ICCJ. Decizia nr. 6107/2012. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6107/2012
Dosar nr. 846/63/2009*
Şedinţa publică din 9 octombrie 2012
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, la 10 ianuarie 2005 reclamanţii B.P. şi B.M. au chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local Craiova şi Primăria Municipiului Craiova solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligaţi pârâţii să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţa de 1340 mp situat în Craiova, tarlaua 27, parcela 1 jud. Dolj şi să demoleze construcţiile edificate pe acest teren sau să fie autorizaţi reclamanţii să demoleze construcţiile pe cheltuiala pârâţilor. La 24 mai 2005 reclamanţii şi-au precizat acţiunea în sensul că suprafaţa de teren ocupată de pârâţi este de 2091 mp teren.
Prin Sentinţa civilă nr. J0210 din 18 octombrie 2005, Judecătoria Craiova a admis acţiunea precizată şi a obligat pârâţii să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 2091 mp şi să demoleze construcţiile existente pe terenul menţionat, în caz contrar fiind autorizaţi reclamanţii să le demoleze pe cheltuiala pârâţilor.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Consiliul Local Craiova.
Tribunalul Dolj prin Decizia civilă nr. 522 din 04 aprilie 2006 a admis recursul, a modificat sentinţa în sensul ca a respins acţiunea.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii B.P. şi B.M., Curtea de Apel Craiova - prin Decizia civilă nr. 133 din 27 ianuarie 2007 - admiţând recursul, a casat decizia tribunalului şi a trimis cauza pentru judecarea în apel la Tribunalul Dolj, cauza înregistrându-se pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 3374/63/2007.
Tribunalul Dolj prin Decizia civilă nr. 204 din 26 aprilie 2007 a respins apelul formulat de Consiliul Local Craiova împotriva Sentinţei civile nr. 10210 din 18 octombrie 2005.
Recursul declarat de Primarul municipiului Craiova, ca reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale, respectiv al Municipiului Craiova, împotriva acestei decizii a fost admis de Curtea de Apel Craiova prin Decizia civilă nr. 1174 din 31 octombrie 2007. Au fost casate ambele hotărâri şi trimisă cauza spre rejudecare la Judecătoria Craiova.
Împotriva acestei decizii civile au formulat contestaţie în anulare B.P. şi B.M., ce a fost respinsă de Curtea de Apel Craiova, prin Decizia civilă nr. 546 din 17 iunie 2008.
În rejudecare, reclamanţii şi-au precizat acţiunea solicitând obligarea pârâţilor să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţa de 2019 mp situat în Craiova, T 27, P1 ocupat de pârâţi pentru construcţia străzii P., obligarea pârâţilor pe cheltuiala lor la demolarea construcţiilor edificate pe suprafaţa de teren sau autorizarea reclamanţilor la demolarea acestora şi, în subsidiar, obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri în cuantum de 300.000 euro pentru ocupaţiunea fără drept a terenului menţionat, suma urmând să fie plătită în RON la data plăţii.
În motivarea precizării, reclamanţii au arătat ca sunt proprietarii terenului în suprafaţa de 2019 mp situat în Craiova, T 27 în temeiul actului menţionat anterior iar pârâţii ocupa abuziv terenul, pe teren fiind realizate lucrări de extindere a str. P. în subsidiar reclamanţii au solicitat ca, dacă urmare a probatoriilor administrate se va constata că terenul revendicat este afectat de lucrări sau construcţii de interes public ce fac imposibilă retrocedarea terenului, să fie despăgubiţi cu suma menţionată. La 13 octombrie 2008 reclamanţii au depus la dosar o cerere de rectificare eroare materială, precizând că suprafaţa aflată în litigiu măsoară 2091 mp (şi nu 2019 mp, cum greşit s-a redactat în precizarea de acţiune).
Prin Sentinţa civilă nr. 17418 din 17 noiembrie 2008, pronunţată de Judecătoria Craiova, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a fost declinată competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia civilă.
Tribunalul, având în vedere dispoziţiile deciziei de casare, a încuviinţat efectuarea unui supliment la raportul de expertiză topografică, precum şi efectuarea unei expertize care să aibă ca obiectiv evaluarea terenului în litigiu, expertiză efectuată de un expert specializat A.
Prin Sentinţa civilă nr. 239 din 22 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 846/63/2009, s-a admis cererea formulată de reclamanţii B.P. şi B.M., astfel cum a fost precizată, fiind obligaţi pârâţii la plata către reclamant a sumei de 297.968 euro, reprezentând contravaloarea terenului în suprafaţă de 2091 mp situat în Craiova, tarlaua nr. 27, parcela 1, cu cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinţei au declarat apel pârâţii Municipiul Craiova şi Primăria Municipiului Craiova, prin Primar.
Prin Decizia civilă nr. 4 din 18 ianuarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat apelul declarat de pârâţii Municipiul Craiova şi Primăria Municipiului Craiova, prin Primar.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor la plata contravalorii terenului, chiar dacă au folosit o exprimare improprie. Despăgubirile au fost solicitate în subsidiar, pentru ipoteza imposibilităţii restituirii în natură a terenului, aşadar cu titlu de contravaloare a terenului ce nu poate fi restituit.
Critica privind motivarea contradictorie şi lipsa de rol activ a instanţei în privinţa stabilirii regimului juridic al terenurilor, al suprapunerii acestora, a fost, de asemenea, respinsă ca neîntemeiată.
S-a reţinut că instanţa de fond a respectat întocmai îndrumările: şi dezlegările date prin decizia de casare. S-a dispus efectuarea de noi expertize cu obiectivele stabilite de către instanţa de recurs prin decizia de casare; de asemenea, s-a procedat la analiza actelor de proprietate opuse de către părţi în succesiunea cronologică a acestora, cauza fiind soluţionată prin raportare la cerinţele legale specifice unei acţiuni revendicare întemeiate pe dispoziţiile art. 480 C. civ.
La rândul său, instanţa de apel a reanalizat probatoriile administrate şi a concluzionat că este corectă concluzia instanţei de fond în sensul că terenul în litigiu este proprietatea reclamanţilor, că acesta a fost ocupat abuziv de pârâţi pentru extinderea străzii P. Pentru acest teren apelanţii nu fac dovada dreptului de proprietate, terenul cumpărat de apelanţi în anul 2002 având un alt amplasament.
Instanţa de apel a înlăturat şi motivul de apel relativ la nelegalitatea dezmembrărilor, constatându-se că nu este incident în cauză articolul invocat alin. (6) pct. c din Legea nr. 50/1991, iar Legea nr. 7/1996 nu face nicio referire la necesitatea existenţei unor astfel de certificate în situaţia dezmembrărilor, sub sancţiunea nulităţii, cu atât mai mult cu cât asemenea apărare este una nouă în apel, ca atare, inadmisibilă.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs, în termen legal, pârâţii Municipiul Craiova şi Primăria Municipiului Craiova.
Prin Decizia nr. 6762 din 17 decembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 846/63/2009, s-a admis recursul declarat de pârâţii Municipiul Craiova şi Primăria municipiului Craiova, prin Primar, împotriva Deciziei civile nr. 4 din 18 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, Secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
A fost casată decizia recurată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
Dintre criticile formulate au fost apreciate ca fiind neîntemeiate cele menţionate la pct. 1, 3 şi parţial pct. 6 din motivele de recurs, astfel cum au fost grupate de instanţă (critici prin care s-a susţinut că, în ciclul procesual anterior, a fost soluţionat un recurs împotriva unei decizii date în recurs; că a fost încălcat principiul disponibilităţii; că greşit nu s-a analizat legalitatea actelor de dezmembrare).
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat, însă, fondate criticile de la pct. 2, 4, 5 şi parţial pct. 6.
Au fost considerate fondate susţinerile referitoare la insuficienta clarificare a situaţiei de fapt şi la necesitatea administrării de probe suplimentare în acest sens, aspecte care denotă neexercitarea rolului activ în judecarea pricinii de către instanţa de apel. Efectuarea unei noi expertize topografice sau completări la raportul de expertiză tehnică întocmit în primul ciclu procesual au fost apreciate necesare, pentru clarificarea situaţiei de fapt. S-a menţionat că expertul nu s-a raportat, în constatările sale, la toate înscrisurile din dosar, nici măcar la cele vizând operaţiunile juridice efectuate cu privire la imobilul proprietatea reclamanţilor anterior formulării cererii de chemare în judecată, cu atât mai puţin la cele ulterioare, ce au avut loc pe parcursul procesului şi finalizate în 2008.
În actul de dezmembrare autentificat sub nr. 1235 din 23 mai 2003, s-a menţionat că suprafaţa cumpărată este de 39.000 mp, care din măsurători ar rezulta că este de 33.999,92 mp. Cu toate acestea ulterior suprafaţa supusă dezmembrării a fost de 39.000 mp teren. Nu s-a lămurit dacă este sau nu o eroare sub acest aspect.
S-a apreciat necesar a se cerceta întinderea dreptului de proprietate născut din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 551/2002, a suprafeţei rezultată din înstrăinările succesive, în perioada 2003 - 2008, din terenul iniţial de 39.000 mp şi dacă suprafaţa de 2091 mp în litigiu a rămas în patrimoniul reclamanţilor, urmând a se face referire la numerele de parcelă topografică primite după dezmembrările succesive.
Administrarea unei noi expertize topografice a fost apreciată necesară şi pentru alte considerente, referitoare la titlul înfăţişat de pârâţi.
Astfel, instanţa de apel a reţinut că terenul în litigiu de 2091 mp este ocupat în prezent de carosabilul şi trotuarul aferente străzii P., astfel cum a fost extinsă în baza H.G. nr. 665/2004. Această constatare nu s-a bazat, însă, pe cercetarea în concret a împrejurării dacă extinderea străzii a avut loc efectiv prin H.G. nr. 665/2004 sau printr-un alt act normativ, în urma întocmirii unei documentaţii tehnice corespunzătoare. Atare verificare s-ar fi impus în condiţiile în care eventuala preluare a bunului proprietatea reclamanţilor, evidenţiat ca atare, în patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale, ar echivala cu o expropriere în favoarea acesteia din urmă.
În cazul exproprierii în fapt, ar fi întemeiată solicitarea formulată în subsidiar de către reclamanţi, dat fiind că obligaţia de dezdăunare există în ipoteza imposibilităţii restituirii în natură.
Acordarea de despăgubiri în considerarea imposibilităţii restituirii bunului nu poate fi concepută decât în cazul îndeplinirii condiţiilor unei exproprieri în fapt, în caz contrar neexistând niciun motiv pentru ca bunul să nu fie restituit în natură; or, în speţă, nu s-a procedat la verificarea acestor condiţii, prin prisma celor arătate anterior.
S-a apreciat, sub acest aspect, util a fi analizate şi înscrisurile referitoare la investiţia privind construirea unor locuinţe şi a căilor de acces, pentru a se stabili dacă pentru căile de acces urmau a fi destinate trei parcele (3/6/2/2/2/5, 3/4/1 şi 3/1/1/4/2 ce figurează în proprietatea reclamanţilor, în suprafaţă de 2091,97 mp), şi dacă acestea corespund ca amplasament cu terenul în litigiu; dacă investiţia proiectată prin PUZ s-a realizat şi dacă amenajarea drumurilor de acces s-a realizat în scop de utilitate publică, situaţie în care urmează a se aprecia dacă această împrejurare echivalează cu o expropriere în fapt, pentru care reclamanţii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri, în cazul în care nu au fost deja dezdăunaţi.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 846/63/2009*.
Prin Decizia civilă nr. 357 din 15 noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâţii Municipiul Craiova, Primăria Municipiului Craiova, prin Primar, împotriva Sentinţei civile nr. 239 de la 22 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia civilă, în Dosar nr. 846/63/2009, în contradictoriu cu reclamanţii B.P., B.M.
În vederea respectării dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ. instanţa a dispus administrarea de noi probatorii, sens în care au fost stabilite noi obiective pentru completarea expertizei efectuată anterior în cauză, s-a pus în vedere intimaţilor reclamanţi să depună la dosar o situaţie referitoare la dobândirea terenului şi înstrăinările ulterioare iar apelanţilor li s-a solicitat să depună la dosar actele care au stat la baza înfiinţării, extinderii şi modernizării străzii P. din Craiova (începând cu anul 1990), respectiv hotărâri cu caracter normativ sau individual şi documentaţiile tehnico-cadastrale care au stat la baza adoptării şi executării acestora.
Dintre motivele de apel ce au fost formulate, instanţa de apel în rejudecare a constatat că nu se mai impune a fi analizate criticile prin care apelanţii pârâţi au susţinut că prima instanţă a acordat altceva decât s-a cerut (contravaloarea terenului în loc de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă pentru o anumită perioadă) şi că nu s-a analizat legalitatea actelor de dezmembrare; aceste critici au constituit şi motive de recurs iar instanţa de recurs a reţinut că sunt nefondate şi nu a mai învestit instanţa de rejudecare cu reanalizarea lor.
Totodată, critica din apel referitoare la cheltuielile de judecată acordate de prima instanţă, respinsă de instanţa de apel în ciclul procesual anterior, nu a fost reiterată în faţa instanţei de recurs, situaţie în care şi sub acest aspect legalitatea şi temeinicia sentinţei nu a fost analizată, această chestiune referitoare la sentinţă fiind intrată în puterea lucrului judecat.
Cu privire la restul criticilor, ce s-au impus a fi analizate, instanţa de apel a constatat că sunt nefondate, având în vedere aspectele de fapt şi de drept ale litigiului.
Astfel, s-a reţinut că intimaţii reclamanţi B.P. şi B.M. au dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare din 26 februarie 2002, de la D.N. şi D.R.P., terenul intravilan în suprafaţă de 39000 mp situat în sola 27 parcela 1, municipiul Craiova.
Cu ocazia întocmirii cadastrului suprafaţa din măsurători a fost de 38999,92 mp şi întrucât diferenţa faţă de suprafaţa din cadastru era foarte mică (de 0,08 mp), terenul a fost intabulat în cartea funciară cu suprafaţa de 39000 mp, conform actului de proprietate.
În anul 2003 reclamanţii au efectuat două dezmembrări ale suprafeţei de 39000 mp. Prima dezmembrare s-a efectuat prin actul autentificat sub nr. 1020/2003, în trei parcele, respectiv: parcela 1 de 1000,55 mp, parcela 2 de 4001,55 mp şi parcela 3 de 33997,90 mp.
Parcela 3, în suprafaţă de 33997,9 mp a fost dezmembrată de reclamanţi prin actul autentificat sub nr. 1235/2003 în 6 parcele, respectiv: parcela 3/1 = 13975,52 mp, parcela 3/2 = 1237,16 mp, parcela 3/3 = 1046,3 mp, parcela 3A = 1609,64 mp, parcela 3/5 = 2009,58 mp şi parcela 3/6 = 14119,7 mp.
Instanţa de apel a reţinut că însumarea parcelelor menţionate în cele două acte de dezmembrare din anul 2003 duce la concluzia nu există neconcordanţe între suprafaţa de teren rezultată din actele de care s-au prevalat intimaţii reclamanţi şi suprafaţa rezultată din măsurători.
Analizând situaţia ulterioară a celor trei parcele rămase în vecinătatea străzii P., instanţa de apel a reţinut următoarele aspecte:
- parcela nr. 3/1 în suprafaţă de 13975,52 mp a fost supusă dezmembrării de către intimaţii reclamanţi prin actul autentificat sub nr. 510/2005, în urma acesteia numai parcela 3/1/1 rămânând în vecinătatea străzii P.;
Aceeaşi parcelă a mai fost supusă dezmembrării şi prin actul autentificat sub nr. 2375/2005 în 4 noi corpuri de proprietate. În anul 2006 unul din aceste noi corpuri de proprietate (respectiv parcela 3/1/1/4 în suprafaţă de 8775,52 mp) a fost dezmembrată, conform actului de dezmembrare şi vânzare-cumpărare aflat la filele 51, 52 în Dosarul nr. 17257/215/2008 al Judecătoriei Craiova. În urma dezmembrării au rezultat parcelele 3/1/1/4/1 în suprafaţă de 7917 mp şi respectiv 3/1/1/4/2, în suprafaţă de 858,52 mp. Această din urmă parcelă face parte din suprafaţa de 2091 mp aflată în litigiu şi se află în vecinătatea străzii P. Parcela în suprafaţă de 7917 mp a ajuns ulterior, după mai multe înstrăinări, în proprietatea numitului B.D.G.
- parcela 3/6 a fost la rândul ei supusă dezmembrării în anii 2003 - 2005 şi în anul 2008. Prin acest ultim act de dezmembrare autentificat sub nr. 7089/2008, intimaţii reclamanţi au dezmembrat o suprafaţă de 9911,53 mp din fosta parcelă 3/6 (suprafaţa dezmembrată având număr de parcelă 3/6/2/2/2). În urma dezmembrării au rezultat parcelele 3/6/2/2/2/3 în suprafaţă de 7000,08 mp, parcela 3/6/2/2/2/2 în suprafaţă de 1778 mp şi parcela 3/6/2/2/2/1 în suprafaţă de 1133,45 mp. Ultima parcelă menţionată, cu suprafaţa de 1133,45 mp, face parte din suprafaţa de 2091 mp aflată în litigiu şi se învecinează cu strada P.;
- parcela 3/4 nu a mai fost supusă dezmembrării întrucât aceasta prin actul de dezmembrare autentificat sub nr. 1235/2003 a primit destinaţie de cale de acces. Din această suprafaţă, aflată şi în prezent în proprietatea intimaţilor reclamanţi, 100 mp fac parte din cei 2091 mp ocupaţi de apelanţii pârâţi, astfel cum rezultă din concluziile raportului de expertiză, şi se află în vecinătatea străzii P.
Instanţa a reţinut că analiza efectuată asupra actelor de care se prevalează intimaţii reclamanţi conduce la concluzia că aceştia sunt şi în prezent titularii dreptului de proprietate cu privire la suprafaţa de 2091 mp teren aflată în litigiu.
În anii 2006, respectiv 2008 când parcelele 3/1 şi respectiv 3/6 au suferit ultimele dezmembrări (şi au rezultat, astfel, parcelele de 858,52 mp şi respectiv 1133,45 mp ce fac parte din suprafaţa de 2091 mp aflată în litigiu) erau deja executate lucrări de utilitate publică (extindere şi modernizare a străzii P., astfel cum rezultă din prima expertiză întocmită în cauză) pe suprafaţa de teren aflată în litigiu.
Instanţa a prezumat faptul că, după datele menţionate, aceste parcele nu au mai putut fi înstrăinate de către intimaţi reclamanţi şi se află, deci, şi în prezent în proprietatea acestora.
Din schiţa anexă la H.C.L. nr. 151/2008 s-a concluzionat faptul că în anul 2008 întreaga suprafaţă de 2091 mp se afla în proprietatea intimaţilor reclamanţi.
Cu privire la destinaţia dată suprafeţei de 2091 mp din probele administrate, instanţa de apel a reţinut următoarele:
- intenţia intimaţilor reclamanţi de a da destinaţia de cale de acces parcelei de 1133,45 mp şi, respectiv, celei de 858,52 nu rezultă din actele de dezmembrare şi nici din alte înscrisuri, această destinaţie fiind stabilită numai pentru parcela 3/4;
- destinaţia menţionată pentru terenul în litigiu în înscrisurile aflate în Dosarul nr. 17257/2008 al Judecătoriei Craiova (şi despre care se face vorbire şi în decizia de casare) nu poate fi reţinută.
Referitor la aceste din urmă înscrisuri a arătat că se impune mai întâi precizarea că nu sunt înscrisurile ce au stat la baza aprobării construirii de locuinţe de către ANL.
Instanţa de apel a reţinut că menţiunea din expertiză că H.C.L. nr. 151/2008 vizează dezmembrarea unui teren proprietatea Primăriei, pentru construirea de locuinţe ANL este greşită, întrucât vine în contradicţie cu conţinutul concret al acestei hotărâri şi al actelor ce au stat la baza adoptării sale. Actul prin care s-a aprobat planul urbanistic de detaliu pentru construirea locuinţelor ANL în str. P., municipiul Craiova a fost H.C.L. nr. 244/2003.
S-a mai reţinut că menţiunea existentă în schiţa de la Dosarul nr. 17257/2008 al Judecătoriei Craiova, în sensul că parcelele 3/6/2/2/2/5, 3/4/1 şi 3/1/1/4/2 ce compun suprafaţa de 2091 mp aflată în litigiu urmau a fi folosite drept căi de acces (aspect sesizat şi prin decizia de casare) nu prezintă relevanţă în cauză.
Crearea unei căi de acces pe terenul în litigiu pentru acces la terenul dezmembrat al intimaţilor reclamanţi şi al numitului B.D.G. nu era, însă, necesară întrucât parcelele dezmembrate aveau acces la calea publică.
Concluzionând, instanţa de apel a arătat că intimaţii reclamanţi nu au dat destinaţia de cale de acces terenului în litigiu, că o asemenea destinaţie nu era necesară pentru buna folosire a terenurilor dezmembrate din proprietatea acestora şi că terenul în litigiu nu a fost prevăzut a fi folosit drept cale de acces pentru terenurile pe care au fost edificate construcţii de către ANL.
De asemenea, s-a reţinut că prin menţionarea destinaţiei de căi de acces în schiţa anexă la H.C.L. nr. 151/2008 pentru terenul în litigiu s-a urmărit, indirect, să se menţină o stare de fapt, respectiv lărgirea străzii P. executată deja pe terenul în litigiu.
Instanţa de apel a mai arătat şi faptul că apelanţii pârâţi au cumpărat iniţial 28.000 mp şi ulterior 20.000 mp teren de la acelaşi vânzători de la care au cumpărat intimaţii reclamanţi, respectiv de la D.N. şi D.R.P., iar suprafaţa cumpărată nu se suprapune cu terenul în litigiu.
Din suprafaţa cumpărată apelanţii au afectat o parte a terenului pentru construirea de locuinţe de către ANL.
Referitor la modul de efectuare a investiţiilor de către apelanţii pârâţi cu privire la suprafaţa de teren în litigiu, deşi Curtea de Apel a solicitat apelanţilor să depună la dosar înscrisurile pe baza cărora s-a dispus şi executat extinderea străzii P., niciunul din actele depuse nu a avut ca obiect aprobarea extinderii străzii P. şi aprobarea modernizării acesteia, reprezentantul apelanţilor precizând că a făcut demersuri la serviciile de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Craiova şi i s-a comunicat că nu există alte înscrisuri cu privire la extinderea străzii P.
Înscrisurile menţionate au fost observate şi de expert, care a precizat că aceste documente nu vizează extinderea străzii P. şi nici suprafaţa de 2091 mp aflată în litigiu şi ocupată cu ocazia extinderii str. P., precum şi faptul că apelanţii nu deţin acte referitoare la extinderea str. P., că a solicitat acestora prezentarea eventualelor acte în acest sens cu ocazia efectuării raportului de expertiză şi nu au fost prezentate.
Cât priveşte actele întocmite după aprobarea planului urbanistic de detaliu (H.C.L. nr. 244/2003) pentru construirea locuinţelor de către ANL în str. P. din Municipiul Craiova, instanţa a constatat că se impun a fi analizate două certificate de urbanism emise în anul 2004, ce au privit terenul proprietatea Municipiului Craiova cumpărat de la D.N. şi D.R.P.
Din schiţele anexă la aceste certificate, instanţa de apel a observat faptul că terenul proprietatea apelanţilor pârâţi este situat în vecinătatea celui aflat în proprietatea intimaţilor reclamanţi. Din modul de dimensionare pe schiţa de la dosar a terenurilor a arătat că rezultă indiscutabil aspectul că la acea dată strada P. avea lăţimea menţionată în H.G. nr. 965/2002; a mai observat că din suprafaţa de teren cumpărată de apelanţii pârâţi o fâşie lată de circa 19 m este situată în imediata vecinătate a străzii P., fiind paralelă cu strada; apoi o suprafaţă de 8000 mp (cu o formă neregulată) a fost păstrată în proprietate de vânzători, după care urmează, spre est, restul suprafeţei de teren pe care au fost amplasate locuinţele ANL. A reţinut că din aceste acte rezultă că apelanţii au urmărit să dobândească de la vânzători terenul necesar lărgirii străzii P., pe lungimea pe care proprietatea vânzătorilor se mai învecina la acea dată cu strada.
Curte de Apel a reţinut că prin modul în care a fost aprobat planul de urbanism de detaliu prin H.C.L. nr. 151/2008, elaborat la cererea intimaţilor reclamanţi s-a urmărit, în realitate, alinierea proprietăţii construibile a intimaţilor reclamanţi cu terenul rămas în proprietatea vânzătorilor D.N. şi D.R.P., întrucât pe suprafaţa din litigiu erau deja executate lucrări de lărgire a străzii P.
Prin urmare, s-a reţinut că terenul intimaţilor reclamanţi aflat în litigiu, afectat prin lărgirea străzii, are o lăţime de aproximativ 20 m (comparabilă cu lăţimea terenului apelanţilor pârâţi situat între strada P. cu dimensiunile iniţiale ale acesteia) şi suprafaţa păstrată în proprietate de vânzătorii D.
Referitor la dimensiunile străzii P., din probatoriul administrat instanţa de apel a arătat că, potrivit H.G. nr. 965/2002, aceasta avea, la acea dată, o lungime a carosabilului de 1200 m, o lăţime a acestuia de 7 m şi trotuare cu o lăţime de 3 m. Carosabilul străzii era din pământ iar trotuarele din dale betonate. În H.G. nr. 148/2008, prin care s-a modificat şi completat H.G. nr. 965/2002, figurează str. P. fără însă a fi menţionate date referitoare la dimensiunile acesteia sau îmbrăcămintea carosabilului.
S-a concluzionat că H.G. nr. 665/2004, despre care s-a făcut vorbire iniţial în decizia pronunţată în apel în ciclul procesual anterior şi apoi în decizia de casare, nu există. Menţionarea acestei H.G. ar putea fi o eroare a instanţei de apel anterioare (numărul 665 fiind de fapt poziţia la care figurează str. P. în anexa 2 la H.G. nr. 965/2002).
Instanţa de apel a reţinut că, în urma întregului probatoriu administrat, la dosarul cauzei nu există indicii cu privire la vreun alt act prin care să se fi aprobat modificarea dimensiunilor străzii P. şi modul de dobândire a suprafeţelor de teren necesare.
S-a arătat că se impune precizarea că eventuala propunere în PUZ-ul aprobat prin H.C.L. nr. 78/2001 a unor noi dimensiuni de realizat pentru strada P. nu poate produce vreun efect în cauză. Planurile de urbanism zonale ale unei unităţi administrativ-teritoriale nu reflectă regimul juridic al terenurilor supuse sistematizării; aceste planuri pot explica faptul că apelantele pârâte au cumpărat de la vânzători o fâşie lată de numai 19 mp în vecinătatea străzii P. şi paralelă cu strada precum şi menţiunea făcută în schiţa anexă la H.C.L. nr. 151/2008 de căi de acces pentru suprafaţa de teren în litigiu de 2091 mp pentru această suprafaţă nefiind încuviinţată, deci, amplasarea de construcţii de către intimaţii reclamanţi.
Din cele expuse şi din concluziile rapoartelor de expertiză întocmite în cauză s-a arătat că rezultă neîndoielnic aspectul că extinderea străzii P. a fost executată fără a fi întocmite formalităţile prevăzute de lege în acest sens şi cu afectarea unor proprietăţi private, inclusiv a terenului aflat în litigiu, proprietatea intimaţilor reclamanţi.
Instanţa de apel a mai reţinut şi că susţinerea apelanţilor pârâţi în sensul că terenul aflat în litigiu face parte din domeniul public al Municipiului Craiova este nefondată.
Instanţa a arătat că a făcut şi face parte în mod cert din domeniul public strada P., însă cu dimensiunile pe care aceasta le are potrivit H.G. nr. 965/2002 (respectiv o lăţime de 7 m). Pentru diferenţa de lăţime de până la circa 20 m, pentru care s-a executat lucrarea de modernizare pe terenul proprietatea intimaţilor reclamanţi, a arătat că nu există prezentat de apelanţii pârâţi la dosar vreun act privind dobândirea, în oricare dintre modurile prevăzute de lege, a dreptului de proprietate.
Instanţa a constatat că simpla înlăturare din inventarul bunurilor domeniului public a dimensiunilor iniţiale ale străzii, fără a fi menţionate alte dimensiuni şi fără a proba modul în care s-a ajuns la aceste noi dimensiuni, nu poate duce la concluzia că tot terenul afectat în prezent prin lărgirea şi modernizarea străzii P. aparţine domeniului public.
S-a arătat că nu este lipsit de relevanţă aspectul că hotărârile de guvern prin care se atestă domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale nu fac dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor cuprinse în acest inventar; dovada acestui drept urmează a fi făcută cu actele prin care a fost efectiv dobândit dreptul asupra respectivelor bunuri, însă în speţă un astfel de act nu există cu privire la terenul în litigiu.
S-a constatat că dimpotrivă, s-a făcut dovada că terenul era în anul 2002 în proprietate privată ca urmare a aplicării legilor fondului funciar. Restituirea în proprietate s-a făcut de către organele locale; beneficiarul iniţial al reconstituirii dreptului de proprietate a procedat la înstrăinarea acestuia, fiind cumpărat ulterior de către intimaţii reclamanţi.
Cât priveşte afectarea terenului în litigiu, de către apelanţi, prin lărgirea şi modernizarea străzii P., instanţa de apel a arătat că aceasta este dovedită în mod cert, în cauză, prin probatoriul administrat, impunându-se şi precizarea că noile dimensiuni ale străzii P., respectiv lăţimea de circa 20 m, pe o anumită lungime, şi aspectul că îmbrăcămintea carosabilului este din asfalt, constituie chestiuni notorii la nivel local.
În finalul considerentelor, instanţa de apel a reţinut că este util a se menţiona şi faptul că apelanţii nu au susţinut în nicio etapă procesuală că lucrările de lărgire şi modernizare a străzii P. nu s-ar fi realizat din bani alocaţi din bugetul local şi/sau că lucrarea executată nu prezintă utilitate publică, prin prisma cerinţelor Legii nr. 213/1998. Apărările formulate au vizat doar contestarea dreptului de proprietate al intimaţilor reclamanţi.
Astfel, Curtea de Apel a apreciat că ne aflăm în situaţia unei exproprieri în fapt a suprafeţei de teren aflată în litigiu, respectiv a unei deposedări abuzive a intimaţilor reclamanţi de această suprafaţă de teren şi ocuparea acesteia de către apelanţii pârâţi prin amplasarea unor lucrări de utilitate publică, a căror desfiinţare nu se justificată din punct de vedere economic.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Municipiul Craiova prin primar, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate şi respingerea în totalitate a acţiunii.
Motivele de recurs, fără a fi încadrate în drept, vizează următoarele critici:
În dezvoltarea primei critici de recurs formulate, recurentul susţine că deşi instanţa de apel respectă instrucţiunile de casare, constată la un moment dat că din întregul probatoriu administrat nu există indicii cu privire la vreun act (H.C.L., H.G. sau orice alt gen de înscris) din care să rezulte că autoritatea locală are calitate de proprietar al terenului în litigiu.
H.G. nr. 965/2002 privind atestarea domeniului public al bunurilor ce aparţin unităţii administrativ-teritoriale nu a fost contestată cu privire la poziţie în care figurează str. P., nici pe cale de acţiune şi nici pe excepţie de nelegalitate, astfel că este în circuitul civil şi produce efecte juridice, bucurându-se de principiul legalităţii iar instanţa de apel reţine că în H.G. nr. 148/2008, prin care s-a modificat şi completat H.G. nr. 965/2002 figurează str. P., dar nu sunt menţionate date cu privire la dimensiunile acesteia sau îmbrăcămintea carosabilului.
Recurentul mai susţine că H.G. nr. 965/2002 reprezintă actul final prevăzut de Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia şi că acesta are ca fundament hotărârile de consiliu adoptate de fiecare autoritate publică cu privire la componenţa, întinderea, identificarea şi inventarierea bunurilor ce aparţin domeniului public de interes local.
Astfel, arată că, terenul în suprafaţă de 2091 face parte din domeniul public al municipiului Craiova, încă din anul 2002.
Având în vedere legalitatea actului normativ invocat, recurentul apreciază ca motivarea instanţei este contradictorie.
Prin urmare, atâta timp cât există un act normativ valabil, cu putere de lege, care atestă dreptul de proprietate al autorităţii locale asupra terenului, apreciază că acesta are prioritate în faţa unui contract de vânzare-cumpărare.
În consecinţă, motivările instanţei de apel sun contradictorii întrucât, pe de o parte se susţine că terenurile reclamanţilor nu se suprapun, iar pe de altă parte, se reţine că terenul ce face obiectul litigiului este inclus în terenul proprietatea pârâţilor conform H.G. nr. 965/2002.
În concluzie, recurentul arată că instanţa de apel nu a stabilit pe deplin situaţia juridică a imobilului, aşa cum a dispus instanţa de casare.
2. În susţinerea celei de-a doua critici arată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că în situaţia în care exproprierea s-a produs în fapt, fără plata de despăgubiri, respectiv prin simpla evidenţiere a bunului în patrimoniul municipalităţii, reclamanţii au la îndemână calea procesuală prevăzută de Legea nr. 33/1994, act normativ cu prevederi speciale pentru încasarea despăgubirilor.
Tot Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că acordarea de despăgubiri în considerarea imposibilităţii restituirii bunului în natură nu poate fi concepută decât în cazul îndeplinirii unei exproprieri în fapt.
Deşi instanţa de apel reţine că nu a operat exproprierea respinge apelul autorităţii locale şi menţine hotărârea Tribunalului Dolj prin care aceasta este obligată la plata sumei de 297.968 euro.
Recurentul apreciază că instanţa este în eroare când soluţionează cauza, considerând că despăgubirile pentru ocupaţiunea fără drept a terenului reprezintă unul şi acelaşi lucru cu contravaloarea terenului.
Arată că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie o acţiune în revendicare, astfel că soluţia pronunţată atât de instanţa de fond, cât şi de instanţa de apel poate fi dată în cadrul unui litigiu având ca obiect pretenţii sau în cazul unui litigiu prin care se solicită contravaloarea lipsei de folosinţă.
3. În ceea ce priveşte obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată 36577 RON, recurentul apreciază că hotărârea este lipsită de temei legal.
În conformitate cu prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Or, la fila 2 din Decizia de casare nr. 1 174/2007 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, instanţa ia act că reclamanţii nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Recurentul a mai arătat că în dispozitivul Sentinţei civile nr. 239/2009 nici nu se precizează în ce constau cheltuielile de judecată la care sunt obligaţii pârâţii.
Faţă de aceste considerente, apreciază că pârâţii nu puteau cădea în pretenţii şi pe cale de consecinţă solicită exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
1. Cu privire la prima critică privind limitele casării dispuse prin Decizia nr. 6762 din 17 decembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, Înalta Curte constată că nu este fondată.
Casând decizia din apel şi dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare, instanţa de recurs a constatat că este necesar, pentru lămurirea situaţiei de fapt, faţă de reţinerile incomplete ale instanţei de apel, ca aceasta să suplimenteze probatoriul prin efectuarea unei noi expertize topografice sau prin completarea raportului de expertiză tehnică întocmit în primul ciclu procesual, cu indicaţia ca expertul să analizeze toate înscrisurile din dosar care atestă operaţiunile juridice cu privire la imobilul proprietatea intimaţilor, prin raportare inclusiv la operaţiunile de dezmembrare.
De asemenea, s-a apreciat necesar a se cerceta întinderea dreptului de proprietate dobândit de către reclamanţi, drept născut din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 551/2002, precum şi prin raportare la suprafaţa rezultată din înstrăinările succesive în perioada 2003 - 2008, din terenul iniţial de 39.000 mp şi dacă suprafaţa de 2091 mp în litigiu a rămas în patrimoniul reclamanţilor.
Administrarea unei noi expertize topografice a fost apreciată necesară şi cu privire titlul înfăţişat de pârâţi, pentru a se stabili întinderea dreptului de proprietate al acestora, prin cercetarea în concret a împrejurării dacă extinderea străzii a avut loc efectiv prin H.G. nr. 665/2004 sau printr-un alt act normativ.
Susţinerile recurentului-pârât potrivit cărora instanţa de apel, în rejudecare, nu a stabilit pe deplin situaţia juridică a imobilului, aşa cum a dispus instanţa de casare, fac abstracţie de considerentele detaliate ale deciziei recurate, în cadrul cărora instanţa de apel, după suplimentarea probatoriului, a procedat la o verificare punctuală a tuturor aspectelor menţionate în decizia de casare.
Instanţa de apel, în rejudecare, a administrat noi probe astfel cum au fost indicaţiile instanţei de recurs şi a analizat operaţiunile juridice succesive care au privit terenul intimaţilor-reclamanţi, operaţiuni anterioare, dar şi ulterioare cererii de chemare în judecată şi finalizate în anul 2008.
Instanţa de apel a reţinut corect, în urma concluziilor suplimentului la raportul de expertiză întocmit în rejudecare, precum şi a aspectelor deduse, din analiza actelor de dezmembrare şi a extraselor de carte funciară, că intimaţii-reclamanţi fac dovada că şi în prezent sunt titularii dreptului de proprietate cu privire la suprafaţa de 2091 mp ce face obiectul litigiului.
Nu se poate reţine nici critica recurentului potrivit căreia motivarea instanţei de apel este contradictorie.
Recurentul-pârât a formulat critici şi în baza motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susţinând că hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care îşi sprijină concluziile şi, de asemenea, cuprinde motive contradictorii.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii şi vizează nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti.
Motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale, motivele de fapt şi de drept care au condus la soluţia pronunţată, care au legătură directă cu aceasta şi care susţin decizia adoptată.
În cauză, nu se verifică niciuna din ipotezele prevăzute de textul legal invocat, întrucât pe de o parte, instanţa de apel a arătat argumentat care sunt considerentele de fapt şi de drept avute în vedere când a reţinut, pe de o parte că între suprafeţele cumpărate de părţile litigante nu există suprapunere şi, pe de altă parte că terenul ce face obiectul litigiului este inclus în proprietatea pârâţilor conform H.G. nr. 965/2002. Pe de altă parte, motivarea deciziei este concordantă cu dispozitivul acesteia.
Nu se pot reţine nici elemente de contrarietate a considerentelor deciziei ce au fost enunţate şi criticate de pârât, faţă de împrejurarea că primul paragraf menţionat priveşte probele administrate în cauză şi la care s-a raportat instanţa în motivarea soluţiei, iar cel de-al doilea paragraf se referă la afirmaţiile expertului ce au fost înlăturate de către instanţa de apel, motivându-se soluţia adoptată şi din această perspectivă.
Prin urmare, sunt nefondate criticile formulate de recurentul-pârât în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., acest motiv de recurs nefiind aplicabil în speţă.
Înscrisurile solicitate pârâţilor în rejudecare cu privire la extinderea străzii P. sunt dovada clară a faptului că instanţa de apel a respectat întocmai îndrumările instanţei de casare în ceea ce priveşte stabilirea întinderii dreptului de proprietate al acestora.
Contrar susţinerilor recurentului, care se prevalează de H.G. nr. 965/2002 în sensul că acest act normativ valabil, cu putere de lege, atestă dreptul de proprietate al autorităţii locale asupra terenului în litigiu, instanţa de apel a reţinut că acest act normativ a fost modificat şi completat prin H.G. nr. 148/2008, în care str. P. este menţionată fără a se preciza dimensiunile.
De altfel, instanţa de apel a motivat respingerea acestei critici formulată de pârâţi în apel, prin faptul că strada P. face parte din domeniul public, însă cu dimensiunile pe care aceasta le are potrivit H.G. nr. 965/2002 (respectiv o lăţime de 7 m).
În mod corect, Curtea de Apel a reţinut că pârâţii nu au prezentat la dosar vreun act privind dobândirea, în oricare dintre modurile prevăzute de lege, a dreptului de proprietate, pentru diferenţa de lăţime pentru care s-a executat lucrarea de modernizare pe terenul proprietatea intimaţilor-reclamanţi.
Astfel, instanţa de apel a făcut o justă apreciere în privinţa forţei juridice precum şi a efectelor juridice pe care planurile de urbanism zonale le pot avea, reţinând în mod corect faptul că acestea nu pot constitui acte constitutive sau translative a unui drept de proprietate imobiliară. Ele confirmă însă demersul autorităţilor locale de a extinde un obiectiv de interes şi de uz public.
Cum la baza afectării terenului proprietatea intimaţilor-reclamanţi prin lucrări de interes public, nu a existat niciun act prin care unitatea administrativ-teritorială sau statul să fi dobândit proprietatea asupra terenului în litigiu, concluzia instanţei de apel - potrivit căreia, extinderea străzii P. s-a realizat fără a se întocmi formalităţile prevăzute de lege, fiind afectate, în acest fel, proprietăţi private - este corectă, fiind confirmată de toate înscrisurile depuse la dosar în apărare de către pârâţi, înscrisuri care au fost supuse şi analizei expertului.
2. Este, de asemenea, nefondată şi critica expusă la punctul doi din cererea de recurs.
Problemele obiectului cererii introductive de instanţă, aşa cum a fost precizată, precum şi, respectiv admisibilităţii acţiunii, au fost analizate şi soluţionate irevocabil de Înalta Curte prin decizia de casare.
Astfel, la pct. 3 din Decizia nr. 6762 din 17 decembrie 2010, instanţa de casare expune pe larg argumentele pentru care cererea de chemare în judecată, aşa cum a fost precizată, este pe deplin admisibilă, întrucât intimaţii-reclamanţi nu au pretins lipsa de folosinţă (ceea ce ar fi presupus raportarea la o perioadă determinată de timp), ci au pretins despăgubiri pentru lipsirea definitivă de dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 2091 mp, dat fiind că nu este posibilă redobândirea posesiei, ca stare de fapt (fila 10 din decizia de casare).
În rejudecare, în mod corect instanţa de apel a reţinut că, în situaţia exproprierii în fapt a suprafeţei de teren revendicate, se impune ca reclamanţii să fie despăgubiţi pentru lipsirea efectivă de terenul în litigiu.
Aşa cum a arătat instanţa de casare, prin această expropriere de fapt se înţelege o deposedare abuzivă a reclamanţilor de această suprafaţă de teren şi ocuparea acesteia de către pârâţi prin amplasarea unor lucrări de utilitate publică, fără a urma procedura legală, în condiţiile în care preluarea terenului de către stat este condiţionată de dreapta şi prealabila despăgubire a proprietarului expropriat.
Instanţa de apel, în urma analizei aspectelor menţionate expres în decizia de casare şi prin suplimentarea probatoriului, în mod corect a constatat în cauză existenţa unei exproprieri de fapt, care îndreptăţeşte pe intimaţii reclamanţi la formularea unei cereri prin care să fie despăgubiţi pentru prejudiciul astfel creat.
3. Este nefondată şi critica vizând soluţia pronunţată asupra cererii privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Această critică a fost înserată în cererea de apel formulată iniţial, fiind respinsă cu ocazia primei judecăţi în apel.
Prin primul recurs formulat, recurenţii nu au mai reiterat această critică, astfel încât, faţă de limitele fixate de instanţa de recurs prin decizia de casare, soluţia pronunţată asupra acestui capăt de cerere a intrat în puterea lucrului judecat, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de apel în rejudecare.
Pentru aceste argumente şi în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Craiova prin Primar împotriva Deciziei nr. 357 din data de 15 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6106/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6109/2012. Civil. Drept de autor şi drepturi... → |
|---|
