de acest pârât spre competentă soluţionare la AVAS Bucureşti.
În atare situaţie, pârâtul Municipiul Galaţi prin Primar nu are calitate procesuală pasivă şi, pe cale de consecinţă cele două excepţii (excepţia prematurităţii şi inadmisibilităţii acţiunii) invocate de pârâtul Municipiul Galaţi au fost respinse ca fiind invocate de o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Referitor la pârâta SC V. SRL Galaţi, s-a constatat că aceasta nu are calitate procesuală pasivă în cauză deoarece prin Sentinţa comercială nr. 1246 din 16 noiembrie 2007 a Tribunalului Galaţi, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus faţă de această societate închiderea procedurii insolvenţei şi radierea din Registrul Comerţului.
În ce priveşte excepţia tardivităţii cererii de chemare în garanţie formulată de pârâta SC G. SA la 29 mai 2009, invocată de intervenienţii în interes propriu P.D.A. şi P.L.Ş. s-a constatat că faţă de dispoziţiile art. 61 alin. (1) coroborate cu art. 134 C. proc. civ., această cerere a fost tardiv introdusă, prima zi de înfăţişare fiind la 2 aprilie 2008.
În această situaţie, respingându-se ca tardiv formulată cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta SC G.SA Galaţi, excepţia inadmisibilităţii acestei cereri, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de chemata în garanţie AVAS Bucureşti au fost respinse ca fiind rămase fără obiect.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că terenul din litigiu a fost supus unor vânzări succesive prin acte de vânzare-cumpărare încheiate în formă autentică, iar reclamanta şi intervenienţii în interes propriu nu au solicitat anterior, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, constatarea nulităţii acestor acte de vânzare-cumpărare.
Potrivit certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO, nr. 0803 emis de MLPTL la 9 ianuarie 2002, terenul a intrat în procesul de privatizare în patrimoniul pârâtei SC V. SA Galaţi.
Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 257 din 26 martie 2002, pârâta SC V. SA Galaţi a vândut către SC F. SRL Galaţi dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 7755 mp, rămânând în continuare proprietara construcţiilor aflate pe terenul respectiv.
La rândul său, SC F. SRL Galaţi a vândut către pârâta SC G. SA Galaţi suprafaţa de teren sus-menţionată, aşa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 959 din 16 aprilie 2003.
Aşa cum s-a precizat mai sus, reclamanta şi intervenienţii nu au solicitat potrivit dispoziţiilor art. 46 şi următoarele din Legea nr. 10/2001, nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare din 26 martie 2002 şi din 16 aprilie 2003.
Împotriva acestei sentinţe civile au declarat apel reclamanta D.E. şi intervenienţii în nume propriu P.E., P.D.A. şi P.L.Ş., criticând-o pentru nelegalitate prin prisma interpretării şi aplicării greşite a dispoziţiilor prevăzute de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelantele au invocat greşita respingere a contestaţiei formulate în baza Legii nr. 10/2001 prin care se solicita restituirea în natură a suprafeţei de 400 mp situată în Galaţi, str. A. (fostă str. C.), cu motivarea că nu s-a solicitat şi constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare din 26 martie 2002 şi din 16 aprilie 2003, conform art. 46 din Legea nr. 10/2001, devenit art. 45 prin Legea nr. 247/2005.
Prin Decizia civilă nr. 234 din 21 octombrie 2011, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a admis apelul civil declarat de reclamanta D.E. împotriva Sentinţei civile nr. 2378 din 19 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Galaţi, a desfiinţat Sentinţa civilă nr. 2378 din 19 noiembrie 2010 a Tribunalului Galaţi şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut că reclamanta a solicitat consecvent restituirea în natură a suprafeţei de 400 mp, arătând pe de o parte că această restituire este posibilă, imobilul nefiind afectat de construcţii ori amenajări de utilitate publică şi, pe de altă parte a invocat nulitatea absolută a celor două contracte de vânzare-cumpărare, în baza dispoziţiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
Este adevărat că potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., judecătorii hotărăsc, în toate cazurile, numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii, în limitele învestirii prin cererea de chemare în judecată, formulată în condiţiile art. 112 C. proc. civ., însă, atunci când formulările reclamantului sunt neclare şi confuze, fiind de natură să nu permită determinarea clară a obiectului şi temeiului juridic al cererii deduse judecăţii, instanţa are îndatorirea de a cere lămuriri şi precizări, respectând regula dezbaterilor contradictorii, pentru a stabili obiectul cererii şi temeiul juridic al acesteia, aspecte care permit totodată exercitarea controlului judiciar.
Curtea de apel a apreciat că instanţa de fond ar fi trebuit, în virtutea rolului activ prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc. civ. să ceară lămuriri şi precizări cu privire la obiectul şi temeiul juridic al cererii deduse judecăţii şi nu să interpreteze obiectul acţiunii de aşa natură încât să evite a se pronunţa asupra unui capăt de cerere.
Din chiar redactarea deficitară a cererii introductive de instanţă rezultă cu certitudine că reclamanta a solicitat restituirea suprafeţei de 400 mp, invocând implicit nulitatea absolută a celor două contracte de înstrăinare, conform art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
Or, instanţa de fond, respingând ca nefondată acţiunea în restituire în natură formulată în baza Legii nr. 10/2001, a ales calea simplistă de a soluţiona procesul, în sensul ignorării unui capăt de cerere înţelegând ulterior să-şi motiveze soluţia pe un argument total eronat şi contrar celor ce rezultă din petitul cererii de chemare în judecată.
Curtea de Apel, reţinând că instanţa de fond, în mod greşit a soluţionat procesul, fără a intra în cercetarea fondului, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 297 teza I C. proc. civ., a admis apelul, a desfiinţat hotărârea apelată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeaşi instanţă - aceasta urmând a cere precizări în legătură cu obiectul şi temeiul juridic al acţiunii şi a se pronunţa asupra tuturor capetelor de cerere, conform art. 129 alin. (5) şi (6) C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC G. S.A., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor de recurs formulate, recurenta-pârâta a arătat următoarele:
1. Acţiunea introductivă a avut un singur capăt de cerere, respectiv "pentru a fi obligat deţinătorul suprafeţei de teren din Galaţi, str. A., având o întindere de 400 mp, să mi-l restituie în condiţiile Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 247/2005".
2. Nu există niciun capăt de cerere cu privire la constatarea nulităţii celor două contracte de vânzare-cumpărare, doar ca în alineatul antepenultim din acţiune intimata reclamantă D.E. arată ca vânzările ulterioare notificării " (...) sunt lovite de nulitate absolută (...)". Această afirmaţie nu reprezintă un capăt de cerere chiar dacă în final îşi motivează acţiunea şi pe dispoziţiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
3. Instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii, întrucât reclamantul este cel care stabileşte cadrul procesual în procesul civil şi numai el poate modifica cererea la primul termen de judecată (art. 132 alin. (1) C. proc. civ).
În cazul de faţă intimata reclamantă a stabilit că obiectul acţiunii îl constituie restituirea în natura a suprafeţei de 400 mp teren, iar instanţa de fond, pe baza dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., a hotărât numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii, şi nu s-a pronunţat cu privire la afirmaţia că cele două contracte sunt lovite de nulitate.
Recurenta-pârâtă susţine că nu a existat un capăt de cerere cu privire la nulitatea celor două contracte. De fapt instanţa de fond nu putea anula cele două contracte de vânzare-cumpărare întrucât la data vânzării bunurile se aflau în circuitul civil, reclamanta urma să primească conform art. 29 din Legea nr. 10/2001 o despăgubire de la AVAS, despăgubire pe care iniţial a solicitat-o dar ulterior a abandonat-o în favoarea restituirii în natură (motiv pentru care susţine recurenta ar fi fost vorba de o anulare parţială şi nicidecum de o anulare integrală a celor două contracte).
Recurenta-pârâtă critică susţinerile instanţei de apel cu privire la faptul că instanţa de fond nu a exercitat rolul activ prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., întrucât nu a cerut lămuriri şi precizări cu privire la obiectul şi temeiul juridic al cererii deduse judecăţii.
Se arată de către recurentă că instanţa de fond a reţinut în motivarea sentinţei că atât reclamanţii cât şi intervenienţii nu au solicitat anterior constatarea nulităţii actelor de vânzare-cumpărare, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 10/2001. Practic instanţa a exercitat rol activ cu privire la capătul de cerere cu care a fost învestită de reclamantă, iar cu privire la constatarea nulităţii celor două contracte de vânzare-cumpărare s-a reţinut în hotărâre că nu a existat o acţiune în constatare în acest sens.
Recurenta-pârâtă susţine că instanţa de apel în mod eronat a admis apelul şi a desfiinţat hotărârea instanţei de fond, încălcând dispoziţiile legale cu privire la aplicarea Legii nr. 10/2001, cât şi dispoziţiile procedurale cu privire la respectarea principiului disponibilităţii în promovarea acţiunii de către intimata-reclamantă care a stabilit cadrul procesual la fond şi nu a cerut modificarea obiectului acţiunii la primul termen de judecată (art. 132 alin. (1) C. proc. civ.).
Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate şi menţinerea sentinţei primei instanţe ca fiind temeinică şi legală.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Recurenta-pârâtă invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9, susţine greşita interpretare a normelor de drept material conţinute de Legea nr. 10/2001 şi a principiului disponibilităţii, în funcţie de care s-ar fi făcut o eronată aplicare a normei procedurale (art. 297 C. proc. civ.), pe temeiul căreia a fost pronunţată soluţia de desfiinţare cu trimitere.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta D.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Galaţi prin primar, SC V. SA Galaţi şi SC G. SA Galaţi, obligarea deţinătorului la restituirea suprafeţei de teren din Galaţi, str. A., având o întindere de 400 mp, în condiţiile Legii nr. 10/2001 şi ale Legii nr. 247/2005.
Pe de altă parte, trebuie avut în vedere faptul că prin acţiunea introductivă reclamanta a solicitat, pe lângă restituirea în natură a suprafeţei de teren şi nulitatea actelor de vânzare-cumpărare încheiate după formularea notificării. Mai mult, printre temeiurile de drept invocate, aceasta a menţionat şi dispoziţiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
Prima instanţă s-a pronunţat doar asupra primului petit având ca obiect cererea de restituire în natură, lăsând nesoluţionată cererea privind nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare.
Nu se poate reţine că, prin trimiterea la dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 10/2001, prima instanţă ar fi intrat implicit în cercetarea fondului cauzei, de vreme ce nu s-a reţinut şi nici nu s-a motivat cererea privind nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate după înregistrarea notificării, conform ipotezei prevăzute de dispoziţiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, text legal care a fost invocat de reclamantă.
Instanţa de apel a constatat, în mod corect, că prin acest mod de soluţionare a petitului 2 din acţiune, instanţa a pronunţat o hotărâre fără să intre în cercetarea fondului, cu toate că instanţei îi revine obligaţia legală de a solicita precizări, în sensul prevăzut de art. 112 C. proc. civ. de la reclamantă, pentru a stabili exact care sunt cererile cu care este sesizată, care sunt temeiurile de drept pe care înţelege reclamanta să le invoce în susţinerea cererilor, obligaţie care incumbă instanţei în baza rolului activ consacrat de art. 129 alin. (4) C. proc. civ. şi care a fost ignorată în prezenta cauză.
O adecvată cercetare a fondului de către instanţa de judecată presupune motivarea în fapt şi în drept a soluţiilor pronunţate cu privire la fiecare capăt de cerere dintre cele deduse judecăţii, motivare care să releve raţionamentul juridic de o manieră rezonabil de clară, încât să permită exercitarea controlului judiciar, cenzurarea considerentelor şi aprecierea justeţei acestora.
Motivând soluţia pe un argument total eronat şi contrar celor ce rezultă din petitul cererii de chemare în judecată, prima instanţă concluzionează că "reclamanta şi intervenienţii nu au solicitat potrivit dispoziţiilor art. 46 şi următoarele din Legea nr. 10/2001, nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare din 26 martie 2002 şi din 16 aprilie 2003".
Or, ipoteza prevăzută de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, conform căreia "sub sancţiunea nulităţii absolute, până la soluţionarea procedurilor administrative şi, după caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea bunurilor imobile, terenuri şi/sau construcţii notificate potrivit prevederilor prezentei legi" vizează situaţia în care vânzarea bunului solicitat a avut loc după înregistrarea notificării (în speţă, 10 iulie 2001), deci după intrarea în vigoare a legii speciale.
Rezultă că în analiza cauzei, tribunalul a pornit de la premise greşite legate de domeniul de aplicare a actului normativ special a cărui incidenţă la speţă a fost invocată şi de asemenea, că a lăsat nedezlegate jurisdicţional aspectele disputate în cadrul litigiului.
În aceste condiţii nulitatea actelor de vânzare-cumpărare nu a fost cercetată pe fondul ei, astfel încât soluţia de desfiinţare cu trimitere este justificată de dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. (în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 202/2010 şi aplicabilă cauzei faţă de norma tranzitorie cuprinsă în art. XXII).
Recurenta invocă încălcarea de către instanţa de apel şi a principiului disponibilităţii referitor la obligativitatea judecătorului de a se pronunţa numai asupra obiectului cauzei (în drept, dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.).
Contrar acestei susţineri, instanţa de apel a pronunţat o soluţie legală, care a fost dată cu respectarea prevederilor art. 126 alin. (4), (5) şi (6) C. proc. civ.
Celelalte susţineri formulate de recurenta pârâtă, privind imposibilitatea anulării totale a celor două contracte de vânzare-cumpărare (întrucât la data vânzării bunurile se aflau în circuitul civil, iar reclamanta urma să primească conform art. 29 din Legea nr. 10/2001 o despăgubire de la AVAS, despăgubire care iniţial a solicitat-o, dar ulterior a abandonat-o în favoarea restituirii în natură), nu vor fi analizate în această fază procesuală, câtă vreme instanţele de fond şi apel nu s-au pronunţat asupra acestui capăt de cerere.
Recurenta a invocat şi dispoziţiile pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., motiv de modificare ce nu poate fi incident în cauză, întrucât instanţa nu a fost învestită cu cercetarea vreunui act juridic al cărui înţeles lămurit şi vădit neîndoielnic să fi fost interpretat greşit.
Înalta Curte, reţinând că soluţia instanţei de apel este legală şi că, în mod corect, a desfiinţat hotărârea şi a trimis cauza spre rejudecare pentru a nu priva părţile în litigiu de un grad de jurisdicţie, având în vedere că prima instanţă nu a soluţionat unul dintre capetele de cerere cu care a fost învestită, pentru argumentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC G. SA împotriva Deciziei nr. 234/A din data de 21 octombrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6102/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6104/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
