ICCJ. Decizia nr. 6106/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6106/2012
Dosar nr. 767/1/2012
Şedinţa publică din 9 octombrie 2012
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25 august 2006 pe rolul Tribunalului Dolj, reclamantul B.N. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Prefectura Vâlcea şi Primăria Zătreni:
- să fie obligate pârâtele la rezolvarea Dosarului nr. 912/2001 înregistrat la Prefectura Vâlcea, referitor la aplicarea Legii nr. 10/2001, modificată în 2005, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (21) de a trimite dosarul Comisiei Centrale, iar în cazul în care nu îndeplinesc aceste sarcini să fie obligate la plata daunelor materiale, conform evaluării imobilului, efectuate de evaluatori autorizaţi în Dosarul nr. 912/2001, precum şi la daune morale, conform Codului civil, art. 992, precizate în instanţa civilă;
- să fie obligate pârâtele să-i reconstituie dreptul de proprietate şi restituirea în natură sau prin echivalent pentru încă 4 ha, suprafaţă preluată după data de 6 martie 1945;
- să se desfiinţeze Hotărârea nr. 587 din 13 iulie 2006 a Prefecturii Vâlcea, la a cărei emitere nici nu s-a discutat contestaţia sa, ci numai propunerea Primăriei Zătreni, şi care nu i-a fost remisă conform Legii nr. 247/2005 prin confirmare de primire; să se constate că pârâtele i-au încălcat dreptul constituţional la apărare;
- să fie îndreptate erorile materiale din Adresa nr. 9772/2006 a Prefecturii Vâlcea, în baza căreia s-a emis Hotărârea nr. 5 87/2006;
- să fie obligate pârâtele la eliberarea unor noi titluri de proprietate, în locul celor 3 titluri de proprietate anulate de Comisia Locală şi de Comisia Judeţeană, prin invalidarea dreptului de proprietate, prin Hotărârea nr. 587/2006 şi prin Adresa nr. 972/2006 a Prefecturii Vâlcea; noile titluri de proprietate să se refere la suprafeţe pe vechile amplasamente de teren agricol intravilan şi forestier, pentru întreaga suprafaţă de teren pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate;
În cazul în care nu va fi posibilă restituirea în natură, să se restituie prin echivalent bănesc sau titluri de valoare, nefiind de acord cu eliberarea de titluri pe alte amplasamente.
- să fie obligate pârâtele la plata unor daune materiale prin nefolosirea de către petent a terenului agricol şi forestier şi prin neobţinerea de către acesta a despăgubirilor din Fondul Proprietatea, precum şi la plata unor daune morale şi cominatorii, stabilite în urma precizării acţiunii civile;
- să fie obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.
Printr-o cerere formulată ulterior, ia data de 17 octombrie 2006, reclamantul şi-a completat acţiunea, solicitând anularea Dispoziţiei nr. 95 din 22 septembrie 2006 emisă de Primarul Comunei Zătreni prin care i-a fost respinsă cererea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru construcţiile indicate în notificare nr. 912/2001.
Prin Sentinţa civilă nr. 272 din 06 martie 2007, Tribunalul Vâlcea a respins cererea prin care reclamantul B.N. solicitase obligarea pârâtelor Prefectura Vâlcea şi Primăria Zătreni să rezolve notificarea adresată sub nr. 912/2001, în temeiul Legii nr. 10/2001, constatând cererea rămasă fără obiect şi a disjuns capetele 2 - 6 din această acţiune, declinând competenţa soluţionării lor, în favoarea Judecătoriei Bălceşti.
La acest dosar a fost conexat şi Dosarul nr. 2590/2006, conţinând încă un exemplar al aceleiaşi cereri de chemare în judecată, depusă la aceeaşi dată şi înregistrată în mod greşit distinct.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe de către reclamant, pe care a criticat-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, a fost respins de Curtea de Apel Piteşti prin Decizia civilă nr. 247/A din 4 iunie 2007.
Împotriva deciziei, reclamantul a formulat recurs, pe parcursul soluţionării căruia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a acordat un termen, la data de 2 octombrie 2008, în scopul stingerii litigiului pe cale amiabilă.
Împotriva încheierii, a formulat recurs reclamantul, respins ca inadmisibil de completul de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 71 din 26 ianuarie 2009, dată în Dosarul nr. 9291/1/2008, câtă vreme pricina nu a fost suspendată, ci doar amânată, aşa încât, nu există un temei pentru promovarea unei căi de atac împotriva acesteia.
Reluând judecata, prin Decizia civilă nr. 3548 din 19 martie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat decizia şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.
În motivare, s-a reţinut în fapt că instanţa de apel nu a răspuns tuturor criticilor aduse de către reclamant prin motivele de apel formulate împotriva soluţiei primei instanţe de fond, în sensul că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra cererii completatoare a acţiunii introductive ce viza soluţia adoptată de către Primăria Zătreni prin Dispoziţia nr. 95 din 27 octombrie 2006 a cărei suspendare s-a cerut, precum şi greşita pronunţare în sensul declinării, asupra celorlalte capete de cerere care, a arătat recurentul, erau fondate tot pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Astfel reînvestită, Curtea de Apel Piteşti a încuviinţat cererea de acordare a asistenţei judiciare pentru apelant, dispunând numirea unui avocat din oficiu.
Urmare a imposibilităţii comunicării între cel delegat de către barou şi apelant, instanţa a pus în vedere mandatarea unui alt apărător, pentru a răspunde cerinţelor unei competente asigurări a asistenţei judiciare, prin încheierea din data de 22 martie 2010.
La acelaşi termen, a fost prorogat, pentru apelantul lipsit de asistenţa judiciară din partea statului încuviinţată de către instanţă, termenul de depunere a înscrisurilor faţă de care s-a solicitat pornirea procedurii de cercetare a falsului în instanţa civilă, referitor la notificările purtând numerele 269/2001 şi 319/2006.
În acelaşi timp, intimatele au învederat instanţei că, între părţi, a mai avut loc o judecată privitoare la soluţionarea aceloraşi pretenţii ale reclamantului, finalizată prin decizie irevocabil pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
La dosarul pricinii a fost primit, fiind semnat de către preşedintele completului, spre neschimbare, originalul notificării înregistrate sub nr. 269/2001, înscris asupra căruia apelantul a pretins că au fost operate adăugiri pe versoul filei, la rândurile 10 - 11 în sensul aplicării de pastă corectoare albă şi suprascrierii de mână cu soluţie de culoare neagră a menţiunii "va fi evaluată de comisia de specialitate conform indicilor legali, iar la rândul 25, s-a adăugat după scrierea tehnoredactată cu puncte de urmare, menţiunea "27.000 $ plus evaluarea construcţiilor".
Despre adăugirile făcute cu mâna pe înscrisul tehnoredactat s-a făcut menţiune în încheierea de şedinţă din 1 martie 2010, când originalul a fost primit la dosar.
Prin încheierea din data de 22 martie 2010 a fost respinsă cererea de începere a procedurii verificării de scripte, constatându-se că ea nu este utilă soluţionării pricinii, modificările pretins a fi fost adăugite de către o persoană necunoscută pe notificarea formulată sub nr. 269/2001, neaducând vreo atingere dreptului pretins.
Împotriva acestei încheieri, a formulat recurs reclamantul-apelant, soluţionat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 2662 din 23 martie 2011, în sensul respingerii lui ca inadmisibil, ea nefiind una de întrerupere a cursului judecăţii spre a putea fi atacată separat de hotărârea dată asupra fondului.
Pe parcursul soluţionării acestui din urmă recurs, apelantul a mai depus şi alte memorii adresate în paralel mai multor instituţii de stat, în care a invocat falsificarea unei declaraţii despre care arată că nu a fost făcută, în anul 1992, de către mama sa, F.M., decedată.
S-a completat, totodată, cererea iniţială, în sensul ca instanţa să constate nulitatea de drept a adăugirilor făcute de primărie pe notificarea nr. 261/2001, potrivit Legii nr. 10/2001, invocându-se dispoziţiile art. 172 - 176 C. proc. civ., art. 583 C. proc. civ., "efectuarea unei expertize tehnice topometrice cu obiective pe care să se stabilească instanţa", "refacerea şi completarea înscrisurilor prin chemarea de la Bălceşti, inclusiv a expertizei tehnice".
Prin întâmpinarea formulată pentru termenul din 26 septembrie 2011, intimata Comuna Zătreni a invocat excepţia autorităţii lucrului judecat pe care o prezintă faţă de prezenta cauza, hotărârea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 1361/90/2007, având acelaşi obiect, părţi şi cauză, sub numărul 4270 din 26 iunie 2008.
Prin Decizia civilă nr. 82A din 26 septembrie 2011, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul B.N., împotriva Sentinţei civile nr. 272 din 06 martie 2007, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în Dosarul nr. 5151/90/2006, intimate-pârâte fiind Primăria Comunei Zătreni şi Prefectura Vâlcea.
În apelul său, reclamantul a criticat soluţia pentru greşita rezolvare a cererii vizând plata despăgubirilor pentru 3,87 ha în pct. "F." şi "M.", prin Decizia civilă nr. 328/A din 21 septembrie 2007, Curtea de apel respingându-l, sub motivarea, nedovedirii proprietatea asupra imobilelor solicitate în temeiul Legii nr. 10/2001, legat de terenurile agricole, statuându-se că exced aplicării acestei legi.
În examinarea criticilor aduse prin recurs, prin care s-a pretins că instanţa nu s-ar fi pronunţat asupra cererii de înaintare a documentaţiei către Secretariatul Comisiei centrale, dar şi că în mod greşit s-a avut în vedere că terenurile intravilane expropriate ar face obiect al restituirii în condiţiile Legii nr. 18/1991 şi nu al celei ce se face în condiţiile Legii nr. 10/2001, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie le-a constatat nefondate, alături de criticile aduse modalităţii de soluţionare a unei cereri de îndreptare a erorii materiale, respinsă şi aceasta de către Curtea de Apel Piteşti.
În privinţa nedovedirii cererii referitoare la clădiri şi terenul aferent, Curtea a constatat că reclamantul nu se înscrie între persoanele îndreptăţite a beneficia de retrocedarea potrivit Legii nr. 10/2001, întrucât instanţele fondului au statuat că nu-şi dovedeşte dreptul de proprietate asupra bunurilor solicitate, precum nici preluarea abuzivă din patrimoniul său ori al autorilor săi.
Pe cale de consecinţă, nici cererea de înaintare a documentaţiei în condiţiile acestei legi, completată, nu are suport legitim.
Cum se poate observa, soluţia asupra cererii privind constatarea nulităţii Dispoziţiei nr. 95/2006 dată de Primarul comunei Zătreni în timpul judecăţii prezentului dosar este, încă din luna iunie a anului 2008, irevocabilă.
Ca atare, soluţionarea într-o altă modalitate, în cererea completatoare formulată în dosar, a aceloraşi doleanţe ale reclamantului este interzisă de dispoziţiile art. 1201, 1202 C. civ. şi 166 C. proc. civ.
De aceea, instanţa a constatat că este lipsită de posibilitatea de a face o nouă analiză a aceloraşi pretenţii deduse judecăţii, fiind motivul pentru care nu se poate trece la administrarea unor eventuale mijloace de probă şi declanşarea unor proceduri judiciare în valorificarea acestor mijloace de probă, între care verificarea de scripte solicitată de către apelant.
Instanţa a arătat că verificarea de scripte, poate fi, cel mult, rezultatul unei cercetări penale în sensul constatării falsului asupra acestor probe, putând fi utilizat în retractarea hotărârii care se impune prezentei judecăţi cu autoritatea lucrului judecat.
La fel, cât priveşte critica vizând greşita declinare a competenţei de soluţionare a cererilor privind retrocedarea terenului de 4 ha, cum şi obligarea la emiterea titlurilor de proprietate.
Astfel, prin criticile sale la adresa hotărârii dată de tribunal în primă instanţă de fond, reclamantul a arătat că, în opinia sa, bunurilor despre care a făcut vorbire în capetele 2 - 6 din cererea de chemare în judecată le sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001, cel mult cele de la pct. 3 - 6 putând fi trimise Secţiei de contencios administrativ a Tribunalului Vâlcea.
Potrivit capătului doi de cerere, reclamantul a solicitat restituirea în natură sau în echivalent, în condiţiile Legii nr. 10/2001, modificată şi completată, precum şi a unei legi speciale, fără a o indica, a încă 4 ha teren agricol sau încă 4,70 ha, suprafaţă preluată după data de 6 martie 1945.
Instanţa a arătat că, cererile de la pct. 3, 4, 5 şi 6 vizează acte emise de către Prefectura Vâlcea în procedura de retrocedare a bunurilor funciare prevăzută de Legea nr. 18/1991, în care iniţial apelantului i s-a recunoscut dreptul a 31 ha teren agricol şi 10 ha teren forestier pe raza comunei Zătreni, acesta mai beneficiind de o altă reconstituire pe raza unei alte comune, iniţial de 9 ha, reduse la 3,5 ha livadă. Urmare a acestei reduceri a suprafeţei de pe raza unei alte comune, a solicitat suplimentarea celui de pe raza comunei Zătreni cu încă 4 ha, considerând în acest fel ca se situează sub limita de 50 ha prevăzută de Legea nr. 247/2005.
Toate acestea rezultă din dezvoltarea motivării acţiunii depuse la Tribunalul Dolj, reclamantul nedepunând la dosar Hotărârea nr. 557 din 13 iulie 2006.
Instanţa a constatat că această hotărâre are drept obiect aplicarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 18/1991, cu completările şi modificările ulterioare, reclamantul neargumentând şi neprobând pentru care motiv această hotărâre ar fi trebuit atacată fie în procedura de aplicare a Legii nr. 10/2001, fie în cea a contenciosului administrativ.
De altfel, a reţinut că şi în decizia invocată de către intimată ca bucurându-se de autoritate a lucrului judecat, se statuează că diferenţa de teren solicitată inclusiv prin notificarea în urma căreia a fost format Dosarul nr. 912/2001 al judeţului Vâlcea, nu face obiect al aplicării Legii nr. 10/2001, ci al Legii nr. 18/1991, cu completările şi modificările ulterioare.
Curtea de apel a arătat că, capetele subsecvente 3 - 7 suportă acelaşi tratament în privinţa competenţei, constatând că în mod corect prima instanţă de fond le-a declinat în favoarea judecătoriei, ele fiind indisolubil legate de soluţia ce se va da asupra capetelor privind anularea Hotărârii nr. 587/2006, precum şi cererii de retrocedare a încă 4 ha teren agricol sau 4,7 ha, cum se arată în acţiune.
S-a mai reţinut că, celelalte apărări formulate de către intimată referitoare la existenţa sau inexistenţa îndreptăţirii reclamantului de a beneficia de retrocedare sau despăgubiri pentru terenurile la care acesta se raportează prin acţiunea sa, vizează fondul soluţionării, care însă nu aparţine tribunalului, deci nici Curtea nu poate analiza hotărârea sub acest aspect.
De asemenea, instanţa a constatat că nu poate analiza nici cererea de obligare la plata unor daune în folosul statului sau cheltuielilor de judecată făcute de intimată, aceasta nedovedind vreo daună, precum nici efectuarea unor astfel de cheltuieli.
Cum, nici din oficiu, nu s-a constatat vreun motiv de ordine publică, apt de a conduce la schimbarea sau desfiinţarea primei instanţe de fond, în temeiul art. 296 C. proc. civ., apelul a fost respins, ca nefondat.
Împotriva menţionatei decizii a declarat recurs, în termen legal, petentul B.N.
Recurentul invocă, prin cererea iniţială de recurs, motivul prevăzut de către art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că hotărârea a fost dată cu încălcarea legii, pentru următoarele:
1. În mod nelegal a fost respinsă contestaţia împotriva Dispoziţiei nr. 95 din 22 septembrie 2006 a Primarului Comunei Zătreni, respectiv petitul 1 din cererea introductivă de instanţă, completat la 17 octombrie 2006.
Deşi prin prisma motivelor de casare s-a pus în vedere instanţei de apel să verifice şi să motiveze soluţia în ceea ce priveşte nulitatea Dispoziţiei nr. 95/2006, nu se face o asemenea analiză.
Nu sunt avute în vedere actele prin care fac dovada proprietăţii, depuse la dosar, nici corespondenţa ulterioară cu autorităţile şi instituţiile în cauză, făcându-se referire doar la aprecierile altor instanţe.
De asemenea, au fost respinse şi verificarea de scripte dar şi proba cu expertiza.
Nulitatea Dispoziţiei nr. 95 din 22 septembrie 2006 a Primarului Comunei Zătreni nu a fost analizată pe fondul său.
În aceste condiţii, pe de o parte au fost încălcate prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., nefiind respectate dispoziţiile instanţei de recurs, iar pe de altă parte au fost încălcate prevederile Legii nr. 10/2001, în soluţia pe fondul cererii de anulare.
De asemenea, faţă de lipsa unei reale motivări, consideră că aceste critici pot fi încadrate şi în ipoteza art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
2. Şi în ceea ce priveşte analiza criticilor pe marginea modului în care instanţa fondului a soluţionat petitul 2 din cererea introductivă, s-a făcut precizarea că sunt valabile aceleaşi critici ca şi la pct. 1.
Instanţa de apel nu a respectat dispoziţiile instanţei de recurs şi nu a analizat în mod real motivele de apel.
Nu s-a administrat nicio probă directă din care să rezulte dacă terenurile fac parte din cele circumscrise legilor funciare sau dacă pot fi încadrate în criteriile Legii nr. 10/2001.
A fost avută în vedere exclusiv împrejurarea că cererile au fost soluţionate de către Prefectură, ce are competenţă în materia legilor funciare.
Însă tocmai acest lucru a fost criticat, încadrarea în categoria terenurilor care fac obiectul Legii nr. 18/1991, instanţa de apel respingându-i critica tocmai cu motivul care formează obiectul acestei critici, fără însă a-l analiza pe fondul său, situaţie în care au fost încălcate prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., dar şi cele ale Legii nr. 10/2001.
3. În ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a motivelor de apel referitoare la petitele subsecvente 3 - 6, pot fi formulate aceleaşi critici ca şi la pct. 2, fiind circumscris ipotezei art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul arată că instanţa de apel precizează la pag. 7 parag. 4 din considerentele deciziei atacate faptul că nu a avut la dispoziţie Hotărârea nr. 587 din 13 iulie 2006 a Prefecturii Vâlcea, iar în paragrafele următoare arată că a fost analizată din perspectiva apărărilor intimatei şi a corespondenţei ulterioare.
Susţine că instanţa de apel nu a analizat acest act pe fondul său, în condiţiile în care lipseşte de la dosarul cauzei, ci exclusiv din perspectiva referirilor intimatei la acesta, pe care şi le însuşeşte fără a le trece prin propria sa cenzură şi ignorând astfel dispoziţiile instanţei de casare.
4. Recurentul critică şi modalitatea în care s-a răspuns motivelor de apel privind greşita declinare de competenţă a soluţionării petitelor 2 - 6 către judecătorie, arătând că nici de această dată nu este respectată obligaţia impusă de instanţa de control judiciar.
Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi în temeiul art. 312 pct. 5 din C. proc. civ., trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Recurentul a depus în repetate rânduri completări la aceste motive de recurs, invocând şi dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Prin aceste completări a precizat, într-un mod general, că înţelege să menţină declaraţiile de recurs împotriva mai multor încheieri respectiv încheierile premergătoare din data de 8 februarie 2010, 01 martie 2010 şi 22 martie 2010, precum şi din data de 19 aprilie 2011.
În motivare, recurentul a arătat că instanţa a soluţionat cauza la termenul de 26 septembrie 2011, în lipsa sa, care a fost citat pentru "continuarea" judecăţii, deşi arătase ca o parte a dosarului se găseşte la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu acelaşi număr de dosar şi termen la 03 februarie 2012; prin modificarea nelegală a sintagmei "continuarea judecăţii" în judecata acţiunii consideră că i-a fost împiedicat dreptul la apărare şi nu i s-a dat posibilitatea de a depune concluzii scrise, printr-o amânare a soluţiei.
Arată că s-au încălcat dreptul apărare şi principiile generale de ordine publică - ceea ce este supus acţiunii nulităţii, conform art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, acest motiv de necitare legală reprezentând o excepţie de ordine publică.
Totodată, a arătat că, la acelaşi termen instanţa de apel s-a antepronunţat faţă de soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a soluţionat speţa pe excepţia de lucru judecat, invocată de instanţă, care trebuia pusă în discuţia părţilor, aspect asupra căruia instanţa nu s-a conformat.
De asemenea, susţine că instanţa a judecat minus petita, omiţând petiturile din precizarea la acţiune, depusă la 28 septembrie 2009 şi 01 martie 2010, iar administrarea probelor solicitate de petent a fost refuzată, aceste motive de judecare minus petita reprezentând o excepţie de ordine publică.
Consideră că instanţa de apel a comis o eroare de drept substanţial, neaplicând prevederile art. 22 (fost art. 21) din Legea nr. 10/2001, conform cărora, pentru fiecare imobil se va face o notificare, dispoziţie încălcată de intimată prin modificarea unuia dintre exemplarele notificării nr. 269/2001.
Autoritatea de lucru judecat ar fi fost imposibil de invocat, dacă instanţa fi considerat probatoriul şi ar fi judecat cu prioritate verificarea de scripte.
Prin aceasta soluţie, instanţa a încălcat principiul non reformatio in peius.
Reclamantul arată că a solicitat "exclusiv despăgubiri băneşti pentru 3 ha de teren intravilan", dacă ar fi dorit să solicite restituirea celor 6 clădiri, ar fi întocmit o altă notificare.
În accepţiunea art. 315 C. proc. civ., în caz de casare, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului hotărârile instanţei de recurs asupra probatoriului şi asupra problemelor de drept.
Recurentul consideră că prin decizia de casare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit cadrul procesual, Prefectura, actuala Instituţie a Prefectului, fiind parte procesuală.
De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a subliniat "neregularităţi în administrarea probelor"; ori instanţa de apel a refuzat probatoriul cu interogatoriu şi cu expertiza tehnică, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 247/2005, titlu XIII, art 4 alin. (5), probe ce trebuiau considerate, iar concluziile lor fiind indubitabile pentru admisibilitatea tuturor cererilor petentului.
În privinţa competentei judiciare, reclamantul arată că a solicitat permanent competenţa Tribunalului în conformitate cu prevederile Legii nr. 247/2005 şi ale Legii nr. 554/2004.
Solicită instanţei să constate că instanţa nu soluţionat toate capetele de cerere, inclusiv verificarea de scripte solicitată, nu a analizat aspecte esenţiale ale fondului cauzei, împrejurare ce echivalează cu necercetarea fondului, fiind incident motivul de casare prevăzute de art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ.
Arată că instanţa a soluţionat speţa pe excepţia de lucru judecat, invocată din oficiu, dar excepţia trebuia pusă în discuţia părţilor, aspect asupra căruia instanţa nu s-a conformat, fiind incidente dispoziţiile art. 312 raportat la art. 304 pct. 5 şi pct. 9 C. proc. civ.
De asemenea, consideră că instanţa a încălcat norme de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii la art. 305 C. proc. civ., a citat eronat petiturile acţiunii, a eludat probatoriul şi a încălcat norme de drept substanţial, fiind incidente poziţiile art. 312 coroborat cu art. 304, pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurentul mai arată şi că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 315 C. proc. civ. eludând necesitatea administrării probelor de interogatoriu şi de omologare expertizelor tehnice şi a ignorat problemele de drept dezlegate prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de recurs.
Solicită, în temeiul dispoziţiilor art. 313 C. proc. civ., casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare unei alte instanţe de acelaşi grad preferabil din Bucureşti, Timişoara, Braşov sau Constanţa.
În raport de dispoziţiile art. 315, coroborate cu art. 313 C. proc. civ., solicită omologarea sintezei expertizelor tehnice şi încuviinţarea interogatoriului, stabilirea Prefecturii Vâlcea, ca parte procesuală şi soluţionarea verificării de scripte, conform art. 184 C. proc. civ., pentru cele 8 înscrisuri precizate de reclamant, precum şi respingerea pretinsei excepţii a autorităţii de lucru judecat pentru ambele capete de cerere.
Recurentul a declarat recurs şi împotriva încheierilor de şedinţă din data de 26 septembrie 2011, 28 noiembrie 2011 şi 14 noiembrie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti.
Încheierea din data de 26 septembrie 2011 este de fapt practicaua deciziei atacate. Recurentul invocă o serie de excepţii de ordine publică, între care încălcarea principiului legalităţii, arătând că instanţa de apel nu putea să judece pricina, până la soluţionarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a cererii de recurs la încheiere, cu termen la data de 3 februarie 2012.
Critica recurentului privind încălcarea dreptului la apărare de către instanţa de apel care a soluţionat cauza la data de 26 septembrie 2011, în lipsa sa, fără a fi legal citat, neavând posibilitatea de a depune concluzii scrise, printr-o amânare a pronunţării soluţiei, încălcându-se şi dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi fără a se pune în discuţia părţilor excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de intimata Primăria comunei Zătreni.
Aceste critici sunt nefondate, întrucât instanţa de apel a rămas în pronunţare la termenul din data de 26 ianuarie 2011, părţile fiind legal citate şi având în vedere că intimata Primăria Zătreni a cerut judecarea cauzei şi în lipsa sa. A fost respectat dreptul de apărare al reclamantului, acesta fiind legal citat pentru termenul de judecată menţionat conform dovezii de citare aflată la dosarul cauzei. De asemenea, întâmpinarea prin care intimata Primăria Zătreni invocă excepţia autorităţii de lucru judecat a fost depusă în repetate rânduri la dosarul cauzei şi comunicată recurentului, acesta constituind unul din motivele de recurs invocate de recurent prin completările la cererea de recurs. Totodată, amânarea pronunţării hotărârii nu este o obligaţie, ci o facultate acordată de lege instanţei de judecată atunci când aceasta nu este în măsură, pentru motive temeinice, să pronunţe hotărârea de îndată după încheierea dezbaterilor.
Instanţa de apel nu era ţinută de soluţia ce se pronunţa în dosarul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (prin care la data de 3 februarie 2012 s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de petentul B.N. împotriva încheierii din data de 8 februarie 2010 a Curţii de Apel Piteşti), judecata cauzei nefiind suspendată. Mai mult, recurentul a reiterat această cerere de recurs împotriva încheierii menţionate odată cu declararea recursului de faţă.
Contrar susţinerii recurentului, care invocă motive de ordine publică fără a avea legătură cu speţa, nu se poate reţine încălcarea de către instanţa de apel a principiului legalităţii, întrucât acest principiu guvernează exercitarea căilor de atac şi obligă la exercitarea controlului judiciar în conformitate cu normele specifice fiecărei căi de atac. Încălcarea acestui principiu priveşte atacarea hotărârii judecătoreşti cu o altă cale de atac decât cea stabilită de lege.
În motivarea recursului declarat împotriva încheierii din 28 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, petentul arată că cererea de lămurire a dispozitivului a fost antepronunţată, ar fi trebuit soluţionată după ce se soluţiona cererea de îndreptare a erorilor materiale, fiind necesar ca părţile să fie citate. Invocă denegarea de dreptate.
Petentul B.N. critică şi încheierea din 14 noiembrie 2011 pronunţată de aceeaşi curte de apel, invocând de fapt nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată de instanţă.
Analizând recursurile declarate de petentul B.N. împotriva încheierilor de şedinţă din data de 28 noiembrie 2011, 14 noiembrie 2011 şi 19 aprilie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, Înalta Curte constată ca acestea nu sunt fondate pentru următoarele considerente:
Prin încheierea de şedinţă din 28 noiembrie 2011, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a respins cererea de îndreptare a erorii materiale strecurată în cuprinsul Deciziei civile nr. 82/A din 26 septembrie 2011, formulată de petentul B.N.
Nu se poate reţine motivul de nelegalitate încadrat de recurent în dispoziţiile art. 304 pct. 5 raportat la prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. întrucât instanţa de apel, contrar susţinerilor recurentului, la termenul de judecată din data de 28 noiembrie 2011 a soluţionat atât cererea de lămurire şi completare a dispozitivului, prin Decizia nr. 106/A, cât şi cea de îndreptare a erorilor materiale, prin încheiere, respectând procedura de citare (conform dovezilor de îndeplinire a procedurilor de citare aflate la Dosarul nr. 5151/90/2006 al Curţii de Apel Piteşti).
Critica referitoare la denegarea de dreptate nu poate fi primită, deoarece instanţa nu a refuzat să soluţioneze pricina, ci a pronunţat o soluţie asupra acestei cereri de îndreptare a erorii materiale, interpretând şi aplicând dispoziţiile art. 281 C. proc. civ.
Prin încheierea de şedinţă din data de 14 noiembrie 2011, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a respins cererea formulată de petentul B.N. privind refacerea înscrisurilor dispărute din Dosarul penal nr. 11120/215/2010.
Este adevărat că petentul B.N. prin petiţiile depuse la data de 17 august 2011, respectiv 24 august 2011 şi 19 septembrie 2011 a invocat, printre altele şi dispoziţiile art. 583 C. proc. civ., solicitând refacerea unor înscrisuri, însă această dispoziţie legală a fost invocată generic şi nu a fost motivată pentru a putea fi luată în examinare până la data când a formulat-o (7 octombrie 2011).
În mod corect instanţa de apel a reţinut că este nefondată această cerere prin care petentul B.N. solicită refacerea înscrisului "pagina din registrul Primăriei Zătreni de înmânare a TDP nr. 1023/2002 şi nr. 2172/2003", întrucât o asemenea cerere putea fi formulată numai în legătură cu înscrisurile privitoare la o pricină în curs de judecată, ori în cauză se pronunţase deja Decizia civilă nr. 82/A din 26 septembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti prin care pricina s-a soluţionat în mod definitiv. Mai mult, până la pronunţarea acestei decizii, petentul reiterase, prin nenumărate cereri, verificarea de scripte în legătură cu înscrisul menţionat şi nu refacerea lui.
Prin încheierea de şedinţă din data de 19 aprilie 2010, Curtea de Apel Piteşti a respins cererea de suspendare a cauzei formulată de recurentul-reclamant B.I.; în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ. a suspendat cauza până la soluţionarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a recursului declarat de recurentul-reclamant B.I. împotriva încheierii de şedinţă din data de 22 martie 2010.
Fiind o încheiere intermediară prin care s-a suspendat judecata cauzei şi s-a întrerupt cursul procesului, putea fi atacată cu recurs în mod separat cât timp a durat suspendarea cursului procesului.
Petentul B.N. a mai declarat recurs care a fost constatat nul prin Decizia nr. 272 din 19 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, fiind inadmisibilă reiterarea unei astfel de cereri care materializează în sine exercitarea unei căi extraordinare de atac, în alte condiţii decât cele legale.
Celelalte încheieri la care recurentul face referire, respectiv încheierile din data de 8 februarie 2010, 1 martie 2010 şi 22 martie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, sunt încheieri premergătoare prin care s-au dispus măsuri procedurale şi s-au respins cereri de probatoriu, putând fi atacate doar odată cu fondul.
Prin încheierea de şedinţă din data de 8 februarie 2010, Curtea de Apel Piteşti a amânat judecarea cauzei la data de 1 martie 2010, a pus în vedere apelantului-reclamant să depună la dosar copia certificată a notificării nr. 319/2006, dovada de comunicare, precum şi notificările aflate în mapa executorului judecătoresc nr. 912/2001, 269/2001 despre care face vorbire în motivele de apel; totodată, a pus în vedere intimatei-pârâte Primăria Comunei Zătreni, prin secretar, să prezinte notificările.
Prin Decizia nr. 612 din 3 februarie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul B.N. împotriva încheierii menţionate, reţinând că prin aceasta nu s-a întrerupt cursul judecăţii şi nici nu a fost suspendată judecata cauzei, fiind o încheiere intermediară de amânare a judecării cauzei, care poate fi atacată numai odată cu fondul.
Prin încheierea de şedinţă din data de 1 martie 2010, Curtea de Apel Piteşti a pus în vedere intimatei-pârâte Primăria comunei Zătreni să depună la dosar înscrisuri certificate de către autorităţile deţinătoare a originalelor, privind hotărârile pretins pronunţate în contradictoriu cu reclamantul B.N., legate de imobilele în litigiu, atât cele formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, cât şi cele formulate în temeiul Legii nr. 18/1991, în dublu exemplar; a prorogat pentru apelant termenul de depunere a înscrisurilor puse în vedere la termenul anterior, respectiv exemplarul original însoţit de dovada de comunicare a notificării nr. 269/2001, aşa cum a rămas în mapa executorului judecătoresc şi notificarea formulată în anul 2006 şi care poartă nr. 319; a dispus emiterea unei adrese către Baroul Argeş să desemneze un alt apărător din oficiu, care să aibă abilităţi de comunicare cu un client dificil şi care să asigure efectiv asistenţa juridică, având în vedere că, potrivit contractului încheiat între Ministerul Justiţiei, ca reprezentant al statului şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, legea în mod obligatoriu acordă asistenţă juridică gratuită; a amânat judecarea cauzei la 22 martie 2010, pentru când s-a revenit cu citaţie către intimata - pârâtă Prefectura Vâlcea.
Prin încheierea din data de 22 martie 2010, Curtea de Apel Piteşti a respins proba cu verificare de scripte prevăzută de art. 177 - 184 C. proc. civ.; în baza dispoziţiilor art. 85 - 100 C. proc. civ., a amânat judecarea cauzei la 19 aprilie 2010; s-a ataşat Decizia civilă nr. 328/A din 21 septembrie 2007, pronunţată de această curte în Dosarul nr. 1361/90/2007, pentru a verifica o eventuală incidenţă a puterii sau lucrului judecat.
Prin Decizia nr. 2662 din 23 martie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a respins, ca inadmisibil recursul declarat de B.N. împotriva încheierii de şedinţă din 22 martie 2010, reţinând că, potrivit art. 255 alin. (2) C. proc. civ., o astfel de încheiere este anterioară hotărârii finale, fiind calificată drept o încheiere premergătoare prin care orice dispoziţie luată de instanţă se motivează. Potrivit art. 282 alin. (2) C. proc. civ., împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, implicit nici recurs, în afară de cazul când prin ele se întrerupe cursul judecăţii.
Analizând încheierile evocate şi atacate odată cu fondul litigiului, precum şi recursul formulat, în raport de criticile comune invocate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
În primul ciclu procesual, prin Decizia civilă nr. 3548 din 19 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât instanţa de apel nu a răspuns tuturor criticilor aduse de către reclamant. Astfel s-a statuat că nu s-a răspuns criticii privind faptul că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra cererii completatoare a acţiunii introductive ce viza soluţia adoptată de către Primăria Zătreni prin Dispoziţia nr. 95 din 27 octombrie 2006 a cărei suspendare s-a cerut, şi nici cu privire la greşita pronunţare în sensul declinării, asupra celorlalte capete de cerere care erau fondate tot pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Prin urmare, reţinând că decizia recurată este nemotivată şi că nu se poate efectua controlul judiciar asupra acesteia, instanţa de recurs nu a analizat cauza pe fond şi a obligat instanţa de trimitere ca în rejudecarea pricinii să ţină seama şi de celelalte critici formulate şi să administreze probatoriu pentru a stabili pe deplin situaţia de fapt şi pentru a face o corectă aplicare a legii în speţă.
Instanţa de apel nu a încălcat dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., când a statuat că soluţia asupra cererii privind constatarea nulităţii Dispoziţiei nr. 95/2006 emisă de primarul comunei Zătreni este irevocabilă prin Decizia nr. 4270 din data de 26 iunie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 1361/90/2007. Constatând existenţa autorităţii de lucru judecat conform dispoziţiilor art. 1201, 1202 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ., în mod corect instanţa de apel a arătat că nu mai poate face o nouă analiză a aceloraşi pretenţii deduse judecăţii.
Pe linia celor dispuse de către instanţa de casare, Curtea a analizat şi criticile vizând greşita declinare a competenţei de soluţionare a capetelor de cerere (2 - 6) privind retrocedarea terenului de 4 ha, desfiinţarea Hotărârii nr. 587 din 13 iulie 2006 a Prefecturii Vâlcea şi obligarea la emiterea titlurilor de proprietate. Astfel, în raport de pretenţiile reclamantului din cererea introductivă şi în limitele motivelor de apel a statuat că aceste capete de cerere vizează acte emise de Prefectura Vâlcea în procedura de retrocedare a bunurilor funciare prevăzute de Legea nr. 18/1991.
Instanţa de apel a arătat că în mod corect prima instanţă a declinat soluţionarea acestor petite ale acţiunii (3 - 7) în favoarea judecătoriei, ele fiind indisolubil legate de soluţia ce se va da asupra capetelor privind anularea Hotărârii nr. 587/2006, precum şi cererii de retrocedarea încă 4 ha teren agricol, aşa cum se arată în acţiune.
Faptul că, în urma analizei probelor administrate în vederea stabilirii aspectelor indicate prin decizia de casare, instanţa de apel nu a ajuns la concluzia susţinută de recurent, nu echivalează cu încălcarea îndrumărilor din decizia de casare. Acestea au fost respectate, din moment ce instanţa de apel s-a pronunţat atât asupra cererii completatoare a acţiunii introductive ce viza soluţia adoptată de către Primăria Zătreni prin Dispoziţia nr. 95 din 27 octombrie 2006, precum şi asupra greşitei pronunţări în sensul declinării, asupra celorlalte capete de cerere, cu nuanţările pe care actele normative incidente speţei le includ.
Prin urmare, se constată că decizia recurată a fost motivată, potrivit art. 261 (5) C. proc. civ., în drept şi în fapt, cuprinzând temeiurile pe care instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia, ceea ce permite efectuarea controlului judiciar pe calea prezentului recurs, iar legea a fost corect aplicată, nefiind incidente motivele încadrate de recurent în dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere pentru motive de nelegalitate când hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiune nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Se constată, verificând actele dosarului, că instanţa de apel reţinând în motivare excepţia autorităţii de lucru judecat invocată prin întâmpinare de către intimata Primăria Zătreni, întâmpinare care a fost depusă la dosar şi comunicată recurentului, a dat posibilitatea acestuia de a formula apărări cu privire la această excepţie.
Prin urmare, în cauză, aspectele invocate de recurent nu se încadrează în prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât se constată că instanţa nu a încălcat nicio formă de procedură prevăzută sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., care să fi provocat acestuia o vătămare. Astfel, instanţa de apel a judecat cauza prin prisma acţiunii cu care a fost investită, raportat la obiectul cauzei şi la probele care au fost aduse de părţi.
Art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru protecţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale consacră obligaţia de a fi respectat dreptul oricărei persoane la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.
În rejudecarea cauzei, instanţa de apel a ţinut seama de îndrumările date prin decizia de casare, de capetele de cerere ale acţiunii şi de motivele de apel formulate.
În privinţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurent, se constată că menţionarea acestuia a fost pur formală, în condiţiile în care recurentul nu a dezvoltat argumente în susţinerea acestuia şi nu a indicat un act juridic, în înţelesul material, de negotium iuris (avut în vedere de textul de lege) ale cărui clauze clare, neechivoce să fi fost denaturate prin interpretarea eronată de către instanţă.
În ceea ce priveşte criticile formulate de recurent pe fondul cauzei şi care vizează motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că şi acestea sunt nefondate.
În acest context, Înalta Curte constată că s-a făcut o corectă aplicare a legii incidente la situaţia de fapt stabilită, urmând a confirma soluţia pronunţată de curtea de apel în rejudecare.
Recurentul susţine că instanţa de apel a reţinut în mod greşit incidenţa în speţă a autorităţii de lucru judecat. De fapt, fără a aduce critici concrete şi întemeiate, recurentul susţine că excepţia autorităţii de lucru judecat ar fi fost imposibil de invocat dacă instanţa ar fi judecat verificarea de scripte.
Prin încheierea din data de 22 martie 2010 a fost respinsă cererea de începere a procedurii verificării de scripte, constatându-se că ea nu este utilă soluţionării pricinii, modificările pretins a fi fost adăugate de către o persoană necunoscută pe notificarea formulată sub nr. 269/2001, neaducând vreo atingere dreptului pretins.
Situaţia de fapt nu mai poate fi reevaluată de Înalta Curte, faţă de actuala structură a recursului întrucât motivul de casare care permitea verificarea aspectelor de fapt ale litigiului în raport de probele administrate, prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., a fost abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
Nici susţinerea potrivit cu care, prin soluţia pronunţată a fost încălcat principiul non reformatio in pejus nu este fondată, neverificându-se în niciun moment în speţa dedusă judecăţii, agravarea situaţiei în propria cale de atac, cu atât mai mult cu cât dosarul a parcurs mai multe cicluri procesuale.
Celelalte critici formulate de reclamant, aşa cum au fost expuse mai sus, vizează greşita apreciere a probatoriului administrat în cauză de către instanţa de apel şi nu pot fi încadrate în drept în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., sancţiunea fiind aceea a neanalizării lor.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurentul-reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petentul B.N. împotriva Deciziei nr. 82A din data de 26 septembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie şi respectiv împotriva încheierilor din data de 26 septembrie 2011, din data de 28 noiembrie 2011, din data de 14 noiembrie 2011, din data de 19 aprilie 2010, din 8 februarie 2010, din data de 1 martie 2010 şi din data de 22 martie 2010 pronunţate de acelaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6105/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6107/2012. Civil → |
|---|
