ICCJ. Decizia nr. 6267/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 6267/2012
Dosar nr. 38327/3/2007
Şedinţa publică de la 16 octombrie 2012
Deliberând asupra recursurilor civile de faţă, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita la data de 16 februarie 2005, reclamanţii T.P. şi T.K. au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării solicitând anularea Ordinului nr. 3056 din 12 ianuarie 2005 emis de pârât (prin care s-a respins notificarea nr. 62N/2001) şi obligarea acestuia, la restituirea în natură a imobilului înscris în CF nr. xxx Odorheiu Secuiesc sub nr. top a, b şi c situat în Odorheiu Secuiesc, str. K., jud. Harghita.
În motivarea cererii, întemeiată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, reclamanţii au arătat, în esenţă, că sunt moştenitorii testamentari ai defunctei D.H.J., conform testamentului şi certificatelor de moştenitor depuse la dosar şi că titlul de proprietate îl constituie evidenţa de carte funciară nr. xxx Odorheiu Secuiesc, din care rezultă că imobilul a fost dobândit de stat, de la antecesorii acesteia şi că, pentru acest imobil nu s-au primit despăgubiri.
Mai susţin reclamanţii, că pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării le-a respins notificarea, reţinând că nu au fost respectate dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi 22 din Legea nr. 10/2001, iar în prezent, imobilul este ocupat de Inspectoratul Şcolar judeţean Harghita, pârât în raport cu care, reclamanţii au solicitat a se pronunţa în contradictoriu sentinţa.
După un prim ciclu procesual, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 1865 din 27 februarie 2007 a admis recursurile declarate de reclamanţi şi de pârâtul Ministerul Educaţiei şi Cercetării împotriva Deciziei nr. 376 din 21 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
A casat decizia menţionată, a admis apelul declarat de reclamanţii T.P. şi T.K. împotriva Sentinţei civile nr. 1412 din 6 decembrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
A desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare, aceluiaşi tribunal.
A respins recursul declarat de pârâtul Inspectoratul Şcolar judeţean Harghita împotriva aceleiaşi decizii.
Pentru a decide astfel, instanţa supremă a reţinut următoarele:
Prin notificarea nr. 62N din 12 februarie 2002, D.H.J., prin avocat N.Z. a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Odorheiu Secuiesc, str. K., jud. Harghita, înscris în CF nr. xxx Odorheiu Secuiesc, sub nr. top b, c, a/1 arătând că proprietarul tabular al imobilului a fost soţul său, D.H.H., a cărui unică moştenitoare este şi că imobilul a fost preluat abuziv de stat, care şi-a întabulat dreptul de proprietate la poziţia B 47 şi 48 din cartea funciară menţionată.
Potrivit extrasului de CF nr. xxx Odorheiu Secuiesc, imobilul nr. top b reprezintă o grădină în intravilan în suprafaţă de 353 mp, nr. top c - casă din piatră cu etaj, cu trei locuinţe şi curte în suprafaţă de 824 mp şi nr. top a/1 - grădină în intravilan în suprafaţă de 327 mp.
Din examinarea înscrisurilor depuse de reclamanţi în apel, instanţa a reţinut că aceştia au făcut dovada calităţii procesuale active şi a dreptului de proprietate pe care autoarea lor testamentară l-a dobândit, în calitate de unică moştenitoare a proprietarului tabular, asupra imobilului în litigiu.
Instanţa supremă a reţinut că stabilirea momentului până la care, în etapa procedurii administrative, persoana îndreptăţită poate să depună actele doveditoare, nu limitează însă posibilitatea instanţei, învestită cu acţiunea întemeiată pe art. 26 din lege, de a soluţiona procesul, în cadrul procedurii judiciare, numai în baza înscrisurilor depuse în etapa procedurii administrative.
Dacă instanţa ar fi obligată să soluţioneze pricina doar pe baza actelor depuse în etapa procedurii administrative - anterioară demersului judiciar în instanţă - s-ar ajunge la îngrădirea accesului în justiţie şi a dreptului la un proces echitabil, consacrat atât de art. 21 din Constituţia României, cât şi de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ceea ce ar fi inadmisibil.
De altfel, concluzia că în cadrul procedurii judiciare, persoana îndreptăţită poate să administreze probe, rezidă chiar din interpretarea art. 26 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, care prevede că: "În cazul în care dispoziţia motivată de soluţionare a cererii de restituire în natură este atacată în justiţie de persoana îndreptăţită, în funcţie de probele de la dosar, entitatea care a emis dispoziţia va adopta o poziţie procesuală raportată la acestea" şi, faţă de cele menţionate, se constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 21 - 26 din Legea nr. 10/2001.
Instanţa de casare a mai reţinut că, în cauză nu a fost administrată nicio expertiză judiciară, din care să rezulte indubitabil, că există identitate între imobilul revendicat şi cel aflat în administrarea Clubului Sportiv Şcolar Odorheiu Secuiesc.
În raport cu prevederile Legii nr. 10/2001, la dosar au fost depus înscrisuri, din care reiese că în incinta imobilului au fost construite 2 corpuri noi de clădiri, că aceste construcţii ocupă 159 mp din suprafaţa de teren şi că s-au efectuat modificări de structură şi finisaj ale imobilului vechi, realizate din fondurile bugetare ale statului, ceea ce impunea efectuarea unei expertize judiciare de specialitate.
Această situaţie de fapt privind imobilul în litigiu este, de altfel, descrisă şi în procesul- verbal nr. 32 din 22 martie 2002 (semnat atât de mandatarul autoarei reclamanţilor, avocat Z.N. cât şi de reprezentanţii legali ai Clubului Sportiv Şcolar), în care sunt menţionate modificările aduse imobilului: racordarea la reţeaua de apă şi canalizare menajeră şi pluvială, introducerea gazului şi construirea a două corpuri noi clădire.
S-a mai reţinut că, la data când au avut loc dezbaterile în fond asupra apelului reclamanţilor, aceştia au depus la dosar o expertiză extrajudiciară, care nu a fost încuviinţată ca probă şi nici nu a fost comunicată părţilor, expertiză efectuată de expertul S.D., care concluzionează că "imobilul în cauză este identic cu imobilul înscris în CF xxx Odorheiu Secuiesc nr. top b şi c de sub A + 3 - 4 cu o întindere totală de 353 mp + 824 mp = 1177 mp" .
Deşi instanţa de apel, în considerentele deciziei pronunţate, nu a făcut referire în mod expres la această expertiză extrajudiciară, totuşi a constatat că, în cauză reclamanţii "au făcut dovada identităţii între imobilul revendicat şi cel aflat în administrarea Clubului Sportiv Şcolar, situaţie necontestată de pârât", întemeindu-şi soluţia, pe concluziile expertizei extrajudiciare, cu toate că obiect al notificării l-a constituit şi imobilul cu nr. top a/1, iar expertul nu a făcut nicio identificare şi nicio descriere concretă a imobilului în litigiu.
Astfel, în mod greşit instanţa de apel s-a considerat lămurită cu privire la situaţia şi componenţa imobilului în litigiu, ignorând apărările invocate de pârâţi şi înscrisurile pe care le-au depus la dosar, cât şi faptul că, pentru o legală aplicare a prevederilor art. 19 din Legea nr. 10/2001, reieşea cu evidenţă, necesitatea administrării unei expertize judiciare, care să identifice şi să stabilească cu certitudine componenţa construcţiilor şi situaţia imobilului în litigiu, în vederea constatării incidenţei în speţă, a textului menţionat.
Instanţa de casare a stabilit că, în rejudecare, vor fi analizate şi criticile invocate de reclamanţi în recurs, cu privire la destinaţia imobilului şi la incidenţa art. 16 din Legea nr. 10/2001, republicată.
În rejudecare, Tribunalul Bucureşti, prin Sentinţa civilă nr. 250 din 20 februarie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 38327/3/2007 a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii T.P. şi T.K.
A anulat Ordinul nr. 3056 din 12 ianuarie 2005 al Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
A dispus obligarea pârâtului Ministerul Educaţiei şi Cercetării să restituie în natură reclamanţilor, corpurile de clădire A şi B din Odorheiu Secuiesc, str. K., judeţul Harghita, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză întocmit de expert S.I., a terenului aferent acestora în suprafaţă de 279,02 mp, precum şi a terenului liber de construcţii, în suprafaţă de 660,36 mp.
A dispus obligarea pârâtului să emită propunere pentru acordarea de despăgubiri, referitor la terenul imposibil de restituit în natură în suprafaţă de 237,62 mp, aferent construcţiilor nou edificate C.1, C.2, C.3, C.4 şi 327 mp reprezentând parcela nr. 553 de la numărul curent de Carte funciară nr. xxx care se poziţionează pe teritoriul imobilului vecin, situat pe aceeaşi stradă la nr. 41, unde funcţionează Liceul de Artă Odorheiu Secuiesc "P.I".
Împotriva acestei sentinţe s-au declarat apeluri de către reclamanţi şi de pârâţii Inspectoratul Şcolar judeţean Harghita, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării.
În apelul exercitat de către reclamanţii T.P. şi T., se critică sentinţa tribunalului, în sensul că, în mod greşit nu s-a dispus şi restituirea în natură a suprafeţei de teren de 29,04 mp aferentă construcţiei noi C4, deoarece construcţia este de tip demontabil, tip şopron, având destinaţia de adăpost pentru maşini şi a fost ridicată după declanşarea litigiului dintre părţi, iar suprafaţa de teren de 327 mp situată sub nr. top a este liberă şi se află în capătul curţii liceului, care este un imobil vecin cu imobilul în litigiu, putând fi restituită în natură.
În motivele de apel, pârâtul Inspectoratul Şcolar judeţean Harghita critică sentinţa arătând că imobilul în litigiu a fost preluat în patrimoniul statului, în două părţi, de la titulari distincţi, fapt ce nu a fost luat în considerare până în prezent, dar cu titlu legal. Astfel, în baza Legii nr. 228/1949 s-a preluat cota de ½ din imobil de la D.H. care părăsise ţara, iar cealaltă cotă de ½ de la J.M. care a decedat (fără moştenitori) la 8 iulie 1944, imobilul fiind rămas fără moştenitori şi intrând în proprietatea statului, conform art. 652 pct. 2 C. civ., astfel cum rezultă şi din notificarea 62 N/2002.
Autoarea reclamanţilor care a formulat notificarea are dreptul doar la cota de ½ din imobil şi ca atare, are dreptul la despăgubire pentru cota de ½. Imobilul este amenajat de peste 25 ani pentru sediul Clubului Sportiv Şcolar, acesta folosind imobilul cu titlu de administrare, motiv pentru care este necesară păstrarea clădirii în patrimoniul public. Se mai susţine şi că, din venituri extrabugetare, în ultimii 15 ani, Clubul Sportiv Şcolar a construit în incinta imobilului două corpuri noi, a consolidat şi amenajat noi dotări ale spaţiilor existente.
Apelantul-pârât Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării a adus critici sentinţei, precizând că, deşi instanţa de fond a reţinut că imobilul notificat nu se află la nr. 43, ci la altă adresă, a obligat Ministerul să emită propunere pentru acordarea de despăgubiri, deşi acesta nu are calitatea de unitate deţinătoare, în raport de dispoziţiile art. 144 (41) din Legea Învăţământului nr. 84 din 1995.
În acelaşi sens cu cele învederate de către apelantul-pârât Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării a mai arătat că, din actele depuse la dosar, nu rezultă că o cotă de ½ din imobilul notificat, care a aparţinut doamnei J.M. este moştenit de către H.H.D., iar acceptarea succesiunii acestuia s-a făcut după expirarea termenului de 14 februarie 2002 prin certificatul de calitate de moştenitor emis în martie 2003, nefăcându-se astfel dovada dreptului de proprietate pentru întreg imobilul notificat, înscris în CF nr. xxx Odorheiu Secuiesc, cu nr. topo b şi c.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 578/A din 31 mai 2001 (în majoritate) a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâţii Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi de Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita, reţinând că, în mod corect instanţa de fond a stabilit că T.P. şi T.K. au calitatea de persoane îndreptăţite în sensul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, deoarece imobilul cu privire la care s-a formulat notificarea a fost naţionalizat în baza Decretului Prezidiului Administraţiei Naţionale nr. 65 din 1951, dreptul de proprietate al statului fiind transcris în Cartea funciară la nr. xxx Odorheiu Secuiesc, jumătate în favoarea Ministerului de Interne şi, cealaltă jumătate în favoarea statului, revenind în administrare Consiliului Local Odorheiu Secuiesc. Partea din imobil ce a fost dată în folosinţa Ministerului de Interne a rămas liberă, iar prin Decizia nr. 54 din 1983 a fostului Consiliu Popular al Municipiului Odorheiu Secuiesc, acest imobil a trecut în administrarea Ministerului Învăţământului.
Aspectul legat de calitatea procesuală activă a reclamanţilor pentru imobilul în litigiu nr. top b - grădină în intravilan în suprafaţă de 353 mp şi nr. topo c - casă din piatră cu etaj cu 3 locuinţe şi curte în suprafaţă de 824 mp + precum şi nr. top a/1 - grădină în intravilan în suprafaţă de 327 mp, ce a aparţinut autoarei reclamanţilor a fost dezlegat în mod irevocabil prin Decizia nr. 1865 pronunţată în Dosarul nr. 22943/3/2005 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în care se arată că reclamanţii au făcut dovada calităţii procesuale active şi a dreptului de proprietate pe care autoarea lor testamentară - H.J.D. - l-a dobândit, în calitate de unică moştenitoare a proprietarului tabular.
Criticile formulate de apelanţii-pârâţi privind lipsa calităţii procesuale active a contestatorilor (reclamanţilor), pentru cota de ½ din imobil au fost respinse ca nefondate, având în vedere că, dezlegările date de instanţa supremă sunt obligatorii pentru instanţa de trimitere.
S-a mai reţinut că, de altfel, această situaţie este confirmată de toate actele de stare civilă depuse la dosar şi avute în vedere de către instanţa de fond, din conţinutul cărora rezultă că H.H.D. a fost moştenit de soţia supravieţuitoare H.J.D., conform certificatului de calitate de moştenitor din 7 ianuarie 2002 şi, după deces, a fost moştenită de către contestatori. D.H. a fost singurul moştenitor al soţiei sale J.M.H.
D.H.J. a formulat notificarea de restituire în natură a imobilului în litigiu, în integralitatea sa, notificarea fiind înregistrată sub nr. 62/N din 12 februarie 2002.
Apelantul Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita - prin înscrisurile depuse în apel - nu a făcut dovada că ½ (cota ce a aparţinut numitei J.M., decedată la 8 iulie 1944) a intrat în proprietatea statului în baza art. 652 pct. 2 C. civ.
În cauză nu s-a emis certificat de vacanţă succesorală, iar împrejurarea că imobilul acesteia, în cotă de ½ a trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 65/1951 contrazice prima ipoteza afirmată de apelantă, rezultând că această cotă a fost preluată în anul 1951.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a trimis cauza spre rejudecare în vederea efectuării unei expertize de identificare a imobilului în litigiu, faţă de susţinerile Ministerului Educaţiei şi Inspectoratului Şcolar Judeţean Harghita, în sensul că s-au construit clădiri noi, împrejurare care necesită identificarea acestora şi stabilirea incidenţei art. 16 din Legea nr. 10/2001.
Expertiza efectuată la instanţa de fond, a identificat imobilul ca fiind compus din construcţiile vechi, corpul A cu parter şi etaj şi, corpul B parter şi construcţii noi C.1, C.2, C.3, C.4, aşa încât, faţă de concluziile expertului S.I., care a stabilit că aria desfăşurată a noilor construcţii (corpuri suplimentare de sine stătătoare) reprezintă doar 34,42% din imobil s-a reţinut că este posibilă restituirea în natură a construcţiilor vechi şi a terenului aferent acestora de 279,02 mp, conform art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Această dispoziţie legală stabileşte că în situaţia imobilelor având destinaţiile arătate în anexa nr. 2 lit. a), respectiv imobile ocupate de unităţi şi instituţii de învăţământ din sistemul de stat (grădiniţe, şcoli, licee, colegii, şcoli profesionale, şcoli postliceale, instituţii de învăţământ superior), necesare şi afectate exclusiv şi nemijlocit activităţilor de interes public de învăţământ, acestea se restituie foştilor proprietari sau, după caz, moştenitorilor acestora în proprietate, cu obligaţia de a-i menţine afectaţiunea pentru o perioadă de până la 3 ani.
S-a reţinut astfel, că instanţa de fond a procedat în mod corect restituind imobilul în natură către contestatori.
În baza art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 s-a restituit contestatorilor, în natură, doar suprafaţa deţinută în proprietate la data preluării de către stat, astfel cum a fost identificată prin expertiză, respectiv 279,02 mp teren aferent corpurilor de clădire A şi B, terenul liber de construcţii în suprafaţă de 660,36 mp, iar pentru terenul imposibil de restituit, în suprafaţă de 237,62 mp aferent corpurilor noi de construcţii C1, C2, C3 şi C4, a fost obligat pârâtul să emită propunere pentru acordare de despăgubiri.
Ca atare, nu au fost primite ca fondate nici susţinerile apelantului-pârât Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, în sensul că acesta nu are calitate procesuală, nefiind unitate deţinătoare.
În apel s-a încuviinţat şi s-a administrat proba cu expertiză topo, efectuată prin comisia rogatorie de către Tribunalul Harghita - expert ing. C.M.
În raportul de expertiză, expertul sus-menţionat a concluzionat că structura construcţiei C4 este formată din materiale care nu se distrug cu ocazia demontării, iar acest corp de construcţie este de tip şopron, fără închideri perimetrale, având destinaţia de adăpost pentru maşini, fiind demontabilă.
În privinţa terenului de 327 mp care s-a solicitat, de asemenea, a fi restituit în natură, expertul B.I. a stabilit că acest teren este localizat în incinta Liceului de Artă "P.I." în curtea interioară, imobil vecin Clubului Şcolar, iar accesul se poate realiza şi prin curtea interioară de la Clubul Sportiv. Din acest teren este liberă o suprafaţă de 150 mp, restul de 177 mp având construcţii şi necesitând o cale de acces.
Curtea, în majoritate, a considerat fondate doar criticile privind caracterul restituibil al terenului în suprafaţă de 29,04 mp aferent construcţiei C.4, demontabilă.
Instanţa de apel (în majoritate), a considerat nefondate susţinerile apelanţilor-contestatori privind posibilitatea de restituire în natură a terenului de 327 mp şi în raport de concluziile expertului B.I., a apreciat că, restituirea parţială a 150 mp din acest teren ar afecta accesul la imobilul vecin, Liceul de Artă "P.I.".
Decizia nr. 578/A din 31 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a fost pronunţată (cu opinia separată a doamnei judecător A.P. în sensul respingerii, ca nefondat, a apelului declarat de reclamanţii T.P. şi K. şi a admiterii apelurilor declarate de pârâţii Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita, schimbării în parte a Sentinţei nr. 250 din 20 februarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, şi obligării pârâţilor la restituirea cotei de ½ din imobil. Au fost păstrate celelalte dispoziţii), pentru considerentele expuse în motivarea opiniei separate.
Împotriva Deciziei nr. 578/A din 31 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, au declarat recurs, reclamanţii T.P. şi T.K., precum şi pârâţii Inspectoratul Şcolar judeţean Harghita, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Recurenţii-reclamanţi aduc critici de nelegalitate deciziei atacate, pe care le-au încadrat în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că au fost interpretate greşit prevederile art. 16 alin. (1) şi art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, în raport de care se restituie în natură imobilele (construcţii şi teren) foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora.
Astfel, se susţine că, potrivit raportului de expertiză judiciară întocmit de expert B.I. în apel, terenul poziţionat sub nr. top a are o întindere de 327 mp, iar din această suprafaţă 150 mp sunt liberi şi pot fi restituiţi în natură; terenul de 177 mp este folosit de Liceul de Artă "P.I.", pe acesta fiind edificate construcţii, dar acest teren constituie o cale de acces la aceste construcţii, nefiind corectă interpretarea dată de instanţa de apel, care a apreciat că restituirea parţială a terenului, ar afecta accesul la imobilul vecin, nefiind posibilă restituirea în natură.
În recursul declarat de pârâtul Inspectoratul Şcolar judeţean Harghita, sunt invocate critici circumscrise motivului reglementat de art. 304 pct. 9 din acelaşi cod.
Se solicită modificarea deciziei recurate, în sensul restituirii numai a cotei de ½ din imobilul ce face obiectul litigiului, (conform opiniei separate) întrucât D.H. nu a dobândit proprietatea cotei de ½ din imobil, la momentul emiterii certificatului de calitate de moştenitor nr. 18/2003, H.H.D. nu era soţul defunctei J.M., astfel că imobilul a fost moştenit de Statul Român, conform art. 652 pct. 2 C. civ., fiind reiterate sub acest aspect toate criticile din apel, potrivit cărora reclamanţii au dreptul la despăgubiri doar pentru cota de ½ din imobilul naţionalizat, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Recurentul-pârât Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a promovat critici de nelegalitate, încadrate, de asemenea, în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că au fost încălcate prevederile art. 144 (41) din Legea Învăţământului nr. 84 din 1955, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Or, potrivit art. 144 sus menţionat, "Terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea unităţile de învăţământ preuniversitar de stat - grădiniţe, şcoli generale, primare şi gimnaziale, licee, seminarii teologice, grupuri şcolare, şcoli de arte şi meserii, şcoli postliceale - fac parte din domeniul public al comunelor, oraşelor şi municipiilor, respectiv al sectoarelor municipiului Bucureşti şi sunt în administrarea consiliilor locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în a căror rază teritorială îşi desfăşoară activitatea, prin delegare către consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ.
Prin urmare, raportat la prevederile Legii nr. 10/2001 coroborate cu dispoziţiile menţionate, Ministerul Educaţiei Cercetării, Tineretului şi Sportului nu are calitate de unitate deţinătoare pentru imobilul înscris în Cartea funciară nr. xxx Odorheiu Secuiesc cu nr. top a, astfel că, în mod neîntemeiat, a fost obligat acesta să emită dispoziţie pentru un imobil care nu se află în domeniul public al statului şi în administrarea sa.
Sunt aduse aceleaşi critici (comune cu ale pârâtului Inspectoratul Şcolar judeţean Harghita), referitoare la dovedirea calităţii procesuale active, în sensul că, certificatul de calitate de moştenitor nr. 18 emis la 4 martie 2003 de Biroul Notarului Public L.A., nu face dovada faptului că ½ din imobilul notificat, care a aparţinut lui J.M. a fost moştenit de H.H.D.
Se arată totodată că, pentru succesiunile care nu au fost dezbătute în termenul legal de acceptare a succesiunii, Legea nr. 10/2001 a operat o repunere în termenul de opţiune succesorală, dar această repunere în termen, operează numai cu privire la bunurile pentru care au fost depuse notificări, în termenul prevăzut de legea specială şi s-a solicitat de către recurentul-pârât a se constata, că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate pentru întreg imobilul, fiind nelegală dispoziţia pronunţată de instanţă cu privire la obligarea pârâtului de a acorda despăgubiri pentru un imobil, deşi acesta nu are calitate de unitate deţinătoare.
Recursurile declarate în cauză sunt nefondate şi urmează a fi respinse, pentru considerentele ce succed:
Recurenţii-reclamanţi invocă nelegalitatea deciziei atacate, în sensul unei greşite interpretări dată de instanţa de apel, dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, solicitând restituirea în natură şi a suprafeţei de 150 mp teren.
În ceea ce priveşte restituirea în natură a suprafeţei de 150 mp, criticile formulate de reclamanţii T.P. şi T.K. nu vizează aspecte de nelegalitate, şi nu se poate susţine cu temei încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care statuează principiul restituirii în natură.
Astfel, potrivit dispoziţiilor legale mai sus citate, în situaţia imobilelor având destinaţiile arătate în anexa nr. 2 lit. a) care face parte integrantă din prezenta lege, necesare şi afectate exclusiv şi nemijlocit activităţilor de interes public, de învăţământ, sănătate, ori social-culturale, foştilor proprietari sau, după caz, moştenitorilor acestora, li se restituie imobilul în proprietate cu obligaţia de a-i menţine afectaţiunea pe o perioadă de până la 3 ani, pentru cele arătate la pct. 3 şi 4 din anexa nr. 2 lit. a) sau, după caz, de până la 5 ani de la data emiterii deciziei sau dispoziţiei, pentru cele arătate la pct. 1 şi 2 din anexa nr. 2 lit. a).
Or, instanţa de apel (în majoritate) a admis apelul reclamanţilor dispunând şi restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 29,04 mp aferent construcţiei C4, conform cererii formulată de reclamanţii T.P. şi T.K. în apelul acestora.
Pentru a se pronunţa (cu majoritate) astfel, instanţa de apel, graţie caracterului devolutiv al acestei căi de atac, a dispus proba cu expertiză topo, efectuată prin comisie rogatorie de către Tribunalul Harghita - expert ing. C.M., din concluziile raportului de expertiză instanţa reţinând următoarele:
"Corpul de construcţie indicat C4, în expertiza ing. I.S. este construcţie de tip şopron, fără închideri perimetrale, având destinaţia de adăpost pentru maşini.
Structura construcţiei C4 este formată din tălpi realizate din profil de oţel U100 de care sunt fixaţi stâlpii de susţinere ai şarpantei acoperişului cu eclise şi şuruburi. Grinzile acoperişului sunt fixate de stâlpi prin chertare, iar căpriorii reazemă pe grinzi şi susţin şipcile de care este fixată învelitoarea de talpă ondulată.
Toate îmbinările sunt demontabile, deci construcţia este o construcţie demontabilă - anexa foto 1".
De altfel, că instanţele au respectat principiul restituirii în natură, - de esenţa legii de reparaţie - rezultă din faptul că la fond, în rejudecarea după casare, Tribunalul Harghita a admis în parte acţiunea reclamanţilor în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei şi Cercetării precum şi cu Inspectoratul Şcolar judeţean Harghita.
A anulat Ordinul nr. 3056 din 12 ianuarie 2005 al Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
A dispus obligarea acestuia să restituie în natură reclamanţilor, corpurile de clădire A şi B (astfel cum au fost identificate în raportul de expertiză), a terenului aferent în suprafaţă de 279,02 mp, precum şi a terenului liber de construcţii în suprafaţă de 660,36 mp.
Totodată a dispus şi obligarea pârâtului Ministerul Educaţiei şi Cercetării să emită propunere pentru acordarea de despăgubiri pentru terenul imposibil de restituit în natură, individualizat în dispozitivul Sentinţei civile nr. 250 din 20 februarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.
În raport de considerentele expuse, nu rezultă o încălcare a prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, ci incontestabil, o interpretare corectă a acestor prevederi, cu prioritatea restituirii în natură, faţă de cea prin echivalent, desigur în condiţiile reglementate de lege, cu obligaţia pentru proprietari de a-i menţine afectaţiunea, în termenul stabilit de lege.
Instanţa de apel a reţinut corect că, în privinţa terenului de 327 mp, care s-a solicitat a fi restituit în natură, expertul B.I. a stabilit că acest teren este localizat în incinta Liceului de Artă "P.I.", în curtea interioară, imobil vecin cu cel al Clubului Şcolar, iar accesul se poate face şi prin curtea interioară de la Clubul Sportiv.
Totodată, s-a precizat că deşi este liberă o suprafaţă de teren de 150 mp, restul suprafeţei care excede acesteia, anume 177 mp constituie teren ocupat cu construcţii, fiind necesară însă o cale de acces către aceste construcţii.
Nu se poate reţine ca fondat, nici motivul referitor la încălcarea prevederilor art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, criticile din recurs ale reclamanţilor vizând doar o afirmaţie de ordin general, a încălcării acestor dispoziţii, fără însă o argumentare la obiect, concretă a eludării acestora, fiind fără relevanţă simpla afirmaţie, când în realitate, de fapt, criticile din recurs ale reclamanţilor fac referire în concret la proba cu expertiză.
Mai precis, singura critică din recursul reclamanţilor vizează - în lipsa unui temei de nelegalitate, care să fie incident art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - analiza raportului de expertiză efectuat de ing. B.I. în apel, cu privire la terenul poziţionat sub nr. top a, în care, din totalul suprafeţei de 327 mp s-a reţinut că 177 mp sunt ocupaţi, iar restul de 150 mp liber.
Or, aducând judecăţii asemenea aspecte în recurs, reclamanţii tind la o reevaluare a probatoriului, ignorând faptul că etapa jurisdicţională în care are loc judecata acestei căi de atac nu este una devolutivă, în cadrul căreia să fie permisă o reapreciere a probelor.
Păstrând cadrul procesual al examinării legalităţii în recurs este de observat că, instanţa de apel a reţinut corect că suprafaţa de 150 mp teren, pretinsă de reclamanţi a fi restituită, se află înscrisă în suprafaţa totală de 327 mp, acest teren fiind localizat în incinta Liceului de Artă "P.I.", în curtea interioară, iar accesul direct la aceasta ar îngrădi suprafaţa de teren de 177 mp ocupată de construcţii, ce deserveşte un imobil învecinat.
Cât priveşte aplicarea dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 10/2001, curtea de apel a reţinut că s-a restituit contestatorilor în natură, doar suprafaţa deţinută în proprietate la data preluării de către stat, astfel cum a fost identificată prin expertiză, respectiv 279,02 mp teren aferent corpurilor de clădire A şi B, terenul liber de construcţii în suprafaţă de 660,36 mp, iar pentru terenul imposibil de restituit în suprafaţă de 237,62 mp aferent corpurilor noi de construcţii C1, C2, C3 şi C4, s-a dispus obligarea pârâtului Ministerul Educaţiei şi Cercetării să emită propunerea pentru acordarea de despăgubiri.
Pentru aceste considerente, recursul reclamanţilor va fi respins, nefiind incident în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Referitor la recursurile declarate de pârâţii Inspectoratul Şcolar judeţean Harghita şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Înalta Curte constată că sunt nefondate.
Ambele recursuri ale pârâţilor vizează critici comune, privind calitatea procesuală activă a reclamanţilor, în sensul că la momentul emiterii certificatului de calitate de moştenitor nr. 18 din 4 martie 2003 H.H.D. nu era soţul defunctei J.M., reclamanţii nefăcând dovada dreptului de proprietate pentru întreg imobilul notificat, înscris în CF nr. xxx Odorheiu Secuiesc.
Astfel, deşi reclamanţii au făcut dovada preluării cotei de ½ de la H.H.D., în temeiul Legii nr. 228/1949, nu au probat în cauză că, potrivit certificatului de calitate de moştenitor nr. 18 emis de 4 martie 2003 de Biroul Notarului Public L.A., cealaltă cotă de ½, proprietatea defunctei D. (J.) M., trecută în proprietatea statului prin Decretul nr. 65/1951, a fost moştenită de către D.H.
Aceste critici însă, nu pot fi examinate, deoarece prin Decizia nr. 1865 din 27 februarie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat cu putere de lucru judecat că reclamanţii T.P. şi T.K. au făcut dovada calităţii procesuale active şi a dreptului lor de proprietate, pe care autoarea lor testamentară, l-a dobândit în calitate de unică moştenitoare a proprietarului tabular, asupra imobilului în litigiu.
Ca atare, fiind tranşată problema calităţii procesuale active a reclamanţilor, această chestiune nu mai pot fi reluată, întrucât chestiunile dezlegate de instanţa supremă, cu caracter irevocabil, sunt obligatorii, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
Nici critica formulată de recurentul-pârât Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului privind încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 144 din Legea nr. 84 din 1995, nu poate fi reţinută ca fondată, nefiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 din acelaşi cod, potrivit căruia pârâtul sus menţionat nu are calitatea de unitate deţinătoare.
Susţinerile invocate de recurentul-pârât nu sunt fondate, deoarece prin prevederile Legii nr. 10/2001 s-a reglementat situaţia acestor imobile, în sensul că pot fi restituite în natură, în acelaşi sens fiind şi prevederile art. 166 alin. (4) din Legea nr. 84 din 1995, care precizează că terenurile şi clădirile preluate abuziv de stat după 4 septembrie 1940 de la persoane fizice sau juridice fac parte din domeniul privat al statului, în condiţiile legii şi pot face obiectul unor acte normative de restituire.
Cum corect a reţinut instanţa de apel, terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea Inspectoratele şcolare, casele corpului didactic, palatele şi cluburile elevilor, cluburile sportive şcolare, centrele şi cabinetele de asistenţă psihopedagogică, precum şi alte unităţi din subordinea Ministerului Educaţiei ale căror cheltuieli curente se finanţează de la bugetul de stat, fac parte din domeniul public al statului şi sunt administrate de Ministerul Educaţiei, prin Inspectoratele Şcolare judeţene.
Ca atare, recursurile declarate în cauză urmează a fi respinse, ca nefondate, în temeiul art. 312 alin. (1) a teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanţii T.P., T.K., pârâţii Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Inspectoratul Şcolar judeţean Harghita împotriva Deciziei nr. 578/A din 31 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6266/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6270/2012. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
