ICCJ. Decizia nr. 616/2012. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr.616/2012
Dosar nr.12236/3/2009
Şedinţa publică din 03 februarie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 14 iulie 2008, pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, reclamantul W.W., prin mandatar N.S., a chemat-o în judecată pe pârâta M.E.M., pentru revendicarea prin comparare de titluri a apartamentului nr. 1 situat în Municipiul Bucureşti, str. S., sector 5 în sensul obligării acesteia la a i-l preda în deplină proprietate şi posesie. În drept, reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe prevederile art. 480 C. civ.
Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia a II-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1461 din 17 februarie 2009, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 1218 din 04 noiembrie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active, dar şi acţiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că titlul pârâtei, respectiv contractul de vânzare - cumpărare din 11 noiembrie 11996 încheiat între pârâtă şi Municipiul Bucureşti, este preferabil titlului de proprietate al reclamantului.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia nr. 706/ A din 23 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins apelul reclamantului, ca fiind tardiv.
În considerentele acestei decizii, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Conform art. 93 C. proc. civ., în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat şi persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană.
Cu respectarea textului de lege sus citat, având în vedere procura dată de reclamant mandatarei N.S., pe care a împuternicit-o să primească citaţiile somaţiile, sentinţele, deciziile şi să semneze pentru acestea oriunde va fi necesar, tribunalul a comunicat sentinţa motivată la domiciliul mandatarei.
Deşi reclamantului, prin mandatara sa N.S., i s-a comunicat sentinţa motivată la data de 21 ianuarie 2010, astfel cum rezultă din dovada de primire şi procesul verbal de predare, a introdus declaraţia de apel la Tribunalul Bucureşti la data de 29 iulie 2010.
Or, conform art. 284 C. proc. civ., termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Nedeclararea în intervalul de timp de 15 zile a căii de atac a apelului este sancţionată cu decăderea din drept, în temeiul art. 103 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamantul W.W., prin mandatara N.S., invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurentul arată că Decizia instanţei de apel este nelegală, deoarece procesul verbal de comunicare a sentinţei este nul, nefiind întocmit cu respectarea prevederilor art. 100 C. proc. civ., în sensul că lipseşte semnătura recurentului, iar în adresa de destinaţie nu este menţionat „satul" Brăneşti, domiciliul indicat fiind incomplet.
În continuarea motivării recursului, recurentul formulează critici pe fondul cauzei, susţinând că hotărârea primei instanţe, prin care i s-a respins acţiunea în revendicare, este netemeinică şi nelegală.
Examinând Decizia recurată prin prisma motivului de recurs referitor la neregularitatea procedurii de comunicare a sentinţei primei instanţe, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat.
Astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, sentinţa civilă nr. 1218 din 04 noiembrie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost comunicată recurentului la adresa mandatarei sale, în Comuna Brăneşti, Str. M., Jud. Ilfov.
Împrejurarea că în procesul verbal de comunicare s-a omis cuvântul „sat" nu este de natură să atragă nulitatea actului de comunicare, menţiunile de la rubrica adresei de destinaţie, respectiv „Comuna Brăneşti, str. M., Jud. Ilfov", fiind suficiente pentru identificarea exactă a locuinţei destinatarului, la care s-a şi făcut afişarea sentinţei. În consecinţă, nu se poate reţine că recurentul ar fi suferit vreo vătămare prin această omisiune, condiţie în absenţa căreia nulitatea actului de comunicare nu poate fi declarată, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Lipsa semnăturii recurentului sau a mandatarei sale nu constituie cauză de nulitate a procesului verbal de comunicare a sentinţei, în condiţiile în care procedura de comunicare nu s-a îndeplinit în modalitatea înmânării actului, ci prin afişare, agentul procedural negăsind la adresă pe niciuna dintre persoanele cărora actul le-ar fi putut fi înmânat, potrivit legii.
În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de apel este corectă, apelul fiind declarat după împlinirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte susţinerile recurentului pe fondul cauzei, Înalta Curte nu le poate analiza, întrucât acestea sunt străine de Decizia din apel, care s-a pronunţat exclusiv sub aspectul tardivităţii apelului.
Faţă de soluţia instanţei de apel, în recurs prezintă relevanţă numai critica vizând excepţia tardivităţii apelului. Eventual, în cazul în care această critică ar fi fost găsită întemeiată, s-ar fi justificat examinarea cauzei pe fond, însă nu de către instanţa de recurs, ci de către aceeaşi instanţă de apel, ca urmare a trimiterii spre rejudecare, conform art. 312 alin. (5) C. proc. civ. Cum, în speţă, o astfel de soluţie nu este posibilă datorită constatării legalităţii soluţiei de respingere a apelului ca tardiv, susţinerile recurentului pe fondul pricinii nu mai pot fi analizate, sentinţa primei instanţe, de respingere a acţiunii în revendicare, rămânând astfel irevocabilă.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul W.W. împotriva deciziei civile nr. 706/ A din 23 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Obligă pe recurentul - reclamant W.W. la plata sumei de 3.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimata - pârâtă M.E.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 620/2012. Civil. Despăgubiri Legea... | ICCJ. Decizia nr. 617/2012. Civil. Despăgubiri Legea... → |
|---|
