ICCJ. Decizia nr. 6220/2012. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6220/2012
Dosar nr. 3740/90/2007
Şedinţa publică din 15 octombrie 2012
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată sub nr. 3740/90/2007, contestatorul F.C., în contradictoriu cu intimata SC O. SA Râmnicu Vâlcea, a solicitat anularea Deciziei nr. 565 din 3 august 2007, emisă de directorul general al intimatei, prin care i s-a respins Notificarea nr. 312/2001, formulată potrivit Legii nr. 10/2001, obligarea intimatei să-i restituie în natură terenul de 784 mp situat în intravilanul municipiului Râmnicu Vâlcea, str. D. (actual M.) sau, în subsidiar, în măsura în care este imposibil de restituit în natură, să fie obligată intimata să-i acorde măsuri reparatorii echivalente, pentru suprafaţa deţinută în intravilanul municipiului Râmnicu Vâlcea.
Prin Sentinţa civilă nr. 975 din 26 noiembrie 2009 a Tribunalului Vâlcea s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea şi a admis contestaţia formulată de contestatorul F.C. precum şi cererea de chemare în garanţie introdusă de intimata SC O. SA Râmnicu Vâlcea, a anulat Decizia nr. 565 din 3 august 2007, emisă de Directorul General al SC O. SA Râmnicu Vâlcea şi a obligat pe intimată să-i acorde contestatorului măsuri reparatorii prin echivalent, pentru suprafaţa de 349 mp, teren situat în intravilanul municipiului Râmnicu Vâlcea, imposibil de restituit în natură, în valoare de 52.350 euro, respectiv echivalentul în RON, la data acordării efective a măsurilor reparatorii.
Măsurile reparatorii echivalente acordate de SC O. SA Râmnicu Vâlcea vor consta în: compensare cu alte bunuri sau servicii convenite cu contestatorul, despăgubiri băneşti, dacă nu se ajunge la un acord cu contestatorul, sau măsuri reparatorii combinate, dacă se ajunge la un acord cu contestatorul în acest sens.
A fost obligat Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea să emită o dispoziţie prin care să-l propună pe contestatorul F.C. pentru acordarea unor despăgubiri băneşti pentru suprafaţa de 459,13 mp, situată în intravilanul municipiului Râmnicu Vâlcea, imposibil de restituit în natură şi să înainteze dispoziţia, prezenta sentinţă şi expertizele tehnice întocmite în prezenta cauză de către experţii ing. K.S. şi ing. C.L., către Comisia Centrală pentru Acordarea Despăgubirilor.
Cererea contestatorului privind acordarea cheltuielilor de judecată a fost respinsă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de chematul în garanţie Municipiul Râmnicu Vâlcea prin Primar s-a constatat a fi neîntemeiată şi respinsă ca atare, reţinându-se că această instituţie are calitate procesuală pasivă în litigiu, întrucât este, în înţelesul legii, deţinătoarea unei părţi din terenul solicitat de contestator, chiar dacă nu este emitenta actului administrativ atacat direct în faţa instanţei.
De asemenea, şi chematul în garanţie, prin Primarul localităţii, avea obligaţii legale privind soluţionarea efectivă a notificării contestatorului, urmând ca tribunalul să dispună în continuare, privind măsurile pe care trebuie să le ia această instituţie.
În ceea ce priveşte starea de fapt, tribunalul a constatat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2602/1320 din 6 decembrie 1957, autoarea F.I.G. a dobândit suprafaţa de cca 984 mp situată în intravilanul municipiul Râmnicu Vâlcea, str. D. (actual M.). Aceasta a decedat la 31 august 1958, conform certificatului de moştenitor nr. S. 117/1959 din 10 septembrie 1964, terenul de cca 984 mp fiind moştenit de fiul F.C. şi de tatăl său F.I. (soţ supravieţuitor).
În anul 1962, la cererea autorului F.I., s-au efectuat măsurători, prin descrierea tehnică a locului de casă din 20 februarie 1962, rezultând că, de fapt, terenul autoarei F.I.G., are suprafaţa de 801,9 mp, celelalte suprafeţe S2 + S3 = 245,8 mp, aparţinând Sfatului Popular Râmnicu Vâlcea.
Prin Decretul Consiliului de Stat al RSR nr. 685/1969, la cererea fostului Combinat Chimic Râmnicu Vâlcea, terenul a fost expropriat fără despăgubiri, pentru construirea Căminului de nefamilişti al actualei SC O. SA Râmnicu Vâlcea.
Această societate cu capital majoritar de stat a obţinut certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 07 noiembrie 1997, referitor la terenul aferent Căminului de nefamilişti nr. 1 - 3 din Râmnicu Vâlcea, Zona T., prin contracte de vânzare-cumpărare a locuinţelor, dispunând şi de cota-parte indiviză aferentă fiecărei locuinţe din acest condominiu.
În prezent, situaţia ocupării terenului este cea arătată mai sus, tribunalul constatând că SC O. SA Râmnicu Vâlcea a dispus de terenul aferent Căminului de nefamilişti nr. 1 - 3 din Râmnicu Vâlcea, Zona T., cu suprafaţa totală de 349 mp, restul terenului de 459,13 mp, situat în intravilanul municipiului Râmnicu Vâlcea fiind imposibil de restituit în natură, întrucât face parte din domeniul public al Municipiului Râmnicu Vâlcea, (suprafeţele de 109 mp şi de 342 mp), fiind afectat de aleile de acces, de spaţiile dintre blocurile de locuinţe, de centrala termică din zonă şi de str. M.
În baza Legii nr. 10 din 8 februarie 2001, contestatorul a formulat Notificarea nr. 312/2001, adresată iniţial Prefecturii Judeţului Vâlcea, solicitând acordarea unor despăgubiri, cu motivarea că întreg terenul expropriat este afectat de construcţii şi ca atare nu mai poate fi restituit în natură.
Prin adresa din 10 aprilie 2002, cu motivarea că nu face obiectul art. 36 din Legea nr. 10/2001, Prefectura Judeţului Vâlcea a transmis Notificarea nr. 312/2001 şi documentaţia aferentă către Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea, constatând că terenul se află pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, revenind acestuia competenţa de soluţionare a notificării.
Prin cererea înregistrată la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 14216 din 13 mai 2003, contestatorul a solicitat Primarului Municipiului Râmnicu Vâlcea soluţionarea Notificării nr. 312/2001, anexând din nou documentele justificative ale dreptului asupra terenului pentru care a solicitat despăgubiri, însă, prin adresa din 14 februarie 2007, primarul şi-a declinat competenţa de soluţionare a notificării către intimata SC O. SA Râmnicu Vâlcea, cu motivarea că terenul este cuprins în certificatul acesteia de atestare a dreptului de proprietate din 7 noiembrie 1997.
În acest context, prin Decizia nr. 565 din 3 august 2007, emisă de Directorul General al SC O. SA Râmnicu Vâlcea, i s-a respins contestatorului Notificarea nr. 312/2001, formulată potrivit Legii nr. 10/2001, ca nedovedită, cu motivarea că a fost convocat în mai multe rânduri să depună acte doveditoare privind terenul, însă acesta nu s-a prezentat şi nici nu şi-a dovedit cererea, tribunalul reţinând ca afirmaţiile intimatei SC O. SA Râmnicu Vâlcea privind convocarea sunt reale, dar nu sunt în măsură să atragă legalitatea şi temeinicia măsurii luate, respectiv respingerea contestaţiei adresată instanţei.
Cu privire la dispoziţiile legale relevante pentru cauză, tribunalul a reţinut că Legea nr. 10/2001 este aplicabilă în ceea ce priveşte Notificarea nr. 312/2001 formulată de contestatorul F.C., acesta fiind persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii.
Potrivit art. 1 alin. (1) din lege, "imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 1939/1940, asupra rechiziţiilor şi nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă".
Alin. (2), prevede că "în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv".
Măsurile reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii se acordă prin decizia sau, după caz, dispoziţia motivată a entităţii învestite potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării. Măsurile reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv se propun a fi acordate prin decizia sau, după caz, dispoziţia motivată a entităţii învestite potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării" (alin. (3)), iar "măsurile reparatorii prin echivalent, pot fi şi combinate (alin. 4).
Potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, "prin imobile, în sensul prezentei legi, se înţeleg terenurile, cu sau fără construcţii, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv", terenul preluat de la contestator şi de la autorul său, intrând sub incidenţa legii reparatorii.
Conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, "în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcţii preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcţii, autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent".
Alin. (9) al aceluiaşi articol, stabileşte că "valoarea terenurilor care nu se pot restitui în natură, se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare", iar potrivit alin. (10) din acelaşi articol, în situaţiile prevăzute, printre altele, la alin. (2), "măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite sau despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv".
Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 "terenurile preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a legii de o societate comercială la care statul este acţionar ori asociat majoritar (cum este şi cazul SC O. SA Râmnicu Vâlcea), vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare".
Dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, prevăd că în cazul imobilelor deţinute de unităţile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a primarilor, acesta fiind şi cazul Primarului Municipiului Râmnicu Vâlcea, care trebuia să emită o dispoziţie favorabilă solicitantului F.C., pentru terenul cuprins în domeniul public al localităţii.
Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, "dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită", dispoziţiile alin. (1) fiind "aplicabile şi în cazul imobilelor înstrăinate de persoanele juridice prevăzute la art. 21 alin. (1), (2) şi (4)", potrivit alin. (2) din acelaşi articol.
În fine, potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, "actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate şi, după caz, înscrisurile care descriu construcţia demolată şi orice alte înscrisuri necesare evaluării pretenţiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluţionării notificării", în cazul în speţă, tribunalul constatând că solicitantul F.C. a depus astfel de acte alături de notificare, însă acestea nu erau suficiente pentru determinarea cu exactitate a vechiului amplasament deţinut, reţinându-se astfel o culpă a contestatorului pentru faptul că din proprie iniţiativă nu a apelat la serviciile unui expert în topografie şi cadastru pentru identificarea terenului pe care l-a deţinut anterior împreună cu autorii săi şi pentru ca unităţile deţinătoare să poată lua măsurile adecvate.
Cum în faţa instanţei s-a dovedit că terenul solicitat de către contestator era deţinut la data formulării notificării de către Municipiul Râmnicu Vâlcea şi SC O. SA Râmnicu Vâlcea, în proporţiile reţinute mai sus din expertiză, tribunalul a apreciat ca Decizia nr. 565 din 3 august 2007, emisă de Directorul General al SC O. SA Râmnicu Vâlcea, prin care i s-a respins acestuia, ca nedovedită, Notificarea nr. 312/2001, formulată potrivit Legii nr. 10/2001, este nelegală şi netemeinică, considerente pentru care a admis contestaţia şi a dispus anularea deciziei menţionate.
Terenul fiind ocupat de construcţiile autorizate care au fost în proprietatea SC O. SA Râmnicu Vâlcea şi de care aceasta a dispus prin vânzare, s-a constatat că suprafaţa de 349 mp, teren situat în intravilanul municipiului Râmnicu Vâlcea, este imposibil de restituit în natură, astfel că, în baza dispoziţiilor legale menţionate mai sus, coroborate, intimata a fost obligată să-i acorde contestatorului măsuri reparatorii echivalente, pentru acest teren, în valoare de 52.350 euro, respectiv echivalentul în RON, la data acordării efective a măsurilor reparatorii.
Pentru stabilirea valorii terenului, tribunalul a avut în vedere faptul că prin Notificarea nr. 312/2001, contestatorul a solicitat un preţ de 50 - 100 dolari SUA/mp
Expertul ing. C.L. a stabilit, potrivit metodei comparaţiei vânzărilor unor terenuri echivalente, un preţ de 180 euro/mp.
Având în vedere aceste elemente, precum şi dispoziţiile legale citate mai sus, privind evaluarea imobilelor, tribunalul a apreciat că o reparaţie echitabilă o constituie un preţ de 150 euro/mp x 349 mp = 52350 euro, pentru care intimata trebuie să acorde măsuri reparatorii echivalente, ca vor consta în: compensare cu alte bunuri sau servicii convenite cu contestatorul, despăgubiri băneşti, dacă nu se ajunge la un acord cu contestatorul, sau măsuri reparatorii combinate, dacă se ajunge la un acord cu contestatorul în acest sens, aşa cum rezultă din dispoziţiile legale coroborate citate mai sus.
Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea a fost obligat să emită dispoziţie prin care să-l propună pe contestatorul F.C. pentru acordarea unor despăgubiri băneşti privind suprafaţa de 459,13 mp, situată în intravilanul municipiului Râmnicu Vâlcea, imposibil de restituit în natură, măsura fiind necesară pentru realizarea efectivă a dreptului dedus judecăţii de către contestator, chiar dacă primarul în cauză nu a emis încă o dispoziţie prin care să se pronunţe asupra drepturilor acestuia.
Totodată, Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea a fost obligat să înainteze dispoziţia, prezenta sentinţă şi expertizele tehnice întocmite în prezenta cauză de către experţii ing. K.S. şi ing. C.L., către Comisia Centrală pentru Acordarea Despăgubirilor, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, privind Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Cererea contestatorului privind acordarea cheltuielilor de judecată a fost respinsă ca neîntemeiată, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 274 C. proc. civ., în ceea ce le priveşte pe intimată şi chemata în garanţie.
Aşa cum s-a reţinut mai sus, tribunalul a constatat că solicitantul F.C. a depus înscrisuri alături de notificare, însă acestea nu erau suficiente pentru determinarea cu exactitate a vechiului amplasament deţinut, reţinându-se astfel culpa contestatorului pentru faptul că, din proprie iniţiativă, nu a apelat la serviciile unui expert în topografie şi cadastru pentru identificarea terenului pe care l-a deţinut anterior împreună cu autorii săi şi pentru ca unităţile deţinătoare să poată lua măsurile adecvate.
Pe de altă parte, s-a reţinut şi aspectul că acesta nu a răspuns convocărilor SC O. SA Râmnicu Vâlcea pentru clarificarea situaţiei, astfel că se află în culpă procesuală, nici societatea intimată şi nici Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea, neavând obligaţia legală de a suporta cheltuielile ocazionate de dovedirea drepturilor anterioare ale acestuia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatorul F.C. şi pârâta SC O. SA Râmnicu Vâlcea iar prin Decizia civilă nr. 24 din 16 februarie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins apelul pârâtei SC O. SA şi s-a admis apelul contestatorului F.C. fiind schimbată în parte hotărârea instanţei de fond în sensul obligării pârâtei SC O. SA la plata măsurilor reparatorii conform legii speciale, în cuantum de 73.988 euro echivalent în RON la data plăţii, s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei, cu obligarea pârâtei SC O. SA la plata sumei de 4479 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre au fost reţinute următoarele considerente:
Prima critică formulată de contestator nu este întemeiată întrucât instanţa de fond nu a lăsat nesoluţionată cererea de chemare în judecată, chiar dacă a trimis chematului în garanţie notificarea spre soluţionare pentru terenul ce se află la acesta.
Refuzul explicit al entităţilor administrative de a soluţiona notificarea ce le-a fost adresată deschide persoanei îndreptăţite accesul la justiţie, ori în cauză nu este vorba de un astfel de refuz.
Mai mult chematul în garanţie a fost obligat să se conformeze dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv.
Prin măsura luată de instanţă, contestatorul nu este în niciun mod prejudiciat, fiind respectate dispoziţiile legii speciale de reparaţie.
Este însă întemeiată critica referitoare la încuviinţarea probei cu expertiză tehnică, întrucât deşi la prima instanţă s-au efectuat două expertize, soluţia nu a fost pronunţată în raport de vreuna dintre ele, valoarea măsurilor reparatorii echivalente acordate fiind stabilită aleatoriu, fără a se arăta cum s-a ajuns la această valoare.
De aceea, instanţa de apel a încuviinţat o expertiză tehnică de specialitate, care a concluzionat că suprafaţa totală de 349 mp ocupată de SC O. SA are o valoare de 73.988 euro, motivând cum s-a ajuns la această valoare şi faptul că valoarea calculată de expertiză asigură atât respectarea criteriilor legale, cât şi a realităţii preţurilor practicate pe piaţa imobiliară.
Întrucât expertiza de faţă a respectat obiectivele stabilite de instanţă, se apreciază că aceasta poate fi avută în vedere la pronunţarea deciziei.
În ce priveşte prima critică din apel invocată de intimată s-a reţinut că aceasta este neîntemeiată, întrucât niciuna dintre expertize nu a fost analizată de instanţă, valoarea măsurilor reparatorii fiind stabilită de instanţă în mod aleatoriu.
Nici următoarea critică nu este întemeiată, întrucât deşi se invocă faptul că instanţa nu a dat dovadă de rol activ, nu se motivează în niciun fel această susţinere.
Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., judecătorul nu se substituie voinţei părţilor, fiind însă obligat să descopere adevărul şi să dea părţilor ajutor activ în apărarea drepturilor şi intereselor legitime, principiu respectat de prima instanţă.
S-a mai reţinut că hotărârea pronunţată este legală, fiind în concordanţă cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001, dar şi cu prevederile Legii nr. 247/2005 (Titlul VII) privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamantul F.C. cât şi pârâta SC O.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Astfel reclamantul F.C. a solicitat modificarea în parte a deciziei recurate în ce priveşte obligarea pârâtei SC O. SA la plata despăgubirilor în cuantum de 157.050 euro, echivalentul suprafeţei de 349 mp înstrăinată de aceasta la valoarea de 450 euro/mp; - stabilirea dreptului la despăgubiri în cuantum de 206.607,50 euro echivalent în RON pentru suprafaţa de 459,13 mp ce nu poate fi restituită în natură din domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea raportat la valoarea de 450 euro/mp.
În subsidiar reclamantul a solicitat stabilirea dreptului la despăgubiri în cuantum de 97.335,56 euro pentru suprafaţa de 459,13 mp nerestituibilă în natură, domeniul public al Primăriei (raportat la valoarea stabilită în faza de apel).
Reclamantul susţine că hotărârea instanţei de apel este nelegală în condiţiile în care îl trimite din nou la unitatea notificată pentru finalizarea procedurii.
O altă critică vizează încălcarea art. 330 alin. (4) C. proc. civ. sub aspectul obligativităţii deciziilor în interesul legii asupra problemelor de drept dezlegate, câtă vreme instanţa a ignorat dispoziţiile Deciziei nr. XX/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Secţiile Unite dată în recurs în interesul legii.
Or, în condiţiunile de reluare a procedurilor cu caracter administrativ, de fapt se încalcă şi principiul soluţionării cauzei într-un termen rezonabil consacrat prin art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, motiv pentru care se solicită înlăturarea din decizie a dispoziţiilor ce conduc la reluarea procedurii administrative în faţa unităţilor notificate.
Se mai susţine de către reclamant că instanţa de apel a modificat doar valoarea terenului nerestituibil de la O., nu şi pentru terenul ocupat de domeniul public al Municipiului Râmnicu Vâlcea.
O altă critică adusă de reclamant hotărârii instanţei de apel vizează încălcarea art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001 în privinţa stabilirii valorii despăgubirilor.
În acest sens se solicită stabilirea valorii de despăgubire potrivit art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001 care prevăd că "valoarea terenurilor care nu pot fi restituite în natură, se stabileşte potrivit valorii de piaţă de la data soluţionării notificării stabilită conform standardelor internaţionale de evaluare.
Hotărârea instanţei de apel mai este criticată sub aspectul nelegalităţii ei în ce priveşte încălcarea dreptului la un proces echitabil în accepţiunea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, faţă de stabilirea unor soluţii diferite la situaţii juridice identice.
În acest sens se învederează că şi pentru terenul aparţinând domeniului public al Municipiului Râmnicu Vâlcea, ce nu poate fi restituit în natură se impunea stabilirea de către instanţă a despăgubirilor pentru suprafaţa de 459,13 mp pentru a se putea adresa direct Comisiei pentru plata despăgubirilor fără a mai fi nevoie de parcurgerea încă o dată a procedurii administrative.
Pârâta SC O. SA a criticat hotărârea instanţei de apel tot în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:
Faţă de obiectul dedus judecăţii, de dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, se apreciază că situaţia cuantumului despăgubirilor poate face obiectul de analiză al instanţei doar după ce acestea au fost stabilite prin decizie de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor se mai arată că acesta au fost stabilite la 150 euro/mp în timp ce pentru Primăria Râmnicu Vâlcea s-a dispus a fi stabilite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, deşi suprafeţele de teren sunt similare şi precise.
Se mai critică hotărârea instanţei de apel şi raportat la considerentele ei, în condiţiile în care hotărârea este motivată doar pe faptul că s-au invocat dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi ale Titlului VII al Legii nr. 247/2005, fără a se face nicio referire la discriminarea rezultată din aplicarea diferenţiată a legii, aplicându-se în aceeaşi situaţie sancţiuni diferite pentru două părţi aflate în aceeaşi situaţie.
O altă critică vizează greşita admitere a cererii de chemare în garanţie, precum şi pentru faptul că în propria cale de atac i s-a înrăutăţit situaţia în ce priveşte obligarea la plata cheltuielilor de judecată de 4.479 RON.
Examinând hotărârea instanţei de apel prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Obiectul litigiului îl constituie anularea Deciziei nr. 565 din 3 august 2007, emisă de SC O. SA prin care reclamantului i s-a respins Notificarea nr. 312/2001, formulată potrivit Legii nr. 10/2001, ce viza obligarea intimatei la restituirea în natură a terenului de 784 mp situat în intravilanul municipiului Râmnicu Vâlcea, str. D. (actual M.) sau, în subsidiar, în măsura în care este imposibil de restituit în natură, să fie obligată intimata să-i acorde măsuri reparatorii echivalente, pentru suprafaţa deţinută în intravilanul municipiului Râmnicu Vâlcea.
Astfel faţă de obiectul dedus judecăţii şi de faptul că în cauză s-a constatat imposibilitatea restituirii în natură a imobilelor solicitate este de reţinut că urmare a modificărilor şi completărilor aduse Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, competenţa privind modalitatea de acordare şi stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii, revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care emite la finalul procedurii o decizie ce va cuprinde şi cuantumul despăgubirilor ce vor consta în titluri de despăgubiri.
Evaluarea făcută prin expertiza tehnică în cadrul procedurii contestaţiei întemeiate pe dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 nu leagă Comisia Centrală în procedura stabilită prin art. 16 alin. (1) - (2), finalizată prin emiterea raportului de evaluare ce va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
Prin Legea nr. 247/2005 au fost aduse o serie de modificări de substanţă Legii nr. 10/2001, în special în ceea ce priveşte natura măsurilor reparatorii ce se cuvin persoanei îndreptăţite şi procedura de stabilire şi acordare a acestora.
Astfel, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită. "În cauză este de reţinut că Notificarea nr. 312/2001 a fost soluţionată la 3 august 2007 după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005. Astfel art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevede că notificările nesoluţionate până la data intrării în vigoare a acestei legi, se transmit Secretariatului Comisiei Centrale pentru Acordarea de Despăgubiri, însoţite de decizia sau dispoziţia conţinând propunerea motivată de acordare de despăgubiri şi de documentaţia aferentă.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor, potrivit alin. (6) şi alin. (7) al textului de lege invocat, se face de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de Comisia Centrală care, pe baza raportului evaluatorului, va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Prin urmare, aceste dispoziţii legale au schimbat esenţial procedura de atacare în instanţă a deciziilor emise în faza administrativă prealabilă, precum şi instanţa competentă să le soluţioneze.
Astfel, pentru deciziile sau dispoziţiile emise după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, competenţa instanţei civile se păstrează doar în ceea ce priveşte procedura derulată în etapa prealabilă la unitatea deţinătoare, în situaţia în care aceasta refuză să soluţioneze notificarea, respinge notificarea ori respinge cererea de restituire în natură.
În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate, acestea pot face obiectul de analiză al instanţei de contencios administrativ, doar după ce au fost stabilite prin decizie de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
De altfel, problema competenţei instanţelor de judecată de a hotărî cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate a făcut şi obiectul recursului în interesul legii soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007, prin care s-a statuat că prevederile cuprinse în art. 16 şi următoarele din Legea nr. 247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor nu se aplică deciziilor sau dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
În cauză, Dispoziţia nr. 565 este emisă la 3 august 2007, deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, situaţie în care procedura contestării acesteia este cea prevăzută de noile dispoziţii legale.
Astfel faţă de această situaţie stabilirea cuantumului despăgubirilor nu mai poate face obiectul de analiză al instanţei de judecată, despăgubirile urmând a fi stabilite doar prin decizia Comisiei Centrale.
Soluţia nu este în dezacord cu principiile şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, deoarece dreptul de acces la o instanţă de judecată nu este un drept absolut. El poate fi supus condiţiei prealabile a unei proceduri administrative, pentru că ceea ce interesează este ca limitările aduse acestui drept să nu fie de natură a goli de conţinut însuşi conţinutul dreptului ocrotit.
Or, dreptul de acces la instanţă nu este negat, dar este supus condiţiei epuizării procedurii derulate la Comisia Centrală.
În schimb, posibilitatea atacării cuantumului despăgubirii de două ori în instanţă ar fi de natură a prejudicia durata rezonabilă a procedurii şi dreptul de a obţine în termen scurt măsurile reparatorii acordate de lege.
Din perspectiva celor expuse şi cum Legea nr. 247/2005 a scindat în două procedura administrativă de acordare a măsurilor reparatorii, în sensul că, în faţa unităţii deţinătoare se emite doar decizie sau dispoziţie prin care se propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, iar ulterior, la Comisia Centrală se stabileşte valoarea finală a despăgubirilor şi se va emite titlul de despăgubiri, instanţele anterioare au făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii, motiv pentru care fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este fondat doar recursul pârâtei SC O. SA urmând a fi admis, a se modifica în tot decizia recurată în sensul admiterii apelului declarat de pârâtă şi pe cale de consecinţă urmează a fi schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul obligării pârâtei SC O. SA să emită în favoarea reclamantului dispoziţie cu propunere de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenul în suprafaţă de 349 mp, urmând a fi înlăturate astfel dispoziţiile din sentinţă referitoare la cuantumul despăgubirilor şi la obligaţia alternativă privind măsurile reparatorii în echivalent stabilite în sarcina pârâtei SC O. SA. Celelalte dispoziţii ale sentinţei urmează a fi menţinute.
Din perspectiva aceloraşi considerente expuse urmează a fi respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul F.C. împotriva Deciziei nr. 24/A din 16 februarie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, şi pentru cauze cu minori şi de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC O. SA împotriva Deciziei nr. 24 A din 16 februarie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Modifică în tot decizia recurată.
Admite apelul declarat de pârâta SC O. SA împotriva Sentinţei nr. 975 din 26 noiembrie 2009 a Tribunalului Vâlcea, secţia civilă.
Schimbă în parte sentinţa apelată, în sensul că obligă pe pârâta SC O. SA să emită în favoarea reclamantului dispoziţie cu propunere de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenul în suprafaţă de 349 mp.
Înlătură dispoziţiile din sentinţă referitoare la cuantumul despăgubirilor şi la obligaţia alternativă privind măsurile reparatorii în echivalent stabilite în sarcina pârâtei SC O. SA.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva aceleiaşi sentinţe.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul F.C. împotriva Deciziei nr. 24/A din 16 februarie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6176/2012. Civil. Actiune in raspundere... | ICCJ. Decizia nr. 6223/2012. Civil → |
|---|
