ICCJ. Decizia nr. 6230/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6230/2012
Dosar nr. 16894/3/2010
Şedinţa publică din 15 octombrie 2012
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 2 aprilie 2010, sub nr. 16894/3/2010, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamanta Primăria municipiului Bucureşti, prin Primarul General, a chemat în judecată pe pârâţii A.S.P., R.M.L. şi A.I., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 14 decembrie 2000 la biroul notarial "I.G.", cu privire la înstrăinarea a 4 prăvălii situate la parterul imobilului din Bucureşti str. G-ral B. colţ cu C.V., devenit C.V., împreună cu terenul aferent, nulitatea absolută parţială a certificatului de moştenitor din 15 iunie 2009 emis de notar S.B.T. - moştenitor A.I., să se dispună rămânerea în proprietatea pârâtului A.I. numai a unei singure prăvălii (plus anexele) din cele 4 situate la adresa menţionată, împreună cu terenul aferent acesteia, în suprafaţă de 10,99 mp şi nr. cadastral x; 1/1 intabulat în CF nr. x a sectorului 1, Bucureşti, iar două prăvălii împreună cu anexele şi terenul aferent de 60 mp, individualizate cu nr. 3 şi 4 în contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 20 februarie 1950 dintre S.O.E. şi S.M., având numerele cadastrale x; 1/2 intabulate în CF a sectorului 1, Bucureşti şi y; 1/3 intabulate în CF a sectorului 1, Bucureşti să revină în administraţia Primăriei municipiului Bucureşti, pentru a putea fi retrocedate conform Legii nr. 10/2001, moştenitorilor de drept, S.S. şi S.M.M..
La 10 mai 2010, reclamanta a depus precizare la acţiunea introductivă, respectiv completare a acesteia, solicitând şi nulitatea absolută parţială a certificatului de moştenitor din 15 iunie 2009, întrucât cele două prăvălii şi anexele la care se referă contractul nu făceau parte din masa succesorală.
Pe parcursul procesului, s-a depus cerere de intervenţie în interes propriu de către numiţii S.S. şi S.M.M., prin care au solicitat obligarea reclamantei de a soluţiona notificarea din 17 august 2001, referitoare la cele două spaţii comerciale prăvălii, conform contractului de vânzare-cumpărare x/1950, precum şi nulitatea contractului de vânzare-cumpărare din 14 decembrie 2000 şi a actelor subsecvente.
Această cerere a fost respinsă la 17 martie 2011, conform celor indicate în încheierea de şedinţă de la acea dată.
În şedinţa publică de la 12 mai 2011 s-a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a reclamantei Primăria municipiului Bucureşti, invocată de pârât, în combaterea căreia reclamanta a depus la dosar o cerere, la data de 14 aprilie 2011, prin care a solicitat să se dispună îndreptarea erorii materiale strecurată în acţiune, în sensul că reclamant este Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, arătând că oricum cererea era formulată prin directorul executiv al Primăriei, care a acţionat în numele Primarului.
Prin Sentinţa civilă nr. 867 din 12 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primar General, pentru lipsa capacităţii de folosinţă a reclamantei; s-a respins cererea acesteia privind îndreptarea de eroare materială, depusă la 14 aprilie 2011.
Tribunalul a considerat că excepţia este întemeiată în raport de dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 215/2001, conform cărora unităţile administrativ-teritoriale, în speţă, Municipiul Bucureşti, sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu, subiecte ale raporturilor juridice cu persoane fizice sau juridice, primarii fiind reprezentanţii acestora potrivit art. 62 din aceeaşi lege.
Primăria municipiului Bucureşti, ca structură funcţională, conform art. 77 din Legea nr. 215/2001, în a cărei compunere intră primarul, secretarul şi aparatul de specialitate al acestuia, nu are capacitate de folosinţă şi de exerciţiu în condiţiile Decretului nr. 31/1954, nu este subiect de drept şi nici legitimarea procesuală de a sta ca parte în proces.
Susţinerea reclamantei, în sensul că acţiunea a fost exercitată prin reprezentantul legal, Primarul General, nu are relevanţă sub acest aspect şi nu acoperă lipsa capacităţii de folosinţă, deoarece nu se confundă noţiunea de reprezentant/reprezentare cu aceea de parte în proces, cu drepturi şi obligaţii pe plan juridic.
Cererea reclamantei, de îndreptare a erorii materiale din acţiune în privinţa reclamantului, nu a fost primită şi nu poate înlătura acest viciu al acţiunii, deoarece tinde la schimbarea cadrului procesual, respectiv modificarea cererii, ceea ce nu mai este posibil faţă de dispoziţiile art. 132 C. proc. civ.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel petenţii S.S. şi S.M.M., Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, şi Primăria municipiului Bucureşti, prin Primarul General.
Prin Decizia nr. 874 A din 24 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii apelului declarat de apelanţii intervenienţi S.S. şi S.M.M..
A respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanţii intervenienţi împotriva sentinţei civile sus-menţionate; a admis apelul declarat de apelanţii reclamanţi Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, şi Primăria municipiului Bucureşti, prin Primarul General împotriva aceleiaşi sentinţe, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
În ceea ce priveşte apelul declarat de către Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, şi Primăria Municipiului Bucureşti, Curtea a constatat că acesta este întemeiat.
La data de 14 aprilie 2011, Primăria municipiului Bucureşti a depus o cerere de îndreptare a erorii materiale, în sensul că reclamant este Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, precizându-se că acţiunea a fost formulată în conformitate cu Dispoziţia Primarului General nr. 1808/2008, dispoziţie care este ataşată la dosarul instanţei de fond, şi din care reiese că mandatul împuternicitului este să reprezinte, în faţa instanţelor de judecată, Municipiul Bucureşti. În baza art. 21 alin. (3), art. 61 alin. (1) şi art. 68 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 republicată şi modificată, Primarul General dispune ca directorul executiv al Direcţiei Juridic, contencios şi Legislaţie să aducă la îndeplinire atribuţiile acestuia în legătură cu apărarea intereselor Municipiului Bucureşti şi să reprezinte interesele municipalităţii în faţa tuturor instanţelor judecătoreşti.
Reiese că mandatul Primatului General şi al directorului executiv este de a reprezenta în justiţie doar interesele Municipiului Bucureşti.
Aşadar, este vorba doar de o eroare materială, cu atât mai mult cu cât şi taxa de timbru a fost achitată de către Municipiul Bucureşti, din contul acestuia.
În cauză erau incidente dispoziţiile art. 132 alin. (2) pct. 1, şi anume cererea nu se socoteşte modificată atunci când se îndreaptă greşelile materiale din cuprinsul acesteia.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul A.I., criticând-o pentru următoarele motive:
În mod greşit a apreciat instanţa de apel că acţiunea introdusă de Primăria municipiului Bucureşti la data de 2 aprilie 2010, ce formează obiectul prezentului dosar, este formulată de o persoană ce are capacitate procesuală de folosinţă.
Curtea de Apel nu a ţinut seama de dispoziţiile prevăzute de Legea nr. 215/2001, privind administraţia publică locală şi nici de dispoziţiile imperative ale C. proc. civ., privind capacitatea de folosinţă.
De asemenea, a aplicat în mod greşit art. 132 C. proc. civ., calificând "cererea de îndreptare eroare materială", depusă de Primăria municipiului Bucureşti la termenul din 14 aprilie 2011, ca fiind o cerere de îndreptare eroare materială, deşi este mai mult decât evident că, prin acea cerere, reclamanta a încercat să eludeze dispoziţiile art. 132 alin. (1) şi să modifice cadrul procesual, în mod tardiv, la un termen ulterior primei zile de înfăţişare.
1. În conformitate cu art. 21 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, în faţa instanţei de judecată, în calitate de titular de drepturi şi obligaţii, nu poate sta decât unitatea administrativ-teritorială, reprezentată, după caz, de primar sau de preşedintele consiliului judeţean.
Conform art. 20 alin. (1) din aceeaşi lege, sunt unităţi administrativ-teritoriale comunele, oraşele, municipiile şi judeţele.
Potrivit art. 77, Primăria municipiului Bucureşti nu are capacitate de folosinţă, fiind doar un simplu aparat operaţional, care aduce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale.
Deci, Primăria municipiului Bucureşti nu este o entitate cu personalitate juridică, care şi-ar putea valorifica singură drepturile şi obligaţiile într-un proces civil.
Actele de procedură făcute de o persoană fără capacitate de folosinţă sunt nule.
2. Cererea de îndreptare eroare materială depusă de Primăria municipiului Bucureşti nu se poate întemeia pe art. 132 alin. (2) C. proc. civ., întrucât, prin această cerere, se încearcă, în realitate, a se schimba cadrul procesual în ce priveşte reclamantul.
În analizarea prezentului recurs, trebuie să se aibă în vedere precizările făcute de către consilierul Primăriei municipiului Bucureşti, la prima instanţă, consemnate în încheierea din data de 17 martie 2011, deci, anterior depunerii cererii de îndreptare eroare materială. Aceste susţineri au fost făcute, întrucât, la termenul din 17 martie 2011, s-a pus, pentru prima dată, în discuţie excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a intimatei reclamante, excepţie invocată de recurentul pârât prin întâmpinarea depusă la 9 septembrie 2010.
Astfel, la data de 17 martie 2011, reclamanta, prin consilier, a învederat că a formulat cererea de chemare în judecată în numele Primăriei municipiului Bucureşti, întrucât aceasta a fost parte în Dosarul nr. 36153/3/2008, având ca obiect revizuire, dosar ce stă la baza pretenţiilor din prezenta cauza, justificând, totodată, că, din moment ce Primăria municipiului Bucureşti a fost parte într-un dosar anterior, are capacitate procesuală de folosinţă şi în prezenta cauză.
De asemenea, la acelaşi termen, Primăria municipiului Bucureşti, prin consilier, a menţionat că Municipiul Bucureşti şi Primăria municipiului Bucureşti, reprezentaţi de Primarul General, sunt una şi aceeaşi persoană juridică.
Ulterior acestor afirmaţii consemnate în încheierea de şedinţă din 17 martie 2011, Primăria municipiului Bucureşti revine asupra apărărilor făcute cu privire la excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a reclamantei, susţinând că, de fapt, s-a strecurat o eroare materială în cererea de chemare în judecată şi în toate actele depuse de această instituţie în dosar, până în acel moment.
Or, având în vedere împrejurările în care s-a depus această cerere privind îndreptarea de eroare materială, este evident că, prin aceasta, se încearcă de către Primăria municipiului Bucureşti să se schimbe cadrul procesual la un termen ulterior primei zile de înfăţişare, fapt nepermis de art. 132 alin. (1) C. proc. civ.
S-a încercat, prin această cerere supranumită "cerere de îndreptare eroare materială", să se înlocuiască intimata reclamantă, Primăria municipiului Bucureşti, care nu are capacitate de folosinţă, cu unitatea administrativ-teritorială, respectiv Municipiul Bucureşti, pentru a nu se recurge la anularea cererii de chemare în judecată.
Primăria este o structură instituţional administrativă, fără personalitate juridică, iar, într-o atare situaţie, în raport de dispoziţiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ., nu poate sta ca parte într-un proces civil, sancţiunea fiind anularea cererii prin analogie cu dispoziţiile art. 43 alin. (2) şi art. 161 din acelaşi cod.
Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului formulat de Primăria municipiului Bucureşti şi menţinerii sentinţei pronunţate de Tribunalul Bucureşti, ca fiind temeinică şi legală.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimaţii nu au depus întâmpinare.
La termenul de astăzi, 15 octombrie 2012, Înalta Curte a supus dezbaterii excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantului Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, în declararea apelului în raport de împrejurarea că nu a fost parte în dosarul primei instanţe.
Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Instanţa de apel a procedat la o greşită aplicare a legii (art. 132 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., art. 21 alin. (3), art. 61 alin. (1), art. 68 alin. (1) din Legea nr. 215/2001) atunci când a considerat că cererea formulată de Primăria municipiului Bucureşti, la data de 14 aprilie 2011, reprezintă o cerere de îndreptare a erorii materiale în legătură cu persoana reclamantului, care constituie, totodată, o simplă cerere precizatoare a acţiunii în legătură cu acest aspect, precum şi atunci când, în stabilirea persoanei reclamante ca fiind Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, în loc de Primăria municipiului Bucureşti, a acordat relevanţă mandatului acordat de Primarul General directorului executiv al Direcţiei Juridic, Contencios şi Legislaţie, în reprezentarea municipalităţii, prin Dispoziţia nr. 1808/2008.
Acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, la data de 2 aprilie 2010, astfel cum a fost completată la 10 mai 2010, a fost formulată, în calitate de reclamantă, de Primăria municipiului Bucureşti, prin Primarul General.
Cererea depusă de aceeaşi parte la 14 aprilie 2011, prin care a solicitat "îndreptarea erorii materiale" strecurate la data formulării acţiunii, în sensul că reclamant este Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, a fost calificată în mod greşit după denumirea dată de parte, deoarece nu vizează îndreptarea unor simple greşeli materiale din cuprinsul cererii, ci tinde la schimbarea cadrului procesual, prin înlocuirea reclamantei iniţiale cu un alt reclamant, în scopul justificării capacităţii procesuale de folosinţă a acestuia din urmă.
Cererea de înlocuire a reclamantei iniţiale cu un alt reclamant, respectiv a unei structuri fără personalitate juridică cu persoana juridică propriu-zisă, reprezintă o modificare a cererii de chemare în judecată, şi anume a unuia dintre elementele prevăzute de art. 112 pct. 1 C. proc. civ.
Din punct de vedere procedural, o atare modificare trebuie cerută până la prima zi de înfăţişare, or, în speţă, cererea s-a făcut cu mult peste acest termen, fiind în mod legal respinsă faţă de opoziţia pârâtului exprimată în condiţiile art. 108 alin. (3) C. proc. civ., respectiv la prima zi de înfăţişare ce a urmat după depunerea cererii şi înainte de a pune concluzii pe fond (termenul din 12 mai 2011, la care a fost şi soluţionată cauza).
Prin urmare, reclamanta era decăzută din dreptul de a depune o asemenea cerere conform art. 103 alin. (1) C. proc. civ.
Greşelile materiale la care se referă 132 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. vizează simple erori formale strecurate în cuprinsul cererii, cum ar fi greşeli de nune ale părţilor, de date, de calcul, dar în niciun caz nu pot viza schimbarea unei părţi, respectiv a unui element esenţial al cererii de chemare în judecată, cu o altă parte.
Poziţia reprezentantului reclamantei de la termenul din 17 martie 2011, în sensul că acţiunea a fost formulată de Primăria municipiului Bucureşti, deoarece aceasta a figurat ca parte în dosarul de revizuire pe care se fundamentează acţiunea de faţă şi că aceasta şi Municipiul Bucureşti sunt una şi aceeaşi persoană nu este relevantă în calificarea cererii depuse la 14 aprilie 2011, de către reclamantă, faţă de dispoziţiile procedurale sus-enunţate.
În afară de aceasta, este fără dubiu că cererea depusă la termenul sus-menţionat a fost formulată în scopul respingerii excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantei, invocată de către recurentul pârât în condiţiile legii, dar nu poate avea efectul scontat de către partea respectivă, în raport de cele arătate în precedent.
Nici achitarea taxei judiciare de timbru de către Municipiul Bucureşti şi nici mandatul general acordat de Primarul General al Municipiului Bucureşti, în baza Dispoziţiei nr. 1808 din 17 decembrie 2008, către directorul executiv al Direcţiei Juridic, Contencios şi Legislaţie, de a reprezenta interesele Municipalităţii în faţa instanţelor judecătoreşti şi altor organe cu atribuţii jurisdicţionale, nu prezintă relevanţă în ceea ce priveşte stabilirea calităţii de parte reclamantă.
Astfel cum, în mod corect, a considerat şi prima instanţă, atribuţiile stabilite în sarcina directorului executiv prin dispoziţia emisă de Primarul General menţionată mai sus vizează o problemă de reprezentare a părţii în justiţie, care nu se confundă cu capacitatea procesuală a acesteia din urmă.
Dimpotrivă, problema reprezentării reprezintă o chestiune subsecventă stabilirii calităţii de parte şi a capacităţii procesuale de folosinţă a acesteia. În niciun caz, reprezentarea în condiţiile legii a unei părţi, indiscutabilă în dosarul de faţă, nu acoperă lipsa uneia dintre condiţiile de exerciţiu ale acţiunii, respectiv lipsa capacităţii de folosinţă a acelei părţi, deoarece, îndeplinirea unei cerinţe de legalitate în legătură cu un anumit element al acţiunii nu înlătură absenţa cerinţei de legalitate în legătură cu alt element esenţial al acesteia.
În consecinţă, printr-o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 21 alin. (3), art. 61 alin. (1) şi art. 68 alin. (1) din Legea administraţiei publice locale, care se referă la posibilitatea primarului de a desemna din aparatul de specialitate de care dispune o persoană cu studii juridice care să asigure interesele municipalităţii şi la caracterul dispoziţiilor emise de acesta, instanţa de apel a considerat că reclamant este Municipiul Bucureşti, iar nu Primăria municipiului Bucureşti, care a formulat cererea de chemare în judecată.
Ca o consecinţă a greşitei calificări date cererii depuse de reclamantă la 14 aprilie 2011 şi a reţinerii relevanţei dispoziţiilor legale emise în materie de reprezentare sub aspectul stabilirii părţii reclamante, instanţa de apel a considerat că partea reclamantă justifică capacitate procesuală de folosinţă.
Conform art. 77 din Legea nr. 215/2001, Primăria reprezintă o simplă structură funcţională cu activitate permanentă, fără personalitate juridică, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale.
Singura persoană juridică de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu, titulară de drepturi şi obligaţii în raporturile cu alte persoane fizice şi juridice este Municipiul Bucureşti, ca unitate administrativ teritorială, iar nu Primăria municipiului Bucureşti, conform art. 21 alin. (1) cu referire la art. 20 alin. (1) din legea sus-menţionată.
Prin urmare, Primăria municipiului Bucureşti, fiind o structură fără personalitate juridică, conform art. 41 alin. (1) C. proc. civ., nu poate fi subiect de drept distinct şi, în consecinţă, nu se poate adresa instanţei de judecată pentru soluţionarea unui litigiu, acţiunea fiind corect respinsă de prima instanţă pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantei.
Cât priveşte apelul declarat de Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, acesta a fost formulat de o persoană fără calitate procesuală activă, atât timp cât, potrivit soluţiei primei instanţe, corectă pentru argumentele deja prezentate, unitatea administrativ teritorială nu a fost parte în dosarul primei instanţe.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1) - (3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul A.I., va modifica, în parte, decizia atacată şi, pentru aceleaşi argumente, în baza art. 296 din C. proc. civ., va respinge apelul declarat de Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, împotriva hotărârii primei instanţe, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă. Va respinge apelul declarat de reclamanta Primăria municipiului Bucureşti împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat, şi va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei în ceea ce priveşte soluţia dată asupra apelului formulat de petenţii S.S. şi S.M.M..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul A.I. împotriva Deciziei nr. 874 A din 24 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Modifică, în parte, decizia recurată, în sensul că respinge apelul declarat de Municipiul Bucureşti împotriva Sentinţei civile nr. 867 din 12 mai 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.
Respinge apelul declarat de reclamanta Primăria municipiului Bucureşti împotriva Sentinţei civile nr. 867 din 12 mai 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, ca nefondat.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6227/2012. Civil. Legea 10/2001. Pretenţii,... | ICCJ. Decizia nr. 6232/2012. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
